|
Renumiti reprezentanti ai
genului Testudo, broastele testoase uriase traiesc in cele doua mari grupuri de
insule, aflate intre Ecuator si Tropicul Capricornului (Galapagos sau Insula
Broastelor Testoase si grupul de insule format din: Aldabra, Reunion, Mauritius,
Rodriguez si Madagascar). Pot vietui pana la 100-250 de ani, fapt ce le-a
permis sa-si dezvolte pe aceste insule propria varietate locala, cu forme de
carapace distincte.
Ocupa al doilea loc in lume ca marime, carapacea lor ajungand pana la 1-2 m
lungime, iar greutatea pana la 300-400 de kg.
Conditiile in care au aparut nu sunt cunoscute, dar insulele Galapagos erau
intens populate de aceste vietati, inainte de aparitia oamenilor. Pe vremuri
numarul lor era foarte mare, in principal datorita longevitatii, care le
permitea existenta simultana a numeroase generatii, dar si a faptului ca nu
erau atat de expuse vanatorii. Inca din sec. al XVI-lea si al XVII-lea
cantitati considerabile de carne provenite din vanatoarea lor au completat
proviziile de pe vase, astfel incat pana in sec. al XIX-lea numeroase testoase
au pierit, constandu-se chiar disparitia completa a unor specii.|
Dintre broastele testoase din Galapagos (aici exista aprox.10 specii si
subspecii) cele mai mari sunt: Testudo vicina si Testudo elephantopus ephippium
(Broasca testoasa elefant), care poate ajunge la o greutate de 450 kg. - mai
ales masculii, care sunt mai mari decat femelele. Carapacea acestora din urma
este foarte subtire si elastica, in comparatie cu marimea si greuntatea
animalului. Ea formeaza un arc inalt deasupra capului retras, fiind indreptata
in sus ca o sa. Aceste animale traiesc pe uscat, in interiorul insulelor, dar
se reproduc pe costele marii, unde ajung in 2-3 zile, parcurgand pana la 12 km.
Femela depune intre 8 si 17 oua intr-un cuib, pe care il sapa in pamant
nisipos, moale.
Testoasele se hranesc, in special, cu alge si cu un anumit tip de iarba,
denumita iarba-de-mare, care creste in apropiere de malurile apelor si dupa
care se dau in vant. Ca si alte reptile, pot trai fara hrana sau fara apa o
perioada indelungata de timp - pana la 400 de zile.
Puterea de regenerare a broastelor testoase este impresionanta - de exemplu in
cazul in care carapacea le este arsa sau ranita profund, in proportie de 70%,
refacerea ei dureaza mai putin de doi ani. Forta lor de supravietuire este, de
asemenea, uluitoare: in cazul in care sufera amputari grave, broastele testoase
pot trai luni de zile.
Una dintre cele mai frumoase specii de Testudo este broasca testoasa cu stele
sau Testudo elegans, aflata in India de rasarit. Carapacea de forma ovala,
boltita puternic la mijloc are dimensiunea de cca. 26 cm. si este splendid
colorata. Pe un fond negru placile cornoase formeaza desene de o mare
frumusete, iar pe campurile mediane galbene radiaza niste benzi in forma de
stea, care se latesc usor; capul si membrele sunt marmorate pe fond galben.