Elemente pagane in ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde" si traditia romaneasca

Elemente pagane in ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde" si traditia romaneasca

1 Simbolistica elementelor pagane in traditia romaneasca

Paganismul este un termen care cunoaste un numar mare de credinte spirituale si religioase, si cineva care urmeaza aceste credinte este considerat pagan. Aceia din vremuri antice, care in ziua de azi se numesc pagani, credeau ca nu exista Dumnezeu, dar aveau un numar de statui ale zeilor si zeitelor la care se rugau, spre exemplu, anticii greci, romani,etc.

Azi, unii oameni se proclama ca fiind pagani si cred ca tot ce-i inconjoara este sfant sau sacru pentru ca sunt toate parte din zeitati (sau reprezinta un numar de-al zeitatiilor). Spre exemplu, ei cred ca o stanca sau un copac este parte a unui dumnezeu si astfel sunt sacre, dar neo-paganii nu se inchina tocmai la stanca sau la copac in sine. Cei mai multi neo-pagani nu numai ca cred ca Pamantul este o fiinta umana, dar deasemeni ca ea reprezinta zeita.

Termenul 'Paganii' provine din latinescul 'Pagus', care se refera la 'rural', si de aceea literar acest cuvant inseamna 'locuitori de la tara'. Prin urmare Paganismul este o religie bazata pe natura, care respecta si face tot posibilul pentru a intelege nevoile planetei si ale ecologiei sale ca intreg. Aceasta credinta a fost transmisa din cele mai vechi timpuri. Exista, la ora actuala, un grup de oameni care isi spun Pagani si care, simtind ca sunt numeroase neintelegeri in jurul credintelor si practicilor lor, isi doresc ca acest document sa fie pus la dispozitia publicului pentru a oferi o mai mare intelegere asupra bazelor credintei Pagane (Pagan este un termen general folosit pentru a descrie multe dintre manifestarile moderne ale practicilor religioase antice si pre-Crestine).

Religia pagana nu putea nicidecum sa explice esenta crestinismului: credinta in Fiul lui Dumnezeu. Intre divinizarea omului si intruparea lui Dumnezeu sunt disproportii si abisuri care nu pot avea nici o legatura.

Despre paginism in literatura crestina exista doua opinii diferite:

1. Bisericeasca, expusa in cartile de cult si scrierile Sfintilor Parinti in care se afirma ca paginii se inchina demonilor dar nu lui Dumnezeu.

Crestino-filosofica, care concepe paganismul drept o ratacire: dupa caderea in pacat, oamenii ar fi pierdut inchipuirea corecta despre Dumnezeu si fiind manati de instinctul religios.

Explicand aparitia paganismului fara participarea demonilor, doar prin cautarea lui Dumnezeu de catre omul pacatos sub influenta instinctului religios, punctul de vedere crestino-filosofic contravine adevarului prin faptul ca:

1. Denatureaza invatatura bisericeasca, confirmata de Sfanta Scriptura, care identifica paganismul cu puterea satanei asupra lumii. Insusi Domnul Iisus Hristos l-a trimis pe Sfantul Apostol Pavel sa predice paganilor ca acestia "sa se intoarca de la intuneric la lumina si de la puterea satanei la Dumnezeu" (FA 26, 15-18). In Epistola intai catre Corinteni se spune ca "paganii, aducand jertfa, o aduc demonilor, si nu lui Dumnezeu".

Contravine si altor texte biblice, in care se afirma clar ca paganii deloc nu-L stiau pe Dumnezeu si prin urmare, paganismul nu poate fi considerat o denaturare a religiei primare din rai ci prezinta un eveniment nou, independent, in istoria omenirii.

3. Subapreciaza aptitudinile rationale ale omului pagan care, era atat de ignorant, incat se ruga la diferite obiecte si fenomene ale naturii, fara sa-si dea seama ca acestea sunt lucruri neinsufletite si nu pot nici sa raspunda, nu sa si mai faca bine sau rau. Intre timp, unii cercetatori contemporani, cum ar fi norvegianul Tur Hejerdal, staruie tot mai mult asupra ideii ca vom putea intelege omul antic doar cu conditia sa nu-i subapreciem intelectul.

4. Daca paganismul este o simpla ratacire si paganii se inchina aceluiasi Dumnezeu Caruia i se inchina si crestinii, atunci nu exista diferenta principiala intre crestinism si paganism, si crestinii n-ar savarsi pacat de moarte daca s-ar inchina si zeilor pagani. Dar in Sfanta Scriptura nu este nici o aluzie la faptul ca zeii ar avea ceva dumnezeiesc. Dimpotriva, se afirma categoric ca zeii paganilor nu sint dumnezei; ei se contrapun lui Dumnezeu, iar cei ce se inchina lor savarsesc pacat foarte mare inaintea lui Dumnezeu, Il tradeaza pe Dumnezeu. Acestea se spun despre zeii paganilor, deoarece tot de Sf. Scriptura ei sunt numiti demoni, iar nu inchipuiri gresite despre Dumnezeu, cum rezulta din teoria crestino-filosofica. Bazandu-se pe datele din Sfinta Scriptura, unii teologi conchid ca paganismul a aparut imediat dupa potopul lui Noe, iar conform descoperirilor arheologice (utilizarea amuletelor, metodele de inhumare), fenomenul a aparut in paleoliticul superior, mai precis, in epoca Orignac.

Astazi savantii nu mai neaga categoric ca ar fi existat un potop in toata lumea despre care scrie Biblia, desi datarea lui este discutabila. Unii, orientandu-se dupa pieirea in masa a faunei, sustin ca potopul ar fi avut loc cu 13 mii de ani in urma.

Putem afirma ca in evolutia cronologica a paganismului mai intai a aparut cultul spiritelor, adica frica de demoni si apararea de ei cu ajutorul amuletelor, descantecelor si jertfelor, precum si o oarecare legatura cu acestia.

