|
|
|
Recenzie: Suzanne Dixon The Roman mother
Suzanne Dixon, The Roman mother.
Suzanne Dixon este Senior Lecturer in cadrul departamentului 'of Classics and Ancient History' din cadrul Universitatii din Queensland.
Printre lucrarile scrise de Suzanne Dixon putem aminti, de asemenea, The Roman family (1992), Cornelia, mother of the Gracchi (2007), Childhood, class and kin in the Roman world (2001).
Cartea la care ma voi referi, in continuare, a fost un mare succes. Autoarea a reusit sa aduca la un numitor comun idealul si realitatea vietii de familie din lumea romana.
Notiunea de familie este in centrul atentiei in cam toate studiile cu privire la societatea romana si trebuie sa recunoastem ca modul concret de functionare al acestei entitati nu este foarte bine cunoscut. In cartea de fata sunt aduse in discutie relatiile interne din cadrul acestui « grup », daca poate fi numit asa si, de asemenea, mama si maternitatea. O imagine a mamei care este insarcinata cu autoritate (alaturi de stereotipul paternal al patria potestas), ci nu cu blandete.
Suntem tinuti cu fermitate la distanta de limitarile si dificultatile pe care le intalnim in incercarea de a reconstitui, pe de o parte, realitatea sociala si, pe de alta parte, ideologia celor ce au facut-o posibila.
Un lucru foarte important, Dixon stabileste limite in timp si spatiu, de la sfarsitul razboaielor punice pana la dinastia Severilor. Imaginea maternitatii atat de familiala pentru noi si atat de strans inradacinata in traditia zilelor noastre, a fost determinata cultural in total dezacord cu imaginile predominante pe care romanii le aveau despre maternitate.
Propria noastra imagine despre maternitate subliniaza legatura dintre mama si copii si diferentiaza tandretea si indulgenta materna de autoritatea paterna. Imaginea romana nu face o distinctie clara intre autoritatea paterna si cea paterna. In perceptia moderna, legatura care se stabileste inca de la inceput intre mama si copil este un factor determinant in dezvoltarea de mai tarziu a copilului.
La Roma, nu doar idealul, ci si realitatea se opun acestei idei descrise mai sus ; copilul este incredintat, inca de la o varsta frageda, unui numar mare de mame-substitut. Termenul in sine, de mama-substitut, cuprinde o intreaga increngatura de alti termeni. Dadace, femeile care alaptau, tot felul de alte ingrijitoare sau supraveghetori ai tanarului copil, nu erau vazuti ca preluand aceste sarcini ce erau de datoria mamei (cap. 2 si 5).
Mame-substitut, in adevaratul sens al termenului, erau alese mai degraba dintre rude ; matusi sau bunici urmau sa aiba grija si sa supravegheze educatia copilului, pana cand acesta devenea adult, atunci cand mama era moarta sau divortase.
Mama era sprijin moral si cateodata sfatuitor politic (aici sunt aduse in discutie relatiile tensionate dintre mame si fii lor) ; de asemena juca un rol important in alegerea viitorului ginere.
Explorarea acestor relatii, dintre mama si fiul ei adolescent (cap. 7) si intre mama si fiica (cap.8) ; iar in capitolul 3 Dixon incearca sa demonstreze continua importanta a prezentei mamei in viata adulta a copiilor sai, prin prizma dispozitiei puterii ei economice.
In practica, mama nu avea nici o obligatie de a furniza ceva copiilor ei, dar putea exercita o asemenea putere cerand respect si supunere din partea celor care doreau sa profite de bunurile ei.
In studiul de caz al aranjamentelor legate de dota si al dispozitiilor proprietatii matrimoniale in familia lui Cicero (cap. 4), dar si pe larg in celelalte capitole, Dixon ajunge la concluzii similare cum ar fi importanta relatiilor cognitive, argumentand ca in particular relatia mama-copil conta mai mult in transmiterea proprietatii decat ne lasa evidentele legale sa credem.
Ca femeie vaduva ii era temporar atribuita puterea de a administra posesiunile sotului defunct, pana cand copii ei ar fi avut varsta necesara pentru a intra in posesiunea mostenirii.
In teorie o femeie, spre deosebire de sotul ei, nu avea nici un drept legal asupra copiilor sai, dar Dixon ne arata intr-un mod convingator, ca in practica, mama era foarte implicata in majoritatea deciziilor privind viitorul copiilor.
Dixon a utilizat diverse surse, dar le recunoaste limitele impuse, deoarece cele mai multe referiri sunt facute la clasele din inalta societate, in consecinta si concluziile sunt limitate.
O carte bine scrisa, accesibila publicului larg. Aduce celor interesati se studiul istoriei sociale si istoriei mentalitatii, o sinteza cuprinzatoare si informatii tratate cu metoda si rigurozitate.
