Principii generale privind activitatea de informatica

Principii generale privind activitatea de informatica

1. Institutia privita ca sistem.

2 Sistemul informational decizional al organizatiei economico-sociale.

2.1 Legaturile intre sistemul informational si sistemul sau de baza.

2.2 Structura sistemului informational.

3 Principii de baza privind datele generate de sistem si structura acestora.

4 Sisteme informatice. Definire, clasificare si reguli de proiectare.

5. Metodologii de proiectare a sistemelor informatice.

6. Tehnici de analiza si proiectare a sistemelor informatice.

1. Institutia privita ca sistem

Orice activitate se desfasoara intr-un cadru organizat reprezentat de o intreprindere, institutie, organizatie. Aceasta unitate este considerata ca un sistem.

Un savant francez, J. Popper, definea sistemul ca fiind un ansamblu de elemente distincte, grupate intre ele si cu o anumita finalitate.

In acest context, spunem ca orice institutie este constituita dintr-un ansamblu de elemente care interactioneaza intre ele si care se mentin intr-o relativa stare de echilibru si stabilitate, ceea ce-i permite sa functioneze cu o anumita finalitate, respectiv realizarea obiectivelor propuse prin programul sau de activitate.

Orice sistem are 3 componente: intrari, iesiri, starea sistemului, astfel incat orice sistem functioneaza datorita proceselor numeroase ce se desfasoara in cadrul sistemului respectiv ca: producerea de bunuri sau servicii, procesele de organizare, de conducere etc, la care participa elementele sistemului dar si o serie de variabile ce exercita actiuni din afara sistemului numite intrari.

Intrarile sunt stari exterioare sistemului la care aceasta reactioneaza intr-un anumit fel. In acest mod, in functie de modul cum reactioneaza sistemul apar iesirile sistemului care reprezinta schimbarile pe care le produce sistemul in scopul pentru care a fost creat. Transformarea intrarilor in iesiri este rezultatul activitatilor tehnico - economice sau sociale din sistem.

Iesirile din sistem pot fi functie directa de intrari y = f (x) sau pot fi functie de intrari si de starea sistemului y = f (x, u).

Starea sistemului este reflectata de totalitatea variabilelor componentelor sale, respectiv de marimile ce caracterizeaza o componenta a sistemului si care pot lua valori in limitele determinate de sistem.

Intrarile in sistem sunt reprezentate de: resursle de natura materiala, umana si financiara: materia prima, forta de munca, energie, fonduri fixe etc., dar si informatii.

Iesirile sunt reprezentate de produsele obtinute in urma prelucrarii, de lucrarile executate si serviciile prestate, de informatii.

Starea sistemului depinde de comportamentul partilor componente de interactiunea acestora, de adaptarea la mediu. Asadar, ea depinde de dotarea tehnica, de solutiile tehnice utilizate, de procesele de organizare, de conducere etc.

Pentru a evidentia relatiile care exista intre elementele sistemului si sistem, Ludwig von Bertalanffy a elaborat teoria generala a sistemelor in care sunt prezentate urmatoarele proprietati formale[1]:

a) integralitatea - consta in faptul ca schimbarea oricarui element influenteaza asupra celorlalte elemente si duce la schimbarea sistemului si invers, respectiv schimbarea oricarui element depinde de toate celelalte elemente ale sistemului;

b) sumativitatea - consta in aceea ca schimbarea oricarui element depinde numai de el insusi, in timp ce schimbarea sistemului in ansamblul sau reprezinta suma schimburilor elementelor independente unul de altul. In acest caz coeficientul de interactiune este zero.

c) mecanicizarea - este reprezentata de procesul de trecere a sistemului de la starea de integralitate la cea de sumativitate; coeficientul interactiunii fiecarui element al sistemului se micsoreaza si descreste catre zero.

d) centralizarea - reprezinta procesul de crestere a coeficientului interactiunii unei parti sau a unui element al sistemului, iar ca urmare a schimbarii acestei parti, devenita parte dominanta, se realizeaza schimbari importante ale sistemului.

e) organizarea ierarhica a sistemului - conform acestui criteriu anumite elemente sau parti ale sistemului reprezinta in sine sisteme de ordin inferior, avand o structura proprie, iar sistemul din care au provenit apare in calitate de element sau parte a unui sistem de ordin superior.

In acest context se poate sublinia ca multe din conceptele Teoriei Generale a Sistemelor au aplicabilitate directa in cadrul institutiei. Ea accentueaza ca nu este necesar doar a examina si analiza partile individuale ale sistemului sau organizatiei - cunoscuta drept conceptia reductionista, dar este vital ca sistemul sa fie vazut ca un tot, in care intregul este mai important decat suma partilor - cunoscuta ca fiind conceptia holistica.

