|
|
|
Evidentiaza elemente de compozitie intr-un text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu (doua elemente la alegere, dintre urmatoarele: titlu, incipit, secvente poetice, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta )
Secventa poetica: sir de imagini care se succed intr-o anumita ordine si formeaza un tot unitar, concentrand o idee literars. De exemplu, geneza universului constituie o secventa poetica. Secventa poetica este marcata la nivelul limbajului de conjunctia adversativa "dar" care schimba planurile, trecand de la secventa poetica a haosului primordial in care stapanea "eterna pace" la cea a genezei proriu-zise: preluand ideea genezei Universului prin miscarea atomilor in vid, autorul imagineaza crearea lumii prin miscarea unui punct central ce stabileste un raport intre cei doi termeni: haosul care este Mama si punctul care devine Tatal:
"Dar deodat-un punct se misca.cel dintai si singur.Iata-l!
Cum din chaos face muma, iara el devine Tatal."
Imaginile care se succed acestui sambure creator vin sa infatiseze nasterea lumii, desavarsind secventa poetica a genezei cosmice: "Negura eterna" se desface in "fasii", "rasare lumea, luna, soare si stihii", toate imaginile contribuind la nasterea vetii pe pamant, sociogonia constituind insa subiectul urmatoarei secvente poetice.
Relatii de opozitie: Multitudinea relatiilor de opozitie sub forma antitezei, procedeu artistic ce ocupa locul central in poezia romantica, vin sa argumenteze apartenenta poemului filosofic la romantism.
Se intalneste pe parcursul poemului:
opozitia (antiteza) intre timpul individual (masurabil, curgator,
ireversibil): "Doar ceasornicul urmeaza lunga timpului carare" ii timpul universal (eternitatea ): "Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate"
sub tutela lumii sunt prezentate imagini ale diferitelor categorii sociale
vazute in relatie de opozitie (antiteza), "Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!": ea vede mai intai "un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac / Cand la ziua cea de maine abia cuget-un sarac"; unul este preocupat de aspectul sau fizic ("cauta-n oglida de-si bucleaza al sau par") in timp ce altul "cauta in lume si in vreme adevar".
autorul aduce in continuare in prim plan "batranul dascal", face portretul
savantului simbolizand superioritatea omului de geniu, intreaga imagine fiind contstruita pe relatii de opozitie (antiteze) intre oamenii mediocrii preocupati de banalitati si batranul dascal:
"Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par,
Altul cauta in lume si in vreme adevar",
intre conditia precara a acestuia si preocuparile lui :
"Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic
Universul fara margini e in degetul lui mic"
Exista
Relatii de opozitie ideatice: "Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par /
Altul cauta in lume si in vreme adevar"
Relatie de opozitie la nivelul vocabularului: "Fie slabi, fie puternici, fie genii
ori neghiobi"
Relatiile de simetrie se intalnesc intre
Incipitul si finalul poemului, amandoua aducand in prim plan acelasi cadru nocturn
tipic romantic aflat sub tutela lunii.
Imaginea haosului primordial, a increatului, stapanit de eterna pace: "Si in sine
impacata stapanea eterna pace!" si cea de dupa stingerea Universului, "Caci in sine impacata reincep-eterna pace."
