Modalitati de caracterizare in romanul de dupa al II-lea razboi mondial Morometii

"El simbolizeaza lumea taraneasca in valorile ei durabile" (E. Simion)

personajul este o individualitate a operei literare, cu caracter verosimil sau fictiv, integrata in structura textului narativ

personajul este cel care actioneaza faptic, evenimential, mental, afectiv, senzorial, intr-o opera

dupa curentul literar exista trei tipuri de personaje: clasice, romantice si realiste

dupa etic: pozitive si negative

dupa importanta: principale, secundare si episodice

dupa complexitate: simple / plate / unilaterale si complexe / rotunde

Cel mai important personaj al lui Marin Preda, Ilie Moromete, il are ca model pe Tudor Calarasu, tatal scriitorului, dupa cum marturiseste acesta in volumul Imposibila intoarcere: "eroul preferat, Moromete care a existat in realitate, a fost tatal meu".

Ilie Moromete este singurul taran-filozof din literatura romana. Framantarile sale despre soarta taranilor depinzand de roadele pamantului, de vreme si de Dumnezeu, sunt relevante pentru firea lui reflexiva.

Personajul central al romanului (volumul intai) traverseaza drama taranului legat de randuielile vechi ale satului, luptand contra amenintarilor care-l asalteaza: fonciirea, impozitele, datoriile la banca, taxele pentru Niculae la scoala.

Personaj exponential reprezinta conceptia traditionala fata de pamant si familie. Criza satului arhaic se reflecta in constiinta acestui personaj confruntat, tragic, cu legile implacabile ale istoriei, cu timpul nerabdator.

Personajul este caracterizat in mod direct de narator in debutul capitolului al X-lea din primul volum: "Era cu zece ani mai mare decat Catrina si acum avea acea varsta intre tinerete si batranete cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva".

Autocaracterizarea realizata in finalul volumului al doilea scoate in evidenta libertatea individului in ciuda constrangerilor istoriei: "Domnule. eu totdeauna am dus o viata independenta".

Personajul este portretizat in miscare, prin acumularea detaliilor. Obiectivitatea informatiei realizata prin prezentarea comportamentului, vorbirea, gestica, mimica, este dublata de finetea analizei interioare, de prezentarea jocului gandurilor lui Moromete.

Caracterizarea indirecta, ce se desprinde din gesturile, faptele, vorbele, gandurile personajului, actiunile la care participa, dar si din relatiile ce celelalte personaje, evidentiaza trasaturile lui.

Ilie Moromete este un om respectat in sat si are prieteni pe Cocosila si Dumitru lui Nae. Discutiile despre politica, in poiana lui Iocan, nu incep decat in prezenta lui, pentru ca el este cel care citeste ziarele si interpreteaza evenimentele. Moromete este sfatos, ii place sa discute, iar acest lucru o deranjeaza pe Catrina, care se revolta adesea "Lovi-o-ar moartea de vorba de care nu te mai saturi, Ilie! Toata ziua stai de vorba si bei tutun".

Disimularea este trasatura lui esentiala. Semnificativa in acest sens este comedia pe care o joaca in fata agentilor fiscali, care-i stricasera placuta discutie de duminica. Intrand in curte, trece pe langa cei doi agenti ca si cum acestia ar fi invizibili, striga la Catrina, despre care stie ca se afla la biserica si la un Paraschiv inexistent. Le spune celor doi ca nu are bani, le cere o tigara si numai dupa ce agentii sunt gata sa-i ridice lucrurile din casa, Moromete se hotaraste sa scoata banii.

Ironia, puterea de a face haz de necaz reprezinta o alta trasatura esentiala a lui ilie Moromete, iar exemple in acest sens sunt numeroase. Spirit contemplativ, inteligent si ironic, Moromete priveste existenta cu detasare, ca pe un miracol contemplat, pentru ca isi da seama ca "insul care e numai activ isi consuma viata si nu intelege nimic din ea, pentru ca devine robul actiunii". "Tatal - noteaza naratorul - avea ciudatul dar de a vedea lucruri care lor le scapau, pe care ei nu le vedeau".

Atitudinea fata de pamant si de aceea fata de bani este legata de acest dar al contemplatiei. Spre deosebire de taranul lui Rebreanu, dornic de a dobandi pamantul care inseamna demnitate sociala si umana, Moromete trebuie doar sa il pastreze. Pamantul ii da posibilitatea de a fi independent si libertatea de a se gandi si la altceva decat la ceea ce se poate sa aduca ziua de maine. Pamantul este facut sa dea roade, iar roadele sa hraneasca pe membrii familiei si sa acopere cheltuielile casei.

