|
|
|
Sonatele pentru pian solo
Intre anii 1907 - 1909, ce fac parte din perioada de studii la Conservatorul din Sankt - Petersburg, Prokofiev a scris primele sase sonate pentru pian . Nici una din ele, insa, nu a fost publicata in aceasta perioada. Doua dintre ele nu se mai regasesc nicaieri insa, iar celelalte patru au fost reutilizate de compozitor ca materiale sonore pentru urmatoarele sonate.
1. Sonata pentru pian numarul 1 in fa minor ( Opus 1
Fiindgandita si conceputa pe baza unei lucrari pentru pian ce apartine tineretii timpurii a lui Prokofiev ( initial in trei miscari) ,sonata pentru pian numarul 1 in fa minor constituieprima lucrare mai serioasa a compozitorului, fapt de altfel recunoscut de Prokofiev prin chiar modul de inregistrare a piesei ( Opus nr. 1 ). Sonata nr. 1 pentru pian este o lucrare ce a fost conceputa de un muzician de optsprezece ani, si prin urmare contine multe din influentele stilistice ale epocii ( in primul rand transpune in muzica preferinte pentru limbajul muzical al lui Skriabin, apoi cate ceva din romantismul unor Rachmaninov sau Schumann).
Exemplul nr. 1: Allegro - Tema:
Lucrarea ar fi putut fi, fara indoiala, imbunatatita sub aspectul dezvoltarii ideilor muzicale generatoare, insa putem aprecia caracterul ei destul de omogen. Tehnica pianistica si procedeele de expresie par a fi in totalitate tributare abordarii romantice : teme in acorduri ; motive secundare rulate pe grupuri de arpegii ; folosirea regulata a superpozitiei ritmice binar - triolet intre melodie si acompaniament.
Unele elemente ale viitoarei personalitati artistice Prokofieviene apar deja in aceasta prima sonata pentru pian, ce se remarca deja prin atacul ritmico - melodic percutant si in primul rand al pianistului in primele masuri ale lucrarii, sau prin exacerbarea agresivitatii dinamice marcata prin cateva disonante ( in special cele din culminatiile partii dezvoltatoare ). Muzicologul Asafiev avea sa remarce in mod corect, mai apoi, ca Prokofiev " ne prezinta elemente vechi, insaintr-o maniera personala.".
2. Sonata pentru pian numarul 2 in re minor (Opus 14 )
Compusa in anul 1912, aceasta lucrare este, de asemenea, partialprovenita dintr-o lucrare de tinerete. Noutatea multor idei muzicale, tratarea lor neobisnuita a starnit proteste in randul criticilor care o socoteau "decadenta si cacofonica", "anti - muzicala" etc. Daca ar fi sa comparam aceasta piesa cu sonata pentru pian numarul 1, am putea confirma existenta unei evolutii tonale in creatia Prokofieveana pentru pian in rastimpul celor patru ani ce desparte aparitia primelor doua sonate pentru pian. Avem posibilitatea , astfel , sa urmarim mai eficientdezvoltarea stilului componistic Prokofievean, deoarece, in aceasta sonata, putem deja identifica o mare parte din caracteristicile stilistice definitorii alecreatiei Prokofieviene : limbaj melodico - tematic modern imbracat in forma clasica, si, un contrast accentuat intre pasaje deo mare vigoare ritmica si armonica si parti de un lirism adanc punctat de momente muzicale cu tenta nationala. Sonata este alcatuita din mai multe parti dupa cum urmeaza :
A. Allegro non troppo
Expozitia se caracterizeaza prin laconismul prezentarii diferitelor elemente tematice si prin abundenta contrastelor dintre acestea. Tema I, in pulsatie binara cu acompaniament de triolete inca pastreaza ceva din energia artistica a unui Skriabin
Exemplul nr. 2: Partea I, Tema I :
, insa dezvoltarea sa este brusc intrerupta de o noua idee, cu totul diferita de prima ca si conceptie, caracterizata printr-o insiruire de secunde bazate pe un ritm sincopat repetitiv. Acest ansamblu ritmic foloseste procedeul ostinato deasupra unui motiv sec, Bartokian. Se produce, apoi, revenirea temei I, rulata cu aceeasi viteza ca la inceput, dar incheiata de o cadenta de tip clasic. Apare, apoi, un al treilea element tematic sintetizat in Piu Mosso, mecanicist si caracterizat prin marsuri armonice. Acesta ne conduce spre un al patrulea element tematic, contrastand cu precedentul prin lirismul sau ( o melodie sustinuta de mana stanga printr-un ritm repetat, si caracterizata in principal de efectul secundelor marite)
Exemplul nr. 3: Partea I, Tema a II-a:
In continuare se urmareste prelucrarea acestor patru idei muzicale pe parcursul dezvoltarii prin diferite procedee ritmico - armonice ce vizeaza in principal folosirea ritmurilor sincopate.
Reexpozitia readuce tema I in prim plan prin plasarea ei lamana stanga, cu o octava mai jos, si insotita de elemente muzicale provenite din temele trei si patru.
B. Allegro Moderato
Partea a II-a a sonatei nr. 2 este construita pe principiul formei clasice de ABA. Sectiunea A se caracterizeaza prin ironie estetica si ritmicitate pronuntata transpusa prin staccato-uri robuste impartite intre mana stanga si cea dreapta.
