Analizeaza constructia subiectului (conflict dramatic,
intriga, scena, relatii spatiotemporale)
Drama este
o specie a genului dramatic, scrisa in proza sau in versuri si caracterizata
prin oglindirea. intr-un conflict puternic, a datelor contradictorii ale
realitatii si printr-un deznodamant grav. in drama, personajele sunt
puternic individualizate, iar aspectele tratate sunt numeroase. in
consecinta, exista mai multe feluri de drame (istorice, mitologice, sociale,
parabolice, de idei, poetice, absurde etc), o clasificare exacta fiind greu de
alcatuit.
h9p3615he82ote
Opera literara "Jocul ielelor', de Camil Petrescu, este o
drama, fiind o lucrare in proza scrisa pentru a fi reprezentata
pe scena.
Modul de expunere predominant este dialogul care se realizeaza prin schimbul de
replici dintre personaje.
Prezenta autorului se face resimtita in didascalii (indicatii de regie),
fragmente care apartin de genul epic.
Scrisa in 1916 si definitivata in 1945, "Jocul ielelor' este o drama
de idei la baza careia stau cunoscutele mituri specifice autorului: al
jocului ielelor si al patului procustian. intr-o nota care insoteste lista
personajelor, autorul arata ca lucrarea este, in intentia sa, o "drama a
absolutului'.
Din punct de vedere compozitional. "Jocul ielelor' este
alcatuita din 3 acte (insumand 12 tablouri) de-a lungul carora se dezvolta un
conflict bine gradat, rezolvat, in final, prin moartea personajului central -
Gelu Ruscanu.
Actiunea (destul de stufoasa) se petrece in Bucuresti, in redactia ziarului
"Dreptatea sociala' si antreneaza personaje si partide de fictiune; timpul
actiunii este luna mai a anului 1914. . O alta caracteristica a speciei o
constituie conflictul dramatic deosebit de puternic; este un conflict interior
nascut din nepotrivirea intre ideal si real, din neputinta de a atinge idealul
absolutului.
Aceasta criza de constiinta a personajului principal poate fi urmarita de-a
lungul intregii actiuni. -
Subiectul ar putea fi povestit astfel:
Gelu Ruscanu - director al ziarului "Dreptatea sociala' este un impatimit
al ideii de dreptate absoluta. In numele acesteia, tanarul initiaza, in
publicatia pe care o conduce, o campanie de presa impotriva lui Serban
Saru-Sinesti (ministrul justitiei), a carui functie era incompatibila cu
calitatea sa de asasin.
Dovada pe care Ruscanu o detine este o scrisoare de dragoste pe care i-o
trimisese Maria Sinesti (sotia ministrului si fosta iubita a lui Gelu); in acea
misiva, semnatara relata ca, »in urma cu sapte-opt ani, sotul ei ar fi
asasinat-o pe o batrana, bogata (doamna Manitti), distrugand testamentul
acesteia si insusindu-si un milion de lei aur. Afland despre intentia lui
Ruscanu de a publica scrisoarea, Maria Sinesti incearca sa-si determine sotul
sa demisioneze, dar se loveste de refuzul obstinat al acestuia.
Saru-Sinesti cauta insa alte mijloace pentru a evita campania de presa.
Mai intai, o trimite la redactie pe Irena (matusa lui Gelu Ruscanu, care il si
crescuse dupa moartea mamei sale).
Irena ii dezvaluie abia acum, un adevar trist, tainuit cu grija douazeci de
ani: Grigore Ruscanu, tatal lui Gelu, mare avocat si om politic al timpului,
delapidase o suma de bani, pentru a-si acoperi datoria la jocul de carti.
Sinesti (pe atunci secretarul lui Ruscanu) platise totul, din banii proprii,
salvand onoarea vinovatului (care, de altfel, murise curand dupa aceasta).
Acelasi Sinesti asteptase rabdator si discret ca Irena sa-i inapoieze suma si
ingropase, pe urma, totul in tacere.
Cu toate ca Gelu este zguduit de aceasta revelatie, imperativul dreptatii
absolute este mai puternic si hotararea de a publica scrisoarea ramane de
neclintit; totusi, accepta sa-si amane decizia cu o zi.
