Predicatul-prezentare generala

Predicatul-prezentare generala

Precum se stie, predicatul e, nu numai o parte principala de propozitie[1], ci, intr-un anumit sens, si partea cea mai importanta a unei propozitii, intrucat fara el, este, de cele mai multe ori, imposibil sa enuntam o judecata sau sa comunicam prin cuvinte o idee cu caracter afectiv sau volitional[2]. Daca subiectul este important pentru ca reprezinta, de obicei, punctul de plecare al unei judecati, importanta si mai mare a predicatului consta in aceea ca prin el se realizeaza ceea ce numim predicatia unei propozitii.[3]

Disputa privind situatia subiectului si a predicatului in structura propozitiei, gradul lor de importanta apartine anilor 60. De exemplu, D.D. Drasoveanu sustine ca subiectul e subordonat predicatului[4]; aproximativ aceeasi pozitie o are si Alexandru Graur care sustine ca predicatul e mai important decat subiectul[5] in structura propozitiei pentru ca exista propozitii formate numai din predicat. Acest punct de vedere e adoptat si de GLR unde se afirma ca In ceea ce priveste raportul ierarhic dintre cele doua parti de propozitie se poate spune ca mai important e predicatul, deoarece prin el se realizeaza in mod obisnuit predicatia, care este esenta propozitiei"[6].

In gramatica moderna s-a dat definitia formala a predicatului: "functie sintactica realizata prin verb la un mod personal"[7] Definitia formala e, in acelasi timp si prea ingusta si prea larga.

Definitia formala a predicatului e prea ingusta pentru ca nu tine seama de faptul ca exista predicate exprimate prin adverbe predicative sau interjectii predicative precum si predicate exprimate uneori prin verbe la moduri nepersonale (infinitiv si supin).[8]

Definitia formala a predicatului e prea larga pentru ca se acorda statut de predicat tuturor verbelor la mod personal, inclusiv verbelor copulative care vor forma singure predicatul unei propozitii.

In definirea predicatului parerile specialistilor care se ocupa de sintaxa limbii romane nu sunt unitare, ceea ce duce la divergente in analiza gramaticala.

Cele mai raspandite definitii ale predicatului vizeaza doar continutul acestei parti de propozitie, predicatul fiind considerat "partea principala de propozitie care atribuie subietului o actiune, o stare sau o insusire, partea care arata ce face, ce este sau cum este subiectul (vezi I. Iordan, LRC, p. 561, G. A., vol. II, p. 95).

Unii cercetatori au definit predicatul luand in considerare numai forma: "pentru pozitia sintactica de predicat, definitorie este realizarea printr-un verb la mod personal, orice forma verbala personala constituie un predicat si nu poate satisface nici o alta pozitie sintactica".[9]

Autoarea definitiei, Valeria Gutu Romalo, intervie cu o restrictie: pot fi predicate doar moduri verbale personale care nu sunt dependente sau, mai precis, care nu participa decat in calitate de termen regent la relatii de dependenta (aceasta particularitate primeaza in limitarea pozitiei predicat la modurile personale).[10]

Dupa Valeria Gutu Romalo o forma verbala personala poate constitui centrul unui enunt de sine statator. In majoritatea covarsitoare a cazurilor, predicatul participa la o relatie de interdependenta reprezentand centrul unui enunt structurat predicat nemaifiind inclus in structura predicatului.[11]

In conditii speciale, modurile nepersonale infinitiv si supin pot da nastere la predicate[12], ceea ce vom prezenta in continuare.

Infinitivul cu valoare de imperativ formeaza predicat verbal in propozitii principale[13] ; Predicatul verbal realizat prin verbe la modul infinitiv cu valoare de imperativ caracterizeaza constructii foarte rare si, evident, livresti, imitate dupa constructii similare din limba franceza.

"A nu se fuma in aceasta cladire."

"A se agita bine inainte de intrebuintare."

"A nu se arunca sticle pe geam."

