AVANGARDA - IDEE LITERARA

AVANGARDA - IDEE LITERARA

I. 1. A scrie despre avangarda literara nu este o intreprindere usoara. La cea mai mica rezistenta critica, "avangardistii' incep sa te suspecteze si sa te denunte de prejudecati si ingustime, in timp ce multe spirite grave, conformiste, plat didactice, vad intr-o astfel de preocupare un semn dubios de frivolitate si antidasicism, de sanctionat drastic. Exista o "legenda' si un "mit' al avangardei, intretinute de ambele tabere in asa masura, incit criticul si esteticianul literar, care vrea sa-si faca o idee dreapta despre acest fenomen, este silit sa inainteze sub un dublu foc de baraj, de natura a-i stinjeni in buna masura reactiunile si opiniile.

La aceste dificultati de conjunctura, se adauga nu putine piedici de ordin analitic. Daca exista "avangarda', exista mai ales ..avangarde', in sensul ca, sub aceeasi eticheta verbala, se ascunde un numar considerabil de manifestari si programe extrem de diferite, nu o data de-a dreptul contradictorii, greu de adus la unitate. Heterogena, pulverizata, adesea haotica, ..avangarda' sfideaza, prin insasi natura sa, descrierea, clasificarea, definitia precisa. A facut cineva o lista completa a miscarilor de avangarda ? Ele trec, in orice caz, de patruzeci de isme si seria continua. Adevarul este ca ne aflam in fata unor curente artistice in plina evolutie, cu perioade de efervescenta si de precipitare (precum intre cele doua razboaie mondiale), urmate de stagnare si declin, apoi de noi izbucniri violente, in forme inedite, imprevizibile. De unde riscul inevitabil de a nu veni, mai totdeiauna, decit cu observatii si definitii in mod

L' Avanl-garde de V Armie des Pyrenees orienlales (1794), produsul elanului propagandistic si militar al Revolutiei Franceze.² Avangarda este o mica trupa de "soc', o unitate de commando, de mare initiativa, curaj si energie, care se strecoara spre liniile inamicului, infruntind multe riscuri si obstacole, pentru a deschide drum armatei in inaintare. Preluarea ideii de vocabularul politic se explica in acelasi mod : fortele sociale progresiste, revolutionare, sint prin definitie ofensive, in ..avangarda'. in Franta, conceptul apare mai intii la saint-simonieni, catre 1830 (Emile Barrault), apoi cu o implicatie estetica precisa la D. Levardant, in 1845 : "Arta, expresia Societatii, exprima, in avintul sau cel mai inalt, tendintele sociale cele mai inaintate ; ea este precursoare si revelatoare. Or, pentru a sti daca arta isi implineste in mod demn rolul sau de initiator, daca artistul este intr-adevar in avangarda (s.n.), este necesar sa stim incotro merge Umanitatea'¹³ La acest stadiu generalizarea literara devine inevitabila si Sainte-Beuve ipina la dovada contrara) pare sa fie primul critic dispus sa recunoasca "zelul de avangarda' al unui scriitor : abatele de Pons, polemist din secolul al XVIII-lea in favoarea "modernilor'.⁴ Oricum ar fi, expresia face o cariera vertiginoasa, spre marea iritare a lui Baudelaire, care, in Mon coeur mis a nu (1861-1863), este plin de sarcasme pentru "metaforele militare', ca : "Les poetes de combat', "Les litterateurs d'avant-garde' etc.⁵ A-i urmari in continuare "istoria' n-are nici un sens, Intrata in limbajul publicistic, expresia devine un loc comun, de mare circulatie in sfera poeziei "moderne', "noi'. In aceasta ambianta cuvintul trebuia sa apara si in literatura noastra, folosit se pare pentru intiia data de Gala Galaction, intr-o scrisoare catre G. Ibraileanu (19.IX.1912) : "voi face un mic volum de avangarda pe care il editeaza Cocea' ⁶.

II. In jurul acestui nucleu "militar', prin extensiune : inilitant, incep sa se grupeze toate notele fundamentale ale conceptului. Unele sint destul de vechi, mult anterioare oricaror viziuni si controverse literare. Fapt trecut adesea cu vederea : inainte de a constitui un "curent' sau o modalitate estetica, avangarda defineste o atitudine de viata, un mod de a concepe si a trai existenta, aproape o Weltanschauung. Este cu neputinta a intelege spiritul avangardei literare, fara o rapor-

tare continua si sistematica la originea sa spirituala, al carei sens trece mult dincolo de arta si literatura.

1. Prin insasi actiunea sa ofensiva, avangarda reprezinta un fenomen precursor, de anticipatie, care paseste intreprinzator si curajos "inainte'. Motiv de a concepe, inaintea avangardei literare propriu-zise, o avangarda informativa, jurnalistica, de stiri si extrase literare, care "sa satisfaca in mod prompt curiozitatea publica'. Este programul unei foi franceze de informatie literara, din 1760 : U Avant-coureur.⁷ Fenomenul merita a fi retinut de pe acum, deoarece toti scriitorii si teoreticienii moderni subliniaza cu energie acelasi caracter "anticipativ' al avangardei : "Poezia nu va mai ritma actiunea ; - proclama Rimbaud, in celebra sa Lettre du voyant (1871) - ea va fi inainte (elle sera en avant)' ⁸. Tot ceea ee "precede' caracterizeaza avangarda. Destinul sau este devansarea, miscarea continua. Acest dinamism progresiv constituie intreg sensul si paradoxul dramatic al avangardei : moarte si resurectie continua, nota esentiala : orice avangarda anticipa si suprima, prin substitutie, o alta avangarda. Elanul sau vital o impinge mereu pe noi pozitii, etern instabile. Desi aceasta observatie are o larga circulatie⁹, nu ni se pare sa se fi tras din ea toate concluziile. Ele sint - cum vom vedea - in mod inevitabil relativiste, tot mai blazate, aproape sceptice.

2. Forta de propulsie a inaintarii este spiritul ofensiv, fara interventia si energia caruia actiunea avangardei nu poate fi conceputa in nici o ipoteza. Cine spune "avangarda' gin-deste si spune : atac, polemica, lupta, luarea cu asalt a unor pozitii depasite, sclerozate, rasturnarea violenta si radicala a obstacolelor intilnite. Avangarda este si trebuie sa fie agresiva, sau nu exista. Despre "curaj', "indrazneala', "agresiune', "frumusetea luptei' vorbesc manifestele futuriste ; despre "actiune' si "furtuna', cele expresioniste (titluri de reviste : Die Aktion, Der Sturm) ; despre "soc' si "sfinta barbarie', intreaga avangarda moderna, pina la activismul american de tipul beat.¹⁰ Textele sint atit de insistente si de incendiare, de o frenezie verbala atit de mare, incit nu putini pun diagnosticul exaltarii si fanatismului. Adevarul este ca spiritul "agresivitatii', ratificat de cele mai clasice si ponderate studii consacrate avangardei¹¹, o caracterizeaza in mod fundamental. Formele sale tipice definesc insasi esenta avangardei ca fenomen spiritual.

3. Obiectul si metoda "agresiunii' avangardiste, de diferite tipuri si grade de violenta, este opozitia, contestarea, cu un termen consacrat : ruptura. Avangarda introduce un moment brusc de discontinuitate, miscarea in contratimp, dezagregarea. Spiritul sau refuza adeziunea, apartenenta, participarea.¹² In legatura cu miscarea Beat s-a vorbit de "intrerupere' si "renuntare' (to desistj, de "nonafiliere' (disajjilia-tion)^la. Dar aceste note, intr-un vocabular diferit, reapar periodic in toate miscarile de avangarda, care par sa aiba ca punct de plecare o repulsie morala, violenta, o imensa capacitate de "dezgust' si "oroare'. Faptul ca ideea de "dezgust' apare atit la dadaisti cit si la beatnici este simptomatic. ' Fara a intra in subtilitati de fenomenologie existentialista, se poate afirma ca " greata' defineste starea de spirit originara a avan-gardei, o "greata' invincibila si totala, o repulsie cvasi-visce-rala pentru intreaga conditie umana si culturala.

Fara indoiala, avangarda parcurge si intensifica toate tipurile anterioare de "ruptura' (neaderenta, izolare, declasare, "boema'), tipice individualismului romantic, anticipate inca de primele reactiuni, neaderente si inconformisme ale constiintei moderne (v. Clasic si modern, V). Dupa cum avangarda cultiva pe scara cea mai larga totalitatea "rupturilor' esentiale : subiectivitate / obiectivitate, lume interioara / lume exterioara, aparenta / realitate, individ / societate etc.¹⁵ Toate acestea sint foarte adevarate. Dar avangarda face un pas si mai departe, de fapt ultimul posibil : spre ruptura integrala, absoluta. Opozitia fata de sistemul existent devine insasi opozitia, ruptura totala, de substanta, fata de orice continuitate, integrare si solidarizare posibila. Este celebrul lachez tout al suprarealistilor, separarea taioasa, eterna si extrema, de tot si de toate.¹⁶ Daca este adevarat ca spiritul modern implica prin insasi esenta sa (negatia clasicului) opozitia, avangarda impinge la paroxism aceasta tendinta devenita metoda esentiala si stil unic de existenta. Brutalitatea rupturii este atit de radicala, incit avangarda se transforma intr-o adevarata explozie morala. Subversiunea latenta se extinde asupra intregii existente, intr-o atitudine practica, extraestetiea, profund exacerbata. Lumea formelor literare - pulverizata - este lasata mult in urma. Este virtutea si viciul suprem al avangardei : ruptura goala, abstracta, fara alta finalitate decit in si pentru

ea insasi. Motiv de a deveni in acelasi timp simpatica si profund suspecta oricaror alte forme de opozitie si negatie, organizate, orientate de obiective si tactici precise. Cu aceasta ambiguitate structurala a avangardei ne vom intilni de-a lungul intregii descrieri si analize.

4. Ceea ce determina si alimenteaza din interior atitudinea de "ruptura', sub aspectele cele mai sfidatoare si exaltate cu putinta, este o stare de adinca, permanenta si violenta revolta impotriva tuturor cadrelor rigide ale vietii, o jorma de insurectie totala, cultivata cu cea mai mare frenezie posibila. Tine de fiinta intima a avangardei actul de revolta necontinuta si universala, baricadarea indaratul atitudinii de "noncon-formism absolut' (Andre Breton), eternizarea intr-o negare continua, generatoare de permanente si inevitabile confuzii. Caci orice rebeliune de tip integral nu poate fi decit solidara si "maximalista', proiectata simultan pe toate planurile, in toate directiile, dusa la ultimele consecinte. Despre continutul anarhic, iremediabil, individualist, al acestei revolte s-au scris studii intiegi, pline de adevaruri de prim-ordin, dintre care fundameniul ni se pare, in primul rind, acesta : refuzul sistematic al ordinii existente, transpus nu in planul actiunii practico, organizate, ci in violente defulari imaginare, derivate. Psihologia de "avangarda' tinde sa se "descarce', sa irupa dupa legea minimului efort, sa intoarca in sens imaginar si negativ-teoretie intreaga revolta morala acumulata. "Angajamentul' politic suprarealist a constituit un esec notoriu, in timp ce suprarealistii aderenti la comunism inceteaza in mod firesc a mai fi suprarealisti : Aragon, de pilda. Dupa Breton, ,,atiul suprarealist cel mai simplu consta in a iesi cu revolverul in strada si a trage in multime, la intimplare'. Asa suna teoria. In practica, Andre Breton n-a impuscat pe nimeni. Si nici n-a avut, cu seriozitate, aceasta intentie. Totul se reduce la o furie interioara, consumata verbal, de tipul revoltei morale paroxistice, dusa in planul logic pina la ultimele sale consecinte. Lord Byron, si acela un mare "revoltat', a pus totusi mina efectiv pe arma, in serviciul unei cauze superioare. Ramin nu mai putin caracteristice pentru psihologia avangardei _: intensitatea revoltelor lui Maldoror, vocatia distructiva a dadaismului, "o anumita stare de furie* suprarealista, revolta spiritului', din La Revolution d'abard et toujours (1925), "disperarea umana' a lui Andre Breton etc., cu toate consecintele de ordin ,,nihilist' (social, moral etc.), care abunda in manifestele si publicatiile avangardiste pina in preajma celui de-al doilea razboi mondial. Gesticulatia verbala a revoltei, ca forma goala a paroxismului, se regaseste in mod inevitabil si in multe din textele Beat si despre literatura Beat.¹⁷ De "desperare retinuta' vorbeste, in sfirsit, si manifestul revistei Integral, din 1925.'^s

