|
|
|
Substantivul
Substantivul este partea de vorbire care denumeste fiinte, lucruri, fenomene ale naturii, insusiri, actiuni, stari sufletesti.
Substantivele sunt comune sau proprii.
Substantivele sunt simple sau compuse.
Substantivele sunt de trei genuri: masculin, feminin, neutru.
Substantivele au doua numere: singular, plural.
Cazurile substantivului sunt: nominativ, acuzativ, datitv, genitiv, vocativ.
Substantivele colective au la forma de singular inteles de plural.
Se pot forma substantive feminine de la masculine si invers, cu ajutorul unor sufixe numite sufixe motionale.
Exista substantive nume de animale, pasari sau insecte care au o singura forma masculin sau feminin.
De exemplu: Elefant, fluture, girafa, turturica.
Locutiune Substantivala
Locutiunea substantivala este grupul unitar de cuvinte care este sinonim cu un substantiv si se comporta in propozitie ca substantivul, fiind determinata de atribute.
Cele mai multe locutiuni substantivale provin din locutiuni verbale in care verbul este la infinitivul lung
Locutiunile substantivale apar mai ales in limbajul oral.
Functiile sintactice ale substantivului
Functiile sintactice ale substantivului sunt:
1) Nominativ
Subiect : Cartea este interesanta.
Nume predicativ : Volumul acesta este un roman.
Atribut substantival apozitional : Prietenul meu, Dan, il citeste.
2) Acuzativ
Complement direct : Autorul a creat un personaj uimitor.
Complement direct : Ma gandesc la nuvela citita.
Atribut substantival prepozitional : Imi plac operele de fictiune.
Nume predicativ : Supracoperta este de plastic.
Complement circumstantial de loc : Maine merg la biblioteca.
Complement circumstantial de timp : In doua zile, am citit intregul roman.
Complement circumstantial de mod : El citeste cu placere.
Complement de agent : Cartea a fost citita de baiat.
3) Dativ
Complement indirect : I-am daruit prietenului meu o carte.
Nume predicative : Sfarsitul romanului a fost conform asteptarilor.
Atribut substantival prepositional : Naratiunile asemenea realitatii au personaje bune si rele.
Complement circumstantial de mod : Se poarta asemenea eroilor indragiti.
4) Genitiv
Atribut substantival genitival : Inceputul nuvelei este palpitant.
Atribut substantival prepositional : Rafturile dinauntru dulapului sunt pline cu carti.
Nume predicative : Actiunile eroului sunt contra personajelor necinstite.
Complement circumstantial de loc : Am pus cartea deasupra servietei.
Complement circumstantial de timp : Am sosit la biblioteca inaintea Ancai.
5) Vocativ
Nu are functie sintactica de parte de propozitie : Dane, citeste tot ce trebuie!
Verbul
Verbul este partea de vorbire care arata actiunea, starea sau existent.
Verbele sunt :
a) Predicative - cand pot forma singure predicat
b) Nepredicative - cand nu pot forma singure predicat.
Verbele nepredicative, ca si cele predicative, sunt atat la moduri personale, cat si la moduri nepersonale.
Verbele nepredicative sunt:
Copulative - cand formeaza cu un nume predicative un predicat nominal.
Auxiliare - cand ajuta la formarea unor moduri si timpuri.
Verbul auxiliar
A avea ajuta la formarea:
Modului indicativ, timpul perfect compus - am povestit
timpul viitor -am sa povestesc
Modul conditional - optativ, timpul present - as povesti
timpul perfect- as fi povestit
A fi ajuta la formarea:
Modului conjunctiv, timpul perfect - sa fi povestit
Modului conditional - optativ, timpul perfect - as fi povestit
Modului indicative, timpul viitor anterior - voi fi povestit
A vrea ajuta la formarea:
Modului indicative, timpul viitor - voi povesti
timpul viitor anterior - voi fi povestit
Verbele copulative sunt:
a) A fi - cand nu este verb predicative sau auxiliary
b) A devein - care este doar copulative
c) A ajunge, a iesi, a se face, a insemna, aramane, a parea - care sunt verbele predicative ce pot deveni copulative.
Verbul are patru conjugari; ele pot fi stabilite dupa sufixele de infinitive:
Conjugarea I se termina in "-a" Ex:a canta
Conjugarea a II- a se termina in "-ea" ex:a vedea
Conjugarea a III-a se termina in "-e" ex:a spune
Conjugarea a IV-a se termina in "-i sau -i" ex:a dori, a cobori.
Modurile personale.
Timpurile verbale
Modurile sunt:
Personale sau predicative cand isi modifica forma dupa persoana si au in propozitie functia sintactica de predicat
Nepersonale sau nepredicative cand nu isi modifica forma dupa persoana si nu au functia sintactica de predicat.
Modurile personale sunt:
Indicativ arata o actiune, reala
Conjunctiv arata o actiune posibila, realizabila
Conditional - optativ arata o actiune posibila, a carei realizari depinde de o conditie sau exprima o actiune dorita
Imperativul exprima un ordin, un indemn, o rugaminte, actiunea verbului fiind realizabila.
Modul indicativ are toate timpurile.
Prezentul indica desfasurarea actiunii in momentul vorbirii.
