Globalizare culturala

Dintre numeroasele definitii ale globalizarii, vom retine una destul de sintetica:

"proces social in care constrangerile geografice asupra oranduirilor sociale si culturale isi pierd din importanta, simultan cu constientizarea de catre oameni a acestei situatii' (Malcolm Waters, Globalization, 1995).

Asadar, asa cum arata si Dan Dungaciu in studiul consacrat acestui fenomen in lucrarea Sociologia si geopolitica frontierei, conceptul cuprinde obligatoriu doua componente simultane: "micsorarea globului" (mondializarea proceselor sociale) si reflectarea transformarii in constiinta subiectului.

Dintre numeroasele dezvoltari sociale si culturale care insotesc acest fenomen, vom enumera cateva, dupa Dictionarul de sociologie Oxford (in curs de aparitie in traducere romaneasca):

existenta unui sistem mondial de informatii prin satelit;

aparitia unor patternuri globale ale consumului si consumismului;

cultivarea unor stiluri de viata cosmopolite;

aparitia sportului global, precum Jocurile Olimpice, competitiile fotbalistice mondiale si meciurile internationale de tenis;

raspandirea turismului mondial;

declinul suveranitatii statului-natiune;

dezvoltarea unui sistem militar global;

recunoasterea unei crize ecologice globale;

dezvoltarea unor probleme mondiale de sanatate, precum SIDA;

aparitia unor sisteme politice mondiale asemenea Ligii Natiunile si Natiunilor Unite;

crearea unor miscari politice globale precum marxismul;

extinderea conceptului drepturilor omului;

schimbul complex intre religiile mondiale.

Studiile asupra globalizarii sunt mai mult decat o simpla sociologie a relatiilor internationale. Ele se sunt un domeniu distinct de teoria *sistemelor mondiale care a analizat cresterea interdependentei economice globale - si care pretinde ca globalismul cultural este doar consecinta globalismului economic, ca si de fenomenul convergenta statelor-natiuni catre o forma unificata si coerenta de societate industriala[1].

Globalizarea cuprinde doua procese complet contradictorii - de omogenizare si diferentiere. Exista o interactiune complexa intre "localism" si "globalism" si exista puternice miscari de rezistenta impotriva proceselor de globalizare.

In categoria fenomenelor de omogenizare se includ procese insemnatate tot mai mare in ultimii ani: aparitia unei economii globale si ideea de "cultura globala"[2].

Probleme economice

Dezvoltarea companilor transnationale

Intre problemele economice care pot fi circumscrise procesului de globalizare, o importanta deosebita o au dezvoltarea companiilor transnationale. Astfel, conform statisticilor World Bank, in 1995 doar 70 tari au PIB-ul  mai mare decat 10 miliarde de dolari. In schimb, peste 440 de companii transnationale au vanzari mai mari de 10 miliarde de dolari.

Cercetatorii care au implicatiile pe care le are acest fenomen din doua perspective:

1. Modul in care companiile transnationale au facilitat globalizarea capitalului si productiei

2. Transformarile in domeniul global al unor anumite tipuri de companii transnationale de exemplu cele din mass-media, problematica legata de patternuri de consum, de ideologiile consumerismului.

Implicatiile economice

"Criza" globalizarii economice contemporane determina saracirea unor state intrate in competitia mondiala. Rezultatul, afirma economistul James K. Galbraith, este scaderea drastica a nivelului de trai in Rusia sau in anumite tari asiatice, concomitent cu adancirea inegalitatilor sociale din aceste tari.

"Implicatiile pentru securitatea acestor regiuni, ca si implicatiile pentru noi insine [Occident] sunt adanci si grave. Dimensiunea tragediei care a cuprins Rusia, Asia si probabil acum America latina nu pot fi trecute cu vederea. Din nefericire, istoria a revenit"[3]

Probleme politice

Dintre consecintele politice din cele mai semnificative, raportul SELA citeaza "criza vestfaliana" (James Rosenau). Asistam, spun autorii, la  schimbari profunde in structura sistemelor politice.

a) Criza principiului originator al suveranitatii Statului, inteles ca putere suprema asupra unei populatii sau unui teritoriu.

b) Criza tiparului sau comportamental fundamental: cautarea autonomiei intr-o lume caracterizata de rivalitatea dintre state.

c) Drept consecinta a lui a)  si b), criza sau cel putin profunda punere in chestiune a regulilor de coexistenta si a institutiilor pe care se bazeaza aceasta ordine: in particular, balanta puterii, actiunile marilor puteri in sfera ariile lor de influenta si razboi. (Raportul SELA cap. II)

Astfel, se modifica tipul si intensitatea razboaielor, balanta superputerilor, aparitia de noi identitati si de afilieri regionale. Statul este mai putin autonom si are un control mai redus asupra procesului politic, economic si social care are loc pe teritoriul sau.

