|
|
|
FIGURI DE STIL - OPERA LUI GRIGORE ALEXANDRESCU
Stilul poeziei din perioada 1830-1860 a avut un caracter unitar; astfel, unitatea stilistica , manifestata mai ales in lirica epocii , a fost explicata printr-o dubla influenta: cea a modelelor straine, care s-a manifestat in multiple domenii, si cea a descoperirii poeziei populare .
Incepand cu perioada dinainte de 1840 si terminand cu ultimele scrieri ale lui Grigore Alexandrescu sau Dimitrie Bolintineanu , toate modelele europene care au influentat literatura noastra au fost sursa puromantica, intarziat clasicizanta sau romantica. Primele volume ale scriitorilor generatiei de la 1848 au prezentat asemanari frapante intre ele , astfel ca , in poezia epocii , structura imaginilor era comuna , iar inovatiile individuale tineau de preponderenta uneia sau alteia dintre figuri si mai putin de modalitatea in care figurile erau construite.
In ceea ce priveste cea de-a doua influrnta , si anume descoperirea poeziei populare, fiecare dintre scriitorii de seama din generatia de la 1848 a cules si a publicat poezii populare, astfel Grigore Alexandrescu, considerat autorul care s-a mentinut cel mai consecvent in afara unei influente populare propriu-zise, a cules texte folclorice in calatoriile sale, publicandu-le dupa 1853 in Romanul si in Convorbiri literare.
1) Figuri de constructie.
a) La Grigore Alexandrescu constructiile sintactice , in special cele carora li se pot descoperi variate nuante stilistice sunt dictate de functia retorica. Ca forma de repetitie desfasurata in cadrul larg al versului de 14-16 silabe poate fi observata cu usurinta frecventa enumerarii. Aceasta reprezinta forma cea mai putin organizata a repetitiei antrenand contexte de variate dimensiuni . In versurile lui Alexandrescu se pot identifica enumerari dispuse echilibrat , doua cate doua, in spatiul aceluiasi vers sau a doua versuri consecutive . Alexandrescu a folosit enumerarea ternara pentru constructia epitetelor sau complementelor in lant si mai putin in cazul unor elemente independente : La patrie, la lume, la tot ce patimeste / Nimic nu esti dator? (Alexandrescu 105)
b) Paralelismul sintactic este realizat in forme variate ; astfel, pentru Grigore Alexandrescu , specifica poate fi considerata repetitia anaforica cu trei termeni, al carui efect retoric poate fi observat in cadrul desfasurarilor din argumentarile sale : Unde un tata pe un fiu plange / Unde nadejdea toata-a-ncetat / Unde se-nalta un fum de sange / Ca blestem jalnicsi necurmat (Alexandrescu 103)
Caracterul retoric al repetarii aceluiasi tip de subordonata in fraza , aflat in legatura cu elementele prozodice face ca aceste constructii sa fie foarte frecvente , in special in volumul Suvenire si impresii al lui Grigore Alexandrescu :Caci toata- a mea viata iti fu ea inchinata / Caci alt decat iubirea ea nu avu mai sfant / Caci tu esti inca astazi dorinta-mi neschimbata / Si visu-mi cel din urma aicea pe pamant. (Alexandrescu 107)
Cadenta caracteristica poeziilor lui Grigore Alexandrescu se datoreste constructiilor simetrice care apar in poeme cu o sintaxa poetica deosebit de simpla, fiecare dintre propozitiile subordonate limitandu-se la spatiul unui vers , iar ultima fiind uneori extinsa pe doua unitati de versificatie. Poezia epocii este caracterizata de paralelismul binar simplu, chiar daca acesta provine dintr-o sursa culta (ca la Heliade si Alexandrescu) sau populara :
Niciodata asta luma ce inoata in tarie () / Mai mult numar de cadavre de atunci n-a luminat. / Nicidata mandru vultur ce-n vazduh se cumpaneste, / () De o prada asa bogata inca nu s-a-ndestulat. (Alexandrescu 76).
La Grigore Alexandrescu , semnificative pentru tendinta catre echilibru pe care o dau versului sunt paralelismele in care termenii, plasati fiecare in cate un vers, pot fi grupati cate doi: Dar pe tine, om tanar , te vaz cu multamire ! Pe tine te doreste tot neamul omenesc / Si eu sunt mica parte din trista omenire ,/ Si eu a ta sosire cu lumea o slavesc ! (Alexandrescu 86).