Sufixele si desinentele de prezent sunt:
Conjugarea I:conjugarea a II-a: conjugarea a III-a: conjugarea a IV-a:
Invat par merg dorm
Inveti pari mergi dormi
Invatam pare merge doarme
Invatam parem mergem dormim
Invatati pareti mergeti dormiti
Invata par merg dorm
Trecutul indica desfasurarea actiunii inainte de momentul vorbirii.
Imperfectul exprima o actiune trecuta, care se desfasoara in acelasi timp cu o alta actiune trecuta, aratand durata sau repetarea.
Sufixele si desinentele de imperfect sunt:
Conjugarea I: conjugarea a II-a: conjugarea a III-a: conjugarea a IV-a:
Invatam paream mergeam dormeam
Invatai pareai mergeai dormeai
Invata parea mergea dormea
Invatam paream mergeam dormeam
Invatati pareati mergeati dormeati
invatau pareau mergeau dormeau
Perfect compus exprima o actiune trecuta terminata in momentul vorbirii.
Este alcatuita din:
Forme specifice ale verbului auxiliar a avea + participiul verbului de conjugat.
Am
Ai invatat
A parut
Am mers
Ati dormit
Au
Perfect simplu exprima in limbaliterara o actiune petrecuta si incheiata in trecut.
In limba literara, este timpul povestirii la persoana a III-a. In limba vorbita, este folosit doar in anumite reguli ale tarii (in oltenia mai ales) si exprima o actiune terminata de curand.
Sufixele si desinentele de perfect simplu sunt:
Conjugarea I: conjugarea a II-a: conjugarea a III-a: conjugarea a IV-a:
Invatai parui mersei dormii
Invatasi parusi mersesi dormisi
Invata paru merse dormi
Invataram paruram merseram dormiram
Invatarati parurati merserati dormirati
Invatara parura mersera dormira
Mai mult ca perfectul exprima o actiune trecuta si terminata inaintea altei actiuni trecute.
Sufixul si desinentele de mai mult ca perfect urmeaza dupa sufixul de perfect simplu si sunt:
Conjugarea I: conjugarea a II-a: conjugarea a III-a: conjugarea a IV-a:
Invatasem parusem mersesem dormisem
Invatasesi parusesimersesesi dormisesi
Invatase paruse mersesedormise
Invataseram paruseram merseseram dormiseram
Invataserati paruserati merseserati dormiserati
Invatassera paruseramersesera dormisera
Viitorul indica o actiune care se va desfasura dupa momentul vorbirii.
Viitorul are forme literare de limba scrisa si de limba vorbita.
Viitorul pentru limba scrisa este alcatuit din forme specifice ale verbului a vrea + infinitivul verbului de conjugat.
Voi
Vei invata
Va parea
Vom merge
Veti dormi
Vor
Viitorul pentru limba vorbita
o invariabil + conjunctivul verbului de conjugat: o sa invat
verbul a avea la indicativ prezent + conjunctivul verbului de conjugat: am sa invat
forme ale verbului a vrea rezultate din caderea consoanei v + infinitivul verbului de conjugat: oi invata.
Viitorul anterior arata o actiune viitoare terminata inaintea altei actiuni viitoare. Este un timp verbal invechit, care a fost inlocuit in limba vorbita prin viitorul propriu-zis.
Este alcatuit din:verbul auxiliar a fi la viitor + participiul verbului de conjugat: voi fi invatat.
Modul conjunctiv are timpurile:
Prezent, care indica o actiune desfasurata in prezent sau in viitor.
Se formeaza cu ajutorul conjunctiei sa + forme ale indicativului prezent ( cu exceptia persoanei a III-a): sa invat.
Perfect, care indica o actiune desfasurata in trecut.
Este alcatuit din conjunctia sa + verbul auxiliar a fi + participiul verbului de conjugat: sa fi invatat.
Modul conditional - optativ are timpurile:
Prezent, care indica o actiune desfasurata in momentul vorbirii sau in viitor.
Este alcatuit din:
Forme specifice ale verbului auxiliar a avea + infinitivul verbului de conjugat.
As
Ai invata
Ar parea
Am merge
Ati dormi
Ar
Perfect, care indica o actiune desfasurata in trecut.
Este alcatuit din: verbul auxiliar a fi la conditional-optativ, prezent + participiul verbului de conjugat: as fi invatat.
Modul imperativ are forma afirmativa si negativa si nu are persoana a II-a.
Verbul are trei persoane:
Persoana I - emitatorul
Persoana a II-a - receptorul
Persoana a III-a - persoana despre care se vorbeste in mesaj.
Verbul are doua numere:
singular - cand o persoana face actiunea
plural - cand mai multe persoane fac actiunea.
Modurile nepersonale
Modurile nepersonale sunt:
I) Infinitiv exprima numele actiunii, ale starii. Are doua forme:
1) O forma scurta: care apare
a) Singura
Cu prepozitia a: A citi e o placere.
Fara prepozitia a: Pot scrie.
b) Inclusa in structura modului
Indicativ, timpul viitor: Voi citi.
Conditional-optativ, timpul prezent: As citi.
Imperativ, forma negativa: nu citi!
