Primul razboi mondial si tratatele de pace

PRIMUL RAZBOI MONDIAL SI TRATATELE DE PACE

1. Cauzele

- nationalismul militant si problema nationala au transformat Balcanii intr-un butoi cu pulbere

aliantele politico-militare

disputele anterioare nerezolvate

cursa inarmarilor

reteaua complexa a aliantelor si contrabalansarile cauzate de infrangerea Frantei si de formarea statului german sub conducerea lui Otto von Bismarck (1871)

lupta pentru pietele de desfacere si sursele de materii prime

2. Pretextul declansarii primei conflagratii mondiale a fost atentatul de la Sarajevo de la 28 iunie 1914, cand a fost ucis Franz Ferdinand, arhiducele Austriei si mostenitorul tronului Austro-Ungariei si sotia sa. Asasinul, Gavrilo Princip, era un student bosniac, membru al unei organizatii teroriste, Mana Neagra, fundata de nationalisti pro-sarbi, cu legaturi in armata Serbiei.

Considerand-o incapabila de a rezolva conflictul, Austria isi ofera ajutorul Serbiei. Aceasta din urma nu poate accepta interventia nici unui stat in politica sa interna. Austria trimite Serbiei un ultimatum la 23 iulie 1914, iar la 28 iulie 1914 Austria ataca Serbia. La 3 august 1914, Germania invada Belgia. In 6 martie 1917 America intra in razboi. Razboiul s-a sfarsit la 11 noiembrie 1918, ora 11 dimineata.

3. Primele actiuni militare

Primele actiuni militare au avut loc in Africa si in Oceanul Pacific. La 8 august 1914, un contingent mixt compus din unitati franceze si britanice au atacat protectoratul Togoland. Doua zile mai tarziu, forte germane din Namibia au atacat Africa de Sud. Noua Zeelanda a ocupat Samoa germana la finalul lui august 1914, iar in septembrie, armata australiana a aterizat pe insula New Britain, care era o parte a Noii Guinee. In urmatoarele luni, Antanta a obtinut capitularea mai multor unitati germane din Oceanul Pacific. Frontul din Africa a existat pe tot parcursul conflictului mondial.

D. Inceputul razboiului pe frontul de vest

Dupa succesul lor initial in Marne, Antanta si fortele Puterilor Centrale au inceput o serie de manevre de incercuire, pentru a forta inamicul sa se retraga, in asa numita Intrecere la mare. Fortele franceze si britanice au descoperit rapid pozitiile defensive germane, care se intindeau de la Lorraine pana in Flanders. Marea Britanie si Franta au incercat sa treaca la ofensiva, pe cand Germania apara teritoriile ocupate. In aprilie 1915, germanii au utilizat pentru prima oara arme chimice, deschizand o bresa de sase kilometri in liniile aliatilor, cand soldatii francezi s-au retras. Aceasta bresa a fost acoperita de soldati canadieni la Ypres. Nici unul din oponenti nu a fost capabil sa initieze un atac hotarator, cu toate ca actiunea germana la Verdum in 1916 si esecul Antantei la Somme in vara anului 1916 aproape au distrus armata franceza. Incercarile franceze zadarnice de a lansa atacuri puternice si directe contra liniilor germane, s-au terminat cu pierderi enorme pentru infanteria franceza, si au cauzat acte de insubordonare, care au pus in pericol integritatea frontului francez dupa Ofensiva Nivelle in primavara anului 1917. Pe parcursul perioadei 1915-17, Imperiul Britanic si Franta au suferit cu mult mai multe pierderi decat Germania, insa ambele parti au pierdut milioane de soldati din cauza ranilor si a bolilor.