Oamenii antici s-au aratat interesati si de forta extraordinara a demonilor, unii cautand posibilitati de a stabili contact cu ei, de a-i folosi ca ajutoare. In Africa, spre exemplu, oricine putea sa aiba spiritul sau protector. In acest scop se pregatea un obiect in care urma sa se instaleze spiritul. In urma unui control riguros de trei zile obiectul se considera fetis si lui incepeau sa i se aduca jertfe.

Practica de a obtine un spirit protector este atestata si la indienii din America de Nord. Viziunea sau vedenia, care i se arata omului in vis dupa o pregatire speciala in anii tineretii prin post, izolare, auto-torturare era interpretata ca o chezasie a succesului in viata persoanei respective, caci duhul urma sa o protejeze si sa-i ajute. Daca omul nu era in stare sa-si capete de sine statator spirit protector, el il procura de la o alta persoana; uneori duhul era mostenit din tata-n fiu. Si romanii antici aveau duhuri protectoare personale - genii.

Cronologic, a doua forma de paganism este cultul raposatilor sau cultul "stramosilor", provenit din frica de defuncti, generata de aparitiile demonilor sub forma raposatilor si mijloacele de protejare contra acestora - modul si locul de inhumare a defunctilor, jertfele, aduse acestora etc.

Tot in paleoliticul superior, insa dupa cultul spiritelor si cel al "stramosilor", s-a raspandit un alt fenomen religios considerat tip de paganism, dar, dupa unele semnalmente, nu se inscrie in categoria de paganism. Este vorba de totemism. Specific totemismului este credinta in provenienta comuna a unui grup social de oameni (trib, neam) de la un totem, adica de la o anumita specie de animale, pasari, insecte, sau mai rar plante si chiar de la obiecte neinsufletite, sau de la fenomene naturale, cum ar fi tunetul, ploaia, soarele, apa, luna etc. Toti membrii grupului totemic se considera inruditi atat cu totemul, cat si intre ei, astfel ca pot incheia casatorii doar cu membrii altor grupuri totemice. De regula, este interzis de a vana animalul totemic si de a-i consuma carnea. Uneori se permite consumarea acesteia, dar numai in legatura cu savarsirea unor anumite ritualuri. In forma sa initiala totemismul poate fi intalnit la aborigenii din Australia si la indienii din America.

Cultul zeilor este cea de-a treia forma de paganism. Adeptii acestui cult isi imaginau zeii lor drept fiinte invizibile, imperceptibile, nemuritoare, atotputernice, dar dependente de soarta (Herodot. Istoria. - Cartea I - Cap. 91. - P. 40), diriguitori ai naturii, ai popoarelor si ai fiecarui om in parte, iar statuile zeilor erau considerate chipurile lor materiale, in care ei puteau sa se afle. De aceea in unele locuri paganii se comportau cu aceste statui la fel ca si cu oamenii vii: le hraneau, le dadeau sa bea, le culcau noaptea si le trezeau dimineata.

Paganismul se clasifica in: paleopaganismul care denota o cultura pagana care nu a fost dezbinata de alte cuturi, mesopaganismul a fost, influentat in mod semnificativ de viziunea monoteista, dualista sau nonteista a lumii, dar care a fost capabila sa mentina o independenta a practicariilor religioase si neopaganismul o miscare a oamenilor moderni pentru a reinvia cultul-naturii religiile pre-crestine, sau alte cai spirituale de baza ale natrurii.

In obiceiurile romanesti gasim foarte multe elemente crestine si pagane. Desi este o sarbatoare crestina Boboteaza are si elemente pagane. Petrecerea zgomotoasa a femeilor casatorite organizata in ziua si noaptea de Santion (7 ianuarie, a doua zi dupa Boboteaza) care pastreaza amintirea manifestarilor specifice cultului zeului Dionisios este numita, in judetele din sud-estul Romaniei (Buzau, Vrancea, Braila, Tulcea si Constanta), Ziua Femeilor, Iordanitul sau Tontoroiul Femeilor. In unele sate ceata femeilor casatorite primeau in randurile sale tinerele neveste, casatorite in anul incheiat, printr-o ceremonie speciala: acestea erau duse la rau si stropite cu apa.

Totusi, practica specifica zilei de 6 ianuarie se leaga de alungarea spiritelor rele in lacasurile lor subpamantene, purificarea vazduhului prin zgomote, stropitul cu aghiazma a vitelor, caselor, constructiilor anexe, incurarea cailor. Spiritele mortilor care au salasluit printre cei vii in timpul celor 12 zile, ospatate si venerate pentru a le castiga bunavointa in prorocirile si pronosticurile de Anul Nou, trebuiau alungate prin toate mijloacele posibile.

Circovii de Iarna sunt intre 15-17 ianuarie si sunt divinitati meteorologice raspunzatoare pentru viscole si pentru pagubele aduse de lupi turmelor de oi. Oamenii ii cinsteau, desi erau considerati forte diavolesti, prin interdictii de munca pentru a li se castiga bunavointa. In zilele lor nu se lucrau lana si pieile de animal.

Dragobete - Sarbatoarea Indragostitilor (24 februarie): este fiul Dochiei, identificat cu Cupidon in mitologia romana si Eros in mitologia greaca. In unele zone Dragobetele poarta numele de Navalnicul, flacau care ia mintile fetelor si tinerelor femei. El a fost transformat de Maica Domnului in floarea cu acelasi nume. Acum pasarile incep sa isi faca cuiburi. Baietii si fetele trebuie sa se intalneasca de Dragobete ca sa ramana indragostiti tot anul. In galeria de fapturi mitice romanesti - din pacate, multe dintre ele, neglijate si uitate cu timpul - se numara si frumosul Dragobete, o faptura cu valente mitico-erotice. Fantezia populara l-a imaginat ca fiind un tanar voinic, frumusel si cumsecade, care inspira tinerilor incredere si dragoste curata. Se credea ca daca nu se serba Dragobetele tinerii nu se puteau indragosti in anul care urma; in plus, era considerat un semn destul de rau daca o fata sau un baiat nu intalnea in acea zi macar un reprezentant al sexului opus.
Tot atunci se facea fraternizarea rituala, pe sexe - legaminte de prietenie pe viata intre fete (numite insuratiri) si intre baieti (infratiri). In urma unor ritualuri anume, tinerii deveneau frati (respectiv, surori) de cruce. Legamantul facut era sfant, nu se putea desface pana la moarte.