5. Cind degenereaza, accident care i se intimpla adesea, spiritul de revolta se transforma intr-un adevarat complex al agresivitatii, intr-o violenta tip "arta pentru arta'⁴, care confera avangardei moderne un netagaduit "prestigiu' de scandal, atmosfera in care promotorii noilor curente se complac - s-o recunoastem - cu voluptate. Seria este deschisa de faim&asa bataille d'"Hernani' (1836), ironizata de Andre Breton, romantism provocator regasit periodic in punerea in scsna a expozitiilor si "spectacolelor' Dada, in nu putine manifestari suprarealiste, turbulente, sfidatoare, toate de un avangardism contondent sau de farsa absoluta. Lectura reportajelor inspirate de "reprezentatiile' Dada tine de humorul negru, de grotesc, de absurdul cel mai trivial posibil. De va fi fost vorba de vreo "distractie', desigur ca ea s-a consumat la limita. O pagina intreaga din Tristan Tzara, pe opt coloane de sus s: pina jos, contine doar cuvintul hurie. Dedesubt, semnatura autorului "qui se trouve encore tres sympathique'. Al sau Manifeste de monsieur aa l'antiphilosophe contine - intre altele - si aceasta gratiozitate : "Bt vous etes des idiots'. In alt loc se precizeaza : "Vous creverez, je vous jure' etc. ¹⁹ La acest nivel, avangarda devine stil al violentei gratuite, pure, joc iacii, cel mult. in aceasta cacofonie studiata, concertata, se ivesc si tentative de regie superioara. Se organizeaza "procese publice', precum cel intentat lui Barres (1921). Apar pamflete teribile, "clasicul' Un cadavre la moartea lui Anatole France (1924), alternate recreativ cu spargeri de banchete (Saint-Pol Roux, 1925), de paternitate pur suprarealista, sau cu scrisori deschise, fulminante, intre altele o Adresse au Pape (1925). Si chiar cu pugilate, pe care Histoire du surrealisme le inregistreaza cu mare bagare de seama. "Le cassage des gueules' devine reactiune curenta ²°, Benjamin Peret scuipa preotii pe strada. Ca este vorba de un cult al violentei in sine, fara nici

o finalitate superioara, o dovedesc si bataile - de toata savoarea - dintre suprarealisti si dadaisti, actiunile in justitie (institutie denuntata, totusi, ca retrograda !), pamfletele si contra-pamfletele aruncate reciproc de factiunile miscarii, literatura - orice s-ar spune - de speta joasa, adesea penibila. Acest stil, in parte, ni se transmite. Se tipareste "poemul invectiva' (Geo Bogza), manifestul revistei Unu se incheie cu un huooo formidabil adresat "brontozaurilor'. Cutare fost suprarealist declara cu ingenuitate : "Urasc tot' ²¹ Si fiindca trebuiau sa apara si la noi pamflete nimicitoare, teribile, Critica mizeriei (1945) desfiinteaza pur si simplu pe dizidenti, pe G. Calinescu, Tudor Vianu, Perpessicius, Miron Radu Paraschivescu etc, etc, inclusiv pe Adrian Marino, intr-un stil de mare elevatie, producator si azi de reala destindere. Metoda, inca la acea data, se perimase cu desavirsire. Tot in acel an se revendica, de catre Geo Dumitrescu, in spirit de sfidare poetica, si Libertatea de a trage cu pusca. Dar cum nimic nu este nou sub soare, iata ca reapar tinerii "furiosi' englezi (Angry young men), beatnicii americani etc.

6. Concluzia acestui proces de ruptura, insurectie si agresivitate este, fara indoiala, negatia. Avangarda promoveaza si radicalizeaza actul de negatie, conditie latenta a oricarei atitudini "moderne', dezvoltata si intensificata in :spirit distructiv, iconoclastic, terorist. Subversiune cu atit mai profunda si ireductibila, cu cit motivarea discursiva, ideologica, lipseste cu desavirsire. Ne aflam in fata unui amestec profund, si efemer totodata, de gratuitate si exasperare, de nihilism si protest absolut, de puritate si complexe turburi, dezlantuite in crize periodice de furie distructiva. Documentul-program al acestei ferocitati morale este, fara indoiala, Une Saison en enjer (1873) de Rimbaud, unde notiunile-cheie sinit : "bestia', "calaul', "flagelul', "crima', "nebunia', "idiotenia', "isteria' etc.²-, idei care revin, uneori abia travestite, in toate manifestele dadaiste si suprarealiste. Dada organizeaza "marele spectacol al dezastrului, incendiului, descompunerii', "demoralizarii, dezorganizarii, distrugerii', "marea operatie distructiva, negativa' ("Balayer, nettoyer'). Ea este, in acelasi timp, pentru si contra, negind simultan atit afirmatia, cit si negatia. ²³ Suprarealismul isi face "o dogma din revolta absoluta, nesupunerea totala, sabotajul in regula', neasteptind nimic decit de la "violenta'.

transcende. Mai mult sau msi putin absolutista este si avangarda noastra. Pentru Ilarie Voronca idealul este : "Un risc, o aventura totala. Podurile de refugiu aruncate in aer.' Miron Radu Paraschivescu revendica "un adevar imanent deasupra momentului' ^M. DeTine limpede ca avangarda nu poate fi bine asimilata si definita decit in aceasta perspectiva supraestetica.

Daca lucrurile stau astfel, avangarda se afla in situatia profund paradoxala a opozitiei care devine implicit constructie, a rasturnarii negatiei in afirmatie. Ruptura sistematica semnifica, in realitate, actul pozitiv al eliberarii totale, revolta radicala in numele libertatii absolute. "Avangarda - spune ti Eugen Ionescu - inseamna libertate.' Protestul avangardei consacra triumful emanciparii si descatusarii spirituale. Nu ..sclavia', ci "cea mai mare libertate a spiritului'. Toate manifestele dadaiste si suprarealiste sint patrunse de aceasta idee, carora le transmite intreaga sa incandescenta si forta de subversiune. Eliberare totala : de istorie, societate, cultura. Din mijlocul masacrului general si al ruinelor, se ridica figura invincibila a "omului liber'.³¹ Teza specific avangardista, chiar daca utopica, sau gratuita. Multi combat, azi, liberalismul avangardei astfel : daca arta moderna isi poate ingadui orice extravaganta, fantezie sau program, daca "libertatea' artei constituie o realitate obiectiva, avangarda forteaza, de fapt, usi deschise.³² Observatia este exacta pentru arta occidentala. Dar si acolo gestul de a "sparge usi deschise' defineste spiritul etern al avangardei. Logica sa interioara este tocmai aceasta ; sa nege, sa conteste, sa respinga vehement si in continuare, chiar si atunci cind obiectul opozitiei nu mai exista. Fiindca miscarea de eliberare a avangardei tinde sa se transforme in mecanizarea, automatizarea si formalizarea insasi a actului de revolta.

Explicatie exacta, si totusi partial incompleta. Avangarda nu se poate sustrage legii fundamentale a spiritului, care este revenirea instinctiv defensiva la esenta, recuperarea puritatii originare. Act, cum vom vedea, de mari urmari estetice si literare. Dar de pe acum devine evident ca avangarda constituie doar momentul violent al unei resurectii inocente, o forma agresiva de renastere spirituala, explozia care sparge formele corupte si recupereaza esenta pura a umanitatii. "Nici o mila. Dupa masacru ramine speranta unei umanitati purificate.'

Este chiar miezul unui manifest dadaist din 1918.' Ca simbu. avangardei putem, deci, recunoaste focul purificator, sacrificiul care salveaza, masacrul expiator, flagelul biblic. S-a apasat prea mult asupra aspectelor insolite si violente ale avangardei si prea putin asupra sensului sau activist si regenerator. Caci intreaga agresiune si rebeliune avangardista are ca obiectiv final eliberarea si transformarea intregii existente, introducerea unui nou sens si stil de viata (Himbaud : "Trebuie schimbata viata') : mai pur, mai inocent, mai visator, mai poetic, radical opus alienarilor, oprimarilor si coruptiilor de orice speta. Visul "furios' al avangardei este, de fapt, neinchipuit de jdilic, noua Arcadie a secolului XX.

H. De ev avangarda se complace ^i intretine in mod obligator ideea de anticipatie, proiectia in viitor, intelegem cu usurinta. Orice directie de atac implica prefigurarea unui obiectiv ; predispozitia vizionara decurge din insuti spiritul precursor al avangardei, prin definitie futurista, larg deschisa spre viitor, fascinata de marele "miine'. Functia sa consta In a devansa, a arde precipitat si iluminat toate etapele si sUJiile intermediare. Este de esenta pvangardei sa exploreze, sa anti-cipe, sa inainteze in necunoscut, sa patrunda intr-un no mnn's land poetic, actiune pe jumatate eroica, pe jumatate pur aventuroasa si de bravada. De aceea ea are nu o data accente pro-leticv, simbolice, profund utopice. Emblema sa este corabia cu pinzele intinse "spre un punct precis al orizontului', evocata in Lcs Chants de Maldoror (Ch. I) de Lautreamont, zeul suprarealistilor ; spiritul sau ramine mereu al poeziei lui Rimbaud ("elie sera en avant^u), Apollinaire (impinsa "spre frontierele nestirbitului si ale viitorului- - La Jolie rousse, Maiakovski ("pe drumul cel drept al viitorului'), grupului italian 63 (orientata cie "situatii previitoare') etc.³⁴ Mesianismul avangardei se explica in acelasi mod : mesajul sau se adreseaza viitorului, Intreaca tensiune a miscarii este indreptata spre realizari, compensatii si idealuri vizionare Suprarealistii proclama impreuna cu toti avangardistii din lume : "Trebuie sa asteptam totul de la viitor', confirmarea initiativelor rebele, materializarea proiectelor ipotetice, consacrarea "rupturii', indreptatirea starii de insurectie. Fierul de lance, aruncat cu violenta, care-si atinge obiectivul.' De unde si profunda, inevitabila, adesea tr«-gica inactualitate a avangardei, expusa la toate neintelegerile.

nedreptatile si insultele posibile. Avangarda nu poate fi populara, succesul sau este totdeauna tardiv, postum sau inexistent. ³⁶

Dar ar fi cu totul gresit sa se inteleaga ca "futurismul' avan-gardei ar constitui doar un simplu fenomen artistic sau literar, o mica furtuna intr-un pahar de apa. Viitorismul avangardist are un caracter total. El este animat de o viziune generala a lumii, care antreneaza si angajeaza toate planurile : social, politic, cultural, estetic. Impulsul si previziunea progresista sint integrale, solidare. Avangarda viseaza in esenta o noua ordine, ea urmareste "sa modeleze corpul spiritual al noii lumi' ³⁷. Umanitate viitoare, societate viitoare, estetica viitoare, literatura viitoare. Aceste obiective intim solidare transmit avangardei o enorma energie, dar si numeroase confuzii, interferente si ambiguitati, greu de disociat fara o analiza atenta. III. Echivocul fundamental al avangardei sta in insusi fenomenul "rupturii' care o caracterizeaza. Ea este in acelasi timp unitara si diversificata, universala si particulara, "eterna' si istorica, abstracta si concreta. Negatia avangardei reprezinta o formula precisa, si totusi vaga. Continutul sau real depinde de determinarile practice ale rebeliunii, de totalitatea formelor pe care noneonformismul le imbraca. Din care cauza, conceptul de "avangarda' tinde sa se disloce in functie de directiile de atac ale spiritului avangardist. Or, tocmai in aceasta situatie devine evidenta intreaga aproximatie a notiunii : avangardele, asa-zicind "specializate', nu numai ca nu colaboreaza in mod obligator, nu sint integral coordonate sau solidare, dar vin adesea direct in contradictie. Paradoxul este total : avangarda defineste o pozitie indistincta, de esenta negativista, si totodata divergenta, pe compartimente. In acest puzzle, dificultatea izolarii si definirii avangardei specific si exclusiv literare se dovedeste encrma. Nu-i de mirare ca nimeni n-a descoperit inca formula avangardei literare "pure'. Dupa toate indiciile, incertitudinea va continua multa vreme. Pe cit de categorica si radicala in esenta, pe atit de relativa si incerta pare sa ramina avangarda in domeniul terminologiei.

1, Desi revolta de tip avangardist constituie un fenomen global, ceea ce se observa imediat este o anume convergenta, dar si divergenta intre "rupturile' politice-sociale si

literare. Toate indiciile demonstreaza atractia si respingerea, colaborarea si conflictul inevitabil, tendinta si aspiratia solidarizarii imposibile. Visul utopic al avangardei este asocierea intima a revoltei politico-sociale si literare. Preocuparea organica a multor spirite avangardiste consta in continuarea revoltei interioare in diferite incercari de actiune practica, transformarea artei intr-o posibila arma politica. Avangarda se vrea in egala masura - cu sinceritate, cu candoare - si un instrument de lupta, o metoda eficace de subversiune.³⁸ Or, intreaga "drama^ a avangardei sta in imposibilitatea obiectiva a acestei aliante, practic irealizabile in anumite circumstante concrete, in conditii de durata si actiune strict disciplinata, necesitati fundamentale ale luptei politice.

