|
|
|
Lipsa surselor de informare asupra societatii dace nu este absoluta; cu toate ca sunt ,,destul de vagi si confuze” permit totusi conturarea unei imagini.
Desi din secolul IV i. Hr. societatea daca a fost organizata in uniuni de triburi, nu se poate sustine ca acestea reprezentau deja o organizare politica statala. Pana in jurul anilor 82–70 i. Hr. nu putem vorbi de existenta unui stat dac pentru ca au fost multe discontinuitati. Pe temelia unitatii de neam, cultura, civilizatie spirituala[2] si economica, Burebista a intemeiat statul dac centralizat si independent care i-a supravietuit in limite teritoriale restranse. Acest stat a conservat multe elemente din organizarea nucleelor prestatale existente, pe care de altfel nu le-a desfiintat, ci doar le-a limitat atributiile in favoarea puterii centrale a regelui.
Succesiunea regilor daci se intrerupe dupa Decebal (†106), in urma cuceririi romane. Dacii liberi, adica cei ramasi in afara stapanirii romane, nu au reusit sa reconstituie statul dac centralizat.
Puterea suprema in stat era detinuta de rege. Institutia regalitatii a tins sa devina ereditara[3]. Principiul ereditatii nu era absolut intrucat puteau veni la succesiunea tronului fratii regelui si marele preot.
Regele era conducatorul militar si judecatorul suprem, dar putea fi si mare preot; disocierea puterii regale de cea religioasa nu era un principiu obligatoriu, ba dimpotriva, ele puteau fi reunite unicefal.
In cadrul statului dac, autoritatea religioasa avea un rol deosebit de important intrucat in spiritualitatea dacica se considera ca atat puterea regelui, cat si legile sunt de origine divina.
In exercitarea atributiilor regele era ajutat de un corp de sfetnici, supus vointei sale.
Din putinele izvoare istorice ele se deduce indirect faptul ca teritoriul statului era impartit in unitati administrativ-teritoriale, dar si faptul ca au existat doua categorii de dregatori locali: cei care exercitau atributii din ordin administrativ, iar altii care detineau comanda armatelor aflate pe teritoriul statului.
Cutuma a fost primul izvor de drept. Statul presupune dreptul, deci dacii trebuiau sa aiba reguli juridice. Ramane deschisa problema legilor scrise, atestate de unele surse literare care afirma ca regele Burebista pentru consolidarea statului a elaborat legi cu un pronuntat caracter religios.
Se pare ca datorita modului lor de organizare in obsti satesti (de vecinatate), proprietatea a fost comuna asupra pamantului agricol, apelor si pasunilor. S-a opinat de asemenea ca pe langa pamanturile nehotarnicite ar fi putut exista si terenuri hotarnicite, care ar fi servit altor scopuri decat agriculturii.
In ce priveste casa, ograda, uneltele de munca, cirezile si turmele de animale, acestea au fost private.
Societatea geto-daca nu s-a abatut de la structura tipica anti-chitatii, diferentiind persoanele in categorii sociale.
Nobilii (tarabostes sau pileati), formau baza de alegere a regilor si a preotilor. Oamenii de rand (comati sau capilati) aveau capacitate juridica restransa se pare numai in ceea ce priveste dreptul public: accesul lor la demnitatile de rege si preot nu era posibil. De notat ca ei nu erau o categorie dispretuita.
A treia categorie o formau sclavii (daoi) atestati in numar mic. Caracterul patriarhal al sclaviei presupune un regim diferit de cel clasic. Asadar, ei erau folositi de regula la activitatile domestice; iar robul era asimilat unui membru inferior al familiei.
Informatiile sunt contradictorii: dupa unii antici familia la geti era poligama. In schimb Horatiu si Ovidiu, buni cunoscatori ai societatii geto-dacice, nu au semnalat nimic despre o eventuala poligamie. Mai mult, Columna lui Traian prezentand scene din viata geto-dacilor infatiseaza fiecare barbat dac insotit de o singura femeie.
Nu putem concluziona ca a existat o evolutie a institutiei casatoriei de la poligamie la monogamie sau ca s-au cunoscut ambele forme (cetatenii instariti practicand poligamia, iar cei de rand monogamia). Poligamia a constituit o forma a casatoriei la diferite popoare; este important ca in chiar culmea civilizatiei, familia daca a fost monogama, situatie conforma cu echilibrul bio-psihic al fiintei umane.
Cumpararea sotiei constituie o caracteristica si ea intalnita la alte popoare, acolo unde sotia contribuia prin munca proprie la veniturile familiei. Acest obicei s-a pastrat pana in zilele noastre la „targul de fete” de pe Muntele Gaina.
Sotia se afla sub autoritatea si puterea barbatului, putand fi pedepsita chiar cu moartea de catre barbat pentru infidelitate.
Familia era patriliniara (descendenta copiilor se stabilea in primul rand dupa tata) si patrilocala (sotia se muta in casa sotului).
[1] Unul si acelasi popor a fost denumit diferit de greci si de romani: cele doua cuvinte, get si dac, sunt sinonime perfecte.
[2] Se pare ca spiritualitatea dacilor atinsese un nivel destul de ridicat de vreme ce in doctrina lui Zamolxis se puneau marile intrebari perene ale fiintei umane.
[3] Burebista si Decebal erau fii de regi.