Sfantul Vlasie (11 februarie): in aceasta zi incep sa se intoarca pasarile migratoare; Sfantul Vlasie este protectorul femeilor gravide; sarbatoarea este respectata de femeile gravide pentru a naste copii sanatosi.

Martisor este denumirea populara a lunii Martie, luna echinoctiului de primavara si a Anului Nou Agrar, dedicata zeului Mars si planetei Marte. Martisorul este, in traditia populara, o funie formata din zilele saptamanii si lunile anului adunate si rasucite intr-un snur bicolor, simbolizand iarna si vara, facuta cadou la 1 Martie. La sfarsitul secolului XIX, Martisorul era primit de copii, fete si baieti, fara deosebire, de la parinti. In dimineata zilei de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui. Martisorul, de care se agata o moneda metalica de argint si, uneori, de aur, se purta legat la mana, ulterior prins in piept sau la gat. El era scos, in raport de zona etnografica, la o anumita sarbatoare a primaverii (Macinici, Florii, Paste, Arminden) sau la inflorirea unor arbusti si pomi fructiferi. Se credea ca purtatorii Martisorului nu vor fi parliti de soare pe timpul verii, ca vor fi sanatosi si frumosi ca florile, placuti si dragastosi, bogati si norocosi, feriti de boli si de deochi. Obiceiul Martisorului este o secventa a unui scenariu ritual de innoire a timpului si anului, primavara, la nasterea si moartea simbolica a Dochiei, divinitate agrara si materna care moare si renaste simbolic la noua martie, echinoctiul de primavara in Calendarul Iulian (stil vechi). In raport cu scurgerea anuala a timpului, Dochia se numeste Dragaica, sau Sanziana la 24 iunie, Maica Precista la 8 septembrie, Vinerea Mare la 14 octombrie, devenind 'baba', dupa ce a fost, rand pe rand, copila, tanara, matura. Dochia pastreaza, impreuna cu metamorfozele ei calendaristice, aminirea Marii Zeite, (Terra Mater) si este identificata cu Diana si Iuno din Panteonul roman, cu Hera si Artemis din Panteonul grecesc.

Legendele Dochiei ne introduc in atmosfera satului romanesc cu economie pastorala. Nelipsitele tensiuni si conflicte dintre nora si soacra sunt valorificate cu ingeniozitate pentru a reda metaforic opozitiile timpului calendaristic: an vechi-an nou, vara-iarna, frig-caldura, fertilitate-sterilitate. Astfel, Baba Dochia, personificare a anului vechi, isi trimite nora la padure, la sfarsitul lunii februarie sa-i culeaga fragi copti. Tanara nevasta gaseste, ajutata de Dumnezeu, fragi copti. Vazand fragii copti, Dochia crede ca a venit vara si deci timpul sa urce oile sau caprele la munte. Din precautie, isi pune noua cojoace in spate si porneste urcusul insotita, uneori, de fiul sau (Dragobete - zeul dragostei). Dar, cum pleaca de acasa, incepe o ploaie mocaneasca care nu a stat noua zile si noua nopti. Ingreunindu-i-se cojoacele in spate, le dezbraca, unul cate unul pana ramane in ie sau camasa. Zilele schimbatoare de la inceputul lunii martie sunt puse de popor pe seama Dochiei care si-ar scutura, din cand in cand, cojoacele de ploaie sau de omat. Dochia moare inghetata langa oile (caprele) sale in ultima zi a urcusului, cand se lasa un ger naprasnic, iar trupurile lor s-ar vedea si astazi sub forma de stana de piatra in diferite locuri din Carpati: Ceahlau, Vama Buzaului, Caraiman etc. Dochia intra in conflict nu numai cu ciobanii care ii spun ca nu a sosit vremea urcarii oilor la munte, dar si cu Marte caruia ii adreseaza cuvinte si expresii obscene. Suparat ca i se nesocoteste puterea, Marte imprumuta de la fratele sau mai mic, Februarie, cateva zile friguroase cu care o rapune pe Dochia, inghetand-o de vie. Din luptele aprige ale zeilor moare si renaste anual timpul, nura, mediul inconjurator. Zilele Babei, este un ciclu de noua sau douasprezece zile, corespunzator cu zilele de urcus ale Babei Dochia cu oile la munte, dedicat mortii si renasterii sezoniere a zeitei agrare si a timpului calendaristic in preajma echinoctiului de primavara. Scenariul ritual desfasurat in 'zilele cosmogonice' de innoire a Anului Agrar este format din obiceiuri si acte magice de un rar arhaism: aprinderea rituala a focurilor, afumarea curtilor, gradinilor si anexelor gaspodaresti, prepararea alimentelor rituale (Macinici, Sfinti, Bradosi) amintand, prin formele antropomorfe ale figurinelor din aluat, sacrificiile preistorice, observatii si previziuni meteorologice, incercarea norocului, vraji si descantece, asteptarea spiritelor mortilor, practici de pomenire, inceperea simbolica a unor activitati economice. Si in prezent s-a pastrat obiceiul de a se pune Babele, adica se repartizeaza cele noua sau douasprezece zile ale ciclului, dupa anumite criterii, pe persoanele de sex feminin existenete intr-o colectivitate (familie, vecini, serviciu). Cum va fi ziua de Babe (frumoasa, urata, intunecoasa, insorita) asa va fi firea si sufletul persoanei ursite in acel an. De traditia Dochiei carpatice se leaga deci semnificatia celui mai frumos obicei de primavara in sud-estul Europei, Martisorul, adevarata funie a anului care aduna laolalta zilele, saptamanile si lunile in doua anotimpuri (iarna si vara), simbolizate de snurul bicolor facut cadou la inceputul Anului agrar.