Explicatia este simpla : rebeliunea literatilor de avangarda are ca impuls fundamental punctul de vedere al poetului, scriitorului, literaturii. Opozitia avangardista se desfasoara, in mod esential, in numele valorii estetice, nu politice. De unde mari deosebiri de obiective si metode, chiar daca teoria si practica celor doua sfere pot fi adesea convergente si uneori chiar identice. Sa ne reamintim citeva fenomene caracteristice, verificate periodic. in ce consta esential spiritul "revolutionar* al avangardei, pozitia sa net "antiburgheza' ? Intr-o atitudine de neaderenta si repulsie morala, de dezgust si indignare, d.^ protest si invectiva pentru spiritul, stilul si moravurile consacrate, pentru ordinea filistina, triviala, pentru totalitatea fenomenelor suprastructurii dominante, nu a infrastructurii. Cea mai violenta si radicala avangarda nu trece aproape niciodata de acest stadiu : al refuzului unui "mod de viata^;t, "culturii', "civilizatiei', "sistemului' traditional, conformist, oficializat; al revolutiei spirituale si de moravuri. Contestarea are in vedere, in ultima analiza, efecte, nu cauze. Sensibilitatea artistica retine fenomenul negativ, (nu esenta sau legitatea sa), respins prin formule violente si nediferentiate : "platitudine', "farsa sinistra', "hidoasa', "imbecilitate¹ etc. '

De cind exista ,,boema'^; si inconformism literar, prima si hoitaritoairea ruptura se produce in acest plan : al subversiunii morale. Dovada ca formele "clasice' ale revoltei avangardiste au fost si sint : izolarea, deceptia, urmata de sentimentul alienarii si damnarii, saturatia, evaziunea, exasperarea, disperarea, sinuciderea. In forme patetice sau agresive se consuma, de fapt.

tragedia dezadaptarii, inJrlngerii, adesea a ratarii. Grupurile avangardiste constituie fenomene marginale, periferice, inadaptabile, nerecuperabile, inerente - se pare - in proportii diferite, aproape -tuturor structurilor sociale.⁴⁰ Punctul extrem este declasarea, descompunerea, luind aceste 'notiuni in acceptia lor cea mai rece si obiectiva. Nu altul este modul-limita de a exista social al avangardei. Dar ceea ce o reabiliteaza si-i da un incomparabil prestigiu, impins adesea pina la fascinatie, este motivarea superioara : avangarda protesteaza si submineaza bazele spirituale ale societatii in care poezia este dispretuita, ignorata sau imposibila, arta se transforma in "slogan' sau ..marfa', creatiile sint trivializate prin comercializare pentru "piata'. ' Revolutia sa urmareste ierarhia, restitutia si reabilitarea valorilor estetice. Sub acest aspect, sensul interior al avangardei este un cvasi-"estetism' radical, inactual (v. Estetismul, 5). Chiar atunci cind scopul devine "transformarea vietii', avangardistii de orice speta - de la "boemii' romantici, la ..beatnicii' americani - nu pot sa nu-si aduca aminte ca sint si scriitori. Si atunci ei isi propun, din instinct, sa apere si sa recupereze, in stilul lor, arta, poezia. Reactiunea este atit de tipica si de profunda, incit constituie un adevarat punct no^al. intregul statut politico-social al avangardei se explica in functie de acest "clivaj'. Drumul sau se apropie sau se desparte de politic, in masura in oare autonomia, specificul, sau, poate, mai bine spus, principiul estetic este acceptat, incurajat sau, dimpotriva, ignorat, combatut ori inriurit de factorii politici.

In genere, intre avangarda si "politic¹¹ s-au stabilit de-a lungul istoriei patru tipuri de raporturi, soldate, mai totdeauna, prin intreruperi, dezamagiri si esecuri :

a) Cel mai frecvent aspect este al colaborarii si aliantei ocazionale, efemere, in momente de mare efervescenta sociala (agitatia lui Baudelaire la 1848, participarea unui important grup de scriitori si artisti la Comuna din Paris, adeziunea dadaistilor si suprarealistilor la comunism, militantismul pacifist si antimilitarist al beatnicilor americani si al altor categorii de avangardisti etc). Experienta dovedeste discontinuitate, dezorganizare, izbucniri violente, nu o data anarhice. Eficienta politica a acestor manifestari haotice si zgomotoase - cita a fost - are un caracter predominant propagandistic, agitatoric,

excitarea unei stari de spirit "insurectionale', apartinind momentului distructiv de manifestare.

b) in masura in care miscarea de avangarda dezvaluie un program politic "viitorist', in sensul Marinetti (cazul tipic al "futuristilor' italieni), rolul de precursor devine incontestabil. Si daca adeziunea la fascism constituie o eroare grava, de proportii istorice, spiritul insusi al umor teze si manifeste futuriste trebuia sa conduca la o astfel de adeziune. Convergenta celor doua extremisme era inevitabila. Exemplu clasic de logica politica negativ-avangardista.⁴²

c) inca din secolul al XlX-lea se contureaza, adesea, in forme minore, obscure, fenomenul recuperarii si incadrarii politice in dublu sens : conservator si progresist-revolutionar. Schimbind ce este de schimbat, primii "avangardisti' romani sint, in acest sens extrem de larg, carvunarii, bonjuristii si uni-onistii, iar in literatura, membrii cenaclului macedonskian. apoi simbolistii si adeptii "poeziei noi'. Fapt studiat abia in timpul din urma : o serie de vechi publicatii avangardiste franceze (cu eticheta pastrata chiar si in titlu) au un caracter met traditionalist, reactionar, monarhist, nationalist, clerical, rasist. in timp ce o alta serie, mult mai numeroasa, militeaza in sens progre-sist-revolutionar,antineutralist, anticleriealist,amtimilitarist, antinationalist,antioolonialist,anticapitalist,antibirocratic.⁴³ De unde o tendinta paralela de organizare a spiritului si energiei avangardei. Acest punct crucial determina a patra situatie, cea mai complicata dintre toate.

d) Trecerea de la revolta la revolutie dezvaluie intreaga insuficienta revolutionara a avangardei. in foarte multe imprejurari, ruperea ideologica de vechea societate este radicala, autentica. Incercarea de a lega revolutia literara de cea sociala (cazul notoriu al suprarealismului : La Revolution d'a-bord et toujours), sincera si onesta, chiar daca discontinua. Numeroasele apropieri si adeziuni ale scriitorilor si artistilor de fortele revolutionare formeazauna din notelespecificeale avangardei epocii noastre. ^u insa "avangarda' literara inseamna o realitate, iar "angajamentul' si praxis-ul revolutionar, o cu totul alta realitate. Multi avangardisti cultiva si proclama principiul revolutiei pure, in afara oricarui angajament sau incadrari politice precise. Altii adera, se incadreaza, dar nu pot accepta disciplina luptei si atunci renunta sau tradeazaUnele pozitii de avangarda sint sau prea "inaintate', extremiste, sau prea abstracte ori conservatoare. Multe fenomene apartin, mai ales in aceasta sfera, celui mai caracterizat anarhism sau individualism. Adevairul este ca orice avangarda literara risca sa fie depasita, frinata sau combatuta de diferite miscari sociale infinit mai bine structurate si orientate, care inteleg in mod legitim si autoritar sa-si impuna tactica si strategia lor politica si revolutionara. Exista si alte incompatibilitati de structura : inu orice "ruptura' are o valoare revolutionara. Esentiala este numai fractura fundamentala a ideologiei dominante, rasturnarea totala de valori, tiu simpla opozitie, fronda sau miscare ostentativa.⁴⁵ Fara a intra in alte detalii, care nu tin de obiectivele si competenta criticii de idei literare, nu incape indoiala ca relatiile intre avangarda literara si cea politica sint intermitente si heterogene. in orice caz, identificarea mecanica este exclusa.

2. Mult mai specific se dovedeste spiritul antitradi-tionalist al avangardei, negarea sistematica si radicala a culturii dominante, oficiale. Dar nici aceasta forma de ruptura, care constituie una din conditiile si formele esentiale ale avangardei, n-« defineste cu toata rigoarea, nu-i epuizeaza definitia. Trecem peste faptul ca o anume avangarda, desi minora, isi propune - dimpotriva - in secolul al XlX-lea, obiective net "culturale' : initelectuade, pedagogice si chiar agricole.^4e Demna de toata atentia este insa o alta situatie : intreaga repulsie si negare a traditiei reface, in termeni radicali (dar nu si inediti!), o veche polemica, probabil cea mai veche a istoriei literare : "cearta' dintre "antici' si "moderni', traditionalul, eternul an-ticlasicism al "noutatii'. Limbajul pare, si uneori chiar este, foarte "revolutionar'. Atitudinea de substanta mult mai putin si, uneori, chiar total nerevolutionara. Avangarda face parte din lunga serie de miscari "moderne', carora le imprima o tendinta mai radicala, un pas mai rapid si o sonoritate mai mare a expresiilor. Exista si unele nuante specifice, de relativa diferentiere.

Grandilocventa manifestelor futuriste nu poate sa ne deruteze. Ele denunta cu oroare orice forma de traditie culturala : "Italia retorica, profesorala, greco-romaina si medievala', "tutto ii passatismo italiano', "cultul muzeelor si al bibliotecilor' "Vreti, oare, - se intreaba Marinetti - sa va cheltuiti in in-

tregime cele mai bune puteri ale voastre, in aceasta eterna si inutila admiratie a trecutului, din care, in mod fatal, iesiti epuizati, micsorati, striviti ?' Un "manifest-sinteza' din 1913 poarta chiar titlul : L'Antitradition juturiste. Formula are succes si Apollinaire o adopta intr-un formidabil Mer de adresat intregii culturi a umanitatii, inventariata pe trei coloane cu litera mica (lista "victimelor' incepe cu Montaigne si se termina cu Baudelaire). Pictorii futuristi nu se lasa mai prejos : "Sa distrugem cultul trecutului, obsesia vechiului' etc.⁴⁷ Acest limbaj teribil intimideaza. Dovada si tendinta actuala a criticii occidentale de a identifica integral avangarda cu ideea de antitra-ditie, anticlasicism, antiantichitate etc.⁴⁸ Ca nu poate fi vorba de o atitudine riguros originala este evidenta insasi. Aceste idei revin periodic in circuitul avangardei, uneori, chiar prin formule identice. Se declara pictorii futuristi impotriva "falsei antichitati' ? Acelasi lucru il facuse si Baudelaire, cind elogia pe Dau-mier ca "scuipa pe falsa antichitate' ⁴⁹. De-a lungul confruntarii permanente dintre clasic si modern, ne intilnim, nu odata, cu astfel de repetitii (v. Clasic si modern). Stereotipia este frecventa in cimpul ideilor literare.

Unde intervine nuanta diferentierii ? In tendinta negarii ideii insasi de traditie, in refuzul teoretic al oricarei continuitati culturale posibile. Avangarda postuleaza nu numai fractura ra-diacla a culturii, dar chiar suprimarea existentei si posibilitatii sale obiective. In felul acesta credem ca trebuie interpretate tentativele de asasinare in masa a precursorilor, negarea violenta a oricarei anticipari literare, al carei semnal il da, dupa toate indiciile, Lautreamont, in Poesies, I (1870).⁵⁰ Ceea ce se refuza categoric si in bloc este ideea de trecut, istorie si, implicit, de paternitate. De unde teoria lui Apollinaire : ,,Nu poti purta pretutindeni cadavrul propriului tata'. Sub motiv ca "in materie de revolta nimeni dintre noi n-are nevoie de stramosi', al doilea manifest suprarealist se lanseaza in enormitati ca acestea : "Rimbaud a voit sa ne insele', "sa scuipam in trecere pe Edgar Poe' etc. Ticul continua la letristii lui Isidore Isou, si, bineinteles, la avangardistii nostri "istorici', depasiti, de la Contimporanul ("Sa ne ucidem mortii' !) si Alge (,,Darimati-va radacinile trecutului').⁵¹ Ne aflam in plina utopie, care n-are nici macar meritul unor idei integral originale si, mai ales revelatoare pentru adevarata esenta a avangardei literare. Dar ea face

posibila o alta concluzie, de natura a ne introduce, dupa cum vom vedea, chiar in miezul problemei : refuzul ideii de traditie, cultura si paternitate creatoare, deschide drumul negarii ideii de arta si literatura, atitudine intrinsec avangardista.

3. In domeniul estetic propriu-zis, spiritul avangardei duce in mod obligator la negarea artei traditionale, la contestarea si depasirea continua a formelor curente si acceptate de creatie. Avangarda refuza orice model, detesta violent "gustul' . consacrat, are ..oroare - cum declara si futuristii - de tot ce este vechi si comun¹'. Dar tocmai aceasta pozitie radicala, in aparenta foarte limpede, se dovedeste plina de confuzii.

a) Concluzia imediata este afirmarea, chiar daca !a cea mai inalta tensiune, a ideii de noutate literara, pozitie "veche', "traditionala', si mai ales consubstantiala oricarui act de creatie. in acest sens, redusa doar la promovarea oricit de agresiva si ostentativa a ,,-noutatii' (v. Noutatea, voi. II), avangarda risca sa se confunde cu insasi definitia artei. De unde un adevarat cerc vicios : avangarda proclama necesitatea "noutatii'. Ea este obligata sa "iubeasca noutatea si neprevazutul' ^5;. Dar, in aceeasi masura, conceptul se dilata, se dizolva, pina la limitele cele mai vagi cu putinta. Caci ce este altceva literatura decit o inventie perpetua, explozia permanenta a "noului', o creatie continua, originala, in serie infinita ? A asimila avangarda conditiei creatiei artistice inseamna a-i lua orice specificitate. Si cu toate acestea ideea are destui partizani, nu numai printre contemporani ⁵³, dar si printre avangardistii insisi : Rim-bautl vrea sa dea o lectie de "literatura noua', Tristan Tzara constata ca ideea de "noutate' este "veche', dar nu renunta la ea, Eugen Ionescu militeaza in acelasi sens etc, etc.⁵⁴

De ce avangarda este silita sa faca elogiul noutatii si, in acelasi timp, s-o depaseasca ? Negarea eterna implica noutatea eterna, introducerea unui raport neprevazut intre arta si realitate, provocarea unui eveniment insolit in sfera creatiei. Ca sa se instituie, avangarda trebuie neaparat sa rupa nu o structura, ci toate structurile existente, pentru a regasi ineditul. originarul, increatul, strivit de totalitatea conventiilor literare anterioare, de presiunea traditiilor superpuse. De unde nevoia radicala de noutate, de a reincepe, a reinventa, a recrea, a re-cristaliza in perpetuitate. ^u Iar aceasta regenerare de substanta nu este cu putinta fara un enorm efort de distrugere si ruptura, de repulsie si respingere, de critica si dinamitare. Adevarata noutate nu poate fi decit insolenta si agresiva. Valoarea sa pozitiva va fi deci esential si obligator.., negativa. ^M Necesitatea negatiei este atit de profunda, incit stimuleaza, inventeaza si distruge periodic toate avangardele posibile. Noutatea constituie geneza, conditia si, in acelasi timp, pericolul mortal al avangardei, adevarata ..damnatie'.

