Pozitia de lucru - stomatologie, cabinet stomatologic, pozitia pe scaunul stomatologic

Pozitia de lucru - stomatologie, cabinet stomatologic, pozitia pe scaunul stomatologic

1. Introducere

Echipa medicala stomatologica

Echipa medicala stomatologica este alcatuita din triada :stomatolog, asistenta medicala de stomatologie, tehnician dentar. Medicul si asistenta isi desfasoara activitatea in cabinetul stomatologic, in contact nemijlocit cu pacientul. Tehnicianul dentar lucreaza in laborator de tehnica dentara.

Medicul stomatolog, cu diferitele sale grade profesionale (medic stagiar, medic rezident, medic specialist, medic primar) acorda consultatia de specialitate, stabileste diagnosticul, concepe si realizeaza in practica, impreuna cu ceilalti membrii ai echipei, tratamentul stomatologic.

Tehnicianul dentar beneficiaza de o instruire profesionala in scoli speciale, de tehnica dentara, component al echipei medicale stomatologice, in stransa colaborare cu medicul stomatolog, realizeaza protezele dentare in cadrul laboratorului de tehnica dentara.

Asistenta medicala de stomatologie are pregatire profesionala medie si conform formatiei sale isi desfasoara  activitatea in echipa cu medicul stomatolog si numai la indicatiile acestuia. Asistenta de stomatologie are un statut bine precizat in legislatia noastra si indeplineste in principal urmatoarele atributii profesionale:

primeste bolnavul in cabinetul de stomatologie;

pregateste materialele, instrumentarul si aparatura pentru diagnostic si tratamentul;

asista medicul stomatolog in timp ce acesta stabileste diagnosticul si aplica tratamentul;

se preocupa de pregatirea psihologica preliminara a bolnavului pentru interventia stomatologica;

pregateste bolnavul pentru interventia stomatologica: pozitionarea in fotoliu, indicatii pentru clatirea gurii.

Aceasta inseamna o pozitie de repaus a omului. Planurile longitudinale, sugital si transversal fac un unghi de 90s. In aceasta pozitie se considera ca se mentine echilibrul natural si sunt angrenate grupuri mici de muschi. Abateri de la echilibrul natural:

- miscarile asimetrice trebuie compensate de forte contrare;

- pozitia ortostatica e mai obositoare decat  cea sezand. Comparativ cu sezand, pozitia ortostatica ingreuneaza circulatia. Greutatea corpului e repartizata pe o suprafata mai mica ceea ce ingreuneaza echilibrul;

- munca in ortostatism scade pozitia si indemanarea miscarilor mainii. Preferabila este pozitia sezand. Trebuie sa se alterneze munca in ortostatism cu cea sezand.

Modul de lucru al dentistilor poate fi caracterizat prin mici diferente in ceea ce priveste pozitia si miscarea. Adesea se presteaza o munca stationara, intr-o pozitie fixa, de durata, fara prea multe miscari, cu o activitate musculara dinamica restransa. Prin activitate dinamica a muschilor se intelege schimbarea permanenta intre contractia si relaxarea muschilor. Lipsa de miscare este strans legata cu o solicitare partiala de durata a diferitelor segmente ale aparatului de echilibru si de miscare. Mediul de lucru, adica gura pacientului impune un unghi vizual restrans. Adesea se ia o singura pozitie de lucru toata ziua.

Aceste conditii nefavorabile de lucru au fost impuse pana in mijlocul secolului 20 de dotarea locului de tratament, la care pacientul statea drept in scaunul de tratament si aparatul dentar, format din masina de gaurit, injectorul de aer si de apa, precum si masa rotunda basculanta, erau amplasate ca o coloana de sine statatoare in partea stanga a acestuia .

In 1958 a inceput sa se faca printr-un studiu "Time and Motion / timp si miscare" al unui grup de lucru de la universitatea americana Western Reserve analiza pozitiei de lucru a dentistilor la tratarea pacientilor. Modul de lucru stand jos a fost recomandat ca fiind deosebit de crutator si cel mai putin obositor si prin urmare s-a conceput aparatura necesara.