Romanii isi sarbatoresc patronul spiritual, pe Sfantul Andrei, la 30 noiembrie. Intamplarea a facut ca ziua nationala, 1 Decembrie, momentul unirii provinciilor romanesti sa se celebreze a doua zi. Iata cum, cele doua componente, spiritualul si istoria, se alatura pentru a fi comemorate in momentul in care postul Craciunului este in toi, natura si individul pregatindu-se deopotriva pentru nasterea Mantuitorului

Iarna este sobra, plina de privatiuni si primejdioasa dar sarbatorile acestui anotimp, cele mai spectaculoase din traditia romanilor, prefigureaza parca clipele in care totul va reveni la viata.

Noaptea din ajunul Sf. Andrei este destinata unor obiceiuri, poate antecrestine, care sa asigure protectie oamenilor, animalelor si gospodariilor. Taranii romani le-au pus sub obladuirea acestui sfant, tocmai pentru ca ele trebuie garantate de autoritatea si puterea sa. Ajunul Sf. Andrei este considerat unul dintre acele momente in care bariera dintre vazut si nevazut se ridica. Clipa cea mai prielnica pentru a obtine informatii cu caracter de prospectare pentru anul care vine. De asemenea, 'Andreiu' cap de iarna' cum ii spun bucovinenii, permite interferenta planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existenta oamenilor putand fi intoarse de la matca lor fireasca. Se crede ca in aceasta noapte 'umbla strigoii' sa fure 'mana vacilor', 'mintile oamenilor' si 'rodul livezilor'.

Impotriva acestor primejdii, taranul roman foloseste ca principal element apotropaic (de aparare), usturoiul. In egala masura, casa, grajdul, cotetele, usile si ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, menit sa alunge patrunderea duhurilor rele la oameni si animale.

In general, acest usturoi cu rol de aparare, provine din cel menit cu un an inainte, in acelasi moment al anului. Pentru cea mai importanta actiune ce se desfatoara in aceasta noapte este 'pazitul usturoiului'. Impreuna, fete si flacai, vegheaza si petrec, tocmai pentru a inzestra usturoiul cu calitatile necesare. Forta magica cu care el va fi investit in ajunul de Sf. Andrei ii va ajuta pe toti sa depaseasca momentele de cumpana de peste an: va servi drept remediu terapeutic, va aduce petitori - purtat la brau, va pazi salasurile de duhurile rele.

Desi invaluite de muzica si dans, fetele vor veghea cu strajnicie usturoiul, ce nu trebuie furat pe ascuns de flacai. Pazit astfel, usturoiul va putea mai apoi sa asigure protectia fiintei umane, reusind uneori sa-i schimbe chiar soarta.

Tot in aceasta noapte, pentru a testa rodnicia livezilor si campurilor se aduc crengute de visin in casa (care vor inflori pana la Craciun) sau se seamana boabe de grau in diverse recipiente.

Perioada sarbatorilor de iarna este impartita in doua: intre Ignat (20 decembrie) si Craciun (25 decembrie) era perioada nefasta; atunci se deschideau mormintele, iar sufletele mortilor circulau printre vii. De Ignat se sacrifica porcul, substitutul unei divinitati preistorice. Acum sunt tolerate abaterile de la normele sociale; acestea amintesc de saturnaliile romane. (Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an, 1997). Mos Craciun nu tine de traditiile populare romanesti, ci este un imprumut apusean tarziu, atestat la noi prin secolul al XIX-lea. Traditia crestina spune despre Craciun ca era proprietarul salasului unde Fecioara Maria l-a nascut pe Pruncul Iisus, iar sotia lui, Craciuneasa a ajutat-o la nastere.

Pomul de Craciun, asa cum il cunoastem noi astazi, nu a fost din totdeauna impodobit astfel. Desi in Europa originea sa precrestina nu mai e contestata de nimeni, parerile raman totusi impartite: unii vad in el o reprezentare a ,,arborelui lumii'', altii il considera o referire directa la ,,arborele Paradisului'', impodobit cu mere de un rosu aprins, care amintesc de pacatele comise de primii oameni, inainte de alungarea lor din Rai. Pana in sec. al XV-lea, crengutele verzi cu care erau impodobite casele cu ocazia Craciunului, ca si darurile care le faceau oamenii unii altora, erau considerate traditii pagane. Dar nu peste multa vreme in locul acestora va fi folosit un arbore intreg. Conform documentelor, in 1605, la Strasbourg a fost inaltat primul pom de Craciun, intr-o piata publica. Nu avea inca lumanari si era impodobit cu mere rosii. In 1611, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesien impodobeste primul brad asa cum il cunoastem noi astazi. Dupa 1878, decoratiunile (globurile) de Craciun din sticla argintata de Turingia au tot mai mult succes, asa ca aceasta traditie pur germana va cuceri intraga lume, fiind adoptata pretutindeni, fie ca este vorba despre tari din Asia, Africa, America de Nord si de Sud sau Australia. La sfarsitul sec. al XIX-lea, in saloanele germane, sarbatoarea era de neconceput fara pomul de Craciun, impodobit si scanteietor. In 1776, prin intermediul soldatilor germani care participau alaturi de englezi la razboiul de independenta, traditia pomului de Craciun ajunge si in Statele Unite, iar in 1880 ,,cucereste'' si Casa Alba.

Pentru cel mai important moment, trecerea in noul an, pregatirile se reiau. In saptamana dintre Craciun si Anul Nou, in toate satele cetele de flacai se prepara pentru 'urat', sistem complex de datini si obiceiuri.

