Cauzele accidentelor speologice si evitarea lor

Fara indoiala, speologia este o ramura a activitatii umane cu o oarecare cota de risc. Speologul este pregatit sa il infrunte. El are cunostinte teoretice si practice solide, acumulate in timp si verificate in actiune, este un bun catarator, stapineste toate manevrele cu coarda, stie sa atace dificultatile cu armele din "panoplia' cu echipament, deci poate invinge aproape orice abstacol, impingind explorarea pina la limita posibilului. Deplasarile frecvente in labirintul subteran i-au dezvoltat simtul de orientare, reflexele ii sint prompte, a invatat sa descifreze mesajul unui curent de aer sau semnificatia unei forme din relieful galeriilor. Astfel pregatit, numai in situatii de exceptie este expus unor incidente neplacute. In schimb, turistii sau chiar speologii incepatori, sint foarte expusi unor accidente. Lumea subterana este ostila, plina de obstacole, de pericole care trebuie cunoscute pentru a putea preveni accidentele.

PERICOLE OBIECTIVE

Sint datorate unor fenomene naturale greu sau imposibil de anticipat, cum ar fi descarcari electrice, cutremure, topiri bruste de zapada sau averse puternice de ploaie in urma carora se produc viituri subterane, adesea devastatoare.

Descarcarile electrice nu au, aparent, nimic comun cu pesterile si totusi ele se pot transmite prin scurgerea curentului in lungul scarilor speologice sau a corzilor ude ancorate la gura unui aven, ori in lungul piraielor care patrund in subteran.

Cutremurele, torentele de apa sau dezghetul de primavara, pot mobiliza materialele instabile din tavanul galeriilor sau din puturi si avene. In asemenea situatii castile ofera doar o protectie iluzorie. Este bine sa alegem pentru asteptare, in timp ce un coechipier urca sau coboara o verticala, locuri situate in afara tracctoriei unor posibile caderi de pietre. De asemenea, la prima coborire intr-un put, speologul trebuie sa curete cu atentie peretii si toate platformele, aruncind in gol orice piatra instabila.

Masele de prabusiri reprezinta adevarate capcane pentru speologi. Tavanele sau peretii unor sali sint adesea pline de bolovani suspendati, iar in unele diaclaze exista poduri de aluviuni nemiscate de milenii care pot fi dizlocate intimplator. De aceea, masele de blocuri aflate intr-un echilibru precar trebuie ocolite cu grija.

Apa constituie principalul pericol subteran, mai ales in cazuri de crestere brusca a debitelor (viituri), in urma carora pot surveni urmatoarele situatii: (1) formarea valului de viitura care matura totul pe parcurs; (2) reactivarea unor galerii si puturi seci si formarea cascadelor care impiedica urcarea; (3) cresterea nivelului apei in galerii orizontale care nu mai pot fi parcurse din cauza curentului puternic de apa; (4) inundarea sectoarelor coborite ale galeriilor si transformarea acestora in sifoane;[1] (5) inchiderea intrarii pesterilor prin formarea de sifoane.

Cunoastem forta devastatoare a viiturilor la suprafata terenului unde suvoaiele de apa pot parasi albia propriu-zisa, inundind luncile. Aceasta posibilitate lipseste in subteran, caci apa este obligata sa circule pe galerii (conducte) cu sectiuni variabile. Orice strangulare a galeriei determina o crestere corespunzatoare a vitezei de curgere si asa mare datorita pantelor accentuate. In subteran viiturile se transmit brutal, iar cresterea nivelului apei este, in mod frecvent, cvasi instantanee mai ales in urma averselor de ploaie sau a topirii zapezilor. In asemenea situatii frontul viiturii este un adevarat perete de apa, iar zgomotul pe care-l produce este asurzitor. Cum putem evita intilnirea cu o viitura subterana? Intr-un singur mod si anume, alegind perioada optima de explorare in lunile cu precipitatii atmosferice reduse sau cu temperaturi negative stabile ale aerului (iarna). Uneori, consultarea prognozei meteorologice inaintea plecarii in tura, se poate dovedi foarte utila. Daca totusi sintem in subteran, la primul indiciu de viitura (curent de aer foarte puternic pe galerii unde era inexistent sau slab, zgomot caracteristic, cresterea nivelului apei piraielor), ne vom retrage rapid in cel mai inalt loc posibil si vom astepta cu rabdare scaderea apelor, economisind rezervele de hrana si lumina. In nici un caz nu ne vom precipita spre iesire. Aversele de vara sint puternice, dar foarte rar au o durata mare. Pastrarea calmului si evitarea panicii ne vor ajuta sa iesim cu bine din impas.