Exemplul nr. 4: Partea a II-a , Tema I - fragment :
Sectiunea B are un caracter dansant, mai lejer. Aici compozitorul se remarca prin modulatii armonice originale ( la - la bemol - fa diez - La ). Revenirea A - ului este intru totul identica cu prima lui aparitie.
C. Andante
Reprezinta una din cele mai frumoase pagini ale creatiei Prokofieviene. Atmosfera de mister degajata aminteste intr-o anumita masura de traditia muzicala nationala rusa. Tema principala propusa aici
Exemplul nr. 5: Partea a III-a, Tema I:
este diatonica, transpusa in optimi continue, si aminteste foarte mult de Vecchio Castello din Tablouri dintr-o Expozitie de Musorgski ( pana si tonalitatea coincide - sol diez ). Urmeaza apoi un alt episod tematic, caracterizat prin schimbarea tonalitatii ( Do ), a masurii ( 7/8) si prin folosirea de optimi cromatice duble. Din punct de vedere armonic, continutul devine din ce in ce mai bogat si complex, mergand spre politonalitate. Revenirea tonalitatii initiale ( sol diez ) coincide cu reaparitia temei I in registrul grav, in octave, la mana stanga, un fel de cantus -firmus deasupra caruia optimi duble apar acum doua cate doua. Tema revine apoi la vocea superioara, intensitatile se maresc progresiv, iar formula de inceput a sectiunii revine cu o insistenta dramatica. Dupa o concentrare maxima a elementelor armonico - melodice printr-o coborare spre registrul grav a optimi duble, al doilea episod tematic ( in Do ), constituindu-se intr-o concluzie a miscarii, regaseste tonalitatea de baza in ultimele doua masuri.
D. Vivace
In aceasta miscare Prokofiev isi etaleaza virtuozitatea specifica. Aceasta parte a patra se apropie ca si caracter de o toccata, insa mai diversificata in folosirea procedeelor de valorificare a ideilor tematice. Compozitorul adopta aici o forma de rondo - sonata. Primele portative ne introduc intr-o atmosfera de neliniste armonica punctata de inlantuirile de arpegii la cele doua maini, dinspre acut spre grav. Acest inceput tempestuos devine apoi acompaniament pentru un prim episod tematic de mici dimensiuni
Exemplul nr. 6: Partea a IV-a, episod tematic:
, care este repetat mai apoi. Urmeaza o inlantuire de acorduri precipitate, dar, totusi, executate fara duritatea specifica Prokofieveana. In continuare se produce o schimbare a masurii ( de la 9/8 se trece la 2/4 ) si apar staccato-uri accentuate a caror folosire aminteste, prin spiritul lor, de pasaje din partea a doua a sonatei. Pe acest fond sonor reapar acele acorduri precipitate de mai inainte si intreg episodul se estompeaza dinamic, incheindu-se printr-o cadenta in pianissimo. Apare apoi brusc melodia lirica din prima parte ( de altfel acest procedeu ciclic de valorificare tematica este curent la Prokofiev, el unind astfel prima parte si finalul unei opere muzicale ). Revine apoi acea tema de la inceput cu arpegii, extrem de diversificata prin intervale si armonic, si pregateste, putin cate putin, reexpozitia, simetrica cu prima parte a miscarii. O ultima cascada de arpegii sfarseste prin acorduri puternice si octavele din cadenta finala.
3. Sonata pentru pian numarul 3 in la minor ( Opus 28 )
Scrisa in cursul primaverii lui 1917, aceasta sonata a fost sub - titrata dupa caiete vechi. Prin urmare, si aceasta sonata a constituit un material sonor preluat si regandit dintr-o lucrare mai veche ( o sonata de tinerete din 1907 ). La fel ca si prima sonata pentru pian, si aceasta este alcatuita dintr-o singura miscare, de o densitate melodico - armonica extrema. Sonata a treia are, de asemenea, o popularitate extrema in randurile auditoriului. Foarte diferita ca si conceptie si abordare comparativ cu sonata a doua, ea manifesta o recrudescenta de dramatism, sau, asa cum afirma Miaskovski - o pasiune serioasa. Masurile folosite aici 12/8 si 4/4 ( un echivoc binar - ternar des uzitat de Prokofiev ).
Dupa inceputul energic constituit dintr-o pedala de dominanta (Mi major), se naste, in fortissimo, un motiv tematic de un caracter hotarat, sustinut de linii cromatice la mana stanga, ce urca spre registrul acut. Exemplul nr. 7: Sectiunea I, Tema I:
Acest episod este rulat de trei ori ( variational ), pe parcursul piesei ( intre a doua prezentare si a treia - variationala, a fost intercalat un episod tematic intermediar de cateva masuri ). In aceasta sectiune de inceput, mai asistam la aparitia unui element tematic de mici dimensiuni, constituit din aparitii succesive de optimi la cele doua maini. Aceasta idee muzicala este apoi reluata de cateva ori in diverse contexte armonice. Urmeaza, apoi, un ritenuto pe fondul octavelor din registrul grav, ce pregateste Moderato ( urmatoarea sectiune a sonatei ). Moderato debuteaza cu o tema lirica simpla, cu unele elemente de sorginte rusa.
