|
|
|
ORIGINEA SI EVOLUTIA LIMBII ROMANE
Luptele dintre romani si daci, incepute din timpul imparatului Domitian ( Tapae, 88, e. n.) sunt continuate de imparatul Traian (101-102 si 105-106) si duc la transformarea Daciei intr-o provincie romana, timp de 165 de ani, adica pana in anul 271 e.n., cand imparatul Aurelian retrage garnizoanele romane in sudul Dunarii.
In aceasta perioada, in Dacia sunt adusi colonistii romani, negustorii, soldatii, care, dupa ce-si indeplinesc obligatiile stagiului, sunt rasplatiti cu acordarea de privilegii (pamant, drepturi cetatenesti etc.). Imparatul Cacacalla da, in anul 212 e.n., 'Constitutio Antoniana', prin care dacii devin cetateni romani, ca urmare a insusirii limbii latine si a modului de viata roman. In perioada dintre anii 101 si 271 e.n., avem o perioada de bilingvism, cand limba daca se incruciseaza cu limba latina. Limbile sunt ca niste sabii, ele separa net o comunitate sociala, etnica de alta, de aceea limbile nu se amesteca. Limba latina a iesit invingatoare, fiindca era un instrument de comnicare, perfectionat prin activitatea marilor scriitori si oameni de cultura romani.
Intre anii 271 si secolul al
VI-lea, cand vin slavii, avem perioada de formare a limbii romane, fiindca
regulile de transformare ale cuvintelor de origine latina nu vor
actiona si asupra cuvintelor de origine slava. Unii
lingvisti discuta despre o a doua incrucisare intre limba
romana proaspat constituita si limba slava,
incheiata cu victoria limbii romane. Fiind mai numeroasa in nordul
Dunarii si mai bine organizata, populatia romana i-a
asimilat pe slavi sau i-a respins. Slavii au trecut in sudul Dunarii
si au lovit comunitatea romana, dispersand-o. Totusi, primele
state din sudul Dunarii sunt romano- bulgare, sub Ionita Asan.
Limba romana s-a format si s-a vorbit in nordul si sudul Dunarii, in provinciile: Dacia, Dardania, Moesia inferioara si superioara. Ea s-a constituit, ca si limbile dalmata, sarda, dialectele italiene din sud, din limba latina poplara orientala. Expansiunea romanilor pe teritorilul Daciei este la est de raul Prut, fiindca avem urme de castre romane la Barbosi, Sendreni, Poiana, aidoma celor din Muntenia de la Piscul Crasanu (Ialomita) si Spantov (Arges). Au fost remarcate apropierile dintre limba romana si limbile sarda, dalmata, italiana de sud in conservarea consoanelor oclusive p, t, k, in unele cuvine, spre deosebire de spaniola.
Perioada de formare a limbii romane (271- sec al VI-lea) este urmata de perioada limbii romane comune intre secolele al VI-lea si al IX-lea. In aceasta perioada, avem si o separare a grupului etnic al romanilor, care coboara treptat in sud, sub presiunea grupurilor slave si maghiare din Podisul Panoniei si din zona dalmata. Locul de formate a limbii romane comune este situat atat in nordul, cat si in sudul Dunarii, pe teritoriul fostelor provincii romane Dacia, Moesia, Iliria, Panonia, Dardania. Este semnalata prezenta aromanilor in Macedonia, Ahaia si la Salonic, incepand cu anul 1308, precizindu-se ca unii ar fi venit din Ungaria sub presiunea ungurilor si hunilor, iar din regiunea raului Sava au fost deplasati de venirea sarbilor. In aceasta perioada, limba romana a capatat trasaturile sale specifice, diferita de celelalte limbi romanice. Cateva exemple de trasaturi sunt: schimbarea unor vocale ('a', 'i') in cuvintele latine sub influenta limbii dace in 'a' si 'i' ; modificarea timbrului vocalei accentuate, ceea ce a dus la crearea de diftongi; tendinta de a inchide timbrul vocalelor (ex: e>i dentem > dinte, a>a gula> gura, aqua>apa); palatizarea oclusivelor labiale (lat. petiolus, rom. chicior); aferenta lui 'a' (lat. aranea>dr. raie, autumnus>dr. toamna).
