BIOGRAFIA - IDEE LITERARA

BIOGRAFIA - IDEE LITERARA

Problema biografiei incepe sa se puna cu seriozita'.. in literatura romana abia de la Vietile lui Mihai Eminesc. (1932) si Ion Creanga (1938) de G. Calinescu, si ar fi exagera sa se sustina ca trecerea timpului i-a adus dezlegarea deplir.,'* Adevarul este ca nici ieri, nici azi, nu s-a putut realiza u: acord asupra "metodei' folosite, intre "documentaristi' t: "portretisti' prapastia fiind, s-ar zice, de netrecut. De fapt, controversa pleaca de la insasi confuzia conceptului de biografie, notiune veche, care a inceput sa fie studiata si analizat? sistematic abia in secolul nostru. Clarificarea deplina inca lipseste. Totusi, o serie de notiuni au devenit mai clare, mai bine documentate. Superstittia definitiei literare unilaterale, univoce, a disparut si ea. Dar adevaratul progres consta in precizarea si diversificarea obiectului biografiei : "viata' individului.

I. Recunoasterea principiului ca orice om duce ma; multe "vieti paralele' se dovedeste de cea mai mare insemni -tate pentru obiectul teoretic si practic al biografiei, "scriere-(gr. graphein) despre "viata' (gr. bios). Etica antica face o distinctie esentiala intre viata practica, activa, si cea teoretica ti contemplativa, de unde rezulta ca exista doua tipuri de vieti si, deci, doua tipuri fundamentale de biografii. Planurile s«' pot suprapune, interfera in total sau in parte. Nu insa si confunda : existenta exterioara ramine bine distincta de cea interioara, evenimentele fizice sint de o alta calitate decit cele morale.

In practica biografiei, aceasta realitate curenta este respectata, in mod empiric, inca de la inceputurile sale. Au trebuit si intervina, insa, o serie de observatii moderne despre psiho logia eului, ca definitia biografiei sa se revendice deschis d la noile analize, care recunosc diferite "euri' specializate, supra etajate, interdependente. Daca "exista un om interior ascun sub cel exterior, iar al doilea nu face decit sa exprime p primul', atunci devine limpede in ce consta programul biogra fului. Taine, mai mult chiar decit Sainte-Beuve, trebuie cita pentru consecventa si spiritul de metoda al concluziilor salo "Omul corporal si vizibil nu este decit un indice prin car studiem omul invizibil si interior'¹. Deci adevarata biografi--nu poate fi decit interioara, portretistica in sens moral. Situatia se complica si mai mult prin faptul ca, in cazul creatorilor. simpla biografie interioara se dovedeste insuficienta. Spiritul creator traieste o viata distincta, in sfera biografiei interioare. Prin urmare, in noile clasificari ale psihologiei (eul material, respectiv empiric, fizic, social si spiritual)², apare inca un compartiment, cel mai profund dintre toate : al "eului creator'', "liric' etc. - radical deosebit de cel "empiric' - obiectul adevaratei biografii a creatorului. Distinctia este repede acceptata. Ea devine chiarclasica.³Scriitorii-eseistiorevendica energic.⁴ Teoria biografiei ramine, totusi, in buna parte ezitanta. Explicatia sta in faptul ca orice diviziune precisa a studiului biografic atrage dupa sine o reierarhizare radicalaa directiilor sale. Ceea ce partizanii biografiei traditionale nu pot accepta dec'rt cu mare greutate.

II. In esenta, situatia se prezinta in termeni cit se poate de limpezi : daca "viata' se desfasoara pe trei planuri, iar existenta celor trei "euri' constituie o realitate indiscutabila, rezulta ca biografia nu poate fi decit de trei tipuri : vietii empirice, practice, ii corespunde biografia de fapte exterioare, de lip documentar-istoric ; vietii interioare ii corespunde biografia de evenimente "secrete', morale, intelectuale, de tip portretistic ; vietii creatoare ii corespunde biografia de evenimente spirituale, echivalente cu procesul de formare al operelor, al personalitatii artistice, de tip spiritual, genetic. Primele doua tipuri, bine consolidate, n-au nevoie de nici o pledoarie speciala. Nu acelasi este cazul biografiei "eului creator', ce impune unele precizari suplimentare.

intrevazuta inca de Sainte-Beuve, care observa deosebirea, dar si legatura interioara, dintre existenta incipienta, latenta, obscura, a perioadei de formatie ti cea realizata, "prima'' si "secunda' ⁵, biografia gestatiei, a producerii operei, constituie o revendicare permanenta a scriitorilor, cu viata stearsa, monotona, aparent superficiala. Flaubert traieste ca rentier, se inchide in casa ; dupa o calatorie de tinerete in Orient si citeva legaturi feminine destul de efemere, nu se mai intimpla in biografia sa, exterior vorbind, nimic. Impresia fundamentala, la suprafata, este de monotonie si absorbire totala in realizarea proiectelor literare. Proust, dimpotriva, duce o viata mondena, chiar snoba, cu numeroase legaturi protocolare, invitatii, baluri si ceremonii de pura conventie. Personajul pare a fi cu totul "social', lipsit de profunzime. Si totusi, si unul si altul stiu precis ca nu acesta este sensul vietii lor, ca adevarata lor biografie ramine ascunsa, ca evenimentele exterioare nu-i exprima nici pe departe. De unde si protestul categoric : dincolo de "existenta vulgara - arata Flaubert - exista o alta, una secreta, radioasa si iluminata numai pentru mine^{u ft}. Proust se dovedeste si mai precis : "O carte este produsul unui alt eu decit cel ce se manifesta in obiceiurile, societatea si viciile noastre. Acest eu, daca vrem sa incercam sa-1 intelegem, putem sa-1 surprindem numai in interiorul nostru, prin recreare, in noi insine.' '' Ceea ce echivaleaza biografia eului creator cu o adevarata operatie de recreatie critica. Biografia creatiei se confunda cu actul critic creator. Omologie intru totul acceptabila, care duce, practic, la negarea sau bagatelizarea biografiei literare intemeiate pe simpla cronologie de date exterioare. Dintre esteticienii "eului poetic', doar Croce trage aceasta concluzie radicala : personalitatea "poetica' a scriitorului nu se confunda cu personalitatea sa "practica'. Prima se identifica cu opera, a doua, cu totalitatea actelor sale istorico-biografice. Dovada ca doua personalitati fizice bine distincte (fratii Gon-court, Meilhac si Halevy, Erckmann si Chatrian) pot produce o singura opera, cu personalitate estetica unica. Ducind mai departe aceasta constatare, rezulta ca biografia unui om de stat se confunda cu insesi faptele sale publice, reprezentative pentru destinul sau istoric ; campaniile, victoriile, exilul lui Napoleon sint chiar existenta sa biografica si asa mai departe. A nara toate aceste evenimente inseamna a face istorie. De aici, incheierea paradoxala : un barbat ilustru prin creatiile sau faptele sale nu are propriu-zis "biografie'. In primul caz, ea se confunda cu studiul estetic al operei. In al doilea, cu povestirea faptelor sale istorice incadrate intr-un "scenariu epic', deci cu insasi istoria. Astfel pusa problema, ca obiectivare a unei personalitati distincte intr-o opera {literara, politica etc), biografia nu se poate constitui ca gen autonom, lasindu^se absorbita fie de critica literara, fie de istorie. ⁸ Obiectivul criticii genetice, restrins la "biografia' unei singure opere, pleaca de la aceleasi premise, aplicate doar pe durata unei secvente creatoare.

