CENTRUL ORASULUI - Definire si organizare, Dotari si amenajari centrale, grupare, concentrare, Circulatia in centrul orasului

CENTRUL ORASULUI

1. Definire si organizare

Zona centrala a orasului poate fi constituita la intersectia arterelor de penetratie in oras, fiind usor accesibila, vizibila de la distanta, sau situata in zona vechiului centru istoric, pe care il poate include, sau in legatura cu care s-a format. Centrul orasului se poate constitui si ca o succesiune de piete la intersectia axelor principale ale orasului, de-a lungul principalului bulevard, ori alaturi de acesta, lasand circulatia libera. Exista centre specializate: comercial, politic, administrativ, sau cultural, functie de caracterul cladirilor situate aici.

Dotarile de prima importanta ale orasului pot fi concentrate in zona centrala, in mai multe cladiri, sau uneori, in orasele mici, intr-o singura cladire, cum ar fi un palat politico- administrativ, sau un bloc cu mai multe functiuni. Centrul orasului este, de regula, situat intr-o zona mai ridicata a localitatii, spre a fi usor de perceput si a domina astfel orasul. Pozitia dominanta o are de obicei centrul istoric al orasului, format pe punctul cel mai inalt din oras, uneori pe un deal, pe care era construita vechea cetate de aparare. Exemple sunt in orasele Transilvaniei, formate in epoca medievala: Sighisoara, Medias, Sibiu, Brasov, etc.

Asezarea zonei centrale a orasului in centrul geometric al acestuia prezinta avantajul accesibilitatii egale catre centru din oricare parte a orasului. Centrul orasului este, de regula, puternic animat, iar noaptea bine luminat. Existenta unor cladiri istorice cu caracter de monument confera centrului o calitate aparte. Plansele nr. 34, 35, 36, 37, 38, 39, mentionate si la cursul 6, precum si 127 - prezinta modul de rezolvare a unor centre din orase occidentale mai vechi. ( Laurian R., 1965) De regula, recunoastem ca centrul orasului, zona sa in care functiunile si valorile urbane ating intensitatea lor maxima. Caracterul urban si calitatea unui oras se recunosc dupa centrul sau, care reprezinta in esenta orasul, definindu-se ca zona de maxima utilitate si de mare interes ambiental. (Lazarescu C., coord., 1977) Dezvoltarea urbana de sute de ani releva urmatoarele considerente:

orice comunitate umana constituita ca asezare isi creaza in timp un centru sau o zona centrala, ca urmare a cerintelor materiale si spirituale comune de convietuire;

centrul rezulta ca o grupare functional-spatiala, ce reflecta conjugarea intereselor colective si individuale ale citadinilor, fapt relevat de densitatea serviciilor;

existenta centrului este legata de trecut si numai in raport cu acesta, de viitor, fiind determinata de viata economica, sociala si culturala specifica;

centrul constituie o aglomeratie de interese si de prezente, care influenteaza puternic si specific teritoriul adiacent zonei centrale a orasului;

centrul constituie o realitate fizica cu implicatii etice, sociale, psihologice si cetatenesti, exprimand sensul de comunitate cu existenta semnificativa, generand locuitorilor sentimentul de apartenenta la comunitate si la orasul respectiv;

centrul orasului reprezinta o manifestare culturala, cu acumulare de valori de mare interes cultural, memorial etc. pentru localnici si calatori sau turisti. (idem)

Centrul orasului poate fi privit in moduri diferite, pe multiple planuri: dialectic- ca spatiu urban in evolutie, sistemic- ca subsistem situat in cadrul unui sistem (orasul); operational- ca eficienta functionala si economica a locomotivei care este orasul, ca centrul polarizator al teritoriului, istorico-filozofic- ca oglinda a evolutiei sale temporale, precum si estetic- ca fenomen cultural de mare respiratie pentru spatiul urban si extraurban. Delimitarea centrului, a zonei centrale nu se face usor, studiile realizate relevand faptul ca, fata de marimea orasului, centrul sau poate avea 0,4- 2 % din teritoriu, considerand centrul ca fiind nucleul centrului sau istoric. Zona centrala a orasului, in intregul sau istoric si modern este de regula mai mare.

Organizarea centrului este rezultatul evolutiei si marimii orasului. Cu cat orasul este mai mare, cu atat este mai consistent centrul sau, adica are o suprafata mai mare si mai multe puncte de interes central concentrate aici. In orasul mic gasim in centru si dotari specifice zonelor de locuit, care-i confera astfel acestuia consistenta necesara, iar in orasul mare in centrele de cartier putem gasi dotari specifice centrului de oras, care trebuie sa-si ierarhizeze dotarile centrale, spre a le putea cuprinde.