E. Teatrele de operatie sudice

Imperiul Otoman s-a alipit Puterilor Centrale in octombrie-novembrie 1914, datorita aliantei secrete Turco-germana semnata pe 2 august, 1914, amenintand teritoriile ruse din Caucaz si mijloacele de comunicare britanice cu India si cu estul prin Canalul Suez. Actiunile Imperiului Britanic au deschis un alt front la sud, prin Gallipoli (1915) si Mesopotamia, cu toate ca initial Turcia a reusit sa respinga eforturile inamicilor. In contrast, in Mesopotamia, dupa campania dezastruoasa in Kut (1915-16), fortele Imperiul Britanic s-au reorganizat si au capturat Bagdadul in martie 1917. Mai departe inspre vest, in Campania Palestiniana, in ciuda esecurilor initiale, fortele Britanice au capturat Ierusalimul in Decembrie 1917 si forta Egyptian Expeditionary Force sub comanda lui Edmund Allenby a invins fortele otomane in Batalia de la Megiddo (septembrie 1918). Armatele ruse in general au triumfat in Caucaz. Enver Pasha, comandantul suprem a fortelor armate turce, era un om foarte ambitios, cu visul de a cuceri Asia centrala, insa nu a fost un soldat practic. El a initiat o ofensiva cu 100,000 de soldati contra Rusiei in Caucaz in decembrie 1914. Insistand aspura unui atac direct contra pozitiilor defensive ruse in munti in mijlocul iernii, Enver a pierdut 86% din forta sa la Batalia de la Sarikamis. Comandantul rus in perioada 1915-1916, Generalul Nikolai Yudenich, dupa unele victorii asupra turcilor, a fortat turcii sa paraseasca Armenia moderna, si intr-un mod tragic a creat contextul pentru deportarea si genocidul contra armenilor din Armenia de est. In 1917 Nicolai Nicolaevici a acaparat controlul operational de la Yudenich. Detinand controlul unei parti a coastei Marii Negre, Nicolai a continuat construirea caii ferate pentru a facilita aprovizionarea soldatilor sai. El a fost pregatit pentru o ofensiva in primavara anului 1917. Totusi, din cauza revolutiei ruse, nici o ofensiva nu a fost initiata si fortele ruse s-au destramat.

F. Teatrul italian

Italia a fost aliatul Imperiului German si Austro-Ungar incepand cu 1882, dar avea si planurile sale proprii contra teritoriului austriac in regiunile Trentino, Istria si Dalmatia. In 1902 Italia a efectuat un pact secret cu Franta care a nulificat datoriile tarii fata de alianta anterioara. Italia a refuzat sa se alipeasca fortelor germane si austriece la inceputul razboiului, deoarece alianta lor originala avea un scop doar defensiv, insa Austria a declarat razboi Serbiei. Guvernul Austriei incepuse negocieri pentru a obtine neutralitatea Italiei cu promisiunea ca Italia va obtine Tunisia, insa ea a intrat in Antanta semnand Pactul de la Londra in aprilie si declarand razboi Austro-Ungariei in mai 1915; Italia a declarat razboi Germaniei peste cincisprezece luni.

Incepand cu 1915, Italia a initiat 17 ofensive importante pe frontul Isonzo (partea frontierii langa Trieste), insa toate au fost respinse de catre fortele austriece care aveau avantajul terenului mai inalt. Fortele Austro-Ungariei au lansat contraatacuri din Asiago inspre Verona si Padua in primavara anului 1916 (Strafexpedition), dar au facut doar putin progres. Vara, italienii au reluat ofensiva, capturand orasul Gorizia. Dupa aceasta victorie minora, frontul a ramas practic nemiscat mai mult de un an, in pofida mai multor ofensive italiene, iarasi pe frontul Isonzo. In toamna anului 1917, datorita situatiei favorabile de pe Frontul de rasarit (primul razboi mondial), austriecii au primit intariri apreciabile, incluzand si forte de asalt germane. Pe data de 26 octombrie, ei au lansat o ofensiva cruciala care a rezultat in victoria majora la Batalia de la Caporetto: armata italiana a fost invinsa, dar dupa ce s-a retras o distanta de 100 de km, ea a reusit sa se reorganizeze si sa stopeze fortele inamice la Batalia raului Piave. In 1918 austriecii nu au reusit sa rupa linia italiana in numeroase incercari, si dupa ce a suferit o infrangere decisiva in Batalia de la Vittorio Veneto, ea a capitulat fortelor Antantei in noiembrie.