Unitatea si interdependenta celor trei euri corecteaza acest autonomism excesiv, de reformulat in sensul urmator : daca dintre cele trei "etaje' ale eului, biografia spirituala este, efectiv, cea mai profunda si mai reprezentativa, ierarhizarea nu anuleaza citusi de putin posibilitatea solidarizarii eului social, psihologic si moral, de cel creator. Dovada, intre altele, cazul lui Goethe, in biografia lui Fr. Gundolf, intitulata pur si simplu Goeihe, expresie - in viata si opera - a aceleiasi forte sau "demonii' creatoare. Ramine insa bine stabilit principiul ca interrelatia eurilor este irepetabila ; ca intre diferitele euri pot exista antagonisme, conflicte ; ca, prin renuntarea sau diminuarea unui eu, suprimam sau comprimam implicit si biografia sa virtuala ; si ca, in concluzie, raporturile dintre cele trei tipuri de biografii posibile corespund in substanta relatiilor existente dintre cele trei euri ale personajului.

in sfirsit, la intrebarea centrala : de ce scriem si citim biografii, care este impulsul biografic specific ?, se poate raspunde in acelasi mod : biografia documentara-istorica satisface cunoasterea istorica . ("ce s^a intlmplat', "cum a fost in realitate') ; cea portretistica raspunde preocuparii de analiza, clasificare si tipizare morala, curiozitatii integrale pentru om ¹⁰ ; cea spiri-tual-genetica, tendintei subtile de descifrare, reconstituire si definire critica a personalitatii artistice, exercitiu de simpatie, afinitate si transpunere creatoare. in mod practic, cele trei biografii se intrunesc intr-o rezultanta comuna, cu accentele deplasate pe un plan sau altul, dupa imprejurari. De unde, constatarea ca nu exista biografii integral "pure', ci numai ..mixte', o biografie "morala' sau "estetica' fara un minim de referinte istorico-sociale fiind practic imposibila.

III. Biografia de tip istoric reprezinta, intr-o prima faza, un gen polivalent, o combinatie de mitologie, istorie si literatura, evoluata prin disociere si autonomizare progresiva. Sensul deplasarii este comun intregii literaturi, de la sacru spre profan, iar in interiorul sferei laice, de la istorie spre morala si literatura, prin desprinderi si delimitari succesive. Rezultatul este specializarea si interiorizarea continua : in sfera istorica, biografia personajului istoric tinde sa faca loc personajului comun, individual, "anonim' ; in sfera morala, biografia se transforma treptat in portretistica, termenul final fiind autobiografia, imaginea omului despre el insusi, printr-un act de pura autoreflexie ; in sfera literara, in sfirsit, personajul biografic tipic devine, la un anumit moment istoric, eroul literar, creatorul, biografia prefacindu-se intr-un capitol de istorie literara. Acest mic tablou are caracter sistematic, nu "istoric'. Verificarea pe texte este, insa, oricind posibila.

1. Orice zeu, erou, intemeietor de religie, are "biografia' sa mitica, legendara, fantastica, atit de elastica si de receptiva, incit ea incorporeaza o serie intreaga de elemente colaterale, traditionale, inclusiv "istorice', supuse procesului esential de mitizare si sinteza. in aceasta faza, "biografia' constituie in acelasi timp document "teologic', ritual, elogiu si monument funebru. Theogonia lui Hesiod este un text clasic, Metamorfozele lui Ovidiu, tot unul clasic, cu adieri laice, antropomorfismul alunecind adesea in anecdota erotica. Vietile lui Buddha si Mahomed pleaca de la realitatea istorica a personajelor, hiperbolizate si mitizate pe dimensiuni enorme. Sint, de fapt, primele "hagiografii' celebre, gen pe .care crestinismul il transforma intr-un exceptional instrument de apologie si conversiune. Ce sint altceva cele .patru evanghelii decit patru biografii ale lui Isus, vazut din diferite unghiuri, bun exemplu de diversificare inevitabila a perspectivei biografice, chiar daca imperceptibila si constrinsa de aceeasi optica spirituala ? Acta sanctorum, martirologia, hagiografia medievala continua aceeasi veche traditie. ' Ea reapare in toate tendintele de "divinizare' a personajelor politice, inclusiv moderne, intrate sau introduse propagandistic in legenda. Plutarh, biograf profesionist, cind incepe sa desparta legenda de istorie : "Iar cele ce urmeaza [] le chivernisesc poetii si mitografii si nu prezinta nici o incredere si nici o lamurire' (Teseu, I), adopta o pozitie mai lucida, mai intelectualizata. Sofistii, la fel. Cultul celebritatilor cunoaste accente de panegiric sacru si in Renastere. Multe glorii looale

sint comparate - bombastic - cu sfintii. Ceea ce predomina este conceptul de panteon universal, constituit erudit, deci laic, de poetii umanisti.¹²

2. Personajul istoric, la rindul sau, devine erou de biografie prin intreaga sa activitate si participare la desfasurarea istoriei. Din care cauza, evenimentul biografic si istoric tind sa se confunde, sa se integreze in aceeasi ordine, perspectiva si metoda de studiu. Si atunci cind rolul personalitatii in istorie are un caracter de exponenta, de "agent' al unor forte si legi obiective, in spirit marxist¹³, biografia "agentului' se dovedeste necesara, fie si ca simpla demonstratie documentara a determinismului istoric. Cu atit mai mult in cadrul conceptiei eroice si personaliste traditionale a istoriei, introdusa de istoricii antici greoo-romani, care sint si intemeietorii biografiei istorice : Isocrate (Elogiul lui Evagoras), Xenofon (Ciropedia), Salustiu (De conjuratione Catilinae), Suetoniu (De vita duode-cim Cesarum), Tacit (De vita Agricolae) si, mai ales, Plutarh, autorul celebrelor Vieti paralele. De altfel, tot in legatura cu Plutarh, apare si termenul modern de biografie (format inca in perioada alexandrina), mai intii la Dryden (1683), in latineste (biographia) si englezeste (biography). in limba germana cuvintul este atestat in 1709, dar dictionarele secolului al XVIII-lea il accepta numai cu mari reticente. In sensul actual, el este primit abia in 1771 de Dictionarul Academiei Franceze : "Histoire de la vie des particuliers' ^u. Biografia continua sa fie si azi, in mod fundamental, un gen "istoric'. Fapt inevitabil. Citeva realitati simple si esentiale nu pot fi niciodata uitate : existenta obiectiva, nu imaginara, a eroului ; ordinea cronologica a vietii traite si povestite ; dimensiunea si semnificatia istorica a actelor si operelor sale ; coerenta, sensul si "destinul' oricarei biografii istorice. Fara aceste elemente, biografia nu se poate constitui ca opera scrisa, oricit talent literar si patrundere psihologica ar avea sau n-ar avea biograful. Baza o constituie, in orice imprejurare, relatarea unor date, fapte consumate, evenimente memorabile, cauze si efecte cu audienta sociala. Numai pe aceasta infrastructura se poate construi o biografie, si cine o ignora poate avea o mentalitate (perfect legitima) de literat sau de moralist. Nu insa si de biograf-istoric, initiatorul, organizatorul si "patronul' traditional al oricareibiografiiposibile.Goetherezumaintr-oformula

Le Vite dei piu celebri pitfori, scultori e architetti de Vasari definesc tn mod memorabil acest tip de biografie : prima include si o apologie a poeziei si chiar un fel de "teorie' a literaturii (cap. XXI-XXIV); cea de a doua urmareste totodata sa demonstreze valoarea picturii si a sculpturii, In comparatie cu arhitectura (Proemio, cap. XXI). In secolul al XVIII-lea, in special in Anglia, genul biografiei istorico-literare este constituit pe deplin, prin numeroase Life si Lives of the Eriglish Poets, dintre care cele mai vestite sint scrise de Dr. Samuel Johnson (1783). Pentru ca o astfel de biografie sa fie nu numai posibila, dar si necesara, trebuiau intrunite clteva conditii : o constiinta bine consolidata a personalitatii creatoare, o "democratizare' a biografiei, o sensibilitate dezvoltata pentru individualitatea umana, o libertate reala de exprimare, caracterizare si judecata literara. Importanta lor se verifica mereu, inclusiv in epoca actuala, in toate literaturile evoluate.