Infinitivul scurt cu valoare de conjunctiv formeaza predicat verbal in subordonate, in asa-zisele constructii relative infinitivale[14].Cu aceasta valoare a infinitivului nu sunt de acord toti specialistii.

Ion Coteanu admite existenta infinitivului scurt ca predicat, dar numai atunci cand:

a.     urmeaza dupa o forma a verbului a avea intr- o propozitie care incepe cu: ce, cine, cu ce, cu cine, despre cine, de la ce, pentru cine, cand, unde, de unde, pe unde, incotro, cui:

Nu-i unde dormi.

N-ai cand incheia raportul.

N-are cine ma spala.

N- ai ce zice.

b.     urmeaza dupa inainte de a, pana a, cu conditia obligatorie de exprimare a unui subiect:

Inainte de a spune el ceva, tu sa nu spui nimic.

Pana a termina tu treaba, el se si intoarce.

Supinul cu valoare de imperativ formeaza predicat verbal in propozitii principale[15]:

"De invatat poezia."

Academicianul Ion Coteanu[16] admite existenta gerunziului ca predicat (numai atunci cand un subiect prezent in propozitie e legat de el) si existenta participiului ca predicat (numai in constructii eliptice):

Dezbaterile sfarsindu-se, s-a trecut la vot.

Sa stiti ca, racindu-se vremea, va trebuie haine calduroase.

Parasit de toti, catelul incepu sa schelalaie. ( presupunem fiindca a fost parasit).

In gramatica clasica (traditionala)[17] , alaturi de sintaxa gramaticianului Gh. Constantinescu Dobridor[18], se recunoaste existenta a doua predicate: predicat verbal si predicat nominal, stabilite dupa partile de vorbire prin care acestea se exprima.

De aceeasi parere este si gramaticianul D. Irimia denumind cele doua predicate ca: predicat sintetic[19](sau verbal) si predicat analitic(sau nominal). Primul dintre acestea, predicatul sintetic, se caracterizeaza prin realizarea celor doua componente semantice ale predicatiei in mod solidar, in structura morfematica liniara, insa predicatul analitic se realizeaza printr-un constituient analitic, cu organizare bipolara: verb copulativ+nume predicativ.

Clasa de substitutie a pozitiei sintactice predicat poate fi supusa unei operatii formale de subcategorizare[20] din care sa rezulte principalele tipuri de baza in sistemul predicatului; stabilirea claselor (de fapt sunt subclasele constituind clasa de substitutie) se bazeaza atat pe apartenenta unitatilor la diferite clase lexico-gramaticale de cuvinte, cat si pe trasaturile caracteristice ale structurii interne a sintagmelor ocurente in aceasta pozitie, pe unele particularitati ale relatiilor contractate de predicat cu celelalte unitati coocurente in enunt.[21]

Astfel, daca avem in vedere clasa lexico-gramaticala[22] a cuvintelor pe langa verb, predicatul se poate realiza si prin nume, adverb sau interjectie, deci avem predicat verbal, nominal, adverbial si interjectional[23].

Dintre toate acestea reiese ca definirea si descrierea predicatului, stabilirea subclaselor lui etc., sunt o urmare directa a modului in care se solutioneaza problemele de morfologie si de sintaxa ale verbului, adverbului, interjectiei, a masurii in care, pentru explicarea unora dintre aceste aspecte, se implica factori de natura semantica etc.

In concluzie, in sintaxa limbii romane este posibila urmatoarea clasificare a predicatului:

1)     Predicat verbal

a)     simplu - verb la infinitiv

- verb predicativ, locutiune verbala, expresie unipersonala, expresie idiomatica.

b)     compus - sintagma predicativa formata din verb semiauxiliar de mod sau de aspect si verb la conjunctiv, infinitiv, supin sau participiu

2)     Predicat nominal :a) nominal propriu-zis - NP + copula verbului "a fi"

b) nominal - verbal -NP + copula lexico-gramaticala.

3)     Predicat adverbial - adverb predicativ sau locutiune adverbiala predicativa

4)     Predicat interjectional - interjectie predicativa.