Exemplul nr. 8: Sectiunea II, Tema I:
Urmeaza, apoi, o tema secundara, mai ritmata, ce aminteste de Viziuni Fugitive. Procedeul dominant aici este folosirea diatonismului. Dupa o cadenta in Do, sectiunea intra in faza ei dezvoltatoare, Allegro tempestoso, unde reapare, in mod brutal, unul din elementele ritmice ale primei sectiuni, de asta data prelucrat. Apoi, materialul tematic principal din Moderato este prelucrat cu totul diferit, evolueaza spre o duritate dramatica, fiind sustinut de ostinato-uri si de progresii de acorduri paralele in registrul grav. Intreaga tesatura melodico - ritmica se indreapta apoi spre un punct culminant a carui duritate melodica crescanda este provocata de acordurile disonante de pe timpii accentuati. Tema lirica reapare apoi pe fondul unor ritmuri ternare sincopate si este prelucrata in doua variante diferite din punct de vedere armonic si dinamic ( prima oara creeaza o atmosfera calma, nostalgica, dar instabila armonic, si apare ritmul sincopat propriu - zis - a. ; apoi a doua tratare a temei este mai expansiva , folosindaproape in totalitate registrul pianului prin tema executata prin salturi mari de octave de mana stanga - b.).
Exemplul nr. 9:
Tratarea Temei a. : Tratarea Temei b. :
Coda, Piu Mosso, e construita in jurul formulelor ternare amintind de a doua tema a partii centrale, si se distinge prin caracterul mecanic pronuntat. Dupa cateva contraste de nuante dublate de modulatii bruste si fortate, revenirea tonalitatii de baza in ultimele masuri se produce in forta,anuntand sfarsitul lucrarii.
4. Sonata pentru pian numarul 4 in do minor ( Opus 29 )
Sonata a patra pentru pian, la fel ca si cele trei sonate precedente, se inscrie in ciclul lucrarilor a caror material tematic provine din sonate de tinerete si este prelucrat intr-o forma noua, adecvata stadiului artistic contemporan al stilului muzical Prokofievean. In acest caz, sursa de inspiratie principala o constituie o sonata de tinerete, datata in anul 1908. Sonata a patra ia nastere in perioada imediat urmatoare finisarii sonatei precedente, in acelasi an 1917. Cu sonata a patra se incheie o prima mare etapa in creatia Prokofieveana, perioada pre - revolutionara. Sonata este structurata in trei parti dupa cum urmeaza:
A. Allegro Molto Sostenuto
Sonata a patra debuteaza intr-o atmosfera grava, pentru a fi dezvoltata apoicu ajutorul ornamentelor de accaciatura.
Exemplul nr. 10: Partea I, Tema I:
Contextul melodic general ne sugereaza un ton narativ plin de mister. Tema a doua, datorita desfasurarii cromatice in registrul grav si efectelor de harpa utilizate la mana dreapta intareste impresia initiala de mister si legenda. Dezvoltarea, de dimensiuni moderate, este gandita contrapunctic, cu participarea ambelor teme in elaborarea ansamblului liniilor melodice, si culmineaza odata cu utilizarea octavelor in fortissimo si a acordurilor sustinute de ritmuri punctate. Reexpozitia atenueaza putin atmosfera grava existenta, in profitullirismului. Tema a doua reapare, mai apoi, cu o octava mai sus.
B. Andante Assai
Sectiuneacentrala a sonatei ne propune o forma tripartita: A - tema cu doua variatiuni; B - un nou episod tematic; A1 - doua noi variatiuni pentru primul episod tematic. Tema se naste in registrul grav, pe fondul unor acorduri repetate.
Exemplul nr. 11: Partea II, Tema - fragment :
Prima variatiune le regaseste la vocea superioara, ornamentate de arpegii de sonoritate seaca si de note intepate alunecand spre grav prin octave. Urmeaza, apoi, o noua rulare a temei la mana stanga. A doua variatiune propune executarea temei cu ajutorul ambelor maini in miscari contrare, convergente. Episodul central introduce o noua melodie dulce si calma, o tema care va fi auzita in interpretarea flautului, acompaniat de triolete ( materialul tematic din Andante assai a fost prelucrat intr-o simfonie Prokofieveana compusa in aceeasi perioada ). Ultima parte continua dezvoltarea tematica din a doua variatiune a A - ului. Ultima variatiune combina cele doua teme ale miscarii, sustinuta fiind de acorduri si de arpegii cu ambitus de decima. Prokofiev a considerat aceasta parte ca fiind una dintre cele mai reusite ale sale, obisnuia sa o interpretezedes pe scenele concertistice, si a realizat o noua orchestrare a ei in 1934.
C. Allegro Con Brio, Ma Non Leggiero
Dupa coloratura esentialmente minora a primelor doua miscari ale sonatei, aceasta parte este esentialmente de tip major. In forma de rondo - sonata, o putem caracteriza ca pe un carnaval exuberant, plin de umor si vigoare. Debutul lucrarii se produce sub forma unei game in urcare, prezentata aproape ca un glissando, ce lanseaza un motiv de un dinamism putin mecanic.
Exemplul nr. 12: Partea III, Motiv tematic:
Acesta cedeaza apoi locul unei a doua teme de un caracter ironic, burlesc, pe fondul unui murmur melodic continuu la mana stanga.
