AUTENTICITATEA - IDEE LITERARA

AUTENTICITATEA - IDEE LITERARA

Introdusa si, in tot cazul, impusa in limbajul nostru critic- eseistic indeosebi de Mircea Eliade si Camil Petrescu (desi in acceptii diferite), ideea de autenticitate intruneste, azi, adeziuni unanime. A devenit inca un loc comun, o caracterizare stereotipa, lipsita adesea de orice continut. Dar acest accident, ca multe altele, intimplate ideilor literare, nu putea sa nu se produca. Largirea continua a notiunii o destina de la sine unei mari cariere. Autenticitatea este un concept elastic, suplu. comod, plin de echivoc si ambiguitate, format prin aluviuni succesive. Este si motivul pentru care de uzul si abuzul "autenticitatii' nu sint vinovati numai publicistii literari. in cuprinsul sau s-au revarsat si contopit 'cel putin trei straturi semantice, bine distincte :

I. La origine, descifram cu usurinta un sens predominant etic. Una din normele constiintei morale este buna credinta, fidelitatea fata de sine, consecventa, sinceritatea, onestitatea interioara : "Fii tu insuti', "Fii credincios tie insuti'. Virtute absolut traditionala, de mari urmari literare atunci cind ea tinde sa impuna in centrul atentiei expresia nuda - deliberat nuda - a subiectului si a trairii sale. Or, nici antropomorfismul antic, nici teocentrismul medieval n-aveau cum stimula si consolida o astfel de atitudine eminamente umanista si individualista. A face din sinceritate - virtute etica - virtute estetica reprezinta o rasturnare de planuri pe care numai Renasterea o putea realiza. Si, intr-adevar, de abia in aceasta epoca inregistram primele revendicari ale "autenticitatii' literare in cultura europeana. "Manifestul' fundamental este semnat, desigur, de Montaigne, care-si prezinta Eseurile (1580) drept o "carte de buna credinta'. Si ce inseamna "livre de bonne foy' in ordinea estetica ? Nimic altceva decit fuga de ealofilie, de "frumuseti imprumutate'. Si, mai ales, confesiunea "simpla, naturala si obisnuita, fara simulare si artificiu, caci pe mine ma zugravesc'. Eul scriitorului devine in felul acesta obiect de observatie introspectiva directa, nefalsificata. Pe scurt, "autentica'. Surprins in "intregime si cu totul gol', fara false pudori, fara masca, in culori naturale (Au Lecteur).

In acest program autobiografic modern poate fi. intrevazut actul de nastere al teoriei autenticitatii, intuitie pe care Montaigne, in felul sau, o are¹. Si daca mai poate fi umbra de indoiala, lectura capitolului Des Vaines subtilitez (L. I, Ch. LIV) vine s-o imprastie. Ca si critica impotriva conventiilor, artificialitatii si "ceremoniilor' (De la Presomption, L. II, Ch. XVII). Foarte caracteristic este si textul din Consideration sur Ciceron (L. I, Ch. XXXIX), unde se combate invazia afectarii pina si in corespondenta particulara, redactata nu cum ar fi firesc, spontan, ci in vederea efectelor. Acelasi program autobiografic apare si in La Vita di Benvenuto Cellini scritta da lui medesimo (1558- 1566). Ilustrul sculptor florentin vrea sa-si "povesteasca singur viata, cinstit si fara ascunzisuri'. De unde o relatie plina de ingenuitati, cruditati si savoare, sinceritatea devenind autentica, deci "literara' , prin insasi expresia sa integrala, in deplina libertate. Ideea se consolideaza treptat, devenind de circulatie absolut curenta. Se admite, azi, de multi autori, ca orice "creator autentic este de o sinceritate absoluta'². Omologia actuala a celor doua notiuni, in aceasta interpretare, se dovedeste desa-virsita.

Drumul o data deschis, imperativul etic al autenticitatii impune exigente tot mai radicale. Respinsa de conventionalismul "marelui secol', artificializat de exces - La Rochefou-cauld pretinde ca sfirsim prin a ne deghiza chiar si fata de noi insine (CXIX) -, sinceritatea literara se refugiaza in mediul sau de predilectie care este jurnalul intim, autobiografia, memoriile, corespondenta privata. Nu este simptomatic faptul ca tocmai intr-o epoca de maxima stilizare, conventionalism si disimulare, s-au scris unele dintre cele mai autentice

Memorii din intreaga literatura universala ? Ducele de Saint-Simon, orgolios, vindicativ, impulsiv, recunoaste pe fata ca "mi se lauda cu impartialitatea, as face-o in zadar'. Intr-atit are condeiul de iritat si de pamfletar. Desi, in alt loc, el declara ca au s-a preocupat decit de "exactitate si adevar'.

