|
|
|
STUDIU DE CAZ LATINITATE SI DACISM
ARGUMENT
Lucian Blaga apreciaza ca: "Limba este intaiul mare poem al unui popor". Este de datoria vorbitorilor de limba romana cunoasterea, respectarea si folosirea corecta a acesteia pentru a contribui la cultivarea ei.
CUPRINS
I. Originea si evolutia limbii si a poporului roman
II. Latinitatea
III. Dacismul
IV. Analiza in texte literare a temei etnogenezei
"Creanga de aur" de Mihail Sadoveanu
V. Concluzii
VI. Bibliografie
Formata intr-un proces indelungat si complex, structura limbii romane este essential latina, mostenind latina vulgara sau populara.Vorbita in partile de est ale Imperiului roman,ea se include in familia limbilor romanice. Unele dintre acestea au devenit limbi nationale: spaniola, portugheza, franceza, italiana si romana, altele au ramas la stadiul de limbi regionale: sarda, catalana, provensala, retroromana si dalmata (limba disparuta la sfarsitul secolului al XIX-lea). Aceste limbi s-au format in decurs de cateva secole, ca urmare a impunerii latinei in teritoriile cucerite si stapanite de romani. Ultimul teritoriu transformat in provincie romana, dupa doua razboaie sangeroase(101-102; 105-106 d. Hr.) a fost Dacia.
Limbile romanice nu continua direct latina clasica, ci latina populara (avand, ca orice varietate orala, particularitatile fata de limba scrisa).
In timp, limbile se modifica. Cand s-au acumulat multe modificari(fonetice, gramaticale si lexicale), astfel incat varianta de origine nici nu mai e inteleasa de vorbitori, se poate vorbi de o limba noua. Totusi transformarile sunt un fenomen continuu si gradual, in care nu e usor sa fixam praguri. In genere se admite ca procesul de constituire a limbilor romanice s-a incheiat in secolul al IX-lea. Pentru romana, s-au propus mai multe date: formarea limbii romane ar fi durat pana in secolele VI-VII, VIII sau IX.
Din limba latina vulgara apare romana comuna care reprezinta prima faza a evolutiei limbii romane. Aceasta mai este cunoscuta sub denumirea de "protoromana", "straromana" sau "romana primitive". In romana comuna apar urmatoarele trasaturi: sistemul vocalic include 6 vocale(a, e, i, o, u, a, a/i); "a", "i" apar mai tarziu si particularizeaza limba romana de limbile romanice. Sistemul consonatic se caracterizeaza prin aparitia unor sunete noi (t, s). Se produc modificari cu valoare de lege printre care si tramsformarea lui "l" intervocalic in "r" (ex: gula devine gura; solem devine soare). Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de "rotacism". De asemenea "ll" intervocalic devine "l" (ex: Callatis devine Calatis). O alta transformare in ceea ce priveste sistemul consonatic face referire la consoanele "m", "n", "s", "t" de la sfarsitul cuvintelor care dispar(ex: filum devine fir).
In limba romana s-au pastrat cazurile latinesti cu exceptia cazului Ablativ. La fel se mentin cele trei genuri: feminine, masculine si neutru. In limba romana, spre deosebire de limba latina, apare articolul iar numeralele sunt majoritatea latinesti. De asemenea se mostenesc si cele patru conjugari ale verbului si o mare parte din partile de vorbire inflexibile( prepozitii si conjunctii). Sintaxa este in general mostenita din latina la fel ca si lexicul in timp ce vocabularul fundamental
Insusidu-si limba latina, geto-daciii au devenit bilingvi, adica foloseau atat latina, cat si limba materna. Cu timpul, pana catre secolul al VI-lea, aceasta din urma, restransa incet-incet la comunicarea strict familiala e uitata cu desavarsire. Procesul romanizarii, adica al insusirii limbii latine si, o data cu aceasta, a formelor de civilizatie si de cultura romana, se incheie definitiv. Din limba maternal geto-dacii au pastrat insa unele deprinderi de rostire si fapte de structura gramaticala, precum cca o suta de cuvinte commune si cateva nume propii. Limba geto-dacilor nu ni s-a transmis; de aceea, pentru depistarea si explicarea urmelor ei in romana, recurgem la comparatia cu albaneza, o limba foarte probabil inrudita cu limba daca. Elementele geto-dace din romana au fost mostenite laolalta cu fondul latin, deci ele au participat la geneza limbii romane. Dintre acestea retinem vocala "ǎ", postpunerea articolului hotarat, sufixele "-esc" si "-us", numele de rauri mari: "Arges". "Buzau", "Cris", "Dunare", "Jiu", "Motru", "Mures", "Olt", "Prut" etcDe asemenea se mostenesc si nuemele de "Carpati" si cuvinte commune precum: "baci", "balta", "abur", "brad", "barza", "mazare", "mos", "sambure" etc.
Existenta fondului geto-dac in roaman, care a avoluat la fel cu elementele de origine latina, reprezinta cea mai puternica dovada privind continuitatea romaneasca la nordul Dunarii.
Limba romana s-a format pe un vast teritoriu romanizat, situate atat la nordul, cat si la sudul Dunarii. Unitatea grupurilor sociale de romani, cu o civilizatie comuna de pe acest intins teritoriu, a asigurat si unitatea grupurilor sociale de romani, cu o civilizatie comuna de pe acest intins teritoriu, a asigurat si unitatea de limba a acestora. Perioada din istoria limbii noastre cuprinsa intre secoleleal VI-lea si al XII-lea e numita si "dacoromana", cu cea de la sudul fluviului, numita "aromana". Elementele commune care rezukta din aceasta comparative reprezinta romana comuna.
Ovidiu Densunianu a caracterizat astfel limba noastrǎ: "Limba romanǎ, asa cum se prezinta astazi, ne arata, n chip nendoios, ca romanizarea teoriilor pe care s-a nascut trebuie sa fi fost foarte intense. Tot ce are ea mai caracteristic poarta o pecete pur latina. Dar oricat de nenumǎrate ar fi elementele strǎine care au pǎtruns mai ales in lexicul sǎu, limba romana n-a suferit schimbari prea multe in fondul ei primitiv; ea si-a pastrat caracterul indiom romanic, cu toate imprejurarile uneori putin favorabile in care s-au dezvoltat".
BIBLIOGRAFIE
