|
|
|
Climatul vietii de familie si implicatiile acestuia asupra conduitei si rezultatelor scolare ale copilului
1.Familia
Familia umana este un grup primar compus dintr-un barbat adult si o femeie adulta, uniti prin casatorie ( iar in unele cazuri , prin relatii de rudenie) si copiii pe care ii intretin.
Familia prezinta mai multe forme sau pattern-uri, deosebite dupa marime, structura, autoritate interioara, functii, teritorialitate, mod de transmitere a mostenirii etc.
Arhitectura familiala este in legatura directa cu problemele de viata, de munca si de mediu, probleme care, in specificitatea lor n-ar putea fi rezolvate corespunzator decat in conditiile unei anumite constructii familiale.
Daca familia exista pentru ca oamenii sa poata rezolva prin coexistenta si micro-cooperare problemele vietii, la randul ei, familia, in diversitatea modelelor in care este constituita, unele cu o specificitate surprinzatoare, genereaza probleme caracteristice, de rezolvarea carora depinde perspectiva ei.Acolo unde familia este restransa (cazul cel mai frecvent in societatea moderna, de cultura europeana), ea se bucura de o independenta aproape totala, dar suporta consecintele acestei 'neatarnari', ale izolarii si alienarii, cu toate frustrarile inevitabile ce decurg din ruptura cu grupurile de rudenie. La randul lor, familiile extinse sau conglomeratele familiale, adaptate la rezolvarea oportuna a provocarilor existentei, se confrunta in timp cu o multitudine de probleme interioare, generate de raporturile dintre membrii alcatuitori.
Reprezentand institutia de baza a societatii umane si confruntandu-se cu multitudinea de probleme de genul celor aratate, familia este astazi subiect de dezbateri si controverse aprinse, indeosebi in legatura cu tendintele centrifugale ce se manifesta in familia nucleara.Tot mai multe cupluri tinere opteaza pentru concubinaj, socotind de prisos incheierea oficiala a casatoriei; tot mai multe femei prefera sa paraseasca mariajul si sa lucreze, afirmandu-se profesional, mai degraba decat sa stea acasa pentru a ingriji copiii; creste continuu rata divortialitatii; se inmultesc si se extind surogatele , formulele succedanee de casnicie, ale caror esecuri dramatizeaza in chip nou destinele indivizilor, in special ale copiilor; creste peste tot numarul copiilor fara familie, lasati in voia soartei.
Toate aceste fenomene ridica numeroase intrebari si solicita raspunsuri realiste, bine articulate, pe masura gravitatii celor semnalate.
O problematica aparte o ridica deteriorarea functiilor clasice ale familiei: functia sexuala, functia de reproducere, functia de solidaritate, functia socializatoare, functia economica.
1.1-Perturbatii in functiile definitorii ale familiei
Functia biologica (sexuala)
Asigurarea unor relatii normale, satisfacerea necesitatilor sexuale ale partenerilor constituie o dimensiune de prima importanta a vietii de familie.
Afectarea acestor relatii poate antrena o deteriorare a vietii de cuplu, ducand chiar la destramarea familiei.
Comportamentul sexual al omului nu trebuie privit si interpretat in sine, ci in legatura cu maniafestarile de viata, precum si in legatura cu una dintre caracteristicile definitorii ale vietii de familie- afectivitatea.
Cu deosebire in familia bazata pe egalitate, pe dragoste reciproca si pe aspiratii comune, raporturile sexuale au o puternica incarcatura emotionala, furnizand nu doar satisfactie biologica, ci si echilibru afectiv, confort emotional, incredere si optimism.
In ultimul timp, multe familii se confrunta cu asaltul erotismului vulgar promovat cu obstinatie de massmedia, amplificat prin recursul la alcoolism, droguri si alte 'delicii ' ale societatii de consum, care bulverseaza cotidian viata sexuala pana acum bine temperata a familiei umane, indeosebi a familiei tinere.
Functia de reproducere
Potrivit unor teorii, la om exista un 'instinct reproductiv' care ar reprezenta elementul primar al erotismului.
Unii autori critica astfel de teorii, afirmand ca instinctul de reproducere este inexistent la om.Atunci cand dorinta omului vizeaza asigurarea unei descendente in contextul relatiilor barbat-femeie, intra in actiune mobiluri de genul calculului anticipativ, care nu au de-a face cu resorturile instinctive.Constientizarea faptului ca 'sexul ca act are ca urmare aparitia copilului' nu este decat o reflectie aposteriori. In consecinta, reproducerea nu poate constitui elementul intrinsec al erotismului.