Unele dintre aceste tendinte incep sa fie surprinse si la N. Baleescu, intemeietorul biografiei romanesti moderne, cu eroi din sfera politica, dar si "literara' (Ioan Tautu, Ioan Can-tacuzino. Constantin Cantacuzino, Miron Costin). In 1846, el planuia, in colaborare cm M. Kogalniceanu, "un dictionar biografic, care sa cuprinda vietile celor mai insemnati romani din toate partile si din toate veacurile'. M. Kogalniceanu pregatea,

inca din 1843, un dictionar istoric asemanator. Semn ca ideea patrunsese efectiv in constiinte.^ie

Sensul interior al biografiei de tip "istoric' fiind largirea continua a sferei si razei vizuale, punctul ultim al acestei dilatari consta in cea mai radicala substituire posibila : a personajului istoric prin personajul pur si simplu, anonim, obscur, "erou' nu mai putin legitim de biografie. Miscarea este inscrisa in insasi logica desprinderii si izolarii progresive a individului de anonimatul istoriei. Coleridge are o astfel de intuitie inca din 1797 ¹⁹, punct de vedere acceptat de intreaga teorie moderna a biografiei, care incepe sa admita in preocuparile sale si viata indivizilor reali, neinsemnati istoric, dar interesanti biografic. ²⁰ Virginia Woolf practica The Life of the Obscure, ipoteza primita si de Andre Maurois : viata unui anonim poate fi la fel de pasionanta ca a lui Cezar, chiar daca ea ridica biografului dificultati serioase de documentare.²¹

3. Vocatia istorica a biografiei vede in document conditia sa materiala fundamentala, fapt cum nu se poate mai legitim. Fara izvoare nu exista biografie. Ceea ce nu inseamna citusi de putin ca biograful ar fi un simplu cautator de acte de arhiva. Totusi, el nu are dreptul sa le dispretuiasca atit timp cit profeseaza despre eroul sau o viziune istorica, intemeiata pe fapte atestate documentar si controlate critic. Fireste, calitatea izvoarelor ramine oricind foarte variabila. Conceptia despre valoarea lor a evoluat enorm. Plutarh pleaca de la traditie si anecdote istorice. Vasari foloseste in plus amintiri personale, marturii contemporane, diferite "documente'. Brantame, tot in Renastere, pune la contributie, in ale sale Vies des Dames galan-tes, anecdote de zvon puhlic si multe elemente de memorialistica, biograful scriind in cunostinta de cauza. Boswell, autorul celebrei The Life of Samuel Johnson (1791), are o mentalitate de martor ocular, lipsit de orice ambitii literare. ²² Noteaza convorbiri in stil de cvasi-reporter, citeaza diferite acte, foloseste corespondenta etc. Modernul Barres (exemplu dintr^o suta) scrie despre Greco ou le secret de Tolede in functie de mediu, de temperatura morala a cadrului fizic, tratat ca element biografic esential. Tendinta actuala cere elaborarea unei adevarate "tehnici' a materialului biografic : adunat, triat, interpretat dupa toate regulile "artei' istorice.^2S De unde, s-ar intelege ca o buna minuire a izvoarelor dezleaga intreaga problema a biografiei. Paptul este adevarat, dar numai In parte. In plus, nu peste tot exista aceeasi experienta, evolutie si traditie biografica. Situatia literaturii noastre o dovedeste.

Cine crede ca pozitivismul istoriei literare a disparut odata cu Bogdan-Duica se insala. Acesta pleaca de la convingerea ca, pentru elaborarea unei biografii, monografii etc, este necesara stringerea prealabila a tuturor documentelor posibile. Utopie curata, de buna seama. Totusi, punctul de plecare a fost si ra-mine intemeiat. Esential este a nu-1 exagera pina la caricatura. Ideile lui G. Calinescu despre biografie, invocate adesea pentru ilustrarea pozitiei contrare, sint in realitate mult mai nuantate. Mai intii, el recunoaste : "Nu pot sa declar in chip simplist ca cercetarea exhaustiva este de osindit'. Limita nu poate fi decit una singura : "Scopul biografiei este viata, nu faptele, si, cind sint destule fapte pentru a intui viata, biografia devine legitima'²⁴. Esential este, deci, a ne procura destule documente, notiune extrem de relativa, de precizat in fiecare caz in parte. A pretinde contrariul inseamna a face speculatii goale, a nu fi scris niciodata o biografie.

Mica noastra experienta in legatura cu Viata lui Alexandru Macedonski confirma aceeasi situatie. Ea nu putea fi scrisa dintr-o data, fara un serios efort documentar prealabil, cu atit mai util in cazul unei biografii coplesite de legende si prejudecati. ²⁵ Documentarea continua si azi in mod legitim, si editia a doua a lucrarii va demonstra intreaga sa necesitate. Abia la acest stadiu biografia incepe sa devina "saturata' : cind toate punctele nodale ale unei existente sint pe deplin elucidate din perspectiva coerenta a biografului, singurul calificat sa decida. El n-are a primi nici "lectii', nici "indicatii' de la jurnalistii literari, care n-au redactat in viata lor o singura pagina biografica, necum o intreaga biografie. In cultura, in istoria literara, in biografie, exista o serie de etape necesare, care nu pot fi escamotate. Documentul biografic ramine mijloc, nu scop. Este insa ridicol cine-si propune scopuri fara mijloacele trebuitoare.

In foarte multe imprejurari, biograful nu urmareste sa ofere decit o sistematizare de date documentare, ca "izvor' istoric al viitoarei biografii de tip moral sau critic. A-i refuza orice merit constituie o nedreptate. Biografia arida, de simple informatii materiale, nu constituie prin ea insasi o eroare, cit timp obiectivul sau ramine strict si declarat "documentarist'. Eruditul colectionar nu devine iritant decit atunci cind vi> -i Xcnofon este un manual de educatie propus monarhului antic ; Vita di Castrucdo Cas-tracani de Machiavelli, la fel, condotierului clin Renastere. Plu-tarh, istoricii romani ofera modele de virtuti, mari lectii de formare a caracterului, bine insusite de revolutionarii francezi de la 1789. Secolul al XVIII-lea, foarte educativ in intentii, cultiva aceeasi conceptie despie biografie²⁸, intilnita si la filozofi ca Schopenhauer²⁹ si chiar la teoreticienii moderni'⁰. Regasindu-se intrun erou biografic, cititorul se modeleaza spiritual, trece printr-un proces de katharsis. Transpunerea intr-o alta psihologie ii da sentimentul "egalitatii' ^3I, evaziunii, suprimarii biologiei apasatoare, inutilului. ³- Trairea gratuita intr-un alter ego are efecte purificatoare, terapeutice, din cele mai salutare Visindu-ne "om mare', devenim "mari', macar pe durata visului nostru biografic.

IV. Biografia de tip moral isi propune sa patrunda si sa evoce existenta edlui interior, viata psihologica, individualitatea morala a eroului, printr-o deplasare a observatiei de la vraxis la ethos. In Iovul istoriei exterioare, de actiuni si evenimente, apare istoria interioara, a devenirii unui caracter, formula personalitatii unice. Plutarh este primul autor care-si propune, in mod sistematic, acest program, realizat intr-o constructie de mari proportii, neegalata Sn fond nici pina azi : "Aici

- in Vietile paralele (n.n.) - noi nu scriem istorie, ci povestim vietile unor oameni', in notele lor specifice : "Trebuie sa catam sa ne dam mai bine seama de semnele osebitoare ale sufletului si, de ele calauzindu-ne, sa zugravim viata fiecaruia, lasind in seama altora istorisirea faptelor marete si a bataliilor care au uimit lumea' (Alexandru, I). Cit de "modern' este acest proiect rezulta din intregul sens al analizei interioare, preocupata sa surprinda "caracterul si temperamentul ascuns' nu numai al eroilor, dar si al istoricilor anteriori (Nicias, I). Investigatia in zone latente, obscure, "abisale', tine de cea mai buna intuitie si tehnica biografica, anticipata cu o exceptionala luciditate.

