|
|
|
DEGERATURILE SI INGHETAREA GENERALIZATA - PRIMUL AJUTOR
A) Degeraturile
Degeratura reprezinta efectele locale si generale ale actiunii frigului asupra organismului. .
Sunt grave prin faptul ca pot duce la amputatia segmentului afectat, cand se ajunge la formele gangrenoase..
Chiar si cei care au suferit de degeraturi ce sau vindecat sunt susceptibili de complicatii vasculare ulterioare.
Ca urmare a expunerii la frig, acesta actioneaza la nivelul segmentelor rau vascularizate (cu vascularizatie ce favorizeaza staza), bogat inervate si expuse la frig (maini, urechi, nas).
Actiunea frigului este favorizata de umiditate, curent de aer, variatii bruste de temperatura.
Pe de alta parte la actiunea frigului, apare raspunsul din partea organismului, raspuns care prin ineficienta sa poate potenta actiunea frigului.
Prin actiunea sa frigul determina, brusc modificari ale metabolismului general al organismului, tulbura schimburile fiziologice.
La actiunea frigului, din partea organismului se primeste un raspuns neuro-endocrino-vegetativ exprimat printr-un frison de aparare, urmat de scaderea functiei circulatorii-colaps vascular.
I) Clasificarea degeraturilor
Degeratura de gradul I - este denumita si 'dermatita eritematoasa'. In faunele cele mai usoare, acesta se manifesta subiectiv, cu senzatie de greutate dureroasa, intepaturi si furnicaturi ale tegumentelor expuse actiunii frigului. in formele mai avansate apar dureri violente, insotite de senzatie de usturime si chiar tulburari de sensibilitate, manifestate prin prezenta de furnicaturi, amorteala, senzatii de rece ( senzatii parestezice).
Obiectiv, la cateva ore dupa incetarea actiunii frigului, la nivelul zonei respective se constituie un edem voluminos care poate persista cateva saptamani. Tegumentele au un aspect violaceu, iar dupa 7-10 zile incep sa se descuameze.
Degeraturile de gradul II - se caracterizeaza prin formarea flictenelor. Subiectiv, leziunile de gr. II se manifesta prin durere si senzatii parestezice. Dupa dezghetare, tegumentele ; sunt congestionate, iar la cateva ore se constituie un edem voluminos. in, primele 10-12ore, la nivelul tegumentelor apar flictene cu continut sangvinolent, sub care demnii apare rosu-violaceu sau galbui. In evolutie, flictenele se usuca si dupa 10-12 zile se detaseaza, lasand pe locul respectiv o escara superficiala. Degeraturile de gr. II se vindeca fara sechele, intr-o perioada de cateva saptamani.
Degeraturile de gradul III - intereseaza toata grosimea pielii si poate cuprinde si hipodermul. Subiectiv, acesta se caracterizeaza prin tulburari de sensibilitate,uneori paradoxale, in sensul ca in unele cazuri exista insensibilitate la frig si dureri la caldura.
Leziunile necrotice se caracterizeaza prin aparitia unui aspect plumburiu (livid) al pielii, la nivelul careia se constituie vezicule albastrui.
Vindecarea degeraturilor de gr. III se face cu sechele, intr-o perioada de 2-3 luni.
Degeraturile de gradul IV leziunea, care are aspectul de 'gangrena uscata', intereseaza toate straturile pielii, tesutul celular subcutanat, precum si osul subiacent.
In faza acuta accidentatul este de obicei in stare de soc, somnolent, apatic sau dimpotriva agitat cu delir. Vindecarea leziunilor de gr. IV se face greu, de obicei cu sechele.
Evolutia unei degeraturi poate fi incadrata in 4faze :
- faza de expunere la frig ( inghetarea propriu-zisa);
- faza de .incalzire (dezghetarea);
- faza de degeratura constituita (faza complicatiilor);
- faza de sechele.
Infectia tetanica si cangrena gazoasa reprezinta riscul major in perioada initiala a fazei de degeratura constituita. Tardiv, faza de sechele este marcata de tulburari trofice (tegumentare, musculare osoase) si tulburari vasculo- nervoase locale.