Infinitivul are doua timpuri:
Prezent : aciti
Perfect: a fi citit
2) O forma lunga, obtinuta cu sufixul -re. Aceasta forma apare cu valoarea verbala doar in formele invers proportionale ale dictionarului-optativ ("inchinare-as"), singura fiind substantivala (interpretarea operei este inversa).
II) Gerunziu exprima actiunea in desfasurare. Se formeaza cu sufixele -and (vazand) -ind (citind). Forma negativa se obtine cu prefixul ne-.
III) Participiu exprima actiuni terminate su suferite de o fiinta sau de un lucru.
Ajuta la formarea unor modului:
Indicativ, timpul perfect compus ( am citit )
Indicatv, timpul viitor anterior ( voi fi citit )
Conjunctiv, timpul perfect ( sa fi citit )
Conditional - optativ, timpul perfect ( as fi citit )
Infinitiv, timpul perfect ( a fi citit )
Supin ( de citit )
Forma negativa se obtine cu prefixul ne-.
IV) Supinul denumeste actiunea, starea, ca si infinitivul. Este alcatuit din prepozitiile de, dupa, la, pentru + participiul verbului de conjugat. Forma negativa se obtine cu ajutorul prefixului ne-, adaugat participiului.
Diatezele
Diateza indica relatria dintre actiune, subiectul gramatical si obiectul care o suporta. Verbul are trei diateze: activa, pasiva, reflexiva.
Diateza activa arata ca subiectul gramatical este autorul actiunii verbului pa care o exercita asupra unui obiect.
Verbul la diateza activa nu are o marca specifica: Copilul citeste o carte.
Diateza pasiva arata ca subiectul gramatical este obiectul care suporta actiunea facuta de autorul ei.
Verbele la diateza pasiva sunt construite cu verbul auxiliar a fi + participiu verbului de conjugat : Este laudat.
Verbul auxiliar a fi se conjuga la toate modurile si timpurile. Participiul isi schimba forma dupa genul si dupa numarul subiectului gramatical.
Cuvantul care denumeste autorul actiunii verbului la diateza pasiva are in proportie functia sintactica de complement de agent: Cartea este citita de catre copil.
Complementul de agent mai poate determina:
Un adjectiv provenmit din participiu : Casa construita de tata este frumoasa.
Un verb la modul supin : Mariaare calitati usor de constatat de catre colegi.
Complementul de agent se exprima prin:
Substantiv : Elevul este laudat de catre profesor.
Pronume : Apartamentul bunicilor este ingrijit de catre ai mei.
Numeral cu valoare substantivala: George a fost felicitat de catre cei doi.
Diateza reflexiva arata ca subiectul gramatical este autorul unei actiuni la care participa intens.
Verbele la diateza reflexiva sunt insotite obligatoriu de un pronume reflexiv in cazul acuzativ(el se gandeste la o sceca de lupta) sau dativ (el isi inchipuie o scena de lupta).
Pronumele reflexiv intra in structura verbului si nu se analizeaza separat.
Verbele active pronominale
Verbele activ pronominale sunt verbele la diateza activa, insotite de pronume reflexiv, care indeplineste separat functia sintactica.
Verbele active pronominale sunt:
a) Obiective pronumele reflexiv are functia sintactica de:
Complement direct: el se lauda.
Complement indirect: el isi impune un comportament civilizat.
b) Reciproce pronume reflexiv are functie sintactica de
Complement direct: ei se cearta.
Complement indirect : ei isi scriu.
c) Posesive pronumele refexive are functia sintactica de
Atribut pronominal in dativ (dativ posesiv): el si-a murdaritpantofii,
Aceste verbe accepta:
Reluarea pronumelui reflexiv printr-o forma accentuata: el se lauda pe sine. El si-a pierdut cartea lui(sa).
Aparitia unui pronume personal alternativ cu pronumele reflexiv: el se lauda. El il lauda pe George.
Pronumele reflexive care insotesc verbele active pronominale se analizeaza separat, neintrand in structura verbului (in analiza, pronumele reflexiv se scrie in paranteza).
Verbele personale
Si
Verbele impersonale
Verbele personale suntverbele a caror actiune este facuta de o persoana : Dan a scris tema.
Aceste verbe au toate cele trei persoane.
Verbele impersonale sunt verbele a caror actiune nu este facuta de o pesoana.
Verbele impersonale:
a) Nu au subiect gramatical
Cand exprima fenomene ale naturii: fulgera, tuna, burniteaza etc.
Cand referirea la persoana se face printr-uncomplement indirect: ii arde de joaca.
b) Au subiect gramatical, exptimat printr-un substantiv care nu denumeste o persoana: este o toamna tarzie.
Verbul copulativ a fi poate fi si impersonal: este rau sa nu inveti zilnic.
Verbele impersonale pot fi la diateza activa (geruieste), reflexiva (se sta comod in fotoliu), pasiva (ti-a fost dat a suferi).
Unele verbe personale pot deveni impersonale : am ajuns la scoala (verb personal). Mi-a ajuns efortul (verb impersonal).
Verbele impersonal au numai forme de persoana a III-a, numindu-se din aceasta cauza verbele unipersonale.
