|
|
|
ASIMILAREA LECTIEI ANTROPOLOGICE IN PROIECTARE
A. Amintire din anul I: vernacularul pentru arhitectura culta
In anul I (IAC) am vorbit despre ce a insemnat si ce inseamna inca vernacularul pentru arhitectura culta. Recapitulez pe scurt:
1. Vernacularul ca origine a arhitecturii culte
- sursa pentru a.c.
(Gheorghe Curinschi-Vorona, Arhitectura comparata)
- mostenire ornamentala transfigurata
2. Vernacularul ca sursa de inspiratie pentru arhitectura culta
- optiuni individuale
- cautarile nationale "programatice" in arhitectura; limite si pericole
- discutie despre arhitectura neo-romaneasca si despre "specificul national".
Aceasta nu presupune neaparat o perspectiva antropologica in elaborarea proiectului de arhitectura, desi cautarile "programatice" nu au fost straine de interesul pe care l-a stirnit in epoca etnologia si antropologia (inca in stadiu de "copilarie").
B. Cercetarea antropologica ca fundament al proiectului
Arhitectii (ca si alti profesionisti contemporani) cauta mereu evidente directe, stiintifice si dispretuiesc sursele literare (.) Ei se reclama ca fiind "obiectivi" fata de material si fabricatie, fata de satisfacerea nevoilor umane, si "stiintifici". (.) Ei au aflat relativ recent mai multe despre natura mitului, felul in care formele narative influenteaza gindirea si comportamentul nostru, ba chiar si dorintele noastre.
Natura si felul nostru de a fi este reprezentat adesea mai cu acuratete prin romane si poeme care au cistigat simpatia populara peste generatii, decit prin afirmatii brute, obtinute prin chestionare sociologice.(.) Pentru arhitectura, antropologia poate sa furnizeze lectii corective despre umanitatea esentiala a artefactului, urgenta narativului si puterea de neevitat a mitului.
(Din RYKWERT, Joseph, Architecture & Anthropology,
in AD-vol. 66, 11-12/dec-nov 1996)
Avertismentele antropologiei
In tarile in curs de dezvoltare:
- pericolul aculturatiei si al importului de modele
- pierderea specificitatilor locale
In tarile dezvoltate:
- criza habitatului: orasul "omogen" si neglijarea microdimensiunilor
- criza arhitectului: alienarea proiectantului de locuitor - pierderea sistemului de valori comun arhitectilor si publicului
- pericolul noilor simboluri ale "culturii media"
O schimbare de atitudine:
Schimbarea de atitudine s-a produs in aceeasi perioada a anilor 1960, cind au inceput sa iasa la iveala problemele majore (esecurile) abordarii functionaliste si au inceput sa se caute alte solutii.
Nu intimplator cartea lui E.T. Hall a fost publicata in 1966, an in care Robert Venturi scrie Complexity and Contradiction in Architecture atragind atentia asupra saracirii limbajului arhitecturii contemporane. In aceeasi perioada se remarca numeroase aparitii editoriale care ataca problema arhitecturii moderne din perspective foarte diferite:
reconsiderarea critica a originilor modernitatii - Changing Ideals in Modern Architecture, Peter Collins, (1965);
reevaluarea rolului traditiei clasice si a istoriei arhitecturii - John Summerson, The Classical Language of Architecture, (1966);
studiul chestiunilor urbane ca probleme cheie ale vietii umane si transmutarea accentului dinspre chestiunea stilistica catre rezolvarea unui oras in care mostenirea istorica sa poata convietui cu noile cerinte ale societatii - Collage City, Collin ROWE; Il territorio e architettura, Vittorio GREGOTTI; L'architettura della citta, Aldo ROSSI etc;
introducerea unor considerente provenite din alte discipline care situeaza practica de arhitectura in afara chestiunilor strict estetice - Ekistics: An introduction to the science of human settlements, Konstantinos Apostolou Doxiades, (1968).
Unul dintre primii arhitectii care a atras atentia asupra perspectivei antropologice si a si introdus-o in proiectul de arhitectura a fost olandezul Aldo E. van Eyck, un creator de scoala (Structuralismul olandez).