II. TRATAMENTUL PREVENTIV . Cei expusi la actiunea de lunga durata a frigului trebuie sa cunoasca unele elemente de protectie.
- combaterea principalilor factori cauzali (frigul si umezeala) prin : alimentatie bogata in calorii si vitamine, cel putin o masa calda in decurs de 24 de ore, consum moderat de alcool (100ml/24ore) pentru actiunea sa vasodilatatoare si stimulanta, evitarea imobilizarii prelungite si fumatului, mentinerea caldurii corporale prin miscare continua.
- calitatea corespunzatoare a echipamentului : incaltaminte larga si impermeabila, manusi (de lana sau piele) imblanite cu un singur deget, schimbarea cat mai frecventa a echipamentului umed.
PRIMUL AJUTOR :
Auto-ajutorul reprezinta o modalitate importanta de limitare a degeraturilor. Astfel, obrajii si urechile pot fi incalzite cu palmele, mainile pot fi incalzite alternativ in axile, iar degetele pot fi incalzite prin introducerea lor in gura.
Prima masura de prim ajutor este scoaterea accidentatului de sub actiunea frigului si plasarea lui intr-o incapere moderat incalzita. Accidentatul mentinut in stare de veghe va fi hidratat. Se interzice administrarea bauturilor alcoolice.
Regiunea degerata nu se maseaza, nu se frictioneaza cu zapada (risc de pierdere de caldura, risc infectios , risc de ruptura a capilarelor si spasm vascular) si nu se unge cu pomezi grase Daca .in cazul degeraturilor superficiale care intereseaza mimai pielea) este indicata reincalzirea rapida a regiunii degetelor; in degeraturile profunde, este necesar transportul cat mai rapid al accidentatului la spital. Acesta nu se face cu mijloace neincalzite, pentru a nu favoriza reinghetarea in timpul transportului. Accidentatul va fi incalzit cu paturi sau introdus in saci de dormit, pentru a limita pierderile de caldura.
Extremitatea degerata nu se incalzeste in timpul transportului, deoarece :
un segment congelat este mai putin expus unor infectii in cursul transportului, decat unul dezghetat si neprotejat suficient de uri pansament steril, dar subtire ;
la o eventuala reinghetare segmentul incalzit prematur este amenintat de gangrena precoce extensiva ;
transportul se face in conditii mai avantajoase daca la nevoia accidentatul se poate deplasa activ, sprijinindu-se pe membrul inferior degerat.
dezghetarea corecta trebuie sa se faca rapid si in limitele de temperatura precise de 40 - 43° C, timp de 1/2 ore, pana la disparitia palorii extremitatii inghetate, conditii realizate numai intr-o unitate specializata.
Daca in cazul degeraturilor de
gr. I si gr. II reincalzirea se poate face lent de la o
temperatura care sa nu o depaseasca pe cea
normala a corpului, degeraturile de gr .III si gr. IV
necesita o incalzire rapida la o temperatura de 40-43°C,
luciu realizabil prin scufundarea extremitatii afectate in apa
calda pentru o perioada de aproximativ de 30 de minute pana
dispare aspectul de segment inghetat si segmentele devin de culoare
rosie intensa.
Local se va practica dezinfectia cu alcool de 70° si aplicarea unui pansament steril. in degeraturile care prezinta solutie de continuitate ale tegumentului se va efectua profilaxia antitetanica si administrarea de antibiotice.
De retinut faptul ca sechelele reprezentate de tulburari trofice tegumentare si vasculo- nervoase locale sa fac resimtite, de obicei, la o noua expunere la frig, prin aparitia unei coloratii violacee a tegumentului si a semnelor subiective caracteristice degeraturilor.
B INGHETAREA. GENERALIZATA
Reprezinta o afectiune a intregului corp, datorita scaderii temperaturii zone centrale a organismului ('nucleul central'), sub actiunea de refrigerare a mediului extern.