Datorita faptului ca primele editii ale poemelor lui Grigore Alexandrescu dateaza din 1832, 1842 si 1847, ne dam seama ca limbajul poetic romantic s-a constiuit in forme complexe si bine definite inca din primele momente ale existentei sale. Astfel, nivelul figurilor semantice s-a precizat mai greu si s-a modernizat treptat spre deosebire de cel sintactic, ajungandu-se la un moment dat , in lirica dintre 1850-1870 la existenta unor stereotipii figurative care au daunat poeziei generatiei de la 1848.
c) Diferitele forme de adresare, fie realizata ca element de compozitie a poeziilor , fie ca grup de figuri , au dus la caracterul spectaculos retoric pe care-l au unele dintre poeziile lui Grigore Alexandrescu; astfel multe dintre compunerile sale poetice (in special Epistolele) sunt formulari adresate ; de asemenea , ele prezinta toate marcile gramaticale si lexicale care presupun existenta unui interlocutor: vocativele , persoana a-II-a la pronume si verbe, formele de imperativ , interjectiile si exclamatiile , interogatiile.
Cele mai frecvente forme ale adresarii, in cadrul figurilor, sunt interogatia si invocatia retorica, la care se adauga imprecatia.
Interogatia retorica nu lipseste la nici unul dintre reprezentantii primei generatii romantice, insa prin modul in care ea este introdusa in text ii grupeaza impreuna pe Heliade si Grigore Alexandrescu . In operele lui Grigore Alexandrescu interogatia simpla este folosita mai putin, in schimb, suita de interogatii retorice este foarte frecventa , fiind compusa fie din trei termeni, fie din patru, fie constituind o enumerare interogativa in lant, neorganizata decat cel mult in functie de sintaxa poetica si de metrica : De unde oare vine? / Din sferele senine? / Din zefirii ce zbor? / Din iarba ce sopteste? / Din planta ce traieste? / Din flore? din izvor ? (Alexandrescu 95) ; Dar pentru ce orasul atat de stralucit / Acum intre orase e cel mai umilit? / Ce voie prea inalta, ce lege porunci / Caderea deopotriva cu inaltarea-a fi? E o fatala soarta? sau pe acest pamant / Lasa urmele sale blestemul unui sfant? (Alexandrescu 68).
In operele reprezentantilor primei generatii romantice efectul stilistic al suitei interogative este lipsit de varietate , astfel incat cele doua exemple de mai sus ar putea figura in opera fiecaruia dintre scriitorii primei generatii romantice (Ion Heliade-Radulescu, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri). In momentul in care invocatia retorica este formulata la persoana a-II-a , atunci sensul sau este mai apropiat de adresarea simpla , insa atunci cand este formulata la persoana persoana a - III - a caracterul retoric al figurii se accentueaza.
O sursa a antitezei este considerata adresarea la persoana a-II-a , deoarece in expunerea retorica se stabilesc opozitii cu persoana I : Tot e tacut si jalnic insa asa cum esti / Singura porti povara marirei romanesti / Targoveste cazuta poetul intristat/Colorevariate in sanu-ti a aflat () / si dac-am asculta / Ceea ce in favoru-ti reclama slava ta / A vitejilor umbra d-am sti se o cinstim / Vrednici de libertate noi am putea sa fim. (Alexandrescu 69).
Invocatia are un caracter retoric si mai pronuntat , provenind din aparenta contradictie dintre invocatie si o persoana verbala sau pronominala non-adresativa, atunci cand se formuleaza la persoana a-III-a. La Grigore Alexandrescu , invocatia trecutului se formuleaza la persoana a-III-a: A! unde e acum puternica marire / Din vremea cand a tarii puternica ostire /In lupte uriase Buzestii comanda, / Cand vulturul Daciei cu fruntea-ncoronata, / Si duhul razbunarei cu manta-i sangerata / Da semnul biruintei si calea ne-arata! (Alexandrescu 83)
2) Figurile semantice.
a) Pentru poezia filozofica a lui Grigore Alexandrescu , caracteristica retorica s-a dovedit mai marcata in cazul figurilor de constructie si al celor bazate pe intonatie . Astfel, nivelul semantic a constituit cadrul de manifestare al stereotipiilor figurative care au definit limbajul poetic al propriu-zise (epitete sau metafore), a campurilor semantice predilecte ca sursa a figurii (comparatie ori metafora) si a tipurilor celor mai frecvente (epitete generalizatoare, ornante, non-sinestezice; metafore explicite sau curente , metonimii) in intreg limbajul poeziei din epoca explica caracterul deosebit de unitar al acestuia.
