|
|
|
TRASATURILE LIMBII ROMANE LITERARE IN SECOLUL XIX
Conceptul de limba romana literara a fost folosit cu sensuri diferite, de autori diferiti si in epoci diferite, astfel, B. Terracini stabilea semnul egalitatii intre limba romana literara si limbajul beletristic al autorilor in timp ce George Calinescu era de parere ca la noi limba romana literara a fost creata de Mihai eminescu.
Unii cercetatori precum B. P. Hasdeu, Al. Philippide au propus in locul ternmenului de limba literara denumirile de limba tipica sau limba comuna. Lingvistul Iorgu Iordan considera ca limba literara a incetat sa se mai identifice cu limba productiilor beletristice ca fiind haina tuturor productiilor culturale omenesti, indiferent de domeniile carora apartin : literatura, stiinta, ideologie, politica, administratie.
Limba literara era considerata aspectul cel mai desavarsit al limbii romane; a aparut in anumite imprejurari si s-a constituit ca un proces care s-a intins pe o perioada de timp determinata.
Unii lingvisti precum Alexandru Rosseti, Bogdan Cazacu si Liviu Oprea au definit limba literara ca fiind o sintetizare a posibilitatilor de exprimare a limbii intregului popor , destinata in special exprimarii in scris , mijloc de comunicare a celor mai de seama manifestari culturale, caracterizata prin existenta unui sistem de norme care ii confera o anumita stabilitate si unitate.
I. Ghetie considera ca limba literara era varianta cea mai ingrijita a limbii intregului popor, exprimarea celor mai diverse forme de cultura, norma impusa membrilor comunitatii.Unii cercetatori au plasat originile limbii romane in secolul al - XVI - , iar altii in a doua jumatatea secolului al - XIX .
Lingvistul Iorgu Iordan era de parere ca limba literara s-a format in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, acordand o importanta deosebita caracterului ei unitar. Tot el a marturisit ca limba literara exista si inainte de secolul al XIX-lea dar intr-o forma neunificata, insa secolul al XIX-lea reprezinta epoca de fixare a limbii literare.
Inceputurile limbii literare, in acceptiunea lingvistului Iorgu Iordan, sunt legate de inceputurile transformarii poporului in natiune, inainte de acest eveniment nu a existat o limba literara , ci o limba scrisa sau dialecte literare. Aceasta teorie a fost sustinuta si de lingvistii Al. Philippide si George Ibraileanu. Formarea limbii romane literare a parcurs in evolutia sa axa limba vorbita - limba scrisa - limba literara.Un rol important in formarea culturii noastre moderne l-au avut invatamantul si presa in limba romana.Cu privire la inceputurile modeste dar patrunse de spiritul drasgosteide cultura nationala datorate lui Gheorghe Lazar, apoi lui P. Poenaru in Muntenia, Alexandru Odobescu era de parere ca: Era putina stiinta cata se invata in acele scoale; erau marginite si modeste programele lor si nimeni nu a putut iesi erudit, un doct dupa bancile lor; dar spiritul ce domnea intr-insele era curat romanesc; junele inteligente zareau orice lucire a stiintei printr-un prism de nationalitate si inimele tuturor elevilor vechilor scoale romanesti erau p-atunci toate inflacarate de dorul tarii.
Infiintarea in 1860 a Universitatii din Iasi si a Universitatii din Bucuresti in 1864 a reprezentat un pas insemnat in afirmarea invatamantului superior in limba romana si odata cu aceasta s-a instituit si legea gratuitatii si a obligativitatii invatamantului elementar. De asemenea, un rol insemnat in procesul de raspandire a noilor idei in limba romana l-a ocupat presa.
Curierul romanesc si Albina romaneasca erau gazete cu caracter informativ, cu tiraj redus, dar animate de un sentiment vrednic de lauda , de a trimite cuvantul scris mai ales in randurile publicului larg. Prin suplimentele literare Curierul de ambe sexe si Alauta romaneasca , mijloacele de difuzare si de promovare a limbii romane au sporit simtitor. Ele au inregistrat o etapa esentiala prin aparitia Daciei literare editata in 1840 de Mihail Kogalniceanu, Ion Ghica, Vasile Alecsandri.
