|
|
|
Analizeaza particularitatile de structura si de expresivitate, caracteristice simbolismului, prin referire intr-o poezie studiata.
Decor , de George Bacovia
Apare in vol. Plumb (1916).
Ca specie literara este un pastel modern. Desi aparentele sunt de poezie descriptiva, totusi accentul se pune pe conturarea unei stari sufletesti.
Eul liric bacovian este impersonal, obiectivat, el nu este prezent in text prin marci lexico-gramaticale si totusi fiecare detaliu sugereaza existenta lui .
Tipul de lirism este unul subiectiv, poetul exprimand prin avalansa de non-culori (alb-negru), ideea de moarte.
Poetul foloseste tehnica sugestiei pentru a trata problema mortii si nu cea a discursului poetic, care consta intr-o suita de argumentari.
Tema poeziei este cea a mortii sufletesti si a singuratatii, exprimata in versul- cheie al poemului: «Decor de doliu funerar»
La nivelul fonetico-prozodic, observam organizarea poeziei in catrene si un vers suspendat. Rima este imbratisata. Ritmul este iambic. Masura metrica este de 8-9 silabe. Prezenta aliteratiei vocalei u, i, asigura muzicalitatea textului: «Copacii albi, copacii negri» (6 ocurente); «Decor de doliu funerar»
La nivelul lexical-semantic, poezia este structurata in jurul a doua simboluri cromatice, alb-negru, ambele exprimand doliu. Exista doua epitete care determina substantivul parcul: secular, solitar. Ambele epitete semnifica ideea de singuratate si de continuitate a acestui sentiment.
Exista doua planuri: unul exterior, al naturii (copaci, parc, pene, frunze, pasare); un plan interior, sugerat prin versuri ca «decor de doliu funerar», un pleonasm cu valoare stilistica, «regretele plang iar».
Primul vers din fiecare strofa este reluat la sfarsitul strofei, creand senzatia de spatiu inchis, de cerc, de claustrare.
In strofa a doua, simbolica este imaginea unei pasari care strabate parcul. Vb. strabate presupune o miscare greoaie, chinuita. Pasarea este un simbol al mortii, un mesager care-i aminteste omului de sfarsit. Epitetul personificator «glas amar» (sinestezie) sugereaza starea launtrica a eului liric, o stare de tristete, dar si de resemnare in fata mortii.
In strofa a treia, senzatia tanatica se amplifica la maxim prin avalansa de alb si de negru, care invadeaza spatiul exterior si, in final, sufletul omului.
Strofa se incheie cu un vers concluziv: «Decor de doliu funerar»
Intre cele trei strofe, poetul plaseaza un vers izolat, care incepe printr-un substantiv fixand locul. Parcul este un spatiu inchis, un topos al vietii si al mortii
Ultimul vers, «In parc ninsoarea cade rar», contrasteaza cu restul poeziei, exprimand indiferenta naturii in fata spaimelor omului.
Lexemele «regretele» si «fantomele» reflecta un spatiu al mortii.
La nivelul morfo-sintactic, observam prezenta substantivelor si a adjectivelor in numar mare, lucru pentru care poezia poate fi considerata un pastel. Verbele sunt la prezent, aratand persistenta sentimentului produs de acest spectacol al iernii.
Enuntul este simplu, alcatuit din propozitii principale. Observam in strofa a treia lipsa predicatului.