Este cazul a reduce la proportii reale pretentia atitor biografi moderni de a fi "descoperit' ei existenta eului interior, o realitate bine observata, studiata si povestita in sferele cele mai "clasice' ale literaturii. intreaga biografie a Renasterii are ca substrat mobilul intim al gloriei. Conceptul - central - constituie o motivare morala integrala, nu numai la eroii epocii si la biografii lor, dar si la istoricii moderni ca J. Burckhardt, care profeseaza despre biografie tocmai o astfel de conceptie, intemeiata pe "simtul individualitatii personajului'³³. Dr. Johnson cere, la fel, "cunoasterea morala', studiul "caracterului real al omului' (1752), principii pe care Boswell le citeaza si le aplica integral biografiei criticului.³⁴ Taine vede in "omul viu', concret, exterior si interior, nu numai obiectul oricarei biografii, dar si al istoriei. Omul moral este investigat si definit in "cen-trul'^L sau determinant, in "grupul de facultati si sentimente care produce restul'³⁵. Conceptia este foarte raspindita in secolul al XIX-lea³⁶, determinist si psihologist prin definitie, cu bune intuitii ale biografiei interioare, impinsa pina la limita specificului ireductibil, a substantei morale inefabile, "imensitatii spirituale', "ideii fixe', radical opusa biografiei de "evenimente si aventuri'. Textul fundamental apartine lui Bauielaire : "Biografia unui om, ale carui cele mai dramatice aventuri se petrec in liniste sub cupola creierului sau, constituie o lucrare de un ordin cu totul diferit' (Theophile Gautier, 1861, L'Art roman-tique). Formula "biografiei critice', a "biografiei morale oonti-nui', a "istoriei sentimentelor' eroului, fireste, nu intirzie sa apara.³⁷ Nu era neaparat nevoie de Andre Maurois si de altii ca sa ni se repete toate aceste adevaruri, devenite de mult locuri comune. ^3B

biografi.'i istorkv autonome, rwunoaste, alaturi de un ,.b. _s n storico', existenta unui acut ..bisogno morale', tradus prin necesitatea "tipizarii si clasificarii psihologice', satisfacuta prin eroi imaginari, desprinsi din realitatea obiectiva ori din mijlocul documentelor istorice.' Deci eterna tendinta de tipizare morala, tradusa inca din Antichitate prin vieti exemplare sau ilustre, latenta in orice biografie de vieti "frumoase'', prototip al unei spete cu un singur individ caracteristic.

Cit de clasica, de putin "inedita'', este in fond esenta conceptiei despre biografie a lui G. Calinescu intelegem abia acum "Biografia infatiseaza pe un individ in depanarea existentei lui ca exponent al unei virtuti. Eroul sau geniul este un viteaz, un administrator, un cercetator, un artist. Viata eroului de biografie este prin aceasta exemplara si are putere educativa, fiindca oricit nu toata lumea se naste un geniu, oricine contine in el simburele oricarei virtuti, pe care-1 poate dezvolta/ '. Azi chiar mira. intr-o oarecare masura, reluarea acestor teze, atit de indepartate de psihologia moderna, cu totul straina de viziunea caracterelor liniare, stabile, unitare. Adevarul este ca G. Cali-nescu vine in biografie cu mentalitatea romancierului traditional, obsedat de tipuri canonice ("eroul devine tip'), simple pretexte de creatie ("creatorul cauta aspecte biografice partiale, spre a le supune mai usor unei idei concrete'), viziune dublata de ambitii moraliste : "Voltaire a scris Carol al X//-lea cu o documentatie solida si azi, si a facut totodata opera de moralist, de care nu-i in stare un profesor'⁴¹. Viciul conceptiei sta tocmai in programul sau, care implica riscul schematizarii, demonstratiei morale abstracte.

Nu trebuie omis faptul ca biografia interioara moderna propune o definitie diametral opusa, ceea ce nu inseamna citusi de putin parasirea zonei de observatie morala. Eroul se releva plin de contradictii, proteic, amorf, imprevizibil, greu de clasificat intr-o categorie. Totalitatea vietii sufletesti poate fi foarte "dialectica', raminind nu mai putin concreta. insusi Plutarh amesteca "virtutea sau cusurul' (Alexandru, I), si impresia pe care o lasa multe din Vietile paralele este, de fapt, contrastul, oscilarea morala, ceea ce nu vrea sa spuna labilitate. Individul, si cu atit mai mult omul superior, este mult prea complex pentru a fi redus la o formula, recomandare pe care azi n-o mai face nimeni.⁴² Din care cauza, adevarata biografie "moderna' devine inevitabil stufoasa, condusa pe multe planuri, plina de inconsecvente si mutatii, dosar cu numeroase compartimente, care tind sa rupa unitatea constructiei. De unde hipertrofierea episodului, secventa morala autonoma, elucidata progresiv. Am amintit de The Life of Samuel Johnson de James Boswell, deloc "tipologica' si totusi "moderna'. Maurois ramine inca destul de "clasic'. in schimb, cele doua volume despre Proust ale lui George D. Painter (1965) sint, efectiv, in "traditia' Boswell. Nu afirmam ca Viata lui I.L. Caragiale de Serban Cioculescu este "mai buna' decit Viata lui Mihai Eminescu de G. Calinescu. Dar oarecum "mai moderna' ca stil de constructie, fie si empiric, poate am spune ca este.

Nu trebuie neglijata nici rasfringerea unor filozofii moderne asupra conceptiei biografiei interioare. Daca este adevarat, cum spune si William James, ca "orice filozofie e expresia unui temperament', devine evident ca doctrina nu poate fi explicata decit prin om. "Sistemul cuiva - deduce Mihai Ralea - e o caracteristica expresiva a unui individ, o semnificatie caracterologica.'⁴³ Unamuno, filozoful "omului concret, in carne si oase', opune istoriei filozofiei universitare, traditionale, aceeasi conceptie : "Biografia intima a filozofilor, a oamenilor care si-au consacrat viata filozofarii, nu ocupa decit un loc secundar. Si tocmai aceasta biografie interioara ne explica cele mai multe lucruri.' ⁴⁴ Profesat cu consecventa, acest ,,biografism' integral poate sa rastoarne intreaga perspectiva nu numai a filozofiei, a literaturii, dar sl a culturii. Explicata din interior, prin reactii temperamentale, impulsiunisecrete,"trairi',"existente',

opera spiritului se umanizeaza, devine inevitabil portretistica,

deci "artistica'.

Ideea "portretului' moral si fizic trece si ea drept o descoperire moderna, ba unii inocenti o cred cu sinceritate chiar specific "calinesciana'. Si totusi, pina si Plutarh intelege sa scrie "asemenea pictorilor care prind insusirile deosebite ale unui om, catind sa vada cum arata la fata si cum ii e privirea' (Alexandru, I) Colectia de biografii romane ale lui M. T. Varro se intituleza Imaginez. Cine nu stie ca Sainte-Beuve face "portrete' cu o constiinta foarte precisa a genului ?¹⁵ Taine, la fel, se considera portretist, invocind exemplul "picturii care trebuie sa se schimbe o data cu personajul'⁴⁶. Ce vrem sa demonstram ? Ca preocuparea portretistica la G. Calinescu este legitima, excelenta, nu insa si "originala'. Trebuie recunoscut deschis, totusi, ca intr-o perioada de imbicsita factologie documentaristica, astfel de declaratii au avut un efect salutar : "Nimic fictiv n-a intrat in tesatura acestei carti si daca ceva poate avea aerul unei literaturi, aceea nu este decit incercarea de a scoate din naratiune si analiza portretul lui Emineseu'. Sau : "Ca si in cazul lui Emineseu, am incercat a face portretul lui Creanga interpretind documentele' ⁴⁷, "admis fiind oricum ca biograful se ocupa cu viata cerebrala a artistului' ⁴⁸. Ceea ce se intoarce la binecunoscuta tendinta biografica de asimilare a spiritului vietii eroului cu spiritul operei. In ce masura este legitima o o asemenea teza ?

V. Profesata cu consecventa, biografia de tip spiritual, a eului creator, urmarit genetic in totalitatea determinarilor si fazelor sale, duce la refuzul categoric al biografiei de fapte si date. De unde : 1) Asimilarea vietii creatorului cu istoria interioara a spiritului creator, respectiv a operelor ; 2) Echivalarea biografiei cu examenul critic al operei, condus in ordinea aparitiei creatiilor, conform cronologiei reale, interioare, adesea radical diferita de accidentele publicistice. Daca aceasta este realitatea, orice omologie dintre viata exterioara, superficial biografica, oricit de interesanta si "portretistica', si opera se exclude de la sine.