Aceste scrupule sint tipice adevaratilor memorialisti, dominati de un dublu reflex etico-veridic, care prezideaza in parte, pina azi, la destinele principiului autenticitatii. El poate fi regasit in forme aproape pure in Confesiunile (1781-1788) lui J.-J. Rousseau, adept al sinceritatii absolute (I, IV), in asa masura incit pina si Montaigne i se pare prefacut (II, X). Memorialistica romantica este patrunsa de aceeasi ambitie. Cu o nuanta in plus de "impudoare', de indiferenta la opinia publica si chiar de cinism, atitudini ce vor trece - toate - in literatura moderna autobiografica. De pilda, Thomas de Quin-cey, in ale sale Confesions of an English Opium-Eater (1822), isi dezvaluie "propriile senzatii, fara a ma preocupa de cei ce ma privesc'. Pozitie cu atit mai curenta autobiografiilor amintite si memoriilor nedestinate publicitatii imediate, unele voit postume.

Observatiile acestea se verifica si in literatura noastra, in zonele sale de penumbra, nefrecventate, dar pline de surprize. Memorialist in sens "autentic' nu este Ion Ghica, ci colonelul

Lacusteanu, care aentuziasmatpe Camil Petrescu (..unicul

document scris, autentic etc')^s. Si, inaintea sa, fara indoiala, mai ales Eufrosin Poteca : Ideile faptelor mele de la anul 1828 pina Ia aprilie 1829, pentru stiinta mea si pentru cunostinta de sine-mi, autobiografie de un rar "autentic', Ce strabate pina si in titlu. Ingenuitatea cu care acest cleric isi dezvaluie aventurile si "patima' erotica are si azi ineditul si savoarea sa. Camil Petrescu, in Patul lui Procust, invita pe doamna T sa devina scriitoare, "fiind sincera cu dumneata insati pina la confesiune' etc.

in aceasta prima acceptie, oarecum elementara, teoria autenticitatii ca sinceritate absoluta duce la citeva concluzii :

1. Patrunde si se raspindeste tot mai mult in literatura investigatia autobiografica in adincime, autoanaliza, scrutarea fiintt-i morale a scriitorului, in zonele sale ascunse, profunde, ireductibile. Gratie acestei orientari, analiza "abisala' poate fi intrevazuta si, in cele din urma, practicata. in tot

cazul, preocuparea pentru universul interior, genuin, viu, nealterat, profund si intregral trait, nedisimulat sub forme si dresaje sociale, de aici provine. Precursorii indepartati ai acestei atitudini tot in Renastere trebuie cautati. De abia acum poetii sint efectiv invitati sa se dezvaluie in intregime, iar poezia lor sa traduca "cele mai ascunse si interioare aspecte ale autorului' (Joachim du Bellay, La Dafense et illustration de la langue francaise, 1549, L. I, Ch. VIII).

2. In acelasi timp, alaturi de sentimentul integritatii si nefalsificarii interioare, apare tot mai insistenta constiinta unicitatii. Scriitorii incep sa descopere emotia si voluptatea singularitatii morale. Mai mult : s-o proclame si s-o cultive, precum J.-J. Bousseau in Confesiuni, unde declara cu ingenuitate : ~ -- _(I_ _Ch

gii teorii moderne a poeziei. Cum spune si Hasdeu, in necrologul la moartea lui Eminescu, numai in actul creatiei poetul este "mai el insusi, mai individual ca oricind' *.

3. in consecinta, a fi, a te pastra natural, devine o norma estetica fundamentala. Nici o falsificare, nici o impostura, nici o grimasa. Autenticitatea este un dat, o calitate naturala, care trebuie doar conservata, aparata. Esti sau nu esti "autentic'. Aceasta este tot. De fapt, intrucit esti "tu', nu poti fi decit "autentic', inca de la Montaigne se putea observa, in acelasi preminata de principii si legi imanente, a caror interpretare estetica nu poate fi decit una singura : "A fi natural, a nu scrie conform gustului unuia si altuia, a nu te da dupa nimeni ci, dimpotriva, a-ti semana cu fidelitate doar tie insuti (se ressembler fidelement a soi-meme)'. Am citat din Marivaux ⁵. Putem reproduce profesiuni de credinta, riguros similare, de oriunde, din Rousseau intre multi altii. Care este programul sau ? "Vreau sa infatisez semenilor mei un om in deplinatatea adevarului M-turii sale.' Adica un om pe deplin "autentic', necontrafacut. Cazul poeziei populare, pe care acelasi secol al luminilor o descopera si o valorifica (anticipat tot de Montaigne : Des Vaines subtilitez, L. I, Ch. LIV), este identic. Colectii, culegeri, precum

aceea a lui Percy, Reliques of Ancient English Poetry, voga lui Ossian si a poeziei celtice, o intreaga stare de spirit literara europeana instaureaza convingerea ca valoarea estetica si autenticitatea sint notiuni sinonime si direct proportionale ^e. Dimpotriva, departarea de izvorul popular, de neautentic, implica artificialitatea, caducitatea. Acceptia se consolideaza in sfera folcloristicii moderne, pentru care, de pilda, "neautentic' devine orice "basm redactat din pura imaginatie, de un autor cult la masa lui de scris' '. in acest inteles, intreaga literatura populara nu poate fi decit "autentica', spre deosebire de cea culta, de provenienta "neautentica'.