In functie de timpul frigului care actioneaza asupra organismului, inghetarea generalizata poate fi produsa de frigul uscat sau de frigul umed (prin inversie).
l. inghetarea generalizata prin frig uscat (hipotermia prin frig uscat) este specifica alpinistilor, in timpul iernii. Ea se manifesta in trei faze succesive. Durate fazelor depinde de : temperatura mediului ambiant, gradul de protectie a organismului si resursele metabolice.
Faza I (faza reactiva) - temperatura zonei centrale este cuprinsa intre 37-35° C, in timp ce temperatura zonei periferice a organismului este mai scazuta cu 10° C. Se manifesta cu': stare de nervozitate, trcmuraturi musculare involuntare, cresterea frecventei cardiace si respiratorii, hipotermia articulara, tegumentele rosii. In aceasta faza, prin crestera functiilor , metabolice, organismul incearca sa compenseze pierderile de caldura printr-o termogeneza crescuta.
Faza a II-a (faza paralitica) : temperatura organismului scade de la 35° la 30° C. diferenta de temperatura dintre zona centrala si zona periferica este in continuare de 10° C. Faza a -II - a se manifesta prin: hipomobilitate, astenie musculara normala, indiferenta la stimuli externi, somnolenta, scaderea frecventei cardiace, respiratii rare, hipotensiune arteriala.
Faza a III-a (faza comei hipotermice) - apare cand temperatura zonei centrale scade sub 30°C. Manifestarile initiale sunt reprezentate prin somnolenta, apatie, dupa care 9 - se instaleaza coma . Moartea se poate-produce prin epuizarea rezervelor metabolice, decompensarea cardiaca,tulburari de ritm cardio-respirator. Inainte de moarte apare o falsa senzatie de, caldura, intrerupta de tremuraturi violente, senzatie de confort general si de euforie.
Evolutia spontana spre vindecare clinica, nu este posibila, reincalzirea terapeutica este strict necesara.
inghetarea generalizata prin frig umed (hipotermie de inversie) se, produce prin scaderea brusca a temperaturii organismului, prin scufundare in apa, la o temperatura aproximati celei de 0° C.
Caderile in apa si contactul prelungit cu apa produc :
scaderea brutala a temperaturii interne, apoi a celei
externe ;
epuizarea rezervelor energetice ;
epuizarea nervoasa, cu indiferenta, coma ;
acidoza metabolica, fibrilatie articulara (moarte clinica).
Pierderile de caldura a organismului variaza intre 1500 si 2500 calorii pe ora. Aceste pierderi nu pot fi compensate doar in primele 30 de minute ; in urmatoarele 2-3 ore, descompunerea neuro-metabolica se manifesta eventual. Desigur , temperatura apei are importanta, apa marina sarata putand sa aiba -3°;-5°fara congelare. In momentul salvarii, asemenea accidente in hipotermie au temperatura externa de 25°-27°, temperatura corpului continuau sa scada o perioada cu 2°-3°, dupa scaderea din mediul rece.
Faza reactiva este foarte scurta, manifestata prin tremuratei musculare accentuate, vasoconstrictie periferica, cresterea frecventei cardiace, respiratii rapide, dupa care faza paralitica si apoi faza comatoasa se succede pe o perioada de 5-7 minute.
In faza paralitica controlul voluntar al musculaturii membrelor este pierdut, corpul luand rapid o pozitie de flexie generalizata (comparata cu pozitia pe fata).
Starea de constienta se pierde dupa aproximativ 5 minute, sau moartea apare la 10 minute, maxim 20 de minute de la debutul inversiei.
C. UNELE ASPECTE ALE HIPOTERMIEI
a) Iarna se poate produce contactul indirect al-organismului (prin intermediul echipamentului) cu mediul rece solid (caderi pe gheata sau zapada). in aceste accidente se poate ajunge la imposibilitatea mobilizarii (ranire, coma).
in caz de avalanse moartea se produce in 3 feluri:
sufocare prin zapada densa cu o grosime de peste 2m,
leziuni ale corpului lovit in cursul avalansei sau produse de materiale antrenate (pietre, bucati de gheata)
hipotermie propriu-zisa provocata de coma asfixica (scaderea O2 si cresterea CO2)
b) Contactul organismului insuficient echipat cu aerul foarte rece , la -35°; -40° (de exemplu in marsuri, deplasari), dupa 30 de minute de mers, caile aeriene nefiind protejate, produce o expectoratie sanguinolenta, epistaxis, epuizare, somnolenta si coma.