Cunoasterea si utilizarea proprietatilor unui sistem concret (institutie sau activitate) dau posibilitatea abordarii integrate a legitatilor care guverneaza sistemul respectiv, aflarea starilor care determina echilibrul dinamic, optimizarea resurselor, evitarea incertitudinii si, implicit, conducerea sistemului catre o eficienta maxima.

De aceea, este necesar sa se realizeze o descriere amanuntita a sistemului - obiect (institutia), pentru a scoate in evidenta elementele componente si modul de interactiune existent.

La nivelul organizarii economico - sociale, multitudinea de elemente componente se poate grupa dupa anumite caracteristici comune, ceea ce duce la aparitia sau formarea diverselor subsisteme.

I. Din punct de vedere al functiilor pe care le indeplineste o intreprindere se pot organiza anumite sisteme:

1) subsistemul cercetare - dezvoltare;

2) subsistemul comercial si de marketing;

3) subsitemul productie;

4) subsistemul financiar - contabil;

5) subsistemul personal.

La randul lor, fiecare dintre aceste subsisteme este alcatuit din elemente specifice ce pot constitui subsisteme de un nivel inferior (afinitati, proceduri, etc).

II. Din punct de vedere al modului in care este asigurata prelucrarea datelor si realizat procesul de conducere, 3 subsisteme:

1) decizional;

2) operational;

3) informational.

1) Subsistemul decizional este subsistemul conducator ale carui decizii sunt transmise spre executare subsistemului operational.

Intrarile in subsistem sunt reprezentate de informatii;

Starea sistemului a data de elemente si instrumente de conducere, precum si metodele de management avute la dispozitie;

Iesirile din subsistem sunt reprezentate de decizii.

2) Subsistemul operational sau de executie - executa deciziile primite si are sarcina de a desfasura activitatea de baza care da profilul unitatii respective.

Intrarile sunt reprezentate de decizii, de informatii, resurse materiale si umane;

Starea subsistemelor operatioanale e data de nivelul de dotare tehnica, de nivelul tehnologic, de reforma de organizare a productiei si a muncii;

Iesirile sunt reprezentate de produsele finite, lucrarile executate, serviciile prestate, datele referitoare la modul de executie si indeplinire a deciziilor.

3) Subsistemul informational face legatura intre cele doua subsisteme anterioare, realizand atat fenomenul de agregare a datelor prin prelucrarea datelor cat si fenomenul de dezagregare in cazul distribuirii deciziilor catre nivelele ierarhice inferioare.

Intrarile in subsistem sunt reprezentate de date;

Starea subsistemului este data de metodele, mijloacele, tehnicile de culegere a datelor, de transmitere a lor si de prelucrare;

Iesirile din subsistem sunt reprezentate de informatii.

Impartirea organizarii economico - sociale in cele 3 subsisteme urmareste detalierea activitatilor specifice fiecarui subsistem pentru a se putea observa contributia fiecarui subsistem la realizarea obiectivelor generale si specifice ale organizatiei economico - sociale.

2 Sistemul informational - decizional al organizatiei economico-sociale

2.1. Legaturile intre sistemul informational si sistemul sau de baza.

2.2. Structura sistemului informational.

2.1 Legaturile intre sistemul informational si sistemul sau de baza

Conducerea unei activitati nu poate fi asigurata in conditii satisfacatoare fara cunoasterea sistematica a modului in care acesta se desfasoara pentru a se putea aprecia la perioade cat mai scurte felul in care sunt respectate conditiile prestabilite si pentru a se putea interveni cu cat mai mare promtitudine in eliminarea abaterilor negative sau cand este cazul, in corectarea prevederilor initiale. Acest proces de cunoastere operativa devine din ce in ce mai anevoios pe masura ce gradul de complexitate a sistemului, creste.

Organizatia economico-sociala poate fi considerata ca o colectivitate ierarhizata de oameni si obiective, de mijloace de productie si mijloace de informare, o impletire a intereselor generale cu interesele individuale. Aceasta colectivitate functioneaza cu ajutorul mesajelor.

Mesajele au rolul sa transmita o anumita cantitate de informatii necesare desfasurarii activitatii.

Prin informatie se intelege o stire sau o comunicare despre un obiect, fenomen sau proces, si ea mareste gradul de cunoastere al unei fiinte umane in raport cu mediul inconjurator.

