|
|
|
Depresia - notiuni generale
Termenul de depresie trebuie clarificat, deoarece, avand multiple intelesuri, atunci cand este folosit in limbajul curent de pacienti si de personalul psihiatric si nepsihiatric, creeaza confuzie. Unul din intelesuri este acela in care depresia este sinonima cu descurajarea. Altul in care depresia este inteleasa ca o cadere a functionarii organismului in cadrul unei boli medicale generale, iar altul este sensul strict la care noi am limita folosirea lui, si anume depresia ca unul din diferitele sindroame bine definite de Manualul de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale (DSM-IVR).
Istoric
Depresia, ca afectiune a psihicului uman a fost studiata din cele mai vechi timpuri.
Cunoscute sub denumirea de psihoze depresive, tulburarile afective au fost primele boli psihice descrise. Epopeile homerice descriu stari de tulburare afectiva denumite de medicii eleni prehipocratieni ca melancolie. Aristotel considera afectele ca pendulari ale sufletului intre placere si durere.
Hipocrate, in sec. al IV-lea iHr. punea pe seama bolilor cele patru umori, considerand ca excesul de bila neagra provoaca "melancholia", cuvant ce provine din grecescul melas= negru si chole=bila.
Areteu din Cappadochia prezinta si mania si melancholia intr-un mod unitar ca apartinand aceleiasi boli. A. Jules Falred a prezentat bolnavi ce deveneau depresivi si exaltati in mod ciclic si pe care i-a incadrat in diagnosticul La folie circulaire. Kahlbaum a descris depresia in cadrul descrierii ciclotimiei.
De un rasunet covarsitor international s-a bucurat punctul de vedere al lui Kraepelin ce a descris depresia alaturi de cealalta entitate, mania, in cadrul psihozei maniaco-depresive. Un rol important in studiul depresiei 1-a avut Ribakov care alaturi de alti psihiatri numea depresiile ca hipotimergazii.
Freud a subliniat importanta pierderilor in depresii si considera ca unele depresii sunt de origine psihogena, altele sunt determinate biologic. Depresiile psihogene raspund la tratamente psihotaerapeutice, pe cand cele endogene, la terapii medicamentoase.
In studiul depresiilor s-a implicat foarte mult si scoala germana, reprezentata de Wernicke-Kleist, Leonhard ce au studiat conceptele de uni si bipolaritate. Tezele lor au fost reluate si revigorate de catre psihiatri actuali ca Angst, Perrist, Winokur.
Studii despre depresie mai face si Tellenbach care defineste in 1961 typus melancolichus, o structura aparte de personalitate predispusa la depresii.
Prevalenta
Depresia este o afectiune des intalnita in populatie. Prevalenta pe durata vietii este de 10-25% pentru femei si 5-12% pentru barbati. Prevalenta la un moment dat se situeaza intre 5-9% pentru femei si 2-3% pentru barbati. Raportul femei / barbati este de 2/1 sau chiar de 3/1. Dupa varsta de 50 de ani, rata femeilor devine egala cu cea a barbatilor. Predispozitia de avea tulburari depresive severe are importante determinari genetice. Nu exista dovezi convingatoare, ca aceasta predispozitie mostenita ar fi modificata in mod hotarator de experiente specifice din copilarie, de felul celor postulate de psihanalisti. Cu toate acestea, experiente adverse din primii ani de viata pot avea un rol in modelarea trasaturilor de personalitate raspunzatoare, de trairea personala a evenimentelor stresante din viata aciuita. Daca o astfel de predispozitie exista, ea nu se exprima printr-un unic tip de personalitate, invariabil asociat cu tulburarea afectiva, ci prin mai multe tipuri de personalitate.
Depresia reprezinta scaderea pana la prabusire a dispozitiei, cu caracter pasager sau durabil, cu actualizarea trairilor neplacute, triste si amenintatoare. intalnita ca simptom al numeroaselor afectiuni psihice sau psiho-somatice, ca sindrom depresiv sau ca boala psihiatrica.