Concretizarea spectaculoasa a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, aceste manifestari reprezinta o modalitate originala de exprimare a arhaicelor asociatii rituale dintre animale si cultul cvasiuniversal al soarelui. Exista si un cuvant generic pentru aceste obiceiuri: 'mascatii'. Recuzita, mastile, costumele sunt pregatite din vreme. Mai ales mattile sunt cele care vorbesc cel mai mult despre imaginatia si umorul sateanului roman. Anume mesteri s-au specializat in confectionarea lor, ele devenind cu timpul adevarate podoabe de arta populara.

Faptul ca aceste obiceiuri se practica la cumpana dintre ani este justificat de simbolistica zilei de 31 decembrie care in gandirea populara reprezinta data mortii dar si a renasterii ordinii cosmice. Structura ceremoniala a obiceiului este in acelasi timp plina de forta si vitalitate. Muzica si dansul remarcabile prin virtuozitate si dinamism, mattile pline de expresivitate, alcatuiesc un spectacol unic.

In diferite zone ale tarii, costumatia, interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul este in esenta acelasi. Daca acest fel de manifestare ne duce cu gandul la arhaice practici magice de alungare a maleficului, 'Plugusorul', alt obicei, este strans legat de mitul fertilitatii. Vorbe frumoase, de prosperitate si belsug sunt adresate de cetele care vin cu 'Plugusorul', fiecarei gospodarii. Ca o incantatie magica, textul urarii se transmite din tata in fiu si nu exista roman sa nu-l cunoasca.

Tot ajunul anului nou prilejuieste practicarea anumitor acte misterioase, care incearca sa prospecteze viitorul. Iata unul dintre obiceiuri: 'Vergelul'. Este un prilej de sarbatoare la care participa mai ales tinerii necasatoriti si parintii acestora. Cei care fac 'Vergelul' doresc sa afle ce le rezerva noul an, mai ales daca si cu cine se vor casatori. In casa unei gazde, anuntati din vreme de 'colceri' sau 'chiematori' se aduna toti cei interesati. Intr-un cazanel cu apa, cei ce doresc sa-si cunoasca viitorul arunca un obiect personal (inel, margea, pieptene, ban, cutit etc.). Personajul cel mai de seama este 'Vergelatorul'. El urmeaza sa 'prooroceasca viitorul', sa-si potriveasca vorbele si sa starneasca hazul Ajutandu-se de doua vergele de la razboiul de tesut, acesta bate in marginea cazanelului, intonand o incantatie. Obiect dupa obiect este scos din apa la cererea participantilor. Talmacirea sensului obiectului este simpla: inel - nunta, ban - bogatie, pieptene - barbat coltos, cutit - cearta, piatra - casatorie amanata etc. Dupa ce toate raspunsurile au fost date, cu totii, tristi sau plini de speranta, se aduna in jurul cazanelului din care apa a fost inlocuita cu vin si petrecerea incepe.

Cand se apropie miezul noptii catre noul an, taranii obisnuiesc sa prevada cum va fi vremea in anul ce vine. Se folosesc de foile unei cepe mari pe care le desprind si le aseaza in ordine, numindu-le dupa lunile anului. In fiecare din ele pun putina sare. A doua zi, de Sfantul Vasile, cel ce dezleaga vrajile si facaturile, ei vor verifica cat lichid a lasat sarea topita in fiecare foaie. Asa vor sti (pentru ca in mod misterios cantitatile sunt diferite) daca vor avea seceta sau ploaie si in ce luna anume.

Capra un alt joc pagan romanesc a fost socotita de romani ca animalul care da semne daca vremea va fi buna sau rea. Jocul Caprei (omorarea, bocirea, inmormantarea, invierea) a fost, la origine, un ceremonial grav, un element de cult, dar in cadrul sarbatorilor agrare jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale in turmele pastorilor si succesul recoltelor.

Alaturi de partea religioasa a Irozilor, s-a dezvoltat mult timp si partea profana, reprezentata de jocul papusilor. Intr-o cutie purtata de doi baieti este infatisata gradina lui Irod si o parte din piata orasului. Mos Ionica, ingrijitorul curtii si o paiata dau nastere la o serie de scene care satirizeaza obiceiuri si sunt ridiculizati hotii, fricosii ori femeile ce se sulemenesc. Datand din vechime, teatrul papusilor a fost o petrecere placuta chiar in palatele Domnitorilor tarii.

Marcand perioada incheierii ciclului biologic a celor mai importante plante alimentare cultivate de om, zilele de Sanziene, Sanpetru si Rusalii au asimilat un ritual sezonier, asemanator celui de inceput de an, ritualul castigand in spectaculozitate si datorita apropierii calendaristice a zilei de celebrare a Sanzienelor (24 iunie) de ziua solstitiului de vara. Sanziana este o planta erbacee din familia Rubiaceae, substitut fitomorf al zanei fecioare care da miros si leac florilor, rod bogat holdelor grau si orz. Florile, frumos mirositoare, tulpinile, semintele si radacinile au numeroase utilizari in medicina si cosmetica populara, in obiceiurile si actele magice implinite in ziua infloririi.

Din flori de sanziene si spice de grau se impleteste o cununa, purtata pe cap de o fecioara in ceremonialul complex numit ,,Dansul Dragaicei". Este identificata cu zeita Diana, floarea este agatata la ferestrele caselor, in stalpii portilor, apara oamenii, mormintele si holdele de fortele malefice. Este aruncata pe acoperisul caselor si surilor pentru a prezice ceea ce i se va intampla in cursul anului celui care a confectiont-o si a aruncat-o pe acoperis. Fata care pune floarea sub capatai in noaptea de sanziene isi vede in vis ursitul, femeia care isi infasoara mijlocul cu tulpini de sanziene este ocolita de dureri de sale in timpul secerisului, fecioarele si nevestele care o poarta in san sau in par sunt atragatoare si dragastoase.