Prestigiul lui Sainte-Beuve, Taine si al celorlalti adepti ai solidarizarii dintre "viata si "opera' (de unde si tipul clasic de biografie Viata si opera) continua sa fie mare, in ciuda unor obiectii din cele mai serioase. Exista foarte multi scriitori cu

existenta stearsa, banala, total nesemnificativa, a caror opera nu poate fi raportata, dedusa sau explicata printr-o viata lipsita total de "biografie'. Existenta lor se consuma exclusiv pe plan interior, in jurnale intime sau direct in creatie. In acest sens, Voltaire are dreptate : "Viata unui scriitor sedentar este toata in scrierile sale' '. Multi creatori, constienti de mediocritatea vietii lor exterioare, refuza pur si simplu o astfel de "biografie', care nu numai ca nu-i exprima, dar chiar ii si compromite. Mallarme nutreste astfel de convingeri, Banville de asemenea : "Un poet n-are alta biografie decit operele sale'. In aceasta ipoteza, devine evidenta insasi ca unica biografie posibila, legitima, este aceea a spiritului interior, consumata in penumbra, pe plan de constiinta⁵⁰, sau obiectivata in opera. Deoarece intreaga personalitate poetica a poetului trece in poezie, in sensul conceptiei lui Croce, la noi a lui Tudor Vianu : "Istoria vietii unui scriitor este, in primul rind, istoria operelor sale' ³¹.

A recunoaste solidarizarea vietii sufletesti a individului creator este una. A respecta existenta specifica a diferitelor "euri' si, in special, a eului creator, in esenta si manifestarile sale fundamentale, cu totul alta. Or, tocmai aceasta distinctie ignora sau neaga partizanii solidarizarii dintre viata si opera, intr-o serie de cazuri celebre, disparitia documentelor biografice nu poate fi inlocuita nici prin cel mai acut examen al operei. Este cu neputinta sa reconstituim biografia reala a lui Shakespeare sau Cervantes din opera, care-si absoarbe integral si definitiv autorul. Pentru a nu mai aminti de o serie intreaga de fenomene binecunoscute psihologiei creatiei : transfigurarea, masca, minciuna, compensatia, inventia, iluzionarea (v. Creatia, IV, 2 ; VII), care se opun categoric oricarui paralelism, asimilari sau identificari riguroase cu realitatea vietii. intre viata si opera, opera are totdeauna dreptate : ea este libera, in timp ce viata este supusa constringerii.⁵²

In lumina acestor argumente cad ambele postulate : al biografiei scoase din opera si al criticii biografice .care "explica' opera prin biografie. G. Calinescu le afirma pe amindoua si, daca-1 citam inca o data, faptul se datoreste calitatii sale de eminent teoretician al biografismului roman. Totusi, adevarul este altul, si nu acesta : "Nu se poate scrie biografie decit despre un creator mort de mult, indepartat fiziceste de timpul nostru,

asupra caruia documentele directe, afara de opera (s.n.), au pierit in cea mai mare pante'. Cine s-ar risca sa scrie biografia lui Homer numai in baza lliadei si Odiseii ? Dar a lui Cantemir ? Si chiar a lui Caragiale, Eminescu si Macedonski, exemple care dezmint teza prin insasi existenta biografiilor respective, intemeiate fundamental pe document, nu pe opera, care doar sugereaza o proiectie ideala, un portret absolut, nu unul confirmat obiectiv, documentar, singurul care poate articula o naratiune biografica.

Nici teoria simetrica, a "succesiunii de momente superioare sufletesti explicind opera' ^5S bis, nu se sustine. De o explicatie cauzala propriu-zisa nu poate fi vorba in nici un caz, intrucit fenomenele artistice nu se explica, in planul estetic, decit numai prin fenomene de ordin artistic. Criticul insusi combatuse anterior aceasta eroare : "A explica in critica nu inseamna a arata cauza exterioara a emotiei artistice, cauza adevarata a emotiei fiind insasi existenta operei de arta' ⁵³. Biografismul critic reprezinta o teorie perimata, iesita din circulatie, respinsa de M. Dragomirescu in esenta, eu bune argumente, inca de la sfir-situl secolului trecut. ^M Si totusi cit de tenace, de vreme ce pina si la Croce apare o definitie ca aceasta : "Viata, sau procesul spiritual in care omul isi exprima sau isi configureaza propria sensibilitate, isi determina si isi particularizeaza propria gindire, isi afirma in actiune aspiratiile sale si explica (s.n.) in esenta germenul pe care-1 poarta in sine, actualizind, mai mult sau mai putin estetic, dar totdeauna substantial, propriul sau ideal' ⁵⁵. Este insa evident ca, in acest context, "a explica' Inseamna a ilustra, a realiza esenta vietii spirituale a eroului biografiei, "explicarea', constituind doar transpunerea, concretizarea, desfasurarea in timp, intr-o opera, a eului creator potential. Ceea ce nu insemneaza ca explicatia stiintifica nu-si pastreaza intreaga sa valabilitate in istorie, sociologie, psihologie, in toate celelalte stiinte ale spiritului.

VI. Intr-o literatura si publicistica lipsite de o mare traditie biografica precum a noastra, se face prea mare caz de ideea de creatie, printr-o contaminare literara evidenta, exagerata. Biografia trece drept "creatoare' cind este scrisa "frumos' (stilistic), s-ar citi "ca un roman', ar dezvalui "talentul' autorului etc. Fara indoiala : orice buna biografie este si o creatie, desi problema teoretica a biografiei nu se reduce numai la

"creatie'. In plus, adevarata creatie biografica nu depinde, substantial vorbind, nici de stil, nici de procedeele romanesti, nici de talentul de literat al biografului. Talentul biografului tine de o speta aparte, a carei vocatie se verifica printr-o serie de note specifice.

1. Esentiala este, mai presus de orice, capacitatea de distantare, de curiozitate si contemplare detasata a eroului, specifica oricarei creatii (v. Creatia, VI, 2). O atitudine nici superioara, nici distanta, nici afectiva, ci lucida, de simpatie rece si edificata. Stim ce se va intimpla, stapinim perspectiva intregii desfasurari a existentei personajului si o descoperim etapa cu etapa, in spirit obiectiv. Ceea ce nu exclude nici afectiunea, nici critica, nici adeziunea, nici negarea. Dar totul urmeaza sa decurga in conditii de reflectare, clarviziune si de realizare. Viata transformata in reprezentare.

Avind de a face cu un scenariu epic, in desfasurare progresiva, cronologica, biografului i se cere spirit narativ, capabil de ritm, suspense, o buna tehnica a secventei, in genere toate conditiile literaturii epice (v. Epicul, IV, V), disciplinate prin rigoarea cadrului si a schemei istorice. Din care cauza, orice buna biografie, fie cit de exacta, sugereaza ,,literatura', prin adoptarea procedeelor naratiunii, intersectind "romanul', fara insa a se confunda cu el. Uneori chiar si "epopeea', asimilare pe care Boswell o crede posibila si legitima.⁵⁶

Tema biografiei fiind unitara, traiectoria unei singure personalitati, lucrarea urmeaza a fi conceputa si realizata in mod organic. Cine nu este capabil de sinteza nu poate fi un bun biograf. Chiar daca existenta eroului e plina de incoerente si contradictii, biografia nu poate fi decit coerenta si coordonata. Montaigne deplange tendinta de reducere la unitate a biografilor, care-si formeaza despre personaje "une constante et solide contexture', gresita dupa el, dat fiind tipica inconstanta si inconsecventa umana (Essais, L, II, Ch. I). Dar aceasta tehnica devine inevitabila, din perspectiva oricarei retrospectiuni istorice. Ea este cu atit mai indreptatita in cazul eroilor care-si modeleaza existenta, 5si impun un rol, o masca, un mod de a fi, disciplina care unifica si determina o rezultanta, o directie morala unica.

De unde marea, hotaritoarea insemnatate a logicii biografice, a surprinderiisidefiniriiunui sens,a unui"destin'.