Cercetari voluminoase privind cauzele si efectele pozitiei corpului in timpul activitatii ca medic stomatolog s-au efectuat de catre Institutul Stiintific al Muncii din cadrul Universitatii Tehnice Darmstadt. Cu aceasta ocazie s-a evidentiat clar ca aparatul de sprijin si de miscare isi are in special in zona cefei, umarului si spatelui zona de trecere. Pe muschii analizati s-au putut demonstra procese de oboseala ca urmare a unei suprasolicitari. In cele mai multe cazuri muschii au fost suprasolicitati la limita rezistentei. Muschii nu se recuperau complet in urma intreruperilor din lucru, pauzelor si a miscarilor, astfel incat intervenea o cumulare a oboselii pe un interval de timp mai indelungat. Dentistii care sunt mai inalti de 180 cm, se plangeau de mai multe dureri decat colegii mai mici la inaltime si se plangeau in principal datorita dotarii spatiului de lucru in timpul tratamentului. Dentistele se plang mai adesea de dureri ale gatului, cefei si umerilor decat colegii lor dentisti.

Suprasolicitate pe perioada tratarii pacientului sunt in principal coloana vertebrala, zona umar-brat, incheieturile soldurilor si picioarele. Suprasolicitarea de lunga durata a coloanei vertebrale ingusteaza discul intervertebral, duce la o alimentatie mai redusa, care la randul ei conduce la modificarea degenerativa a cartilajului articular si a discului intervertebral. In schimb, schimbul dintre solicitare si descongestionare activeaza schimbul de substante la nivelul discului intervertebral si al cartilajului. Nefavorabila este in special aplecarea in fata a coloanei vertebrale, deoarece discul intervertebral este astfel presat mai puternic la partea de fata si aproape deloc la partea de spate. In cazul in care coloana vertebrala la nivelul gatului este aplecata in fata si rasucita, apar forte in zona discului intervertebral. Daca aceste forte actioneaza des si pe lunga durata, ca si o consecinta va aparea modificarea si ingustarea degenerativa a discului intervertebral si formarea unor protuberante marginale. Aceasta conduce prin ingustare Foramina intervertebralia, prin care ies radacinile nervilor, la dureri la nivelul cefei, umerilor si bratelor.

Daca medicul stomatolog isi apleaca trunchiul in fata, ceea ce este adesea inevitabil, solicitarea discului intervertebral se mareste in zona vertebrei lombare, devenind dubla fata de solicitarea in pozitia dreapta. Si mai nefavorabile devin raporturile solicitarilor atunci cand coloana este rasucita sau aplecata pe o parte si cand se lucreaza cu mainile intinse in fata. Atunci creste nu numai solicitarea discului intervertebral, ci si activitatea musculara asimetrica in zona trunchiului, umarului, gatului si bratelor, deoarece echilibrul se poate mentine numai astfel.

Conform constructiei sale biologice omul este destinat unei activitati corporale intense si este supus unor solicitari dinamice-motorice. Aproape jumatate din intreaga musculatura serveste miscarii. Omul este o fiinta in miscare. Din toate acestea rezulta ca este nefavorabil ca pentru toate sarcinile de lucru sa se foloseasca o singura pozitie de lucru. Monotonia si lipsa miscarii sunt dusmanii aparatului de pozitie si de miscare. Fiecare pozitie ar trebui sa fie o faza de trecere la o noua miscare. Acest lucru urmareste dentistul prin instinctul sau, la lucru: studiul a aratat ca se admite la tratarea pacientului o singura pozitie imobila putin mai mult de jumatate de minut; apoi se va schimba pozitia, chiar si numai in mica masura.

Desi nu se poate stabili o pozitie optima a corpului care sa fie valabila la toate procesele de lucru, exista insa  pentru anumiti pasi de lucru pozitii favorabile ale corpului. Acestea se vor descrie in continuare la tratarea pacientilor (ca o faza inerta); ele se vor imagina insa sub forma unei miscari secventiale (ca un film). Se va face distinctie intre pozitia de lucru in picioare si cea sezand.