Organizarea dotarilor si amenajarilor cu caracter central difera, functie de situatii:

amenajarea singulara a unui singur centru urban cu majoritatea dotarilor necesare,

constituirea unui ansamblu central, piata reprezentativa, prin gruparea unor constructii adapostind dotari de interes central si locuinte, in jurul unui spatiu,

centru orasenesc unic ca ansamblu central adapostind principalele dotari,

sistem policentric format prin gruparea pe un sistem de axe urbane a mai multor ansambluri distincte functional, cu dotari specifice,

zona centrala, prezenta in orasul mare, constituita treptat ca ansamblu de centre mai mici, a caror importanta creste in timp. (Lazarescu C., coord., 1977)

Centrul unui oras se poate dezvolta firesc, drept urmare a evolutiei istorice (Cluj, Brasov, Sibiu), sau voit, prin realizarea unor proiecte in acest scop (Iasi, Focsani, Ploiesti).

Constanta ofera un exemplu mixt de formare al centrului sau- rezultat al evolutiei istorice , dar si al cadrului sau natural marcat puternic de litoral si de mare, ceea ce a determinat pozitia excentrica a centrului, fara insa ca acesta sa fie rupt de oras. Centrul orasului este puternic implicat in intreaga organizare a structurii urbane, legatura sa cu orasul fiind data de principalele artere ce converg aici, cat si de legaturile sale usoare, directe cu principalele cartiere si zone functionale ale orasului.

2. Dotari si amenajari centrale, grupare, concentrare

Dotarile din centrul unui oras sunt dotari de folosinta periodica si indelungata, ocazionala, deoarece dotarile de interes curent, imediat, zilnic sunt asigurate de regula in cadrul cartierelor si ansamblurilor de locuinte din restul teritoriului orasului. Modul de asigurare si amplasare a dotarilor intr-un oras depinde de marimea acestuia. Astfel, intr-un oras mic, un cinematograf sau un liceu pot fi amplasate in zona centrala, intrucat ele trebuie sa deserveasca intregul oras, pe cand intr-un oras mare, acestea isi pot gasi locul ca dotari de cartier. Dotarile de acest tip, care sunt reprezentative pentru oras, isi gasesc locul si in centrul acestuia. Pozitia dotarilor din zona centrala este determinata si de situatia existenta, mostenita, astfel incat, adesea apar probleme de completarea unor dotari deja existente prin intregirea si extinderea ansamblurilor existente. Complementaritatea dotarilor centrale ale orasului cu cele din centrele de cartier este de dorit. .(Lazarescu C, 1977) Un centru de oras lipsit de o populatie rezidenta ramane sarac, ca prezenta fizica si sociala, prezenta periodica a populatiei in zona centrala nefiind suficienta. Aceasta cerinta implica insa si unele probleme, care se cer rezolvate, intrucat zona centrala prezinta aglomeratie pentru siguranta cerculatiei pietonale, dar si necesitatea asigurarii unor dotari si servicii de interes zilnic, curent.

In unele orase europene vechi, aceste incoveniente au determinat scaderea populatiei din zona centrala a orasului, care parasea centrul, in cautarea unor zone mai linistite si nepoluate. Acest proces a determinat transformarea vechilor locuinte in spatii pentru birouri de institutii si firme. Si in orasele romanesti mai mari s-au inregistrat usoare scaderi a populatiei din zonele centrale, dar situatia este departe de a conduce la depopulari masive. Locuinta centrala necesita si o calitate superioara. (idem) Concentrarea activitatilor in cadrul centrului de oras determina si o crestere a pretului terenului din zona centrala, care este solicitat mai mult si la concurenta de diverse institutii si firme. Concentrarea spatiala din zona centrala a devenit o caracteristica a majoritatii oraselor mari. La noi s-a procedat la modernizarea vechilor centre, la extinderea lor cu dotari moderne si numai in cazuri speciale la realizarea altor centre de echilibru. Zona centrala a orasului cuprinde, de regula, urmatoarele dotari: politico- administrative, culturale, teatre, case de creatie si de cultura, expozitii, sediile unor mari firme, magazine universale, case de moda, cinematograf.

