|
|
|
INDIA. CHINA. JAPONIA (SEC. XVII-XVIII).
India. China. Japonia. Europenii in Asia
India
In zorii epocii moderne, India e divizata atat politic cat si religios. Intemeiat in secolului al XII-lea, sultanatul Delhi a consolidat timp de doua secole dominatia musulmana asupra nordului subcontinentului indian. Raidul cuceritorului turc Tamerlan i-a dat o lovitura teribila in 1398 si autoritatea sa se stinge in secolul al XV-lea, in favoarea marilor seniori afghani, incapabili de unitate. Numai clanul Rajput din Rajahstan si sudul imperiului Vijayanagar constituie o putere hindusa avand oarecare importanla.
Babur, intemeietorul imperiului mongol, apare in India in 1517. Urmas al lui Tamerlan, acest print turc originar din tinutul Fergana a devenit stapanul unui regat in Afghanistan in 1504. Intra in India si il invinge pe sultanul afghan din Delhi, Ibrahim, in batalia decisiva de la Panipat din 21 aprilie 1526. Dupa ce ii invinge pe cei din clanul Rajput in anul urmator, Babur acapareaza un vast imperiu ce se intinde de la Penjab pana la frontierele Bengalului.
Unul dintre urmasi sai este Akbar (1556-1605), a carui domnie e marcata de incheierea unificarii prin o serie de cuceriri care ii permit sa constituie unul dintre cele mai intinse si solide imperii din istoria Indiei.
Opera imperiala a lui Akbar este imensa. Spre deosebire de anteriorii stapani musulmani ai Indiei, Akbar are grija sa-i asocieze la putere pe hindusi, incetand discriminarea religioasa, si se sprijina pe nobilii Rajput. Curtea sa, deosebit de stralucita, e alcatuita din demnitari proveniti din cele doua comunitati si din numerosi straini. Distantandu-se de ortodoxia islamica, Akbar dezvolta un sincretism religios in care cultul persoanei sale ocupa un loc central.
Nepotul sau Shah Jahan (1628-1658) este un suveran care iubeste fastul si construieste Taj Mahal la Angra, dar e inlaturat de la tron de fiul sau Aurangzeb. Domnia lui Aurangzeb (1658-1707), care se zbate in nesfarsite razboaie, cunoaste deja o anumita decadenta. Mult mai putin tolerant decat inaintasii sai, impune intoarcerea la ortodoxia islamica. La moartea sa incepe un secol de crize fatale pentru Imperiul Mogul, devenit acum o prada pentru europen; in perioada sa, se infiinteaza prima asezare a francezilor (1666), acum incepand si disputa dintre Anglia si Franta pentru controlul Indiei (in cele din urma, prin Pacea de la Paris, din 1763, Franta renunta la orice pretentie asupra Indiei).
China
Dinastia Ming, aparuta in urma revoltei nationale impotriva mongolilor, domneste din 1368 pana in 1644. Secolul al XV-lea aduce constituirea unui imperiu centralizat injurul noii capitale, Pekin.
China se bucura in acest moment de prosperitate economica si stabilitate politica. Imperiul nu reuseste totusi ca creeze un sistem fiscal satisfacator, si ultimii imparati aidinastsiei Ming (1368-1644), dominati de factiunile rivale, sunt mult prea neputinciosi in fata revoltelor antifiscale ce izbucnesc.
Invaziile manciuriene (chemati in ajutor pentru a potolo a rascoala taraneasca) sunt la originea unei noi dinastii, Tsing, in 1644. Imparatul K'ang-Hsi (1661-1722) este cel mai important suveran manciurian. Pune capat rebeliunilor din provincii, ii supune pe mongoli si tibetani si cucereste Taiwanul. Reformele lui administrative duc la micsorarea impozitelor. Imperiul se deschide exteriorului si stabileste legaturi cu Rusia.
Japonia
Dupa doua secole de razboaie civile intre sefii de clanuri (daimyo) avizi de autonomie teritoriala, se deschide in 1603 era Tokugawa; pana in 1868 sogunul va fi ales exclusiv din aceasta familie, imparatului rezervandu-i-se un rol pur decorativ.
Primul sogun din dinastie, Tokugawa Ieyasu (1603-1616), stabileste capitala la Edo, pe amplasamentul actual al orasului Tokyo. Structurile politice pe care le construieste sunt deosebit de eficiente si nu dispar decat o data cu revolutia Meiji ("guvernarea iluminata", dupa numele asumat al imparatului Mutzuhito /1867-1912/ din 1867). Imparatului si nobilimii imperiale li se rezerva un rol in primul rand ceremonial; Supunerea nobilimii feudale asigura sogunului autoritate asupra intregului arhipelag. In 1639 este interzisa strainilor intrarea in Japonia (primii europeni ce debarca aici sunt portughezii), in 1542-1543) si a japonezilor sa o paraseasca.
In epoca Tokugava se definitiveaza sistemul politic al Japoniei traditionale (se va mentine pana in 1868); sogunului i se supuneau circa 250 de mari seniori (daymoo), stapani ereditari ai marilor domenii si ai taranilor respectivi; samuraii (cateva sute de mii) formau clasa militara, fiind singurii care aveau dreptul de a purta arme.
In cele doua secole de autoizolare (1639-1854), au loc, totusi, progrese economice, in agricultura (sporeste productia de orez), industrie casnica, creste populatia, gradul de urbanizare; creste numarul samurailor fara stapan, ceea ce va furniza imparatului Mutsuhito un pretios suport social atunci cand va declansa, in 1868, actiunea de modernizare a Japoniei.