Fara finalitate nu exista unitate biografica. Numai talentul biografului o poate surprinde. Si daca atributul de "creator' isi are o motivare, ea se refera mai ales la aceasta capacitate, care tine in acelasi timp de prestiinta, intuitie artistica si putere de sinteza. Biograful are o viziune anticipata a intregii desfasurari, cunoaste importanta unor evenimente, pe care eroul sau le ignora si el incepe sa-si organizeze reconstituirea pas cu pas, in functie de aceste repere. Orice viata .bine conturata prezinta o anume unitate "stilistica'. Un numar de teme si leitmotive revin periodic ⁵⁷ si arta biografului consta in integrarea lor intr-un scenariu articulat : "O biografie este buna, substantial stiintifica - observa si G. Calinescu - atunci cind toate momentele ei apar ca momente coerente de manifestare a unui erou'⁵⁸. Ideea de structura biografica propune aceeasi metoda : unitate latenta, coerenta interioara, interdependenta functionala ete. Sensul unei existente poate fi difuz, spectacolul oferit este adesea al unei mari incoerente. Si totusi, chiar si in interiorul celei mai descusute biografii staruie un fir conducator, o explicatie "secreta'. Pentru ca sa existe coerenta biografica, tipul moral cristalizat, exemplar, nu este deci obligator. Dimpotriva, s-ar putea spune ca talentul biografului se verifica mai ales in astfel de oazuri haotice, disperate.

Orice viata fiind irepetabila, tema insasi a biografiei ii asigura o buna premisa creatoare. Eroul biografic se defineste prin trasaturi unice, originale, sau nu exista. Numai in felul acesta el poate sa "traiasca', sa constituie o "personalitate', un "om viu'. Programul pare a fi tipic romancierului, memorialistului, portretistului literar clasic, si adevarul este ca mai toti biografii moderni, incepind cu Boswell, si-au impus astfel de obiective funciar "literare'.⁵⁹ De unde, preocuparea detaliilor revelatoare, de a caror importanta isi da bine seama si Plu-tarh (Alexandru, I) ; a notelor caracteristice, cu valoare in acelasi timp estetica si de cunoastere ; a imaginilor particulare, vii, plastice, seva oricarei bune biografii, plina de "scene' si "anecdote'. Functia lor este in acelasi timp moralista si "roma-nesca'. Doar ca eroul are o existenta istorica, obiectiva, detaliul neconstruind fictiunea, ci realitatea biografica documentata.

Eruditul stringe o masa enorma de izvoare. Metoda sa este strict cantitativa. Biograful, dimpotriva, procedeaza selectiv, cu instinctul calitatii detaliului, al semnificatiei sale. El stie sa

izoleze esentialul, sa-1 integreze constructiei, sa-1 interpreteze. Aceasta "arta' nu se invata. Ea tine de instinctul si de economia talentului, pe care toti adevaratii biografi il au. "De multe ori - spune acelasi Plutarh - un lucru neinsemnat, o vorba, o gluma oarecare dau in vileag firea unui om mai bine decit batalrile in care cad ostasii cu zecile de mii' (Alexandru, I). Astfel de principii reapar mereu. Ele formeaza un loc comun al teoriei biografiei. Ceea ce trebuie subliniat este tehnica pro-priu-zisa a selectarii, care nu devine cu adevarat eficienta decit in interiorul ciclului hermeneutic : imaginea biografica descopera in documente toate notele ce o confirma, in timp ce depistarea detaliilor consolideaza, nuanteaza si completeaza portretul global. In felul acesta, documentul trece in imagine ?i imaginea scoboara in document. Biografia constituie o descoperire continua, o cristalizare progresiva a intuitiei centrale, intrevazuta si sistematizata pe parcursul documentarii.

Intreg acest proces de selectare si organizare face parte dreapta, inca o data, atit "documentaristului', cit si "creatorului*. Poti sa ai toate intuitiile biografice din lume. Nesensibilizate, neconfirmate in documente, ele risca sa ramina simple abstractiuni. De aceea instinctul biografului merge de predilectie spre zonele explorate, defrisate, cu materia esentiala culeasa. Tensiunea s-ar risipi in lungi cercetari de arhiva. Un salutar minim efort devine o conditie a creatiei biografice. S-ar fi scris dintr-o data, in forma actuala, vietile lui Eminescu si Creanga fara munca prealabila obscura, arida, adesea minimalizata, a atitor cercetatori de penumbra '.' Talentul nu intra in discutie. Dar fara material aperceptiv el nu poate intreprinde nici una din operatiile biografice : sinteza si, in functie de ea, comprimarea, reducerea la scara, selectarea, proportionarea capitolelor. In genere, intreaga constructie car^ decurge din reprezentarea eroului prin intermediul faptelor sale. In foarte multe imprejurari, opera nu spune nimic despre autor, si a ne rezuma numai la acest izvor inseamna a ne condamna singuri la apriorism sau sterilitate.

Obligatoriu este altceva : intuitia centrala, confirmata deductiv si inductiv de toate documentele care o sprijina, literare si neliterare, nu este posibila fara transpunere si intelegerea eroului. Dupa Dilthey, intelegerea constituie suprema metoda de cunoastere. De tinde rezulta ca biografia ar fi "cea mai filo-

zofica forma de istorie'^<i0. Adevarul este ca aceasta metoda apare odata cu formele superioare ale biografiei, fiind insasi conditia sa sine qua non. Nu poate scapa atentiei faptul ca pina si Plutarh isi propune "sa ma transpun spre a inlesni cunoasterea caracterului si firii¹' eroilor sai (kicias, 1), sau ca Bos-well⁶¹ vorbeste de "perceptie fina' (nice perception), de o "totala intelegere si ilustrare' (fully understood and illustrated) a personajului sau. Trebuie subliniat ca intreg biografismul secolului trecut se dovedeste cum nu se poate mai "intelegator', mai larg deschis spre "intuitia*, _fl,simpatia' si "toleranta' eroilor, cu profesii de credinta teoretice de cules de oriunde : Carlyle, Sainte-Beuve, Taine etc.⁰² La fel, teoreticienii actuali, plini de "simpatie', de "priviri intuitive', de Einfuhlung etc. ⁶³ Bineinteles, notiunea apare si la biografii nostri : N. Iorga ("intelegere deplina', sa "patrundem sufletele'), G. Calinescu ("noroc al intuitiei') etc.⁶⁴ Arma cu doua taisuri, totusi.

Fara existenta unor afinitati estetice, morale, intelectuale, ideologice, dintre biograf si personaj, "intelegerea' devine practic imposibila. Or, realitatea este tocmai aceasta : a incompati-bilitatilor curente, frecvente, dintre biografi si personaje, critici si autori. In plus, biograful nu este un histrion, chemat sa joace toate rolurile, sa se transpuna in toate eurile posibile. Ar fi absurd sa i se pretinda. De unde, marea posibilitate de ratare sau superficializare a biografiei pentru care nu ai nici intelegere, nici disponibilitati, nici afinitati elective. Nu oricine poate scrie bine despre viata oricui. in definitiv, de ce un scriitor sau un personaj oarecare ar avea dreptul la idiosin-crazii, antipatii si neaderente, si biograful sau - nu ? De ce ar fi el obligat sa se substituie celor mai stranii psihologii (uneori de^a dreptul alterate, alienate !^l), sa se supuna celor mai extravagante atitudini ? Numai astfel ne explicam de ce biografiile cu adevarat bune sint putine, rezultatul necesar al intilnirii a doua spirite inrudite,

2. Problema creatiei biografice se complica si prin faptul ca toate virtualitatile si tendintele sale interfereaza arta literara. De unde permanenta posibilitate de confuzie si asimilare a biografiei cu literatura, de al carei destin este legata inca de la aparitie. Pare limpede ca toate biografiile antice, incepind cu ale lui Aristoxene din Tarent, pina la Plutarh. scrise dintr-o alta perspectiva si cu alte preocupari decit istorice, sint gindite in sfera literara, sau intr-o zona invecinata. Ambiguitate cu atit mai legitima si mai generalizata, cu cit conceptul de literatura nu ajunsese inca nici pe departe la o densitate si clarificare estetica (v. Literatura, voi. II). Hagiogra-fiile medievale sint pline de clisee literare, de topoi, dar finalitatea lor este alta. Pentru ca o biografie sa fie conceputa sub specie artis era nevoie ca o astfel de conceptie sa se instaureze, sa apara notiunea "vietii frumoase' in sine, eveniment care apartine Renasterii De altfel, de abia in aceasta epoca intilnim si prima asimilare a biografiei dintr-o perspectiva strict literara, romanesca, la Giraldi Cintio, in Discorsi intorno al coinporre dei romanzi (1554).⁶⁵ Adevarul este ca intreaga vocatie a biografiei se dovedeste epica, romanesca, argument care o impinge periodic in sfera literara. De vreme ce biografia nareaza vieti si destine, ea oricind se lasa surprinsa in fia grant delict de roman (v. Epicul, III)^e6. Iar atunci cind actiunea se desfasoara intr-un cadru plin de culoare locala, istorica, sociala, confuzia cu literatura devine cu atit mai inevitabila. Pentru a nu mai aminti de tendinta unor biografi, cu mentalitate pur literara, de a scoate portretul eroilor sai exclusiv din optra lor literara.