Caracterul unei limbi este dat de vocabularul esential si de structura gramaticala. Nucleul limbii romine este latin, iar structura gramaticala este latina. Cuvintele din fondul principal de cuvinte, care denumesc parti ale corpului omenesc, sunt 90% de origine latina: dinte ( dentis), gura, ochi, ureche, mana, picior, inima, coapsa, frunte. De asemeni avem termeni religiosi ca: Dumnezeu, crettin, biserica, botez, rugaciune, cruce, inger. S-au pastrat termeni care denumesc notiuni esentiale ca: sat, tara, semana, griu, secara, canepa, sare, in, aur, argint, cal, vaca, vie, poama, ceapa, mama, fiu, frate, sora, fiica, barbat, ajutor, adapost, cantec, imparat, baiat, cutit, lingura, mire, oaie, placinta, piersic. S-au pastrat si toponime: Dunare, Retezat, Drobeta, Napoca, Sculeni, Cris, Somes, Olt , dar si nume: Liviu, Octavian, Tibetriu, Ovidiu, Agripina, Letitia, Emilian, Traian, Cezar.
Literatura romana in limba romana este o dovada a permanentei noastre in spatiul carpato-dunarean in perioada de dupa retragerea aureliana (271e.n.). Aceasta literatura patristica ortodoxa, aceasta literatura hagiografica, aceste imnuri si carti de morala dovedesc nu numai ca am existat, dar am si creat o literatura de nivel european, intr-o perioada cand cei ce ne contesta, nici nu existau in Europa.
Poetul Publius Ovidius Naso trebuie considerat ca fiind protoparintele literaturii de specific national, prin destin si prin creatie. Prin destin, fiindca a trait pe teritoriul tarii noastre, fiind prigonit si lovit, asa cum a fost timp de doua milenii popoul roman prigonit si lovit. Prin creatiie, fiindca in 'Ponticele' si 'Tristele', el prefigureaza dorul si doina de instrainare specifice spiritului din spatiul carpato-dunarean, iar in 'Metamorfoze' gasim elemente ale mitologiei romanesti. Poemul in limba geta sau sarmata, scris de poet, nu s-a pastrat, dar el a fost prima forma de exprimare a literaturii noastre de specific national.
Revendicarea poetului latin Ovidiu ca protoparinte al literaturii romane nu trebuie sa surprinda, fiindca noi continuam nu doar prin limba, ci si prin spirit de latini. In situatii similare, romanii, care au plecat si au creat in alte tari ca: Eugen Ionescu, Emil Cioran, Panait Istrati, Mircea Eliade, Martha Bibescu, Elena Vacarescu, Ana de Noilles Brancovan, Vintila Horia, George Enescu, Constantin Brancusi, au fost integrati in literaturile si culturile tarilor in care au trait. Scriitorul Vintila Horia scrie romanul 'Dumnezeu s-a nascut in exil', pe aceasta idee.
Reconsiderarea literaturii romane in limba latina este o datorie patriotica, fiindca ea atesta valoarea spirituui romanesc, reprezentata de mari personalitati , ca sfintii Ioan Cassian, Niceta Remesianul, Dionisie Exiguul, care au creat o literatura patristica, hagiografica si poetica. Pentru ca un cuvant sa patrunda in vocabularul esential, adica in nucleul limbii romane, el trebuie sa indeplineasca mai multe conditii: sa exprime o notiune fundamentala, sa aiba vechime in limba, sa fie cunoscut de majoritatea vorbitorilor, sa intre in expresii si locutiuni, sa aiba putere de derivare si compunere. Acest nucleu al limbii este peste 70 % latin si mai are cuvinte de origine daca, slava, greaca, turca, franceza etc. El cuprinde in jur de doua mii de cuvinte, ceea ce reprezinta cam 1% din masa vocabularului limbii romane. Nu cantitatea, ci calitatea cuvintelor este esential pentru a defini trasaturile unei limbi. Aceasta calitate a limbii o modeleaza, o dezvolta scriitorii.
Pastrarea elementelor dace a fost discutata pentru prima oara de Bogdan P. Hasdeu, care a observat ca o serie de cuvinte au o mare putere de derivare si compunere, indeplinesc conditiile de a face parte din vocabularul esential, dar a caror origine nu fusese stabilita. Dintre acesti termeni amintim: abur, baci, balaur, balega, bar, brad, brau, buza, bucurie etc. La fel si toponimele: Carpati, Buzau, Mures, Ciucas, Caciulata, Bucegi, Barsei, Bucuresti, Tisa.
Substratul dac constituie elementul de originalitate al limbii romane fata de celelalte limbi romanice: franceza- substratul galic, spaniola- substrat iberic, italiana- substrat etrusc.
Prezenta populatiei slave pe teritoriu, incepand cu secolul al VI-lea, si cultul religis in limba slava au determinat o influenta a acestei limbi romane.
S-au pastrat termeni de cult religios: liturghie, maslu, iad, rai, staret; termeni din agricultura: plug, ogor, brazda, pogon, snop, stog; termeni de organizare sociala: logofat, vornic, paharnic, vistielnic, stolnic, boier, jupan.
