|
Legea polarizatiei electrice temporare
Aceasta lege este o lege de material in sensul ca ea exprima axiomatic modul de comportare al diverselor materiale, si in special al materialelor dielectrice, la introducerea lor intr-un camp electric in ceea ce priveste polarizarea electrica ca stare ce depinde de valoarea instantanee a intensitatii campului electric, stare cunoscuta sub numele de polarizare electrica temporara.
Se constata experimental ca materialele au o stare de polarizare care depinde esential de natura (substanta) lor, fizica si chimica. Astfel, unele materiale au o polarizare electrica existenta in mod natural (intrinsec), independenta de campul electric. Altele, desi in mod natural nu au polarizare electrica, prin introducerea lor intr-un camp electric se polarizeaza si dupa indepartarea lor din campul electric raman polarizate (ceea ce se cheama polarizatie electrica remanenta). Sunt si materiale (ca, de exemplu, cele numite piezoelectrice -v. cap.3) care in lipsa unui camp electric exterior si independent de acesta se polarizeaza electric prin deformatie mecanica. Despre toate aceste materiale, la care exista o polarizatie electrica independenta de existenta lor intr-un camp electric exterior, se spune ca au polarizare electrica permanenta.
Polarizarea electrica
permanenta datorata unor cauze neelectrice este caracterizata de marimea polarizatie
electrica permanenta (v. § 1. 2.1) care
pentru fiecare material poate fi determinata prin masurare
(experimental), astfel ca in problemele de camp in dielectrici (v. cap.3)
intervine ca o constanta a materialului,
cunoscuta in anumite conditii date.
Polarizarea electrica temporara,
care se exprima cantitativ prin marimea de starea corpurilor
denumita polarizatie electrica temporara (v. § 1.2.1),
depinde de intensitatea campului electric exterior Ē si de aceea pentru rezolvarea problemelor de camp electric este necesara
cunoasterea explicita a acestei dependente
pentru fiecare material in parte,
fapt pe care cauta sa-1 stabileasca aceasta lege a
polarizatiei electrice temporare prin determinarea functiei :
,
care daca este scrisa pentru valorile absolute, adica Pt = f(E), reprezinta curba de polarizare electrica a materialului considerat. Dupa forma acestei curbe, materialele dielectrice se impart in: liniare, daca f(E) = kE unde k este o constanta specifica materialului, si neliniare, precum si in izotrope si anizotrope.
Experimental se constata ca exista materiale la care dependenta intre polarizatia electrica temporara Pt si intensitatea campului electric E poate fi exprimata printr-o relatie de proportionalitate directa de forma:
(1.73) ,
care reprezinta, de fapt, forma clasica a legii
polarizatiei temporare. Aceasta lege, in forma (l.73), este puternic
restrictiva, fiind valabila numai pentru materialele dielectrice
liniare (caci termenul χeε0, de
proportionalitate, este strict constant, adica nu depinde de , ci numai de natura materialului prin factorul χe,
cunoscut din paragraful l.2.3, si numit −dupa cum ne
reamintim− susceptivitate electrica) si izotrope (la
care susceptivitatea electrica χe,
este reprezentabila printr-o singura
valoare reala).
Legea (l.73) mai prezinta restrictia ca este valabila in regim static, adica la E(t) = const. (sau dĒ/dt=0), si −in unele cazuri relativ rare− si in regim aproape stationar (zis si cvasistationar) cu Ē(t) avand o variatie destul de lenta (vocabula 'destul' aratand ca dE/dt trebuie sa fie atat de mica incat legea 1.73 sa fie inca respectata).
Exprimandu-se acum legea (l.71) a
legaturii intre vectorii de stare ,
si
, in asociere cu legea (l.73), a polarizatiei
electrice temporare, se obtine (pentru dielectricii liniari si
izotropi in regim static:
(1.74)
sau:
,
in care termenul:
(1.75)
adica reprezinta permitivitatea relativa a materialului, considerat liniar si izotrop (v. § 1.2.3 si tabelul 1.1).
Introducandu-se in relatia (1.74) expresia (1.75) rezulta:
(1.76) ,
deoarece, conform definitiei (1.56), ε0 · εr= ε (adica permitivitatea absoluta a materialului liniar si izotrop).
In sfarsit, pentru corpurile
fara polarizatie permanenta, (un caz intalnit uzual
in aplicatiile practice obisnuite), relatia (1.76) devine:
. (1.77)