Un istoric al acestei evolutii ar distinge doua faze in politica mondiala dupa sfarsitul razboiului rece:

- faza voluntarismului liberal: alinierea la standardele democratice, ale economiei de piata, intelegeri internationale occidentale "sfarsitului istoriei"

- revenirea istoriei: Razboiul din Golf, conflictele din Yugoslavia, Ruanda, recrudescenta fundamentalismului musulman. In aceasta ultima perioada, statul se resemneaza sa se "internationalizeze el insusi". In paralel apar tendintele "tribaliste".

Globalizarea este asadar prezenta simultan cu un alt fenomen, acela de fragmentare a unitatilor nationale, de parohializare a culturilor nationale. Zygmunt Bauman  arata ca aceste doua fenomene nu sunt, asa cum ar parea, in contradictie. Fenomenul de globalizare a economiei, care duce la aparitia de elite extrateritoriale si de companii transnationale, face ca treptat statele sa nu-si mai poata impune conditiile sub care se desfasoara sistemul economic. Divortul intre autoritatea politica si cea economica devine irevocabil. Statele se divid in 'vecinatati' (Hobsbawn). Cu cat organizarea teritoriala e mai slaba, cu-atat creste mai mult in intensitate fluxul de marfuri. Lupta pentru identitate nationala sau regionala ar fi de fapt o lupta economica, pentru obtinerea unor conditii mai bune de distribuire a capitalului. (Bauman (1993), p. 231-232).

Tipologii sociologice ale globalizarii

In lucrarea anterior citata, Leslie Sklair distinge 4 abordari sociologice ale globalizarii:

1. abordarea sistemelor mondiale (the world systems approach);

2. abordarea culturii globale (the global culture approach);

3. abordarea societatii globale (the global society approach);

4. abordarea capitalismului global (the global capitalism approach).

1. Abordarea sistemelor mondiale il are ca initiator pe Immanuel Wallerstein (vezi Sistemul mondial modern, Meridiane, Bucuresti, 1992), in care incearca extrapolarea "luptei de clasa" la nivelul intregului sistem, impartit in centru, semi-periferie si periferie. Explicabil prin orientarea marxista a adeptilor sai, explicatia este de tip economic economistica- diviziune internationala a muncii. Domeniul cultural este putin reprezentat, fiind mai degraba asociat cu conceptul de civilizatie.

2 Modelul culturii globale

Debutul acestei abordari coincide cu publicarea de catre Featherstone (1990) a unei colectii de articole din revista Theory, Culture and Society (TCS) editata sub titlul Global Culture..

Printre cei mai influenti teoreticieni se numara Ronald Robertson, caruia i s-ar datora introducerea termenului in sociologie.

Specialistii din acest grup relativ putin omogen se caracterizeaza prin aceea ca:

- tind sa privilegieze domeniul cultural in fata celor economice.

- ii intereseaza cum poate identitatea nationala/culturala rezista in fata aparitiei "culturii globale"[4], inteleasa ca un corespondent al "satului global" al lui McLuhan.

3 Abordarea societatii globale:

Sociologul american Anthony Giddens dezvlta o teorie proprie a globalizarii, accentuand latura subiectiva. Astfel, globalizarea este conceputa ca "Modernitate reflexiva".

4. Modelul capitalismului global

Ross Trachte, unul din exponentii acestei abordari, pornind de la Marx si Adam Smith, priveste fenomenul in contextul dezvoltarii capitalismului: extinderea in lumea a treia, criza din '70.  "Suntem doar la inceputul unei ere globale", afirma el.

Leslie Sklair, studiind influenta companiilor transnationale, introduce conceptul de practici transnationale, care iau nastere in actori ne-statali si de-a lungul granitelor statale.

In acest context, cultura este privita ca o componenta ideologica a capitalismului, fiind luata in considerare cultura ca ideologie a consumerismului. (incurajarea consumului fara acoperire in salariu).

Cultura ca fenomen global. Abordari postmoderne.

Este postmodernismul, ca fenomen cultural si social, dar si ca sistem de gandire, un ferment al globalizarii culturale ? Problema cuprinde doua aspecte.

Pe de-o parte, unii reprezentanti ai curentului (precum Eric Hobsbawm) tind sa acorde in analiza lor prioritate explicatiei constructiviste, vorbind despre identitatile construite sau asumate si traditii inventate, hibridizare, etc.

Pe de alta parte, epistemologia postmoderna privilegiaza localul in fata generalului, comunitatea in fata universalului, discursurile multiple in fata discursurilor mici. Prin urmare, ei sprijina tendinta de rezistenta la globalizare.

