|
|
|
Sonata
Partea I
Prima parte a lucrarii este o forma de sonata, relativ disproportionata la nivelul sectiunilor, dimensiunile expozitiei si reprizei fiind mult mai ample decat sectorul dezvoltator, rezervat tratarii temelor.
Tema A are structura unei forme tristrofice mici asimetrice, alcatuita din trei perioade cu largiri. Prima perioada este alcatuita din trei fraze (tripodica), ce valorifica un motiv α principal, cu caracter arpegial, variat in cadrul temei prin extinderea saltului de sexta la octava. Un al doilea motiv tematic, β, se impune prin sensul ascendent, aspectul izoritmic si structura melodica repetitiva. Acompaniamentul este alcatuit din succesiuni de figuri cu latente acordice.
Ex. 1
A doua perioada din componenta temei reia variat prima perioada, prelucrand in special motivul α, in diferite ipostaze. Ultima sectiune a temei A reprezinta un complement cadential amplu, bazat pe motivul β, valorificat prin seventare.
Tema A
A Av A1
a a' avav'
7m 7m 10m4m4m 7m
Puntea este construita prin prelucrarea primei celule din componenta motivului α, intr-o ipostaza ritmica sincopata ascendenta, acompaniata in formule arpegiale, ce se succed cromatic descendent. Armonia, ce-si schimba profilul la fiecare masura, conduce progresiv la afirmarea unui nou centru tonal, reprezentat de tonalitatea relativei.
Grupul tematic secundar este alcatuit din doua segmente distincte, ambele avand structura unei perioade duble.
B1 expune un motiv melodic (γ), ce prezinta similaritati cu motivul α datorita structurii arpegiale. Individualitatea unitatii se contureaza pe baza aspectului ritmic, omogen prin utilizarea a doua valori ritmice. Un alt aspect semnificativ este diversitatea melodica a sectiunii, marcata de utilizarea unui numar mare de cromatisme, ce determina in plan armonic conturarea unor inflexiuni modulatorii la tonalitati indepartate: mi major (m. 63-65), si major (m. 67-69). Acompaniamentul acordic de tip pedala armonica subliniaza traseul tonal al sectiunii.
Ex. 2
B1' continua prelucrarea motivului γ prin transpunea discursului in tonalitatea dominantei (si minor), profilul armonic diversificandu-se prin inflexiuni modulatorii neasteptate: mib major. Segmentul este urmat de un segment retranzitiv, ce readuce tonalitatea dominantei, in care se desfasoara al treilea element constitutiv al grupului tematic secundar.
B2 (m. 99-118) este construit in maniera melodiei acompaniate acordic. Linia melodica are la baza figuri scalare, constituite in formule ritmice simetrice, abundenta melodica determinand sintetizarea acompaniamentului, redus la structuri acordice. Din punct de vedere tonal, sectiunea fixeaza tonalitatea dominantei, proces intrerupt de inflexiuni modulatorii. B2' (m. 119-143) reia la interval de octava superioara materialul expus de B2, insa extins cu elemente apartinand temei A.
Ex. 3
Concluzia (m. 143-150) este foarte concentrata, avand in acelasi timp functie tranzitiva pentru sectiunea dezvoltatoare.
Dezvoltarea cuprinde patru sectiuni, distincte prin materialul prelucrat si procedeele constructive specifice. Prima etapa (m. 151-168) debuteaza in tonalitatea fa major si prelucreaza in plan inferior motivul α din tema A. Planul tonal se centreaza progresiv pe tonalitatea re minor, iar spre final, pregateste aparitia aceluiasi motiv α in tonalitatea fa minor.
Etapa a doua (m. 169-182) reprezinta o prelungire a celei anterioare, diferenta constand in modificarea scriiturii: locul melodiei acompaniate este luat de scriitura polifonica, manifestata in imitatia dintre planul median si discant, la inceput pe baza motivului α, ulterior pe baza unor celule constitutive ale acestuia. Polifonia este imbinata totodata cu secventa.
Ex. 4
Planul armonic se diversifica prin mobilitatea functiunilor, ce se modifica la fiecare masura, trecand prin tonalitati ca reb major, sib major, solb major, sol major, etc.
Ultima etapa a dezvoltarii (m. 183-211) prelucreaza in plan superior, sub forma de figuri melodice, motivul β din tema A, iar in acompaniament, materialul tematic secundar (B1). Ultimul segment al acestei sectiuni are functie retranzitiva, manifestata in revenirea la tonalitatea de baza.
