|
|
|
Societatea romaneasca in perioada interbelica
In perioada interbelica - 1918-1938 - Romania a traversat mai multe etape: a) 1919-1922 - etapa caracterizata prin resimtirea distrugerilor provocate de Primul Razboi Mondial; b) 1922-1928 - perioada dezvoltarii relative, cand Romania isi reface potentialul economic, productia industriala si agrara creste treptat si se incheie procesul de unificare in plan politic si economic; c) 1929-1933 - marea criza economica caracterizata prin inflatie, somaj, pauperizare; d) 1934-1938 - perioada relansarii economice a Romaniei datorita politicii protectioniste si a interventiei statului in economie. In 1938 Romania a atins punctul maxim al evolutiei sale.
Romania a fost in perioada interbelica o tara mediu dezvoltata, o tara in care ramura de baza era agricultura iar industria era in ascensiune. Societatea romaneasca a fost si acum o societate a contrastelor, existand o mare diferenta intre mediul urban unde locuiau cam 18% din totalul locuitori si cel rural.
Prefacerile, avantul, progresele Romaniei in perioada interbelica s-au datorat desavarsirii statului national Romania Mare, ceea ce a sporit potentialul uman si material al tarii.
Realizarea unirii celei mari la 1 decembrie 1918 a facut din Romania una din marile tari ale Europei. Suprafata ei a crescut de la 137.000 kmp la 295.049 kmp, fiind a noua tara ca suprafata in Europa. Populatia tarii a ajuns la aproximativ 18 mil. locuitori, din care circa 72% erau romani, iar 28% minoritati : maghiari, germani, evrei, urcrainieni, sarbi, croati, tigani, etc. Minoritatilor li s-au asigurat drepturi egale cu ale populatiei majoritare, drepturi consfiintite prin decretele-lege din 1918, 1919, prin Constitutia din 1923, Legea Invatamantului 1924 si 1928 si prin Legea Electorala 1926. Pentru integrarea si solutionarea problemei minoritatilor nationale, imediat dupa Primul Razboi Mondial in Romania s-a infiintat un subsecretariat de stat pentru minoritati. De asemenea, Romania a acceptat tratatul minoritatilor incheiat la Paris in timpul Conferintei de Pace. In solutionarea problemelor minoritatilor, guvernele Romaniei din perioada interbelica a avut drept model principiile consemnate in acest domeniu de Rezolutia Unirii de la Alba-Iulia, 1918. Minoritatilor li s-a permis o reprezentare parlamentara si dreptul de a-si constitui partide proprii, ca de exemplu : Partidul Maghiar - 1922, Partidul German - 1929, Partidul Evreiesc - 1931.
In perioada interbelica nu se produc modificari esentiale in structura populatiei Romaniei. Taranimea ramane principala clasa sociala (ocupa cam 80% din populatia tarii). In cadrul ei se produce o crestere a categoriei de mijloc, rezultat al reformei agrare din 1921, prin care 1,4 milioane de familii de tarani au fost improprietarite.
In urma acestei reforme, prin care au fost expropriate 6 mil. ha pamant, marii proprietari funciari primesc o grea lovitura in plan economic, care, corelata in plan politic cu cea electorala din 1926, determina disparitia acestei clase.
Se consolideaza burghezia, rezultat al dezvoltatii industriale. Predomina burghezia mica, mijlocie, cea comerciala, iar dupa 1934 apare burghezia financiara si industriala.
Consecinta a dezvoltatii industriale este si consolidarea clasei muncitoare romanesti. Muncitorimea se concentreaza in marile zone si orase industriale : Valea Prahovei, Valea Jiului, Bucuresti, Brasov.
Tot acum se afirma categoria functionarilor si mai ales intelectualitatea, care se angajeaza plenar in evolutia societatii romanesti.
Unirea de la 1 decembrie a necesitat masuri legislative, economice si politice de realizare a unificarii depline, a integrarii in noile provincii in statul roman. A existat o perioada de tranzitie, 1918 - 1920, cand organsime special creeate cum au fost : Sfatul Tarii, Parlamentul si Consilul Dirigent din Transilvania, Comitetele Unirii din Basarabia si Bucovina au asigurat integrarea pasnica a acestor teritorii romanesti in statul national. In 1920, prin decrete lege, aceste organsime regionale de tranzitie au fost desfiintate. In plan economic unificarea s-a realizat prin stampilarea coroanelor si rublelor (1919) si prin Legea Impozitului din 1921 prin care s-a fixat un impozit unic,pentru toti cetatenii, in functie de avere. In acelasi timp s-a introdus legea Bugetului de stat, valabila si pentru teritoriile nou integrate. In plan politic, inca din 1918, s-a introdus in Romania votul universal, egal, direct si secret pentru toti cetatenii de la 21 de ani. Erau exceptati de la dreptul de vot militarii, magistratii si femeile.