Exemplul nr. 13: Partea III, Tema a II-a:
Episodul central ( Mi bemol, dar La bemol domina de fapt ) este simplu si cantabil, cu o contra - melodie asezata la vocea intermediara. Reexpozitia diferentiaza in mod clar cele doua teme fata de prima parte: tema I este atenuata spatial si plasata intr-un registru mai ridicat; al doilea motiv tematic, dimpotriva, este marit si plasat la mana stanga. Coda este precedata de mai multe variatii tematice, similare celui din debutul miscarii.
5. Sonata numarul 5 pentru pian in Do Major ( Opus 38 )
Sonata a cincia este singura dintre cele noua sonate pentru pian scrisa in Occident, in anul 1923, in perioada sejurului lui Prokofiev din localitatea Ettal din Alpii Bavarezi. Ea a fost revazuta de compozitor in anii 1952 - 1953, cu putin timp inainte de trecerea sa in nefiinta. Aceasta lucrare a fost dedicata muzicologului Pierre Souvtchinski, un prieten apropiat de-al sau si de-al lui Stravinski. Nicidecum inferioara, per ansamblu, celorlalte sonate Prokofieviene, ea ramane - in mod ciudat - cea mai putin populara. Sonata este structurata in trei miscari dupa cum urmeaza:
A. Allegro Tranquillo
Atmosfera debutului se aseamana putin celei a unei sonatine, distingandu-se printr-o linie melodica migalos conceputa si de un caracter luminos dat de optimi duble.
Exemplul nr. 14: Partea I, Tema I :
Tema de debut pare a proveni din cantecul popular, dar, fara discutie, elementul reprezentativ al acestei miscari il constituie tema a doua, structurata pe folosirea cvintoletelor cromatice. Acest episod tematic este intitulat Narrante, si implica, deci existenta ideea unui univers muzical narativ, legendar.
Exemplul nr. 15: Partea I, Tema a II-a :
Replica contrastanta vine odata cu aparitia episodului Marcatto. Capitolul dezvoltator, structurat in trei subdiviziuni, implica o acumulare continua de tensiune, care contrasteaza total cu transparenta luminoasa a inceputului. O " reexpozitie falsa" indicata prin termenul sonoramente precede reaparitia reala a expozitiei.
B. Andantino
Este caracterizat prin sarcasm si subtilitate - prin acorduri in staccato, fiecare prim timp al masurii fiind marcat printr-o accaciatura.
Exemplul nr. 16: Partea a II-a, Episod tematic :
Modulatiile si disonantele sunt numeroase, dar, cu toate acestea, intreaga sectiune denota claritate, datorita mentinerii constante a interpretarii pianistice in registrele mediu si grav, in afara de unele segmente ale partii centrale si a codei. Revenirea segmentului principal este precedata de o serie de glissando-uri suprapuse pe formule de sextolet.
C. Un Poco Allegretto
Totul ne aminteste aici de transparenta primei parti si a temei ei principale in aceasta miscare cu forma de rondo - sonata, combinata cu elemente de toccata si de scherzo. Compozitorul dezvolta aici o forta de expresie si o densitate armonica, ce se unesc pentru a da nastere unora dintre cele mai spectaculoase pagini Prokofieviene, pe nedrept desconsiderate de unii.
6. Sonata numarul 6 pentru pian in La Major ( Opus 82 )
Sase ani vor trece pana cand Prokofiev, intors definitiv in U.R.S.S., va incepe lucrul la viitoarea lui sonata pentru pian, care va fi prima din marea trilogie a "Sonatelor de razboi". Ideea de a concepe cele trei sonate ale trilogiei sub forma unei sonate gigantice scrisa in unsprezece miscari a luat nastere in gandirea lui Prokofiev in 1939 si este legata - potrivit Myrei Mendelssohn - de lecturarea cartii lui Romain Rolland asupra personalitatii artistice a lui Beethoven. Dupa o interpretare Prokofieveana a sonatei a sasea, tanarul Sviatoslav Richter remarca: " . am fost frapat de extraordinara claritate a stilului si de perfectiunea constructiei melodice a acestei lucrari. Nu am auzit niciodata ceva care sa-i semene. Cu o cutezanta barbara, compozitorul se rupe de ideile romantismului, pentru a anima muzica pulsatiilor devastatoare ale secolului XX.". De fapt, termenul de "barbar" nu poate fi considerat ca neadecvat pentru a caracteriza sonata a sasea, in care Prokofiev regaseste o violenta si un radicalism de limbaj pe care le regasim in lucrarile lui de dupa intoarcerea in U.R.S.S., si care sunt direct influentate de iminenta razboiului mondial. Sonata a sasea pentru pian este structurata in patru miscari:
A. Allegro Moderato
Motivul in terte ( major - minor ) dur, nervos si transant, prin care debuteaza miscarea, este unul dintre pasajele cele mai caracteristice si identificabile ale compozitorului. El este repetat cu insistenta intre registrele grav si acut si capata pe parcursul sonatei valoarea unui motiv ciclic ( a1 ). Tema I este tipica pentru Prokofiev, avand un caracter de mars, o ritmica precisa, fiind accentuata chiar de la prima masura.