b) Dupa aceeasi "schema' ideala se desfasoara toatr> intilnirile si despartirile ideii de avangarda de celelalte notiuni inrudite, cu oare a fost si este, prin abuz, asimilata. Nu incape indoiala ca avangarda reprezinta un fenomen profund, eminamente modern. Dar este imposibil a pune un simplu semn de identitate intre aceste doua concepte, cu sfera supraordonata (modern) si subordonata (avangarda). In avangarda regasim toate notele "modernului', dar exacerbate, accelerate, radicalizate. Avangarda constituie, de fapt, "extremismul' modernismului, forma sa ofensiva, revolutionara, nota distinctiva fiind violenta si intensitatea, nu calitatea de a fi "modern'. In conditii mereu schimbate, orice curent modern cunoaste o faza agresiva, "avangardista', de ruptura radicala de literatura precedenta. Problema avangardei este intrinseca intregii arte moderne, a doua sa natura, reformulata si readaptata fiecarei etape istorice a ideii de modern si modernism (v. Modern, Modernism, Modernitate, voi. TI).^5:

Cu aceasta rezerva - esentiala - este evidenta insasi ca avengarda literara cultiva si exalta "noutatea'' specifica "epocii'. Avangarda are in cel mai inalt grad constiinta contemporaneitatii, sincronizarii, integrarii si participarii la viata imediata, actuala. Ea este eminamente "prezenteista', "simulta-neista' (am citat chiar numele unor curente de avangarda). Si miscarile de avangarda ale secolului XX vin sa dea cea mai tipica expresie acestei atitudini. Nu exista teoretician de avangarda care sa nu se revendice, intr-un fel sau altul, de la ideea de prezent, modern si actualitate. N-avem decit sa aruncam o privire in directia propriei noastre avangarde : Integral se proclama "revista de sinteza moderna', Alge pretinde a fi "adevarata goarna a veacului', inteles in aspectele sale tehnice, trepidante, electrice. Manifestul Unu contine enumerari precise : "avion', "t.f.f.-radio', "televiziune', "75 h.p.^a, "arta, ritm, viteza, neprevazut'. "Gindul trebuie sa depaseasca insasi viteza*. anticipase si manifestul revistei Integral, text citabil tocmai

,parii totale la "stilul epocii'. "Traim ia' ; "Ne vrem de beton armat* etc. .'oronca vorbeste de "clestele poemu-. imului de azi-, care nu refuza "te-rtinenta), ci numai le insufla o noua u tipa, vibreaza, dizolva, cristalizeaza, mta sau contureaza'. Idei identice si mul este un exemplu clasic de exal-ii'i moderne, industriale, mecanice. *. ificare, explicabila si abuziva totodata, ;, este avangarda -= experiment. De-ii> adoptata aut de critici .', cit si de foarte multi avan-derutati si unii, si altii de coeficientul de "experiment' . ricarui act de creatie. Numai ca notiunea ramine pre-. metaforica, aproximativa si mult prea generala (v. Ex-ulj. Daca avangarda "experimenteaza' numai pentru a "experimenta', a formula diferite ipoteze si a nu duce la bun sfirsit nici unul, devine limpede ca o adevarata literatura avangardista nu s-ar putea constitui si organiza, de fapt, niciodata. Roman "experimental', poezie "experimentala', teatru de "arta', de recherche, d'essai inseamna, in fond, in spirit au tentic avangardist, altceva : libertatea absoluta de a propune $ a verifica - prin confruntare brutala cu publicul, viata literari si critica - noi formule literare. In ce masura noile produs^ pot sa ofere o solutie posibila, viabila, literaturii viitoare ? Ideea figurata a "laboratorului' n-are, in sfera avangardei, alt sens decit al anticiparii, lansarii ofensive a unui program de "ruptura'.

d) Foarte controversat, indeosebi in unele sfere ideologice, este si asa-numitul formalism al avangardei, obiect permanent de acuzatii, disculpari, explicatii, unele mai inconsistente, oscilante si derutante decit altele. '⁰ Dupa o teorie, mult exagerata, avangarda s-ar caracteriza prin "idolatria formei ca senzualitate pura'. Dupa o alta, pentru avangarda "ideea formei' ar fi "mai excitanta' decit "forma ideii'. .' Erezie totala, si intr-un sens, si in altul, deoarece se pleaca in ambele ipoteze de la vechea si inadmisibila disociatie dintre "fond' si "forma'. 'u exista "fond' avangardist si "forma' retrograda, sau invers. '-.i exista o avangarda a "continutului' si una a "formei', 'pera de arta autentica,unitara prin definitie, nu poate fi "avangardista' - atunci cind este - decit pe ambele planuri, simultan, in mod indisolubil, in sfera artei, cele doua momente sint interdependente si consubstantiale. "Inventiile necunoscutului - observa si Rimbaud - reclama forme noi.' ⁶² Demonstratia a fost facuta in alta parte. (v. Formalismul, XI-XIII.) De unde, totusi, aceasta preocupare insistenta, pasionata, mai totdeauna polemica, pentru "formalismul' avangardei ? Adeptii avangardei ca instrument propagandistic par sa fie alarmati de o serie de alternative si pseudo acei den te, toate, fara exceptie, exemple tipice de false probleme. Unii sint ingrijorati ca noile "forme' ar putea altera sau chiar anuia fondul "progresist' al lucrarilor. Altii depling faptul ca "revolutia' ramine adesea pur "formala', superficiala si ;nu angajeaza si "fondul'. De unde o dubla dilema : rupem formele vechi, traditionale, ca sa obtinem forme noi prin eliberarea fondului ? Deci, prin mijloace literare noi sa eliminam defecte sociale vechi. Sau, dimpotriva, actionam in adincimo, in directia fondului perimat, si asteptam ca noile forme sa irupa organic, ori le renovam intr-o masura oarecare, dupa anume metode paralele, simetrice, dar totdeauna artificiale ? Toate aceste solutii au partizanii lor ireductibili ⁶³, imposibil de chemat la ordine, deoarece dezbaterea se desfasoara in afara domeniului estetic. Brecht, pus nu o data in cauza, are fara indoiala dreptate : "Apar probleme noi care cer mijloace noi. Pentru a reprezenta o realitate care se modifica, este necesar un mod de reprezentare modificat.' ⁶⁴ Cu observatia ca procesul trebuie lasat sa decurga spontan, "natural', prin cristalizari organice, succesive. Orice presiune asupra "formei', din exterior spre interior, sau a "fondului', din interior spre exterior, nu poate produce decit hibrizi si opere ratate.

e) De aceeasi speta, dar cu doua trepte mai jos, este si diatriba impotriva pretinsului decadentism al avangardei, concept confuz, de redus la proportii reale (v. Decadentismul) Despre "decadenta' artei de avangarda nu se poate vorbi decit din perspectiva unei conceptii rigide, clasicizante. Orice indepartare, alterare sau negare a idealului clasic ar constitui un fenomen de "decadenta'. Evident, dogmatism inacceptabil. Daca notiunea nu se da totusi batuta si este atribuita in continuare avangardei, explicatia pare a fi urmatoarea. Multi scriitori de avangarda sint patrunsi de ideea ca vechea societate, intrata in decrepitudine, cere si face posibila aparitia unui artist "nou'.

Si mai apropiate de caducitatea artei sint fazele de academism, sclerozare, trivializare (efectiv "decadente' din perspectiva estetica), contestate sau oontestabile pe drept cuvint de miscarile de avangarda. Cu observatia ca avangarda insasi este expusa unei astfel de decadente, prin perimare si repetitie. Orice "criza' estetica a avangardei echivaleaza cu un moment de decadenta, situatie tipica tuturor formulelor artistice. Distinctia dintre "pasivitatea' resemnata a decadentismului si "activismul' revolutionar al avamgardei, verificata obiectiv intr-o serie de cazuri, "reabiliteaza' avangarda, dar numai din perspectiva atitudinii practice.^c5

f) Ce rezulta din intreaga analiza ? Avangarda reprezinta ultima si cea mai violenta reactiune anticlasica a spiritului literar modern. "Ruptura' avangardista constituie un mo-ment-limita, de paroxism, dintr-o lunga serie de rebeliuni literare, de o intensitate si amplitudine foarte variabile. Ca acesta este adevarul o dovedeste si faptul ca in declaratiile si manifestele avangardiste reintilnim toate atitudinile anticlasice tipice, absorbite intr-o atitudine de revolta integrala (spirituala, sociala, estetica). Este bine cunoscut antidogmatismul "modernilor', polemica antinormativa, tendinta eliberarii de eonstrin-geri si canoane. Or, exact aceeasi pozitie si acelasi limbaj adopta periodic intreaga avangarda : dadaistii vorbesc de "antidogmatismul nostru', cubistii si abstractionistii de repudierea "canoanelor', "dogmelor', indepartarea de "legi' ete. Un manifest expresionist precizeaza (daca mai era nevoie !) ca "nu exista reguli fixe'. "Aceste reguli se pot descifra in opera incheiata, dar niciodata mu se poate construi o opera pe baza unor legi sau modele.' Despre "sfarimarea dogmelor' se vorbeste si in supra-realismul romanesc. ⁶⁶ Ca ne aflam in fata unui sistem de reac-tiuni tipizate, oarecum obligatorii, incluse in insasi necesitatea interna a notiunii, o dovedeste si respingerea repetata, aproape rituala, a "rutinei academice'¹, "artei oficiale', "refuzul anti-academic', al "pedantismului si formalismului academic* etc. Dar cu aceasta atitudine ne-am mai intilnit si, fara nici o indoiala, ne vom mai reintilni. De cite ori nu s-a repetat ca prezenta "conventiei' este funesta in arta ? '⁷

g) Toate aceste constatari duc la recunoasterea existentei avarujardei - asa-zicind - eterne, efect periodic al permanentei opozitii dintre "noutate' si "traditie', ordine si aven-

tura, clasic si modern, adevarata sistola si diastola a istoriei literaturii. Desi spiritul studiilor traditionale este in genere diferit de punctul nostru de vedere, ne este imposibil sa ajungem la alta concluzie, cit timp pulsatia ritmica, recurenta, cu momente de accelerare febrila sau de astenie, ni se impune ea o realitate fundamentala, care incadreaza toate fenomenele de tensiune si fractura literara, inclusiv formula cea mai acuta

- avangarda. Ce-i drept, poate cei mai buni cunoscatori ai problemei, printre putinii care au ajunsla o viziune de sinteza (Guillermo de Torre, Renato Poggioli), se pronunta insensul acestei solutii. Nu trebuie uitat nici faptul ca unii avangardisti recunosc singuri, precum Apollinaire, "aceasta lunga cearta dintre traditie si inventie, ordine si aventura' ⁶⁸. Confruntarea dintre conformism si avangardism, acceptarea si refuzul traditiei fac parte din dialectica interna a oricarei culturi. Esential este a defini elementul specific al momentului avangardist literar actual, nota sa particulara in lunga serie istorica de avangarde. De rezultatul acestei analize depinde si solutia problemei dupa noi neesentiala (desi nu neglijabila) a periodizarii si datarii ultimei avangarde.

IV. Cit de dificila este delimitarea avangardei speci-jic literare, in interiorul conceptului general de avangarda estetica, subsumat la rindul sau miscarii globale de avangarda, in toate implicatiile sale ideologice si politico-sociale, o dovedeste

- intre altele - si faptul urmator : scriitorii si curentelede ..avangarda' nu se denumesc decit rareori astfel; in Franta, inainte de al doilea razboi mondial, abia doua publicatii, din cele mai obscure si nereprezentative, adopta intr-un fel sau altul aceasta titulatura (prima abia in 1882 !).⁶⁹ Totul face sa se creada ca avangardistii literari evita aceasta eticheta, fie pentru a nu fi asimilati si anexati diferitelor miscari de avangarda po-Htico-sociala, fie pur si simplu pentru motivul ca notiunea nu le spune mare lucru, nu defineste in mod exact esenta atitudinii lor literare. Conceptul, intr-adevar, se dovedeste vag, de uz predominant publicistic si foarte conventional (prin folosirea indistincta a notiunii de "revolta', "opozitie', "dezordine', "soc', etc). Care ar fi totusi notele tipic si intrinsec literare ale acestei atitudini ?

1. Un prim fapt, putin observat, dar capital : avangarda ilustreaza in forme lipsite de orice ambiguitate

expedientul este total : actiunea de subversiune este escamotata, rasturnata si convertita in sens estetic, operatie invincibila si totodata inocenta, profund denaturata, "alienata'. Faptul ca nu putini avangardisti actuali isi revendica in mod programatic doar ideea de "soc', "ferment', "incitant' ⁷², in sensul unui echivalent literar al stimularii protestului spiritual, constituie cel mai bun indiciu de resemnare, iconsolare si luciditate. Mai mult decit atit, avangarda literara, prin mijloace literare, nu poate face. Dar ea izbuteste sa impinga negatia pina la capat : a ideii insasi de frumos, arta, literatura, poezie. Ceea ce pare la prima vedere o aberatie isi gaseste cea mai logica explicatie : daca numai ideea de arta ofera punctul de minima rezistenta, atunci intreaga furie a negatiei nu se poate indrepta cu deplin succes decit numai in aceasta directie : "Arta nu-i serioasa' (Tristan Tzara), "noi nu iubim nici arta, nici pe artisti' (Jacques Vache), "jos arta', "arta este minciuna' (Programul grupului productivist rus), "jos Arta / caci s-a prostituat' (Manifestul activist catre tinerime al Contimporanului)^T3 etc. Consecinta este teoretizarea sistematica a ideii de antiliteratura (v. Antiliteratura). Tendinta de o logica desavirsita, cu neputinta de inteles si de situat exact in afara acestei perspective si geneze profund "avangardiste'. Deci ou este vorba, cum uneori s-a spus, de "antiarta pentru antiarta', ci de antiarta pentru desfiintarea radicala a ideii de arta, extirparea insasi a impulsului si formei artistice, program precis si coerent, citusi de putin gratuit si estetizant.