Repriza (incepand cu m. 212) reia tema A in intregime, cu anumite modificari in acompaniament, ce tin de registrul in care este plasat. Finalul temei A ne plaseaza intr-o noua tonalitate, cea omonimei tonalitatii de baza (mi major), in care se va desfasura grupul tematic secundar. Sectiunile componente ale grupului tematic secundar sunt expuse fara modificari constructive sau de continut semnificative, ele desfasurandu-se integral pana in momentul aparitii concluziei. Aceasta este mai extinsa decat in expozitie (11 masuri), avand sarcina suplimentara de a crea finalul apoteotic al partii I.
Partea a II-a
Partea a doua este o forma tristrofica mare, avand in componenta trei sectiuni distincte la nivelul materialului melodic, al tratarii si in plan tonal.
Prima strofa - A - este la randul ei o forma tetrastrofica, cuprinzand o perioada mare dubla si trei patrate simple. Motivele de baza care se vor valorifica pe parcursul acestei sectiuni sunt expuse inca din debutul lucrarii in partida acompaniatoare: α se identifica cu formula punctata, β cu trioletul ascendent si descendent.
Ex. 5
Acelasi material este expus in perioada a doua de contrabas (m. 19-32), cu modificari spre final, ce determin modulatia la tonalitatea sol major.
Segmentele formale ulterioare valorifica cele doua motive in diferite tonalitati: A1 (m. 33-44) are ca tonalitate de baza sol major, cu inflexiui spre sol minor, spre final moduland spre sib major. Melodia conducatoare este plasata in registrul mediu, acompaniamentul figural avandu-si originea in motivul β, iar discantul intonand o contramelodie ornamentata; A2 (m. 45-50) constituie o etapa superioara in evolutia complexitatii discursului, datorita imbogatirii acompaniamentului cu figuri arpegiale diminuate ritmic. Totodata, traseul tonal parcurge tonalitatile reb major, fa minor, care devin treptat intermediare tonalitatii in care se moduleaza spre final: do major; A3 (m. 51-58) dezvolta aceleasi motive α si β, de aceasta data in tonalitatea do major.
Dupa incheierea acestei peroratii pe marginea motivelor initiale, are loc o tranzitie catre o noua etapa in evolutia discursului muzical, ce detine caracteristici melodice specifice. Acest segment tranzitiv este constituit in prima faza dintr-o pedala pe dominanta tonalitatii do major, iar intr-o a doua faza, dintr-un pasaj modulatoriu, ce pregateste expunerea sectiunii a doua in tonalitatea fa major.
Sectorul median este contrastant ca expresie si continut cu strofa anterioara, sublinierea laturii melodice si a functiei sale primordiale in acest fragment fiind realizata prin adoptarea unui acompaniament figural acordic ostinato, ce tensioneaza discursul prin caracterul repetitiv. Totodata, mobilitatea armonica determina o tensionare a discursului.
Ex. 6
La randul ei, sectiunea a doua poate fi delimitata in trei perioade:
B (m. 77-86) este o perioada patrata cu largiri, alcatuita din doua fraze similare, ce valorifica un motiv unic, variat prin ornamentare (completare a spatiilor intervalice) si diminuare ritmica. Traseul tonal urmareste tandemul fa major-do major.
B1 (m. 93-100) este delimitat de perioada anterioara printr-o tranzitie, ce moduleaza, prin segmentarea motivelor α si β, spre tonalitatea mib major. Constructia este preponderent polifonica, vocea mediana fiind imitata de cea superioara, pe fondul unor figuratii arpegiale.
B2 (m. 101-107) reprezinta culminatia expresiva a intregii parti secunde, factorul dinamic si timbral detinand functia primordiala: Acompaniament acordic complex, ce dubleaza melodia in octave sau se organizeaza in figuri armonice, paleta dinamica complexa.
Revenirea primei sectiuni variata este precedata de o retranzitie, ce anticipa motivele α si β intr-o dispunere ritmico-metrica ternara, precum si intr-o alta conotatie, oferita de tonalitatea mi major (m.108-119).