Exemplul nr. 17: Partea I, Tema:
O tranzitie intre acorduri si octave alternand intre cele doua maini preceda o a doua tema, de o tandrete reprimata, cu melodia sa partial interpretata la octava. Scriitura, lineara, devine mai apoi scurta si neregulata prin utilizarea acelui procedeu tehnic al alternantei mainilor. Concluzia este marcata de triolete nervoase executate in staccato, in registrul grav. In partea dezvoltatoare, amestecul de nervozitate si de pulsatii angoasante este exprimat prin note repetate, lovite cu nerabdare. Natura conflictuala a acestei miscari rezulta din tentativa de reaparitie a temei lirice, insa intrerupta de rabufniri ale celulelor melodice initiale. Cruzimea sonora se mareste prin folosirea de acorduri brutale si de glissandouri. Apoi, tensiunea scade odata cu aparitia unei tranzitii armonice mai accesibile, iar dezvoltarea se incheie, similar primului segment, in triolete staccato in registrul grav. Reexpozitia, scurta, debuteaza cu o octava mai jos, si confirma aceste viziuni haotice.
B. Alegretto
A doua miscare a sonatei este parca menita sa ne prezinte un Prokofiev mai mult spiritual decat agresiv. Scriitura este, deci, verticala, cu acorduri lejere in staccato. Replica vine printr-o melodie usoara, ce este impartita in intervale largi si cromatisme. La schimbarea armurii ( din Mi in Do ), acordurile repetate, laolalta cu o noua fraza bine implantata la mana stanga, fac sa revina prima tema in registrul acut - subliniata de grupuri rapide de arpegii structurate in cvintolete. Tot acest episod este reluat de asta data in tonalitatea dominantei. Dupa o tranzitie ritmica ( ritm punctat ), reintoarcerea tonalitatii initiale corespunde unei noi varieri a temei I. Episodul central - Meno mosso - este melodic si linear si include cateva elemente din episodul precedent ( ritm punctat, acorduri repetate ). Episodul tempo primo readuce varierea temei I, cu figuratia sa de arpegii descendente, iar apoi urmeaza in ordine inversa cele doua motive secundare care i-au succedat in expozitie.
C. Tempo Di Valzer Lentissimo
Dupa miscarea precedenta, cu un caracter apropiat de scherzando, partea a treia debordeaza de lirism tineresc, de o factura foarte apropiata ca expresie de Romeo si Julieta. Fenomen unic in creatia de sonate a lui Prokofiev, aceasta sectiune a sonatei a sasea pentru pian este, dupa cum sugereaza si titulatura, un vals. Masura de 9/8, modulatiile suple si calde sunt ceea ce caracterizeaza aceasta parte.
Exemplul nr. 18: Partea III, Tema:
Cu toate acestea, in episodul central se observa o nuanta sumbra datorata balansului octavelor din registrul grav, in timp ce caracterul elegiac se mentine in linia melodica a mainii drepte. Apoi, brusc, o imagine crispata se naste prin folosirea sonoritatilor ascutite pe un fond de ostinato in triolete de optimi duble. Repriza primului segment este condensata.
D. Vivace
Reprezinta reintoarcerea la drama. Limbajul muzical sacadat, parca decupat in bucati, este lansat aici intr-un ritm ametitor.
Exemplul nr. 19: Partea IV, Tema I:
Intre aparitiile sale regulate sunt lansate teme noi - una din ele melodioasa, cu influente populare, si care se constituie in principalul element contrastant de final;
Exemplul nr. 20: Partea IV, Tema II:
celelalte angoasante, nervoase. Episodul central, Andante, face sa revina tema principala din prima parte a sonatei, dar care este tratata instabil armonic. In reexpozitie, temele secundare apar in ordine inversa ( melodia lirica fiind lasata la sfarsit si acompaniata de apogiaturi de none. In partea concluziva se produce o adevarata explozie, ultimele sase masuri cu motivul ciclic marcand insistent, prin repetare in registrele extreme ale pianului, tonalitatea La major.
Exemplul nr. 21: Partea IV, Motivul ciclic la finalul sonatei:
7. Sonata numarul 7 pentru pian in Si bemol Major ( Opus 83 )
Scrisa in anul 1942, aceasta sonata este considerata ca fiind cea mai populara si mai celebra sonata pentru pian a lui Prokofiev. Este comparabila cu sonata pentru pian precedenta prin contrastul dintre momente muzicale angoasante si paroxistice cu episoade lirice si meditative. Prima sectiune nu comporta nici o indicatie in privinta tonalitatii; a doua parte este impartita intre mi minor si La bemol Major; a treia parte este in Si bemol Major ( si in jurul acestei tonalitati este sonata in general structurata ). Cele trei parti sunt:
A. Allegro Inquieto
Structurata ca forma pe ansamblul A-B-A1-B-A2, prima parte propune o tema initiala scurta, agitata, in contururi ascutite, cele doua maini interpretand paralel.