Plantele de leac recoltate la Sanziene se legau buchete si impreuna cu o funie de usturoi, se pastrau afara, sub grinda pentru a fi folosite la nevoie. Planta sau anumite parti ale plantei au diverse intrebuintari: pusa in scalda intareste copiii debili, zeama obtinuta din zdrobirea frunzelor vindeca frigurile, in roua cazuta in noaptea de Sanziene fetele si femeile tinere se tavaleau pentru a deveni mai frumoase, iar in recolta din zorii acestei zile se tratau diferite boli de ochi si de piele.

Moment important al sarbatorii de Sanziene este umblatul cu faclia, ceremonial nocturn la care participa intreaga suflare a asezarilor. Faclia este lucrata dintr-un lemn de molid uscat si crapat la un capat, unde se fixeaza rasina de brad. O data cu lasarea serii, copiii si feciorii, se strang in cerc pentru a aprinde facliile si apoi facliile se rotesc numai intr-un singur sens, in directia mersului aparent al soarelui pe bolta cereasca.

Zeita agrara, protectoare a lanurilor inspicate de grau si a femeilor maritate, sinonima cu Sanziana este, in Muntenia, sudul Moldovei si Dobrogea, Dragaica. In obiceiurile, credintele si folclorul romanesc Dragaica sau Sanziana, ar umbla pe Pamant sau ar pluti prin aer in ziua solstitiului de vara si s-ar desfata, catand si dansand impreuna cu alaiul sau nuptial format din zane, fecioare si fete frumoase, peste campuri si paduri. In timpul ceremoniei nuptiale zeita baga bob spicului de grau, vindeca bolile si suferintele oamenilor, in special bolile copiilor, apara holdele de grindina, furtuni si vijelie, urseste fetele de maritat, dar, cand i se nesocoteste ziua, ea starneste vartejuri si vijelii, aduce grindina, ia oamenii pe sus si ii imbolnaveste, lasa florile fara leac si miros.

Iepurasul este un vechi simbol german care provine de pe vremea festivalurilor pagane care simbolizeaza fertilitatea, primavara. O veche legenda spune ca zeita Eostre a gasit intr-o iarna o pasare ranita pe camp, in zapada. Zeita a vrut sa o salveze de la moarte si a transformat-o intr-o iepuroaica ce si-a pastrat posibilitatea de a depune oua. In semn de multumire pentru binefacatoarea sa, iepuroaica obisnuia sa decoreze ouale facute si sa le daruiasca zeitei. Asocierea legendei pagane cu sarbatorile pascale a fost facuta de misionarii crestini ajunsi in mijlocul triburilor nordice, pentru a le converti la crestinism. Deoarece renuntarea la vechile lor sarbatori pagane nu era de conceput nici macar pentru noii crestini, pentru a nu provoca noi conflicte sangeroase misionarii au acceptat ca populatiile crestinate sa isi pastreze obiceiurile, dar au incercat sa le adapteze traditiei crestine.

2 Asemanari si deosebiri intre paganismul din ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde" si cel din traditia romaneasca

Paganismul care din perspectiva vestica are o conotatie moderna de practici sau credinte spirituale fiind o religie politeista. In ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde" gasim multe elemente pagane care se aseamana cu cele din traditia romaneasca.

O prima asemanare intre paganismul din ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde" si traditia romaneasca gasim la inceputul poemului atunci cand in Camelot se sarbatoreste Craciunul / Anul Nou. Descrierea din deschiderea poemului evidentiaza ca sarbatorirea Craciunului la curtea lui Arthur ca fiind o dovada al bogatiei, al fastului si al civilizatiei. Este o evocare simbolica a unei societati fericite, bogate si ordonate guvernata de bucuria sarbatorii.

Se descriu ornmentele cu care curtea lui Arthur este impodobita. Oaspetii se aduna la curtea lui Arthur si primesc mancarea inainte ca el sa apara. Cand regele apare nici un oaspete nu mai vorbeste si incep sa se interpreteze cantece vesele de Anul Nou. Oaspetii apoi se aduna si fac schimburi de daruri cum ar fi: saruturi sub vasc care este un obicei pagan ce simbolizeaza viata eterna.

La fel ca la curtea lui Arthur in Romania Craciunul se sarbatoreste cu mult fast desi in trecut era o sarbatoare care se sarbatorea in familie, un prilej pentru ca oamenii sa devina mai buni, mai intelegatori in zilele noastre aceste valori au cam fost date uitarii. Craciunul devenid o sursa de venit suplimentar pentru comercianti. Aceasta sabatoare la noi are simbolistica crestina deoarece semnifica Nasterea Domnului dar are si foarte multe obiceiuri pagane cum ar fi: impodobirea bradului, ornamentele din brad, urarile de Craciun, strigatul si multe jocuri populare cum ar fi Capra sau Plugusorul, etc.

Vestita coronita de Craciun, ornament originar din Europa, agatata pe usile caselor, simbolozeaza sanatate si noroc. Forma circulara simbolizeaza natura vesnica a dragostei care nu piere niciodata. Ea poate fi ornata cu fundite, globulete sau conuri de brad vopsite in argintiu sau auriu. In ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde" se descriu ornamentele cu care curtea lui Arthur este impodobita, se fac schimburi de daruri cum ar fi saruturi sub vasc care de asemenea este un obicei pagan care simbolizeaza viata eterna. De asemenea mai poate simboliza pace si armonie. Sarutul sub vasc aduce armonie si intelegere si face mai puternica iubirea din cuplu.

Felicitarile si urarile erau considerate initial vraji care transmiteau sanatate, prosperitate, fericire, viata lunga prin magia cuvantului. Pe parcursul secolelor si al mileniilor, urarea directa a fost intens cultivata, de vreme ce astazi o intalnim la orice pas.