Aldo E.van Eyck (1918-1999) a fost educat in spirit modernist si familiar cercului de avangarda din jurul lui Siegfried Giedion in Zurich. Pentru el, principiul relativitatii era cea mai importanta realizare a artei moderne, pe care l-ar fi vrut exprimat in arhitectura. Protesteaza impotriva mentalitatii reductive a CIAM-urilor de dupa razboi, care ameninta mostenirea miscarii modene. Inspirat de contactul direct cu cultura dogonilor din Mali, propune un mod de gindire pe care il considera mai adevarat si mai apropiat de nevoile complexe ale individului si societatii. Raspunsul lui la problema numarului mare a fost o "disciplina configurativa" a proiectului, care punea in opera polaritati ca mare/mic, multi/putini, pe care incerca sa le reconcilieze ca "fenomene gemene", trasee labirintice opuse rigorii rationaliste, notiunea de prag, etc. Acestea au fost aplicate in Orfelinatul din Amsterdam.
In 1959, impreuna cu Bakema, formeaza noua redactie a revistei Forum. Din paginile revistei cheama la "o alta idee", o fuziune dintre arhitectura si proiectarea urbana, ca o contraforma a unei societati complexe. Pun problema inlocuirii unei viziuni pozitiviste asupra omului cu o viziune care sa cuprinda si dimensiunea transcendentala si sa recupereze relatia dintre om si mediul sau construit, o relatie care se dezechilibrase datorita fortelor birocratice si tehnocratice.
Multi dintre studentii lui, printre care Hermann Herzberger si Piet Blom sint cei mai cunoscuti, au fost inflamati de noul concept configurativ, incercind sa puna in proiect un echilibru dintre o organizare spatiala ierarhic structurata si o imagine arhitecturala non-ierarhica.
Ideile configurative ale lui van Eyck au fost adesea traduse in tipare spatiale care prefigureaza teoria fractala a lui Mandelbrot. Acest curent a fost numit Structuralism olandez.
Orasul "omogen" al urbanismului functionalist (format din oameni tip, asemanatori) este inlocuit treptat cu o alta viziune: orasul ca patchwork, ca amestec colorat al diverselor "culturi" ale comunitatilor care il compun.
(A se citi articolul: Drogeanu, Cartierul - vedeta a etnologiei urbane, in dosarul bibliografic din biblioteca UAUIM)
Tipomorfologia urbana ca fundament al cercetarii urbane si al elaborarii proiectului este o directie de analiza deschisa de S.Muratori in 1959 (Studi per un´operante storia urbana di Venezia) care studiaza legatura dintre forma urbana si tipurile cladirilor.
In acceptiunea scolii lui Muratori, tipul reprezinta o sinteza a tuturor coordonatelor unei culturi, care se exprima deopotriva la scara unei cladiri si la cea a teritoriului, si care permite o analiza mai profunda a unui loc vazut ca produs al istoriei sale.
Dintre continuatorii teoriei lui Muratori, Aldo Rossi intelege tipul ca model spatial abstract pre-existent, in timp ce Gianfranco di Pietro il defineste drept categorie ideografica, fara legatura cu regulile abstracte ale unui model. Derivand din arhitectura traditionala ca sinteza a spatiilor, materialelor si a tehnicilor de constructie cunoscute unei culturi capabila sa genereze raspunsuri fundamental diferite insa inrudite unor probleme similare, `tipul´ astfel inteles este mai degraba o medie a caracteristicilor acestei arhitecturi si nu o copiere/reinterpretare a unui model anterior.
Astfel, analiza tipomorfologica urmareste stabilirea unei identitati morfologice a unui loc/oras/teritoriu, desprinsa din caracteristicile fizice ale acestuia, si care, privita ca rezultat al unui lung proces istoric de cristalizare, poate deveni un criteriu operational pentru dezvoltare ulterioara.
(Se va mai reveni pe parcursul cursului)
Un "vernacular dirijat" prin proiect:
Strategii de conlucrare dintre arhitectura culta si vernacular azi:
- community architecture
- arhitectura cu participare
- proiectul deschis
sint abordari orientate catre o arhitectura in care rolul arhitectului in prescrierea unor forme trece pe un plan secund, in favoarea utilizatorilor. Fara a fi formule cu adevarat noi (ex. Byker Redevelopment, Ralph Erskine, 1973) aceste directii tind astazi sa capete o importanta crescuta, distinctiile dintre ele se estompeaza, pe masura ce arhitectul isi gaseste locuri noi in evolutia proiectului. Cele trei abordari au in comun si faptul ca la origine au fost aplicate locuintelor sociale, ansamblurilor de locuinte sau cazurilor unor utilizatori cu venituri foarte modeste.