Cu alte cuvinte, functia de reproducere trebuie considerata ca o functie distincta in raport cu cea sexuala. Ideea este sprijinita de observatiile legate de frenezia sexuala din anii nostri, obsesia performantei sexuale ce anima o buna parte a generatiei tinere, ceea ce pare sa confirme teza lui Ebola potrivit careia 'daca la limita inferioara e inmultirea fara nici o dragoste sexuala, la limita superioara se afla dragostea sexuala, asociata chiar cu o excludere completa a reproducerii".
Comportamentul obsesiv si excesiv in materie sexuala, cu cele doua finalitati dramatice- abuzul/inhibitia si abstinenta, se pare ca nu au nici o legatura cu presupusul instinct de reproducere.
In aceste conditii,este indreptatita caracterizarea de ansamblu a vietii sexuale actuale in familia nucleara :'maximizarea sexualitatii si minimizarea fertilitatii'.
Or, ambele aspecte contrazic nemijlocit statutul femeii ca partener , tinzand sa o reduca la functia de obiect, in contextul unei perturbari adanci a instinctului matern.
Functia de solidaritate
Aceasta functie isi are sorgintea in legatura biologica, in comunitatea de viata, precum si in afectiunea naturala, existand in mod inerent intre membrii grupului familial. Atat existenta solidaritatii familiale, cat si indeplinirea de catre membrii familiei a indatoririlor reciproce de sprijin moral si material sunt de ordin afectiv si etic.
Felul in care se manifesta efectiv solidaritatea depinde de climatul din familiile de provenienta ale partenerilor cuplului si de amprenta pe care si-a imprimat-o educatia, de caracterul si conduita acestora.
Un rol esential il joaca si aici afectivitatea .
Trecerea in timp la forma actuala de familie a avut ca urmare o ameliorare continua a solidaritatii familiale. Intr-o anumita masura, la promovarea acesteia, la intarirea legaturilor afective si morale dintre membrii familiei un rol important revine dreptului, indeosebi reglementarilor juridice referitoare la relatiile de familie.
Trebuie remarcat, totusi, asa cum o fac o serie de specialisti, ca in cadrul familiei nucleare contemporane, solidaritatea familiala este confruntata cu o serie de tendinte centrifugale care o erodeaza si ii diminueaza impactul.Principalele cauze actuale ale acestei diminuari sunt considerate: mobilitatea sociala tot mai ampla, ruperea frecventa a locului de munca de cel rezidential, s.a.La acestea se adauga, dupa cum vom vedea, diminuarea functiei educationale, abandonarea de catre parinti a indatoririlor inerente pe linia formarii copiilor, inca din primii ani de viata.
Cele doua cauze, cu actiune sinergica, determina separarea fizica si afectiva tot mai accentuata la nivel de familie.
Nu mai putin perturbatoare, desi in proportii diferite de la caz la caz sunt si clivajele dintre modelele culturale ale generatiilor, adancite pe masura interferentelor cu modele insolite, departe de traditie, fenomenul video, emanciparea femeii, schimbarea obiceiurilor traditionale in cadrul vietii de familie s.a.
Functia educativa (socializatoare)
Unul din rolurile esentiale cu care comunitatea investeste cuplul familial este cel de pregatire a copiilor pentru viata sociala, formarea lor in vederea integrarii treptate in mediul social larg.
Ca si in cazul celorlalte functii, transformarile structurale si schimbarile rapide, deseori fara vectori societali din lumea de azi, afecteaza tot mai vizibil procesul de formare in spirit comunitar. Externalizarea aproape totala a functiei economice, 'navetismul' vietii de familie afecteaza fara intrerupere climatul intern, facand tot mai dificila aceasta sarcina.
Studii de anvergura, efectuate frecvent in anii din urma par sa indice rolul 'salvator' pe care l-ar putea avea capacitarea familiilor tinere de a se dedica, pentru propria stare de bine, ingrijirii copiilor, in forma colectiva: ingrijirea mai multor copii lalolalta de catre echipe de femei si barbati special formate si pregatite pentru cresterea si educarea copiilor potrivit regulilor comunitare. Dincolo de acest efort de remediere, persista aspectul de criza in materia educatiei, iar aceasta criza este accentuata de alienarea religioasa. In civilizatia moderna, procesul continuu de secularizare a produs o ruptura, se pare iremediabila, intre functia religioasa si entitatea sociala traditionala, privand in mare masura familia de caracterul sau de entitate culturala.