Predicatul verbal este predicatul care arata actiunea facuta sau suferita de subiect, starea subiectului, existenta subiectului sau o actiune neatribuita nici unui subiect: "Ninge.[24]"

Predicatul verbal se exprima prin:

1)     Verbe predicative la orice mod personal (indicativ, conjunctiv, conditional-optativ, prezumtiv si imperativ) la diateza activa, pasiva sau reflexiva.

Diateza activa

Modul indicativ:

Astazi ne- am intalnit toti colegii la reuniunea de clasa.

Modul conjunctiv

Sa renuntam la acest obicei prost, care nu ne aduce decat rele.

Modul conditional-optativ

Ar fi participat la olimpiada daca era mai serios.

Modul prezumtiv

Nu stiu; va fi fiind asa cum spui tu, eu nu am auzit.

Modul imperativ

- Nu plange, ma voi intoarce!

Diateza pasiva:

Aceste cuvinte, desi imi parura nefiresti, fusesera rostite.

Diateza reflexiva:

Ea a doua zi se mira de cele intamplate.

2)     Locutiuni verbale cu verbul de baza la mod personal:

Dupa un ceas si-a venit in fire.

Isi bate joc de toata lumea.

Prin locutiuni verbale intelegem grupuri de cel putin doua cuvinte (dintre care unul este in mod obligatoriu verb) si care au inteles unitar.

Ex: a baga de seama = a observa

a avea de gand = a intentiona

a da sfaturi = a sfatui

3) Adverbe si locutiuni adverbiale predicative:

Acestea au o pozitie intermediara in ceea ce priveste tipul de predicat la care apartin. Astfel, unele dintre ele se comporta la fel ca predicatele verbale pentru ca nu admit pe langa ele un verb copulativ[25].

Adverbe predicative care nu se combina cu verbul copulativ "a fi" (de regula, ele cer subiectiva ): bineinteles, desigur, pesemne, fireste, negresit, poate, aproape, evident.[26]

Negresit ca vine maine.

" Cum nu era un om bun, sa sa insoare ca orice flacau si sa intre in randul lumii, dar pesemne ca nu gasea fata si de aceea era posomorat." M. PREDA

Locutiuni adverbiale predicative - de obicei sunt regente pentru subiectiva: cu siguranta, de buna seama, fara indoiala, fara doar si poate, pe buna dreptate.

Fara indoiala ca va merge cu noi.

Alte adverbe insa, de exemplu: probabil, posibil, sigur, imposibil, sunt predicate nominale intrucat admit pe langa ele prezenta unor verbe copulative. Astfel exista constructii paralele:

Probabil ca s-au intalnit pe drum.

E probabil ca acum sa se fi intalnit.

Sigur ca sunt de acord cu tine.

E sigur ca el a facut asta?

In unele lucrari se neaga functia predicativa a adverbelor[27]

4)     Interjectii predicative care redau o actiune:

Hai cu noi la mare.

a)     sinonime cu verbe la indicativ (interjectii predicative de origine onomatopeica):Pasarea, zbrrr! de pe ramura (zboara)

El, pleosc! o palma.

Masina vajjj pe langa noi.

Unii cercetatori considera ca predicatul exprimat prin adverbe si locutiuni adverbiale predicative si interjectii predicative nu este predicat verbal ci predicat adverbial respectiv predicat interjectional.[28]

Iordan, Vl. Robu atunci cand vorbesc de predicativitatea sau nepredicativitatea verbelor se refera, de fapt, nu la doua clase de verbe care se opun dupa indicele predicativitatii si nici la formele verbale, dintre care unele sunt predicative, iar altele nepredicative, adica moduri personale - care pot indeplini functia de predicat verbal si moduri nepersonale - care nu pot indeplini aceasta functie.[29]

Tot Vladimir Robu si Iorgu Iordan spun ca predicatul realizat prin interjectii nu poate fi incadrat in nici unul dintre tipurile obisnuite , constituind o clasa aparte si clar distincta fata de celelalte pentru ca, mai mult decat oricare alte cuvinte, interjectiile sunt legate de aspectul vorbit al limbii, sunt marci ale oralitatii si ale spontaneitatii expresiei lingvistice a actului de comunicare.[30]