Dentistii mai tineri (25 - 34 ani) lucreaza exclusiv in pozitia sezand. Chiar si in cadrul celor de 35-44 ani proportia celor care trateaza in pozitia in picioare devine din ce in ce mai redusa. In cazul medicilor mai varstnici preponderenta este pozitia in picioare; mai mult de jumatatea din cei peste 55 ani trateaza in pozitia in picioare.

2 Pozitia in picioare / ortostatica

Consumul energetic la pozitia stand in picioare, aplecata, este aproape de zece ori mai mare decat la pozitia sezand, bataile inimii se maresc, se va efectua mai multa miscare musculara statica. La pozitia in picioare se observa dureri si imbolnaviri ale sistemului scheletic si al vaselor sangvine. Cel mai afectate sunt coloana vertebrala, zona umerilor si picioarele. Pozitia in picioare, timp indelungat, alaturi de incovoierea nefiziologica a coloanei vertebrale impiedica mecanismul de pompare care influenteaza in cadrul miscarii schimbul de substante intre discul intervertebral si mediul inconjurator acestuia. Si mai nefavorabil este cazul in care in pozitia in picioare se iau pozitii fortate de lunga durata, cum ar fi mainile ridicate si rotatiile corpului. Se pot observa si modificari ale discurilor si articulatiilor (articulatiile soldului, genunchilor si picioarelor). Se intalnesc adesea dureri ale picioarelor la persoanele care isi desfasoara activitatea exclusiv in picioare, pantofii necorespunzatori (forma prea ingusta sau ascutita, tocuri prea inalte) conduc adesea la deformari dureroase. Se recomanda, pentru echilibrarea presiunii, printre altele, pantofi cu talpa din pluta-piele.

In pozitia stand in picioare, precum si printr-o miscare musculara redusa a picioarelor, sangele si lichidul din tesuturi se depune in cantitati marite in vasele sanguine si tesuturile din extremitatile inferioare si se impiedica astfel circulatia suficienta. Consecintele ar putea fi dureri ale picioarelor cronic-venoase.

La solicitare corespunzatoare se va favoriza producerea de carcei. Oboseala si senzatia de greutate, precum si furnicaturi a picioarelor si crampe ale pulpelor pe perioada odihnei de noapte, scot in evidenta o presiune interna marita in capilare si vene.

O serie de astfel de probleme se pot micsora la pozitia sezand. Se recomanda pozitia in picioare la anumite masuri de tratare, ca de exemplu la anumite extractii, luarea de mostre ale danturii si verificarile estetice ale inlocuirii dintilor. La pozitia in picioare se recomanda sa nu se foloseasca adesea si in mod indelungat aparate ce trebuiesc deservite cu piciorul (intrerupatoare, parghii), deoarece in astfel de situatii se impune pozitia nefavorabila de proptit intr-un picior.

3 Pozitia sezand

In cadrul tuturor analizelor privind pozitia sezand a dentistului si a asistentei trebuie luate in considerare situatia speciala de lucru: ambele persoane se aseaza unul in fata celuilalt si intre ei se situeaza pacientul. Din acest motiv, principiile stiintifice de la pozitia sezand, care au fost stabilite pentru o singura persoana nu se pot aplica la tratarea pacientului fara compromisuri.

Pozitia de lucru este influentata de iluminatul la locul de munca, de unghiul de deschidere al gurii pacientului, precum si distanta de la ochii medicului stomatolog, respectiv ai asistentei fata de obiectul de lucru, cum ar fi de exemplu dintele ce urmeaza a fi tratat. Distanta medie ochi-obiect trebuie sa fie de circa 33 - 38 cm. Ea se poate mari sau micsora in cazul defectelor de vedere. Se poate reechilibra distanta normala ochi-obiect cu ajutorul unor ochelari potriviti, unde se poate lua in considerare si combinatia acestora cu ochelari tip lupa sau de protectie. Ochelarii prost adaptati pot sa impuna o distanta ochi-obiect redusa, ceea ce ar conduce la aplecarea nefavorabila a trunchiului si capului.