Locutiune verbala
Locutiunea verbala este grupul unitar de cuvinte care este sinonim cu un verb si se comporta in propozitie ca verbul, fiind determinate de complemente.
Locutiunile verbale au intotdeauna in componenta lor un verb.
Locutiunile verbale nu pot fi determinate de atribute si substantive sin componenta lor sunt, de obicei, nearticulat. Deci in enuntul Mihai a dat veste proasta a pierderii meciului nu este o locutiune verbala, pentru ca substantivul vestea este determinat de doua atribute, proasta si a pierderii.
Locutiunile verbale pot fi determinate de complemente indirecte, directe si circumstantiale.
Locutiunile verbale apar mai ales in limbajul oral.
Verbele predicative si locutiunile verbale la moduri personale sunt in propozitie predicate verbale.
Verbele copulative la modurile personale intra in alcatuirea predicatelor nominale.
Verbele si locutiunile verbale la moduri nepersonale sunt in propozitie:
Subiecte : A invata este datoria noastra.
Nume predicative : cartea este de citit.
Complement directe : pot munci.
Complemente indirecte : m-am plictisit de ascultat muzica.
Complemente circumstantiale : a raspuns fara a se gandi preaamult.
Atribute : exercitiul de scris este greu.
Comentarea unor secvente ale textului literar
In comentarea unor aspecte legate de secventele unui text literar, tineti seama de urmatoarele sugestii:
Referiti-va strict la ceea ce vi s-a indicat prin sarcina de lucru,evitind consideratiile care nu au legatura directa cu tema abordata;
Incercati sa formulati punctede vedere personale,bazandu-va pe observatii obiective,care se pot verifica prin apelul la text;
In formularea unor opinii personale,aveti in vedere ca aceasta sa fie bine argumentate;
Dati exemple convingatoare pentru a va sustine ideile,neuitind ceea ce atistudiat despre folosirea citatelor in lucrarile proprii;
Limbajul sa fie clar si concis; marcati legatura dintre diversele pasaje ale textuluipe care-l redactati (folosind formulari ca de exemplu,in aceeasi ordine de idei,in plus,in acest cadru,pe linga toate acestea etc.)
Cartea - obiect cultural
Editura este intreprinderea care se ocupa cu editarea de carti sau de publicatii.
Colectia cuprinde toate operele literare sau stiintifice grupate dupa anumite caracteristici (tematic ,in functie de publicul caruia i se adreseaza etc.).
Asteriscul este semn garfic in forma de steluta care se pune dupa un cuvant pentru a indica trimiterea la o nota aflata la subsolul paginii.
Notiuni de sintaxa
Propozitia este o comunicare cu un singur predicat.
Dupa alcatuire, propozitia este:
Simpla : alcatuita din predicat din predicat si subiect
Dezvoltat : alcatuita din predicat, subiect si alte parti de propozitie.
Dupa aspectul predicatului, propozitia este:
Afirmativa
Negativa
Dupa scopul comunicarii, propozitia este:
Enuntiativa : cand da o informatie
Interogativa : cand cere o informatie
Dupa continutul ei, cel mai frecvent, propozitia enuntiativa este:
Propriu-zisa : cand exprima un fapt real si se construieste cu un verb la modul indicativ
Optativa : cand exprima o dorinta si se construieste cu un verb la modul conditional -optativ sau, mai rar, conjunctiv
Imperativa : cand exprima o porunca, un indem sau o rugaminte si se construieste, de obicei, cu un verb la modul imperativ.
Dupa continutul ei, propozitia interogativa este:
Propriu-zisa : cand cere o informatie despre o actiune reala si se construieste cu un verb la modul indicativ
Optativa : cand cere o informatie in legatura cu o dorinta si se construieste cu un verb la modul conditional - optativ.
Atat propozitiile enuntiative, cat si propozitiile interogative pot fi:
Exclamative
Neexclamative.
Fraza este o comunicare alcatuita din doua sau mai multe propozitii.
Principale : cand au inteles de sine statator
Secundare ( sau subordonate) : cand depind de alte propozitii din fraza.
Propozitia regenta este propozitia de care depinde o propozitie subordonata.
Propozitia regenta poate fi principala sau secundara.
De fapt, propozitiile subordonate depind de un anumit cuvant din regenta, numit element regent.
Relatia dintre doua propozitii de acelasi fel, fie principale, fie secundare, este o relatie de coordonare.
Relatia dintre o propozitie subordonata si regenta ei este o relatie de subordonare.
Cand se vorbeste sau se scrie, se folosesc enunturi, care pot fi propozitii sau fraze.
Textul este reprezentat de ansamblul enunturilor produse oral sau scris.
Organizarea acestor enunturi intr-un text se numeste discurs,
Pentru ca un text sa fie bine construitm nu este suficient sa aiba enunturi corecte. Acesta trebuie sa se inlantuie coerent, respectand o:
Ordine logica; de exemplu, cauza preceda efectul.
Ordine temporala; de exemplu trecutul este anterior prezentului.
Ordine spatiala; de exemplu, insiruirea in pagina a propozitiilor.
Tema textului este reprezentata de semnificatia lui generala.
Uneori, tema este indicata da titlu.
Un text este format din parti mai mici: alineatul, fraza, propozitia, cuvantul, sunetul.