Diferentele ce fac posibila aprecierea ultimei sectiuni ca varianta a celei din debut se remarca, in principal la nivelul acompaniamentului. Acesta se imbogateste prin utilizarea formulelor divizate, aglomerate, plasate in succesiuni izoritmice, in diverse ipostaze melodice: arpegii, terte paralele, fragmente de scari ascendente. Daca in prima perioada, pulsatia este mentinuta de vocea mediana, in celelalte sectiuni, se deplaseaza in plan inferior vocile mediane detinand monopolul melodic.
Ultimul segment formal este reprezentat de coda, ce reia tranzitia ce lega A de B in tonalitatea mi minor, instabilitatea armonica fiind inlocuita de cadenta plagala pe tonica tonalitatii de baza.
Ex. 7
AB Av
AA' A1 A2A3B B1 B2 AvA'v A1 A2v A3v
Partea a III-a
Partea a treia a lucrarii este un Allegro cu Trio, o forma tristrofica mare consacrata, cu perioade a caror simetrie ne trimite cu gandul la sonatele mozartiene.
A BAcoda
A A1AvB B1 BvAA1Av
Dupa cum reiese din schema de mai sus, prima sectiune a partii a treia este tristrofica mica. Motivul de baza este mai amplu decat tiparul traditional datorita tempoului foarte mare, precum si a constructiei secventiale a unitatii, ce nu permite divizari mediane. Principala caracteristica a acestui motiv este neconcordanta dintre scriitura binara si metrul ternar in care este integrat. Din punct de vedere melodic, sunt valorificate cu precadere celule concentrate de tip oscilatie inferioara si superioara, alternate cu mers scalar ascendent sau descendent, acompaniate acordic.
Ex. 8
Datorita aceluiasi tempo foarte alert, vom considera pana la bara de masura o perioada, alcatuita din doua fraze de 8 masuri (perioada mare). Planul tonal evolueaza de la tonalitatea de baza la tonalitatea relativei.
A doua perioada (m. 19-34), ce detine aceleasi caracteristici constructive, valorifica motivul initial in planul acompaniamentului, in plan superior desfasurand o succesiune de figuratii scalare ce pastreaza caracteristicile metrice asimetrice al melodiei principale. Din punct de vedere armonic, semnalam o diversitate a succesiunilor acordice si tonale, ce implica numeroase inflexiuni modulatorii.
In finalul primei sectiuni se reia prima perioada, cu cateva modificari ale armoniei, ce implica o cadenta mai complexa, amplificata in expresivitate prin simplul procedeu de repetitie .
Daca prima parte a fost preponderent omofona, Trio-ul este eminamente polifonic, fiind construit canonic, in care sunt implicate doar doua voci, a treia constituind suportul armonic al desfasurarii.
Ex. 9
Acelasi procedeu va fi utilizat si in constructia perioadei mediane, insa intr-un nou cadru tonal, dominat de tonalitatea fa# minor, iar ulterior, de do major, ce anticipa reluarea B-ului in tonalitatea de baza.
Nu avem in fata o repriza statica, ci una dinamizata, ce prezinta diferente de constructie semnificative:
discursul canonic este de aceasta data initiat de contrabas, in raport cu prima expunere, cand acompaniamentul deschidea canonul;
in locul acompaniamentului contrapunctic, cu semnificative tendinte spre individualizarea vocilor, apare acompaniamentul figural, ce combina celula oscilatorie, din motivul initial, cu arpegiul ascendent.
Retranzitia are in acest caz un rol anticipativ, datorita continutului melodic derivat din motivul initial. Motivul este prelucrat in partida acompaniamentului, urmand ca deschiderea perioadei A din final sa preia aceasta unitate morfologica, pentru a o supune travaliului motivic.
In ciuda reprizei statice, in final descoperim un segment conclusiv, care readuce in prim plan tonalitatea majora, de data aceasta materializata in tonalitatea omonimei. In plan melodic este prelucrat motivul principal din B, dar de aceasta data ca o rememorare a sonoritatilor deja consumate, in aceeasi constructie canonica.
Ex. 10
Partea a IV-a
Lucrarea se incheie tot cu o forma de sonata bitematica, cu o structurare traditionala a expozitiei si dezvoltarii, delimitate prin semnul de repetitie.
Tema A are structura unei perioade patrate, continand doua fraze distincte (a si a'). Expunerea in unison a frazei a determina o amplificare a expresivitatii melodice, precum si o evidentiere a motivelor principale ce vor fi prelucrate in dezvoltare: α, alcatuit din salturi intervalice mari, ce acopera sunetele acordului tonicii, intr-o structura ritmica omogena, individualizata prin formula punctata; β, cu structura scalara organizata secvential ascendent. Fraza a doua valorifica in special motivul α prin transpunere variata pe diferite sunete, precum si prin diminuare ritmica, spre finalul frazei.