Din punct de vedere semiologic prin simptom se intelege o manifestare a unei boli care se exprima exclusiv, sau in primul rand, in sfera de perceptie a bolnavului.
Simptomele sunt experiente personale, care ajung sa fie cunoscute de catre medic din relatarile pacientului si, prin caracterul lor subiectiv, poseda un grad de variabilitate, de la un caz la altul sau la acelasi subiect in ocazii diferite. Acestea tin de pragul perceptiv al bolnavului. Datorita acestui lucru, o definitie a depresiei ca simptom poate fi: un colaps al dispozitiei bazale. Aceasta definitie nu este decat scolastica, deoarece in realitatea practica depresia apare ca simptom sau boala.
Simptomul depresiv; sindromul depresiv
Simptomul depresiv (hipertimia negativa) se caracterizeaza printr-o puternica traire, printr-o participare afectiva intensa sub un evantai restrans, cu sentimentul durerii morale, al inutilitatii si devalorizarii. Dispozitia deprimata, continutul perceptual cenusiu, lipsit de voiosie, uneori neclar ( ca prin fum, ca prin ceata), icleatia lenta cu continut trist, dureros, se exteriorizeaza pe plan motor printr-o inhibitie marcata sau printr-o neliniste anxioasa, mimica, pantomimica exprimand concordant continutul dureros al trairilor afective (fruntea incretita in omega melancolic, treimea interioara a pleoapelor ridicata, comisurile bucale coborate, corpul incovoiat, bratele cad pasiv pe langa corp sau sunt ridicate, exprimand deznadejdea).
In tot ceea ce simte si traieste, depresivul intrezareste nenorocirea, prevestirea de rau, constiinta lui actualizand aproape exclusiv trairile cu continut neplacut, trist, amenintator.
Depresia, ca expresie a unei stari patologice de intensitate psihotica sau nevrotica, nu trebuie confundata cu reactiile de deprimare determinate de situatiile de doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese, deceptii etc., care sunt de obicei de scurta durata si de intensitatea unor reactii caracteristice subiectului aflat in situatii emotionale negative.
Simptomatologia depresiva este una din formele de tulburare psihica intalnita extrem de frecvent, incepand cu sindroamele nevrotice din bolile somatice pana la fazele depresive ale psihozei maniaco-depresive, le imbraca forma cea mai autentica.
Din punct de vedere medical, in procesul de stabilire a diagnosticului practicianul beneficiaza uneori, in etapa gandirii sale sintetice, de un reper numit sindrom. Acesta este un ansamblu coerent si sistematizat de manifestari care corespunde unei unitati clinice, morfologice si functionale sintetizand trasaturile mai multor individualitati nozologice. Un sindrom este alcatuit din totalitatea simptomelor si semnelor apartinand acelei nozologii.
Sindromul depresiv are drept componente definitorii dispozitia depresiva, incetinirea proceselor gandirii, lentoare psihomotorie, la care se adauga o serie de simptome auxiliare de expresie somatica. Dispozitia depresiva este traita ca o "tristete vitala" (K-Schneider), pierderea sentimentelor, golire si neliniste interioara, continut perceptual cenusiu, nebulos uneori.
incetinirea proceselor gandirii este exprimata de monoideism, incapacitate decizionala, continut depresiv, ruminatii. Ideatia poate lua forma ideilor delirante cu caracter de autoacuzare, vinovatie, inutilitate, ruina, etc. Depresivul traieste o stagnare a timpului intim imanent, care se desincronizeaza de timpul real; aceasta oprire a timpului, trait marcheaza ansamblul tulburarilor depresive, bolnavul prezentand o incapacitate de actiune autentica (Tatossian).
Lentoarea psihomotorie este caracterizata de incetinirea miscarilor.
DEPRESIA - Definitie
"Depresia" reprezinta scaderea pana la prabusire a dispozitiei cu caracter pasager sau durabil cu actualizarea trairilor neplacute, triste si amenintatoare intalnita ca simptom al numeroaselor afectiuni psihice sau psihosomatice, ca sindrom depresiv sau ca boala psihiatrica.