Oricit ar parea de paradoxal, modernul Apollinaire nu formuleaza altfel ideea : "imi plac operele de arta autentice. Acelea care au fost concepute de suflete deloc prefacute.' ⁸ Care si-au pastrat deplina lor puritate si originalitate nativa, neai-terata.

II. Si mai insemnate sint sensurile obiective, incluse in acceptiile traditionale ale cuvintului (gr. aut7ienticos=care face autoritate, genuin, original), toate in sfera notiunii de "adevarat' si "veridic'. Este "autentic' - spun si dictionarele, nu numai literare ⁹ - ceea ce ofera certitudine (documente, titluri si opere etc, emanate de la autorul care li se atribuie), ceea ce face autoritate (acte, dovezi inatacabile etc.), printr-o referire permanenta la adevaruri, texte, fapte, constatari verificate, de o realitate neindoielnica, de provenienta absoluta.

In aceasta faza a istoriei ideii de autenticitate, atributul este rezervat in exclusivitate Bibliei, scriitorilor biblici, detinatorii "adevarului' religios inatacabil, conceptie si acceptie tipic medievala (Sidonius Apollinarius, Aimericus ¹⁰), cu un inceput de extensiune si in directie laica, in sfera oratoriei, cum recomanda Jean de Garlande : cind ideea este simpla (materia levis), expresia poate fi intensificata, innobilata (eam reddere gravem et authenticam) ⁿ. In Renastere si Clasicism (Ben Jonson, Chap-man, Webster) a fi "autentic' inseamna a scrie conform principiilor clasice, traditionale, dogmatizate : "tragedia autentica' respecta canoanele aristotelice.¹²

Ulterior, estetica realista recupereaza aceeasi idee in spiritul sau obiectiv, concret-experimental. Autentic nu va mai fi principiul estetic absolut, intangibil, ci faptul "adevarat', pentru care nu certifica dogma, ci doar observatia directa. Conceptul

apare, cum era si firesc, la Balzac. Dar el isi face drum inca in plin romantism, intr-o zona marginala, de interferenta, bine ilustrata de Charles Nodier. O nuvela intitulata Paul ou la Res-semblance, "histoire authentique', este prezentata astfel : ,,Nu voi schimba nimic din aceasta povestire, nici macar numele proprii, caci cunosc intocmai ca oricare altul conventiile fictiunii, in cazul cind as dori sa le inventez. Am promis sa scriu o povestire autentica, unde imaginatia povestitorului sa nu foloseasca la nimic, o istorie fara ipodoabe si travestiri, asa cum viata si societatea ofera din cind in cind celor care le cauta.* Cu alte cuvinte, autenticitatea se opune fictiunii, inventiei romanesti, fabulatiei, impunind primatul faptului "adevarat', trait, obiectiv. De unde, cel putin doua noi consecinte literare insemnate :

1. Scriitorii incep sa intrevada si sa exploateze marea valoare a documentului, acceptat pe scara tot mai larga. Empirismul, pozitivismul si istorismul secolului al XlX-lea incurajeaza aceasta invazie documentara, perceptibila inca la Stendhal si Balzac, caracteristica in special naturalismului. Romanul s-ar face oarecum de la sine, prin studiu, anchete, compulsari de documente. De altfel, acestea sint chiar folosite, uneori textual, in extenso, nu mai departe de Duiliu Zamfirescu. in romanul in razboi (1902), este reprodus Ordinul de zi nr. 54 al generalului Cernat, "inovatie' respinsa de Titu Maioreseu, motivata de scriitor astfel : ,.ln acest ordin de zi se cuprind lamuriri naive, de cea mai intensa dramaticitate Nimic nu-i mai interesant ca realitatea!'¹³ Procedeul va continua, amplificat in sens antiliterar, pina la dadaisti si suprarealisti. in Les Aventures de Telemaque de Aragon sint introduse prospecte, manifesta dada etc. Tehnica se numeste acum "colaj' si scriitorul francez o teoretizeaza pe larg. ^u Ultima metamorfoza a folosirii documentelor brute si a "colajelor' este asa-zisa pop-art.