Unitatea familiala traditionala, fondata pe colectivismul stravechi, caruia ii este intrinseca, definitorie chiar, credinta in Dumnezeu, a fost zdruncinata profund de importanta exagerata acordata individului si de egoismul 'lumii civilizate', iar efectele acestei degringolade se resimt din ce in ce mai serios in planul vietii de familie si in demersurile educationale tot mai ccontroversate din vremea noastra.
Functia economica
Pentru a exista si prospera, familia trebuie sa-si asigure prin eforturi proprii baza materiala a existentei.Cu cat este mai bine indeplinita aceasta functie, cu atat se intaresc premisele indeplinirii tuturor celorlalte functii.
Se considera ca functia economica a familiei implica trei componente( in societatea traditionala):
Pe masura ce productia a intrat intr-un proces ireversibil de socializare, a scazut drastic rolul economic al familiei.Ea nu mai este azi o entitate productiva autosuficienta, membrii sai fiind dependenti in tot mai mare masura de activitati extrafamiliale si de venituri dobandite in afara familiei.
Vocatia profesionala a familiei, transmiterea catre noile generatii a indeletnicirilor traditionale intrinseci familiei, se manifesta din ce in ce mai rar, pana la disparitia definitiva. La randul ei, componenta bugetara se modifica continuu, sub impactul dinamicii, deseori aleatorii, a vietii de familie, dar mai ales al mutatiilor si crizelor de tot felul cu care se confrunta societatea.
Educatia copilului in familie
Arta dificila a educarii copilului apartine in primul rand familiei, care, desi astazi se afla in mare primejdie, este sustinuta de Dumnezeu prin harul special pe care sotii il primesc prin sacramentul casatoriei. In fiecare an, milioane de barbati si femei se avanta in slujba de a deveni parinte si pentru aceasta nu li se cere examen sau licenta. Cu toate acestea "una din cele mai provocatoare si grele sarcini in viata este sa iei un copil, o fiinta mica, total neajutorata si sa-ti asumi toata responsabilitatea pentru cresterea lui', astfel incat sa devina o persoana stapana pe sine, un membru folositor familiei, bisericii si societatii.
Pentru ca educatia este arta formarii omului de maine, parintii nu pot fi oameni ai trecutului, ancorati in formule, ci trebuie sa mearga pe cale impreuna cu copiii lor, sa-si adapteze pasul cu ei "pentru a-i lasa liberi sa continue singuri imediat ce sunt in stare de aceasta'. Ei au datoria de a le forma copiilor constiinta, caracterul, vointa, sa le construiasca personalitatea dotata cu sens critic pentru a fi capabili sa aleaga liber binele, sa fie responsabili si deschisi cu generozitate slujirii celorlalti, angajati in realizarea planului lui Dumnezeu in viata lor. Pentru a-si putea indeplini misiunea incredintata lor de Creator, parintii - asemenea bobului de grau, pierzandu-si viata lor trebuie sa o traiasca pe cea a fiiilor lor, aceasta fiind expresia cea mai inalta a iubirii. Prin jertfa lor, parintii vor forma oameni de caracter care poseda o comoara inestimabila - politetea sufletului, datorata cresterii interioare care valoreaza mai mult decat frumusetea exterioara. Astfel nu va putea nimeni spune iata un om gol pe dinauntru. Din fericire, mai exista inca parinti care nu renunta la misiunea lor, constienti fiind ca opera educationala este indelungata si cere efort sustinut. Pentru a avea loc aceasta actiune educativa este necesar un ambient educational adaptat in care, inca din primii ani, copiii sa poata gasi raspunsurile cele mai valide la fiecare problema. Asemenea gradinarului ce se ocupa de fiecare samanta in mod diferit functie de factorii necesari incoltirii ei, cresterii si dezvoltarii viitoarei plante, parintele trebuie sa se ocupe de educarea fiecarui copil, in mod diferit, cautand in inima lui punctul accesibil binelui pentru ca educatia este o lucrare a credintei si a inimii. Cea mai eficienta metoda de educare este aceea de a face noi insine ceea ce-i invatam pe altii. Marele secret consta in faptul ca educatia nu e doar cuvant, sfat, porunca, ci exemplu, ambient, climat de afectiune, precum si cautarea si dezvoltarea raporturilor simple, imediate si iubitoare ce traiesc intr-o familie plina de iubire si credinta.