Exemplul nr. 22: Partea I, Tema I:
Imediat, urmeaza o inlantuire armonica seaca, a carei celule ritmice de patru note repetate capata o importanta considerabila in toata sectiunea. Episodul A este impartit intre o scriitura orizontala, uneori contrapunctica ( in imitatii ), si acorduri socante bazate peritmuri ciocnite, cu disonante uneori barbare. O relativa acalmie se observa odata cu incheierea temporara a expunerii celulei de patru note ( poate inspirata din tema Destinului Beethovenian ), sub un do " cvasi - timpani" si un motiv cromatic la vocea superioara. Cateva rabufniri energice indruma, apoi, spre lungile acorduri concluzive. In sectiunea B, Andantino, atmosfera se schimba total si se transpune intr-o intimitate elegiaca si intr-o orientare indecisa - cu toate ca limbajul si materialul sonor ramane acelasi: acea celula de patru note care este aici elementul generator - prin contururi melodice ascutite si imitatii. Fara intrerupere, tranzitia spre revenirea A-ului, se efectueaza progresiv - Poco a poco accelerando -, rezultand o reactualizare a primului episod destul de diferentiata printr-un limbaj si mai percutant si exacerbat. Celula ritmica deja amintita mai sus reapare cu valori de note mai mari, facand sa se nasca in registrul grav o noua tema dramatica si rigida. Intoarcerea Andantino-ului , de asta data redus, apoi a unei ultime variante a A-ului cu unele reminiscente ritmice, se pierde in adancurile registrului grav.
B.Andante Caloroso
Asperitatilor melodice ale primei parti si a scriiturii sale cvasi - atonale, Prokofiev opune aici, intr-un context tonal regasit, caldura melodica a unei cantilene, care pare a fi fost scrisa pentru timbrul cald al violoncelului.
Exemplul nr. 23: Partea a II-a , Tema I:
Sonoritati asemanatoare, nobile si patetice, realizeaza tranzitia cu importanta parte centrala ( La bemol Major ), unde, curand, animarea limbajului muzical datorata grupurilor de optimi duble, va provoca o explozie armonico - dinamica. Centrul sonor al acestei parti este constituit de acorduri si sonoritati ce imita timbrul clopotelor, si este impartit in doua reprize de grupuri de game ascendente. Progresiv, atmosfera de calm revine, odata cu aparitia dubla a unui episod repetitiv, hipnotizant, in care persista, la vocea intermediara, un efect de clopot realizat cu ajutorul a doua note vecine ( la bemol - sol ). Coda se constituie intr-o scurta repriza a melodiei de inceput.
C. Precipitato
Sectiune muzicala celebra, cal de bataie pentru toti virtuozii pianului, aceasta parte motorica neintrerupta este scrisa in masura de 7/8, in care asimetria accentueaza in plus dificultatea. Nici un moment de respiro nu este acordat pianistului in cursul acestui bombardament cu acorduri, executate dintr-o bucata, intr-o deplina unitate de gandire. Exemplul nr. 24: Partea a III-a , Tema I:
Daca formal ultima parte a sonatei a saptea poate fi catalogata drept un ABC BA, noile teme ale episoadelor B si C ( reminiscente ale primei parti) nu contrasteaza cu episodul A, ci sunt diferite faze ale aceluiasi elan dinamic. Armoniile raman tonale, in ciuda duritatii inlantuirii lor. Un procedeu caracteristic episodului A este folosirea tertei minore in registrul grav, comparativ cu terta majora de la mana dreapta. Acest final poate fidefinit ca o toccata bazata pe o tehnica a poigne-ului mai degraba decat pe o tehnica de degete.
8. Sonata pentru pian numarul 8 in Si bemol Major ( Opus 84 )
Definita ca ultima piesa a imensei trilogii a " sonatelor de razboi", sonata a opta pentru pian este, fara indoiala, cea mai complexa lucrare din ciclul sonatelor, si sufera putin datorita dificultatilor pe care le pune auditoriului. Popularitatea sa in randul melomanilor va rezista, deci, mai putin probei timpului comparativ cu cele doua sonate precedente. Marele pianist Sviatoslav Richter a definit-o in felul urmator: " O anumita greutate, care se datoreaza insa bogatiei de expresie, intocmai ca un arbore care se frange sub greutatea fructelor sale". Principala diferenta intre aceasta sonata si celelalte doua precedente rezida intr-o tendinta spre o introvertire meditativa ( mai cu seama in prima parte ) si printr-o largire a timpilor sonori. Aceasta sonata a fost creata pentru pianistul Emil Gilels. Lucrarea este alcatuita din trei parti dupa cum urmeaza:
A. Andante Dolce
Muzica discreta si serioasa, exprimata la vocea de mijloc, voalata, putin animata de triolete.
Exemplul nr. 25: ParteaI , Tema I:
Un episod tranzitoriu, Poco piu animato, aduce in prim - plan un nou motiv, cu toate ca acestea prezinta putine contraste expresive. Totusi, o animare decisiva a discursului muzical nu va intarzia mult timp: murmur de optimi duble dand prilejul aparitiei unui episod cu arpegii juxtapuse pe diferite tonalitati, si in care tema I revine in registrul grav. Adevaratul semnal contrastant apare odata cu introducerea celei de a treia teme, care debuteaza scurt si sumbru cu o nona coborata si se constituie intr-o tanguire clar inspirata din folclor. Episodul central, Allegro moderato, estede un dinamism continuu - amintind de elementele analoage din expozitie, dar cedand curand locul unei ritmicitati puternic marcata. Un Andante robust si haotic, strabatut de grupuri de arpegii, preceda reexpozitia. Coda pune in evidenta o recrudescenta a pasajelor de virtuozitate odata cu existenta, la mana stanga, a unor suite de cvinte de o culoare armonica Raveliana.
B. Andante Sognando
Tonalitatea de baza este Re bemol Major. Regasim aici atractia pe care a simtit-o intotdeauna Prokofiev pentru dansurile clasice. Miscarea poate fi catalogata drept un menuet de un caracter putin pompos.