3. Marele paradox aparent al avangardei consta in sensul eminamente pozitiv al acestei porniri nihiliste. Ea se dezlantuie in numele poeziei, in vederea recuperarii poeziei, in forma sa cea mai profunda si autentica. "Noi proclamam - declara Carlo Suares - sinuciderea permanenta a Artei si renasterea permanenta a Poeziei.' "Legea' (fundamentala a artei literaturii : revenirea permanenta, periodica, instinctiva, la esenta, la puritatea originara care este, cu o formula-sinteza, "poezia' (v. Literatura, voi. II). Supusa presiunii strivitoare a ..culturii', formelor si traditiilor "literare', poezia tinde din instinct sa se apere, sa se regenereze, sa revina la starea sa primordiala, nealterata. in aceasta miscare continua de recuperare prin .purificare, avangarda reprezinta momentul resurectiei violente a poeziei si conditiior care o fac posibila, in cadrul soeietatii ostile, traita si denuntata pentru caracterul sau profund respingator sau prozaic.^li Ceea ce "ctota' avangarda este, de fapt, imposibilitatea poeziei si a destinului poetic, in mijlocul comunitatii 'triviale si antipoetice. Localizarea geografica - Franta, America sau in alta parte - nu este esentiala. Capitala ramine profunda nostalgie lirica, purista si absototista a avangardei, aspiratia sa esentiala spre inocenta. Revendicarea este atit de precisa si insistenta, incit surprinde - in cele mai multe studii consacrate avangardei - ignorarea acestui aspect fundamental, care io acelasi timp o defineste si o integreaza marelui curs al literaturii.

In sensul in care se vorbeste de "poezia pura' (v. Puritatea, voi. II), avangarda intretine aceeasi nostalgie a "formelor pure', "picturii pure', "literaturii pure, "artei pure'. Prea de multe ori revine aceasta notiune in manifestele cubiste, la Apollinaire, la altii, ea sa fie vorba doar de o simpla repetitie verbala. in recentele avangarde europene (Grupul 63) si americane (Beat) critica descopera aceeasi tendinta, fenomen intru totul explicabil. ⁷⁵ Avangarda cultiva, in mod necesar si sub toate formele imaginabile, mitul puritatii, inocentei, "primitivismului', intr-un spirit de ingenuitate originara, bine observat inca de Marx in legatura cu "copilaria' artei eline : "Oare in natura copilului din fiecare epoca nu reinvie propriul ei caracter in toata naturaletea lui ? Si de ce oare copilaria societatii omenesti, acolo unde a decurs in formele cele mai frumoase, sa nu aiba pentru noi un farmec vesnic, ca o treapta care nu se va mai intoarce niciodata ?' T

Or, avangarda moderna revendica si reface punct cu punct aceeasi aspiratie genuina, aceeasi revenire la esenta originara, aceeasi nostalgie invincibila a inceputului : pur, spontan, izvor imaculat al imaginatiei poetice. Este cu neputinta de inteles sensul revoltei avangardiste fara aceasta violenta radicalizare, regasita in mod neintrerupt de la Rimbaud la abstractionisti, de la expresionisti la suprarealisti de la I Novissimi la beatnici. Peste tot aceleasi formule-cheie : "esenta', "puritate', "esenta originara', "originaria natura', "primitiv', "spontan', "elementar', "esenta expresiei primare', pe care o predica la noi si Integral, aceeasi tehnica a "reconstructiei' realitatii, refacere ideala a momentului genetic, reinceperii, vesnicei reintoarceri la formele pure, implicit permanente, eterne.⁷⁷ Avangarda re-

valorizeaza esenta si permanenta. Sensul sau este restitutia, regenerarea, reimprospatarea, iesirea din "istorie' si reintrarea in primordial si incoruptibil. Ritmul sau "modeleaza' renasterea ciclica a poeziei din cenusa marilor incendii iconoclaste.

Cintarind bine cuvintele, se poate spune ca purismul avan-gardei reprezinta o experienta literara absoluta, o forma de paroxism si exasperare a puritatii, tradusa si in limbaj programatic : svprematism, ultraism etc, sinonime ale radicalizarii absolute. "Noi traim deja in absolut', declara manifestul futurist. ..Dada s-a nascut dintr-o necesitate morala, dintr-o vointa implacabila de a atinge un absolut moral' Manifestul Dada din 1918 exalta "stralucirile supreme ale artei absolute¹'⁸. impinsa la aceste limite, avatngardei nu i se deschid decit doua perspective : "mistica' si "sinuciderea', metode deopotriva de practicate. Cea dintii duce la contemplativitate, spiritualizare, irationalism total ; a doua, la autodesfiintare.

Manifestul artei abstracte se intituleaza Vber das Geistige in der Kunst (1912), de Kandinsky. Pentru acest pictor, "cuvin-tul este un sunet intern'. In expresionism se va vorbi mereu de "revelatie', de "viziune interna', ca si in suprarealistii, de altfel. Kerouac deriva notiunea de beat din "beatitudine', altii o pun in legatura ou "beatificarea'. Caracterul partial "mistic' al miscarii este, oricum, indiscutabil. Se vorbeste pina si de "Crist-ca-beatnic in sandale si cu barba'. Transcendenta, iluminatia extatica (inclusiv prin droguri, halucinogene), "nebunia', ca forme supreme de inspiratie, au aceeasi explicatie ultima. Poetul devine un rapsod vizionar, un profet exaltat, oultivind "dementa' ca metoda poetica, instrument de cunoastere si stil de viata. Un gen de "franciscanism' modern, prin urmare, in care extazul se confunda cu "simplitatea' de spirit. intelegem acum, poate, mai bine, intregul sens al "idiotului' dadaist, al "delirului oniric' suprarealist, al artei "paranoice' si al altor forme de alienare mentala prizate de avangarda, pina la teoria "viziunii sehizomorfe' a unor novisshni. in forme excesive, voit scandaloase, ni se propun de fapt diferite formule de irationa-lizare totala a experientei poetice, teoria "absurdului' ca formula de inocenta si purificare, eliberarea creatoare de intelectualism si logica. ⁷⁹ Scoase din contextul lor real, aceste idei risca sa treaca drept mari si vinovate extravagante. Numai vi-

ziunea de sinteza poate integra si intelege in mod obiectiv fenomenul avangardei.

4. In ce masura acest program determina un stil si o tehnica literara specific avangardista, iata una din problemele cele mai complicate, dat fiind faptul ca spiritul miscarii tinde spre negarea oricarui stil, tehnici, organizari si formalizari traditionale. Notele vor fi, toate, predominant negative. Cu observatia ca directiile negatiei avangardiste, prin insusi sensul lor critic, liberator, devin - in actul desfasurarii si, deci, al realizarii - intrinsec pozitive. In literatura de avangarda negatia devine implicit si involuntar pozitiva. Sa spunem, asadar, cu o formula foarte generala, ca avangarda este literatura contestatiei constructive, a negatiei care se afirma si se afirma prin ea insasi.

a) Dovada cea mai evidenta (si elementara) este caracterul "critic^', impins pina la farsa, bufonerie, grotesc si parodie al literaturii de avangarda. Nota sa pare a fi absurdul burlesc, humorul care bate in "negru', sarcasmul feroce. Literatura de avangarda este prin definitie inconformista, incomoda, iritanta. Si totusi nu se poate nega coerenta si constructia textelor, oare par - din punctul de vedere al structurii interne - adevarate simboluri si parabole alespiritului malign si incon-fortabil. ⁸⁰.

b) Privind mai in adincime, descoperim o serie succesiva de deconectari si eliberari tot mai radicale. De fictiune, dar si de realitate, in primul rind. Este notoriu ca avangarda neaga literatura de simpla fantezie, careia ii opune ipoteza poeziei neutre, obiective, sau a subiectivitatii total absorbitein obiect. Dar, in acelasi timp, avangarda tinde sa purifice sisa depaseasca orice obiectivitate,fie printr-oindiferenta totala pentru continut, fie prin cultivarea nonobieetivului si abstractului. De la reprezentare, la nonreprezentare ; de la figurativ, la nonfigurativ ; de la limbaj, la tacere etc. ⁸¹

c) Tot atit de insemnata este si tendinta de eliberare continua a expresiei, formelor si compozitiei. Simbolistii, se stie, tineau la versul lor "liber' ca la o mare descoperire. Aceeasi afectiune paterna o regasim si la futuristi, la Marinetti, herald al "versului liber futurist', al "cuvintelor in libertate'. Al sau Manifesto tecnico della letteratura futurista (1910), foarte minutios in instructiuni si detalii, citit azi, pare mai curind un

bajului traditional este, cum s-a si dovedit, posibila. Dar suprimarea lui totala, autodistrugerea, nu. Deoarece avangarda, prin insusi faptul ca foloseste semne lingvistice, este condamnata sa semnifice in continuare ceva. Nu poti sa intrebuintezi cuvinte si sa le suprimi in acelasi timp semnificatiile, oricare ar fi acestea. Tot ce ramine de facut este propunerea, in continuare, a mereu altor semnificatii, sau renuntarea totala la ele cu pretul tacerii. Iesirea din impas este gasita in diferite forme de poezie ,,letrista', "concreta', combinatii de litere (uneori si de imagini), care nu vor sa spuna nimic. Citeva rinduri ("versuri') de litere : hhh, sss sau vvv sint, efectiv, asimbolice. Dar imediat ce apare un singur cuvint, o notiune, un titlu oarecare, mecanismul semantic incepe sa functioneze. Situatia acestui tip de avangarda este deci fara iesire. Ciad vrea sa fie integral consecventa cu sine, ea se dovedeste imposibila. Adevarata "tragedie' a avangardei literare, legata de damnatia simbolului verbal. Sau, poate mai bine spus, "ironie' : voind sa saboteze limbajul, tocmai limbajul saboteaza, in cele din urma, avangarda

V. Ca avangarda este in acelasi timp inevitabila si imposibila, o dovedeste si ciclul sau interior, "biografia' sa ideala, care parcurge o serie de faze tipice, in cerc inchis. Dupa momentul de ruptura si anticipare, cu toate actiunile si metodele implicate (propaganda, mesianism, teoretizare etc), avangarda tinde, din instinct de conservare, spre stabilizare, fixare intr-o formula. Or, intreaga sa conditie "revolutionara' refuza tocmai aceasta imobilizare, echivalenta ou stagnarea si repetitia unui singur tip de negatie.

1. Principiul inertiei, faptul nu trebuie uitat, are profunde cauze psihologice. Avangarda infloreste in medii re-strimse, predispuse spre dogmatism ou tendinte de psihologie sectara. Mesajul sau, conceput sl trait la mod absolut, impinge la exacerbare si intoleranta. "Tin sa trec drept un fanatic', lamureste Andre Breton, si intransigenta intregii sale vieti o confirma. Exista o constiinta de grup inchis, o solidaritate tipic avangardista, care izoleaza si exalta constiintele, pina la limita celei mai implacabile intolerante. Puritatea noii doctrine trebuie aparata cu orice pret de profani, intrusi, nechemati. Acelasi Breton preconizeaza chiar un anume esoterism ("l'ooculta-tion profonde, veritable du surrealisme'), sustras contactelor impure. De unde un adevarat rigorism de sef de secta, gata

oricind sa-si excomunice nu numai adversarii, dar si partizanii indocili, individualisti, cu tendinte legitime de emancipare. Cit priveste pe dizidenti, ei stat denuntati fara mila, intr-un stil care tradeaza exasperarea si, in ultima analiza, "fixarea', vointa disciplinei fanatice. "Fidelitate', "angajament', "refuz al compromisului', "dispret al riscului', acestea sint notiuni care revin mereu la Andre Breton. Uneori, el pare a fi un adevarat posedat al regulamentului interior, cazon, venind ou cereri exorbitante, precum cenzura si controlul tuturor publicatiilor suprarealiste, sau a convocarii politiei, solicitata sa interzica o reprezentatie a unor ex-prieteni. Rezolutiile, comunicatele interioare, excluderile zgomotoase si solemne, epuratiile periodice (de cea mai pura esenta "politica') tin de aceeasi mentalitate exclusivista, regasita cu intensitati diferite in mai toate miscarile de avangarda.⁸⁵ Faptul trebuie retinut si subliniat, intru-cit constituie un simptom de anchiloza, premisa descompunerii inevitabile.