Urmatoarea vizita o face la redactie insusi Serban Saru-Sinesti. Acesta ii arata
lui Gelu Ruscanu scrisoarea de sinucigas a tatalui sau, pe care fostul
secretar o pastrase cu sfintenie, ca o marturie a tragediei traite de mentorul
sau.
Abia acum afla tanarul ca tatal lui nu murise intr-un accident de vanatoare,
ci se impuscase cu revolverul pe care i-1 adusese, in acest scop, iubita lui.
Durerea revelatiei ii tulbura, din nou, echilibrul interior si, din acest
moment, fiul va reface destinul tatalui: vizitat, la redactie, de Maria
Sinesti, Gelu Ruscanu se sinucide (cu revolverul adus de ea), prabusindu-se cu
aceleasi gesturi ca si tatal lui, a carui moarte o "vazuse' tanarul in
ultimele sale clipe.
Elemente ale dramei de idei:
Conceptul de "drama de idei' a aparut in literatura universala in
legatura cu piesele de teatru ale lui H. Ibsen: "O casa de papusi'
("Nora') este considerata a fi prima lucrare de acest fel, din lume.
Ulterior, teatrul de idei s-a imbogatit si s-a diversificat prin creatiile lui
Durrenmatt, Jean-Paul Sartre, Albert Camus, Bernard Shaw, Bertold Brecht.
In literatura romana, intemeietorul dramei de idei este Camil Petrescu.
"Jocul ielelor' releva mai multe trasaturi ale dramei de idei:
Este inspirata dintr-un mit (autohton), asa cum o arata si titlul. Semnificatiile
mitului i se aplica insa omului modern, macinat de nelinisti si contradictii
sufletesti, care cauta sa dea un sens existentei sale.
Potrivit mitului, ielele sunt niste fecioare zanatice care apar, noaptea, in
locuri singuratice, rotindu-se intr-o hora. Frumoase si crude, ielele se
razbuna pe cel care le vede, schilodindu-1. in drama camilpetresciana, cel care
"vede' ideile, omul indragostit de o anumita idee, este pedepsit ca si
cand ar fi surprins jocul ielelor:
"Penciulescu: Dar tocmai asta e Cine a vazut ideile devine neom, ce
vrei? Trece flacaul prin padure, aude o muzica nepamanteasca si vede in
luminis, in lumina lunii, ielele goale si despletite, jucand hora. Ramane
inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar, si el ramane
neom. Ori cu fata stramba, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea.
Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului () Asa sunt ielele pedepsesc
' Cuvintele personajului Penciulescu il definesc pe Gelu Ruscanu -
pedepsit sa se zbata in "patul procustian' al nepotrivirii dintre idee si
realitate. Se intrevede astfel si al doilea mit (intalnit si in romane): mitul
"patului lui Procust'.
Conflictul dramei este unul interior, se declanseaza in constiinta personajelor,
fiind un conflict de idei.
Personajul care traieste la modul acut acest conflict este Gelu Ruscanu. Intelectual
autentic, directorul ziarului "Dreptatea sociala' este un cautator
al absolutului comparabil cu alti eroi ai aceluiasi autor (Stefan
Gheorghidiu, Ladima, Andrei Pietraru, Pietro Gralla).
Intruchipat in ideea de dreptate absoluta, acest ideal - situat mai
presus de oameni si de imprejurari - reprezinta, in termenii autorului, planul
transcendent. in viata de zi cu zi insa ideea pura nu-si gaseste aplicarea, in
planul real, totul fiind relativ (dreptatea, adevarul, iubirea, recunostinta,
cinstea). Nepotrivirea dintre idealul dreptatii absolute si realitatea
imediata constituie esenta conflictului din constiinta perso
najului. Pe masura ce se deruleaza actiunea, Gelu Ruscanu are o seama de
revelatii care adancesc drama lui interioara.