In ceea ce priveste poezia tuturor scriitorilor perioadei romantice , o trasatura comuna pentru epitet a fost considerata determinarea cu caracter generalizator pe care acesta o introduce realizandu-se sub forma epitetului ornant. Epitetul ornant , considerat unul dintre cele mai folosite in poezia clasica, a fost utilizat frecvent de toti poetii generatiei , constituind componenta de baza a arsenalului figurativ comun epocii si prima forma stereotipizata atunci cand este utilizat alaturi de epitetul generalizator. In scrierile lui Grigore Alexandrescu acesta este utilizat fara exceptie: adanca spaima; dorinte amagitoare; luptelor cumplite; marete suvenire.
Epitetul stereotip este o categorie care insumeaza asocierile impuse prin traditie literara: aceleasi epitete au circulat in limbajul poetic al tuturor scriitorilor ,alaturi de anumite comparatii si de metafore impietrite , in asocieri uneori inedite , alteori situate pe langa aceleasi determinate.
La Grigore Alexandrescu este usor de observat marea frecventa a epitetelor devenite stereotipe: dulce,amar, palid, alb, dalb, divin, sfant, tainic, lin ,adanc, bland, usor, senin sfant, tainic, lin , adanc, bland, usor, gingas, aspru; palida zambire, adanci murmure , zambire dulce , amar suspin, stea blanda, bland inger , dulce sunet ,palida lunei raza.
La toti poetii generatiei romantice au circulat anumite trasaturi stereotipe ale exprimarii gramaticale, cea mai raspandita fiind utilizarea epitetului gerunzial. Grigore Alexandrescu s-a dovedit a fi singurul poet mai refractar in ceea ce priveste aceasta constructie : natiei gemande.
Epitetul multiplu se explica , in intreaga poezie a primilor romantici,prin necesitati prozodice .Grigore Alexandrescu , in scrierile sale , n-a utilizat in general numeroase determinari prin epitet, a evitat epitetul multiplu , facand exceptie de la aceasta trasatura caracteristica limbajului poetic al contemporanilor sai .Inovatia perioadei fata de cadrele figurative ale limbajului se manifesta sub doua aspecte:
epitetul verbului este exprimat prin adverbe , multe dintre ele provenite din adjective : glasul plage dureros; priveste dureros. In aceste exemple este usor de remarcat dubla dependenta a unora dintre epitete care au functie sintactica de elemente predicative suplimentare.
In poezia epocii epitetul invers apare foarte rar . Inca din momentul initial al existentei lor, epitetele inverse se stereotipizeaza.
Astfel, la toti scriitorii intalnim aproximativ aceleasi sintagme: asprimea soartei cand v-a tinut; Din azurul marii luna naste plina; asprimea iernei.
In anumite realizari ale sale si cu o structura mai complexa, acest tip de epitet se afla la limita cu metafora.
Inovatia extrema a perioadei este constituita de epitetul personificator si de cel metaforic.
Epitetul personificator existent in limbajul poetic inca din perioada premoderna, este mai putin specific limbajului romantic al acestei prime generatii; el poate fi considerat categoria cea mai slab reprezentata dintre toate tipurile de epitete. In versurile lui Alecsandri , scriitorul personifica prin epitet in primul rand elementele de decor ale naturii inconjuratoare, precum in epoca premoderna si ca in poezia populara: focul vesel, soarele palid, nufarul intristat , bujorelul vioi,oachesele viorele,cocostarcul tainic calator.
Epitetul metaforic apare rar in scrierile lui Alexandrescu: umbra ingrozitoare, tainicele-i raze. Epitetul metaforic este adesea legat de substantivul cu prepozitie , expresie gramaticala proprie pana in poezia moderna: Un ruben de strigoaica in veci se-mprumuta, epitet metaforic invers; grau de aur , lacul cel de lapte, soparla de smarald , fir de smarald, trestei aurite.
Alecsandri este scriitorul care a utilizat cel mai mult epitetele contrastive (Batrani cu fete stinse, romani cu fete dalbe / Romance cu ochi negri si cu stergare albe) ; epitetele sinestezice(umbra calda,glasul aurit,soare dulce cu lumina si caldura )si epitetele pleonastice( soare luminos, rai frumos,aspre vijelii.
