Exemplifica trasaturile prozei fantastice, prin referire la o opera literara studiata

Exemplifica trasaturile prozei fantastice, prin referire la o opera literara studiata.

Fantasticul este o categorie estetica in care evenimentele si personajele sunt construite conform unor reguli ce depasesc logica umana si care actioneaza doar in universul fictional creat.

Nuvela fantastica este o forma a prozei fantastice, o specie epica cu o constructie riguroasa, in care personajul principal oscileaza intre doua dimensiuni (una reala si una supranaturala), fiind incapabil de a da o explicatie intamplarilor.

O capodopera a fantasticului romanesc este considera nuvela "La tiganci" de Mircea Eliade, publicata in 1959 in volumul omonim. Fantasticul eliadesc se diferentiaza insa de fantasticul intalnit in alte creatii literare, deoarece el nu este unul de pura imaginatie, ci ne invita la meditatii asupra existentei noastre umane, avand o dimensiune filozofica.

Privind relatia dintre instantele comunicarii, acesta se deosebeste in nuvela lui Eliade. Daca in general in scrierile fantastice intamplarile sunt relatate de un narator-personaj sau narator-martor pentru a spori credibilitatea, aici naratiunea la persoana a III-a sporeste ambiguitatea intamplarilor. Perspectiva neimplicata a naratorului este dublata de perspectiva personajului care traieste uimirea si teama, stari specifice naratiunii fantastice. Ezitarea intre aparenta realista si irealul impus ca o prelungire a realului apartine cititorului si personajului.

Tema nuvelei este aceea a iesirii din timpul istoric, linear, ireversibil si a trecerii in timpul mitic, circular. Totodata se valorifica si alte teme si motive literare, precum motivul labirintului, mitul timpului, al mortii, logosului si mitul iubirii.

Naratiunea este realizata prin inlantuirea celor 8 episoade care ar marca un numar simetric de intrari si iesiri, de treceri ale personajului de la o existenta la alta, din planul real in cel ireal. In incipit este descris credibil cadrul, surprins prin detalii realiste, reprezentarea veridica a realitatii fiind in cel mai inalt contrast cu evenimentele inexplicabile, ireale din finalul deschis al nuvelei.

Fiind o nuvela fantastica, actiunea operei se desfasoara in mod gradat, intr-o progresie ascendenta, expozitiunea plasand evenimentele in Bucurestiul interbelic, in arsita zilei de vara. Nuvela incepe cu o calatorie obisnuita repetata de trei ori pe saptamana, ca un ritual, de profesorul de pian, Gavrilescu. Tramvaiul, simbol al lumii reale, trece pe langa gradina tigancilor, despre care oamenii discuta in mod misterios, cu toate ca nimeni nu a umblat acolo. Gavrilescu, amintindu-si ca si-a uitat partiturile la eleva sa, coboara din tramvai cu intentia de a se intoarce la ea. Simtind insa caldura insuportabila a soarelui, dupa o serie de ezitari intra in bordeiul tigancilor, acest moment constituind intriga actiunii. Intrarea lui Gavrilescu "la tiganci" marcheaza momentul trecerii in planul ireal. Pragul trecerii dinspre viata spre moarte, dinspre profan spre sacru este marcat de poarta pazita de baba . Discutia despre ceas dintre Gavrilescu si baba asezata la punctul de hotar dintre cele doua taramuri sugereaza inca de la inceput o alta curgere temporala la tiganci, unde protagonistul va trai comprimarea temporala. Timpul sau subiectiv (cateva ore) nu corespunde timpului istoric (12 ani), se remarca deci o trasatura importanta a fantasticului, si anume disparitia limitelor de timp si de spatiu la aparitia supranaturalului.

Eliade valorifica aici mitul timpului in conceptia sa arhaica, conform careia exista doua mari dimensiuni temporale: timpul cronologic sub stapanirea caruia se afla omul si intreaga creatie materiala, respectiv timpul etern, reversibil, in care patrundem dupa moarte sub dimensiunea noastra spirituala. Iesirea din timpul profan coincide cu amnezia, iar intrarea in cel sacru cu anamneza, aducerea aminte a lui Hildegard, singura iubire a protagonistului.

Mitul timpului este strans legat de mitul mortii, care considera ca omul este vesnic la nivel spiritual, el moare decat la nivel biologic. Astfel moartea devine un mijloc de initiere, ceea ce Gavrilescu o traieste in mod simbolic in labirintul celor trei fete. De remarcat este elementul comun cu basmul, simbolistica cifrei trei, prezent pe tot parcursul timpului petrecut in planul ireal: suma pe care Gavrilescu trebuie sa achite la intrarea in bordei (300 de lei), numarul fetelor, ora cand se produc intamplarile (in jurul orei 3). In plan real: Gavrilescu calatoreste cu tramvaiul de trei ori.

Parasind bordeiul tigancilor, se aude huruitul tramvaiului, semn al reintoarcerii la timpul cronologic. Actiunea atinge apogeul deoarece Gavrilescu constata, dincolo de aparenta unei lumi cunoscute, ca trecerea timpului se accelereaza progresiv, si se reintoarce la tiganci pentru a cere o explicatie Aici patrundem din nou in planul ireal, fiind prezentat intalnirea cu Hildegard, in urma rostirii numelui iubitei de catre Gavrilescu. Se valorifica aici mitul logosului (conform miturilor stravechi, cuvantul odata rotit, el are puterea de a se materializa) si cel al iubirii, iubirea fiind cea care anuleaza toate nesansele si pacatele lui Gavrilescu. Iubirea este considerata singurul sentiment uman care ne deschide nemurirea si care continua sa existe si dupa moarte. De aceea calatoria cu Hildegard, drumul spre padure-labirint are o simbolistica ambigua: el este fie salvarea sufletului de catre Hildegard prin implinirea iubirii, fie un drum spre moarte.

Explicatia sugerata pentru sensul calatoriei este de asemenea ambigua prin  apelul la motivul visului: "Asa incepe. Ca intr-un vis.".

Finalul nuvelei este deschis, pentru ca pastreaza ambiguitatea, conditie a fantasticului.

In concluzie se poate spune ca nuvela "La tiganci" de Mircea Eliade este o nuvela fantastica deoarece are toate caracteristicile acestei specii literare: imbinarea realului cu supranaturalul, ezitarea protagonistului si a cititorului, compozitia gradata a naratiunii, disparitia limitelor de timp si spatiu la aparitia supranaturalului si finalul deschis.