2. Epica si mai ales romanul tind sa se transforme in adevarate dosare de existenta, "sectiuni' de viata, urmarite paralel, adesea fara nici o interferenta.Scriitorularedespre realitate o perceptie sectionata, diversificata, procedind prin instantanee "fotografice' discontinui, simultane. Romanele de magazin, gen Grand Hotel de Vicky Baum, vulgarizeaza tocmai aceasta metoda, reluata pe larg in filme. Scoala "noului roman' francez, prin obiectivismul sau atit de fragmentar, are in vedere

acelasi "mic fapt adevarat', superior oricarei intrigi romanesti, teza aparata intre altii de Nathalie Sarraute in L'Ere de soupso-n (1956). Marea invazie a reportajului in literatura, care dateaza de la futuristi, pleaca de la acelasi principiu al superioritatii inregistrarii directe a vietii, fara nici o transfigurare literara. Este una din cele mai populare (si simpliste) acceptii ale notiunii estetice de autenticitate ("fotografie si jurnal'⁴), respinsa pe buna dreptate de adeptii sai.¹⁵

III. Deloc neglijabil se dovedeste si fundalul filozofic pe care se proiecteaza, in epoca moderna, intreaga teorie. Adevarat, profund "autentic' ar fi, in acceptia naturista-rationalista a secolului al XVIII-lea, ceea ce este "in armonie cu natura si cu ratiunea pura' (Goethe)¹⁶, iar in conceptia traditional-sim-bolica, fondul esential, ontologic, criptic, al realitatii, "numenul' si "ideea' care ar sta in spatele sau in miezul fenomenelor. Teorie tipic idealista, de mare raspindire printre romantici, Ic Baudelaire etc, regasita si la modernistii de traditie germanica, intre altii la Kandinsky, in Ober das Geistige in der Kunst (1912) si Paul Klee : "Tot ce se intimpla nu este decit simbol Adevarul autentic, de baza, este mai intii invizibil.' ^1T Autenticitatea implica, asadar, in acest plan, intoarcerea la originar, primordial, Urphanomen, prototiipi, arhetipi, idei pure, la "izvorul' prim al realitatii. Nuanta apare la Camil Petrescu ^1B si Lucian Blaga, al carui "orizont spatial', constituit in "matca stilistica', apartine fondului originar, "autentic si nediluat' al "inconstientului'. Din aceeasi perspectiva, satul romanesc "se invredniceste in exceptionala masura de epitetul autenticitatii' etc. '

In acelasi timp, autenticitatea exprima calitatea fundamentala a existentei, esenta, fiinta. Inautenticul dezoleaza, semnifica vidul, nonexistenta, neantul, alienarea profunda, evaziunile si automatismele de orice speta. In timp ce autenticul tine de ontologie, traire imediata, existenta adevarata, experienta fundamentala, angajament total. Bergsonismul, filozofiile "vietii', existentialismul²⁰, dar si istorismul orientat spre concretul originar (mitologie, etnografie, folclor, protoistorie, valorificate dintr-o astfel de perspectiva) ²¹ propaga tocmai aceasta intelegere a autenticitatii : atribut fundamental al oricaror fenomene primordiale, al puritatii si pulsatiei vitale, ireductibile, al experientei existentiale imediate, anterioare oricaror procese de Mallarme, intr-un fel rum

. incli-i inci A. di'i ia est< ::nul . : ea ii..

cunoastere rationala, intelectuala .Acceptia, cu nuante apasa! irationaliste sau antirationalisu- .'i unilaterale, duce la concluzii exterioare literaturii. ⁱ²

Se observa totusi ca si pr« nu se poate mai "rationalisti deasca "existenta' in acelasi tn lirica. O formula mai putin cu: existentialismului !), afirma cu mediul limbajului uman, redu> lui misterios al aspectelor exist citate trecerea noastra prin viata'. -^J Existenta devine ori de cite ori lirismul constituie modul sau de a fi, si autenticitatea fiind "calitati' corelative.

Dar interdependenta celor doua planuri se realizeaza si invers : daca certitudinea confera autenticitate existentei, indoiala - dimpotriva - o submineaza, o neo<?a. I^afcadio, eroul lui Andre Gide, din Les Caves du Vatican, cazut intr-o criza de scepticism, incepe sa se indoiasca de "autenticitatea vietii sale'. Gidismul reprezinta, de altfel, una din cele mai tipice pledoarii pentru "autenticitate' din intreaga literatura moderna.

De "contact originar cu viata'⁴ va vorbi, desigur, si Csmil Petrescu ', intr-un sens - am spune - mai curind bergsonian, de intrare in clocotul si "imediatet;r- vietii (barbarismul - oribil - are cel putin meritul exactitatii ideii).

Forma extrema a acestei mentalitati avide de originar, spontan, obscur, lai var este, de buna seama, dicteul automatic suprarealist, intemeiat pe asociatiile psihice pure, anterioare oricaror interventii rationale. Totul receptat pasiv, fara premeditare, fara finalitate, fara nici un fel de organizare. Metoda de inregistrare directa a visului si a subconstientului. Dincolo de experienta suprarealista, preocuparea "autenticitatii' nu mai poate pasi. Sfera existentei a fost explorata in intregime : document, reportaj, revelatie simbolica, lirism, traire, automatism psihologic pur.