Potrivit opiniei lor, interjectiile ocurente in pozitia predicat au caracter ilocutionar si caracterizeaza enunturi imperative care sunt ordine sau indemnuri adresate direct colocutorului in vederea antrenarii lui intr-o anumita actiune. Unele dintre ele vizeaza un destinatar uman, deci persoana colocutorului: iaca, hai, na, poftim; altele se adreseaza unui destinatar animal. Acestea sunt folosite ca predicate in enunturi izolate, care, evident, nu constituie secvente de conversatie intrucat destinatarul nu poate da replica, nu poate deveni, la randul lui, destinatar.

Ceea ce ne intereseaza pentru definire predicatului nominal este unitatea pozitionala dintre numele predicativ si verbul copulativ care verbalizeaza numele predicativ, dandu-i posibilitatea sa functioneze ca predicat si nu ca un determinant nominal al subiectului si al verbului copulativ.[31]

In primul si ultimul exemplu avem de-a face cu nume predicativ multiplu.

Intr-o fraza, numarul predicatelor nominale este egal cu numarul verbelor copulative nu cu numarul numelor predicative pentru ca, in componenta unui predicat nominal pot intra mai multe nume predicative.

Ceea ce ne intereseaza pentru definire predicatului nominal este unitatea pozitionala dintre numele predicativ si verbul copulativ care verbalizeaza numele predicativ, dandu-i posibilitatea sa functioneze ca predicat si nu ca un determinant nominal al subiectului si al verbului copulativ.[32]

In predicatul nominal verbul copulativ[33] este partea mai importanta din punct de vedere gramatical pentru ca exprima categoriile gramaticale de persoana, numar, timp si mod ale predicatului nominal, iar numele predicativ este partea mai importanta din punct de vedere lexical pentru ca aduce informatia semantica. Verbele copulative sunt verbe numai sintetice cu doua valente obligatorii, care fac parte din cadrul predicatului nominal, in cadrul caruia au rol gramatical prim si rol semantic secund, cele doua valente obligatorii pe care le au - cu sensul, cu functia si la diateza data - fiind consumate astfel: o valenta obligatorie, de la un nume-subiect si o a doua valenta obligatorie, de un nume predicativ (substantiv sau substitutiile sale pronomiale si numerale; adjectiv calificativ). [34]

Verbul copulativ cel mai abstract si, de aceea, cel mai gramaticalizat este a fi, motiv pentru care autorii Gramaticii Academiei[35] il considera copulativ prin excelenta.

In opinia lui V. Serban a fi este un copulativ[36] total pentru ca nu contribuie cu nimic la sensul predicatului nominal.

Potrivit lui D. Irimia verbul copulativ dezvolta componenta semantica gramaticala a predicatiei: este "instrumentul actualizarii" prin dezvoltarea sensurilor categoriilor de timp-mod, persoana-numar a planului semantic al subiectului gramatical din perspectiva planului semantic al numelui predicativ.[37]

In afara de verbul copulativ "a fi" se mai pot folosi cu functiune copulativa si alte verbe care, potrivit Gramaticii Academiei[38], au un continut semantic mai slab si, de aceea, nu pot forma predicatul decat impreuna cu un nume predicativ: a deveni, a se face, a iesi, a ajunge, a insemna: Verisoara mea a iesit doctor.

V. Serban[39] numeste aceste verbe semicopulative pentru ca isi pastreaza o parte din intelesul lexical. Autorul este de parere ca predicatul format cu ajutorul lor nu este un predicat propriu-zis, ci mai degraba trebuie numit predicat verbal nominal.[40]

In limba romana verbele copulative constituie o subclasa in care trebuie sa facem disctinctie intre verbul a fi, actualizat contextual copulativ, si verbele care se numesc, in general, nonpredicative[41] - numite semicopulative.

