|
|
|
Aptitudinea muzicala
Nu exista popor care sa nu cunoasca sau sa nu fi cunoscut muzica, fie intr-o forma simpla, fie intr-o forma evoluata, ca efect al unei cultivari sistematice. De la tam-tam-urile primitivilor pana la marile creatii simfonice, muzica s-a bucurat de o apreciere unanima, prin caracterul ei inaltator, prin emotiile intense pe care le declanseaza in sufletul omului. Ea este una dintre cele mai raspandite arte,producand rascoliri adanci sau emotii inaltatoare, veselie sau melancolie, nu numai omului aflat pe o treapta superioara de cultura si civilizatie, ci si celui care are de parcurs un drum lung de parcurs pana sa ajunga la acest stadiu. Omul a cantat intotdeauna, fie in orele de odihna, fie in cele de munca, manifestandu-si atat starile sufletesti de natura afectiva, cat si preocuparile, gandurile, ideile. Muzica este un mod specific de reflectare a realitatii, prin tonus melodic, prin redarea unei structuri si inlantuiri de sunete ingenios armonizate.
Aptitudinea muzicala este o insusire a personalitatii care face posibila efectuarea cu succes a activitatii muzicale. O persoana cu aptitudine muzicala manifesta interes si inclinatie deosebita pentru muzica, fredoneaza melodii, canta, invata cu usurinta cantecele auzite, manifesta dorinta de a cunoaste cat mai multe date din domeniul muzical. Talentul muzical consta in dezvoltarea aptitudinii muzicale la un nivel superior, caracterizat prin originalitate si capacitate creatoare. Cand o persoana reuseste sa creeze muzica originala, cuceritoare, rascolitoare, exprimand idei, sentimente si dorinte profund umane, suntem in prezenta unui evident talent muzical. Unii oameni raman la stadiul aptitudinii muzicale, pe cand altii, depunand o munca intensa si sistematica, devin talente muzicale, creatori.
Nu orice creatie indica insa prezenta talentuli muzical, ci numai acelea care se desting prin originalitate si profunzime, prin capacitatea de a exprima idei, sentimente,idealuri si nazuinte nobile.
Care sunt indicii aptitudinii muzicale si ai talentului muizical? Si aici trebuie sa remarcam faptul ca aptitudinea muzicala este o combinatie specifica de insusiri senzoriale, intelectuale, afective si volitive.
Din punct de vedere senzorial este necesara o buna acuitate auditiva, datorita careia sa se poata percepe inaltimea sunetelor, intensitatea lor, ritmul, armonia si timpul. Acuitatea auditiva se caracterizeaza printr-un prag al sensibilitatii sonore si al celei diferentiale scazute, adica prin capacitatea de a percepe cele mai fine si mai diferite sunete. Nu totdeaune o persoana care dispune de un organ auditiv bun da dovada de inzestrare muzicala. Intr-o clasa, foarte multi elevi se remarca printr-un auz foarte fin, capabili de a diferentia sunetele aparatelor de fizica, vocile colegilor etc., fara insa a fi inzestrati muzical. Aceasta inseamna ca numai simpla percepere a sunetelor nu e suficienta, ci este nevoie in plus si de o intelegere a lor. Se stie ca Beethoven la un moment dat a pierdut total auzul, dar aceasta nu l-a impiedicat sa compuna cele mai frumoase simfonii, din cauza ca dispunea de o inalta intelegere a sunetelor, a armoniei acestora pe care le auzea in minte, adica in auzul interior. Aproape toti cercetatorii aptitudinii muzicale vorbesc de existenta unui auz exterior si a unui auz interior. Prin auzul exterior sunt percepute sunetele si melodiile de afara, iar prin cel interior cele care se elaboreaza in minte sau cele care ni le reprezentam. La Beethoven auzul interior era foarte dezvoltat, fapt care a contribuit ca activitatea lui componistica sa nu inceteze odata cu aparitia surzeniei, ci sa se desfasoare in conditii creatoare tot atat de desavarsite ca in trecut.