IV. Definitia artei literare ca autenticitate se naste si se dezvolta din toate aceste premise. Autenticitatea tinde sa devina adf varata realitate artistica, supremul atribut al ar' esenta ti specificul artei. Notiunile incep sa fie cuplate, gir ca sinonime : opera "autentica', adica realizata estetic, Izbi ea opera de arta. Efecte estetice "autentice', care intrunesc

ditia artei. Opere "neautentice' - forme inferioare de literatura, lirism etc, omologie pe deplin constituita si experimentata inca in secolul trecut, intre altii, la Thomas de Quincey (On MurdeT as one of the Fine Arts, 1827), dar cu unele radacini mai vechi, amintite. In orice caz, poetii ,,esteti' si mai ales "puri' ca Mallarme cultiva in spirit, daca nu si in litera, aceeasi sinonimie fundamentala : poetii nu traiesc authentiquement de-cit acolo unde exista si poezia.²⁵

Dupa toate aparentele, se pare ca Tudor Arghezi introduce la noi, cel dintii, in 1912, aceasta acceptie (Macedonski este "un poet autentic')^a6, intrata curind, in mod masiv, in limbajul literar curent (opera autentica = creatie adevarata), unde sufera o totala vulgarizare. De multe ori cu o nuanta de pretiozitate si pedanterie, cum rezulta - intre altele - si dintr-o usor caragialesca Scrisoare deschisa lui Albert Camus: "Sintet:, domnule Camus, un scriitor prea autentic' ²¹. Adica "adevarat', primit ca interlocutor valabil Oricum, conditia autenticitatii artei este recunoscuta azi, din plin, de catre esteticieni'-', in baza unor (actori definiti si sistematizati, de predilectie in sfera ideilor realiste, inca din secolul al XlX-lea :

1. Ne aflam in fata unei opere literare "autentice', atunci cind ea ofera documente de orice tip (psihologice, morale, sociale etc), "felii de viata¹', "fapte brute', "mici fapte adevarate fara insemnatate', din a caror acumulare se desprinde o atmosfera de "autenticitate', superioara la acest nivel, dupa unii, chiar sinceritatii.²⁹ Cind notiunea de "adevar' primeste extensiunea cea mai profunda (ontologica), se ajunge la concluzia ca : "Numai literatura autentica este cea adevarata' ³⁰. Principiu care, intr-o perspectiva traditionala pe deplin consolidata, echivaleaza cu certitudinea acceptabila imaginatiei, sub forma de situatii si tipuri veridice. Ideea de "adevar', reformulata de estetica clasica in intelesul de "verosimil', sfirseste prin a fi redefinita in sens ipotetic, fictiv, ca proiectie .a unei lumi posibile, de o existenta reala in planul artei. Balzac, atunci cind facea in Avant-propos la Comedie humaine - teoria concurentei starii civile, enunta tocmai acest principiu. Personajele romancierului au "o existenta mai lunga, mai autentica (s.n.) decit a generatiilor in mijlocul carora s-au nascut'. Cu alte cuvinte, autenticitatea creatiei transcende durata si realitatea istorica,

sub forma tipurilor universale, perfect verosimile, prin raportare la scara umanitatii.

2. Autenticitatea, "mod de existenta al obiectului', da expresie unor continuturi substantiale. "Autenticitatea presupune neaparat substantialitatea' ³¹ echivalenta, in planul literar, cu intuitia si senzatia "concretului' (termen frecvent si el). De fapt, o definitie absolut limpede nu ni se da Dar din examinarea unor contexte s-ar deduce ca este vorba de perceptia datelor concrete ale realitatii, care pot sugera "substanta',

pabila sa transmita senzatia "concretului'.

3. Orice structura artistioo-literara este prin definitie autentica. in spirit modern,CamilPetrescuvorbesteside "structuri', "intreguri', "reduceri la unitate', "realitati', in interiorul carora functioneaza o solidaritate intima a elementelor : "Autentic ni se pare tot ce e omogen si structural solidar, in asa masura incit permite, printr-un act de inductie, identificarea intregului structural' (v. Structura, voi. III). Se numeste, deci, autentica orice opera literara care poate fi gindita, intuita si reconstituita mental ca sistem sau unitate functionala (operatie prin excelenta critica). De unde "acel principiu al autenticului care atribuie fiecarui element energia si structura intregului.' ³³ Unde nu se constata organizare, interdependenta, structuri perceptibile, nu exista nici "autenticitate'. Haosul, amorful, dezordinea, confuzia, incoerenta sint prin definitie neant, deci antiautentice. Productiile anarhice, descusute, lipsite de substanta omogena, fara cap si fara coada, nu sint si nu pot fi autentice. In mod analog, se recunoaste limbajului (nu numai literar) calitatea autenticitatii atunci cind acesta se supune integral normei sale interioare, ramine pina la capat "fidel propriei legi' (Jean Starobinski).^S4