Europenii in Asia
Rivalitatea comerciala
Portughezii s-au instalat in India chiar la sfarsitul secolului al XV-lea. Faptul ca au cucerit Goa in 1510 le-a asigurat un stabiliment in nord-vest; Malacca (15ll) e poarta spre Extremul Orient. Imperiul portughez depinde insa de destinul metropolei. Regimul de unire personala cu Spania instaurat in 1580 de Filip al II-lea lasa portughezilor controlul asupra comertului colonial.
Din 1602, olandezii sunt si ei pretutindeni prezenti in Asia si ii indeparteaza pe portughezi din Indonezia incepand cu anul 1642. Sunt in concurenta cu East India Company din Anglia (fondata in 1599).
Francezii incearca sa patrunda si ei pe pietele asiatice. O prima companie a obtinut de la rege, in 1604, monopolul asupra comertului cu Indiile Orientale, dar nu reuseste sa organizeze schimburi regulate cu Asia. Proiectul este reluat de Richelieu in 1626, dar fara succes. Instalarea unei colonii in Madagascar este un prim pas timid spre Oceanul Indian; insa elementul care dinamizeaza expansiunea, coneretizata in fondarea Pondicherry (1674) si Chandernagor (1686), este crearea Companiei franceze a Indiilor Orientale de catre Colbert (1664).
Incercari de crestinare in Asia
Incercarea de evanghelizare a Indiei apartine portughezilor in chiar prima jumatate a secolului al XVI-lea. Goa devine episcopat in 1534; aici soseste in 1542 Francisco de Jassu, apostol al Asiei, a carui opera trezeste entuziasmul Europei catolice. Acesta parcurge atat India cat si arhipelagul indonezian si ajunge chiar in Japonia; moare la Sancian, insula din largul Cantonului, in 1552, fara a reusi sa intre in China.
Macao, fondat de portughezi in 1557, este punctul de plecare al misiunilor ce reusesc sa patrunda pe teritoriul chinez.
Parintele Matteo Ricci e autorizat sa se instaleze in sudul tarii in 1582; ajunge mai tarziu la Nankin, iar in 1601 se instaleaza definitiv la Pekin. Vorbind si scriind curent in limba chineza, Ricci ii converteste pe chinezi, incercand in acelasi timp sa faca o sinteza intre gandirea chineza si crestinism. La moartea sa, in 1610, in China nu sunt decat cateva mii de crestini; o jumatate de secol mai tarziu, cand imparatul K'ang-Hsi urca pe tron, sunt insa mai mult de o suta de mii de crestini chinezi ce frecventeaza 159 de biserici iezuite. Noul suveran este protectorul misionarilor ce continua opera parintelui Ricci.
Cand Francisco de Jassu paraseste Japonia, lasa in urma doar cinci sute de crestini. Mai tarziu sosesc misionarii iezuiti, care indeplinesc in arhipelag o opera considerabila. La sfarsitul secolului al XVI-lea, Japonia numara 300.000 de crestini, iar influenta noii religii e puternica in randul elitelor. Crestinismul e considerat un semn de independenta de catre daimyo din sud. Revenirea la o putere centralizata sub dictatura lui Hideyoshi (1536-1598) pune capat spectaculoasei patrunderi a crestinismului. In 1614 incepe in Japonia marea persecutie a crestinilor, pentru ca douazeci de ani mai tarziu, crestinismul sa nu mai fie, in Imperiul Nipon, decat o religie secreta.
Disputa riturilor incepe in 1631, cand calugarii dominicani si franciscani descopera in ce masura au adaptat iezuitii crestinismul la spiritualitatea chineza, organizand o liturghie in care cultul catolic se amesteca cu ceremoniile traditionale chineze. Papa condamna aceste practici in 1645, dar iezutii fac apel si obtin castig de cauza in 1668. Disputa riturilor se amplifica: dominicanii se inversuneaza si dezbaterea incinge spiritele. Prinsi intre vointa Imperiului Chinez de a-si mentine traditiile si respingerea finala a oricarei practici superstitioase, iezuitilor le este din ce in ce mai greu sa continue evanghelizarea Chinei. Papa Benedict al XIV-lea interzice, in 1742, toate riturile chineze. Putin mai tarziu reincepe persecutarea crestinilor. Compania lui Iisus se mentine totusi pana in 1775, intr-o China in care disputa riturilor a ruinat orice posibilitate de expansiune reala a crestinismului.
Recomandari bibliografice
Boivin, Michel, Istoria Indiei. Traducere, prefata si note: Daniela Zaharia, Corint (col. Microsinteze), Bucuresti, 2003 /152 pp./. (Autorul este Cercetator la Centrul de Studii asupra Indiei si Asiei de Sud. Lector la Universitatea Savoia. Editia princeps a aparut in 1996, la Paris; traducerea romaneasca este efectuata dupa editia din anul 2001.)
Cristian, V., Istoria Asiei. Prefata: Mihai Cojocaru, Corint (col. Microsinteze 32), Bucuresti, 2002 /208 pp./.
Henshall, K.G., O istorie a Japoniei. De la epoca de piatra la superputere. Traducere de Alina Carac, Editura Artemis, f.l.. /Bucuresti/, 2002 /292 pp./.
Mitu, Sorin, Istoria Asiei moderne. De la marile descoperiri geografice la Primul Razboi Mondial. Cuvant inainte: Camil Muresanu, membru al Academiei Romane, Corint (col. Microsinteze 59), Bucuresti, 2003 /192 pp./.
Shouyi, B. (coord.), Scurt tratat de istorie a Chinei. Redactat de Yang Zhao, Gong Shuduo, Fang Linggui, Zhu Zhongyi. Traducere de Serban Velescu, Editura Enciclopedica (col. Biblioteca enciclopedica de istorie universala), Bucuresti, 1997 /512 pp. + 1 h./.
