|
|
|
ECHIPAREA TEHNICO- EDILITARA, ASANARI, SISTEMATIZARE VERTICALA
1. Asanarea apelor de suprafata
In teritoriul urban sau in periurban pot exista terenuri depresionare cu apa stagnanta, mlastini sau balti, reprezentand zone insalubre, cu aspect necorespunzator. Apa degradeaza terenul respectiv, determina dezvoltarea vegetatiei acvatice, ca stufaris, bradis, matasea broastei, favorizand dezvoltarea insectelor, ca tantarii, mustele, a broaselor, sobolanilor de apa si a unor reptile, care pot propaga malaria. Materia organica descompusa elimina gaze de balta, urat mirositoare. Prezenta acestor zone insalubre pot determina gospodariile riverane sa arunce gunoaie si ape murdare, creind un mediu favorabil aparitiei bolilor hidrice, ca holera, dizenteria, febra tifoida. Asanarea acestor ape insalubre se face prin lucrari ce asigura desecarea si scurgerea lor, drenarea terenurilor, cu evacuarea la canale sau cursuri de apa, prin libera gravitatie sau prin pompare. Problema se poate rezolva si prin ridicarea nivelului terenului cu pamant sanatos, care sa asigure scurgerea libera a apelor. O alta solutie este transformarea baltilor insalubre in lacuri asanate cu oglinda de apa curata, care inconjurate de spatii plantate, creeaza zone agreabile. Asanarea are efecte remarcabile din punct de vedere igienico- sanitar, asigura calitatea ambientului si sanatatea. Astfel se pot creea zone de recreere si de atractie turistica, pentru bai de apa, de soare si de aer. Daca oglinda de apa este mare, se pot organiza sporturi nautice, navigatie de agrement sau utilitara. Impreuna cu vegetatia aclimatizata se pot imbunatati conditiile climatice din zona. Evaporatia contribuie prin absorbtie de caldura la reducerea temperaturii. Vaporii degajati determina ca aerul sa fie curatat de praf, umidificat si racit. Un lac asanat poate folosi pentru alimentare si o priza de apa, putand fi utilizat si ca bazin piscicol, sau ca rezerva de apa pentru irigatii riverane. Lucrarile sunt insa de amploare, costisitoare si presupun amenajari auxiliare hidrotehnice, necesitand cheltuieli mari de exploatare si de intretinere permanenta. Pentru amenajare se realizeaza studii tehnico- economice, care au in vedere si caracterul social. Amenajarea lacurilor artificiale poate insa determina ridicarea nivelului apelor subterane, cu consecinte asupra cladirilor invecinate si cu inundarea unor subsoluri. Un lac asanat trebuie sa aiba o adancime de minimum 1,50 m., posibil de asigurat prin adancirea fundului prin sapaturi, sau prin ridicarea malurilor, sistemul utilizat practic fiind unul combinat. Se evita pungile si golfurile, malurile fiind trasate cu curbe mari, deschise, iar fundul se niveleaza asigurandu-se si pante de scurgere. Pot interveni lucrari de terasamente, baraje, indiguiri, curatire de vegetatie. Apa necesara umplerii si primenirii lacului, sau completarii pierderilor din evaporare si infiltratii se asigura prin captarea unor izvoare, sau din raurile apropiate. Ca lucrari hidrotehnice se utilizeaza: aparari de maluri, taluzari, pereuri, stavilare, baraje, dihuri, canale de aductiune a apei sau de legatura, ecluze intre lacuri cu nivele doferite, sifonari, poduri sau rectificari de albii. Orice deversare de ape reziduale e orientata catre instalatii de canalizare speciale, cu colectoare, statii de epurare si de pompare. Primenirea apei si adancimea minima raman conditiile principale. Viteza optima de scurgerea a apei este de 0,1- 0,2 m/sec., pentru a nu fi nici o stagnare, sau stanjenire a navigatiei. Se mai asigura dragarea periodica a depunerilor, distrugerea vegetatiei acvatice si intretinerea instalatiilor hidrotehnice.
2. Asanarea terenurilor Asanarea terenurilor necesita lucrari speciale pentru inlaturarea cauzelor degradarii acestora si remediere, pentru a le face apte pentru constructii sau alte utilizari. Putem avea: terenuri mlastinoase, inundabile, erodate de vant, cu depuneri de praf, uscate, sau expuse actiunii agresive a apelor de suprafata ori subterane, terenuri fugitive, instabile, etc.
Cauzele se pot insuma, cu consecinte si mai grave, pot actiona succesiv, ori prin rotatie si pot apare si cauze noi. Aceste cauze pot fi grupate in doua mari categorii: naturale sau de natura antropica, datorate unor activitati umane, ambele putand fi la fel de daunatoare.