Vocabularul
Cocabularul sau lexicul este format din totalitatea cuvintelor care exista in limba.
Vocabularul este compartimentul limbii cel mai supus schimbarii.
Vocabularul limbii romane cuprinde aproximativ 120 000 de cuvinte.
Vocabularul are doua parti :
Vocabularul fundamental
Masa vocabularului.
Vocabularul fundamental cuprinde cuvintele cel mai des folosite si care sunt intelese de toti vorbitorii unei limbi.
Vocabularul fundamental cuprinde aproximativ 1500 de cuvinte.
Cuvintele din vocabularul fundamental denumesc: obiecte, fiinte , grade de rudenie , stari, actiuni , animale, pasari , flori, fructe , alimente, bauturi , culori , corpuri ceresti , anotimpuri, parti ale zilei, lunile anului, zilele saptamanii.
Cuvintele din vocabular fundamental reprezinta toate partile de vorbire. Cuvintele din vocabularul fundamental sunt in majoritate vechi si raman timp indelungat in limba.
Masa vocabularului cuprinde cuvintele care nu intra in vocabularul fundamental.
Cuvintele din masa vocasbularului reprezinta aproape 90% din cuvintele limbii romane.
In masa vocabularului, intra termenii stiintifici si tehnici, arhaismele, regionalismele.
Cele doua parti ale vocabularului nu sunt strict delimitate, intre acestea producandu-se, in timp, schimbari.
Sensul unui cuvant se stabileste numai in context, care poate fi inteles ca un enunt, ca un text sau ca o statie de comunicare in care apare un cuvant.
Sensul propriu este sensul obisnuit al unui cuvant, cunoscut de toti vorbitorii si legat de un aspect din realitate. Sensul propriu are doua aspecte:
a) Sensul propriu de baza
Reprezinta ceea ce un cuvant are specific in sine in orice context : brat (parte a corpului omenesc)
b) Sensul propriu secundar
Rezulta dintr-o asemanare, depinzand strict de context : bratul balantei
Sensul figurat este sensul neobisnuit al unui cuvant, folosit cu valoarea expresiva pentru a forma o imagine poetica.
Derivarea
Mijloacele de imbogatire a vocabularului sunt:
a) Interne, cand cuvintele noi apar prin imbinarea unor elemente existenete in limba; acestea sunt:
Derivarea
Compunerea
Schimbarea valori gramaticale (conversiunea)
b) Externe, cand cuvintele se iau din alte limbi, adica imprumuturile.
Derivarea este mijlocul intern de imbogatire a vocabularului prin care se formeza cuvinte noi cu ajutorul sufixelor si al prefixelor.
Sufixele sunt sunete sau grupuri de sunete adaugate dupa radacina.
Sufixele sunt:
lexcale : cand formeaza cuvinte noi
gramaticale : cand creeaza forme gramaticale.
Sufixele formeaza: substantive (srtrungar); verbele (a biciui); adjectivele (auriu); adverbele (prieteneste).
Exista sufixe :
diminutivale, care formeaza cunvinte ce denumesc obiecte sau insusiri considerate de vorbitor mai mici dacat cele obisnuite: bradut (substantiv), tinerica (adjectiv), binisor (adverb).
Augumentative, care formeaza cuvinte ce denumesc obiecte sau insusiri cinsiderate de vorbitor mai mari decat cele obisnuite: copilandru (substantiv), lungan (adjectiv).
Prefixele sunt sunete sau grupuri de sunete adaugate inaintea radacinii pentru a forma un cuvant nou.
Prefixele formeaza substantive (necinstite); verbe (a reaminti); adjective (nesigur); adverbe (negresit).
Se pot forma serii derivative, cand baza unui cuvant derivat este un alt derivat:
Gradina + sufixul -ar → gradinar + sufixul -ie → gradinarie
Derivatele parasintetice sunt cel formate in acelasi timp cu un sufix su un prefix.
Sufixele pot da sens cuvintelor derivate, fiind folosite pentru denumirea:
Agentului (autor al actiunii sau meserias) : -agiu (scandalagiu); -ar (gradinar); -as (nuntas); -ist (fochist); -tor (judecator)
Insusirii (sufixe adjectivale) : -al (saptamanal); -ar (fugar); -as (marginas); -at (pistruiat); -bil (locuibil); -cios (mancacios); -esc (satesc); -iu (aramiu); -os (osos)
Colectivitatii : -araie (fumaraie); -arie (rufarie); -et (tineret); -ime (boierime); -is (tufis); -iste (trifoiste)
Instrumentului : -ar (cenusar); -nita (zaharnita); -tor (incaltator)
Unei notiuni abstracte : -anta (cutezanta); -arie (copilarie); -atate (singuratate; -eala (greseala); -ie (sclavie); -ime (istetime); -inta (folosinta); -ism (huligalism); -ura (arsura)
Modalitatii (sufixe adverbiale) : -este (lumeste); -is (grapis) -as (taras).
Compunere. Schimbarea valorii gramaticale
Compunerea este mijlocul intern de imbogatire a vocabularului prin care se formeaza cuvinte noi, unind sau alaturand termeni diferiti.
