Ilustreaza modalitale de caracterizare a eroului
dintr-un basm cult studiat
Ca orice basm, 'Povestea lui Harap-Alb'
ilustreaza o alta lume decat
cea reala, personajele fiind imparati si crai,
Sfanta Duminica, animale si gaze fermecate, eroi cu trasaturi fabuloase, alaturi
de personaje realiste aduse
de Ion Creanga din Humulestiul natal,
ceea ce-i confera acestei creatii originalitate inconfundabila.
Basmul cultiva inalte principii
morale ca adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia, rabdarea, ospitalitatea, generozitatea, curajul, vitejia prin personajele
pozitive si comdamna nedreptatea, rautatea, minciuna
intruchipate de zmei, balauri sau spani.
Personajele sunt reale si fabuloase,
acestea din urma avand puteri
supranaturale si putandu-se metamorfoza in animale, plante,
insecte sau obiecte ori pot sa reinvie, prin leacuri miraculoase, pe cei
care sunt omorati.
Harap-Alb, fecior de crai, este un Fat-Frumos din basmele populare,
destoinic si curajos, dar ramane in zona umanului, fiind prietenos,
cuminte si ascultator, ca un flacau din Humulesti. El
este un personaj pozitiv si intruchipeaza inaltele principii morale cultivate de orice
basm, ca adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul,
vitejia, trasaturi ce reies indirect
din intamplari, fapte, din propriile vorbe si ganduri
si direct din ceea ce
alte personaje spun despre el.
Calatoria pe care o face pentru a ajunge imparat este o initiere a flacaului
in vederea formarii lui pentru a
deveni conducatorul unei familii, pe care urmeaza sa si-o
intemeieze. El parcurge o perioada de a deprinde si alte lucruri
decat cele obisnuite, de a invata si alte aspecte ale unei
lumi necunoscute pana atunci, experienta necesara
viitorului adult.
Semnificatia numelui reiese
din scena in care spanul il
pacaleste pe fiul craiului sa intre in fantana:
'Fiul craiului, boboc in felul sau latrebi de aieste, se
potriveste Spanului si se baga in fantana, fara
sa-1 trasneasca prin minte ce i se poate intampla'. Naiv, lipsit de experienta si
excesiv de credul, fiul craiului isi schimba statutul
din nepot al imparatului Verde in acela de sluga a Spanului, numele
lui poate fi un oximoron, Harap-Alb
putand insemna 'negru alb', deoarece 'harap' inseamna
'negru, rob'.
Faptele eroului raman si ele in limita umanului, probele care depasesc sfera realului fiind trecute cu ajutorul
celorlalte personaje, inzestrate cu puteri supranaturale.
Codrul in care se rataceste simbolizeaza lumea
necunoscuta flacaului, care greseste pentru prima
oara, netinand cont de sfatul tatalui sau, de a se feri de
omul span. Desi cuminte si
ascultator de felul sau, nesocotirea acestei
restrictii declanseaza asupra flacaului un sir
nesfarsit de intamplari neplacute si periculoase, care-i
pun deseori viata in primejdie. Lipsit
de experienta, 'boboc in felul sau la trebi
de aieste,', mezinul craiului devine sluga spanului, isi asuma
si numele de Harap-Alb, dovedind in acelasi timp loialitate si credinta fata
de stapanul sau, intrucat jurase pe palos, isi respecta cuvantul dat, rod
al unei solide educatii capatate in copilarie, de a fi integru si demn, capabil
sa-si asume vinovatia, cu toate urmarile ce decurg din
faptul ca nu urmase sfatul tatalui.
Cinstit din fire, Harap-Alb
nu-1 tradeaza niciodata pe span, desi un stapan tiran
ca acesta ar fi meritat. De pilda, atunci cand se intoarce spre
imparatie cu pielea si capul cerbului fabulos, 'piatra
cea mare din capul cerbului stralucea' atat de tare, incat multi
crai si imparati il rugara sa-i 'deie
banaret cat a cere el, altul sa-i deie fata si
jumatate din imparatie, altul sa-i deie fata si
imparatia intreaga', dar Harap-Alb si-a urmat
calea fara sa clipeasca, ducand bogatia
intreaga stapanului. O singura data a sovait
voinicul, atunci cand, indragostindu-se de fata imparatului Ros,
'mai nu-i venea s-o duca' spanului.