"A fi" este actualizat nonpredicativ-copulativ daca intra in relatie bilaterala cu doua morfeme de nominativ, dintre care unul este in pozitia subiect, iar celalalt, pe pozitia nume predicativ al predicatului nominal. Revenind la copula, I. Iorda, Vl. Robu[42] precizeaza ca "copula este elementul de verbalizare a numelui predicativ pe care il proiecteaza pe axa temporala si a celorlalte categorii specifice verbului (diateza, aspect, mod).[43]

Numarul verbelor numite, de obicei, nepredicative care intra in discutie in legatura cu structura predicatului nominal variaza de la un specialist la altul. Iata o serie de asemenea verbe: a ajunge, a se alege, a (se) arata, a se banui, a se chema, a se considera, a constitui, a se crede, a deveni, a se dovedi, a se face, a iesi, a se judeca, a indemna, a se numi, a parea, a ramane, a semnifica, a se simti, a se socoti, a se sti, a se vedea; se mai poate vorbi si de alte verbe, cum sunt: a reprezenta (aceasta reprezinta (este) o suma mica.), a se aprecia. Din punct de vedere gramatical, in contextul diagnosticat dat, aceste verbe au acelasi comportament ca a fi, dar difera semantic. Principala caracteristica a acestor verbe este posibilitatea de a se actualiza cu un sens secundar, apropiat de sensul lui a fi actualizat copulativ, ceea ce face ca in contextul dat, ele sa devina insuficiente pentru a forma predicatul si sa aiba functie copulativa intre numele predicativ si subiectul lui. Contextul care le actualizeaza ca nepredicative este, in general, acelasi ca pentru a fi: X ajunge profesor, Y iese inginer.[44]

In unele predicate nominale copula nu este exprimata. In aceste cazuri, elementul verbal este elidat si enuntul devine o propozitie nominala. Atunci cand subiectul preceda numele predicativ ideea de predicatie poate fi marcata prin pronuntarea pe un ton ascendent a subiectului, indiferent de intonarea restului propozitiei, iar in scris prin virgula sau prin linia de pauza.

Munca, bratara de aur.

(Proverb)

In functie de semantica lor verbele copulative se grupeaza in doua tipuri:

a)     verbe copulative

b)     verbe copulative lexico-gramaticale.[45]

D. Irimia[46] este de parere ca verbul copulativ a fi este un instrument morfologic ce serveste la exprimarea unor categorii gramaticale: timpul si modul, persoana si numarul, inerente predicatiei, pe care insa numele (substantiv, adjectiv) - centru semantic al enuntului - nu le poate exprima:

Codrul este verde

a fost verde

va fi din nou verde.[47]

Din punct de vedere semantic verbul copulativ a fi nu participa la realizarea predicatiei; el poate lipsi (si lipseste in limba vorbita si in limba literaturii artistice) din structura predicatului nominal, vorbitorul apeland la alte mijloace de exprimare a predicatiei (intonatia sau pauza).[48]

Functia sintactica a copulativului a fi si a numelui predicativ care-l complineste se numeste predicat nominal propriu-zis.[49]

Exista verbe copulative lexico-gramaticale, care prin natura lor, sunt sub aspect semantic insuficiente pentru predicatie, fiindu-le numaidecat necesare o complinire semantica, complinire care sa faca posibila predicatia.[50]

Potrivit opiniei lui Iordan, Robu[51] verbele copulative lexico-gramaticale plus numele predicativ indeplinesc functia sintactica de "predicat nominal-verbal sau mixt".[52]

Este intotdeauna nepredicativ verbul a deveni, verb care semnifica o stare in devenire si care, pentru a indeplini rolul de actualizare, esential predicatiei, are nevoie de limite exterioare. Limita si-o afla intr-un nume (substantiv, adjectiv, numeral) sau pronume: "Iata-l/Cum din haos face muma/Iara el devine Tatal." (M. Eminescu, Poezii, p. 100)

Se alatura verbului a deveni alte verbe care, prin modificarile semantice, ii ajung sinonime lexicale: a ajunge, a se face, a iesi.