Gruparea dotarilor centrale depinde de situatia mostenita, de conditiile de teren, de prioritatile si posibilitatile de realizare. Se pot distinge moduri diferite, prin:

amplasarea dotarilor intr-un spatiu construit sau plantat, cu asigurarea circulatiei pietonale pe platforme dalate, intercalate cu spatii plantate;

insiruirea dotarilor de-a lungul unei cai principale de circulatie, pe o parte sau pe ambele parti, circulatia pietonilor fiind asigurata pe trotuare largi paralele strazii;

dispersarea dotarilor in jurul unei piete sau esplanade, destinate preponderent circulatiei pietonale, circulatia carosabila realizandu-se perimetral centrului;

Intr-un oras mare se pot gasi toate aceste moduri de organizare a centrului. Este important ca centrul sa prezinte o unitate arhitectural urbanistica. Un centru prea rasfirat poate pare neunitar si imprastiat. Orasele Timisoara, Targu Mures, Cluj- Napoca, Vaslui sau Iasi au configuratii diferite si specifice ale centrelor urbane.

Zonele centrale de tip compact, adunat prezinta avantajul unei bune functionalitati. Pot exista si zone centrale de tip compact- linear, care presupun insa utilizarea transportului in comun in chiar zona centrala, cand lungimea ei depaseste 1,5 km., specializarea trebuind dublata. O rezolvare interesanta cu spatiu central larg, alungit si plantat o au Targu Mures si Arad. Ramnicu Valcea si Buzau au zona centrala inchegata prin remodelarea existentului. Organizate rasfirat, compact sau dispersat-multipolar, zonele centrale se caracterizeaza prin moduri diferite de grupare a dotarilor, locuintelor si amenajarilor. (idem) Important e ca zona centrala sa aiba coerenta, caracter distinct, fiind specifica orasului, caracterului sau specializarii sale.

3. Circulatia in centrul orasului

Circulatia in zona centrala a orasului este marcata de cresterea gradului de motorizare si atragerea celui mai important trafic din oras, precum si de complexitatea in sine a centrului de oras. Una din conditiile principale de functionalitate optima a zonei centrale a orasului este accesibilitatea. Conflictualitatea circulatiei este maxima in centrul orasului, unde traficul auto se intersecteaza cu cel pietonal. Parcajele pot deveni aici insuficiente in orele de varf. Accesibilitatea pietonala priveste accesul usor al pietonilor catre centru, precum si deplasarea lor confortabila in zona centrala. Centrul orasului trebuie sa se afle in contact direct cu principalele artere magistrale, care-l pot traversa- in orasele mici sau sa-i fie tangentiale in orasele mari.

Transportul in comun preia trasee tangentiale in orasele mici, cele circular- perimetrale sau transversale in orasele mijlocii si intr-un sistem mixt circular- transversal in centrul oraselor mari. Transportul in comun trebuie sa lege direct centrul principal de celelalte centre- in orasele mari. Transportul cuprinde trei categorii: individual, in comun si de aprovizionare.(Lazarescu C., 1977) Spatiile de parcare pot fi distribuite in unitati mici, in zona dotarilor ce necesita stationare, sau in unitati mai mari. In zona centrala a orasului se pot organiza si garaje subterane, sub o piata, sau supraterane, care preiau stationari mai indelungate ale celor in tranzit, sau ale localnicilor, spre a nu bloca parcarile supraterane. Accesul masinilor spre miezul central trebuie limitat, organizandu-se parcaje mai mari in apropierea acestuia. Oricum, stationarea de lunga durata trebuie rezolvata in parcajele mari, lasand libere spatiile interioare centrului, pentru parcarea de scurta durata. Transportul in comun poate rezolva si el o mare parte din cerintele de acces ale citadinilor catre centrul orasului. Transportul de serviciu pentru aprovizionare constituie o problema, care poate genera si poluare. (idem) Separarea traficului de marfa de cel de calatori este de preferat, dar cand acest lucru nu este posibil, se separa timpul de acces pe aceleasi trasee, in sensul ca aprovizionarea se organizeaza noaptea, sau in perioade de trafic minim. Circulatia pietonala in zonele centrale estre maxima, ceea ce genereaza si puncte de conflict. Numarul mare de pietoni necesita masuri pentru ca ei sa se simta agreabil si comod, spatiul central trebuind agrementat. Plantatii, mobilier urban, banci de odihna, un iluminat bun sunt elemente ce creaza un ambient corespunzator. Mici locuri de popas pentru conversatie pot fi prezente cu servicii comerciale usoare de bauturi nealcolice, dulciuri si gustari rapide. Pentru determinarea circulatiei in zona centrala se fac studii speciale. Ea difera de la o ora la alta, in functie de motivatia si structura pietonilor. Existenta in zona centrala a unor institutii publice amplifica circulatia la orele de sosire si plecare de la serviciu, sau in pauzele de pranz, pentru cei cu bonuri de masa.