Inaltimea unui sunet este determinata de frecventa sau numarul de vibratii pe secunda. Sunetul cu o frecventa mare este inalt, iar cel cu o frecventa scazuta este jos. Pentru o persoana cu aptitudine muzicala este absolut necesara capacitatea de a diferentia sunetele dupa inaltime, nu numai extremele, care se percep usor, ci si sunetele foarte apropiate, cu mici diferente intre ele.Intensitatea sau taria unui sunet depinde de amplitudinea undelor sonore. Pentru ca un sunet sa poata fi perceput, trebuie sa indeplineasca atat conditii de frecventa, cat si de tarie sau amplitudine. Un sunet perceptibil ca frecventa, dar cu amplitudine scazuta nu produce senzatie auditiva. Un bun organ auditiv distinge clar intensitatea sunetelor.
Ritmul muzical este capacitatea "de a trai activ, motric muzica, de a simti expresivitatea emotionala a ritmului muzical si de a-l reproduce cu exactitate". Orice creatie muzicala are un ritm al ei specific, intocmai ca si versurile unei poezii. Cel dotat muzical percepe usor acest ritm, la inceput spontan, dar pe masura ce experienta muzicala se imbogateste, perceperea se face pe baza unor norme de care trebuie sa se tina seama. Perceperea ritmului usureaza substantial intelegerea structurii melodice a unei compozitii muzicale. Aproape toti cercetatorii admit ritmul ca o componenta a aptitudinii muzicale.
Armonia este un alt element component al aptitudinii muzicale. O melodie, un acord sunt formate din numeroase sunete intre care exista o concordanta concomitenta. Perceperea armoniei inseamna perceperea concomitenta a mai multor sunete dintr-o melodie sau dintr-un acord. Cel inzestrat cu aptitudine muzicala isi da seama cu usurinta si exactitate de elementul dizarmonic aparut intr-o unitate melodica, ale carei componente se imbina perfect.
Tot asa de importanta este si perceperea timpului sau duratei unui sunet melodic. Unele sunte sunt mai scurte, altele mai lungi, unele se surprind in inspiratie, altele in expiratie. Perceperea duratei sunetelor este o conditie a muzicalitatii.
Din punct de vedere intelectual este necesara inprimul rand o inteligenta vie, activa, rapida. Muzica nu e un mozaic de sunete disparate, ci o structura de sunete legate prin inteles. Ea exprima idei, sentimente, dorinte, idealuri, aspiratii; cel inzestrat le intelege, iar pe o treapta superioara de formare le poate exprima cu profunzime si veridicitate. Inteligenta inseamna prinderea raporturilor dintre lucruri si fenomene, iar in muzica intre sunete si idee, sentiment etc.
Memoria, mai ales memoria auditiva, este de asemenea o componenta necesara a aptitudinii muzicale. Executia dupa auz a melodiilor este un indiciu al aptitudinii muzicale, care ajuta la depistarea timpurie a acesteia. Copiii inzestrati muzical, indata ce aud o melodie, incep sa fredoneze anumite fragmente care i-au impresionat mai puternic, iar dupa cateva perceperi repetate o redau in intregime.
Tot asa de importanta este si memoria vizuala, in special la actorii de opera care isi reamintesc locul din partitura, ori asociaza melodia cu anumite elemente ale decorului, cu textul etc. Nu se neglijeaza nici memoria motrica, actorul cantaret trebuind sa-si aminteasca gesturile, miscarile, locul de deplasare pe scena.
Prin imaginatia creatoare se elaboreaza cele mai ingenioase asocieri, muzicianul avand posibilitatea de a unifica intr-o structura melodica sunete variate cu o mare putere de influentare. Adevaratele talente muzicale se caracterizeaza printr-o puternica forta creatoare. Trebuie remarcat faptul ca talentul muzical nu presupune numai o activitate componistica adica elaborarea de lucrari muzicale (opere, muzica simfonica, muzica usoara etc.) ci si o interpretare originala. Marii interpreti de muzica sunt mari talente muzicale, deoarece interpretarile lor sunt adevarate creatii, stiind sa introduca totdeauna specificul personalitatii lor, fara a neglija insa partitura. Foarte adesea marii compozitori sunt si mari interpreti, cum a fost cazul lui Haendel, Beethoven, Mozart, Weber, Chopin, Liszt, Musorgski, Enescu etc.
Arta interpretativa se manifesta pe doua laturi: cantaret si dirijor. Cantaretii cu talent deosebit se disting printr-o mare forta emotionala, printr-o profunda intelegere a ideii cuprinse in opera interpretata.