C. l . PRIMUL AJUTOR
Asistenta cazurilor de inghetare generalizata prezinta o urgenta evidenta. De obicei insa, asistenta este fie incompetenta, fie intarziata.
In conditii ide hipotermie moartea aparenta este posibila, manevrele de reanimare por fi eficace si dupa o perioada mai lunga de aplicare a lor. Leziunile cerebrale ireversibile prin stopul cardiac, apare mai tarziu uneori dupa 20-30 de minute de la lipsa de circulatie cerebrala, daca temperatura organismului a scazut la 25°C si nu s-a produs fibrilatie ventriculara. Pentru salvatori o observatie utila : in reanimarea, respiratiei ,a hipotermiei grave nu se face respiratia artificiala exagerata, cu hiperventilarea accidentatului, deoarece alcaliza gazoasa, produsa astfel, impiedica eliberarea O2 din hemoglobina, la nivelul tesuturilor in suferinta de O2. Deci, respiratia artificiala va fi realizata moderat, cu calm.
Gesturile ce nu se pot efectua de echipa de salvare in fazele avansate ale inghetarii generalizate sunt;
mobilizarea pasiva sau activa;
fractionarea asu masarea;
efectuarea respiratiei prin metode externe.
Nerespectarea acestor indicatii duce la mobilizarea sangelui din zona periferica a organismului spre zona centrala. Sangele din zona periferica avand o temperatura cu 10°C mai scazuta decat temperatura din zona centrala.
Un alt gest interzis este reprezentat de efectuarea transportului de la locul accidentului, fara acordarea masurilor de prim ajutor. La locul accidentului este necesara reimbracarea victimei cu haine suplimentare in foi de cort ori introducerea in saci de dormit (este prima masura de protectie a victimei). in lipsa acestor materiale de protectie, pentru stoparea pierderilor de caldura accidentatul va fi plasat intre doi salvamari (unul cuprinzadu-1 de la spate iar celalalt plasat inaintea sa), pana la sosirea sau realizarea mijloacelor necesare transportului.
Transportul accidentatului de la locul accidentului pana la priita cabana, va fi realizat cu ajutorul unor mijloace improvizate (sanie realizata din schiuri solidarizate cu cordelina, pe care se aseaza paturi si sacul de dormit in care se afla accidentatul), sau mijloacele realizate de transport ale echipelor salvamont.
Masurile de prim ajutor acordate la cabana se aplica in functie de stadiul evolutiv in care se afla accidentatul. Daca victima are constienta pastrata, este necesara plasarea sa intr-o baie cu apa incalzita la 35-40° C, timp de 1/2 ora si administrarea de ceaiuri fierbinti, bine indulcite, atat pentru refacerea substratului energetic, cat si pentru compensarea pierderilor de lichide.
In cazul fazei comatoase, dar cu functiile cardio-respiratorii pastrate este necesara plasarea accidentatului intr-o baie in care apa se incalzeste mai lent. Aceasta, deoarece mobilizarea brusca a sangelui din zona periferica spre zona centrala, poate induce stopul cardio-respirator. Aparitia stopului respirator, necesita efectuarea manevrelor de respiratie artificiala 'gura la gura' , iar aparitia stopului cardiac implica efectuarea manevrelor de masaj cardiac extern.
C2. PREVENIREA ACCIDENTELOR PRIN FRIG
Nu se planifica iarna eforturi si etape de
drum, fara rezerve alimentare suficiente si
de calitate (concentrate, termos cu
bauturi calde), dar fara droguri excitante si
fara alcool. Se
anunta intotdeauna itinerariul propus si se iau alte
precautii de semnalizare si alerta (lanterna, fluier,
chibrituri).
in caz de pericol sau accident, daca cel accidentat este singur sau daca nimeni din grup nu se poate deplasa, foloseste semnalizarea de pericol si ajutor a codului international 6 semnale scurte pe minut, deci 1 semnal la 10 sec.