4. Autenticitatea extrage esente, cristalizeaza tipuri, ridica particularul la general. Cu alte cuvinte, intr-un sens larg, autenticitatea este in acelasi timp "clasica' si "realista', cu tendinta transmiterii acestor calitati artei in genere. Esenta unui personaj, autor, epoci etc. nu poate fi decit autentica. Orice reductie la esential, la semnificatia ultima devine ipso jacto

autentica. Nu numai scriitorii si autorii de biografii romantate au aceasta optica, dar uneori si istoricii. Philippe Erlanger, reputat istoric francez contemporan, scrie scenariul filmului La Prise du pouvoir par Louis XIV si nu ezita sa puna in gura lui Colbert o fraza apocrifa : "Fraza este autentica ? Nu, fara indoiala, dar reflecta esentialul.' ³⁵ J.-P. Sartre face si el mare caz de "autenticitate', pe care o interpreteaza, de predilectie, in acelasi sens, al adevarului esential sau limita : "Autenticitatea, raport adevarat cu altii, cu sine insusi, cu moartea' ³⁶. Dimpotriva, flecareala, "la parlerie', vorbaria neesentiala, nu poate fi autentica. Eugen Ionescu, in La Cantatrice chauve, porneste d?. la o constatare identica : inautenticul limbajului automatizat, lipsit de continut, total mecanizat.

Sub influenta fenomenologiei, aceeasi reductie la esential apare si la Camil Petrescu. Gratie acestei metode intuim "substanta', sensurile ei, complexul sau de semnificatii, izolate s: esentializate, una cite una. Este un stadiu la care, autenticitatea fiind "prezenta in constiinta' ³⁷, aceasta constiinta "autentifica' realitatea, ii certifica existenta, o instituie, o percepe pe latura esentiala, adica absoluta. Pozitie care ilustreaza inca o forma de intoarcere la "izvoare', la "origini', la "radacina', miscare regresiva, proprie oricarui act finalizat "autentic'.

5. Autenticitatea reprezinta triumful naturii asupra "culturii' si "civilizatiei', id est imitatiei, modei, conventiilor literare (de unde prestigiul traditional si inalterabil al poeziei populare) ; al "eului autentic' asupra "eului derivat', mai bine spus adulterat, falsificat, formalizat prin conformismc exterioare, produsul existentei cotidiene, conventionale, impersonale (de tipul on, man_} das Man, cotidian = inautentic) ³⁸ ; al spontaneitatii si ineitatii asupra imposturii, simularii, mastii ; al inspiratiei efective asupra mimetismului, influentelor facil sincronice.

Autenticitatea, fireste, nu exclude nici "cultura', nici "influentele', dar totdeauna asimilate si integrate propriei noastre unitati si formule interioare. Bolintineanu, cind afirma ca : "Nu este rau sa lase cineva intiia inspiratie cum ii vine' ^M ; Eminescu, atunci cind isi defineste poezia "carne din carnea mea' ; Maeedonski, cind elogiaza "fondul sufletesc' irupt in "expansiuni sincere', aveau cu tdtii, fara indoiala, intuitia confuza a "autenticitatii' si anecesitatiisaieliterare.Este

capital pentru scriitor sa-si dea tot "sufletul pe fata', s3-gi destainuiasca "cele mai ascunse cugetari' ⁴⁰. Epigonismul, servilismul fata de scheme, pastisa, confectia dupa reteta, locurile comune de orice speta sint tot atitea crime de lezautenticitate. "Artistul, adevaratul artist, adevaratul poet - spune Baude-iaire, in Curiosites esthetiques (1868) - nu trebuie sa pictez? decit in felul in care vede si simte el. El trebuie sa fie realmente fidel naturii sale. El trebuie sa evite, ca o primejdie de moarte, imprumutul ochilor si sentimentelor altui om, oricit de mare ar fi acesta, caci atunci productiile sale vor fi, fata de propria sa natura, minciuni si nu realitati.' Acestei manufacturi i-ar lipsi "substanta', calitatea de a exista numai prin ea insasi.

6. Constituind o energie spontana, profund genuina, autenticitatea nu poate fi decit riguroasa, exigenta cu sine insasi, imperioasa. Manifestarea sa este totdeauna imperativa : "Autentic in arta, - se afirma - si inca in arta literara, este numai ceea ce nu te poti impiedeca sa faci, fiindca simti ca daca n^ai face-o ai muri'⁴¹. Autenticitatea are, din aceasta cauza, caracterul necesitatii inexorabile, al pasiunii launtrice, de nestavilit, reprezentind conditia insasi a creatiei. Autenticitateaeste dura si implacabila,ostilatranzactiilor,oricarei adulterari a continutului sau organic.