Dentistii care au probleme de vedere, care nu poarta ochelari suficient de puternici, sufera mai des si mai puternic de probleme ale aparatului auditiv, decat colegii lor care vad normal, deoarece ei tin capul mai aproape de pacient si prin urmare sunt supusi mai intens emisiilor sonore ale turbinei (precum si a canulei de absorbtie). Corectia vederii micsoreaza prin urmare problemele auditive si de pozitie.

In plus, dotarea locului de tratament poate avea efect negativ asupra pozitiei de lucru, de exemplu, daca instrumentele legate prin furtune sunt amplasate in afara spatiului de lucru fiziologic, situatie in care pentru a ajunge la acestea se impun miscari ale bratelor si rotiri ale coloanei vertebrale. Un spatar prea tare la scaunul pacientului impiedica adesea libertatea de miscare a picioarelor medicului stomatolog si a asistentei acestuia, motiv pentru care acestia nu se pot apropia prea tare de pacient, ceea ce conduce la pozitii impuse ale medicului si asistentei.

La lucrul in pozitia sezand se disting trei pozitii:

pozitia sezand in fata, cu trunchiul lasat in fata, care se va utiliza cat mai scurt timp, si anume atunci cand trebuiesc prinse obiectele (de exemplu instrumentele legate prin furtun) care sunt amplasate in afara spatiului de prindere;

pozitia sezand medie, cu trunchiul drept sau usor aplecat in fata, care este adecvat pentru tratarea pacientului care sta culcat si pentru lucrarile de scriere;

pozitia sezand in spate (de odihna) cu trunchiul lasat in spate este potrivita, de exemplu pentru discutia cu pacientul. Se impune in acest sens un spatar la scaun;

Scaunele de lucru prevazute pentru medicul stomatolog si asistenta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii de lucru:

sa poata fi manevrat, pe cinci role;

reglaj in inaltime fara trepte intre 47 si 65 cm (distanta suprafetei scaunului fata de pamant), reglajul trebuie sa se poata face, din motive igienice, fara atingerea cu mana a scaunului;

suprafata de sedere, cu posibilitatea de rotire, cu o perna plata, nu prea moale, trebuie sa fie orizontala; nu are voie sa fie lasata pe spate, deoarece in cadrul lucrului cu corpul aplecat in fata s-ar impune o inclinare la spate a scaunului, astfel incat organele pieptului si stomacului sa fie mai tare presate decat in mod obisnuit;

marginea frontala a suprafetei scaunului trebuie sa fie rotunjita, pentru a nu se presa pulpele superioare;

se recomanda in mod deosebit un spatar de spate; acesta trebuie sa poata fi reglat orizontal si vertical, pentru ca si in cazul sederii usor aplecate in fata, spatele sa poata fi proptit in zona soldului. Se recomanda un spatar ingust ("scutul soldului") care confera o excitatie tactila, senzatia unui sprijin.

In ceea ce priveste sederea in cadrul locului de tratament se recomanda urmatoarele principii de baza, care nu trebuiesc strict respectate, dar trebuie sa se tinda spre optimul lor.

Abateri de scurta durata de la pozitiile recomandate nu sunt daunatoare. Dentistul si asistenta trebuie sa se straduiasca intotdeauna sa treaca de la o pozitie gresita la o pozitie de lucru utila cat mai repede posibil:

pozitia corpului trebuie sa fie simetrica si dreapta; liniile imaginare prin ochi, umar, coturi, talie, genunchi si glezne trebuie sa fie paralel la pamant; astfel se repartizeaza cel mai bine greutatea corporala, se micsoreaza suprasolicitarile, modificarile pozitiei corpului si miscarile se executa mai usor;