La echiparea avenelor (puturilor), se va tine cont de eventualitatea formarii cascadelor, traseul de coborire fiind ales in afara bataii acestora. Un suvoi de apa exercita o forta de 810 ori mai mare decit un curent de aer. In mod cert, in confruntarea cu o cascada, nu vom avea ultimul cuvint.

Atunci cind o pestera sau aven de mari dimensiuni necesita ture succesive de explorare sau cartare, se vor repera locurile cele mai indicate pentru refugiu, in care se pot depozita rezerve de hrana, carbid si chiar echipament de bivuac.

In general, apa din pesterile tarii noastre are temperaturi mai micaa de 8°C, ceea ce face ca ea sa reprezinte un pericol in sine, deoarece caderea in apa a unui speolog incalzit si transpirat poate declansa stopul cardiac cunoscut sub denumirea de hidrocutie.

Este important sa stim ca apa consuma din energia corpului uman de 27 de ori mai multa caldura decit un curent de aer cu aceeasi temperatura. Organismul uman poate rezista intr-o apa de 5°C cel mult o ora, deci baile glaciale trebuie evitate obligatoriu.

CAUZELE SUBIECTIVE ALE ACCIDENTELOR SPEOLOGICE

Acestea deriva aproape totdeauna din greseli de comportament sau din evaluarea eronata a potentialului fizic. Cauzele de natura fizica sint: oboseala, epuizarea, surmenajul, starea de boala, diminuarea capacitatii de efort ca urmare a consumului de alcool si a nicotinei. Sint handicapati din start cei cu vederea slaba, precum si cei care sufera de claustrofobie. La acestea se adauga unele cauze de ordin psihic cum ar fi panica, subaprecierea unei situatii, supraaprecierea propriilor posibilitati, teribilismul si dorinta de afirmare cu orice pret in fata coechipierilor.

Sa vedem care sint principalele greseli care decurg din situatiile psiho-fizice enumerate mai sus: absenta sau insuficienta masurilor de asigurare sau autoasigurare, insuficienta vetificare a materialului pe care-l utilizam, legarea incorecta in coarda si centuri, insuficienta verificare a prizelor in timpul catararii, pierderea echilibrului (toate determinind caderea speologului), blocarea in diaclaze sau pasaje de trecere foarte inguste, diminuarea treptata a atentiei si sigurantei miscarilor.

Sub actiunea continua a unei sume de solicitari care actioneaza in aceeasi directie si care depasesc capacitatea de adaptare la efort, apare procesul de oboseala, cu cele doua componente ale sale: neuro-musculara si neuro-psihica.

Randamentul este diferit pentru fiecare individ in parte si este determinat de conditia fizica, antrenament, starea de sanatate, viteza de adaptare la conditiile specifice din subteran, ritmul biologic si de unii factori de natura psihica. Efortul prelungit, fie el practicat cu placere, determina in timp instalarea oboselii, a surmenajului sau epuizarii fizice, ca urmare a scaderii progresive a rezervoarelor de energie din corp. Evitarea acestor situatii se poate realiza prin respectarea timpului de efort si odihna, o alimentatie corespunzatoare si la intervale scurte, consumarea de lichide calde si dulci, dar si prin evitarea consumului inutil de energie.

Capacitatea de efort a organismului variaza in decursul a 24 ore, avind doua maxime (orele 9 si 19) si doua minime (orele 3 si 14), determinate de ritmul tonusului neuro-vegetativ. Intr-o tura de explorare speologica poate intra in activitate pina la 80% din capacitatea maxima de efort a individului, dar este riscant sa atingem acest nivel. Efortul consumat pentru inaintare trebuie astfel dozat, incit sa ramina o rezerva suficienta de energie pentru intoarcere.

Pe de alta parte, speologia acrobatica indispensabila parcurgerii verticalelor subterane, presupune folosirea centurilor. Oricit de perfecte ar fi acestea, sederea in ele nu este nelimitata; chingile exercita o presiune constanta care se traduce printr-o irigare sanguina insuficienta, aceasta determinind in final socul ortostatic. Chiar inainte de instalarea acestuia, membrele vor amorti treptat, ele devenind inapte pentru actiuni menite sa ne scoata din impas.

In fine, alcatuirea echipei este de importanta majora. Subliniem ca solitarismul este incompatibil cu speologia, o echipa trebuind sa fie alcatuita din cel putin trei speologi, indiferent care este scopul intrarii in subteran. Ceea ce pentru o echipa este doar un obstacol, pentru individ poate fi un.pericol major, iar o banala neglijenta poate conduce la un accident grav, pe care solitarul il va suporta cu toate consecintele care decurg din lipsa coechipierilor. Membrii echipelor vor fi selectionati in functie de aptitudinile, individuale, aptitudini corespunzatoare scopului general al actiunii. Este bine sa ne amintim ca la inceputul carierei speologice, fiecare doreste sa atraga atentia asupra sa desfasurind o activitate intensa, multilaterala, dar in aceasta perioada competenta este invers proportionala cu intentiile.