2. Avangarda nu poate nici sa se "dogmatizeze', nici sa "blocheze' miscarea de "ruptura', deoarece ea este determinata, prin insusi mecanismul sau de negatie, sa se anuleze in serie continua. Ea nu constituie deeit o etapa provizorie, in drum spre o alta efcapa, un "inceput' absolut, reluat de la capat : "Nasterea, cresterea, moartea - scrie cu profunzime futuristul Boocioni - iata fatalitatea care ne conduce. A nu mar-salui spre definitiv este a te refuza evolutiei, mortii. Totul se indreapta spre catastrofa. Trebuie, deci, sa avem curajul de a ne depasi pina la moarte (s.n.), iar entuziasmul, fervoarea, intensitatea, extazul sint toate aspiratii spre perfectiune, adica spre consumare.' In planul strict estetic, orice mutatie avangardista este produsul inevitabil al logicii creatiei, a carei spontaneitate si fecunditate presupun in mod obligator - ca sa ne exprimam astfel - un nou vesnic mai nou, o depasire continua, tranzitorie, in miscare neintrerupta. Iata de ce orice avangarda vede izbucnind cu miare neplacere, cind Is "stinga', cind la ,.dreapta' sa, o noua avangarda heterodoxa, cu care trebuie sa intre in conflict. De aceasta situatie nu este "vinovat' nimeni. Avangardismul este cronic, succesiv, sau nu exista. De aceea, nu trebuie vazut in antagonismele interne ale avangardei doar veleitati strict personale si orientari extraliterare divergente. Orice program de tip avangardist presupune un contraprogram.

un sait inainte, o "negatie'' esentiala. Din care cauza, iarasi, este fara sens a ne intreba daca o noua avangarda mai poate fi sau nu posibila

in realitate, avangarda este totdeauna posibila. Avangarda, in intelesul de mai sus, este permanenta, eterna, integrata in fluxul devenirii. Orieind va exista o noua avangarda, o anume forma de avangarda, eu neputinta de prevazut de pe acum, fie si cu cea mai vaga aproximatie, iintrucit esenta sa este prin de-Iinitie irepetabila. Unicitatea creatiei artistice desfide orice prognoza. Varietatea sa este si ramine inoalcuJabila. De unde, alte doua moi concluzii : a) dificultatea tentativelor de a prescrie avangardei "cum sa fie', in ce directie sa evolueze ; b) perimarea involuntara a oricarei modalitati avangardiste, iie cit de inaintate. Sintem convinsi ea "avangardistii' secolelor viitoare vor privi drept "fosile' pe letristi, pe adeptii lui op-art, ai lui yes-art. Asa cum acestia surid azi cind aud nu numai de Ra-cine, dar si de simbolisti, si chiar de suprarealisti. intr-atit este de adevarat ca, in istoria literara cel putin, "ereticii' de azi sint in mod inevitabil "clasicii' de miine.

Constatarile acestea nu sint simple speculatii. Istoria miscarilor de avangarda le confirma punct cu punct. Caracteristice sint in special confesiunile lui Andre Breton, spirit introspectiv, de mare onestitate. intreg programul sau este sfisiat de sus pina jos de contradictiile cele mai grave, scrutate cu luciditate. De citeva am amintit. Esentiala, literar vorbind, ramine insa imposibilitatea concilierii stagnarii si creatiei, a elaborarii unui minim de conduite normative si a le pastra necorupte, intacte, in ciuda logicii negativiste suprarealiste. In timp ce Breton refuza orice "poncif suprarealist', orice solutii definitive, reven-dicind pentru suprai-ealismul actual doar virsta unei "perioade de preparative', cu aceeasi ingenuitate el declara : "viitoarele tehnici suprarealiste nu ma intereseaza'. Cind gresea ? Nici in prima, nici in a doua ipoteza. in prima, el gindea ca "creator' ; in a doua ca "sef de scoala', preocupat de disciplina propriilor tehnici si manifeste actuale Cele doua atitudini sint ireconciliabile. Citit atent, surprindem si la Tristan Tzara aceeasi dilema insolubila : "Mentin toate conventiile. A le suprima inseamna a face altele noi, ceea ce ne-ar complica viata' Dada este "contra si .pentru unitate si hotarit contra viitorului' ^m. Mai limpede nici ca se poate.

3. Cine urmareste fara prejudecati istoria curentelor de avangarda nu poate sa nu retina si o alta urmare directa a fenomenului : vocatia avangardei este negarea avangardelor anterioare, printr-o adevarata "negare a negatiei'', lege dialectica pe care Andre Breton chiar o invoca. Destinul, mereu solitar si ingrat al avangardei, este de <a fi abandonata cu regularitate, in favoarea unei noi avangiarde, celei mai noi avan-garde. Degradarea inceputa in cenaclu se incheie zgomotos in arena publica, extra nntros. Oare este ultima avangarda ? Greu de spus .' Totdeauna vor exista alti / Novissimi, un neodadaism, un neosuprarealism, dar si un neorealism, oare poate depasi orice neoavangardism. Putem insa fi siguri ca ei vor debuta prkitr-o hecatomba, prin acelasi masacru al confratilor, denuntati in mod obligator ca perimati, inactuali, academizati. Una din tendintele avangardiste cele mai agresive consta tocmai in adoptarea acestei optici tipice : istoria incepe ou "noi'. "Noi' sintem sau am fost unica forta vie a epocii, teorie gresita cars circula si la unii avangardisti romani. Nimeni m-ar recunoaste in ruptul capului ca romanticii, naturalistii, simbolistii, estetii etc. au fost si ei, la timpul lor si in felul lor, la fel de "avangardisti', ca literatura inainteaza prin momente succesive, mai mult sau mai putin radicale. Foarte "metafizicieni' sub acest raport, avangardistii se inchid in propria lor secventa istorica, din care fac un absolut izolat, intangibil. De unde si ivirea fanatismelor semnalate.

Din care cauza, avangarda autentica <nu poate fi decit ireductibila. Ea se agita patetic, are febra nestinsa a cunoasterii, rupe cu violenta pentru a patrunde dincolo de aparente si conventii, cauta, presimte - este ceva "faustic' in spiritul avangardei, fenomen specific european -, are intuitia imperioasa a viitorului, tinde spontan sa depaseasca toate ideile si conditiile date (spirituale, culturale, sociale, literare), oriunde aceasta necesitate se face simtita. La un recent congres C.O.M.E.S.. J.-P. Sartre subliniaza tocmai acest gest reflex al avangardei ,,de depasser son conditionnement' in perpetuitate. A devenit o banalitate a spune ca avangarda vine totdeauna "prea devreme', ca este "in avans' fata de timpul sau. Si totusi acesta, si nu altul, este curatul adevar, pe care Jean Cooteau il formuleaza cu spirit : "Cind o opera pare a fi inaintata fata de epoca, inseamna ca epoca este in intirziere fata de ea'.

Citeva scurte indicatii vin sa ilustreze tocmai aceste realitati : "decadentii francezi'' ironizeaza si parodiaza pe parnasieni. Futuristii denunta pe Carducci, pe D'An/nunzio, "muzeul- cubist. Manifestul Dada din 1918 declara in acelasi stil : "Ne-am saturat de academiile cubiste si futuriste'. Suprarealistii vad In dadaism "cea mai mare confuziune^u posibila, urmata de o categorica desolidarizare, pentru a nu mai aminti de dispretul pentru precursorii imediati, de "batrinul cabotin Cezanne- etc. Istoria le intoarce polita, caci la o ancheta a revistei Arts (1965), mai toti participantii vad in suprarealism un "obstacol pe care trebuie sa-1 depaseasca orice miscare de avangarda'. Iar cineva trage concluzia deloc paradoxala : ,,Cuvintul avangarda a devenit de mult timp expresia ariergardei'. Sic iransit gloria mundi. Fireste ca avangardistii romani repeta acelasi gest. De pilda, Integral trimite la plimbare pe dadaisti, pe care-i bate superior pe umar. Pentru Ilarie Voronca "suprarealismul nu raspunde ritmului vremei'. Si asta cind ? La 1 martie 1925. La rindul sau, Unu se lanseaza intr-un adevarat rechizitoriu impotriva revistei Contimporanul, acuzat de cea mai "dubioasa flagranta atitudine'. Redactia se pregateste sa manince Coliva lui Mos Vinea. ^8T

4. N-are sens a atribui avatarurile suprarealismului si ale altor avangardisme numai temperamentului diferitilor "sefi' si "papi' de penumbra. Adevarul este ca orice avangarda cade victima propriei sale dialeotici interioare, care o impinge la fractionare, pulverizare si in cele din urma la anihilare. Miscarile de avangarda mor toate, in cele din urma, de moarte naturala. Ele se nasc, cresc si sucomba, inscriind curba eterna a curentelor literare, in forme doar mai precipitate, spectaculoase, efervescente. Exista o caducitate interioara a avangardei, produsa de scindari, ramificari, disocieri inevitabile. Oricind exista riscul "superavangardei', al elitei privilegiate, rupta intempestiv de restul trupei avangardei, lasata subit in urma. Fenomenul, fireste, nu scapa lui Andre Breton, de-a lungul agitatei sale activitati literare, pentru a nu mai aminti de militantii ce au abandonat deschis suprarealismul. Poetul francez vorbeste de anume legi de fluctuatie, de "hartuieli caracteristice', de o "serie intreaga de slabiciuni, zigzaguri si defectiuni', de "aspectul gresit al unor presupuneri ale mele', observatii patrunzatoare, de reamintit, intrucit tin de esenta insasi a avangardei.

Dadaismul trece prin dileme analoge, poate mai int rezolvate, in sensul ca, atunci cind evenimentele i optiuni definitive, fideli spiritului miscarii, dadaistii I«orbiti sau pulverizati, dupa o rezistenta minima, lntr->ri funebre, din 1922, Tristan Tzara declara :"Dada start¹ de spirit. De aceea ea se transforma dupa popoare nimente.' .' De altfel, miscarea dispare curind ca entit; tonoma, participantii lansindu-se pe traiectorii prf colul "divorturilor' periodice tinu de ritualul sj; gardei, ^rerificat din plin si la noi. Revistele isi s< ducerea, gruparile isi arunca anatema, trei suprarr dueleaza la singe cu doi suprarealisti deviationi suprafata, toata aceasta convulsie de capa si spad dreptul anecdotica. in interior, actioneaza "legea-tala a oricarei avangarde si, Sn definitiv, a oriei literar : contradictia interioara.

5, Destramarea interioara urmeaza Indcs proces normal de imbatrinire. Ca ' ..vedeta', a uzeaza repede,

? selectie naturala a avangardelor : cele mai viguroase i pur si simplu "la cos- formulele perimate. De acest mism* isi dadeau seama si futuristii. Multe avangarde prin renuntare, prin abandonare, spectacol destul de (olic. Sa citesti pe fugosul, teribilul Andre Breton, ad-,1 (in 1946) cel de-al doilea manifest, este aproape penibil : "Timpul s-a insarcinat pentru mine sa-si toceasca unghiile polemice* ! Sau sa constati ca Gellu Naum, cel din Critica mizeriei, se consacra din abundenta literaturii pentru copii, ceea ce, din punct de vedere strict suprarealist, este de-a dreptul scandalos ! Dar autorul are cel putin curajul sa declare ca vechiul sau crez, in numele caruia profera criticilor amabilitati, a fost "depasit'. Insa cel mai grav simptom de senilizare ra-mine tipizarea, automatizarea rebeliunii, inconformismul esuat in rutina. De la o anume etapa inainte, avangarda produce tot mai multe poncife si locuri comune, dupa o serie de "canoane* bine precizate. Inca un pas, si ea se preface in "stil', fenomen surprins cu acuitate de un mare actor si spectator al avangardismului european, Aragon.⁸⁹ Iar fixarea intr-un stil inseamna moartea dicteului automatic autentic suprarealist, tipizarea absurdului dadaist etc. De la universalitatea acestei legi estetice avangarda nu se poate sustrage. Si apoi actiunea inovatoare a literaturii de avangarda este frinata si limitata prin insasi conditia limbajului; ea foloseste un limbaj dat, preconstituit. Avangarda nu poate inventa integral acest instrument obligator de expresie.

6. Lovitura de gratie vine insa din partea jataiitatii autonegatiei, a imposibilitatii avangardei de a supravietui propriei sale formule de "ruptura'. Avangarda trebuie sa-si modifice mereu unghiul si sistemul de negatie, sa nege mereu altfel, sa refuze orice conformism al anticonformismului. Automatizarea si imobilizarea intr-o astfel de atitudine echivaleaza cu anularea esentei avangardei, care exclude orice modelare, programare si dogmatizare a negatiei. Avangarda trebuie sa intrerupa o traditie, inclusiv propriul sau inceput de "traditie', pentru a nu deveni "stil' sau inertie. Din care cauza, avangarda pierde, dupa afirmare si "victorie', orice sens. Nu-i mai ra-mine decit sa se autodizolve. Ea este condamnata sa dispara, sa se autoanuleze, pentru a face loc altei avangarde, sacrificiu echivalent cu o eterna renastere. Argument in plus - si hotaritor - de a sublinia imposibilitatea fundamentala a avangar-dei, de a n-o recunoaste altfel decit ca o simpla tendinta si metoda radicala de contestare. Sinuciderea efectiva a atitor pictori si poeti avangardisti constituie simbolul tragic al acestui destin al autodistrugerii. Trairea sa este atit de arzatoare si absoluta, incit "actul' avangardist suprem devine, prin incandescenta, neantul, nimicul, disparitia totala. Prezenta avangardei se transforma intr-o iremediabila si definitiva absenta.