"Forta primei formari primite in familie, depaseste de departe pe cea care ar putea-o primi la adolescenta sau in continuare pentru toata viata'. Marele moment al educarii este copilaria, careia ii sunt specifice timpul increderii, al docilitatii, al formarii primelor deprinderi, timpul liber fericit, timpul in care se imprima amintiri de nesters, timpul in care se asimileaza traditiile familiei ce devin viata in persoana care se formeaza.
Pentru a creea climatul unei familii senine, e nevoie insa de rabdare, iubire, blandete, bunatate fara margini si jertfa.
Mai sunt si astazi parinti care adopta in educatia copilului doua atitudini gresite:
- prima este aceea a "ingaduintei prea mari' pentru ca nu vor sa fie autoritari, intelegand ca educatia inseamna "a nu impune, a nu conditiona, a nu limita';
- a doua atitudine este cea a "reprimarii', manifestata prin: raporturi dure intre parinti si copii, pedepse aplicate la incalcarea legii (regulii), aplicarea acelui "NU intransigent si sistematic'.
3.Influentele violentei in familie asupra dezvoltarii copiilor
Functia principala a familiei, cresterea copiilor, este distorsionata cu largi si dramatice consecinte in viitor. Perturbarea acestei functii se petrece in general, ca o stare de boala cronica ce se acutizeaza in momentele evenimentelor de violenta. Cercetarile arata ca trauma copiilor care cresc intr-o atmosfera de violenta, chiar daca nu ei sunt victimele directe, este mai intensa si cu consecinte mai profunde si mai de durata decat in cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor si neglijarii din partea parintilor.Intr-o familie bantuita de violenta, copiii cresc intr-o atmosfera in care nevoile lor de baza (nevoia de siguranta, de viata ordonata, de dragoste) sunt profund neglijate.
Functiile parentale nu mai pot fi implinite. O mama victima a violentei sotului este mai putin capabila sa asigure ingrijirile de baza necesare copilului (hrana, casa, igiena, haine, sanatate fizica) sau sa-l protejeze pe acesta de raniri, accidente, pericole fizice sau sociale. Coplesita de rusine pentru ceea ce i se intampla, de sentimentul esecului in cea mai importanta relatie interpersonala, de teroare, de autoacuzatii, femeia nu mai este capabila de a juca nici unul din rolurile impuse de viata familiei.In atmosfera de violenta, copilul devine cel mai adesea neglijat, expus tuturor relelor, de fapt ramane intr-o singuratate umpluta doar de tipetele celor din jur. Aceasta situatie este probabil si explicatia numarului mare de accidente domestice ale caror victime sunt copiii.Copiii care cresc in familii violente dezvolta comportamente si o conditie fizica ce-i face usor de recunoscut. Ei prezinta:
.probleme fizice, boli inexplicabile, expusi la accidente in casa si in afara casei, dezvoltare fizica mai lenta;
.probleme emotionale si mintale: anxietate marita, simtamant de culpabilitate, frica de abandon, izolare, manie, frica de raniri si moarte;
.probleme psihologice: neincredere in sine, depresie, comparare cu viata mai fericita a colegilor;
.probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalti, probleme cu somnul, enurezie, batai, fuga de acasa, sarcini la varste mici, relatii pentru a scapa de acasa, mutilare, consum de droguri si alcool, comportament defensiv cu minciuna;
.probleme scolare: neincredere, eliminare, schimbari bruste in performantele scolare, lipsa de concentrare, lipsa de maniere sociale;
.identificare cu eroi negative.
Un lucru mai putin luat in considerare pana acum este faptul ca in randul tinerilor a crescut fenomenul sinuciderii, a tentativelor de suicid si ca pe primul loc in randul cauzelor se afla climatul familial deteriorat si slaba comunicare in cadrul familiei.Desi incidenta fenomenului este in scadere, se manifesta o acutizare a lui, in sensul cresterii intensitatii violentei si a actelor de cruzime.