La cauze naturale se inscriu viiturile, care distrug prin socul lor si revarsarile de apa, care apoi devine stagnanta, degradand terenul prin inmuiere. Gheturile si zapada plutitoare (zaiurile) actioneaza distructiv asupra malurilor cursurilor de apa, prin forta de soc; succesiunea inghet- dezghet a apei patrunse in roci distruge incet dar sigur; ghetarii mobili din avalanse erodeaza si distrug terenul. Actiunea torentilor sau a valurilor au de asemenea un efect distrugator. Apa infiltrata in sol constituie o cauza de degradare, prin inmuierea acestuia. Apa subterana cu nivelul ridicat poate inmuia solul, provocand distrugerea structurii acestuia si prabusiri ori tasari ale cladirilor. A se vedea tasarile unor blocuri de locuinte din Galati, datorate ridicarii apelor freatice, datorata irigatiilor artificiale in exces, care au distrus structura loesului stabilizat sensibil la umezire. Apele subterane pot aflui prin inmuiere roca de baza, formand goluri, care prin prabusire antreneaza si solul de suprafata. Apele acidulate pot provoca asemenea fenomene in solurile calcaroase. Suprasaturarea cu apa a straturilor argiloase le anuleaza coeziunea, facandu-le instabile.
Apele meteorice si pluviale pot accentua efectul apelor subterane. Apele subterane creiaza mari dificultati la fundarea constructiilor si la stabilitatea acestora, putand provoca si igrasie la cladiri. Extragerea masiva a apei din roca de stagnare naturala are ca efect tasarea rocii respective.
Alte cauze de degradare a terenurilor pot fi: actiunea vantului prin praful depus pe teren agricol, starea de uscaciune creata de terenurile argiloase,care se contracta, fisurandu-se in adancime, seismele si vulcanii.
Cauzele antropice pot fi:
exploatarea nerationala de cariera, pentru pietris, nisip si argila de caramizi,
exploatarea nerationala a subsolului, fara umplerea golului, fara pilieri de siguranta si fara a se evita zonele construite,
defrisarile de paduri practicate anarhic,
intretinerea defectuoasa a conductelor de alimentare cu apa si canalizare, care au scurgeri de apa in sol, degradand terenurile,
irigatiile practicate nestiintific in apropierea unor localitati (vezi cazul Galati),
depunerea necontrolata a gunoaielor, etc.
Remedierea terenurilor degradate este costisitoare. Principiul de baza este inlaturarea cauzelor degradarii. Masurile de remediere pot fi: mecanice, chimice si electrice, sau combinate.
Masurile mecanice pot fi de exemplu: prevenirea revarsarilor prin indiguiri, prevenirea alunecarilor de teren prin mentinerea arborilor, sau prin piloti batuti, ingramadiri de anrocamente la baza zonei de alunecare, plantari de copaci, etc. Golurile subterane din exploatari minerale se umplu cu pamant sau cu apa. Indepartarea excesului de apa din teren se face prin epuismente. Pilotii flotanti sau de argila preseaza lateral peretii, compactand terenul.
Procedeele chimice urmaresc marirea coeziunii particulelor si micsorarea permeabilitatii solului, aplicate la suprafata (prin stropire), care asigura un strat de coeziune impermeabil si rezistent, ori in adancime (prin injectare cu argile, lapte de ciment, mortar sau chiar betoane cu granulatie fina, bitumuri fluidizate prin topire, sau cu substante chimice, prin silicatare, cu ajutorul silicatului de sodiu care combinat cu saruri de calciu da compusi insolubili in apa.
Procedeul electric prevede implantarea de electrozi si se trece curent continuu prin masa de pamant, care dirijeaza cationii de apa din jur catre catod, unde apa poate fi colectata si eliminata prin pompare. Electroliza apei are ca efect modificarea favorabila a structurii solului.
3. Amenajarea complexa a cursurilor de apa
Cursurile de apa in stare naturala nu prezinta siguranta ca scurgere, putand deveni pericole grave pentru terenurile sau localitatile apropiate. Avariile produse se datoreaza inundatiilor, eroziunii si prabusirii malurilor, parasirii albiilor datorita aluviunilor depuse. Combaterea acestor fenomene se realizeaza prin regularizarea debitelor si amenajari si rectificari aduse albiei. Regularizarea debitelor se obtine prin crearea in amonte a unor lacuri de acumulare, care retin apele din ploi si din zapezi. Se evita distrugerile si pierderea de apa, ce poate fi utilizata ulterior ca rezerva in timp de seceta. Marirea debitului la un curs de apa sarac se face prin aductiuni reglate din ape vecine. Lacul de acumulare se creaza prin bararea vaii uni curs de apa in punctul favorabil, astfel incat malurile vaii sa fie cat mai inalte si apropiate, terenul fiind rezistent pentru siguranta barajului si a fundatiilor. Valea din amontele barajului trebuie sa aiba maluri inalte si o latime suficienta, pentru o acumulare de apa suficienta pentru necesarul de debit; terenul de baza al lacului trebuie sa fie nefisurat si impermeabil, pentru a pastra apele lacului nou creat, care nu trebuie sa produca nici o inundatie. Dupa importanta lor barajele se construiesc in mod diferit. Astfel, exista baraje realizate din pamant argilos, cu profil trapezoidal si cu taluze protejate, din beton sau din beton armat. Reglarea debitului de scurgere se face prin dispozitive de inchidere si deschidere pentru descarcarea si incarcarea automata a apelor la nivelul stabilit, care au deversoare de preaplin, cu scurgere pe firul vaii, sau pe alte vai lipsite de apa, care admit debite suplimentare. Barajele au si posibilitatea de golire completa, ocazie cu care se pot curata. Regularizarea debitului unui curs de apa asigura evitarea inundatiilor in timpul unor viituri sau asigurarea apei necesare in timpul secetei. De asemenea se fac rectificari de albie in prpfil transversal sau longitudinal, cu eliminarea obstacolelor din calea de scurgere a apelor. Eroziunea de fund a lacului se combate prin captusire cu material neerodabil, iar malurile la fel, se realizeaza pereuri. Combaterea depunerilor aluvionare se face prin masuri opuse, cum ar fi: adancirea albiei si ingustarea ei, sau prin cresterea pantelor de scurgere. Eliminarea sinuozitatilor cursului reduce traseul. Apa infiltrata in spatele digului se extrage prin pompare.