Cea dintai revelatie se produce in legatura cu "stalpii societatii' (ca
si in drama cu acelasi titlu de Ibsen), unul dintre acestia fiind Serban
Saru-Sinesti.
infatisat in doua tablouri invaluite in intuneric (II si V din actul I),
ministrul justitiei radiaza o forta malefica, potentata de infatisarea sa
respingatoare.
Privit in mai multe "oglinzi paralele', Sinesti este, pentru Maria, un
monstru, pentru Irena - un salvator si pentru Gelu - un asasin.
Afland insa ca acest asasin jucase un rol important in viata lui Grigore
Ruscanu, tanarul are revelatia noroiului in care coborase tatal sau, idolul sau
dintotdeauna. in plus, printr-o solida argumentare avocateasca, Sinesti ii
demonstreaza ca scrisoarea Mariei n-ar putea deveni proba in justitie, dar ca
ar putea-o "cumpara' eliberandu-1 pe Petre Boruga, militant al miscarii de
stanga.
Gelu Ruscanu intelege acum ca onestitatea, adevarul si dreptatea nu pot fi
decat relative, ca singurul absolut veritabil este moartea. Atunci cand Sinesti
ii dezvaluie adevarul sinuciderii tatalui sau, Gelu Ruscanu are o noua
revelatie: cea a fortei interioare a lui Grigore Ruscanu, care "A stat lucid
in fata mortii', asumandu-si-o constient.
Din acest moment, destinul tanarului se va identifica, in mod fatal, cu destinul
inaintasului sau (care traise aceeasi "nebunie a absolutului'), ca
si cand ei ar reprezenta doua puncte ale coloanei fara sfarsit a
indragostitilor de ideal.
Alte revelatii se nasc in sufletul personajului in legatura cu ceea ce am putea
numi generic Femeia.
Trei dintre personajele feminine ale dramei (Elena Boruga, Maria Sinesti si
actrita Nora Ionescu) reprezinta tipologia camilpetresciana: fiinte obisnuite
inzestrate de eroii masculini cu trasaturi pe care nu le au, ele se dovedesc a
fi incapabile sa ofere iubirea absoluta. Astfel, Elena isi paraseste sotul
aflat in ocna, Nora ii provoaca sinuciderea lui Grigore Ruscanu, iar Maria il
uita pe Gelu pentru cel dintai venit. Ca si in piesele de teatru ale lui
Strindberg, femeia poate sa aiba un rol funest, fiecare dintre cei doi Ruscanu
impuscandu-se cu revolverul adus de iubita lui.
Cea care se salveaza este Irena, dar ea nu reprezinta Femeia, ci Mama (asa cuin
ii spune tanarul Ruscanu).
Alte revelatii dureroase se nasc in constiinta personajului principal,
in legatura cu imaginea Tatalui.
Amintirea acestuia fiind "un punct de sprijin' intr-o lume in care
Gelu Ruscanu se simtea instrainat, vestea ca tatal sau era un
delapidator constituie o lovitura grea:
"Gelu: Stii ce-a mai ramas in mine, matusa? Atat cat trebuie dintr-un mar
pe care l-a batut grindina () Din ce-mi spuneai, din fotografii, aveam alta
imagine despre el'
O noua rasturnare survine atunci cand eroul afla ca tatal sau s-a sinucis.
Identificat tot mai mult cu acesta, o invita pe (varstnica acum) Nora la el,
intr-o incercare disperata de a patrunde taina ultimelor clipe si a ultimei
iubiri a lui Grigore Ruscanu.
O alta trasatura a dramei de idei o constituie faptul ca personajul
este caracterizat prin trairile launtrice ale omului modern: nelinistea,
chinul revelatiilor succesive, instrainarea, anxietatea, neputinta.
Actiunea exterioara (miscarea scenica) este redusa, totul
petrecandu-se in planul constiintei.
Gelu Ruscanu prezinta si trasaturile eroilor proprii autorului: intelectual
de elita, situat deasupra mediei ("Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga,
nici o minte omeneasca nu a fost suficienta pana azi'), fanatic al
cinstei si al sacrificiului de sine, lucid si sensibil, el este stapanit de
himera absolutului care-1 va si conduce spre moarte.