picioarele nu au voie sa fie nici prea intinse si nici prea tare indoite; inaltimea de sedere este corect reglata, daca unghiul intre coapsa si gamba este de circa 105s (fig. 40); mana trebuie sa poata glisa usor deasupra coapselor in zona din partea frontala a suprafetei de sedere; sezutul mai jos, cu o indoitura a genunchiului de 90s ingusteaza posibilitatea de miscare a trunchiului si a picioarelor. Sezutul usor ridicat permite o usoara rotire a scaunului, miscarea lui inspre spate si in fata cu 20 cm, cu picioarele fixe pe pamant, sau rotirea lui in jurul unui picior fixat pe pamant. Aceasta previne nu numai o solicitare a incheieturilor, tendoanelor si muschilor, ci printr-o activitate ridicata a muschilor bazinului si picioarelor genereaza un schimb de lichid intre vase ("pompare musculara").

a. b.

c. d.

Fig. 40

Persoanele care lucreaza in pozitia sezand si care isi misca picioarele, isi ridica adesea mai sus scaunul: tesatorul la razboiul manual de tesut, olarul la discul de olarit, organistul la orga. Sezutul usor ridicat usureaza ridicarea si trecerea la pozitia de lucru in picioare.

Inaltimea sezutului este influentata si de dimensiunile corporale: persoanele care au inaltimea superioara a corpului mai mica se aseaza ceva mai sus, cei cu picioare lungi, se aseaza ceva mai jos:

partile din spate ale coapselor se afla numai la doua treimi pe suprafata de sedere (fig. 40b). Cealalta treime din apropierea genunchilor trebuie sa ramana liber si fara sprijin; marginea din fata a suprafetei de sedere trebuie sa fie situata la minim 10 cm de incheietura genunchiului; astfel si prin inaltimea corecta de sedere se asigura ca circulatia sangvina in vasele din partea inferioara a coapselor sa nu fie impiedicata;

gambele trebuie sa stea perpendicular si nu inclinate in fata sau in spate; picioarele stau plat pe pamant intr-o pozitie mediana (fig. 40c); axele mediane ale picioarelor trebuie sa se suprapuna cu axa sagitala a coapselor; astfel se sprijina cel mai bine corpul si se poate manevra cat mai fin intrerupatorul de picior.

Daca picioarele sunt intoarse spre exterior, picioarele pot sa alunece spre exterior, ceea ce ar trebui evitat printr-o tensionare inutila a musculaturii. La lucrul in gura pacientului, picioarele nu au voie sa se sprijine de partea inferioara a scaunului de lucru. Daca nici unul din picioare nu are contact cu podeaua si daca se apleaca partea superioara a corpului in fata, scaunul de lucru poate sa plece in spate si persoana care sta pe el va putea sa cada pe pacient. Sprijinirea picioarelor pe partea inferioara a scaunului de lucru se accepta numai in pozitia de repaus (pozitia lasata pe spate), de exemplu cand dentistul discuta cu pacientul sau cand asteapta ca materialul sa se intareasca.

trunchiul trebuie aplecat usor in fata (maxim 20s fata de verticala) (fig. 40d) si nu are voie sa fie aplecat lateral; trebuie evitata in special rotirea coloanei lombare; umerii sunt detensionati si drepti, capul este aplecat usor in fata; axa dintre ambele pupile formeaza o linie orizontala; linia de legatura intre deschiderea urechii si capatul ochilor ("orizontala Frankfurt") formeaza cu paralela la pamant un unghi de circa 45s.

Aceasta recomandare corespunde urmatorului aspect biologic: pentru a pastra privirea ambilor ochi orientata pe obiectul de lucru, muschii ochilor trebuie sa lucreze si ei. Acesti muschi se afla in echilibru atunci cand privirea este indreptata in fata si cu circa 40s fata de orizontala orientati in jos.

O inclinare prea puternica a capului se impune adesea datorita unei sederi eronate si a amplasarii incorecte a capului pacientului. Atunci, datorita unei incovoieri mai puternice a coloanei de la gat musculatura umar-ceafa trebuie sa suporte mai multa solicitare;

bratele superioare sunt lipite usor de corp si se ridica maxim la un unghi de 20s in fata.