O alta categorie importanta de cauze care pot genera accidente o constituie echipamentul si materialele de explorare insuficiente, necorespunzatoare sau uzate, iar dintre acestea mentionam: echipament de protectie neadecvat (casca improvizata sau lipsa, incaltaminte alunecoasa, imbracaminte sumara sau uda), corzi, carabiniere, coboritoare si blocatoare uzate sau defecte, deficiente ale mijloacelor de iluminat (lumina insuficienta sau lipsa), precum si utilizarea gresita a materialelor de explorare. Din insasi enumerarea acestor neajunsuri rezulta si masurile care se impun pentru evitarea accidentelor. In acelasi scop, adaugam ca planificarea deplasarilor in anotimpul cel mai potrivit, precum si instruirea atenta a debutantilor (expuneri, proiectii de diapozitive, exercitii practice la exterior si in subteran) sint de un real folos.

CARE SINT ACCIDENTELE POSIBILE IN SPEOLOGIE

Din cele prezentate in acest capitol rezulta faptul ca apa, direct sau indirect, caderile din perete sau de pe coarda, caderile de pietre si blocarea speologului pe coarda sau in pasaje foarte inguste sint principalii factori care pot genera accidente, acestea putind fi specifice sau nespccifice speologiei.

Accidentele nespecifice, adica cele care pot surveni oriunde in alta parte sint: contuzii, plagi, entorse, luxatii, fracturi, hemoragii (externe sau interne) si inecul. Nu este necesar sa ne oprim asupra lor deoarece sint, in general, bine cunoscute tuturor.

Accidentele specifice, care survin mai ales in subteran (dar nu exclusiv) sint: claustroiobia, hidrocutio, hipotermia si blocarea corpului in zone inguste.

Claustrofobia este o stare psihica aparte, anormala. In spatii limitate, aparent inchise, unele persoane au senzatia de sufocare, de strivire. Ca urmare, acestea intra in panica incercind sa se elibereze (striga, devin incoerente, fug spre locul in care spera sa gaseasca iesirea). Claustrofobia este incompatibila cu practicarea speologiei.

Hidrocutia se produce de regula la organismele obosite sau epuizate fizic ori psihic si este datorata unui reflex nervos care opreste inima la contactul brusc al corpului cu o apa foarte rece (stop cardiac urmat de stop respirator). Deci, baile subterane sau inotul voluntar (fara costum special de protectie) trebuie evitate cu multa atentie.

Hipotermia este scaderea temperaturii interioare a organismului sub 37°C. Intr-o prima faza, pina la 34°C, se instaleaza o stare de supraexcitare, tremuraturi violente, stari confuzionale, puls si respiratie marite; intre 34- 30°C apare somnolenta, absenta totala care alterneaza cu stare de inconstienta, incordarea musculaturii, scaderea pulsului si incetinirea respiratiei; intre 30-27°C inconstienta este totala si permanenta, reflexele inexistente, pulsul imperceptibil si respiratia slaba si discontinua; sub 27°C apare moartea clinica. Cauzele care conduc la hipotermie sint variate si actioneaza cel mai des cumulate: frigul, umezeala, aclimatizare insuficienta, eforturi exagerate, hrana insuficienta, stare de boala sau de convalescenta. Pentru a combate hipotermia trebuie sa procedam rapid si competent. Bolnavul va fi imbracat in haine uscate si calduroase, va fi izolat de sursele de umezeala si frig (cu ajutorul foliei termoreflectante ori a sacului de bivuac) si va consuma cit mai multe bauturi calde si dulci (dar in nici un caz alcool); nu va face miscari voluntare si va fi transportat intr-un loc bine incalzit, cit mai repede posibil.

Blocarea corpului in spatii inguste determina aparitia panicii, a senzatiei de sufocare. In asemenea cazuri, pastrarea calmului, miscarile lente efectuate cu plaminii in expiratie, precum si ajutorul acordat de coechipieri pot rezolva cu bine situatia.

Fiecare speolog este dator fata de el insusi si fata de coechipieri sa cunoasca regulile de prim ajutor, sa stie sa aplice un pansament, un garou sau o atela, sa faca respiratie artificiala si sa ia toate masurile de salvare a unui accidentat.

COMPORTAREA ECHIPELOR IN CAZ DE ACCIDENT

Nedorite, accidentele pot totusi sa se produca, iar echipa trebuie sa fie in masura sa intervina, fara ca prin ceea ce face sa agraveze starea accidentatului. Dupa producerea unui accident, echipa va actiona intr-o ordine bine determinata.