Lui Moromete nu ii place negustoria, iar in bani vede adversarii iluziei ca poate pastra modul traditional de viata, fundamentat pe munca pamantului familiei. De aici si conflictul cu fiii cei mari, care au o dorinta nemasurata de castig si care cred ca tatal lor nu face nimic toata ziua, isi pierde vremea stand de vorba cu prietenii lui, in loc sa mearga la munte si sa speculeze graul.

Cu toate acestea, Moromete are iluzia ca poate comunica cu familia lui, ca nevasta si copii il inteleg, ca gesturile si framantarile lui isi gasesc ecou si in sufletul lor. Desi isi iubeste copiii si le vrea binele, isi cenzureaza orice manifestare fata de ei. Ilustrativa, in acest sens, este scena serbarii scolare la care Niculae ia premiul I, desi tatal, neinformat, se astepta sa ramana repetent. Lipsa unei reale comunicari cu familia reprezinta cauza dramei lui Moromete. Cand afla ca fiii lui sunt hotarati sa il paraseasca, Moromete trece printr-un zbucium launtric ce isi pune amprenta asupra chipului sau: "Fata i se ascutise si se innegrise, iar in cele cateva minute parca se subtiase". Taranul ramane lucid si ironic in discutia pe care o are cu Scamosu, consateanul ce ii aduce la cunostinta planul fiilor sai.

Banul este noua valoare care o inlocuieste pe cea traditionala, pamantul, si in acelasi timp impune un nou mod de viata. Risipirea familiei duce la prabusirea morala a tatalui. Momentul culminant al acestei crize este meditatia de la hotarul lotului de pamant.

Tehnica amanarii este un alt concept al filozofiei de viata a lui Moromete, el incercand sa taraganeze orice decizie sau atitudine care nu ii convenea. Scena cu Jupuitu este magistral construita de narator, atmosfera, tensiunea, iritarea celorlalti fiind inadins provocata de Moromete pentru a se razbuna pe cei care nu intelegeau greutatile bietului taran.

In confruntarea finala, stapanirea de sine este arma lui Moromete, care spera pana in ultima clipa ca isi poate intoarce fiii de pe calea gresita. Aplica insa inutil o corectie baietilor, pe care ii bate cu parul, dar care sparg lada de zestre a fetelor, iau banii si covoarele si fug cu caii.

Ca efect al acestei lovituri Moromete devine "indepartat si nepasator", se retrage in sine, isi pierde placerea de a vorbi, sociabilitatea, fantezia si ironia.

In volumul al doilea, Ilie Moromete intra intr-o zona de umbra. Isi pierde prestigiul de altadata, autoritatea lui in sat se diminueaza, familia nu il mai asculta, vechii prieteni au murit sau l-au parasit, iar cei noi i se par mediocrii, incapabili sa poarte o discutie inteligenta.

In monologul de la sira de paie, el compara cele doua ordini ale lumii, cea veche si cea noua, de pe pozitia "celui din urma taran", reprezentant al unui cod etic si al unei filozofii condamnate la disparitie de timpul implacabil.

Parasit la batranete de Catrina, Moromete ramane doar cu fata cea mica si cu un numar de prieteni noi: Costache al Joachei, Giugurdel, Matei Dimir. Batran, aproape de 80 de ani, imputinat la trup, ratacea in nestire, cu ciomagul in mana, pe langa garduri, pe camp.

Moartea lui Moromete in finalul romanului simbolizeaza stingerea unei lumi. Ultima replica a personajului exprima crezul sau de viata, libertatea morala.

Particularitatile stilistice se contureaza din stilul narativ lent si rabdator, cu accente pe amanunte descriptive, pe detalii sugestive ale gesturilor si mimicii personajelor. Taranii lui Marin au independenta de miscare, de gandire, de exprimare, autorul nefiind prezent in determinarea reactiilor acestora, de aceea eroii sunt personaje-reflector.

Natura inconjuratoare ofera cadrul propice starii reflexive a personajului principal, Ilie Moromete reflectand asupra conditiei taranului in lume, asupra vietii in general, fie in fundul gradinii, fie pe lotul lui de pamant, cautandu-si linistea in singuratatea familiara a peisajului rural.

Prozatorul utilizeaza o gama narativa si psihologica larga, de la dialog la monolog adresat si monolog interior, autointrospectie, conferind romanului virtuti ale prozei de creatie si ale prozei de analiza psihologica.

Ca personaj literar, Ilie Moromete este o aparitie inedita, fascinanta pentru toti cei din jurul sau datorita magiei cuvantului. El este un om al pamantului, al satului traditional, o fire reflexiva, cel mai complex tip de taran din literatura romana prin adancimea si frumusetea spiritului sau.

"Ilie Moromete este o constiinta." (M. Ungheanu)