Exemplul nr. 26: Partea a II-a , Tema :
Cu toate ca limbajul muzical este exprimat cu claritate, putem identifica aici folosirea bogata a procedeelor polifonice ( cum ar fi utilizarea mai multor voci secundare ). Aceasta miscare nu ofera contraste mari intre efecte si teme opuse, in afara poate de unele afinitati de scriitura din episodul central al miscarii. Revenirea temei principale se produce la mana stanga.
C. Vivace
In acest lung final, ale carui dimensiuni sunt comparabile cu cele ale primei miscari, Prokofiev apare in postura sa motorica. Pentru interpret, aceasta miscare se traduce printr-un fel de toccata, ce consta intr-o fuga continua pe claviatura, sustinuta de semnalele ritmice data de staccato-uri.
Exemplul nr. 27: Partea a III-a , Tema I :
Tema a doua, constand dintr-un episod in Si Major, se remarca prin pasajele stralucitoare de la vocea superioara. O noua expunere scurtata a segmentului initial preceda lungul episod Allegro ben marcato central. Acesta poate fi definit ca un mars in Re bemol Major, al carui caracter aminteste de anumite pasaje din prima parte a sonatei, pe cand tonalitatea marcheaza o retrospectiva a celei din menuet. Duritatea acestei muzici readuce in prim - plan, la fel ca si in cele doua sonate precedente, viziunea artistica de razboi a compozitorului. In contrast, urmatoarele doua episoade, Pocchissimo meno mosso si Andantino sunt mai scurte, mai tanguitoare, sprijinite pe citarea, putin modificata, a unui material tematic din prima parte.
Exemplul nr. 28: Partea a III-a , Episod tematic :
Episodul Vivace con prima marcheaza revenirea primei sectiuni a acestei ultimei parti a sonatei, unde, de asemenea, apar acele semnale ritmice in staccato, si unde dinamismul se mareste progresiv spre un final stralucitor.
9. Sonata numarul 9 pentru pian in Do Major ( Opus 103 )
Ultima lucrare muzicala terminata pentru pian solo, sonata a noua pentru pian a fost compusa intre anii 1946 - 1947 la cererea lui Sviatoslav Richter. " Aceasta este lucrarea dumneavoastra" - avea sa-i declare Prokofiev celebrului interpret - " . dar nu va asteptati la o piesa de efect. Ea nu a fost creata pentru a impresiona Marea Sala a Conservatorului".Piesa concertistica de dimensiuni considerabile, si propunand cateva serioase dificultati tehnice, aceasta sonata contine, in acelasi timp, o finete in expresie ce o apropie uneori de spiritul limbajului muzical al unei sonatine. Multe elemente ale stilului muzical ce caracterizeaza ultima perioada de creatie Prokofieveana se gasesc aici perfect ilustrate. In ciuda diferentelor stilistice dintre cei doi compozitori, putem face aici o paralela intre eleganta plina de gust a lui Poulenc ( de asemenea un vechi prieten al compozitorului ) si atmosfera generala creata de Prokofiev in aceasta lucrare. Sonata este structurata in patru parti:
A. Allegretto
Miscarea debuteaza linistit, cu o claritate desavarsita de limbaj.
Exemplul nr. 29: ParteaI , Tema I :
Pulsatiile bruste aparute se manifesta in timpul tranzitiei spre a doua tema, cu cateva glissando-uri scurte ( optimi triple, triolete de note duble ) si ritmuri intepate. Aceste modalitati melodico - stilistice vor fi utilizate si mai tarziu pe parcursul piesei. A doua tema, extrem de redusa melodic, este centrata in jurul catorva note repetate.
Exemplul nr. 30: ParteaI , Tema a II-a :
Odata cu indicatia Poco meno mosso apare o a treia idee motivica, reprezentata prin scari cromatice descendente, discret insotite de ritmuri punctate. O amintire condensata a primului segment, existenta prin reluarea diminuata a primelor doua teme, provoaca in continuare un acompaniament mai miscat ( optimi, apoi triolete ) ce insoteste al treilea motiv tematic ( incluzand scarile cromatice descente aducand a glissando, discutate mai sus ). Acest moment ne releva in plus stilul pianistic interpretativ obisnuit al lui Prokofiev. O tranzitie in pianissimo, in timpul carora tonica murmura in doua octave din registrul grav, readuce cu sine reexpozitia in ton de Si Major - surpriza a parcursului armonic initial, care, totusi, regaseste Do-ul Major initial pentru revenirea temei a doua si a codei. O ultima izbucnire de vitalitate, transpusa in game de triolete in fortissimo, marcheaza continutul codei.
B. Allegro Strepitoso
Regasim aici un Prokofiev dinamic, sec si viguros. Caracterul fulgerator ce se desprinde din aceasta parte a doua a sonatei a fost, mai mult sau mai putin, anuntat de coda miscarii precedente. Punctata de cateva staccato-uri nervoase, miscarea a doua a sonatei se dezlantuie printr-un scurt episod ritmic ( cu sonoritati intentionat grotesti ), apoi printr-un nou motiv tematic, unde staccato-urile sunt urmate de celule cromatice.