Aprecierea caracterului si gravitatii accidentului. Pastrindu-si calmul, coechipierii se vor deplasa cit mai rapid la accidentat pentru a evalua situatia si a verifica urmatoarele aspecte: mobilitatea articulatiilor, respiratia, pulsul, prezenta unor leziuni sau a zonelor dureroase, precum si coerenta raspunsurilor date de accidentat, daca acesta este constient.

Primul ajutor medical si asistenta generala a accidentatului[2]. Acesta va fi scos din zonele periculoase (caderi de pietre, curent puternic de aer, apa) cu atentie maxima - trebuie avuta in vedere posibilitatea unor fracturi de membre sau de coloana - fiind miscat si transportat cit mai putin posibil, pina la un loc corespunzator, dupa care se acorda masurile de prim ajutor medical. Daca deplasarea accidentatului nu este posibila, primul ajutor va fi acordat pe loc dupa care se vor lua masurile necesare pentru protejarea fata de alte pericole si pentru evitarea pierderii de caldura. Un minim de cunostinte medicale vor fi totdeauna mai eficiente decit cea mai completa trusa sanitara.

In aceasta etapa, echipa va fi confruntata cu o problema importanta: accidentatul va fi evacuat spre cel mai apropiat centru medical printr-o actiune de autosalvare (deci cu fortele echipei), sau se va da cit mai urgent alarma la exterior, solicitind ajutorul unei echipe de salvare specializata (echipa salvaspeo)?

Fig. 109. Modalitati de transportare a unui accidentat de catre coechipieri intr-o actiune de autosalvare: a) prin apucare de guler, sau umar si guler; b) remorcare prin alunecare pe spate; c) transport pe spate; d) scaun pe patru miini; e) metoda Rautek.

Fig. 110. Plasa confectionata din coarda, pentru transportarea unui accidentat: a) mod de realizare; b) cuplarea plasei la coarda de tractiune.

Organizarea unei actiuni de autosalvare. O asemenea actiune este posibila numai in situatiile in care sint intrunite urmatoarele conditii: (1) accidentatul poate coopera la evacuarea sa, fiind capabil sa mearga sprijinit de un coechipier, este lucid si are reflexe bune; (2) echipa este suficient de numeroasa pentru a putea executa toate manevrele de evacuare; (3) dificultatile traseului care va fi parcurs spre exterior pot fi depasite fara riscul producerii altui accident.

Uneori, accidentatul trebuie transportat de catre coechipieri. Acest lucru se va face cu o metoda impusa de caracterul accidentului si de morfologia galeriei (fig. 109). De regula, o echipaa nu este dotata cu targa, aceasta facind parte din dotarea echipelor de salvare. Pentru situatii neprevazute, se poate confectiona o targa rigida folosind piese de echipament sau coarda. In ultimul caz, se obtine o plasa rezistenta, cu ajutorul careia acidentatul poate fi ridicat sau coborit pe distante reduse (fig. 110).

Daca echipa ajunge la concluzia ca o actiune de autosalvare nu este posibila si este necesara o interventie de la exterior, se va actiona cit mai rapid, pentru a reduce timpul scurs pina la interventie, inainte de a se da alarma, vor fi luate urmatoarele masuri: (1) accidentatul va fi asigurat impotriva altor pericole (caderi de pietre, viituri etc.) si se va incerca ameliorarea durerilor, a starii psihice, a eventualelor pierderi de singe; (2) se va asigura prezenta unui coechipier linga accidentat pe toata durata de asteptare, precum si o sursa de lumina cu durata mare de functionare. Ce se intimpla insa cind accidentul se produce intr-o echipa alcatuita din trei speologi? Citi vor pleca dupa ajutor, unul sau doi? in retelele subterane cu grad mare de dificultate, obstacolele nu pot fi depasite de un singur speolog, existind riscul producerii altui accident. Rezulta cu claritate necesitatea ca cei doi membri disponibili ai echipei sa plece impreuna, dar aceasta presupune abandonarea pentru moment a accidentatului. Din asemenea situatii decurge obligativitatea ca echipele care activeaza in subteran sa fie alcatuite din minimum patru speologi.

Fig. III. Modalitati de transportare a unui accidentat in functie de dimensiunile si forma galeriei.

Pentru situatiile in care echipa este numeroasa si exista posibilitatea confectionarii unei targi, doi speologi vor pleca pentru a da alarma la exterior, iar restul echipei poate incepe transportul accidentatului, transport care se va face in functie de morfologia galeriilor (fig. III). In acest mod, timpul care trece de la producerea accidentului pina la interventia medicala specializata, va fi mult diminuat.

Accidentele pot si trebuie sa fie evitate. O buna pregatire fizica si psihica, un echipament corespunzator genului de actiune care urmeaza sa fie desfasurata, completate cu analiza obiectiva a dificultatilor, a propriilor posibilitati, precum si activitatea in echipa, reduc la minimum riscul de accident.