,,Strigatul peste sat' este un obicei stravechi, considerat o 'instanta judecatoreasca', formata din tineri necasatoriti. In noaptea stabilita de traditia locala, tinerii invaluiti de intuneric purtau un dialog, de cele mai multe ori versificat si cu scopul vadit de a scoate in evidenta elementele negative ale celui vizat. Tema principala a strigatorilor amplasati pe dealuri, in copaci inalti, pe acoperisurile caselor o constituia respectarea normelor traditionale privitoare la casatorie: fetele si flacaii iesiti la hora care evitau, din diferite motive, sa se casatoreasca, 'tinerii insuratei', care nu se acomodau cu viata de familie. Nu erau scutite de judecata babele satului care se tineau numai de petitorii, farmece si descantece, batranii libidinosi, oficialitatile locale (primarul, jandarmul, popa), oamenii care se imbatau, care se bateau, furau sau se certau.

Verdele in credinta pagana exact ca in traditia populara romaneasca simbolizeaza renastera si reinoirea ciclului natural. Din cauza conexiunii sale cu spiritele in folclorul englez vredele inseamna de asemenea vrajitorie, rau si toxicitate. In mitologia celtica verdele era asociat cu ghinionul si moartea si din acest motiv nimeni nu se imbraca in verde.

Un alt exemplu este Anul nou care la fel ca in ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde" are origini pagane. In ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde" Anul Nou este considerat un ciclu important atat in viata umana cat si in cea naturala. Ei credeau ca in aceasta perioada a anului era posibil sa aiba loc evenimente supranaturale si lumea umana va intra in contact cu fiintele mistice din alta lume. Era organizat un ospat, pentru a se sarbatori noul an si pentru a se elibera de energia spirituala in exces.

In traditia romaneasca Anul Nou semnifica in gandirea populara data mortii dar si a renasterii ordinii cosmice. In saptamana dintre Anul Nou si Craciun in toate satele romanesti cete de flacai se pregatesc pentru urat un sistem complex de datini. Pe inserat, in ajunul anului sunt asteptati sa apara 'Ursul', 'Capra', 'Bunghierii', 'Caiutii', 'Malanca', 'Jienii', 'Mascatii' etc.

  Concretizarea spectaculoasa a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, aceste manifestari reprezinta o modalitate originala de exprimare a arhaicelor asociatii rituale dintre animale si cultul cvasiuniversal al soarelui. Exista si un cuvant generic pentru aceste obiceiuri pagane: 'mascatii'. Recuzita, mastile, costumele sunt pregatite din vreme. Mastile sunt cele care vorbesc cel mai mult despre imaginatia si umorul sateanului roman.

Mastile populare sunt reflectari ale unor reminescente ale memoriei colective ce vin din timpuri stravechi. Mastile se folosesc in cadrul unor ritualuri ale fertilitatii, ale chemarii ploii, vanatorii sau in dansuri ritualice si reprezinta personaje din mitologia populara. Jocurile cu masti se desfasoara in anumite momente ale anului (Craciun, Anul Nou, Rusalii) sau cu ocazia unor evenimente definitorii pentru viata omului (nunta, moarte). In Vrancea, la priveghiul mortului, oameni cu masti pe fata danseaza in curte la lumina focului pentru cel care a trecut pragul dintre lumi.

Mastile sunt ramasite ale unei lumi stranii, simbolice, care se pierde din ce in ce mai mult in lumea industrializata de astazi. Mastile sunt confectionate din piele si blana de animale, tesaturi de panza sau postav gros, lut ars, lemn cioplit, coaja de tei, de mesteacan, de brad, bucati de metal sub forma de placi sau cercuri, sfoara groasa colorata, pene de pasari, calti de canepa, par de cal sau de porc, boabe de fasole si porumb, paie, hartie si carton colorat, margele, nasturi, bucati de sticla, coarne de animale sau resturi de obiecte precum doage de cofe sau funduri de putini.

In ,Sir Gawain si Cavaleru Verde,, se gasesc de asemenea masti. Atunci cand Cavalerul Verde apare la curtea lui Arthur ca o forma dezlantuita a naturii el poarta o masca verde. El poarta aceasta masca pentru a-si ascunde identitatea.

Tot in ajunul Anului Nou se practica un obicei pagan numit 'Vergelul' unde participa mai ales tinerii necasatoriti si parintii acestora. Ei doresc sa afle ce le rezerva noul an, mai ales daca si cu cine se vor casatori. Se aduna toti cei interesati in casa unei gazde si intr-un cazanel cu apa, cei ce doresc sa-si cunoasca viitorul arunca un obiect personal (inel, margea, pieptene, ban, cutit etc.). 'Vergelatorul' ajutandu-se de doua vergele de la razboiul de tesut, acesta bate in marginea cazanelului, intonand o incantatie. Obiect dupa obiect este scos din apa la cererea participantilor. Talmacirea sensului obiectului este simpla: inel - nunta, ban - bogatie, pieptene - barbat coltos, cutit - cearta, piatra - casatorie amanata. Dupa ce viitorul este ghicit toti participantii se aduna in jurul cazanelului din care apa a fost inlocuita cu vin si petrecerea incepe.

Un alt obicei pagan de Anul Nou este atunci cand taranii prevad cum va fi vremea in anul ce va veni cu foile unei cepe mari pe care le desprind si le aseaza in ordine, numindu-le dupa lunile anului. In fiecare din ele pun putina sare. A doua zi, de Sfantul Vasile, cel ce dezleaga vrajile si facaturile, ei vor verifica cat lichid a lasat sarea topita in fiecare foaie. Asa vor sti daca vor avea seceta sau ploaie.

Sfantul Vasile se sarbatoreste pe 1 ianuarie: masa de Sfantul Vasile, la care participa tinerii, este un obicei pagin care inca se mai pastreaza in diferite zone ale tarii. In cele patru colturi ale mesei se asaza, sub fata de masa, diferite obiecte: un ban, o bucata de mamaliga, o oglinda, o bucata de carbune. Fetele si baietii trebuie sa aleaga unul dintre colturi fara sa stie ce este dedesubt. Obiectul aflat sub fata de masa va indica lucrul de care va avea parte tanarul in anul respectiv. Cel care a nimerit banul va fi bogat, cel care a nimerit mamaliga va avea bucate din belsug, cel care a nimerit oglinda va avea chip frumos, iar cel care a dat peste carbune va fi rau si cu inima neagra.