4-Consecintele violentei in familie asupra randamentului scolar al elevilor
Fara indoiala ca familia, primul mediu de viata al copilului, exercita o influenta considerabila asupra dezvoltarii acestuia. Istoria fiecarei familii, cu problemele ei specifice care-I confera o nota proprie in raport cu toate celelalte, contribuie in mod hotarator la conturarea profilului personalitatii copilului. Este sufficient insa o singura carenta a familiei pentru a afecta planul vietii psihice a copilului, antrenand o intreaga serie de neajunsuri, printer care si dificultati in activitatea lui dominanta: invatatura. De aici si starea lui de incordare, la scoala, unde, este sanctionat cu atat mai mult cu cat o nota slaba obtinuta atrage dupa sine, in mod firesc, penalizari in familie. Iata format un cerc vicios, din care elevul nu poate iesi decat daca este inlaturata carenta familiala care l-a generat. In caz contrar, pot aparea trauma de natura psihica sau morala, copilulu esuand in stari maladive de natura nervoasa, in conduite reprobabile, in esec scolar, etc.
Intr-o familie dezbinata, in care raportul sot-sotie s-a destramat sau e pe cale sa se distruga, copilul, constientizand drama care are loc, incepe sa se framante, sa-si puna tot felul de probleme, carora nu le gaseste un raspuns acceptabil, isi simte sufletul incarcat, e chinuit de perspectivele sumbre pe care le intrevede. Treptat, isi pierde increderea pentru ceea ce reprezinta pentru el dragostea, securitatea, linistea si nimic nu reuseste sa-I mai retina atentia sau sa-I trezeasca interesul. El frecventeaza in continuare scoala dar este absent la ce se petrece in jurul sau, are o singura preocupare obsesiva.
In acest mediu de viata traumatizant intervin pertubatii psihice, iar lipsurile materiale duc la grevarea starii lor de sanatate.
Din aceasta categorie de copii se recruteaza "copiii strazii", care ridica atatea probleme sociale.
Nu este obligatoriu sa se intample intotdeauna asa, dar era de prevazut. Fiindca experienta a demonstrate: copii sunt reusiti cand parintii comunica permanent cu ei.
Altii vad in copil un simplu ajutor in gospodarie. Supraaglomerat cu tot felul de treburi casnice, acest copil nu mai are timpul necesar pentru pregatirea lectiilor. De aici frica de a lua o nota slaba, de aici crisparea cu care se indreapta a doua zii spre scoala.
Parintii trebuie sa fie constienti,respectivconstientizati, asupra corpului uman al familiei si scolii in ceea ce priveste formarea copilului si asupra faptului ca scoala continuasi complementeaza educatia copilului, darn u este in masura sa preia sarcinile familiei.
5-Etapele de varsta a copilului
Perioada
intrauterina (prenatala)- corespunde
celor noua luni de sarcina
Aceasta perioada incepe odata ce ovulul
a fost fecundat de un spermatozoid si dureaza pana la nastere.In aceasta
perioada fatul creste cel mai mult in comparatie cu celelalte perioade,
deoarece pe parcursul celor 9 luni, din numai doua celule (ovulul si
spermatozoidul) ia nastere un intreg organism.Perioada intrauterina este
dizivata in cele trei trimestre de sarcina. Prima copilarie este perioada curpinsa intre nastere si primii 3
ani de viata si este alcatuita din urmatoarele perioade:
-perioada de nou nascut
-perioada de sugar este caracterizata de
-perioada de copil mic(antreprescolar)
-cea
de-a doua copilarie corespunde perioadei de prescolar si se caracterizeaza prin:
-a treia copilarie sau varsta scolara este marcata de urmatoarele evenimente:
Pubertatea este o perioada care isi face aparitia la varste diferite, de la copil la copil, in functie de fiecare sex. La fete pubertatea este marcata de aparitia primei sangerari menstruale ce poate aparea la aproximativ 11/12-14 ani, iar la baieti aceasta perioada este caracterizata de cresterea si dezvoltarea organelor genitale si a functiei sexuale ce are loc aproximativ intre 13-16 ani.Deoarece fiecare copil are o constituie unica, dezvoltarea este un proces care se petrece individual, in functie de fiecare organism in parte. Toti copiii parcurg aceleasi etape in cursul dezvoltarii, etape care se succed in aceeasi ordine, doar varsta la care debuteaza o etapa sau durata ei poate varia.