In ceea ce priveste inovatia in constructia epitetului , aceasta s-a manifestat in doua compartimente distincte:
gramatical, determinarea prin epitet paraseste cadrul exclusiv al grupului nominal , extinzandu-se in grupul verbal; in cadrul frazei, lantul de epitete castiga teren in fata determinarilor simple;
semantic , epitetul tinde sa depaseasca sfera generalizator-ornant a determinarii care ramane totusi bine reprezentata si da nastere stereotipiilor poetice de marte circulatie, astfel , aparand noi categorii de epitet , fiind situate figurativ la limita cu personificarea , cu metafora, cu eximoronul sau cu sinestezia.
b) Personificarea este o figura clasicizanta destul de frecventa in poezia romantica din prima perioada. La Grigore Alexandrescu , in afara epitetului personificator, figura apare asociata cu alte procedee: aluzia mitologica si antonomaza sub forma numelor proprii pentru intreaga specie careia acestea ii sunt considerate reprezentative : Parnasul si Olimpul cu fala se privira / Cand flotele barbare zdrobite le zarira. (Alexandresscu 79)
Stereotipe sunt personificarile aluziv mitologice intalnite in perioada premoderna in poezia lui Iancu Vacarescu sau a lui Costache Conachi. Alaturi de aluzia mitologica, Alexandrescu a folosit intr-un anumit tip de poeme aluzia istorica: Amor care adoarme si legi si datorie / Antonie-i jertfeste a lumii-mparatie / Si afla un mormant; Spun ca in urma luptei , in Asia bogata / Daca maometanii vedeau cateodata / Un armasar ce-n preajma-i cata el sforaind, / Cuprnsi d-adanca spaima ziceau cu-n fiorare / Ca el a vazut umbra acea ingrozitoare / A lui Mihai Viteazul asupra-le viind.
In aceasta etapa a limbajului poetic cele mai curente sunt personificarile care incadreaza in contexte proprii animatului sau umanului elemente din sfera descriptiva si naturala. Personificarea naturii inconjuratoare este specifica pentru Vasile Alecsandri, in special pentru volumul de Pasteluri.
c) Comparatia este bine reprezentata in limbajul poetilor romantici din prima generatie. Din punct de vedere al structurii sintactice , comparatia se realizeaza si sub forma sa sensibilizatoare si sub forma abstractizanta. Comparatiile generalizatoare , in care predomina elementul abstract, apar in special in versurile lui Heliade - Radulescu; in categoria comparatiilor abstract - generalizante este instalata si cea mai mare parte a formulelor cristalizante, avand comparantul selectat din sfera unor notiuni foarte generale sau dintre substantive abstracte incadrate in sfera temporala: vecia , moartea , umbra, fantoma, cugetul, viata,blandetea .
In poezia lui Grigore Alexandrescu comparatiile generalizatoare si stereotipe lipsesc. Comparatia se limiteaza la domeniul abstract foarte rar: An nou!Astept minunea-ti ca o cereasca lege. Insa , de cele mai multe ori, in opozitie cu alte trasaturi de provenienta clasicizanta din limbajul poetic al scriitorului, comparatia are caracter concret in ambii sai termeni , indeplinindu-si astfel functia sensibilizatoare pe care i-o sublinia Tudor Vianu: Precum o santinela pe dealul departat / Domneste manastirea; Niciodata asta luna ce inoata in tarie , / Ca fanal purtat de valuri pe a marilor campie.
In cazul figurilor cu comparat abstract , dirijate catre un comparant concret, caracterul sensibilizator. este mult mai evident: gandirea-mi se arata / Ca tigrul in pustiuri o jertfa asteptand.
Fraza oratorica, demonstrativa pe care Grigore Alexandrescu a utilizat-o in vers, a dus la aparitia unor comparatii dezvoltate , cu termenii amplificati prin determinari. Acestea , avand un caracter retoric evident , au iesit din cadrul restrans al figurii propriu-zise, reprezentand in text un fel de demonstratii construite in paralelism: manastirea invechita, / ()Parea unul dintre acele osianice palate, / Unde geniuri,fantome, cu urgie se izbesc; Voi alerga la tine in dureri si necazuri, / De oameni si de soarta cand voi fi apasat; / Astfel corabierul , cand marea e-n talazuri / Alearga la limanul ce-adesea l-a scapat.
Acest tip de comparatie dezvoltata apare si in scrierile lui Bolintineanu , avand termenii uneori dublati, dar fara o frecventa prea mare si cu net caracter concret : Intr-o sala-ntinsa printre capitani,/ Sta pe tronu-i Mircea incarcat de ani/Astfel printre trestii tinere-nverzite/Un stejar intinde brate vestejite / Astfel dupe dealuri verzi si numai flori/Sta batranul munte albit de ninsori.
Evolutia generala a comparatiei s-a produs in perioada primilor romantici , de la abstractul clasicizant catre comparatia concreta specifica romantismului. Comparatiile dezvoltate , avand o structura sintactica prea complicata, cu ramificatii si termeni dublati , nu au fost caracteristice decat pentru romanticii retorici (Grigore Alexandrescu, Heliade -Radulescu)
d) Metafora a cunoscut , in perioada romantica , principalele forme sintactice si stranspuneri semantice , fixate mai tarziu in poezia moderna. In poezia primei generatii romantice , trasaturile esentiale ale limbajului figurativ romantic erau deja fixate chiar daca unele categorii metaforice erau slab reprezentate (metafora verbala , metafora simbolica, metaforele abstractizante).