Desigur, problematica este deosebit de bogata si n-o putem aborda intr-un spatiu atat de restrans. Ne vom margini in incheiere sa reluam ideile filosofului si sociologul francez Claude Karnooch, care, intr-o comunicare ("Inserarea postmoderna in globalizare") prezentata la Oradea in iunie 1997, sintetizeaza o serie de obiectii aduse 'Ideologiei multiculturalismului'.

Multiculturalismul, ca miscare prezenta in societatea moderna cu scopul declarat de a mentine si sustine pluralitatea de culturi, este, spune Karnooch, noua conditie de a fi a eidos-ului occidental, care aduce in lume tema unificarii planetare.

Din anumite puncte de vedere, globalizarea poate fi privita ca un sinonim partial pentru rationalizarea tehnico-economica. Globalizarea este "aseptizarea descrierii fenomenului de uniformizare". Karnooch identifica drept izvor al  fragmentarii in societatea contemporana deconectarea intre imperativul productiei capitaliste si ceea ce tine de necesitatile umane neutilitariste (culturale). Singura posibilitate de a interconecta aceste necesitati este de a le transforma in marfa (chiar si diferentele)

Insa diferenta recuperata prin marfa este - afirma Karnooch preluand un termen al lui Baudrillard, un simulacru de diferenta.

Fenomenele totalizarii fara precedent sunt caracteristicii occidentalizarii generalizate a lumii. Se ajunge la un moment in care, prin uniformizarea culturii si a diferentelor culturale, nu mai exista o alta istorie decat cea a occidentului (acesta ar fi si sensul proclamatiei "sfarsitului istoriei").

Mai este posibil sa vorbim despre multiculturalism cand sute de programe de televiziune prezinta aceleasi imagini, spun aceleasi idei, cand privim aceleasi spectacole sau aceleasi jocuri sportive ?

Demersul globalizarii este nemilos cu orice discutii de ordin umanist, religios sau protocronist. Aici Karnooch reluand o idee de-a lui Heidegger, aceea ca esenta tehnicii nu este tehnica ci metafizica. Globalizarea este o punere in deschidere a oricarei potentialitati obiectiviste.

Traim o iluzie, o fabula, aceea a prabusirii comunismului. De fapt comunismul a fost creat de eidos-ul occidental, si apoi abolit pentru ca fata lui populist-birocratica nu mai raspundea nevoilor de moblizare si control ale maselor.

Oare multiculturalismul implica cultura de elita ? Fals, caci Europa culta este prin esenta multiculturala.

Ar fi oare multiculturalismul  vointa de a apara culturile arhaice ? De fapt, arhaismul este pe moarte. Epoca cand Occidentul se mira de culturile arhaice, cand omul salbatic crea intrebari, cand crea romane, a apus de mult. Arhaismul nu mai este de loc, asa cum proclama Levy Strauss, "curcubeul valorilor umane", ca in vremea cand antropologia era nu numai o disciplina, ci si un rit initiatic.

Multiculturalismul, fenomen american de stanga (liberala), acopera mai multe fenomene:

1. se raporteaza la fenomenele urbane uriase, megalopolisurile unde s-a concentrat populatia

2. implica existenta unor ghetouri moderne, in care oamenii isi gasesc o iluzorie protectie adunandu-se dupa tara de origine. Dar aceasta adunare nu are deloc de a face cu cosmopolitismul, asa cum se intalneste el in orase precum Salonicul sau Wiena, in care fiecare natiune, in sens  medieval, avea un cartier eterogen social, iar solidaritatea era bazata pe un comunitarianism, care presupunea si un control social aparte.

Multiculturalismul contemporan ar fi un demers care vrea sa intareasca democratia moravurilor, democratia opiniilor. Asadar, relativismul cultural ramane in limitele morale ale traditiei occidentale. Esecul melting-pot-ului s-a extins la toata lumea occidentala.

Indaratul termenului de multiculturalism se ascunde o egalizare a tuturor diferentelor dintre genealogiile sociale. Conceptul nu rezista la o analiza serioasa. Multiculturalismul este credo-ul unei societati multicultural corecte, dar semnifica in acelasi timp, din acest punct de vedere, impunerea unui model dominant.

In multiculturalism, adevaratul arhaism. Multiculturalismul dezvolta o notiune de alteritate generalizata. Procesul este paradoxal: multiculturalismul, cu ideologia alteritatii, vizeaza sa devina straine ceea ce este mai apropiat (vecinul, femeia, neamul).

In acest moment, spune autorul, se cuvine sa supunem conceptul unei analize ideologice. Astfel, multiculturalismul ar fi o ideologie care disimuleaza adevaratele diferente, cele datorate situatiei economice.  El nu face decat sa mascheze adevaratele diferente care caracterizeaza ordinea sociala a modernitatii tarzii: diferentele intre cei bogati si cei saraci, intre statele sarace si cele bogate. Multiculturalismul n-ar fi decat o versiune ascunsa a monoculturalismului, care este esenta modernitatii tarzii.