O ridicare mai mare de 40s determina tensionari musculare si o obosire mai rapida. Recomandarea ca in timpul lucrului sa se sprijine bratul inferior pe un maner la scaun sau de placa de lucru, este problematica. Un maner la scaun, in special la aplicarea in fata sau lateral a trunchiului, ar putea sa suporte greutatea corporala. Important este ca ambele incheieturi la umeri sa ramana drepte: linia imaginara prin ambii umeri trebuie sa fie paralela la pamant. Acest lucru insa nu se respecta adesea. Bratul superior se apasa cu articulatia umarului in sus, musculatura se tensioneaza inutil si incheietura se suprasolicita. Daca se ia mereu aceasta pozitie se poate ajunge la dureri articulare si imbolnaviri degenerative ale musculaturii, precum si la inflamatii ale articulatiilor umerilor. Daca aceasta boala devine cronica, pot aparea depuneri dureroase de calc in articulatii.

Din acest motiv bratele la scaune sunt inutile; ele conduc la o sprijinire a bratelor care determina imbolnaviri si sunt si inutile: articulatia umerilor poate sa suporte greutatea bratelor care atarna si care nu sunt prea tare ridicate:

miscarile in timpul lucrului trebuiesc facute in principal numai prin intermediul antebratelor, bratele ramanand inerte. Incheieturile mainilor trebuie sa ramana detensionate si degetele care nu lucreaza trebuiesc sprijinite;

daca un medic stomatolog de inaltime normala sta corect, linia de legatura intre "Nasion" (legatura nasului intre ochi) mediul de lucru din gura pacientului si articulatia genunchiului trebuie sa fie o linie dreapta;

pozitia picioarelor medicului si asistentei (fig. 41a) este legata de pozitia de lucru. Daca dentistul sta in pozitia 9 pana la 11 si asistenta in pozitiile 2 pana la 3, atunci: picioarele dentistului sunt numai putin desfacute sub spatarul de spate al scaunului pacientului; ambele pulpe formeaza un unghi de maxim 30s. Adica, picioarele nu sunt amplasate unul langa altul, ci vazute de sus ele formeaza un triunghi. Prin aceasta pozitie a picioarelor se pot face mai usor miscari fata-spate. Bazinul poate fi implicat mai bine in schimbarile de pozitie ale trunghiului. Intrerupatorul de picior al micromotorului si al turbinei se deserveste cu piciorul drept. Picioarele asistentei stau desfacute sub scaunul de spate, in stanga si in dreapta piciorului stang al medicului. In anumite pozitii in cadrul tehnicii de absorbtie, asistenta sta cu picioarele ceva mai desfacute in pozitia 1 si 2 (fig. 41b).

Fig. 41

Daca medicul nu poate pune piciorul drept sub spatar (de exemplu picioare prea lungi, spatar prea gros), atunci el va trebui sa-si puna piciorul drept desfacut in partea dreapta langa scaunul pacientului. Aceasta pozitie este nefavorabila si impune adesea sederea in pozitia 11. Daca intrerupatorul de picior pentru turbina si micromotor nu mai are loc in partea dreapta, el va trebui deservit cu piciorul stang.

Dentistul si asistentul stau cat mai aproape posibil de pacient. Gura deschisa a pacientului se afla la 20 pana la 25 cm distanta de medic, la inaltimea sternului. Incheietura mainii nu trebuie foarte tare indoita. Degetele cu care nu se lucreaza sunt sprijinite de capul respectiv dintii pacientului.

Facand rezumatul pozitiilor de lucru, atat pozitia in picioare, cat si cea sezand au avantajele lor. In general, avantajele modului de lucru in pozitie sezand pe pacientul culcat sunt mai multe. Dentistii care lucreaza in picioare, erau obligati ca in 37,7% din timpul de lucru sa ia pozitii de lucru fortate. In ceea ce priveste asistenta s-a putut stabili ca in cazul unei asistente in picioare 5,6% din timpul de lucru se luau pozitii fortate, in timp ce in cazul asistentei sezand pozitiile fortate se luau numai in 1,3% din timpul de lucru. Pozitia sezand trebuie luata in majoritatea cazurilor, dar nu in permanenta, deoarece fiecare pozitie de lucru de lunga durata conduce la oboseala si la tensionare musculara. Se recomanda schimbarea alternativa a pozitiei in picioare cu cea sezand.

