|
|
|
Incadrarea unui text poetic al lui Ion Barbu in modernism (eseu argumentativ cu text suport)
Nota: La eseul anterior (III.93), adauga:
In literatura noastra interbelica, modernismul a fost o miscare culturala creata in jurul revistei "Sburatorul" (1919 - 1922, 1926 -1927) si al cenaclului omonim, avandu-l ca mentor pe criticul si istoricul literar Eugen Lovinescu. Acesta a fundamentat ideologic modernismul prin teoriile si principiile avansate in foiletoanele din "Sburatorul" si in cele doua mari lucrari: "Istoria civilizatiei romane moderne" si "Istoria literaturii romane contemporane". Pornind de la convingerea ca fiecare epoca din evolutia civilizatiei umane se caracterizeaza printr-o paradigma de gandire si sensibilitate proprie, numita de el "spiritul veacului"(saeculum), Lovinescu postuleaza nevoia sincronizarii literaturii noastre la acel "saeculum" contemporan ale carui modele se regasesc in cultura occidentala (Principiul sincronismului), prin "arderea etapelor" si prin imitatie (Teoria imitatiei), proces desfasurat in doua etape: simularea (imprumutarea) formelor cu valoare de model si stimularea, prin intermediul lor, a fondului original, ceea ce va produce diferentierea de modelele adoptate (Principiul diferentierii).
Cat priveste recunoasterea valorii operelor, Lovinescu pledeaza pentru autonomia si primatul esteticului in raport cu eticul si etnicul, polemizand astfel cu samanatorismul si poporanismul, apoi cu traditionalistii de la revista "Gandirea", care acordau prioritate dimensiunii etice si etnice in creatia artistica. Criticul observa si ca, din punct de vedere estetic, ierarhia literara se schimba continuu (Teoria mutatiei valorilor estetice) prin evolutia sensibilitatii artistice datorata "spiritului veacului". Are loc astfel revizuirea si reevaluarea permanenta a creatiilor din trecut sub incidenta unui mereu nou gust estetic. Numai capodoperele raman inalterabile.
In consecinta, modernistii au sustinut trecerea de la literatura de inspiratie rurala la una inspirata din problematica vietii urbane contemporane si din trairile complexe ale omului modern. In ceea ce priveste poezia, cercul lovinescian a respins lirismul sentimental, poezia lamentatiilor si a comentariilor moralizatoare, incurajand, in schimb, lirica de notatie si de atmosfera, ca si poezia intelectualizata in care autorul se manifesta ca o inteligenta poematica si un operator de limbaj.
Nicolae Manolescu puncteaza, in fragmentul citat, tocmai cele doua "competente" ale poetului modern, creator de lumi si creator de limbaj, adaugand ca, treptat, modernitatea lirismului se produce exclusiv in sfera inovatiilor de discurs. Poetii moderni inteleg, intr-adevar, poezia ca pe o forma de comunicare de sine statatoare, ca pe un limbaj deosebit radical de cel al comunicarii cotidiene si de cel epic.
Caracterul modern al textului prezentat deriva si din alte numeroase aspecte: lirismul transindividual, conceptualizarea prin simboluri inedite, aventura limbajului care se deschide catre vorbirea cotidian-orala, cea arhaica, ezoterica si filosofica, dar si spre registrul ludic si muzical-eufonic.