"Dar ce frumoasa se facu/Si mandra, arz-o focul." (Eminescu, Poezii, p. 132)

In grupa verbelor lexico-gramaticale se includ si alte verbe intrebuintate copulativ: a ramane, a parea, a se chema, a reprezenta.[53]

Alte caracteristici sintactice ale clasei copulativelor:

a) Sunt verbe intranzitive;

b) Nu participa la apozitiile de diateza;

c) Isi pot asocia forme cletice provenind din determinari avansate ale adjectivului sau ale numelui din pozitia NP (ex.: Mi-e cumnat, dusman, drag, cunoscut = cumnat, dusman, drag, cunoscut mie);

d) Nu pot aparea, prin ele insele, in constructii reflexive, distinctia reflexiv vs. nereflexiv, atunci cand apare, angajeaza nu verbul copulativ, ci intreaga constructie [Copulativ + NP], fiind legate de caracteristicile de reflexivitate ale adjectivului sau ale nominalului din pozitia NP (ex.: Isi sunt atat de dragi (unul altuia), Imi sunt cel mai aspru critic);

e) Nu exista incompatibilitate intre calitatea copulativa si cea impersonala, copulativele personale devin copulative impersonale daca subiectul este realizat prin propozitie conjunctionala sau prin forma verbala nepersonala. In aceste conditii, NP adjectival isi schimba statutul morfologic, transformandu-se, printr-un fel de "concordanta" sintactica, din adjectiv in adverb. Sa se compare: Fumatul este nesanatos. (adjectiv) si Este nesanatos sa fumezi. (adverb);

f) Nu exista o relatie necesara intre calitatea copulativa si cea intrinsec reflexiva, unele copulative fiind si reflexive obligatoriu (a se chema, a se da, a se numi, a se face, a se prinde, a se tine: El se da mare., El s-a facut mare., El se numeste Ion., Ion se tine mandru.), dupa cum altele (a fi, a deveni, a insemna) sunt obligatoriu nereflexive[54]

"Si de-a soarelui caldura

Va fi rosie ca marul."(M. Eminescu, Floare albastra)

Numele predicativ arata calificarea sau identificarea subiectului.

Pozitia sintactica nume predicativ se defineste prin posibilitatea de a fi realizata printr-un nume (substantiv, substitut al substantivului, adjectiv) in cazul nominativ, un nominativ care nu impune verbului (spre deosebire de nominativul subiect) caracteristici de acord.

Prezenta sau lipsa acordului reprezinta trasatura deosebitoare dintre pozitia subiect si pozitia nume predicativ, ambele compatibile cu realizarea prin nume in nominativ si deriva din tipul diferit de relatii pe care verbul le contracteaza cu cele doua nume: subiectul participa cu verbul la o relatie de interdependenta, pe cand numele predicativ realizeaza o relatie de dependenta unilaterala cu verbul; numele predicativ are in vedere acelasi "referent" ca subiectul, ceea ce determina, in cele mai multe cazuri, prezenta unor caracteristici gramaticale comune cu subiectul care fac sa se vorbeasca de acordul numelui predicativ cu subiectul.[55]

Valeria Gutu Romalo considera ca numele predicativ este mai important decat verbele copulative. Avand functia de a caracteriza subiectul, numele predicativ constituie elementul de baza sau partea esentiala a predicatului nominal, deci verbul copulativ este mai putina important pentru ca acesta poate lipsi in unele contexte, lucru ce nu este valabil in cazul numelui predicativ.

"Vorba multa, saracia omului."

"La fata- verde!"

"Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor."

Desi numele predicativ este mai important decat copula verbala, in fraza numarul predicatelor nominale este dat de numarul verbelor copulative. In cazul numelui predicativ multiplu, copula apare doar o singura data:

"B. P. Hasdeu a fost lingvist, filolog, istoric, scriitor si folclorist."