Iarna nu se pleaca nici-odata singur in escalade sau turism (liber sau cu schiurile). Nu se practica schiul de fond la temperaturi sub -15° C si nici un fel de plecare pe viscol sau ceata, sau la temperaturi sub 20° - 25° C.
In caz de accidentare grava, cadere, rasucire sau epuizare, trebuie sa se pastreze calmul, se dozeaza eforturile de alertare si rezervele de hrana, se improvizeaza un adapost impotriva vantului, frigului si umezelii.
In adapost, se evita panica, se fac exercitii fizice (care totusi consuma rezervele energetice). Nu se admite culcatul pe jos - pozitia cea mai buna de astupare, fiind asezat cu genunchii stransi. Nu se vor consuma bauturi alcoolice, ele echivaleaza cu sinuciderea.
Este mai bine sa se astepte ajutoarele, decat sa se plece fara nici-o orientare in viscol, ceata si noapte.
Cei cazuti in apa rece nu vor inceta miscarile de inot, alternand pozitia ventrala cu cea dorsala si facand miscari energice la aparitia senzatiei de somn.
Cei prinsi de avalanse vor incerca sub stratul de zapada, fara panica si orientand pozitia corpului, sa degajeze un spatiu pentru respiratie, in jurul gurii si nasului si im spatiu liber in jurul toracelui.
D. OBSERVATII IN LEGATURA CU ACCIDENTELE PRODUSE IN PRACTICAREA
SCHIULUI
Accidentele de ochi sunt din ce in ce mai numeroase, dar si de gravitate mai mare, deoarece
tehnica schiului alpin a avansat, viteza a crescut, aglomeratia de
asemenea, intalnindu-se simultan pe partii, atat schiorii avansati,
cat si schiorii
incepatori periculosi. , -
Chiar si in Elvetia, tara schiului prin excelenta, unde sunt aprox. 1.600.000 schiori legitimati, numarul accidentelor se ridica la circa 80.000 in fiecare sezon (de exemplu in sezonul 1986/1987 au fost peste 1.000 de accidente foarte grave cu 12 cazuri de invaliditate definitiva si 2 decese).
Leziunile intalnite sunt mai ales rupturi ale ligamentelor genunchiului, fracturi de gamba, fracturi de femur si baza, fracturi de coloana vertebrala si mai rar traumatisme toracice si craniene, cu afectarea grava a functiilor vitale
Cauzele accidentelor de schi sunt conditia fizica necorespunzatoare, lipsa antrenamentului:
alunecarea pe zone cu gheata, lipsa de zapada in unele portiuni sau intrarea in zapada prea mare;
nefunctionarea legaturilor tip 'sekurit' ;
jenarea sau izolarea de catre alt schior;
alte defecte tehnice de echipament;
vizibilitate insuficienta, conditii meteo-nefavorabile, etc.
Indiferent de tipul accidentului, schiorul accidentat trebuie culcat in. pozitie antalgica (pozitie care sa calmeze durerile) si acoperit cu paturi. Bocancii sau ci aparii de schi nu se scot, deoarece ei protejeaza ranile de frig, umezeala, de hematoame si edeme. Scoaterea claparilor creste riscul deplasarii fragmentelor in fracturile joase de glezna.
Trebuie sa se administreze un analgezic (Algocalmin, Fortral).
In fracturile oaselor mari (femur, bazin, sau in fracturi multiple se iau masuri anti-soc.
Fracturile se imobilizeaza corect si rapid in alele, sau in atele improvizate, inainte de inceperea transportului.
Marii traumatizati toraco- cranieni, cu stari comatoase sau cu alterarea fracturilor vitale trebuie ajutati de urgenta : eliberarea cailor aeriene superioare, la nevoie respiratie artificiala si chiar masaj cardiac extern, in timpul transportului.