Obiceiul perilor de porc are caracter de premonitie: pe o vatra incinsa, doi tineri asaza doua fire de par de porc. Dupa ce se incalzesc, firele se rasucesc si sfaraie; daca in momentul acesta ele se apropie, tinerii se vor casatori, daca se indeparteaza, nu se va realiza casatoria.

Si in ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde" venirea Anului Nou insemna in mitologia celtica, ca lucruri supranaturale sau fiinte din alta lume coboara pe pamant. Aceasta idee este intarita de aparitia Cavalerului Verde care pare a fi un vizitator din alta lume deoarece este imbracat in totalitate in verde. El pare a avea si puteri supranaturale deoarece atunci cand Gawain accepta provocarea Cavalerului si il loveste cu toporul de lupta in loc ca el sa moara ca un om normal el se ridica sfidand legile naturii isi ia capul si ii spune lui Gawain ca la anul se va intalni cu el la Capela Verde unde Gawain va fi de data aceasta cel care va primi lovitura si apoi dispare la fel de repede precum a aparut.

In ,, Sir Gawain si Cavalerul Verde" sunt foarte multe jocuri cum ar fi: jocul de Craciun pe care Cavalerul Verde il lanseaza curtii lui Arthur, jocul seductiei, jocul vanatorii si jocul schimbului de daruri toate acestea avand origine pagana.

Jocul de Craciun este provocarea lansata de Cavalerul Verde curtii lui Arthur la ospatul de Anul Nou. Cavalerul Verde a cerut un voluntar pentru jocul sau. Gawain ii accepta provocarea si ii taie capul cavalerului dar acesta nu pateste nimic.

Jocul schimbului de daruri ii este propus lui Gawain de catre lordul Bertilak gazda sa. El ii spune lui Gawain ca in cele trei zile cat timp se va duce la vanatoare el ii va da ceea ce a vanat, iar Gawain la randul sau ii va da ce a primit din castel.

Vanatoarea este de asemenea un joc care este descris in paralel cu scenele de seductie din castel. In prima zi cand lordul se duce la vanatoare se face o paralela intre interior si exterior, intre jocul pe care sotia lordului il face cu Gawain si vanatoare si macelarirea animalelor de catre lord. In ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde" viata este evidentiata in contrast cu jocurile care au loc in poem. Multi ani majoritatea criticilor poemului au mentionat legatura mitica intre ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde si ritualurile vechi europene. In opinia lor Cavalerul Verde este un motiv arhietipal deoarece Omul Verde in mitologia celtica este simbolul vegetatiei. Fiecare animal pe care lordul il vaneaza este strans legat de reactiile pe care le are Gawain la avansurile lui lady Bertilak.

Lordul in prima zi de vaneaza o caprioara. Vanatoarea are loc dupa anumite reguli si descrierea vanatorii caprioarei nu este violenta si are un aer de relaxare. Astfel are loc si prima scena din dormitorul lui Gawain in care lady Bertilak incearca sa il seduca.

A doua zi lordul vaneaza un taur si scena capata mai multa violenta. Bertilak se lupta cu taurul si in lupta il omoara. In scena de seductie sotia lordului la fel ca taurul devine mai insistenta dar Gawain reuseste sa faca fata avansurilor ei.

A treia zi cand lordul vaneaza vulpea este momentul cand Gawain cedeaza atunci cand se apeleaza la dorinta lui de a trai. El incalca virtutile cavaleresti si nu respecta promisiunea facuta lordului. La fel ca vulpea Gawain se teme pentru viata sa si vrea sa fuga de intalnirea cu Cavalerul Verde. Si la fel ca o vulpe este viclean cand nu ii spune lordului despre brau. Scena de seductie este imprevizibila si mult mai provocatoare.

Si in traditia romaneasca sunt foarte multe jocuri de origine pagana cum ar fi: Capra, Plugusorul, Ursul.

Jocul ursului este foarte bine pastrat in Moldova, ursul este simbolul mortii si al reinvierii naturii. Imbracati cu o blana de urs sau de oaie, flacaii care executa acest dans se afla sub conducerea unui "ursar' (fara masca si cu un coif pe cap) care ii indeamna sa se miste tot mai alert in ritmul tobelor. "Uratii' insotesc alaiurile de Craciun fiind personaje caricaturale. Ei au rolul de a crea buna dispozitie, atragand atentia prin coloritul costumelor lor.

Jocul caprei intruchipeaza simboluri ale fertilitatii si fecunditatii. Capul caprei, cioplit din lemn, cu maxilarul inferior mobil, este acoperit cu un amalgam de materiale care de care mai colorate si mai stralucitoare, margele, clopotei. Trupul Caprei este realizat din covoare, tesaturi rosii. Dansul Caprei este repetat frenetic in fiecare gospodarie. In poem Cavalerrul Verde este simbolul fertilitatii si este asemanat cu omul Salbatic.

In momentele de bucurie si mister ce preced si insotesc Anul Nou, multe sate nemtene continua traditia Plugusorului care are urmatorul mesaj: sanatatea gazdelor, rodnicia pamanturilor si belsugul semanaturilor. Cu acest prilej, cete de 5-10 colindatori (copii si adulti) incep sa viziteze casele din imprejurimi si sa ureze. Primii care pleaca cu Plugusorul, pe la orele 10 ale diminetii, sunt copiii. Infofoliti in haine groase, cu caciuli impodobite cu panglici colorate si tinand in maini bice si clopotei legati cu busuioc de cate o lopatica de lemn, ei pornesc sa colinde pe la rude si vecini. Unii poarta cu ei si un buhai, un instrument. In anumite zone, traditia Plugusorului nu se poate desfasura in absenta buhaiului. Ajunsi in curtile oamenilor, copiii incep sa ureze in versuri, acompaniati de buhai.