Termenii din care se formeaza un cuvant compus isi pierd sensul pe care il au cand exsta indepentend.
Cuvintele compuse sunt: substantive (bunavointa); verbe (a binevoi); pronume (dumneata); numerale (treizeci); adverbe (asta-seara); prepozitii (de la); conjunctii (ca sa); interjectii (tic-tac).
Exista elemente de compunere care au inteles de sine statator: auto-, bio-, geo-, hemo-, hidro-, macro-, micro-, maxi-, mini-, multi-, orto-, poli-, pseudo-, tele-, vice-, zoo-.
Procedeele de compunere sunt:
Alaturarea sau parataxa (buna credinta, de pe la)
Subordonarea (traista-ciobanului)
Abrevierea sau prescurtarea:
a) Din initiale (S.N.C.F.R.)
b) Din initiale si fragmente de cuvinte (tarom)
c) Din fragmente de cuvinte (sanepid)
d) Din fragmente de cuvinte si cuvinte (romarta).
Abrevierea din initiale se pot scrie cu sau fara punct (C.E.C. sau CEC).
In scris, se abreviaza unele cuvinte fara a fi vorba de formarea de compuse. De obicei, se foloseste punctul pentru indicarea prescurtarii ((jud., op. Cit., s.a.m.d.).
Nu se pune punct dupa abrevierile din matematica, fizica si chimie (L, W, O), dupa abrevierile unitatilor de masura (m), dupa abrevierile punctelor cardinale (N), dupa abrevierile formate din inceputul unui cuvant si finalul acestuia (d-ta).
Schimbarea vlori gramaticale (conversiunea) este mijlocul intern de imbogatire a vocabularului prin care se formeaza cuvinte noi prin trecerea de la o parte de vorbire la alta.
Prin conversiune, se pot obtine:
a) Substantive din :
Adjective : Un rosu aprins umple ladita cu patlagele.
Verbele la participiu : Un indragostit alege un buchet de flori.
Adverbe : Ajuta un aproape necajit!
Interjectii : George are un of mare.
b) Adjective din :
Verbele la participiu : Cerul innorat nu-mi place.
Verbele la gerunziu : Vinul nu este bun pentru oamenii suferinzi.
Pronume : Aceste fructe sunt proaspete.
c) Adverbe din :
Adjective : El se plimba incet.
Verbe la participiu : Fetita vorbeste balbait.
Substantive care denumesc anotimpurile, partile zilei, zilele saptamanii: Luni am fost la voi.
d) Prepozitii din :
Adverbe : Sta inapoia tarabei.
Verbe la partivcipiu : Taranii au o recolta bogata multumita muncii.
Substantive : Alexandru scrie compuneri frumoase gratie talentului.
Familia lexicala sau familia de cuvinte cuprinde toate cuvintele obtinute prin derivare, compunere sau schimbarea valorii gramaticale de la un cuvant de baza.
Imprumuturile. Neologismele
In vocabular, unele cuvinte sunt mostenite din latina, altele sunt imprumutate si altele sunt formate in interiorul limbii.
Imprumuturile pot fi:
Vechi: din slava (plug), din turca (culama), din maghiara (hotar), din greaca (cimitir)
Noi: din franceza (a instala), din engleza (hobby), din italiana (spaghete), din germana (bomfaier), din latina (gratie).
Neologismele sunt cuvinte noi, imprumutate din alte limbi sau create in interiorul limbii prin derivare sau compunere, avand obligatoriu un component neologic.
Neologismele au patruns in limba romana mai ales dupa 1830.
Imprumuturile neologice s-au facut in special din limba farnceza si pe cale savanta, din limba latina.
Neologismele din latina nu trebuie confundate cu termenii mosteniti; de exemplu, direct este un neologism obtinut prin imprumut savant, pa cand drept este mostenit.
Unele neologisme si-au pastrat forma din limba de origine, altele si-auadaptat-o la limba romana.
Inainte de a utiliza un neologism, consultati un dictionar pentru a cunoaste exact sensul si forma cuvantului.
Pleonasmul. Paronimele
Pleonasmul este o greseala de exprimare, care consta in folosirea alaturata a unor cuvinte sau a unor constructii cu acelasi inteles.
Unele pleonasme sunt acceptabile, avand rolul de a sublinia ideea exprimata.
Paronimele sunt cuvinte cu forma asemanatoare si cu sens diferit.
Paronimele se deosebesc, de obicei, printr-un sunet sau prin doua sunete. Uneori, difera ordinea sunetelor (a releva / a revela).
Sinonime. Antonime
Sinonimele sunt cuvinte cu forma diferita si cu sens semanator.
Ele pot fi:
Substantive: noroc-sansa
Verbe: a izbuti - a reusi
Adjective: prietenesc - amical
Pronume: el - dansul
Numerale: intaiul - primul
Adverbe: mereu - totdeauna
Conjunctii: deoarece - fiindca
Prepozitii: catre - spre
Interjectii: cat - zat.
Sinonimele se stabilesc numai in context.
Se poate stabili o relatie de sinonime si intre o expresie si un cuvant sau intre doua expresii.
Toate sinonimele unui cuvant alcatuiesc o serie sinonimica.