Pozitiile reprezentate ale corpului nu sunt inca decisive in ceea ce priveste proportia solicitailor. Trebuie avut in vedere cat de des se ia o anume pozitie si cat de des apare ea in cazuri individuale si pe parcursul unei zi de lucru. Astfel studii voluminoase au putut arata ca o pozitie sezand atat a medicului, cat si a asistentei, care sa corespunda cerintelor de baza, scoate in evidenta gradul de solicitare cel mai redus si se poate identifica ca fiind pozitia "comoda". Dar chiar si cu ocazia acestei pozitii favorabile se poate atinge o importanta solicitare, deoarece aceasta pozitie se ia atat de des. S-a mai observat ca amplasarea nefavorabila a pacientului poate conduce la pozitii gresite al medicului si ale asistentei.

In concluzie, cu ocazia acestor studii, s-au determinat ca si cauze ale acestor pozitii nefavorabile ale corpului: dotarea locului de tratament, care nu s-a obtinut ca fiind optima, precum si "procedura subiectiva" a dentistilor. Un "stil de lucru" neadecvat conduce la solicitari corporale. Din aceasta rezulta ca nu numai locul de tratament trebuie imbunatatit, ci mai ales medicul stomatolog si asistenta trebuie sa se informeze si sa se instruiasca cu privire la sistematica de lucru cat mai utila.

4 Dinamica activitatii in cabinetul stomatologic

Dotarea cabinetului conform sistemului centralizat face posibila pe de o parte deplasarea de la un loc de tratament spre celalalt, dar, pe de alta parte se elimina posibilitatea de a parcurge distante lungi in timpul tratamentului, distante care ar putea perturba procesul de lucru.

Trecerea de la o sarcina de lucru la alta se face prin executarea operatiunii urmatoare necesare, operatiune care difera de la pacient la pacient. Sistemul de planificare a timpului face posibila alternarea operatiilor care solicita un interval mai mare de timp cu operatii care solicita un interval mai scurt de timp. Operatiile complicate si care necesita un timp indelungat de lucru pot fi executate la momentele in care curba psihologica este la valoarea maxima.

In timpul activitatii zilnice existe momente in care capacitatea de lucru este maxima si momente in care aceasta este minima. Bioritmul uman atinge valoarea maxima in jurul orelor 11 , in jurul orelor 14 coboara la valoarea minima, iar intre orele 15 si 17 creste din nou cu toate ca in mod normal nu va mai atinge valorile ridicate pe care le atinge dimineata. Pentru majoritatea oamenilor capacitatea maxima de lucru se atinge dimineata, chiar la inceputul zilei de munca; exista insa si oameni care au nevoie de o perioada mai lunga de timp de acomodare inainte de a atinge valoarea maxima a capacitatii lor de munca, aceasta valoare atingandu-se mai ales in cea de-a doua jumatate a dupa-amiezii. Toate acestea sunt caracteristici care nu pot fi modificate.

Toti indivizii insa ating minimum capacitatii de lucru la ora pranzului. Aceasta nu are nici o legatura cu faptul ca atunci trebuie sa mananci. Lucrarile foarte grele, care necesita un timp indelungat pentru a fi executate si care trebuie efectuate foarte exact, nu trebuie sa se execute in jurul orei pranzului.

Medicul stomatolog trebuie sa stabileasca un mod de lucru tinand cont de curbele de bioritm. Ordinea in care se programeaza pacientii se va stabili de catre asistenta. Ea va programa tratamentele mai complicate la orele la care capacitatea de lucru a medicului este maxima. Rezolvarea urgentelor poate pune multe probleme. In aceste cazuri se vede cat de mult depinde starea medicului si calitatea muncii lui de talentul organizatoric al asistentei, ea fiind cea care asigura desfasurarea organizata si succesiunea operatiilor de tratament.