Implicarea utilizatorilor poate avea loc atat in procesul de planificare cat si in realizarea efectiva a locuintei sau in desavarsirea acesteia. (ex. Rural Studio, Rod Hackey, Raalph Erskyne, Giancarlo de Carlo )
(Se va mai reveni pe parcursul cursului)
Cautarea criteriilor comune dintre arhitecti si public continua si in alte feluri
O formula aplicabila la scara marilor proiecte urbane este si cea in care societatea civila este privita ca actor urban activ si factor decizional. Mizand pe interesul comun, pe un grad mare de constientizare a problemelor urbane, civism, comunicare si transparenta aceasta abordare isi propune compatibilizarea reglementarilor urbane ca instrument de lucru abstract si a vointei/nevoilor diferitilor actori urbani (ex. ZAC-urile franceze - Zones d´Aménagement Concerté).
Arhitectul devine:
un mediator intre noile tehnologii/materiale de constructie si intentiile utilizatorului;
un negociator al divergentelor utilizatorilor;
un gestionar al resurselor;
un catalizator al unor directii de dezvoltare existente (in cauzul proiectelor la scara urbana);
o interfata intre autoritate/legislatie si utilizator/comunitate.
(ex. Rural Studio, Raoul Bunschotten,.)
Un subiect deschis: specificitatile locale amenintate de globalizare, - Regionalismul critic
Termen introdus de arhitectul Alexander TZONIS si istoricul Liane LEFAIVRE, regionalismul critic se refera la practicile marginale
care isi pastreaza pozitia critica la adresa modernizarii, refuzand in acelasi timp se renunte la aspectele progresiste si de emancipare caracteristice ale mostenirii arhitecturii moderne se refera la acele scoli locale de arhitectura culta care au ales sa dea seama in mod direct de regiunea in care sunt inradacinate. (Kenneth FRAMPTON, Modern Architecture, A Critical History)
In relatia cu tendintele globalizatoare, regionalismul afirma o pozitie de independenta culturala (in primul rand) ca element creator de identitate si mizeaza pe cultivarea acelor valori locale amenintate cu disparitia de valul de uniformizare al unei asa-zise culturi globale.
Fara a se constitui intr-o copie a arhitecturii vernaculare locale, regionalismul isi poate gasi inspiratia in elemente ale acesteia (maniera de utilizare a luminii, conditiile de implanatare in sit, raspunsuri traditionale la conditiile climatice, ) Practica fundamental tectonica, regionalismul propune experiente spatiale noi si ofera materialitate reala adresandu-se tuturor simturilor, luand pozitie impotriva unei arhitecturi scenografice intr-o lume esentialmente vizuala.
In ultima instanta, regionalismul critic se refera la o arhitectura culta traditionala - in masura in care rolul arhitectului este cel consacrat in modernitate, care-si gaseste in sensibilitatea fata de cultura careia ii apartine armele impotriva omogenizarii estetice si spatiale a arhitecturii moderne.
Aparuta inca din anii 1960, aceasta directie de dezvoltare vizeaza utilizarea eficienta a resurselor, in acest scop preluand si utilizand in aceeasi masura lectiile arhitecturilor traditionale si tehnologiile de ultima ora. Efectul secundar al acestei abordari este cresterea gradului de constientizare a cladirilor si asezarilor ca elemente ale duratei si ale echilibrului uman, si nu ca elemente punctuale in timp.
Ecologia inseamna etimologic stiinta habitatului si plaseaza ecosistemele in centrul reflectiei. Se preocupa deci de interactiunile dintre fiinte si dintre acestea si mediul lor inconjurator, concentrindu-se mai ales asupra rolului grupurilor umane. In sensul cel mai larg, atrage atentia asupra modificarilor si/sau degradarilor posibile ale mediului prin actiunile umane. Ecologia urbana este in general legata de dezvoltarea stiintelor umane (printre care si antropologia si sociologia) si se ocupa de habitatul urban si de echilibrul lui.
Notiunea de dezvoltare durabila (Fr.-developement durable; Eng. - sustainable development), pe care o veti aprofunda la cursurile de urbanism, fost introdusa in 1987, ca o preocupare nascuta din constatarea efectelor dezastruoase ale dezvoltarii economice asupra planetei. Notiunea presupune o transformare profunda a mentalitatilor, in care consideratiile ecologice ar trebui sa ocupe la fel de mult loc precum abordarile economice clasice, si ar trebui tratate cu aceeasi grija la toate scarile si cu o atentie permanenta la marile echilibre ecologice mondiale. (Dupa Merlin,Pierre, Choay, Francoise, Dictionnaire de l'urbanisme et de l'aménagement, PUF, 2000)
De citit:
Bibliografie recomandata (pentru cind aveti timp mai mult si va intereseaza subiectul):