Din punct de vedere gramatical , cea mai bine reprezentata la toti scriitorii a fost metafora explicita nominala , putandu-se construi in diverse forme sintactice : apozitie (AB), nume predicativ fata de subiect (A este B), atribut substantival genitival (BA genitiv) sau prepozitional ( B de A): Lunca,lunca draga lunca ! rai frumos al tarii mele ; Eu sunt insumi o umbra impinsa de nevoi; Valul noptii.
Metafora implicita este tot o metafora nominala ( B in locul lui A), dar substantivul metaforic poate aparea singur in context sau insotit de o determinare ; uneori, metafora - implicatie poate lua si forma unei sintagme genitivale sau prepozitionale cu sens totalizator. In ansamblu poeziei romantice a primei generatii , metafora implicita a fost mult mai putin utilizata : Deschis e ochiul zilei acum pe orizon;Si-acuma isi intinde calul de (noaptea).
In poezia acestei perioade ( la Grigore Alexandrescu) metafora care se sprijina pe sensul contextual al unui verb s-a dovedit a fi mult mai rara decat metafora nominala.
Metafora verbala este sectorul in care stereotipiile poeziei s-au fixat cel mai repede ; in concluzie, majoritatea scriitorilor au uzat de camp semantic foarte restrans in domeniul metaforei verbale , trecand cu mare usurinta din poezia unuia intr-a altuia, verbele metaforice fiind in mare parte aceleasi: a (se) auri, a arde - a clocoti, a inflori - a insmalta.
Metafora adjectivala din punct de vedere gramatical, s-a manifestat doar ca forma de determinare, prin epitet cu valoare metaforica plasat in sintagma nominala (substantiv sau adjectiv) sau, cateodata, in sintagma verbala (adverb). Unele epitete metaforice exprimate apozitiv prin substantiv in nominativ au fost situate mai aproape de structura metaforelor explicite. Epitetele metaforice exprimate prin substantiv precedat de prepozitie , au avut o frecventa redusa, ele constituind una dintre figurile care revin cel mai des in aceeasi forma la scriitori diferiti; stereotipiile au fost fixate in jurul acelorasi determinari: de aur,de argint, de arama, de azur. In poezia primei generatii romantice , metaforelele in lant sunt foarte putin intalnite , cu toate ca la fiecare dintre scriitorii acestei generatii se pot identifica exemple: Ce-mi fuse oare a ta iubire ? Floare sau umbra , vis, nalucire? / Ah ! zvor vecinic de lung suspin; O alta aurora in sufletu-mi luceste / Raza necunoscuta de-a altor lumi ziori.
In asocierea metaforica, transpunerile de sens se produc in urmatoarele variante:
Concret-Abstract metaforele abstractizante sunt intalnite foarte rar in poezia romantica din prima generatie; romantismul acestei faze incipiente s-a limitat la metafore concrete , in parte sub influenta poeziei populare , care nu accepta abstractizarea metaforica: Viata ta e lupta grozava , neimblanzita / Iubirea - vecinic chin ; Ia-mi suferinte aspre , turbate / De adanci chinuri vecinic izvor. In aceste exemple se poate observa ca sensul concret al unuia dintre termeni este discutabil, deoarece in context ei tind spre valori abstracte
Concret - Concret: metaforele concretizatoare sunt considerate categoria cea mai bine reprezentata in poezia epocii deoarece ea a intrunit in aceasta determinare globala si generala , subspeciile metaforei personificatoare, sinestezice si hiperbolizante.
Din aceasta categorie fac parte si metaforele imprumutate direct sau doar inspirate din poezia populara , fiind prezente mai ales in scrierile lui Bolintineanu: pe-ale fetii albe garoafe dulci; ochi de foc; stele de aur.
Metafora hiperbolizanta este proprie retorismului lui Grigore Alexandrescu, dar scriitorul nu a abuzat de hiperbola romantica: Crezi tu ca pentru tine rasare sau sfinteste / Acel uriasfalnic, al zilii donitor?. O combinatie cu metafora personificatoare s-a realizat intr-o constructie metaforica implicita, in serie, apropiata ca sens de simbol : Cand vulturul Daciei cu fruntea-ncoronata / Si duhul razbunarii cu manta-i sangerata / Da semnul biruinteisi calea ne-arata.