7. Fara autenticitate, in sfirsit, nu exista originalitate, concluzie uneori controversata ⁴², nu mai putin evidenta. Individualitatea artistica nu poate fi decit autentica, deci originala, unica, irepetabila. Numai in felul acesta se elimina din cuprinsul ideii de "originalitate' falsul, ostentatia, mistificarea, stridenta, frivolitatea : prin raportarea permanenta la fondul creator "propriu', ireductibil, fie cit de insolit in manifestarile sale (v. Originalitatea, voi. II). Insa "adevarat', "real', nesimulat, nedisimulat, netrisat. Acceptie, si aceasta, curenta, aproape de bun-simt. Deschidem un critic actual : "Opera autentica este totdeauna inedita si surprinzatoare'. Sau : "O opera este cu atit mai ireductibila la categorie cu cit este mai autentica' ⁴³. Reprezentind un "unicat', opera autentica se refuza contrafacerii, copiei, reproducerii pe scara industriala. Autenticitatea nu este un produs al bandei rulante. Anticarii nu ofera si colectionarii de arta nu achizitioneaza decit obiecte si lucrari autentice : o consola "autentica' Louis XV, o icoana pe sticla "autentic' taraneasca etc. Mallarme foloseste cuvintul si in acest sens,' oarecum profesional.⁴⁴ Un stil isi pastreaza "autenticitatea' atunci cind "puritatea' nu-i este alterata. In acest inteles, desigur, autenticitatea nu exclude ideea de "serie stilistica'. Dar domeniul sau de predilectie ramine, inca o data spus, in primul rind unicatul, prototipul, arhetipul, pastrat cu fidelitate de "reproducere'.

V. Iesita - in toate variantele sale - dintr-un sentiment de plictiseala si chiar de iritare in fata conventionalismului, "ipocriziei' si artijlcialitatii excesive, teoria autenticitatii reprezinta, in buna parte, o reactiune anticalofila, o bariera antiformalista, antiretorica. De unde si marea sa vitalitate. Una din constantele literaturii europene (si cea mai importanta !) este tocmai aceasta vesnica pendulare intre literatura si cultura literara/poezie si antiliteratura, intre baroc, manierism, estetism, idealizare artistica, literaturizare, pe de o parte, "adevar', "mimesis', "realism', "autentic', pe de alta, in actiune si reactiune continua. Ea se consuma, si azi, la noi si pretutindeni, sub ochii nostri.

In plin Baroc, abatele Bouhours - ajuns probabil la saturatie - cere o "frumusete simpla, fara fard, fara artificii'. "Pretiosii' francezi aspira si ei la "naivitate', invoca "culorile naturale'.⁴⁵ in timp ce unii istorici italieni ai epocii declara a nu-si ingriji stilul din ratiuni - evident - tot de "autenticitate' : expresia laconica, directa, neimagistica (fara concetti) corespunde mai bine personalitatii eroilor evocati : generali, militari, specificului scenelor de tabara.⁴⁶ Dupa cum, intr-o epoca de maxima artificiozitate simbolista, prerafaelita, esteta, trebuiau sa apara Les Nourritures terrestres ale lui Gide : "Am scris aceasta carte intr-un timp cind literatura cultiva cu fune artificialul si izolarea ; cind se simtea nevoia grabnica de a o face sa atinga din nou pamintul cu piciorul gol'. Nathanael era invitat sa arda in el toate cartile, influentele, cliseele, sa rupa toate crustele artificiale. Tipic, in literatura noastra, ramine cazul lui Macedonski, temperament inclinat spre artificiozitate, pina la limita alterarii autenticitatii originare. Atunci sare dezgustat la polul opus si incepe sa combata "pretiozitatea', "dichisirea', "preocuparea de a face frumos', "poza', ..afectiunea' ⁴⁷. El este, fara indoiala, primul nostru anticalofil declarat, polemic, cu mult inaintea lui Camil Petrescu.

In ordinea discursului literar, urmarile importante ale acestei atitudini sint urmatoarele :

1. Oroarea de stil si fraze, de estetism, pretios, bombastic si gongoric, de "ecritura artistica', afectata, in vederea efectelor.Partizanii autenticului, in frunte cu Stendhal, au cultul ariditatii, dupa modelul Codului civil, cu mari elogii pentru stilul proeesului-verbal sec, uscat, precis. Campioni ai luptei antistilistice in literatura moderna apar mereu, din diferite directii, la noi in special Camil Petrescu, in Patul lui Pro-cust: "Stilul frumos, doamna, e opus artei E ca dictiunea in teatru, ca scrisul caligrafic in stiinta' etc.

2. Fuga de compozitie, mestesug si meserie. Autenticitatea este eminamente spontana. Ea nu studiaza si nu respecta manualul de retorica. Memorialistul "autentic' nu este Cha-teaubri.and, care' tine discursuri ipostume, ci Samuel Pepys, la care propriu-zis nici nu se poate vorbi de "stil', intrucit jurnalul sau este scris intr-un alfabet cifrat. El ar fi deci memorialistul autentic absolut. In genere, nu in literatura franceza - foarte aulica, dominataderetoricasiliteratura- vom intilni indiferenta La stil, ci in cea engleza, pe unele laturi mult maispontana, mai autentica. inautobiografia lui W. B. Yeats, Reveries over Childhood and Youth, intilnim tocmai aceasta preocupare : "Am incercat sa-mi insemn emotiile intocmai cum le-am trait, fara a le schimba si a le face mai frumoase'.