Exemplul nr. 31: Parteaa II-a , Motiv tematic :
O scurta dezvoltare plecand de la diverse elemente tematice precedente, trece prin noile episoade Meno mosso si Andantino ( de o scriitura foarte ordonata - opunand arpegiile sparte executate de mana dreapta procedeelor cromatice folosite de mana stanga ). Revenirea expozitiei este putin condensata temporal, iar coda are un caracter calm si simplist.
C. Andante Tranquillo
Este structurat din punct de vedere formal intr-un ABA1B1A2. Acest segment al sonatei se caracterizeaza in principal prin caracterul contrastant pronuntat. Segmentul A este, prin urmare, o nocturna in La bemol Major, cu un contur melodic extrem de tonal, si in acelasi timp cu inlantuiri armonice ne-stereotipe.
Exemplul nr. 32: Parteaa III-a , Tema I :
Odata cu segmentul B, in Do Major, atmosfera luminoasa si plina de viata se reliefeaza printr-o izbucnire brusca, invocand un soi de agitatie in acelasi timp vesela si prozaica.
Exemplul nr. 33: Parteaa III-a , Tema II :
Aceste doua episoade contrastante revin in prim - plan cu cateva diferente notabile: A1 este scurtat; B1 debuteaza in registrul grav, cu tema acompaniata de cvintolete. Ultima intoarcere a A-ului aduce in prim - plan o celula ritmica formata din patru optimi duble ( premisa tematica a partii de final ), intalnita in coda si repetata de alte cateva ori.
D. Allegro Con Brio Ma Non Troppo Presto
De un caracter dansant si stralucitor, partea finala a sonateieste provenita dinamic din acea celula ritmica amintita mai sus in finalul partii a treia, care devine una din cele doua unitati generatoare ale acestei miscari - cealalta fiind constituita de un mic grup de staccato-uri alternante la ambele maini. O noua tema - Poco meno mosso - reuneste diverse elemente structurale, totul degajand o atmosfera generala burlesca.
Exemplul nr. 34: Parteaa IV-a , Tema II :
In episodul central, Andantino, in Mi bemol Major, cele doua maini interpreteaza din cand in cand la interval de octava. In Alegretto, cele doua teme ale expozitiei reapar in ordine inversa, pregatind repriza. Intr-o coda lunga, tema primei parti revine in registrul acut, sustinuta de ostinato-uri de cvintolete. Masurile concluzive fac sa se estompeze sonoritatea generala intr-un traseu armonic agitat. Pentru aceasta ultima sonata a sa, Prokofiev a ales - in mod exceptional - un final cat mai discret cu putinta.
Inainte de a trece in nefiinta, Prokofiev a intentionat sa continue abordarea acestui gen consacrat al creatiei pentru pian. Din Sonata a zeceain do minor , opus 137 ( 1953 ), Prokofiev nu a realizat decat schitele, in proiect existand si o Sonata a unsprezecea, opus 138.
V. Bibliografie
o Serghei Prokofiev - " Autobiografie, Insemnari", Edituramuzicala a Uniunii Compozitorilor RPR, 1962
o Harold Schonberg - " Vietile marilor compozitori", Editura " Lider", Bucuresti - 1997, editia a III-a
o Larousse - " Dictionar de mari muzicieni", Univers Enciclopedic, Bucuresti 2000
o Alejo Carpentier - " Intalniri cu muzica", Editura Muzicala, 1991
o Cela Delavrancea - " Dintr-un secol de viata", Editura Eminescu, Bucuresti,1997
o Antoine Golea - " Esthetique de la Musique Contemporaine", Presses Universitaire de France, 1954
o Vasile Iliut - " De la Wagner la contemporani", ( vol. III, partea a II-a ), Conservatorul de muzica Ciprian Porumbescu, 1989
o Vasile Iliut - " De la Wagner la contemporani", ( vol. IV ), Editura Muzicala, Bucuresti, 1998
o Vincent Persichetti - " Twentieth Century Harmony", Faber and Faber, 1961
o Dumitru Bughici -- "Suita si sonata", Editura Muzicala, Bucuresti, 1965
o Harold Schonberg - " Die Grossen Pianisten", 1965
o Sous la direction de Francois - Rene Tranchefort -" Guide de la Musique de piano et de clavecin", Fayard, 1986
o Sous la direction de Francois - Rene Tranchefort - " Guide de la Musique Simphonique", Fayard, 1986
o Ludmilla Ulehla - " Contemporary Harmony. Romanticism through the twelve -tone row.", Advance music, 1994
o " The New Grove Dictionary for Music and Musicians", Stanley Sadie, 1980
o Marc Pincherle - " Lumea virtuozilor", Editura Muzicala a Uniunii Compozitorilor din RPR, 1968
o Joseph Machlis - " The Enjoyment of Music" - Revised Edition, Norton and Company Inc, New York, 1963
o V. I. Delson - " Sviatoslav Richter", Editura Muzicala a Uniunii Compozitorilor din RPR, 1962
o Articol - Ian MacDonald - " An interpretation of the composer's relationship with the Soviet Regime
o Articol - " Piano Concerto no.1", Program Note
o Articol - Michael Steinberg -- " Piano Concerto no. 2 in G minor, op. 16"
o Articol - Michael Steinberg - " Piano Concerto no.3 in C major, op. 26"
o Articol - Edward Green - " Sincerity in music - Serge Prokofiev"
o Articol - Le monde de la Musique, no.274, Martie 2003 -- " Semicentenar Prokofiev"