Abstract - Concret: metaforele plasticizante , prin intermediul carora o abstractiune se concretizeaza , reprezinta o categorie proprie spiritului romantic inchinat catre spectaculos. Intr-o figuratie specifica epocii, sferele unor abstracte se aproprie prin asociere cu termeni apartinand realitatii inconjuratoare, decorativa sau animata: aripile vremii; vantul soartei; a patimilor rapa.
Abstract - abstract: mentinerea expresiei metaforice exclusiv in zone semantice abstracte a dus intotdeauna la metafore lipsite de putere expresiva, in schimb , in aceasta perioada in care poezia traia prin caracterul sau discursiv si oratoric, niciodata metaforele n-au fost mai aproape de stereotipe : La toamna vietii plina-n nevoi; In zadar , urgie cruda / Lungesti noaptea-ntunecoasa.
Metaforele abstractizante caracterizeaza intr-o mica masura metafora lui Grigore Alexandrescu.
CONCLUZII
In capitolele acestei lucrari am incercat sa punctez principalele probleme legate de stilul operei lui Grigore Alexandrescu. Pentru elucidarea problemei am folosit o bibliografie bogata din care nu lipsesc marile pasaje in materie de limba pe care le-am folosit ca sprijinal afirmatiilor elaborate.
Aceasta lucrare este structurata pe trei capitole: Trasaturile limbii romane literare in secolul XIX; Trasaturile lingvistice ale operei lui Grigore Alexandrescu si Principalele figuri de stil in opera lui Grigore Alexandrescu.
In primul capitol am prezentat principalele trasaturi ale limbii romane literare din secolul al -XIX- lea. Limba literara a aparut in anumite imprejurari si s-a constituit ca un proces care s-a extins pe o perioada de timp nedeterminata. Problemele limbii romane literare din secolul al - XIX-lea au fost cele reclamate de conditiile noi sociale si politice, probleme cu care era confruntata societatea romaneasca in prima jumatate a secolului trecut. Un rol important in formarea culturii noastre moderne l-au avut invatamantul si presa in limba romana. Infiintarea in 1860 a Universitatii din Iasi si a Universitatii din Bucuresti in 1864 a reprezentat un pas insemnat in afirmarea invatamantului superior in limba romana si odata cu aceasta s-a instituit si legea gratuitatii si obligativitatii invatamantului elementar. De asemenea , un rol insemnat in procesul de raspandire a noilor idei in limba romana l-a ocupat presa . Gazetele cu un caracter informativ, cu tiraj redus, dar animate de un sentiment vrednic de lauda , de a trimite cuvantul scris mai ales in randurile publicului larg, au fost considerate Curierul romanesc si Albina romaneasca.
Teatrul a jucat un rol esential in actiunea de cultivare a limbii romine.Temeliile teatrului ca institutie nationala cu un program organizat au fost puse in 1840 in Moldova si in Muntenia.
Un rol important in actiunea de familiarizare cu valorile literaturilor straine l-au jucat o vreme traducerile din limbile apusene. Transpunerea ideilor din operele literare , dar si din scrierile filozofice, stiintifice straine obligau pe traducator sa gaseasca termenii echivalenti si expresiile corespunzatoare din limba romana. Unii scriitori si traducatori din aceasta vreme s-au plans de rezistenta opusa de o limba necultivata cum era atunci romana. Printre acestia se numara si Grigore Alexandrescu in Epistola catre Voltaire.
Trecutul istoric a alcatuit o sursa de inspiratie precumpanitoare pentru majoritatea scriitorilo romani , dintre acestia amintim pe Gheorghe Asachi, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu. In limba acestora sunt frecvente elemtele arhaice , in masura in care romana literara pastra o structura veche, apropiatade cea a scrierilor vechi religioase.
Heliade a propus o serie de norme fonetice si gramaticale menite sa duca la unificarea limbii romane literare , astfel:
a)In fonetica sunt nerecomandabile formele cu e trecul la i: carile, binile, trii
-pastrarea diftongului dupa s: seara, seamana
-pastrarea lui i nediftongat in cine,mine si a lui a in pahar, parete
Heliade recomanda formele asemanatoare cu cele banatene sciu, nasce considerate mai clasice decat stiu, nste.
In morfologieau fost propuse mai multe reguli , cum ar fi :superlativul sa se formeze cu adverbele, foarte sau prea;adaptarea formelor verbale neiotacizate auda,pane, cane; la indicativ perfect compus, persoana a-III-a a auxiliarului a avea sa se scrie a nu au.