Pe parcursul razboiului, comandantul armatei austro-ungare, Conrad von Hötzendorf a avut o aversiune acuta pentru italieni deoarece considera ca Italia reprezenta cel mai mare pericol pentru tara sa. Tradarea lor in 1915 l-a infuriat inca mai mult. Ura sa pentru Italia i-a limitat ratiunea si l-a condus sa aleaga o strategie defectuoasa contra acestei tari.

G. Razboiul in Balcani

Dupa respingerea la trei invazii austriece in august-decembrie 1914, Serbia a cazut in urma unei ofensive puternice compusa din forte austriece, germane si bulgare in octombrie 1915. Armata sarba s-a retras in Albania si Grecia. La sfarsitul anului 1915, o forta britanico-franceza a sosit in Salonic, Grecia pentru a oferi asistenta fortelor grecesti contra Puterilor Centrale. Cu parere de rau pentru aliati, guvernul pro-aliat Eleftherios Venizelos a cazut inaintea sosirii fortei aliate si regele pro-german, Constantin, a retinut intrarea Greciei in razboi de partea aliatilor pana in 1917. In aceasta perioada, frontul din Salonica a ramas intr-o situatie practic inerta. Doar la sfarsitul razboiului, dupa ce majoritatea fortelor germane si austro-ungare parasisera frontul lasandu-l in mainile bulgarilor, a reusit Antanta sa obtina o ruptura critica in liniile inamicilor, fortand Bulgaria sa semneze armistitiul pe data de 29 septembrie 1918.

H. Frontul de est

Cu toate ca razboiul devenise practic imobil in transeele frontului de vest, conflictul era mai dinamic in est. Planurile ruse initiale pentru razboi cereau doua invazii simultane, una in Galitia vizand Austria si alta in Prusia Rasariteana. Cu toate ca atacul rus initial in Galitia a avut succes, fortele ruse au fost respinse in Prusia de catre Hindenburg si Ludendorff la Batalia de la Tannenberg si Batalia de la Lacurile Mazuriane in august si septembrie 1914. Infrastructura rusa economica si militara inferioara, nu a putut sa reziste contra fortelor unite a Germaniei si a Austro-Ungariei. In primavara anului 1915, fortele ruse au fost respinse pana in Galitia, si in mai, Puterile Centrale au reusit sa avanseze in sudul Poloniei, capturand Varsovia pe 5 august, fortand rusii sa abandoneze complet Polonia, in asa numita 'Mare Retragere'.

Cronologie

Pe 1 august, Germania declara razboi Rusiei si pe 3 august Frantei. Italia isi declara neutralitatea, pe care o mentine pana pe 25 mai 1915, data la care se declara in razboi cu Austro-Ungaria.

Pe 4 august Anglia cere printr-un ultimatum retragerea Germaniei.

La 6 august, Serbia declara razboi Germaniei. Austro-Ungaria declara razboi Rusiei

Muntenegru (7 august) si Franta (11 august) declara razboi Austro-Ungrariei.

Pe 23 august, Japonia declara razboi Germaniei

La 11 noiembrie 1918 se semneaza incheierea focurilor in padurea Compiègne, cu precon la predarea blocului german.

Pe 1 decembrie 1918 are loc Adunarea de la Alba Iulia, in urma careia Romania primeste inapoi toate regiunile istorice romanesti de la Austro-Ungaria, Bulgaria si Rusia.

La 18 ianuarie 1919 incepe congresul de pace, la Paris, la care participa 28 de tari invingatoare.