Fiecarei activitati umane specifice desfasurarii in forme organizatorice si structurii specifice, ii corespund informatii specifice.

Sursele de informatii se regasesc atat pe plan decizional cat si pe plan de executie adica operational.

Modelul general al comunicarii informatiilor cuprinde un transmitator si un receptor. Indiferent de marimea sau de complexitatea sistemului, comunicatia necesita intotdeauna 3 elemente principale: sursa, mesajul si destinatia.

Informatia e considerata informatie daca e utila cuiva, daca e ceruta de un utilizator de informatii, indiferent daca acesta e decident sau executant.

Intre sursa de informatie si utilizatorul de informatii, informatia circula prin canale specifice, este trasportata de diferite suporturi si este supusa unui proces de prelucrare, de transformare pentru a servi cat mai bine obiectivele stabilite de consumatorii de informatie.

Toate activitatile si mijloacele se regasesc in cadrul sistemului informatic.

In sensul cel mai general, sistemul informational al unui organism sau al unei activitati, reprezinta ansamblul informatiilor, surselor si nivelelor consumatoare, canalelor de circulatie, procedurilor si mijloacelor de tratare a informatiilor din cadrul respectivei activitati sau organism.

Putem spune ca orice organism specific sau orice activitate specifica are un sistem informational specific. Orice sistem informational trebuie sa asigure organismului caruia ii apartine informatii complete, in cantitati suficiente, corecte si la nivelul de operativitate cerut de nivelele consumatoare.

Sistemul informational rezulta ca este subordonat sistemului de baza sau sistemului obiect, sau altfel spus organismului economico-social si au un obiectiv comun, respectiv cresterea continua a eficientei activitatilor din sistemul de baza.

Sistemele informationale pot fi considerate nervoase ale organismului sau ale activitatilor din sistemele de baza carora le apartin.

Pentru ca un sistem informational sa-l poata sprijini eficient pe conducator in elaborarea deciziilor, el trebuie sa satisfaca urmatoarele cerinte:

sa furnizeze date concrete, precise si actuale astfel incat managerul sa poata aprecia in mod anticipat efectul unei decizii;

sa prezinte informatii in mod uniform, constant si operativ;

sa identifice, sa structureze si sa cuantifice relatiile semnificative din trecut, anticipand asupra raporturilor viitoare folosind metode matematice moderne;

sa combine datele financiare cu cele privind activitatea de baza pentru a putea aprecia realizarile, a controla cheltuielile si a usura luarea deciziilor de perspectiva;

sa preintampine greutatile fiecarui compartiment organizatoric, ca si neajunsurile intreprinderii pe ansamblu;

sa cuprinda in rapoartele de informare numai informatii pana la un anumit nivel, iar gradul de detaliere sa corespunda nivelului ierarhic caruia i se adreseaza, reducand in acest fel din timpul necesar oamenilor de conducere pentru a citi aceste rapoarte;

sa foloseasca in mod eficient si efectiv personalul si echipamentul tehnic in mod optim in vederea realizarii unei viteze si precizii optime si la un cost minim;

sa prezinte decidentului datele si informatiile intr-o forma care sa minimalizeze interpretarile sau analizele ulterioare;

sa asigure unitatii respective elasticitate si adaptabilitate la schimbari;

pe ansamblul sau sa se realizeze cu cheltuieli minime.

In acest fel, intre sistemul informational si sistemul de baza pe care este grefat acesta, se asigura o legatura permanenta si constanta. Asadar, prin intermediul sistemelor informationale se asigura, pe de o parte mesajele, iar pe de alta parte circuitele de transmitere a comenzilor, de dirijare a functionarii activitatii de baza, de corectare si autoreglare a acestei functionari.

Sintetizand, putem spune ca intre sistemul informational si sistemul de baza sunt inseparabile legaturile astfel:

q      pentru ca efectul legaturilor dintre sistemul informational si sistemul sau de baza sa fie pozitiv si cat mai inalt este necesar sa se asigure o deplina concordanta intre acestea;

q      activitatile sistemului informational sunt importante atat pentru ansamblul sistemului cat si pentru elementele sale de structura;

q      necesitatile de perfectionare si dezvoltare sunt valabile atat pentru sistemul de baza cat si pentru sistemul informational aferent. Nu se poate concepe o etapa de dezvoltare sau de perfectionare a activitatii economico-sociale dintr-un organism economico-social fara o dezvoltare si perfectionare a sistemului informational decizional din cadrul acestuia. De asemenea, nu este de conceput o perfectionare a sistemului informational decizional fara o crestere corespunzatoare a eficientei activitatii de baza din organismul respectiv;

q      orice crestere a volumului, a activitatii de baza determina o crestere a volumului de informatii si duce asadar la o crestere a activitatii informational-decizionala.