In cel de-al doilea capitol am aratat care sunt trasaturile lingvistice ale operei lui Grigore Alexandrescu.In timpul vietii sale au aparut cinci editii ale poeziilor(1832,1838,1842,1847,1863), primele doua avand un continut diferit, celelalte cuprinzand culegeri din volumele anterioare cu adaose inedite.Cea mai angrijita dintre ele a fost cea din 1847, ultima cea din 1863, fiind deformata de numeroase greseli, dintre care majoritatea s-au datorat diminuarii simtului critic al poetului, a fost folosita pentru poeziile care lipseau din volumul tiparit in 1847si pentru Memorial.
In operele lui Grigore Alexandrescu sunt intalnite forme gramaticale si feluri de pronuntare pe care limba literara le-a abandonat ulterior.
1)In domeniul foneticii remarcam:
- conjunctia dacaeste intalnita foarte des in forma munteneasca daca
conjunctia dupa are atat valoare locala cat si temporala, fiind echivalenta cu de pe;s-a creat forma dupe pentru dupa;
numeralul si adverbul intii(intaia,intiiasi) apare sub forma intii
derivatele de la obicei, pace, veci pastreaza atat formele cu ei cat si pe cele cu s(obicinui,obisnui)
-conjunctia sa si pronumele reflexiv se aveau aceeasi pronuntare
- prezenaa adjectivelor indefinite atat sub formele vreun si vreo cat si sub formele vreun,vreo,vrun,vro
- accentuarea diferita a unor cuvinte de origine straina: academii,balsam,castor.
2)In domeniul morfologiei remarcam:
a) - in declinarea substantivului unele neologisme au alt gen decat an limba actuala: rol / rola(la Alexandrescu); stalactita/stalactiti
- pentru genitiv - dativ singular Grigore Alexandrescu ezita in terminatia -ii si -ei:zilii,casii,diminetii
- pentru pluralul femininelor Grigore Alexandrescu ezita intre desinentele e si i
pentru pluralul substantivelor neutre,Grigore Alexandrescu a utilizat desinenta -uri: defecturi,exempluri,tribunaluri
substantivul vechi pas , azi de genul masculin,la Grigore Alexandrescuse intalneste la genul neutru, cu plurarul pasuri.
substantivele si adjectivele terminate in -st sau -stru la Grigore Alexandrescu nu transforma pe -s in -s
b)articolul masculin si neutru singular -l la Grigore Alexandrescu dispare adesea si din scris : altu ,domnu,tigru.
c)Adjectivul:Grigore Alexandrescu a folosit adjective formate din gerunziul verbelor: nadejdi zambinde,murinda mana
la Grigore Alexandrescu se observa ezitari intre desinentele -e si -i la plural: dragi batalioane/drage batalioane
- superlativul absolut apare sub forme ca: mult amara,mult frumoasa
d)Pronumele: Demonstrativul masculin ast(a) este frecvent folosit,fiind uneori inlocuit prin ast(a):astor
genitiv-dativul singular feminin acestii este inlocuit prin acestei
pronumele relativ care este folosit sub formele : carele,carii,carele
- in compunerea pronumelor nehotarate , Grigore Alexandrescu a utilizat particula -s(i)-:cinevasi,fiescare,fiestecine
e)Verbul: La Alexandrescu sunt intalnite verbe cu -ez:asigurez,imitez
folosirea sufixului -esc la conjugarea a-IV- a astfel:straluce iar verbul de conjugarea I sau a-IV-a , apar la Alexandrescu astfel: atintara,insufletez
dupa consoanele s, j si r terminatia -esc a verbelor de conjugarea a - IV-a are sa singular formele : -asc,-asti, aste:hotarasc,hotaraste,hotarasti
la modul conjuctiv verbul parea a fost utilizat cu forma pare
persoana a-III-a singular si plural a prezentului auxiliarului a avea a fost folosita cu forma a, iarmai tarziu cu au;
la Alexandrescu verbul a vrea are la indicativ prezent ,persoana I singular forma voi, la persoana a-II-a vei, iar la persoana a-III-a singular va;
verbul a sluti apare la Alexandrescu sub forma sluti
- participiul perfect laudat insemna la Alexandrescu si laudabil,demn de lauda
3a) In ceea ce priveste sintaxa propozitiei , Grigore Alexandrescu a repetat subiectul unei propozitii prin folosirea pronumelui personal, mai ales la persoana a - III - a ; dupa verb uneori aceasta repetare e ceruta de versificatie:Caci toata a mea viata iti fu ea inchinata.
b)In sintaxa frazei observam , la Grigore Alexandrescu , folosirea adverbului cat in subordonare, cu valoare de conjunctie , pentru a introduce propozitii circumstantiale de timp sau circumstantiale consecutive.