Cu ajutorul sinonimelor, se evita repetitia.
Sinonimele trebuie se denumeasca axelasi aspect din realitate, fiind in functie de echivalenta semantica:
Perfecte : cand sensurile sunt identice; natriu-sodiu
Aproximative: cand sensul unuia sugereaza obiectul, in limbajul artistic aparand chiar echivalente neasteptate; "vatra de jaratic" (m. Eminescu) - luna
In functie de numarul de sensuri suprapuse, sinonimele pot fi:
Partiale : cand nu toate sensurile le coincid; repede-iute
Totale : cand toate sensurile coincid; cupru-arama. Uneori, sensurile se pot suprapune, dar cuvintele nu pot fi inlocuite in acelasi context, neputandu-se face o echivalenta intre termenii din limbajul obisnuit si un arhaism, un regionalism sau un termen stiintific si tehnic.
Antonimele sunt cuvinte cu sensuri complet opuse.
De obicei, sunt:
Substantive: veselie - tristete
Verbe: a trai - a muri
Adjective: uman - inuman
Adverbe: aici - acolo
Exista prefixe cu ajjutorul carora se pot forma antonime: ne-, in-, des-, (dez-, dis-, de-).
Omonime.
Cuvintele polisemantice
Omonimele sunt cuvinte cu aceeasi forma si cu sens complet diferit.
Omonimele pot fi:
Parti de vorbire identice
Parti de vorbire diferite ( omonime lexico - gramaticale).
Omofonele sunt cuvinte care se pronunta la fel.
Omografele sunt cuvinte care se scriu la fel.
Omonimele sunt obligatoriu omofone.
Omonimele pot fi:
Totale : cand cele doua cuvinte sunt identice in flexiune, leu - plural lei
Partiale : cand cele doua cuvinte sunt diferite in flexiune; colt - plural colti si colturi.
Cuvintele polisemantice sunt cuvintele care au doua sau mai multe sensuri legate intre ele.
Sensurile unui cuvant polisemantic sunt mai mult sau mai putin apropiate, spre deosebire de sensurile omonimelor, care nu au intre ele nici o legatura.
Unitati frazeologice
Unitatile frazeologice sunt combinatii stabile de doua sau mai multe cuvinte, avand sens unitar si referindu-se la un singur aspect al realitatii.
Unitatile frazeologice sunt grupuri de cuvinte care se comporta ca o singura vorbire. Aceste unitati sunt denumite uneori si locutiuni sau expresii.
Unitatile frazeologice sunt, de multe ori, expresive, exprimand prin limbaj o stare afectiva.
Unitalile frazeologice pot fi:
Creatii interne ale limbii romane
Imprumuturi din alte limbi.
Formulel (cliseele internationale) sunt unitati frazeologice care circula in majoritatea limbilor si au un caracter cultural.
In structura cliseelor internationale, intra, de obicei, un nume propriu; ele au la baza intamplari biblice sau chiar fapte reale.
Fonetica
La despartirea in silabe:
a) O consoana intre doua vocale trece la silaba urmatoare
b) Doua consoane intre doua vocale, trec prima, la silaba dinainte, si a doua, la silaba urmatoare
Daca in grupul de doua consoane a doua este / sau r si prima este b, c, d, f, g, h, p, t, v, despartirea se face inaintea intregului grup
c) Trei sau mai multe consoane intre doua vocale trec, prima, la silaba dinainte si , celelalte, la silaba urmatoare;
In cazul grupurilor lpt, mpt, mpt, ncs, nct, nct, ndv, rct, rtf, stm, despartirea se face dupa a doua consoana din grup
d) Doua vocale alaturate trec, prima, la silaba dinainte si, a doua, la silaba urmatoare.
In cazul cuvintelor formate cu prefixe, se recomanda ca despartirea sa se faca dupa prefix.
In cazul cuvintelor formate cu sufixe, se recomanda ca despartirea sa se faca inaintea suficului, cand acesta incepe cu o consoana si se adauga unei radacini terminate intr-un grup de consoane.
In cazul cuvintelor formate prin compunere, se recomanda ca la despartirea in silabe sa se tina seama de elementele componente.
Numele proprii romanesti se scriu in conformitate cu dorinta purtatorilor si uneori nu se pronunta cum se scriu.
Numele proprii starine se scriu si se pronunta ca in limba din care provin.
Pentru scrierea si pronuntarea corecta a numerelor proprii, consultati dictionarele ortografice si ortoepice.
Pronuntarea neologismelor depinde de forma cuvintelor in limba din care sunt imprumutate.
Trebuie sa se evite tendinta fonetica din limba vorbita de a pronunta i in loc de e, a in loc de a, u in loc de o, in silabe neaccentuate.
Fisa de biblioteca si fisa de lectura
Fisa tehnica. Instrumentar
Fisa de lectura cuprinde :
A. Informatii despre autor:
a) Date biografice;
b) Date bibliografice ( despre opera ).
B. Informatii despre textul citit :
a) Volumul din care face parte;
b) Anul si locul aparitiei, colectia, editura, numele traducatorului ( daca este cazul );
c) Tipul textului ( fragment sau text integral, liric sau epic etc. );
d) Eventuale referinte (opinii) critice referitoare la textul respectiv.
