|
|
|
Comenteaza elementele de limbaj si de expresivitate, dintr-un text poetic neomodernist, apartinand lui Nichita Stanescu
In dulcele stil clasic, de Nichita Stanescu
A aparut in volumul cu acelasi titlu in 1970 in care Nichita Stanescu parodiaza fara ironie stilul
clasic al poeziei traditionale. Aceasta poezie este considerata "o poezie lirica galanta".
Structura: are structura unei poezii clasice, versurile sunt grupate in 5 catrene, iar un vers este izolat
in finalul poeziei care este o concluzie a ideilor poetice exprimate. Masura versurilor este de opt -
noua silabe, ritmul este trohaic, iar rima este usoara - fie monorima, fie imperecheata sau
imbratisata.
Tema - este iubirea dar nu mai apare ca in alte poezii (Cantec , Leoaica tanara, iubirea) ca o forta
demiurgica, ca o energie reordonatoare a lumii, ci ca un sentiment conferential si efemer.
Poetul contempla nasterea iubirii din mineral: "Dintr-un bolovan coboara / Pasul tau de
domnisoara"; din vegetal , din natura intreaga:"Dintr-o inserare-n seara / Pasul tau de domnisoara. /
dintr-o pasare amara / pasul tau de domnisoara." Iubirea sau fiinta iubita este denumita metaforic
"pasul tau de domnisoara". Repetarea acestei metafore de 4 ori la inceputul poeziei sublineaza
sentimentul de emotie si uimire, trezit de descoperirea sentimentului iubirii.
Unele epitete ca "amara", "pala" semnifica in egala masura bucuria, dar si durerea provocata de
iubire. Deci iubirea este un dor al naturii, dar este doar o trasatura de o clipa, este un sentiment
efemer:"O secunda, o secunda / Eu l-am fost zarit din unda".
Iubirea este denumita apoi "semizeu", pentru ca inalta sufletul omului, dar este denumita si
"blestemat", pentru ca provoaca suferinta, este amara, iar sufletul se simte impovarat ca de un
blestem: "blestemat si semizeu / Caci imi este foarte rau".
Preotul se imagineaza contempland aparitia iubirii "pe sub soarele pitic / Aurit si mozaic". Iubirea
este un fapt exterior, venit dinafara poetului. Pentru el iubirea este "mai nimic", poetul accentuand
efemeritatea acestui sentiment.
Ultimul vers al poeziei, separat de celalalte strofe, cuprinde o concluzie lapidara formulata in numai
4 cuvinte : "Pasul trece, eu raman". Aceasta concluzie reliefeaza ideea nestatorniciei sentimentelor
erotice care sunt inevitabile dar efemere.
Textul acestei poezii a mai fost interpretat nu ca o poveste de iubire, ci si ca o adevarata arta poetica
avand ca tema raportul dintre artist si poezie, inspiratie. Este vorba de prezentarea starii de extaz
produsa poetului in clipa revelatiei absolutului.