Probele la care il supune
spanul sunt menite a-1 deprinde pe flacau cu greutatile
vietii, cu faptul ca omul
trebuie sa invinga toate piedicile ivite in viata sa,
pregatindu-l pentru viitor, cand va trebui sa-si conduca
propria gospodarie, propria familie. Ca si in viata reala,
flacaul este ajutat de cei mai buni prieteni, calul fabulos si
de Sfanta Duminica. Harap-Alb este umanizat,
el se teme, se plange de soarta, cere numai ajutorul
acelora in care avea incredere, semn ca invatase ceva din
experienta cu spanul. Depasind cu bine toate probele,
flacaul demonstreaza ca e 'soi bun'
(G.Calinescu) prin valorile morale care compun codul comportamentului
taranesc: inteligenta,
bunatatea, perseverenta, rabdarea, capacitatea de adaptare la
diverse situatii ale vietii. De asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea
pentru albine si furnici il fac sa le ocroteasca si sa
le ajute atunci cand le intalneste in drumul sau, chiar daca
pentru asta trebuie sa treaca prin apa ori sa
zaboveasca pentru a le construi un adapost. Sigur ca binele
pe care Harap-Alb il face se intoarce atunci cand el insusi se afla
in impas, craiasa furnicilor si cea a albinelor salvandu-i, de
asemenea, viata.
O experienta determinanta pentru maturizarea lui o constituie
intalnirea cu omul ros, care este un alt pericol de care ar fi trebuit
sa se fereasca, asa cum il sfatuise tatal. Episodul calatoriei spre
curtea imparatului Ros este un necontenit prilej de initiere a flacaului (calatoria este un mijloc de
cunoastere), deprinzand acum invatatura ca
orice om, cat de neinsemnat ori de ciudat ar parea, poate fi de folos,
tanarul deprinzand experienta mai ales in cunoasterea
speciei umane. Harap-Alb are capacitatea
de a-si face prieteni adevarati, loiali, care
sa-1 ajute in orice imprejurare dificila a vietii sale,
acestia folosindu-si tocmai trasaturile dominante, devenite
- la nevoie - adevarate talente: 'tot omul are un dar si un
amar, si unde prisoseste darul, nu se mai baga in sama
amarul'.
In aceasta perioada a initierii, Harap-Alb cunoaste dragostea aprinsa pentru o
fata de imparat, care vine, asadar, din aceeasi lume cu el,
pregatindu-1 pentru casatorie, unul dintre reperele finale ale
devenirii sale. Probele de
la imparatia fetei trimit spre ritualurile taranesti ale petitului, intre
care insotirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc,
alegerea motivata a miresei, ospatul oferit de gazda sunt
tot atatea incercari la care il supune viitorul socru si carora
mirele trebuie sa le faca fata. Ultima proba la care
il supune fata este, de data aceasta, o demonstrare a calitatilor
viitoarei sotii, care va sti sa aiba grija de
barbatul ei, sa-i stea aproape la bine si la rau, acest
fapt fiind ilustrat atunci cand ea ii salveaza viata, trezindu-1 din
morti. Aceasta intamplare simbolizeaza ideea ca acum Harap-Alb
redevine el insusi, fiul
craiului, scapand de povara juramantului facut spanului, acela
ca ii va fi sluga 'pana cand va muri si iar va
invia'.
Ca si Nica, Harap-Alb
parcurge o perioada de formare a personalitatii, care,
desi inzestrat cu importante calitati, are slabiciuni
omenesti, momente de tristete si disperare, de satisfactii
ale invingatorului, toate conducand la desavarsirea lor ca
oameni.