Teatrul a jucat un rol esential in actiunea de cultivare a limbii romane.Temeliile teatrului ca institutie nationala cu un program organizat au fost puse in 1840 in Moldova si in Muntenia. Caragiale, Millo si Pascaly sunt unii dintre actorii care au impus limba romana pe scena prin turneele organizate in numeroasele orase ale tarii. Un rol important in actiunea de familiarizare cu valorile literaturilor straine l-au jucat o vreme traducerile din limbile apusene. Transpunerea ideilor din operele litetrare dar si din scrierile filozofice, stiintifice straine obligau pe traducator sa gaseasca termenii echivalenti si expresiile corespunzatoare din limba romana.
Unii scriitori si traducatori din aceasta vreme s-au plans de rezistenta opusa de o limba necultivita cum era atunci romana.Printre acestia se numara si Grigore Alexandrescu in Epistola catre Voltaire.
Trecutul istoric a alcatuit o sursa de inspiratie precumpanitoare pentru majoriatea scriitorilor romani dintre acestia amintim pe Gheorghe Asachi, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alecsandrescu. In limba acestora sunt frecvente elementele arhaice, in masura in care romana literara pastra o structura veche, apropiata de cea a scrierilor vechi religioase. Particularitatile arhaice din aceste scrieri nu trebuie raportate la textele cronicilor deoarece in Umbra lui Mircea La Cozia evocarea figurii voievodului muntean este facuta in stilul romantic al poeziei din aceasta vreme.
Poezia lui Alexandrescu reprezinta o imagine fidela a momentului traditional al limbii noastre literare de la 1840. In versurile Sarutare, umbra veche! Primeste inchinaciune / De la fii Romaniei care tu o ai cinstit sunt vizibile urmele scrisului nostru din textele secolelor anterioare nu si amprenta expusa intentionat a limbii cronicarilor.
In aceasta perioada, Ion Heliade Radulescu a reusit sa-i stranga in jurul sau pe cei mai reprezentativi invatati romani din Muntenia, Moldova si Transilvania, care i-au impartasit opiniile clare si i-au acceptat propunerile judicioase menite sa indrepte limba noastra literara pe drumul desavarsirii.
Heliade, discipol al Scolii ardelene, era un romantic de aceea el a respins incercarile rationaliste de a schimba arbitrar limba. In conceptia sa, limba literara nu se putea constitui decat printr-un amplu efort de selectie din materialul intregii limbi romanesti, pornindu-se de la limba unitara a cartilor bisericesti din veacul al XVII-lea si mergandu-se pana in cele mai indepartate colturi ale tarii pentru a se scoate la lumina tot ceea ce pastra mai valoros vorbirea populara.
Heliade a propus o serie de norme fonetice si gramaticale menite sa duca la unificarea limbii romane literare astfel :
a in fonetica formele cu e trecut la i sunt nerecomandabile : carile , binile , trii fata de carele, binele, trei; acelasi lucru se intampla si in cazul el vorbesti, ci , fata de el vorbeste, ce
- sa se scrie si sa se pronunte ea in prea, mea, putea in loc de e (pre, me, pute);
dupa consoana s sa se pastreze diftongul in seara, seamana nu sara, samana ;
-pastrarea lui i nediftongat in cine, mine, pine si a lui a in pahar, parete, radica;
Heliade a propus utilizarea formelor asemanatoare cu cele banatene sciu ,nasc epe care le credea mai clasice decat formele stiu, naste din restul graiurilor. De asemenea el a recomandat scrierea prepozitiilor pe, de astfel, nu ca in graiul muntean pa, da , nici ca in cel moldovean pi, di.
b) in morfologie: Morfologia este unul din capitolele importante care a suferit numeroase schimbari in limba literara a secoluluiXIX:
- superlativul sa se formeze cu adverbele foarte sau prea ca in Muntenia , nu ca Moldova tare;
-Heliade propune adoptarea formelor verbale neiotacizate auda ca si pane, cane si nu cele iotacizate auza uzuale in Muntenia;
-variantele muntenesti ale unor verbe savirseste, piraste sunt recomandate in locul celor moldovene savarseste, piraste; nu sunt recomandabile participiile de tipul inviet ci inviat, nici sufixele de tip nordic -ariu, -oriu ci variantele muntenesti -ar, -or.
c) In sintaxa: sintaxa limbii noastre literare din secolul al XIX-lea prezinta o serie de trasaturi care o deosebesc, ca structura , de limba scrierilor vechi.