Singura miscare care a inteles pe deplin aceasta logica interioara este, fara indoiala, dadaismul. Oficializindu-si disparitia, el trage cu luciditate ultima consecinta : "Adevaratii dada sint contra Dada' ; "Dada este contra viitorului. Dada este moarta.' : "in realitate, adevaratii dada s-au separat totdeauna de Dada'. Punctul pe i il pune Tzara, intr-o Conference sur dada (1922) : "O alta caracteristica a miscarii dadaiste este separarea continua de prietenii nostri. Ne separam, demisionam. Primul care si-a dat demisia din miscarea Dada am fost eu.^u Procesul merita sa fie urmarit, deoarece el confirma, inca o data, una din "legile' de baza ale avangardismului : miscarile de acest tip tind sa se structureze, sa se organizeze, sa imbrace forme stabile, sa se transforme in corp constituit. Si ca atare, sa asculte de propriul lor instinct de conservare, netolerind revolutia in incinta, inovarea, dezagregarea care, in acelasi timp, le instituie si le legitimeaza. Un text putin cunoscut : Marchez au pas, Tristan Tzara parle a "Integral' (1927) dezvaluie tocmai aceasta psihologie : "Eu insumi am ucis Dada, in mod voluntar, deoarece am constatat ca o stare de libertate individuala devenise in cele din urma o stare colectiva' Deci generalizata, predispusa spre rutina si conformism. Adica exact ceea ce avangarda trebuie sa refuze. Gest demonstrativ, de o incontestabila consecventa : la o expozitie Dada, apare o "sculptura' de Max Ernst si, linga ea, legata cu lant, o secure. Publicul este invitat sa puna mina pe secure si sa distruga "opera'. Dovezi in acest sens apar mereu. La un moment dat, Andre Breton constata ca a devenit strain de primul sau manifest. intre autor si text s-a interpus, intre timp, un hiatus adinc si irecuperabil. Kerouac incearca, la fel, senzatia autodezgustului. Negarea de sine nu-1 mai satisface. De unde autodenuntarea finala a anarhiei Beat, sub iscalitura propriului initiator. Astfel de fenomene intilnim si in avangardismul romanesc. intr-o Pro-

jesie de credinta pentru grupul Alge, Geo Bogza se pronunta in acelasi sens, impotriva "standardizarii'. Sinuciderea revistei Unu este anuntata in termeni identici : "Unu e la usa anului sase. Si pentru ca sa ramina tinar, ii asasinam azi, inainte de a incepe scoala primara.' T>

7. Situatie surprinzatoare, dar nu inexplicabila. Negatia avangardei, oricit de radioala i-ar fi vointa de distrugere, intra in "cercul vicios' al reconstructiei involuntare, cvasi-au-tomate. Avangarda se reface singura, ea se reconstituie periodic in interiorul circuitului sau latent. Voind sa intrerupa, sa refuze cu brutalitate, avangarda sfirseste prin a continua, a pune altceva in loc : un program si uneori chiar o "estetica', o metoda de creatiesi lectura,o formuladereconstructie a realitatii, intr-un nou tip de opera, care include o noua viziune despre lume. Orice negatie implica o afirmatie. Distrugerea precede si continua actul creatiei, finalitatea oricarui adevarat scriitor, "clasic' sau de "avangarda' : "In ceea ce priveste invinuirea de a fi un destructor - dtclara si Apollinaire - o resping in mod formal, caci niciodata n-am distrus, ci dimpotriva am incercat sa construiesc. Nu m-am infatisat niciodata in postura de destructor, ci de constructor.' Faptul ca unul din cele mai active curente de avangarda se intituleaza constructivism nu poate fi o intimplare. in orice caz, cuvintul nu are o rezonanta goala, ci de rezistenta net antidadaista, de refuz categoric al negatiei pure. Constructie a unei "realitati' autonome, da ; negare a oricarui tip de reconstructie imaginara a realitatii, nu ! Implicatiile sociale ale constructivismului corecteaza acelasi negativism absolut. Jocul acesta al echivalentelor necesare depaseste insa limitele "constructivismului' istoric (al doilea deceniu al secolului nostru). Ideea reconstructiei limbajului sta chiar in centrul avangardei literare moderne. Preocuparea insistenta este de a gasi o metoda si un nucleu, in jurul caruia sa se reconstituie dezintegrarea si nebuloasa expresiei. Poezia si teatrul care se fac sub ochii nostri, action-poetry si action-theatre, preocuparile de genul work in progress, anume forme de arta "aleatorie' confirma aceeasi tendinta. Natura are oroare de vid si creatia literara de nean't.La capatul oricarui proces de dezagregare surprindem cicatrizarea, refacerea inevitabila a tesuturilor. Constructivismul romanesc dezvaluie o adevarata vointa de sinteza moderna si Manifestul activist catre tinerime

(1924) constata ca : "Romania se construeste azi'. Integral declara un an mai tirziu : "Noi : sintetizam vointa vietii dintot-deauna, de pretutindeni si eforturile tuturor experientelor moderne. Cufundati in colectivitate, ii cream stilul dupa instinctele pe care de-abia si le banuieste.' '

8. Relativa, predominant teoretica, se dovedeste - la o privire atenta - si realitatea "rupturii'. Avangarda nu pleaca niciodata de la punctul zero. Continuitatea, pe un plan sau altul, a traditiei si literaturii, nu este intrerupta in mod radical in nici o ipoteza. Avangarda se inscrie intr-o succesiune, preia si transmite, constituind doar un moment violent dintr-o lunga traiectorie. Orice reactiune programatica si polemica impotriva unei situatii literare anterioare, blocate si dogmatizate, - cazul barocului ⁹², clasicismului, romantismului - formeaza o ipostaza istoric diferentiata a spiritului avangardist, o constanta a artei si literaturii, cu caracter de mutatie si exceptie. Cind avangarda moderna da dovada de luciditate si putere de introspectie, exponentii sai nu pot sa nu recunoasca ideea de "traditie'. Ba chiar surprinde insistenta cu care ei o teoretizeaza, dintr-un fel de spaima metafizica, a golului absolut, a suspendarii in vid. Apollinaire incearca "sa reinnoade - in Les Mamelles de Tiresias ! - o traditie neglijata*. Tristan Tzara afirma despre artistii moderni ca : "Ei continua traditia trecutului si evolutia ii impinge cu incetul, ca un sarpe, spre consecintele interioare, directe, dincolo de suprafete si de realitate', spre esenta. Si Eugen Ionescu observa ca intreg teatrul modern "se integreaza, in cele din urma, in traditia teatrala. ceea ce trebuie sa se intimple oricarei avangarde' La Integral se vorbeste in mod curent de "traditie', in dublul sens al sincronizarii cu ritmul istoriei si al "continuitatii in timp* al materialului poetic. ^M Se pune doar intrebarea : care sint cauzele acestei aparent stranii involutii ?

Avangarda, cum stim, aspira la puritate si inocenta, sensul sau este regenerarea, reintoarcerea la autentic, spontan si natural, la primordial. Marea sa nostalgie este a "paradisului pierdut'. De unde intreaga obsesie a "primitivului' si "barbariei', care urca prin Rimbaud si Gauguin, la izvoarele exotismului european : sculpturile egiptene, negre si oceanice, evocate inca de Apollinaire, "traditia artei negre, egiptene, bizantine, gotice', opusa de Tristan Tzara "sensibilitatii atavice mostenita

de la detestabila epoca de dupa Quattrocento'. Andre Breton colectioneaza sculptura neagra, descopera magia mexicana, pe suprarealistul "salbatic', martinichezul Aime Cesaire etc. De "reintoarcerea la izvoare', in sensul "alaturarii unei traditii vii, dincolo de traditionalismul sclerozat', vorbeste si Eugen Ionescu. Toate aceste atitudini, de tipul reculer pour mieux sauter, trec si in avangardismul romanesc, unde se face teoria ca : "Arta copiilor, arta populara, arta psihopatilor, a popoarelor primitive sint artele cele mai vii, cele mai expresive, fiind din adincimi organice, fara cultura frumosului' (Marcel Iancu). Simplificarea procedeelor este pusa in legatura cu "economia formelor primitive (toate artele populare, olaria si tesaturile romanesti etc.)^u. S-a putut vorbi, in acelasi sens, de un "dadaism juvenil', de un "dadaism poporan' etc.⁹⁴

Aceeasi colaborare intre avangarda si ideea de traditie pe planul genealogiilor, al precursorilor (reali sau inventati), al reintegrarii retrospective in toate actele de inconformism, revolta si inovatie ale istoriei literare. "Cel dintii lucru la care aspira un curent nou ce lupta impotriva traditiei - observa si Lucian Blaga - este de a-si crea o traditie.' Or, acest fapt nu este posibil fara certitudinea paternitatii, legitimitatii actului de nastere, a documentelor precise de stare civila. De unde cea mai mare pasiune pentru reactualizarea precursorilor la : simbolisti (Baudelaire, Vigny, Shakespeare etc), futuristi (Dante, Poe etc), dadaisti (Sade, Lautreamont, Rimbaud, Jarry, romanul negru), suprarealisti (primul manifest vine cu o lista impunatoare, de la Young si Swift, la Mallarme si, mai ales, Lautreamont, singurul care se salveaza dupa masacrul general din manifestul al doilea), adeptii "noului roman' : "Departe de a face tabula rasa din tot trecutul - spune Robbe-Grillet -, cel mai usor ne-a fost tocmai sa ne punem de acord asupra numelor precursorilor nostri, iar unica noastra ambitie e sa fim continuatorii lor' : Flaubert, Dostoievski, Proust, Kafka, Joyce, Faulkner, Beckett O galerie de precursori apare si in publicatiile avangardismului roman : Urmuz, Brancusi, Arghezi, Tzara si, bineinteles, mai toate autoritatile straine, de la Baudelaire, Shaw, Whitman (dar listele variaza destul de eclectic).⁹⁵

Se practica, in sfirsit, si un anumit "colaj' traditionaliste- avangardist, chiar prin intermediul acestor precursori supusi unei actiuni de "recuperare' (repachage). Brecht declara ca

pune la contributie "toate mijloacele, vechi si noi, experimentate si neexperimentate'. / Novissimi folosesc in mod curent citate in diferite limbi, inclusiv clasice (Sanguineti este revelator in aceasta privinta). Poetii de genul Beat (Gregory Corso) scriu poezii cu titlul : Uccello, Botticelli's Spring, D. Scarlatti.« Avangarda are deci "clasicii', citatele si pergamentele sale, prevazute cu multe sigilii, precum diplomele medievale. inca un bun exemplu de "razbunare' subtila a istoriei si traditiei. Ea nu accepta sa fie ignorata, chiar atunci cind se lasa - distant si ironic - atacata si bagatelizata.

VI. Ciclul social al avangardei se inchide in acelasi punct terminus al "clasicizarii', in speta : recuperarea si integrarea in structurile stabile, pe deplin acceptate. Nu este vorba de nici o "tradare', ci de o "imblinzire' inevitabila. Asimilarea si sedimentarea tin de esenta si mecanismul fundamental al culturii, care nu se poate constitui si perpetua decit prin valori omologate, catalogate. Faptul ca avangarda, initial "subversiva', devine - in conditiile societatii occidentale - o adevarata "institutie', printr-o evidenta si confortabila "imburghezire', are, fara indoiala, explicatia sa. De vreme ce bazele acestei societati (relatiile de productie) nu sint atinse, iar liberalismul, real sau formal, ingaduie orice exhibitie, care poate fi continutul obiectiv al rebeliunii avangardiste, in conditiile date ? Din perspectiva radicala, intransigenta, se vorbeste, cu diferite nuante polemice, de : "abces de fixare', "diversiune', "catarsis burghez', "defulare', "bufonerie distractiva' intretinuta pentru a nu fi luata in serios, o forma de "ridicol' lasat sa se anuleze in propriul sau spectacol. Exista o intreaga "sociologie' a avangardei, intemeiata tocmai pe astfel de teze. Din perspectiva opusa, conservatoare, avangarda constituie un fenomen literar initial insolit, a carui istoricizare parcurge intreaga serie de etape, recunoasteri si consacrari obiective. Intre aceste limite, in continua deplasare, avangarda este supusa unui permanent proces de eroziune : recuperarea continua a elementelor marginale prinse in jocul selectiei sociale si sciziunea la polul opus a elementelor refractare, ireductibile, oare refuza "regula jocului', de pe pozitiile avangardismului eteren : rebel, negativist si "futurist' ⁹⁷. Daca aceasta faza este bine ilustrata de intreaga istorie a avangardei, tehnica recuperarii avangardei a

inceput a fi studiata sistematic abia in timpul din urma. Notam dcer clteva aspecte, unele destul de savuroase.

Trecem peste fenomenul ,,muzeului', atit de detestat de futuristi, unde toti futuristii figureaza - azi - in sali speciale, bine amenajate. I*a Muzeul de arta moderna din Paris, recuperarea - pe compartimente - poate fi urmarita cu ghidul in mina. Doua sali, bineinteles, sint consacrate dadaismului. Apar, peste tot, diferite tipuri de galerii de arta si fundatii "modeme*, lntimplare cum nu se poate mai picanta : la 6 februarie 1966. primarul orasului Ziirich dezveleste solemn o placa la cabaretul (fost Voltairc) de pe Spielgasse nr. 1, unde acum cinci decenii a izbucnit celebra "insurectie' Dada. In domeniul literar, scriitorii avangardisti sint studiati, atent, dupa cele mai traditionale metode istorico-filologice. La Sorbona, ci-tade.i idemismului si pozitivismului, s-a trecut recent (in 1964 'a impunatoare despre Dada a Paris. Autorul, Michel

num a participare universitara. De altfel, acesta este si cel mai sigur semn de acceptare : cind literatura de avangarda incepe sa fie predata la facultatile de litere. La noi, initiativa revine lui G. Calinescu, prin al sau Curs de poezie, tinut la Iasi, in primavara lui 1938.

