|
|
|
Expunde subiectul unei drame studiate.
Drama de Idei ACT VENETIAN, de Camil Petrescu.
Subiectul dramatic se desfasoara pe parcursul a trei acte, pe fundalul a doua tablouri, asa cum am
ilustrat mai sus. Insa intriga nu are aceeasi densitate de fapte ca in teatrul clasic, autorul preferand,
dintre limbajele scenice, textul, gestica, mimica personajelor, elementele de comunicare paraverbala
(intonatia, timbrul vocii), astfel ca miscarea scenica trece in plan secundar. Personajele
camilpetresciene se consuma in confruntari in care isi expun mentalitatile, in rememorari, in pasaje
autoreflexive.
Indicii spatio-temporali vizeaza crearea unui cronotop, Venetia degradata de la sfarsitul secolului al
XVIII-lea, in ultimii ani de dinaintea caderii ei ca republica. Centrul artelor de odinioara a devenit
aici un loc al lipsei de scrupule, al moravurilor reprobabile, al superficialitatii: preocuparea pentru
vestimentatie si pentru cosmetizare (este moda perucilor si a tenurilor pudrate), legea placerii,
teroarea Inchizitiei, demagogia celor ce pretind ca le pasa de soarta republicii, moda sigisbeiului
care insoteste doamnele din inalta societate la evenimentele sociale sunt numai cateva aspecte ce
recompun atmosfera epocii. Titlul puncteaza astfel scena actiunilor, autorul preferand un astfel de
fundal pentru a accentua antiteza dintre spiritul incapabil de compromisuri al protagonistului si
imoralitatea societatii in care traieste.
In scena, evenimentele evolueaza cronologic, dar exista secvente narative ce reconstruiesc trecutul
personajelor. Unele au rol de mise en abime, cum este secventa in care Nicola relateaza cum si-a
ucis sotia adulterina cu 17 lovituri de cutit, ceea ce anticipa evolutia relatiei Alta-Pietro; altele
lamuresc relatiile dintre cei trei componenti ai triunghiului erotic, asa cum sunt cele din Actul al IIlea,
in care aflam despre iubirea dintre Alta si Cellino.
Subiectul dramatic este construit gradat, schema dramei constand in succesiunea revelatiilor din
constiinta personajelor, ce mentine tensiunea scenica si are drept consecinta evolutia
protagonistilor, dinamica lor interioara, faptul ca situatia finala nu se suprapune celei initiale, ca in
comedie, unde conflictul se rezolva printr-o solutie de compromis. Expozitiunea ii prezinta pe
Pietro Gralla, Nicola si Alta in locuinta conducatorului flotei, discutand depre trecutul lor comun de
sclavi si pirati si despre treptele sociale urcate de Gralla pana la statutul actual. Intriga coincide cu
venirea lui Marcello Mariani, conducatorul fregatei Vellocitta, chemat de Gralla pentru a-i prezenta
stadiul pregatirilor pentru lupta de a doua zi. Desfasurarea actiunii vizeaza nu numai confruntarea
celor doi, ci si plecarea la lupta a lui Pietro, in timp ce Alta si Cellino se intalnesc intr-un chiosc pe
mare. Tradat de ceilalti capitani si inlocuit de Elmo, Pietro se intoarce la Alta, care ii marturisise lui
Cellino intensitatea sentimentelor ei de dragoste. Gestul Altei de a-si injunghea sotul reprezinta
punctul culminant, iar deznodamantul o infatiseaza ca pe o femeie dispretuita de ambele personaje
masculine, ce se afla acum succesiv in raportul de initiator-initiat: Pietro are de invatat de la Cellino
lectia adaptarii sociale, iar Cellino intelege ca superficialitatea nu se confunda cu esenta. In final,
Gralla pleaca pe mare, cu speranta de a-si regasi echilibrul interior.