Constitutia din 1866 nu mai corespundea noilor realitati romanesti de dupa unire, de aceea, in 1923, 29 martie s-a adoptat o noua constitutie, care stabilea caracterul unitar, indivizibil si inalienabil al teritoriului romanesc. Prin constitutie sunt garantate drepturile minoriatilor de reprezentare parlamentara si in toate institutiile si organele statului. In acelasi timp constitutia garanta libertatea constiintei si deplina egalitate tuturor confesiunilor. Legea electorala din 1926 introducea principiul primei electorale, partidul care obtinea la alegerile parlamentare cel putin 40 % din locurile parlamentului primea o prima electorala care sa-i poate permite sa obtina majoritatea. Aceasta masura a asigurat o stabilitate a guvernelor in perioada interbelica.
Unificarea administrativa a statului roman s-a realizat prin legea administrativa din 1925, care impartea tara in judete, in plase, in orase, comune si sate. Judetele erau conduse de un prefect numit de Guvern, plasele de catre un pretor, iar orasele si comunele de catre un primar ales de consiliile locale. Aceasta lege punea in aplicare si principiul descentralizarii - transferarea unor prerogative ale organelor centrale - Guvern, autoritatilor locale.
In 1924 s-a elaborat Legea Invatamantului care stipula gratuitatea si obligativitatea invatamantului elementar - 7 ani.
Prin Constitutia de la 1923, Romania era o monarhie constiturionale, seful statului fiind regele, dar spre deosebire de ceea ce se prevedea in 1866, prerogativele regelui slabesc, crescand acum rolul parlamentului. Regele continua sa fie si in perioada interbelica arbitrul vietii politice romanesti, el, impreuna cu guvernul reprezentand puterea executiva in stat. El pierde dreptul de veto absolut. Dat fiind aportul monarhiei, in special al regelui Ferdinand in Realizarea Unirii de la 1 decembrie, prestigiul Romaniei creste si se intareste, in perioada imediata unirii. Ca realizator al unirii, Ferdinand, impreuna cu regina Maria se incoroneaza in 15 octombrie 1922 la Alba-Iulia, ca regi ai Romaniei Mari, la Catedrala Reintregirii.
Monarhia romana trece insa in deceniul al treilea printr-o criza datorata faptului ca principele mosteniror Carol, datorita vietii sale particulare renunta in 1925 la drepturile sale de urmas la tron. In 1926, la 4 ianuarie, parlamentul voteaza legile prin care Carol este inlaturat de la succesiune. Este desemnat ca succesor, fiul sau Mihai, care, minor fiind a necesitat constituirea unei regente care sa conduca pana la majoratul lui Mihai. Regenta si-a intrat in atributiuni in anul 1927, cand, regele Ferdinand moare. In 8 iunie 1930, principele Carol revine in tara si, cu acordul Guvernului taranist devine rege al Romaniei, prin incalcarea legii din 1926. Carol al II-lea (1930-40) si-a manifestat dorinta de a instaura un regim personal, de autoritate, toate actiunile, masurile sale din acesta perioada, in urma instaurarii dictaturii personale erau subordonate acestui scop.
Parlamentul a avut atributii sporite fata de perioada anterioara, conferite de constitutia din 1923. Institutia parlamentara era tot puterea legiuitoare, structurat pe 2 camere : deputatii si senatul. El controla guvernul.
Perioada interbelica romaneasca se caracterizeaza printr-un sistem politic pluripartidist, fata de cea anterioara cand era bipartid. Acum, cel mai puternic partid este PNL, reprezentantul burgheziei, adeptul unei politici de dezvoltare prin efort propriu, a dezvoltarii industriale. PNL, prin fuziunea cu Partidul Unirii din Bucovina a devenit primul partid cu adepti in intreaga Romanie. El s-a aflat la guvernare in perioada 1922-1926 si in perioada 1932-37 cand a luat masurile politice si economice de desavarsire a unificarii Romaniei si de redresare, relansare economica dupa criza dintre 1922-33. Forta acestui partid a fost data si de liderii sai I.I.C. Bratianu, Vintila Bratianu, I.G. Duca, Constantin Dinu si Gheorghe Tatarascu, precum si teoreticienii Stefan Zeletin, Vintila Bratianu, Mihail Manoilescu.