Principalele tipuri de circulatie pietonala din zona centrala se refera la:

circulatia generata de activitatea la locul de munca, prezenta la anumite ore, cu fluxuri maxime unidirectionate catre locurile de munca;

circulatia pentru cumparaturi, prezenta cu intensitati diferite in tot timpul zilei;

circulatia vizand o anumita dotare: un teatru, o Circumscriptie financiara, etc.;

circulatia de promenada, destindere, functie de timp, temperatura, ambient;

circulatia in mars a unor mase de oameni, ocazionata de diverse prilejuri;

circulatia de adunare a unei mase mari de oameni, intr-un spatiu special destinat, de regula pavat si care sa nu blocheze total circulatia celorlalti. (Lazarescu C., 77)

Centrul orasului nu are o specializare absoluta pentru aceste tipuri de trafic, circulatia pietonala fiind mixta. Pentru centre aglomerate separarea circulatiei pietonilor in spatii distincte devine o necesitate, care a fost experimentata. (idem) La inceput zona centrala a rezultat din interese comerciale. Ulterior, prin crearea unui ambient agreabil, s-au favorizat contactele sociale intre locuitori pe de o parte si intre acestia si focarele de valori culturale, istorice, etc. din zona centrala, generata de teatre, cinematografe, expozitii, librarii, cluburi, etc. Astfel, centrul orasului favorizeaza mai mult ca oricare alta zona a sa, sentimentele de apartenenta la comunitate, coeziunea sociala si conturarea specificului cultural local.

4. Centrul istoric al orasului

Centrul istoric reprezinta vechiul nucleu functional al orasului, pastrat in timp, in care s-au acumulat valori urbane caracteristice unei etape istorice, pentru existenta comunitatii respective. Distingem urmatoarele categorii de valori:

valori functionale, rezultate din functionalitatea coerenta ca teritoriu central;

valori social- istorice, marcate de evenimente social- politice importante, prin identificarea monumentelor;

valori ambiental- urbanistice, identificate prin analiza sitului, a valorilor plastice si arhitecturale, a locurilor interesante ca unitate spatiala si cadru ambiental;

valori afective, pentru frumusetea si memoria lor, prin identificarea locurilor de care se simt atrasi majoritatea locuitorilor, precum si vizitatorii din afara;

Prin analize multicriteriale, se pot stabili o zona istorica centrala si in cadrul ei, un centru istoric efectiv al orasului, care este un component specific important al orasului ce trebuie avut in vedere la sistematizarea orasului. Centrul istoric este un conglomerat spatial particular, cu vestigii din diverse perioade ale istoriei, ramase ca urmare a dezvoltarii orasului. La noi, in Romania, unele orase dateaza din epoca feudala (Cluj- Napoca, Brasov, Sibiu, Bistrita, Medias, etc.), cu adaugiri specifice perioadelor care au urmat. (Suceava, Iasi, Targu Mures, Craiova, Oradea, Bacau, etc.)

Elemente spatiale caracteristice constituite au ramas specifice multor orase romanesti, cum ar fi:

piata, strada Mare si silueta dinamica a oraselor targuri (Suceava, Botosani, Targu Mures),

dominanta cetatii sau acropolei cu silueta adunata, colinara, in orasele resedinta nobiliara (Fagaras, Piatra Neamt),

complexul de piete cu silueta ascendenta, piramidala din orasele fortificate (Cluj, Sibiu, Medias, Sebes, Bistrita),

piata patrata ori circulara, cu cladirea principala in mijlocul pietei sau pe o latura a ei, in orasele realizate pe baza de plan (Braila, Giurgiu, Lugos). (Lazarescu C., 1977)

Unele orase rezulta din contopirea mai multor localitati, care au constituit asezari umane distincte, cum ar fi Brasovul, format din vechea asezare feudala si din Bartolomeu si Schei. Acestea din urma au nuclee istorice in afara vechiului centru istoric al Brasovului. Si Bucurestiul constituie un astfel de exemplu.