Din punct de vedere afectiv persoana inzestrata muzical se caracterizeaza prin sensibilitate deosebita, adica prin trairea puternica, de o mare intensitate a muzicii, simtind nevoia de a percepe si a avea emotii cat mai variate si mai profunde. Talentul muzical dispune in plus de o forta neobisnuita, de influentare, declansand in sufletele ascultatorilor stari emotionale foarte intense. Sensibilitatea muzicala este insa asociata cu intelegerea continutului de idei al partiturii sau al frazei muzicale, muzica fiind o modalitate superioara de a exprima idei, sentimente, idealuri. Ascultatorul ramane indiferent, rece la interpretarea unui cantaret lipsit de sensibilitate si se entuziasmeazi atunci cand acesta reuseste sa-si transmita fluidul sau afectiv. Acelasi lucru este valabil si pentru dirijor, care cucereste si entuziasmeaza publicul. Stapanind perfect partitura, patrunzandu-i sensul, el ii da o noua viata, dominand in acelasi timp orchestra cu prestigiul si autoritatea sa.
La aparitia interesului pentru muzica un rol determinant il are in primul rand mediul familial. Asa de exemplu in familia lui George Enescu cantul era practicat cu pasiune si seriozitate. Strabunicul sau, Enea Galin, fusese preot, dotat cu o voce splendida, iar mama baiatului canta minunat, acompaniindu-se cu chitara. La influenta mediului familial si scolaresc se adauga adesea si cate o intamplare, cum a fost cazul lui G.Enescu, care la varsta de numai trei ani intalneste un taraf lautaresc in imprejurimile Caracaliei, sat vecin cu Liveni, lasandu-i o impresie puternica. Interesul insa nu se consolideaza decat prin munca, prin perseverenta. Asa se explica de ce Enescu la varsta de 13 ani termina Conservatorul din Viena, sub indrumarea profesorului Hellmsberger, la 16 ani apare in concert la Paris in calitate de compozitor cu "Poema romana", la17 ani scrie "Sonata a II-a" pentru vioara si pian, iar la 18 ani scrie un "Octet" pentru 4 viori, 2 viole si 2 violoncele.
Lipsa de perseverenta, cu toata inzestrarea duce la ratare sau la creatii minore. In aceasta privinta este ilustrativ un caz descris de Revesz, care a urmarit evolutia unui copil de la 5 pana la 13 ani. Astfel, la 7 ani dispunea de un auz absolut, reusind sa descompuna aproape fara greseala un acord, transpunea perfect acorduri polifonice in orice tonalitate, citea cu usurinta partiturile si transcria pe note, putea sa cante pe dinafara, dupa cateva repetari, o serie de sonate de Beethoven, fugile lui Bach, compozitii de Schuman. La 8 ani a compus o serenada, la 11 ani a prezentat in public, cu mare succes, Concertul in mi bemol major al lui Beethoven etc. Cu toate acestea el nu a ajuns un veritabil talent muzical, ci, din cauza lipsei de perseverenta, s-a pierdut.
Dintre toate aptitudinile, cele muzicale apar cel mai de timpuriu. Asa de exemplu Mozart si Haydn manifestau aptitudinile muzicale de la varsta de 2-3 ani; Mozart compune un menuet la5 ani, Enescu compune tot la 5 ani "Pamantul romanesc", iar la 11 ani, se distinge printr-o bogata activitate de compozitor. Sunt insa si cazuri de mari compozitori ale caror aptitudini muzicale au aparut mai tarziu, ca de exemplu Wagner, Beethoven, Cezar Franck etc., fapt care dovedeste ca niciodata nu e prea tarziu pentru dezvoltarea aptitudinilor.
Nu trebuie uitat insa ca marile talente muzicale nu sunt produsul exclusiv al inzestrarii native, ci mai ales al unei munci incordate si perseverente. George Enescu obisnuia adesea sa spuna: "In muzica este nevoie de talent cam 30%, restul de 70% este munca", prin acel "30% talent" intelegand inzestrarea nativa, care reprezinta un procent mult mai mic decat munca (70%), iar renumitul violonist ceh Jan Kubelik (1880-1940) afirma ca "muncind 18 ore pe zi, timp de 20 de ani, poti ajunge celebru", fapt ce trebuie interpretat in sensul ca munca este izvorul cel mai profund al adevaratului talent muzical.
Bibliografie:Stefan Zisulescu
"Aptitudini si talente"