Numele predicativ poate fi exprimat printr-un substantiv (El este student.); un adjectiv (El este mare.); un pronume in nominativ si, precedat de o prepozitie, in genitiv sau acuzativ (El este acela.); un numeral (El este al doilea); un verb la supin (El este de invidiat) sau la infinitiv (Dorinta lui este de a invata.); un adverb (E usor a scrie versuri.) sau o interjectie (Cartea este vai de ea.).

Nume predicativ exprimat prin nume (substantiv, adjectiv substantivizat, pronume, numeral):

In cazul nominativ:

substantiv: Tatal lui a fost doctor.

El pare presedintele asociatiei.

pronume: Ea e aceea despre care s-a vorbit.

"Imi vine a crede ca toate-s nimica." EMINESCU

adjectiv: Vremea este frumoasa.

Ion este cel mai muncitor.

numeral: Maria a fost una la parinti.

El este al treilea dintre concurenti.

Numele predicativ exprimat printr-un substantiv sau printr-un pronume personal sau demonstrativ este uneori exprimat prin acelasi cuvant ca si subiectul:

"Si inima aceea ce geme de durere,

Si sufletul acela ce canta amortit,

E inima mea trista ce n-are mangaiere,

E sufletu-mi ce arde de dor nemarginit." EMINESCU

Tu esti tu, iar eu sunt eu.

Cand numele predicativ exprimat prin acelasi substantiv ca si subiectul nu are nici un determinant, trebuie sa fie la forma nearticulata:

"Casa-i casa, si masa-i masa."

In aceste situatii poate fi greu de precizat care termen este subiectul si care este numele predicativ. Diferentierea se poate face prin topica: de obicei, subiectul este plasat inaintea verbului, sau prin intonatie, ceea ce presupune o accentuare emfatica a termenului subiect.

Numele predicativ exprimat printr-un substantiv sau printr-un pronume este uneori , aparent, la cazul genitiv:

"Tot ce respira-i liber, a tuturor e lumea."

Casa este a lui Stefan.

Ca si in cazul subiectului aparent genitival, si aici articolul genitival este la nominativ (si tine locul unui substantiv in nominativ identic cu substantivul subiect), iar substantivul sau pronumele in genitiv sunt determinantele acestuia: lumea e lumea tuturor, casa este casa lui Stefan. Astfel, numele predicativ de felul celor mentionate mai sus este, in realitate, tot in cazul nominativ.

In cazul genitiv sau acuzativ cu prepozitii sau locutiuni prepozitionale (Gramatica Academiei recunoaste existenta acestui nume predicativ):

substantiv sau adjectiv substantivizat:

E contra regulamentului.

Viata ta e in primejdie.

Masa e, fireste, de brad.

pronume: Ea nu e ca mine.

El e impotriva tuturor.

Nume predicativ exprimat prin adjectiv, inclusiv adjectiv provenit din verb la participiu:

Baiatul cel mic era harnic si cuminte.

Margareta era sprintara si neastamparata.

Uneori este foarte greu de facut distinctia intre un predicat nominal cu numele predicativ exprimat printr-un participiu si un predicat verbal exprimat printr-un verb la diateza pasiva. Aceasta confuzie poate aparea, bineinteles, numai atunci cand avem a face cu un participiu al unui verb tranzitiv:

"Cartea este deschisa."

Adesea insa continutul ne ajuta sa distingem intre cele doua tipuri de predicate. Astfel, in exemplul urmator este clar ca avem a face cu un predicat nominal si nu cu un verb la diateza pasiva:

"Ferestrele erau captusite bine cu rogojini groase, incat nu se zarea raza de lumina."

Nume predicativ exprimat prin verb la forme nepersonale (supin, infinitiv):

Zilele acelea erau de nedescris.

E de dorit sa vina la timp.

A crede intr-o idee inseamna a lupta pentru ea.

Supinul ca realizare a pozitiei nume predicativ este totdeauna precedat de prepozitie. Cand subiectul este exprimat tot prin infinitiv, constructia numelui predicativ cu infinitivul este obligatorie.

Dintre modurile nepersonale, gerunziul nu apare ca realizare a numelui predicativ. Intalnim in aceasta situatie numai gerunziile cu valoare de adjectiv:

Baiatul este inca suferind.