In sintaxa propozitiei: -disparitia dativului adnominal care apare la Eminescu preot desteptarii noastre..; frecvent intalnit este complementul direct exprimat prin infinitiv: noaptera ajuta turcilor a se dezmeticii(Balcescu)
In sintaxa frazei : -propozitiile erau introduse frecvent prin si , ce(ci); valoarea unor conjuctii subordonatoare se diferentiaza: daca care introducea frecvent o temporala in limba veche isi restrange functia , servind la introducerea subordonatei conditionale si a concesivei; conjuctia de cand are valoare de conjuctie conditionala este simtita ca apartinand sintaxei populare.
In topica intalnim o organizare mai firesca a elementelor propozitiei si a frazei, rezultata de pe urma renuntarii la inversiune si la dislocari ale unor unitati sintactice.
d) In lexic: Lexicul este unul din capitolele cele mai complexe ale limbii literare din secolul al XIX-lea.
Influentele exercitate asupra limbii romane au afecta in primul rand vocabularul. Imbogatirea limbii inseamna intr-o mare masura achizitionarea de mijloace lexicale noi: regionalisme (muntenisme) - adista (astepta) ; moldovenismele apar in numar; adjectivul june devine termen general literar si poetic in limba secolului al XIX-lea arhaismel: cap- conducator de armata, duh spirit, a jacui a prada , mosie patrie.
Romana literara n-a pastrat toate formele propuse de Heliade lucrurile fiind privite dintr-o perspectiva larga, imbratisand o intreaga realitate filologica si tintind spre realizarea unei unificari a formelor gramaticale.
Influenta franceza a fost aceea care a jucat un rol hotarator, alaturi de curentul latinist, in formarea limbii romane moderne. O buna parte din imprumuturile franceze si-au gasit chiar de la inceputul secolului al XIX-lea forma cu care s-au incetatenit in limba literara : confuzia, electric, opinia, infernal, fantoma, ambasada, magazine.
Unele forme adoptate din franceza s-au pastrat destul de multa vreme pana sa se fixeze cu varianta lor actuala.
Franceza a devenit limba la moda, cunoasterea ei varia in functie de treapta ocupata de clasele sociale avute . Boierimea se folosea de ea ca limba de conversatie curenta si in corespodenta .
Limba romana literara a fost supusa unor experiente reformatoare, dintre care un loc central l-a ocupat tendinta italienizanta, sustinuta de I. H. Radulescu. Italienismul si-a facut loc mai ales in traduceri si in activitatea unor lexicografii.
P. Maior sustinea ca intre romana si italiana este o mare asemanare. O parte dintre italienismele introduse de Heliade au cunoscut o oarecare raspandire: selba padure, cuvant intalnit la I. C. Dragusanu si sporadic la Eminescu: visul selbelor batrane(Epigonii)
Italienismul lui Heliade fiind vladit pe o teorie falsa a dus la consecinte grave in privinta caracterului pe care el voia sa-l impuna limbii noastre. Heliade nu a fost de acord cu acordarea unui loc privilegiat unui anumit grai in actiunea de unificare a limbii,el era de parere ca trebuie sa se tina seama de raspandirea cuvintelor pe tot cuprinsul teritoriului locuit de romani. Costache Negruzzi a fost cel care l-a recunoscut pe Heliade drept legiuitor al limbii.
Cultura vasta, eruditia filologica si talentul literar, profunzimea gandirii, curajul opiniei personale i-au ingaduit lui Heliade sa se manifeste ca un vizionar, ca deschizator de drumuri in cele mai variate domenii ale culturii romanesti. Ideile sale privitoare la modernizarea si unificarea limbii romane literare au fost preluate , dezvoltate si aplicate in practica de reprezentantii curentului istoric si popular.