Atunci cand hotarasti care este cea mai buna metoda de lucru, trebuie sa se aiba in vedere faptul ca munca medicului stomatolog presupune o anumita incarcatura fizica si psihica care nu poate fi totalmente eliminata. Dar daca se procedeaza asa cum am descris mai sus, este posibil ca incarcatura fizica si psihica despre care vorbeam sa nu aiba efecte negative asupra sanatatii medicului stomatolog. Pentru aceasta este insa nevoie sa se faca si niste exercitii de gimnastica.

5. Exercitii fizice de relaxare. Antrenament special pentru medicul stomatolog si pentru asistenta.

Pentru a elimina tensiunea musculara acumulata ca urmare a efectuarii tratamentului stomatologic trebuie sa se faca de mai multe ori pe zi niste exercitii de gimnastica. Aceste exercitii au rolul de a intari muschii slabiti, de a-i detensiona pe cei incordati si de a-i antrena pe cei atrofiati. Aceste exercitii de intarire si miscare se fac pentru coloana vertebrala, pentru musculatura umerilor si gatului si pentru picioare.

In cazul in care in timpul efectuarii exercitiilor persista durerile avute inainte sau daca apar dureri, trebuie consultat un medic.

Dintre exercitiile de detensionare eficiente, se pot exemplifica:

• asezat astfel incat coapsa si gamba sa fie pozitionate in unghi drept una fata de cealalta, iar coapsa sa nu atinga sezutul scaunului in zona genunchiului; picioarele stau putin departate.

Fiecare dintre exercitiile de mai jos se vor repeta de 5 ori:

• capul se intinde in fata; barbia se roteste in semicerc catre un umar si se priveste peste acesta, dupa care se face o miscare in semicerc si se roteste barbia catre celalalt umar; nu se va misca capul in cerc, deoarece exista pericolul de a ameti;
• se tin umerii drepti, iar mainile relaxate pe langa corp; unul dintre umeri se ridica pana la ureche, dupa care se lasa sa cada. Se face apoi aceeasi miscare cu acelasi umar;
• apucat pe la spate cu mainile de coate; partea superioara a corpului se apleaca inspre in fata pana cand fruntea atinge un genunchi; apoi se face aceeasi miscare pana cand fruntea atinge celalalt genunchi.

6 Antrenamentul general

Pe langa exercitiile de gimnastica speciale, medicul stomatolog si asistenta trebuie sa faca niste exercitii fizice care sa le puna in miscare toti muschii.

Foarte eficiente sunt sporturile cu desfasurare ciclica (alergarea, schiatul, inotul, mersul cu bicicleta, sporturile care presupun alergare). Nu sunt recomandabile sporturile care solicita mult spatele, cum ar fi tenisul. Principiul dupa care ne ghidam este incet si continuu; un antrenament indelungat este mai bun decat unul scurt si intensiv. Atunci cand este vorba despre antrenament se pune problema duratei. Prin antrenament se fortifica mult procesele ciclice cum ar fi respiratia, circulatia sangelui si functionarea inimii, glandele endocrine, termoreglarea si se oxigeneaza mai bine tesuturile. Oprim ar fi sa se faca antrenamente de 3 ori pe saptamana care sa dureze cate o ora. Chiar si daca se face miscare mai putin de o ora este bine. Daca in schimb intre zilele de antrenament apar perioade de repaus mai lungi de 10 zile trebuie mereu sa se inceapa de la capat. Exercitiile fizice executate ocazional nu au aproape nici un efect. Plimbarea zilnica este buna, dar nu poate suplini antrenamentul fizic. Efecte maxime se obtin atunci cand sportul pe care il faceti va face placere. De aceea trebuie avut in vedere acest lucru atunci cand alegeti un tip de sport.

Sportul imbunatateste capacitatea de lucru si de relaxare a organismului si diminueaza oboseala. Se mareste si stabilitatea psihica. Somnul este mai odihnitor. Antrenamentul fizic anuleaza efectele stresului.