Influenta slava in structura gramatica este estimata prin vocativul in 'o' al substantivelor feminine (Ioano), prin numeralul suta, prin modelul de constituire a numeralelor de la 11 la 19.
Influenta greaca s-a exercitat de catre coloniile grecesti din Dobrogea, mai apoi centrul de mare influenta a bizantului asupra culturii noatre, a prezentei populatiei grecesti refugiate dupa caderea Constantinopolului si a domniilor fanariote. S-au pastrat termeni ca: alfabet, filosofie, geometrie, condei, condica, psihic, dialog, analog, analogie, logica, diac etc.
Influenta turca s-a realizat prin prezenta turcilor in nordul si sudul Dunarii, prin Administratia turceasca si ca urmare a deselor si violentelor incursiuni militare facute de Imperiul Otoman in principatele Moldova, Tara Romaneasca, Basarabia, Banat, Dobrogea. S-au pastrat termeni ca : pasa, vzir, cafea, ibric, musaca etc.
lnfluenta franceza se datoreaza contactelor culturale, introducerii limbii franceze in scoli. S-au impus in limba multi termeni ca : republica, administratie, egalitate, librarie, parfumerie, galanterie, constitutie, revolutie, libertate, cavalerie, interferie, artilerie. Aceasta influenta continua si avem multe neologisme adoptate din limba franceza.
Limba romana ocupa un loc aparte intre limbile romanice, deoarece este singura limba orientala. Nu avem un abstrat latin, ca in limbile italiana, franceza, spaniola, ca urmare a oficierii cultului religios in limba latina. Limba romana a conservat termenii din limba latina, care s-au pierdut in celelale limbi romanice. Aceste limbi sunt: italiana, franceza, provensala, spaniola, catalana, portugheza, sarda, retroromana. Limba dalmata a incetat sa mai fie vorbita pe coasta dalmata din secolul trecut.
Limba romana face parte, ca toate limbile romaice, din familia limbilor indo-europene.Din aceasta familie mai fac parte limbile slave (rusa, polona, ceha, sarba, ucraineana, bulgara), limbile germanice (engleza, germana), limbile nordice (suedeza, norvegia, daneza), greaca, persana, hindi, albaneza.
Dialectele limbii romane sunt: dialectul daco-roman, dialectul macedo-roman, megleno-roman, dialectul isto-roman.
1. Dialectul daco-roman este vorbit de o populatie de peste 23 de milioane de romani de pe teritoriul fostei Dacii, dar si sub forma limbii nationale de circa 4 milioane de romani din Republica Moldova, Bucovina de Nord, Banatul sarbesc, Cadrilater si alte cateva milioane de romani din Ungaria, Germania, Franta, America, Canada si alte tari. Limba nationala a statului Romania s-a constituit pe baza dialectului daco- roman. Pe baza lui s-a relizat limba romana literara, care este aspectul cel mai ingrijit al limbii nationale. In limba romana literara s-au scris carti de valoare pentru literatura nationala si universala, carti stiintifice. Acest dialect are mai multe graiuri: moldovean, muntean, oltean, banatean, crisan, maramuresean.
2. Dialectul macedo-roman este vorbit de romanii din Macedonia, grupati in orasele Nis, Skoplije, in Muntii Olimp, unde ei alcatuiesc grupari etnice distincte. In acest dialect s-au realizat o cultura si o literatura originala.
3. Dialectul megleno-roman este vorbit de romanii din Bulgaria si Grecia, de pe valea fluviului Marita unde ei alcatuiesc o comunitate etnica.
4. Dialectul istro-roman este vorbit de romanii din peninsula Istria, din nordul Marii Adriatice, pe teritoriul fostei Iugoslaviei.
In afara de acestea, pe Valea
Timocului, in Serbia, vorbesc limba romana circa un milion si
jumatate de romani, care sunt total lipsiti de orice fel de drepturi.
Ei au un grai daco-roman, cu elemente oltenesti si
banatene. De asemenea in Bosnia vorbesc limba romana cam o jumatate
de milion de romani, care sunt lipsiti de orice fel de dreptri din cauza
regimurilor de dictatura.
Perioada limbii literare vechi incepe din secolul al XII-lea, o data cu primele manuscrise, si este exprimata deplin mai ales cu primele tiparituri in limba romana. Ea continua pana in secolul al XVIII-lea. Este limba textelor religioase, a cronicelor, a primelor pagini literare, ale scriitorilor umanisti, pe care o tratam la capitolul Umanismul.