Nume predicativ exprimat prin adverb:

"E usor a scrie versuri."

De criticat nu e greu.

Bine ca a plouat!

Mai e posibil sa vina.

Numele predicativ exprimat prin adverb apare mai frecvent pe langa forma verbului "a fi" de persoana a III-a singular in expresii unipersonale prin forma si impersonale prin continut. Predicatele exprimate prin expresii unipersonale au ca subiect un verb la infinitiv sau la supin sau o propozitie subiectiva.

Utilizarea numelui predicativ exprimat prin adverb (si nu adjectiv) in aceste situatii reprezinta o forma de "acord" de tip special:natura verbala a subiectului impune selectarea realizarii adverbiale a numelui predicativ. Dar exista si exceptii in care numele predicativ adverbial corespunde unei subiective introdusa prin pronume: ce, ceva, asta, altceva, nimic (nu si prin pronume personal), care se refera la o situatie, un fenomen, un proces, un obiect sau persoana.

Asta e bine.

Nimic nu e bine.

Adverbele de mod altfel, asa, cum in pozitia nume predicativ admit si alte realizari ale subiectului:

Situatia nu e asa.

Lucrarile sunt altfel.

Problema ce ne intereseaza din acest capitol este caracterul bivalent al predicatului nominal, problema ce a fost cercetata de catre unii lingvisti.

De exemplu, lingvistul D. D. Drasoveanu[56] sustine existenta unui caracter bivalent. Acesta precizeaza ca la nivelul esentei, elementul predicativ suplimentar reprezinta o individualitate- cea pe care o constituie constructia de nominativ sau acuzativ cu gerunziu, individualitate care ramane aceeasi si cand esenta se fenomenalizeaza angajand predicate verbale. Exceptie face verbul a fi, care, supus contragerii, dar nesubinteles, lasa esenta sa produca fenomenalizari mai mult sau mai putin aberante, demne de luat in seama(numele predicativ de gradul III), dar usorasimilabile faptelor gramaticale asociate intr-un fel sau altul cu a fi: nume predicativ obisnuit, participiu, ca element component, impreuna cu afi al diatezei pasive, cand a fi este predicativ.[57] In opinia acestuia verbe ca a deveni, a iesi, ajunge etc. sunt date ca verbe copulative[58], fapt care implica interpretarea numelui insotitor drept nume predicativ. Aceste verbe pot fi insa urmate de un participiu verb: a devenit neinteles, a iesit invins s.a.

Participiul verb nu poate fi insa nume predicativ, dar poate fi, si este in exemplele de mai sus, element predicativ suplimentar[59]. Acest fapt gramatical ne conduce la ideea ca verbele de mai sus, considerate -dupa aprecieri semantice- ca o categorie mijlocie, ar putea fi trecute de pe lista verbelor copulative pe aceea a verbelor predicative. Ar urma ca participiul lor insotitor, ca si sunstantivul sau adjectivul, sa fie element predicativ suplimentar.

De aceeasi parere este si cercetatoarea Elena Neagoe. Cercetand cu atentie definitia verbului copulativ din Gramatica Academiei "verbele care nu pot forma predicatul unei propozitii decat cu ajutorul unui nume predicativ, avand doar functiunea de verb copulativ intre subiect si nume predicativ, sunt verbe nepredicative"[60] surprinde cateva formulari incoveniente existentei unui predicat nominal ca functie unitara. Deoarece in definitia GA se vorbeste astfel de "functiune de verb copulativ", din ea ar rezulta ca exista verbe nepredicative care au o functie de verb copulativ si in consecinta predicatul nominal nu mai este o functie unitara[61]. Tinand cont de aceste aspecte, cercetatoarea crede ca solutia cea mai indicata ar fi recunoasterea capacitatii verbului copulativ de a forma o functie sintactica, urmand ca numele predicativ sa fie considerat, de asemeni, o functie aparte, care ar putea eventual sa fie contopita cu elementul predicativ suplimentar[62].