Amenajarea cursului de apa, care traverseaza o localitate se face prin restrangerea si adancirea albiei cu rectificarea traseului si malurilor. Cursul de apa poate fi dublat printr-un canal de derivatie in afara localitatii, daca reglarea debitului nu este posibila pe traseul din intravilan, pentru a se exclude pericolul de inundare in oras. Reglarea debitului se face prin stavilare. Protejarea terenurilor se poate face si prin indiguire longitudinala a albiei (vezi Dambovita). La lucrari de protejare a malurilor si a taluzelor se pot folosi nuiele, ramuri, plase de sarma galvanizata, cabluri, lanturi, fascine (manunchiuri de nuiele), saltele din plasa metalica pe care se aseza pietris, care prin greutate asterne salteaua pe fundul albiei, brazde de gazon la taluze inierbate, etc. Amenajarea hidrotehnica complexa a unui curs de apa se face pe baza unui studiu tehnico- economic, de fezabilitate, bine aprofundat.
4. Sistematizarea verticala - are drept scop racordarea constructiilor la terenurile aferente prin adaptarea cladirilor la teren, sau prin modificarea reliefului terenului pentru racordarea lui la cladire, ambele procese fiind bine dozate si echilibrate. Sunt avute in vedere si cladirile existente. Evaluarea volumului de lucrari de terasamente necesar se realizeaza in solutii cat mai economice, inclusiv prin echilibrarea debleelor cu rambleele, spre a se evita transportul de pamant de la mare distanta. Se tine seama si de conditiile geologice si hidrologice, prin solutii rationale, fara a se neglija aspectul estetic, scurgerea apelor meteorice, declivitatea cailor de circulatie, asanarea apelor stagnante si a terenurilor, sistematizarea retelelor subterane si stabilirea rationala a cotei zero a cladirii. Astfel, cota zero poate sa fie mai sus cu 0,20m. pana la 1,50 m., fata de terenul amenajat. Cladirile se dimensioneaza in plan si se rezolva functional si in functie de declivitatea terenului. Astfel, intre 0 si 2 %, cladirea poate fi amplasata pe orice directie, intre 2 si 5 %, casa se amplaseaza paralel cu curbele de nivel si numai la o lungime limitata se poate aseza perpendicular pe panta; intre 5 si 8 % cladirea se ampaseaza numai paralel cu curbele de nivel, iar peste 8 % de asemenea.
Terenurile perfect plane trebuie modificate usor pentru inlesnirea scurgerii gravitationale a apelor meteorice. Caile rutiere sau ferate se amplaseaza tot in functie de declivitatile admise de circulatie, fara a necesita mari lucrari de terasamente. Intersectiile denivelate se fac acolo unde conditiile de teren permit rambleu si debleu. Se recomanda ca reteaua de canalizare pozata in zona drumurilor sa asigure scurgerea gravitationala a apelor uzate, cu pante adecvate, care sa nu distruga conductele prin efectele traficului.
Fiecare constructie amplasata comporta o sistematizare verticala functie de conditiile de relief si configuratia cladirii. Studiile se intocmesc avand la baza planuri topografice cu marcarea curbelor de nivel, cu echidistante la 1,0 m. pe terenuri putin accidentate, la scara de minim 1/1000 sau 1/2000, pentru nivelul unei localitati. Pentru amplasarea unei cladiri se folosesc ridicari topo la scara 1/500 sau 1/200, cu curbe de nivel la 0,50 m., sau chiar la 0,25 m. diferenta de nivel pe verticala. Proiectul de sistematizare verticala se realizeaza prin planuri si profile longitudinale si transversale, cu raportarea cotelor la cota zero a cladirii, pentru terenul din jur. Sistemul de cote ale ridicarii topografice se raporteaza la nivelul Marii Baltice sau ale Marii Negre.
Bibliografie:
Lazarescu Cezar (coord.), Stoenescu Laurentiu (autor capitol 8), Urbanismul in Romania; Ed.tehnica,1977;
Laurian Radu, Urbanismul, Editura tehnica, Bucuresti, 1865;