Ironie (sau razbunare) a istoriei literare : furibunzii anti-clasit i avangardisti sfirsesc prin a fi recunoscuti, la rindul lor, drept "clasici'' - "clasici ai avangardei' ! -, clasati, definiti, etichetati ca atare. "Clasici' sint de buna seama, inei de pe acum, Andre Breton si Tristan Tzara. Necroloagele aparute la moartea "papei suprarealismului' nu mai lasa nici o indoiala. Deci de ce sa ne miram ca Jean Anouilh, de pilda, vede in Scaunele lui Eugen Ionescu o lucrare "clasica^u ? Se vor intilni, ele altfel, la Academia Franceza, in 1970, pentru ca firescul sa fie complet. Dar "scandalul' aparent nu este acesta, ci revendicarea deschisa a ideii de "clasic' si "clasicitate' in unele medii avangardiste. inca din 1925, in opozitie cai suprarealis-mul, Ilarie Voronca cere : "Nu dezagregarea bolnava, romantica, suprarealista, ci ordinea-sinteza, nrdinea-esenta constructiva, clasica, integrala'. Iar in alta parte, in cel mai pur spirit Paul Valery : "Constructia clasica obiectiva (impusa de o ordine si constringere proprii)'. Tot in aceeasi perioada, Mihail Cosma vine cu o profetie : "Cu pasi gigantici si siguri, ne indreptam catre o incandescenta epoca de clasicism'. Foarte consecvent cu principiile sale ("reimprospatarea permanentului', ..reintoarcere' si "restitutie'), Eugen Ionescu vorbeste in mod destul de frecvent de fondul "universal' al avangardei, "care poate fi considerat drept clasic' ⁹⁸. Nu este vorba de nici un paradox, ci de cea mai pura circularitate dialectica : negatia literara trece in contrarul sau, care este afirmarea permanentei.

Situatia sociala actuala a avangardei occidentale reface aceeasi situatie : o arta prin definitie a negatiei, cum este avangarda, devine in cele din urma o arta a succesului, modei, gustului, academismului, deci a ariergardei. Caci, nu mai incape nici o indoiala, avangarda constituie, in foarte multe medii straine, un spectacol nu numai tolerat, dar organizat si "rentabil'. In societatea de consum, avangarda constituie un "produs de consumatie' (unii ii spun chiar, o "marfa'), oferita pentru "piata'. Lansata in circuitul comercial, arta de avangarda se supune, in mod inevitabil, legii cererii si ofertei, bursei artistice, cotelor de achizitie. Andre Breton avea mari sarcasme pentru S. Dali, poreclit "Avida dollars'. Dar dupa devize liber convertibile umbla, de fapt, intreaga "avangarda' a lumii. La inceputul lui octombrie 1970, la Lugano, in Elvetia, am vazut una din cele mai senzationale expozitii de avangarda : 58 de artisti dintr-o tara din Est expuneau - sub patronajul oficialitatilor locale - peste 350 de lucrari, multe de prim-ordin.

Vechile publicatii avangardiste au fost studiate si sub acest aspect, al recuperarii economice. Multe se transforma, din organe de propaganda, in simple foi de informatie ; altele incep sa publice reclame comerciale platite dupa tarif. ' Grandoare si decadenta, compromis melancolic al supravietuirii

VIL A scoate din toate aceste constatari citeva concluzii de ordin general despre valoarea si, mai ales, semnificatia literaturii de avangarda devine nu numai posibil, dar si necesar. Cu observatia ca orice evaluare globala a avangardei literare nu se poate produce, in mod legitim si specific, decit in sfera estetica. Avangarda nu se confunda, sub nici o forma, numai prin ea insasi, nici cu activitatea artistica, nici cu valoarea artistica. Avangarda nu constituie o formula infailibila, o reteta de talent sau de originalitate reala. "Daca scrieti, dupa

metoda suprarealista, triste imbecilitati - preciza pe buna dreptate Louis Aragon, in Traite du style (1928) -, acestea sint triste imbecilitati.¹* "Nu exista teatru de ariergarda sau de avangarda, - recunoaste si Eugen Ionescu - ci numai teatru bun sau teatru rau.' Avangarda nu confera in nici un caz si nimanui brevete de geniu.

1. Precizarea este si necesara, si importanta, mai ales in situatia actuala a avangardei. Succesul sau, fie de esenta pur comerciala, publicitara, fie al "redescoperirii' subite, in diferite zone, unde circulatia avangardei fusese anterior intrerupta, produce un dublu fenomen, care trebuie subliniat cu toata vigoarea. Exista avangarde spontane, autentice, dar si avangarde simulate, artificiale, profund false. Avangarda nu constituie un program ad Kbituro, ci o stare de fapt si de spirit. Nu poti sa-ti propui "sa Iii de avangarda', numai fiindca o anume conjunctura literara poate crea iluzia "modernitatii' si a "indraznelii'. Multi avangardisti reali nici nu stiau ca fac "avangarda', cazul lui Urmuz, de pilda. In orice caz, ei nu cultivau o astfel de eticheta conceptuala, exterioara actului intrinsec de creatie. Mimetismul avangardei devine tot mai suparator si in Occident, unde se vorbeste foarte insistent de "depasire', "anacronism', "perimare', manifestare pur "retorica', intrucit "ruptura' reala a devenit, intre timp, fara obiect. Situatie cu atit mai paradoxala intr-o literatura ca a noastra, unde toate pretinsele "avangarde' actuale nu constituie, in realitate, decit acte de repetitie ale unor revolte anterioare de import, a caror motivare a incetat. Rezultatul, chiar inocent in intentie, este pastisa, formalismul gol. O noua si reala avangarda romaneasca nu poate fi posibila decit in conditii de originalitate si independenta totala, printr-o explozie interioara imprevizibila si incontrolabila. Viitorul poate sa rezerve multe surprize. Deocamdata, tot ce se poate spune este ca spiritul insusi al avangardei refuza imitatia, confectia avangardista dupa procedee tipizate.

Problema criticii avangardei s-a complicat intrucitva, sub influenta unor teze ale lui Georg Lukacs, ostile oricarui tip de avangarda, "istoric' sau "epigonic'. Acuzatiile constante de "antirealism', "decadentism', "formalism', aruncate in bloc intregii literaturi care nu continua linia realismului clasic, traditional (Gorki, Thomas si Heinrich Mann), aduse si unor artisti

progresisti, socialisti, net antifascisti (Brecht si altii) au primit in cele din urma rectificarea necesara. Critica marxista a demonstrat ca avangardismul scriitorilor comunisti n-a constituit doar o simpla "eroare de tinerete' ; ca asimilarea noilor procedee formale cu procedeele literaturii decadente este gresita : si ca, in general, marxistii resping nihilismul absolut, ilogismul, irationalismul total, dar citusi de putin formele de opozitie ,,complexe' si modalitatile noi de expresie, "eflorescenta parabolei', de pilda. Dar toata aceasta controversa, care preocupa insistent nu numai critica maghiara '', ar necesita dezvoltari speciale, inclusiv in cadrul ideii de libertate a creatiei (v. Libertatea, voi. II). Ramine pe deplin verificat ca "ruptura' avangardista nu duce, in mod necesar, la adeziunea ideologico-poli-tica si ca revolta poeziei in numele transformarii vietii continua sa ramina o frumoasa utopie. Pentru a nu mai aminti ca eliberarea de vechea arta si literatura nu le-a facut implicit sa dispara, in muzee si istorii literare, ambele tipuri de creatie coexista. Explicatia este simpla.

2. Lautreamont nu "desfiinteaza' pe Raeine, nici Ur-muz pe Eminescu si Arghezi, pentru bunul motiv ca operele "clasice' sau "avangardiste', in masura in care intrunesc conditia artei, nu pot fi decit egale calitativ. Orice creatie autentica are vocatia clasicitatii. Dincolo de intentii si programe, ceea ce triumfa in cele din urma si in orice ipoteza este realizarea. Iar realizarea estetica nu este posibila fara un numar de conditii minimale, care tin de esenta oricarei structuri artistice. in mod analog, manifestele cele mai incendiare nu pot fi concepute decit intr-o anume ordine a ideilor, cu o buna silogistica. Aspect, dupa stiinta noastra, nu pus indeajuns in lumina : la reeditare, Andre Breton si Tristan Tzara nu numai ca vin in note si "avertimente' cu precizari calme, argumentate. Dar cine s-ar astepta ? La acelasi Tzara intilnim - nu o data - principii de-a dreptul clasicizante. Si asta cind ? In plin delir anarhic ! Intr-o Note sur l'art negre (1917) se face elogiul "simetriei'. Intr-o Note sur la poesie negre (1918), se vorbeste de "rotunjirea si ordonarea formelor'. Intr-o Note sur la poesie (1919), apar notiuni ca : "severitate', "necesitate', "ordine'. Scriind despre Pierre Reverdy, el omagiaza ideea de "organism', "constructie', "compozitie', "precizie'. in legatura cu

Hans Arp (1917), Tzara insista din nou asupra ratiunii estetice a simetriei. De altfel, pictura abstracta include foarte multe elemente simetrice si geometrice. Unul din tablourile cele mai simetrice pe care le cunoastem este Les Hovimes rCen sawont rien de Max Ernst, riguros construit pe o linie mediana. Nici suprarealistii, oricit de onirici ar fi, nu pot ignora anume adevaruri eterne, precum valoarea raportului dintre miscare si re-paos, a ritmului. Andre Breton face un frumos elogiu al perfectiunii si regularitatii cristalului {UAinour jou). inca de la faza desprinderii de Dada este respinsa "noutatea in sensul cel mai fantezist al cuvintului^{w 102}. Iremediabila caducitate si moarte a avangardei provine, in primul rind, din lipsa "con-stringerii' interioare. Libertatea amorfa, exacerbata, haotica ucide orice lucrare artistica si, implicit, orice avangarda. O anume rigoare si disciplina sint etern creatoare ; dimpotriva, spontaneitatea pura impiedica cristalizarea si organizarea artistica, de orice tip si orientare.

La capitolul realizarilor efective, niciodata nu se va putea nega avangardei, mai presus de orice, functia sa regeneratoare, eficienta antidogmatica, ruperea crustelor artificiale, dinamitarea falselor ierarhii (specifice in buna parte vechii societati), combaterea prejudecatilor literare si extraliterare, tendinta de exterminare radicala a poncifelor si banalitatilor crunt apasatoare, intr-o atmosfera saturata, imbicsit filistina si academi-zanta, avangarda introduce periodic curente de aer proaspat, undele sale de higiena estetica si intelectuala, demistificari adesea salutare, chiar daca saltul peste cal se dovedeste frecvent. Fara indoiala ca virtutile avangardei sint si ramin predominant negative. Dar acest fapt nu le micsoreaza insemnatatea, in unele conditii istorice date. Dimpotriva. Contributiile strict pozitive, de ordin literar, cite se pot retine, sint si ele insemnate. Stimularea controverselor estetice si largirea considerabila ? conceptului de poezie constituie un fapt de prima evidenta. Avangarda inscrie un intreg capitol in istoria principiilor poetice moderne, incita la clarificare, descopera "idei' si pune "probleme', cu toate ca solutia reala este adesea alta, in total sau in parte. Pledoaria sa pentru "noutate' este energica, pasionata, chiar daca nu totdeauna eficienta. Elogiul inovatiei culmineaza cu o adevarata rebeliune si declaratie de drepturi a originalitatii literare. Rezultatele, inca o data spus, ramin

in genere mult in urma programelor si manifestelor. Spiritul avangardei nu anima in mod simultan si egal toate artele si speciile literare. Insa perspectivele au fost larg deschise. Ipotezele au devenit mai numeroase. Literatura - nu numai pe plan european - si-a marit si pe aceasta cale sfera "noului' si a "realului'. Zone de investigatie, stiluri si tehnici rare ori inedite sint reactualizate, descoperite si incorporate domeniului estetic si poetic. Explorarea inconstientului, dicteul automatic, "colajele', poezia cotidianului, a hazardului obiectiv, umorul grotesc si absurd, investirea cu functii inedite a parabolei si simbolului, cultivarea unor noi forme de pamflet, satira si parodie, toate acestea, chiar daca nu modifica in mod radical dezvoltarea marelui sau curs, au servit si contribuie la nuantarea, elasticizarea si modernizarea continua a literaturii. O structura artistica unitara a "avangardei', ca "stil' artistic bine definit, nu exista insa. Priza avangardei asupra celor mai mari creatori contemporani nu este nici insemnata, nici integral fecunda, de foarte multe ori nici macar perceptibila. Dar climatul general a cunoscut o efectiva emancipare.

Care este contributia reala a avangardei romanesti, pe plan national si international, iese din cadrul analizei de fata. Ea poate fi urmarita in toate istoriile literare, monografiile, studiile consacrate, mai ales in ultimul timp, acestei teme atit de atractive. ¹⁰³

VIII. Fenomen international, cu diferite centre de germinatie autonoma, diversificat in miscari cu propria lor traiectorie, specificitate nationala si cronologie, avangarda constituie, dupa cum s-a putut constata, un fenomen "etern', consubstantial istoriei literaturii. Din care cauza, din punctul de vedere al analizei si concluziilor noastre, ne este greu sa-i atribuim o datare riguroasa, limitata doar la prima jumatate a secolului XX, la ultimul sfert de veac etc. Ceea ce caracterizeaza acest moment este, intr-adevar, tendinta negatiei absolute, teoria si practica "rupturii' radicale, momentul intensitatii maxime, de ,vvirf', al avangardei. in aceasta perioada, in mod indiscutabil, avangarda ajunge la plenitudine. Abia acum ea dezvolta, in formele cele mai violente pe care le cunoastem, to-

talitatea virtualitatilor organice, care au cunoscut diferite rabufniri de-a lungul istoriei. Dar este greu sa se pretinda ca dupa o "avangarda* (istorica) si o ,,neoavangarda^u (care se isto-ricizeaza sub ochii nostri), nu va interveni, cindva, o noua surpriza, un fel de ..neo-neo-avangarda'. Avangarda constituie prin definitie un proces deschis, cu o mare vocatie "viitorista^il. Prin insasi logica si elanul sau interior, ea trebuie sa se depaseasca, sa renasca, sa anticipe, sa se "rupa' de restul literaturii, sa faca mereu noi si mari salturi inainte. De altfel, numai dupa ce a fost depasita, lasata in urma, avangarda poate fi recunoscuta, bine reperata.