Unele orase au actualul centru suprapus peste vechiul centru istoric: Cluj, Craiova, Timisoara, Targu Mures; altele au o suprapunere partiala: Sibiu, Iasi, Braila, Brasov; iar o alta categorie prezinta o separare totala intre centrul nou si cel vechi: Baia Mare, Bistrita, Sighisoara. Chiar si in acest ultim caz, centrul istoric nu poate fi lasat in afara perimetrului centrului viitor al orasului, constituind o componenta necesara, un punct de reper si de referinta a acestuia. El reprezinta o prezenta culturala si afectiva, care vorbeste despre istoria orasului, despre continuitatea asezarii, avand totodata si un fond construit posibil de utilizat. Centrul istoric al orasului necesita astfel masuri de protectie activa, integratoare, cu lucrari de reabilitare si modernizare adecvata. (idem) Cauzele care impun masuri de modernizare sunt: uzura fizica si morala, care prezinta insalubritate si inconfort, pentru utilizarea actuala; deprecierea sitului, a monumentelor istorice si de arhitectura si utilizarea insuficienta a teritoriului si a unor constructii existente.

Documentul de baza care genereaza dezvoltarea orasului, reintegrand totodata organic vechiul centru istoric in oras este, dupa cum se stie planul urbanistic general, insotit de regulament.

Centrul istoric are insa nevoie de un studiu special, mai profund, in cadrul unui plan urbanistic zonal.

Astfel de studii s-au efectuat pentru numeroase orase din tara, cum ar fi: Brasov, Roman, Sighisoara, Sibiu, Cluj si altele. Pe baza celor doua planuri se pot elabora programe concrete de reabilitare- restaurare si reintegrare a vechilor centre istorice valoroase. Importanta este institutionalizarea interventiilor in zona istorica si integrarea acestora in conceptia generala de dezvoltare a orasului. Interventiile disparate nu se recomanda. Functiunile conferite spatiilor vechi reabilitate trebuie sa fie adecvate (artizanat, expozitii de arta veche, consignatii, anticariate, locuinte pentru artisti etc.) Un exemplu reusit in acest sens il constituie Sibiul, care are in Piata Mare si in cea mica astfel de spatii, utilizate adecvat, anual organizandu-se aici si targuri reusite de arta populara. In alte orase, precum Sighisoara se organizeaza festivaluri si carnavaluri cu costume de epoca, la Brasov parada junilor calari, la Agnita- o sarbatoare traditionala a breslelor. In zonele istorice rasfirate se intervine si cu constructii noi, punand in valoare pe cele vechi. Cladirile vechi si noi pun in valoare reciproc, prin contrast, prin calitatea arhitecturala si ambientala, daca solutiile proiectate sunt bine studiate,.

Eficienta restrucrurarii si reabilitarii urbane trebuie sa fie complexa. Analiza trebuie sa vizeze atat ansamblul cat si detaliile. Locuinta nu trebuie sa dispara din centrul istoric, care trebuie sa ramana animat, legat organic de zona rezidentiala. Lucrarile se realizeaza in etape. Monumentele istorice pot fi puse in valoare noaptea prin reflectoare, pentru a anima centrul istoric pentru promenada si pentru securitate. Modernizarea locuintelor din centrul istoric trebuie axata pe urmatoarele obiective:

salubrizarea spatiului interior si pastrarea alcatuirii initiale cu mici retusuri, care sa permita organizarea locuintelor viabile pentru contemporani,

asanarea spatiului si indepartarea cladirilor parazitare, fara valoare,

restabilirea si regruparea curtilor si spatiilor libere pentru caliatea ambientala,

refacerea adecvata a plasticii arhitecturale caracteristice locului si timpului istoric,

dotarea social-culturala si comerciala a zonei, corespunzator cerintelor.

Modernizarea locuintelor din centrul istoric este absolut necesara.(idem) Plansele de la nr. 127 la 135 exemplifica in mod sugestiv - prezentul capitol. Programul O Romanie Frumoasa, lansat in 2002, se axeaza pe reabilitarea cladirilor civile urbane, in scopul infrumusetarii ambientului urban, conditia de acordarea cofinantarii nerambursabile PNUD de 70 %, fiind finantarea din bugetul local cu 30 % din valoarea investitiei.

Bibliografie:

Lazarescu Cezar, coordonator, Urbanismul in Romania, Editura tehnica, 1977;

Laurian Radu, Urbanismul, Editura tehnica, Bucuresti, 1965;

Ionascu Gheorghe, Societatea si protectia patrimoniului, Academica,nr.1-2, nov./dec.2000.