Fisa de lectura se diferentiaza in functie de tipul textului citit.
Pentru o opera epica
Ce se povesteste (locul, timpul desfasurarii, etapele actiunii, personajele);
Cine si cui povesteste (cine este naratorul si cui i se adreseaza acesta);
Cum se povesteste (moduri de expunere folosite, ritmul intamplarilor, particularitati ale textului : umorul, ironia etc. );
Semnificatia generala a textului si parerea voastra despre aceasta.
Pentru o opera lirica
Ce se comunica: tema textului (idei sau sentimente puse in evidenta);
Cine si cui comunica indicii prezentei eului liric in text, cui i se adreseaza acesta);
Cum se comunica: felul in care sunt exprimate ideile si sentimentele, tonul general, figuri de stil etc.
Semnificatia generala a textului (ceea ce sugereaza acesta) si parerea voastra despre mesajul sau.
Lectura aprofundata (1)
Inseratia este un porecedu constatand in includerea unei povesti in interiorul alteia. Procedeul se mai numeste si povestire in rama.
In literatura universala, procedeul apare, de exemplu, in culegerea de basme arabe O mie si una de nopti, alcatuita in jurul anului 1100, si in culegerea de nuvele Decameronul a scriitorului italian Giovanni Bocaccio ( 1313 - 1375 ).
Din literatura romana, se pot mentiona istoria unei placinte de C. Negruzzi ( text studiat in clasa aVI-a ) si povestirile din volumul Hanul Ancutei de M. Sadoveanu.
Inseratia poate fi anuntata prin formulari precum: " Asta-i o poveste pe care as putea sa v-o spun, daca m-ascultati"; "Daca tot o venit vorba, sa va povestesc eu si mai si" etc.
Lectura aprofundata (2)
Inlantuirea este un procedeu de legare a secventelor intr-o opera epica, constand in dispunerea cronologica a intamplarilor unele dupa altele. Secventele pot fi legate:
Prin juxtapunere (simpla alaturare )
Prin folosirea unor cuvinte care asigura continuitatea, expresii sau formule specifice (de exemplu: la inceput, la un moment dat, apoi, dupa aceea, imediat dupa, in final etc.)
Alternanta este procedeul prin care sunt prezentate alternativ doua povestiri. Procedeul poate fi evidentiat prin secvente precum: in acest timp, in acelasi timp, pe cand se intamplau aici acestea, dincolo; sa-l lasam o vreme pe si sa ne intoarcem la mai vechile noastre cunostinte etc.
Interpretarea textului
Fisa tehnica. Instrumentar
Cum citim o naratiune?
a) Cititi integral textul avut in vedere.
b) Cautati in dictionar eventualele cuvinte necunoscute.
c) Stabiliti naratorul, indicii de timp si de spatiu, personajele si etapele naratiunii.
d) Identificati detaliile semnificative:
Etapele naratiunii respecta sa nu ordinea cronologica a intamplarilor prezentate;
Conectorii dintre episoade au rolul de a pune in evidenta continuitatea sau rupturile din cadrul naratiunii.
Timpurile verbale indica dinamica desfasurarii actiunii.
e) Selectati pasajele descriptive si observati rolul lor in crearea atmosferei sau in prezentarea unor personaje.
f) Observati secventele de dialog si rolul lor in caracterizarea personajelor.
g) Formulati un punct de vedere personal asupra semnificatiei intamplarilor povestite.
Lectura aprofundata (cum se povesteste?)
Autorul este persoana reala care imagineaza si scrie un text.
Naratorul este vocea delegata de autor pentru a povesti anumite intamplari.
Naratorul povesteste la persoana a III-a cand vorbeste despre altii. In acest caz, el pare deosebit ca stie totul despre gandurile, intentiile si sentimentele personajelor.
Naratorul povesteste la persoana I cand vorbeste despre sine. El isi asuma astfel ata rolul de narator, cat si pe cel de personaj.
Personajul este cel care participa intr-un anumit fel la actiunile narate. Chiar daca in construirea personajului auroeul foloseste, uneori, ca model de inspiratie o persoana reala, intre personaj si persoana respectiva nu se poate pune niciodata semnul egalitatii, deoarece personajul este o constructie imaginara si nu exista dacat in lumea fictiunii , in text.
Lectura aprofundata (2)
Intr-o naratiune, descrierea poate avea diferite functii.
La inceputul naratiunii, descrierea are rol de a crea cadrul sau atmosfera in care vor avea loc intamplarile povestite.
Pe parcursul naratiunii, descrierea creeaza o pauza in ritmul desfasurarii actiunii (indica modificarea cadrului in care este plasata actiunea; contureaza portretul unui personaj).
La sfarsitul naratiuni, descrierea poate surprinde cadrul in care se incheie actiunea; de obicei, acest cadru (decor final) este caracterizat printr-o stare de liniste si echilibru.
In cele mai multe cazuri, descrierea se diferenteaza de naratiune prin timpurile verbale folosite. Astfel, in naratiune se poate folosi modul indicativ, la timpurile perfect simplu, perfect compus, mai mult ca perfect sau prezent. Specifice descrierii sunt timpurile prezent si imperfect ale indicativului.