Ex. 11
Puntea (m. 9-24) debuteaza cu reluarea primei fraze din tema, pe care o dezvolta tonal-armonic, desfasurand un traseu modulatoriu, ce finalizeaza cu cadenta pe dominanta tonalitatii relativei.
Grupul tematic secundar cuprinde trei idei tematice distincte:
B1 (m. 25-42) are ca principal element de expresie melodia, valorificata, pe de o parte, prin sintaxa melodie acompaniata figural, iar pe de alta parte, prin constructia dialogata solist-pian, ce implica totodata transpunerea motivului principal al sectiunii in diferite tonalitati. Acompaniamentul in triolete arpegiale creeaza o pulsatie continua, ce ofera vitalitate miscarii melodice, subliniind in acelasi timp transformarile tonal-armonice: sol major - re major. Spre finalul segmentului, discursul se dinamizeaza prin utilizarea in plan solistic a figurilor repetitive juxtapuse cromatic, pe fondul unor progresii armonice ascendente.
B2 (m. 43-52) este mai concentrat ca dimensiuni, insa reprezinta o etapa importanta in evolutia tensionala a discursului. Acest fapt este determinat de mobilitatea armonica manifestata in planul acompaniamentului, alcatuit din succesiuni de figuri cu schelet arpegial, dar cu numeroase elemente cromatice, cele mai semnificative fiind cele din plan inferior, succedate cromatic. In plan solistic melodia este alcatuita din doua tipuri de structuri: salturi de octava in succesiune cromatica si formule variate, bazate pe mers treptat. Una din functiile fundamentale ale segmentului este cea modulatorie, catre tonalitatea si minor (dominanta tonicii).
B3 (m. 53-68) este o perioada dubla, ce prelucreaza acelasi material melodic in tonalitati diferite: si minor si re major (cu revenire in final la si minor). Nucleul motivic al sectiunii este de dimensiuni celulare, ceea ce il preteaza repetitiei stricte sau libere si secventarii.
Ex. 12
Concluzia (m. 69-86) nu detine un material melodic propriu, ci preia motivele α si β din tema A, pe care le valorifica in scopul realizarii cadentei finale. Trecerea dintre B3 si concluzie este marcata de o cadenta lirica (intrerupta), ce readuce in peisajul tonal relativa majora a tonalitatii de baza, continuand jocul de tonalitati initiat in grupul tematic secundar sol major - si minor.
In cadrul dezvoltarii putem delimita trei etape distincte:
Etapa I (m. 87-98) debuteaza cu un segment intens cromatizat, ce prelucreaza motivul α din tema A, ce sugereaza o noua modulatie, spre tonalitatea fa# minor. Cu toate acestea, discursul in desfasurarea ulterioara ne plaseaza in contextul tonal al tonalitatii la major. In plan melodic este valorificat motivul principal din B1 (in plan solistic), iar in plan inferior, motivul α.
Etapa a II-a urmareste traseul prelucrarilor tematice cu valorificarea formulei sincopate prezenta in B2, intr-un context tonal variat, ce debuteaza in do major, urmat de mib major, lab major.
Etapa a III-a este construita intr-o prima faza imitativ, dialogul solist-pian punand in evidenta raportul dintre motivul α din prima articulatie tematica si motivul principal din B1. A doua faza a evolutiei acestui segment este construita in fugata, continand trei intrari ale temei A pe sunetele re - sib - sol.
Ex. 13
Ultima faza a acestei etape valorifica scriitura dialogata pe baza celor doua motive distincte, in final expunand primul segment din tema A in unison, sub forma unei false reprize, ce anticipa ultima sectiune a formei cu caracter recapitulativ.
Repriza contine toate elementele expozitiei, cu cateva modificari de natura melodica si tonala: Puntea isi modifica profilul, prin dinamizarea discursului pe baza aglomerarii structurilor acordice, precum si prin desfasurarea dialogata, grupul tematic secundar este expus in tonalitatea de baza, continand variatii de natura ritmica, semnalate la nivelul acompaniamentului, iar concluzia este extinsa prin utilizarea repetitiei si a constructiei de tip complement cadential (oscilatia treptelor I-V).