In toate aceste imprejurari se pretinde ca biografia "roman-teaza', se preface in "roman istoric', sau devine pur si simplu biografie romantata, notiune din cele mai confuze. Nu fac parte din aceasta categorie nici biografiile portretistice, nici anecdotice, nici "cu cheie', nici literare, cit timp in structura lor nu intervine nici un element de fictiune : situatii, dialoguri, personaje secundare inventate. Romantare inseamna introducerea elementelor neistorice, neatestate, eliminarea lacunelor prin imaginatie. Aitit si nimic mai mult. Vechea legenda, traditiile fanteziste, specifice biografiilor antice, vietilor trubadurilor medievali, imprima biografiei acelasi caracter, ceea ce dovedeste vechimea genului. Ca avem de a face cu un "hibrid', prcdusul unei interferente suparatoare de planuri, profund contradictorie si deci iritanta, fantezia impingind intr-o directie si documentul in alta, nici nu mai trebuie apasat. Demonstratia a fost, de altfel, facuta in legatura cu remontarea vietii lui Eminescu, a altora.⁶⁷ Exista insa, in acelasi timp, si acuzatia gratuita de pseudoromantare, adusa tuturor biografiilor scrise

"bine¹'', care depasesc stricta arhivistica. impotriva acestei prejudecati o punere la punct devine necesara.

De obicei, se atribuie epitetul de "biografie romantata' categoriei de lucrari de mare succes in deceniul al treilea, scrise de Zweig, Ludwig si Maurois. Cel putin acesta din urma a protestat mereu impotriva compromitatoarei etichete, care, intr-adevar, nu i se potriveste, deoarece biografiile sale nu contin nici un coeficient de inventie romianesca. Punctul sau de vedere, perfect legitim, este urmatorul : "Biograful n-are dreptul sa inventeze nici un fapt, nici un cuvirnt, dar el poate si trebuie sa dispuna de materialele sale autentice precum intr-un roman si sa dea cititorului sentimentul descoperirii lumii printr-un erou' ⁶⁸ Constructiile sale sint riguros documentate, lucrate cu fise, uneori ele pun in valoare si materiale inedite (precum in Byron).

Organizarea narativa cit de antrenanta nu constituie o dovada de romantare. Precum nici scriitura artistica, intrucit un portret bine gindit este cu necesitate si unul bine scris. Intuitia fundamentala care prezideaza la organizarea materialului, imaginea constituita despre scriitor isi gasesc singure expresia corespunzatoare. A o cenzura sub motiv ca este "frumoasa', "prea literara', "prea bine scrisa pentru o biografie¹', constituie o enormitate. A romanta nu are sens imtr-un portret biografic al carui interes intelectual, de cunoastere, moral sau estetic sta tocmai in faptul de a fi fost ridicat pe temeiul documentatiei exacte ; a cadea in fictiune inseamna, pe de alta parte, a iesi din cimpul biografiei curate, intrind in zona pseudoramanului, specie periferica.

VII. Cu aceste elemente se dezleaga in cele din urma si clasica alternativa pusa nu numai biografiei, dar si istoriei literare : arta sau stiinta ? (v. Istoria literara, voi. II). Raspunsul este : nici "arta', nici "stiinta', ci "istorie', disciplina oare interfereaza ambele planuri, fara a se confunda cu nici unu] dintre ele. Desi obiectul biografiei este individual, de o creatie pur artistica nu poate fi vorba, deoarece "individualul' biografic nu este abstract, ci concret, real, nu imaginar. Eroul biografiei are o existenta materiala, nu imaginara, asemenea oricarui eveniment istoric : unic, irepetabil, mereu "altfel'. Deci autorii care vorbesc de "individualitatea' obiectului biografic sint perfect indreptatiti s-o faca. ⁶⁹ Dar ei n-au dreptul sa

afirme, numai in baza acestui argument, esenta pur artistica a biografiei.⁷° Invers, intrucit nu exista decit stiinta generalului, biografia nu poate fi o "stiinta', in sensul plin, fundamental, al cuvintului. Observatia biografica nu descopera nici o "lege', metodele stiintei experimentale nu i se aplica etc.

Devine evident ca biografia urmeaza a fi incadrata, in esenta, numai stiintelor istorice, ale "spiritului', care participa la ambele domenii ale cunoasterii. Spre "arta', biografia este impinsa prin totalitatea notelor sale "creatoare', de la cele fundamentale ("unicitatea' temei, unitatea constructiei, ritmul, sensul etc.) pina la superficial-literare (portretistica plastica, detalii semnificative etc.). Spre "stiinta-¹, biografia este atrasa prin metoda documentarii si capacitatea de evocare a persona-litatilor-tip, cu valoare de exponenta, reprezentativa, opera de ,generalizare concreta' ⁷¹. Biograful-istoric lucreaza cu judecati de valoare, care recunosc in diferiti eroi semnificatii colective (Goethe "germanul' tip, Emineseu "romanul verde de tip carpatin' etc). Omologia microcosm-macrocosm, de altfel folosita ⁷², consolideaza aceeasi idee : biografia marii personalitati pune si concentreaza toate problemele universale : fapta, iubirea, creatia, momentul istoric, specificul unui popor etc. Ea evoca individualul in functie universala. Aceasta ambiguitate prin interferenta este tipica biografiei, si teoreticienii o inregistreaza, aproape fara exceptie.

in practica literara curenta, in publicistica, printre "oamenii de stiinta', problema se pune mult mai plat si ea se reduce, in cele din urma, doair la controlul "stiintific' de date. Se numeste "biografie stiintifica' lucrarea care are aparat critic abundent, foloseste documente inedite, impaca eclectic toate opiniile, citate sistematic etc. Presiunea documentaristilor a fost si este inca atit de mare, ineit ipina si G. Calinescu afirma ca face "o lucrare de curata stiinta''. Notiunea nu-si are sensul decit lamurita : "Informatia este riguroasa si completa, orice propozitie e documentata'. Urmeaza imediat inevitabila oscilare : "In sfortarea de a crea literar (s.m.) nu ne folosim decit de mijloacele pe care le ofera compozitia' ^7a Dar se admite foarte explicit faptul ca biografia nu devine stiintifica, nu poate fi stiintifica, decit daca se intemeiaza pe o documentare riguroasa, completa, critica, programul fundamental si permanent al istoriei documentare, care se confunda cu instrumentul

sau. Ca orice opera de istorie, biografia trebuie sa-si impuna disciplina prealabila a documentarii, pe care insa o transcende in sensul metodei sale de creatie.

O alta conditie a biografiei stiintifice ar fi "obiectivitatea', notiune echivalenta cu atestarea documentara, in spirit eliberat de prejudecati, fara omisiuni si denaturari. Dar intrucit nimeni nu neaga biografului dreptul "interpretarii', devine evident ca reprezentarea sa risca sa fie denuntata de "subiectivism' ori de cite ori unghiul de perceptie nu coincide cu imaginea generalizata prin traditie, propagata in scoala, circulata in presa etc. Ceea ce se si intimpla cu regularitate. De unde, din nou, reflexul defensiv, la G. Calinescu, la altii : "Interpretarea aceasta e obiectiva, pentru ca se bizuie pe documente. Oricit s-ar incerca altcineva sa dea o alta imagine «mai obiectiva»-, el nu va putea decit sa ajunga cam la aceeasi viziune cita vreme izvoarele sint aceleasi, sau, in sfirsit, la o impresie arbitrara, parasindu-le.' ⁷⁴ Problema obiectivitatii se pune pentru toate tipurile de biografie si ea apare odata cu inceputurile biografiei moderne, care paraseste faza legendara, a elogiului oficial, panegiricului. Notiunea de adevar istoric o impune si marturia directa o consolideaza. Boswell ofera si la acest capitol primul mare exemplu de obiectivitate reala, neexclu-sivista, neapologetica : "Asa cum a fost'- (Ranke e anticipat cu mai bine de un secol : "Wie es eigentlich gewesen' !), "mare si bun cum a fost [], dar nu si desavirjsit in toate'.⁷⁵ Scrupule istoriste, care definesc in mod es-ential spiritul biografiei moderne, onesta, leala si totodata independenta, "needucativa', nepropagandistica. Ultima conditie a obiectivitatii, cea mai dificila dintre toate, risca mereu sa fie infrinta de diferite ratiuni partizane, orientari dogmatice, tezism pedagogic etc., pline de efecte negative.