Renasterea este un curent european, determinat de redescoperirea valorilor culturilor antice, care puneau in centrul lor omul, si nu pe Dumnezeu. Aceasta noua conceptie -omul ca centru al universului- a dus la aparitia umanismului, la crearea unei cuturi si literaturi laice.In Moldova si Tara Romaneasca avem cateva momente semnificative ale Renasterii, datorita activitatilor unor domni luminati si patrioti.
Perioada limbii literare romane moderne incepe in secolul al XIX-lea si se dezvolta in secolul al XX-lea. De aceea ea cuprinde in primul rand activitatea marilor scriitori clasici, care au oferit modelele limbii romane moderne. Ea este continuata de intensa activitate a scriitorilor din secolul al XX-lea.
Limbile de cancelarie in Evul Mediu erau latina, greaca, slavona, in care se oficia cultul religios crestn in manastiri, ca asezaminte de invatatura, si instructia se facea in aceste limbi. Limba romana folosita de poporul roman, va patrunde mai taziu in cancelariile domnesti, dar Biserica Romana isi va asuma rolul de a folosi scrisul si cititul in limba romana, avand un rol decisiv in aparitia culturii in limba romana.
Un document redactat in limba latina este ' Memoriul lui Vlad Tepes catre Matei Corvin', alcatuit de catre Radu Gramaticul, ceea ce dovedeste ca scrisul si cititul in limba latina s-au continuat in Tara Romaneasca. Nicolaus Olahus, figura proeminenta a umanismului romanesc scrie in limba latina cartea sa 'Hungaria', in care avem o descriere a Tarii Romanesti, a Moldovei, Transilvaniei, Tarii Somesului, Tarii Crisului si a Tarii Timisului. In ea se arata originea latina a limbii romane si originea romana a poporuui roman, unitatea poporului roman si continuitatea romanilor in Dacia, adica tezele etnogenezei : 'Romanii se spune ca sunt colonii romane.Dovada de acest lucru este faptul ca au multe cuvinte comune cu limba latina. Monedele romane se gasesc multe in acest loc si ele constituie un neindoielnic semn al vechimii stapanirii romane prin pattile acesteaMoldovinii au aceeasi limba, religie si obiceiuri ca si muntenii.'
In limba greaca s-a oficiat cultul religios, s-au realizat, unele scrieri ca aceea a lui Stavrinos, vistiernicul lui Mihai Viteazu: 'Povestea prea frumoasa a lui Mihai Viteazul'. ' Cronica lui Gheorghe Palamed', tot in limba greaca, este mai putin cunoscuta, dar s-a pastrat la British Museum.
Primele tiparituri in limba romana- Liturghier (1508), Octoch (1510), Evangheliar (1512)- sunt realizate de calugarul sarb Macarie, la Targoviste, cu ajutorul unei tipografii, cumparata de Radu cel Mare de la Venetia.
Scrisoarea boierului Neacsu catre Hans Beneker, judele Brasovului(1521) este unul din putinele documente pastrate. Se mai pot mentiona : Scrisoarea lui Cocrisel, ostas al lui Mihai Viteazul la 1600, Scrisoarea lui Stefan cel Mare, trimisa principilor europeni dupa victoria de la Vaslui.
Spre deosebire de alte texte, scrisoarea boierului Neacsu are limba fluenta, presarata de expresii slavone, care dovedesc o anumita deprindere a scrisului in limba romana. Prin ea, boierul Neacsu din Campulung il instiinteaza pe Hans Benekner, judele Brasovului, de o eventula incursiune a turcilor in nordul Dunarii.
Textul atesta unele particularitati ale limbii romane folosite in acea vreme cum ar fi : pastrarea unor forme vechi de substantive (omin pentru oameni, dar si umin), conserva 'u' final (cumu) si formele vechi ale unor prepozitii( den, pre, pren), foloseste formele veci ale pronumelor (loi=lui, miu=meu, ceale=acele), pastreaza elemente slavone in introducerea scrisorii.
Limba romana a fost definita de majoritatea cercetatorilor ca fiind limba latina populara, vorbita neintrerupt timp de doua mii de ani, in nordul si sudul Dunarii, intr-un mediu trac, grec, turc, slav, adica oriental: 'limba romana este limba latina vorbita in mod neintrerupt in partea orientala a Imperiului roman, cuprinzand provinciile dunarene romanizate (Daca, Panonia de Sud, Dardania, Moesia inferioara si superioara) din momentul patrunderii limbii latine in aceste provincii si pana in zilele noastre.' ( Al. Rosetti, Istoria limbi romane, Editura stiintifica si enciclopedica, 1977, p. 77)