Al doilea mare partid din perioada interbelica este PNT, fondat la 10 ianuarie 1926 prin fuziunea PNR din Transilvania si PT condus de Ion Mihalache. PT se formase in 1918 din initiativa unui grup de tarani, invatatori, care era primul partid ce exprima initial interesele taranimii. Baza sociala a PNT era taranimea, mica burghezie, intelectualitatea. Acest partid a urmarit in activitatea sa completarea constitutiei din 1923, aplicarea principiului descentralizarii. A urmarit apararea interesul taranimii, a intelectualilor, punand pe prim plan dezvoltarea agriculturii. Era adeptul sprijinului capitalului extern, prin doctrina 'portilor deschise'. Doctrinarii sai au fost Gheorghe Zane, Virgil Madgearu, iar conducatori: Iuliu Maniu (fost conducator al PNR) si Ion Mihalache. PNT s-a aflat la guvernarea tarii intre 1928-31 in plina criza economica si 1932-33.
In perioada interbelica pe scena politica romaneasca au functionat si partide de centru, intre care, cel mai important a fost Liga Poporului fondat in aprilie 1918 de catre generalul Alexandru Averescu, partid care in 1920 si-a luat numele de Partidul Poporului. Prestigiul sau a fost sporit de personalitatea conducatorului sau, care si-a castigat o mare popularitate in timpul Primului Razboi Mondial. Partidul s-a aflat la guvernare intre 1920-21.
Intre 1918-1938 in politica romaneasca s-au afirmat si extremele politice : extrema stanga si cea dreapta.
Extrema stanga a fost reprezentata de PCR, constituit la 8 mai 1921 avand ca ideologie marxismul. A functionat de la inceput ca o sectie a Cominternului, internationala a treia comunista, cu sediul la Moscova, popularizand ideile acestuia. Datorita ideilor promovate, aceea a autodeterminarii nationale in 1924 a fost scos in afara legii, urmand sa lucreze in ilegalitate pana in 1944.
Bazele extremei drepte in Romania au fost puse de Liga Apararii National Crestine, organizatie infiintata in 1923 de profesorul A.C. Cuza. Aceasta organizatie era ani-democratica, anti-semita, promovand idei nationaliste. In 1927 din LANC s-a desprins o grupare condusa de Corneliu Zelea Codreanu intitulata Legiunea Arhanghelului Mihail. In 1930 LAM isi ia numele de Garda de Fier si, datorita politicii, ideilor si mai ales a asasinarii in 1933 a prim-ministrului I.Gh. Duca Garda de Fier este declarata ilegala. In 1935 Garda de Fier se legitimeaza politic prin partidul ' Totul pentru tara '.
Confruntarea intre democratie si tendintele autoritariste ale unor partide sau personalitati politice reprezinta o alta caracteristica a vietii politice interbelice. Aceasta a fost dominata, dupa cum am subliniat, de PNT si PNL, ambele partide optau pentru democratia parlamentara, garantata de un monarh constitutional.
Liberalismul (neoliberalismul) doctrina PNL isi propunea faurirea unei economii capitaliste, prospere, in care rolul principal revenea burgheziei. In conceptia liberala acest lucru era posibil numai prin realizarea unei economii eficiente, unei industrii puternice. Aceasta urma sa se dezvolte prin utilizarea capitalului autohton, prin utilizarea bogatiilor tarii, prin limitarea influentei capitalului strain si dezvoltarea pietii interne si a protejarii economiei de catre stat.
PNT promova o politica de intarire a statului taranesc, fiind adeptii statului agrar. taranistii erau adeptii patrunderii masive a capitalului strain.
In perioada interbelica s-a manifestat in viata politica si teoria socialista, reprezentata de partidul social democrat, refacut in 1927 sub Constantin Titel Petrescu. Aceasta teorie milita pentru reformarea societatii romanesti prin preluarea puterii politice de catre clasa muncitoare, fapt ce trebuia realizat in cadrul democratiei parlamentare, in urma unor alegeri libere. La polul opus existau gruparile politice de dreapta, reprezentat de legionari, adeptii unui sistem totalitar. Ei militau pentru realizarea unui stat national legionar de tip fascist. Doctrina totalitara era reprezentata si de PCR, reprezentantul totalitarismului de stanga.
In perioada interbelica se remarca doua tendinte, doua optiuni. Curentul europenist si curentul traditionalist. Societatea parcurge un proces de modernizare in perioada interbelica, de integrare in valorile civilizatiei europene, iar in plan politic drumul de la democratie la autoritarism, deceniul al IV-lea marcand amurgul democratiei romanesti.