Dificultatile sint si de ordin pur tehnic. Eul moral si creator se lasa descifrat cu mare greutate. Ce se ascunde sub mitologia personala, imaginea idealizata, masca atitor indivizi ? Citi biografi realizeaza efectiv transpunerea, identificarea si intelegerea eroilor sai ? Riscul erorii, viziunii aproximative, devine inevitabil. Construind un portret, simplificam, amplificam, deformam cu cea mai desavirsita inocenta. Foarte multe evenimente scapa oricarei explicatii. Despre altele exista teze diametral opuse, sprijinite in modegalpedocumente.inaceste

conditiuni, a vorbi de existenta unui adevarat indeterminism biografic nu este o exagerare : "Si cind propria ta viata singur n-o stii pe de rost / O sa-si bata altii capul s-o patrunza cum a fost ?' A veni cu instructiuni precise, pretins infailibile, puse la punct o data pentru totdeauna, devine o absurditate : "Nu exista metoda sigura de a gasi cheia misterioasa a unei existente straine' ⁷⁶. Ceea ce este sau pare esential dintr-un punct de vedere, poate fi perfect indiferent intr-o alta perspectiva. Asemenea oricarei interpretari succesive, biografia trece prin diferite stadii, cunoaste ea insasi o evolutie, o istorie' neintrerupta. "Adevarul' sau se deplaseaza, opera etern postuma. VIII. Cind eul interior sau creator devine obiectul propriei sale contemplatii, je se autoreflecta in moi, biografia se transforma in autobiografie, forma ultima si cea mai pura a procesului biografic, pe care-1 inchide, intorclndu-1 in el insusi. Biografia nu mai este scoasa din opera, ci se confunda cu insasi opera. Actul creator si actul biografic se identifica, precum la Goethe, la atiti alti autori, care se complac in rememorare si retrospeetie. Motivarile pot fi extrem de variate. Esentiala ramine, in toate imprejurarile, posibilitatea dedublarii, distantarea eului de sine insusi, autorefleetarea ca gest creator primordial. Privita din acest unghi, autobiografia ilustreaza situatia creatoare fundamentala (v. Creatia, VI, 2), cazul-limita al creatiei literare, al carui simbol devine. Este de ajuns ca eul moral sau spiritual sa atinga un grad inalt de constiinta, ca reflexul autobiografic sa intervina si autoexpri-marea sa devina o necesitate vitala.

Gestul, fireste, este vechi (toate Confesiunile, Memoriile, Jurnalele intime, luind ca punct ideal de reper opera Sf. Augustin), conceptul apartine insa romantismului, in formele sale individualiste, exacerbate. La Goethe, definitia biografiei si autobiografiei inca se confunda. Contextul le asimileaza ca notiuni circulare (Dichtung und Wahrheit, I). Dar la Lavater (1780) si in mod cert la Southey, creatorul cuvintului (1809), ele se despart, specializindu-se. Adoptarea noului termen se dovedeste destul de inceata. Generalizarea se produce abia in a doua jumatate a secolului al XlX-lea.' Insa, la acea data, problema autobiografiei era de mult definita in termenii sai clasici.

Prima situatie este aceea a eului incintat si in acelasi timp curios de sine, amestec de narcisism, exhibitionism si moralism' introvertit. La B. Cellini, si in genere la autobiografiile Renasterii italiene, predomina autoglorificarea, entuziasmul creatorului in iata propriilor realizari, marturisit cu cea mai mare ingenuitate (La Vita scritta da lui medesimo, L. I, Cap. I). Mon-taigne descopera voluptatea cunoasterii prin introspectie si, poate mai mult decit atit, a autenticitatii {V Aucieur au lecteur). Rousseau se explica, se apara, se flageleaza, se complace in propria sa exaltare .si umilire, se propune drept caz unic, memorabil, "intreprindere care n-a mai avut exemple si care nu va avea imitatori' (Confessions, I) etc. Stendhal se descrie egotist, incearca voluptatea autoineditului : "Nu mai am rabdarea sa caut materiale, sa compar marturii contradictorii; atunci mi-a venit ideea sa scriu o viata, careia-i cunosc foarte bine toate intimplarile. Din nefericire, individul ramine necunoscut, sint eu.' ^7S Apar multe alte motivari, de ordin moral, religios, educativ, partizan etc. Rezultatul ramine unul si acelasi : o proiectie desfasurata a eului secret, moral, intelectual, descrisa si motivata in sfera experientei si trairii practice.

Al doilea tip de autobiografie corespunde investigatiei eului spiritual, formatiei personalitatii creatoare, dezvoltarii constiintei teoretice, progresiei unei conceptii etc. Ilustratiile cele mai bune sint oferite de lucrari in genul : Biographia literaria de Coleridge, "schite biografice ale vietii si opiniilor mele literare', Histoire de mes pensees (Quinet, Alain), Du Baroque de Eugenio d'Ors : "Aceasta carte este un roman, un roman autobiografic : aventura unui om care se indragosteste incet de o idee'. Autobiografiile lui Xenopol, Iorga, Hronicul si cintecul virstelor de Blaga se apropie de aceasta formula, care are avantajul asupra celei precedente de a fi mai putin "prudenta', viciata de amor-propriu, megalomana, infatuata etc. Raceala ideii obiectiveaza intrucitva materia, ii neutralizeaza asperitatile si extravagantele.

Interesanta - produsul criticii literare cu vocatie lirica, subiectiva, pronuntat "impresionista'⁷⁹ - este ..autobiografia biografuhri-transpusa-intr-o-biografie'. Mai simplu spus : biografia ca pretext direct sau indirect de confesiune, lamurire interioara a criticului, regasire si consolidare intr-un alter ego.

disimulare intr-o metamorfoza de prestigiu etc. Cineva descopera ca este Maiorescu si incepe sa se exalte, sa cada in delir de grandoare, scriind despre Maiorescu. Limita intre caricatura involuntara, pierderea simtului proportiilor si afinitatea reala este foarte greu de trasat si de pastrat in astfel de cazuri. Dar, oricum, genul exista, si el prezinta semnificatia Sa.

Clasica, in sfirsit, este folosirea autobiografiei ca procedeu literar, de obicei in fictiunile epice, romane picaresti⁸⁰, Carac-teres, Bildungsromane, conventie literara curenta, dar si in autobiografiile autentice ori "romantate', povestite la persoana a treia (The Education of Henry Adams). Autorul sugereaza in felul acesta obiectivarea, detasarea teoretica perfecta, auto-reflectarea distantata. In realitate, dificultatile sint identice cu ale oricarei autobiografii : obstacolul autocunoasterii, oglinda deformanta a amorului-propriu, instabilitatea eului care se refuza viziunii totale, devenirea caracterului, obiectii precizate inca din secolul al 5CVII-lea.⁸¹ Apoi, bineinteles, uitarea, pudoarea, inhibitia, cenzura, inventia post festum, precautia prudenta etc.⁸² La toate se adaoga un nu stiu ce infatuat, tonul usor ridicol, adesea inevitabil, rezultat din hipertrofia eului. De unde parodiile, verva dadaistilor : "Uitati-va bine la mine ! Sint un idiot, un farsor, un neserios etc. ' Tristan Tzara povesteste Comment je suis devenu charmant, sympathique et delicieux.⁸* Analiza critica a ideii de biografie se incheie intr-o nota vesela.⁸¹