Este un ideal, pe care, dintre scriitorii nostri, 1-a avut, se pare cel diritii, I. L. Caragiale. Unui militar, el ii da urmatorul sfat, in 1896 : "Povestind, nu uita un minut ca nu esti autor, - nimeni nu intuneca mai mult fapte si lucruri limpezi, si de ele am nevoie, decit autorii'⁴⁸. Camil Petrescu ii urmeaza : ,.Un scriitor e un om care exprima in scris cu o limi-nara sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce a gindit, ceea ce i s-a intimplat in viata, lui si celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor neinsufletite. Fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie.' (s.n.) (Patul lui Procust). Idei substantial identice intilnim si la unii "modernisti', adepti ai reportajului, dicteului automatic, oniric. Geo Bogza, de pilda, pledeaza in favoarea Reabilitarii visului: "Si ma gindesc la o

interes "literar', iata ceva mai mult decit indoielnic. Din fapt':! ca "autenticitatea' este antixtilistica nu se poate proclama in nici un fel superioritatea haosului asupra organizarii, structurii si sensului artistic. De fapt, impresia de confuzie ramine in ultima analiza, orkit de anticlasicizanti am fi, total contrara artei, care presupune, in orice ipoteza, un sens, o semnificatie, o "structura', asa cum si spune o varianta a teoriei autenticitatii. "Unde avem haos, intilnire intimplatoare si nemotivata de lucruri eterogene - acolo nu poate sa fie arta.' ^M Or, adeptii autenticitatii, in repulsia lor de "literatura', risca sa submineze bazele insesi ale artei literare, propagind prejudecata ca arbitrarul si lipsa de compozitie ar fi prin definitie "estetice' sau superioare "esteticului'. De fapt, realitatea este exact contrara : "Autenticitatea disparata', care nu duce la "descoperirea in elemente a unei structuri', nu prezinta interes artistic. ^M

3. Limbajul impune si el mari limite autenticitatii. De fapt, autenticul pur este incomunicabil, intraductibil. El sufera o anume alterare si diminuare incepind chiar la nivelul expresiei. Nu toate continuturile sufletesti pot trece in cuvinte. "Inefabilul', pe de alta parte, nu este o vorba goala, in ciuda intrebuintarii sale abuzive, jurnalistice (v. Inefabilul, voi. II). Mu exista scriitor care sa nu vrea sa spuna "mai mult' decit cuvintele de care se serveste si in realitate sa reuseasca "mai putin' prin folosirea lor. Adesea el ar dori sa dea sensuri noi cuvintelor, si totusi sensurile vechi pot sa-1 domine. Chiar atunci cind o fraza ar fi perfect autentica, exista riscul ca cititorul sa n-o recepteze ca atare, sau sa suprapuna peste ea un alt continut si, astfel, comunicarea programata sa nu se realizeze. Cum putem transmite "mesaje' autentice prin "canale' atit de vechi si uzate (cuvinte, locutiuni, fraze stereo-tipe etc.) ramine mereu o problema deschisa. Nici pina azi nu s-a clarificat definitiv controversa in jurul caracterului "conventional' al semnului lingvistic, atit de evident in scrierile ideografice. Chiar daca aceasta conventionalitate ar fi numai relativa, si inca autenticitatea discursului n-ar putea fi decit ^fot relativa. Ce garantie de autenticitate poate oferi un sistem de semne conventionale ? De aceea se merge pina acolo incit se sustine ca "scriitorul este o fiinta careia autenticitatea Ii este refuzata' ^M.

4. Nu poate fi trecut cu vederea nici faptul, de altfel observat⁵⁵, ca teoria si mai ales practica autenticitatii corespund, in ultima analiza, unui esec artistic. Autenticitatea extrema, cufundindu-se total in viata, ucide arta, care este transfigurarea, reflectarea, proiectia, semnificarea vietii. Identificarea absoluta este prin definitie antiestetica : "Gogorita imediatului (unii ii mai spun pretentios si gaunos, si autenticul) a intervenit astfel cu un postulat steril' ⁵⁶. in orice caz, acceptarea totala a teoriei "documentului', de orice speta si calitate, corespunde unei crize a imaginatiei moderne.

VII. Opusa in mod firesc si salutar sclerozarii si mumificarii artei, autenticitatea nu constituie, in ultima analiza, o notiune estetica nici limpede, nici desavirsita. Intr-un fel, avem de-a face aproape cu un paradox : arta cere, fara indoiala, autenticitate, dar excesul de autenticitate risca s-o distruga. Autenticitatea tinde sa se autoanuleze ca realitate estetica. Abuzul de "sinceritate', de netransfigurare, fuga de orice compozitie si stil o ucide, desi arta - pentru a se constitui - are nevoie, in orice caz, de o anume "sinceritate', de un coeficient apreciabil de spontaneitate si libertate a imaginatiei si a discursului. Numai ca fugind mereu de la existenta spre artistic, de la artistic spre ..natural' si de la natural spre non-artistic, autenticitatea risca sa-si piarda pe drum umbra si fiinta, asemenea lui Peter Schlemihl, eroul lui Chamisso.