4)Lexicul scrierilor lui Grigore Alexandrescu se caracterizeaza prin prezenta unor cuvinte si sensuri vechi alaturi de un mare numar de neologisme de diferite origini.
In actiunea de latinizare a lexicului scrierilor sale, Alexandrescu n-a depasit limitele bunului-simt,dovada fiind faptul ca cea mai mare parte din inlocuirile operate de poet sunt consacrate de uzul limbii actuale .
In concluzie,vocabularul folosit de Grigore Alexandrescu in operele sale se caracterizeaza prin simplitate si uniformitate.
In cel de-al treilea capitol am prezentat principalele figuri de stil intalnite in scrierile lui Grigore Alexandrescu.
Grigore Alexandrescu s-a dovedit a fi reprezentativ pentru zona expresiei retorice a romantismului.Trasatura este aparenta nu numai la nivelul figurilor sintactice ci si in structura semantica si gramaticala a tropilor:comparatia abstractizanta(an nou)Astept minunea-ti ca o cereasca lege concurata de cea concreta(Precum o santinela pe dealul departat / Domneste manastirea,epitetele generalizator si ornantstereotipizate(adanca spaima,dorinte amagitoare), personificarea frecventa( Parnasul si Olimpul cu fala se privira/ Cand flotele barbare zdrobite le zarira,metaforele extinse asupra unor contexte ample(Deschis e ochiul zilei acum pe orizon).
Grigore Alexandrescu a trasat, in poezia din perioada 1830-1860,liniile generale ale limbajului poetic retoric ,comune in buna masura cu poetii contemporani lui.Acesta nu este singurul scriitor la care se intalnesc frecvent elemente de expresie ale retorismului (de sursa multipla,clasicizanta si romantica)dar poezia sa filozofica s-a pretat mai bine la formele bazate pe contexte largi, in fraze ample, pe care constructiile specifice retorismului le presupun.Grigore Alexandrescu a realizat , in limbajul poeziei filozofice, o unitate remarcabila intre nivelul sintactic, acela al figurilor si versificatiei.
Versul larg, introdus masiv de Alexandrescu in poezia romaneasca, a fost pus in perfecta concordanta cu desfasurarile retorice pe strofe intregi ale repetitiilor,paralelismelor sau figurilor bazate pe adresare.Grigore Alexandrescu a fost considerat un scriitor care a facut exceptie de la limbajul curent al epocii.Acestea au fost - in linii mari - principalele probleme pe care mi le-am fixat ca scop si pe care le-am urmarit in decursul acestei lucrari.
BIBLIOGRAFIE
Alexandrescu,Grigore Versuri si proza. Editura Tineretului, 1964, Biblioteca scolarului
Alexandrescu, Grigore Opere,I, E.S.P.L.A, 1957
Bulgare, Ion Studii de stilistica si limba literara, Bucuresti , 1971, Editura Didactica si Pedagogica
Cazacu,BProbleme de fonetica in studiul limbii romane literare din secolul al-XIX-lea ,IV,1955
Cornea,PIstoria literaturii romane II, Bucuresti,Editura Academiei R.S. Romania 1968
Cornea,p. Studii de literatura romana moderna, Bucuresti,1962
Coteanu,I. Originile limbii romane , Bucuresti , 1981 , Editura Stiintifica si Enciclopedica
Coteanu,I. Romana literara si problemele ei principale, Bucuresti, 1961,Editura Stiintifica
Diaconescu , P. Elemente de istorie a limbii romane literare moderne,Bucuresti , 1974
Fisher, I. Omagiu lui Iorgu Iordan,Editura Academiei , R.P.R, 1958
Ghetie, I.Istoria limbii romane literare . Privire generala, Bucuresti, 1978 , Editura Stiintifica si Enciclopedica
Graur Alexandru Studii de lingvistica generala ,Bucuresti, 1960, Editura Academiei
Iordan, I.Limba literara . Studii si articole , Craiova , 1977 , Editura Scrisul Romanesc
Iorga, Nicolae Istoria literaturii romanesti in veacul al -XIX-lea de la 1821 inainte I, Bucuresti, 1907
Mancas, M. Limbajul artistic romanesc modern. Schite de evolutie, Editura Universitatii din Bucuresti,2005
Mancas, M. Limbajul artistic romanescin secolul al - XIX-lea, Bucuresti,1983, Editura Stiintifica si Enciclopedica.
Streinu, V. Versificatia moderna, Editura pentru literatura, Bucuresti,1966
Vianu, Tudor Despre stil si arta literara , Bucuresti , 1965 , Editura Tineretului