Intre sistemul informational ca ansamblu de informatii, metode si tehnici de culegere, transmitere si prelucrare a datelor sau informatiilor, si celelalte subsisteme functionale existente la nivelul organismului economico-social, exista o stransa legatura.

Fiecare subsistem sau activitate din cadrul organismului economico-financiar va dispune de date, informatii, decizii specifice, pentru care sunt necesare proceduri specifice si canale specifice de transmitere a datelor si informatiilor. De asemenea, intre sistemul informational si nivelele decizionale carora le furnizeaza informatii, exista o stransa legatura.

In concluzie, un sistem informational nu este un scop in sine, ci este destinat procesului de conducere a activitatii respective.

2.2. Structura sistemului informational

Sistemul informational reprezinta un ansamblu de metode, mijloace si procedee de culegere, transmitere, prelucrare si stocare a datelor si informatiilor in vederea conducerii eficiente a unei activitati.

Sistemul informational furnizeaza deci, decidentilor informatiile necesare si face posibila in acelasi timp transpunerea in fapt a deciziilor luate.

Fluxul datelor si informatiilor in cadrul sistemului informational da nastere la ciclul de informare. Acesta inseamna durata de timp cuprinsa intre momentul aparitiei unor date despre starea sistemului si momentul luarii deciziilor si primirii acestora, necesare corectarii initiale a sistemului.

Ciclul de informare cuprinde timpul necesar transmiterii datelor, prelucrarii lor, emiterii deciziilor si transmiterii acestora prin intermediul sistemului informational catre sistemul executiv.

Datele despre starea sistemului sunt prelucrate de sistemul informational care transmite sistemului decizional informatiile rezultate.

Sistemul decizional analizeaza informatiile dupa care emite decizii fundamentate in scopul corectarii starii sistemului condus. Acesta este caracterizat de timpul de reactie care se situeaza intre momentul introducerii informatiilor rezultate in urma prelucrarii si momentul emiterii deciziilor.

In cadrul sistemului datele circula intre posturile de emisie si de receptie alcatuind un flux de date prin care posturile sunt legate intre ele.

Elementele sistemului informational sunt urmatoarele:

1. Postul de prelucrare a datelor - reprezinta punctul de oprire al suportului material in care sunt consemnate datele pentru a se efectua operatii de prelucrare, verificare sau grupare a lor. Acest post se caracterizeaza prin urmatoarele elemente: fluxul datelor de intrare - iesire, natura operatiilor efectuate asupra suportului, durata operatiilor de prelucrare.

2. Fluxul datelor reprezinta ansamblul de date transferat simultan intre doua posturi de prelucrare. Se caracterizeaza prin: postul de emisie (datele de iesire), postul de receptie (datele de intrare), natura si volumul datelor vehiculate.

Reteaua de circulatie a datelor este constituita din multimea posturilor de prelucrare a datelor si a fluxurilor de date. Retelele pot fi la randul lor de doua feluri: descentralizate si centralizate.

O retea descentralizata apare ca un ansamblu de celule independente care schimba intre ele un numar limitat de informatii. Schematic se prezinta astfel:

Avantajele retelelor descentralizate:

ciclul de informare la nivelul postului se reduce;

perturbatiile la nivelul postului pot fi usor corectate fara a se afecta activitatea intregului sistem informational.

Dezavantaje ale organizarii descentralizate:

sunt favorizate realizarii obiectivelor particulare ale fiecarui post de lucru in favoarea acestuia si in detrimentul sistemului in general;

sunt utilizate incomplet mijloacele de prelucrare a datelor;

conducerea la nivel superior devine greoaie si dificila.

Organizarea centralizata presupune ca operatiile de culegere, transmitere si prelucrare a datelor sa fie centralizate la nivelul unui post specializat. Toate datele si informatiile se transmit numai prin intermediul acestuia.

Avantajele retelelor centralizate:

permit concentrarea mijloacelor de prelucrare si folosirea completa a capacitatii acestora;

conducerea la nivelul superior este mult imbunatatita ca urmare a legaturii directe cu toate posturile de lucru.

Dezavantajul principal: o perturbare la unul dintre posturile de lucru poate avea consecinte la nivelul intregului sistem.

Observatie: aparitia sistemelor informatice distribuite imbina avantajele celor doua tipuri de organizare de retele.

4. Timpul de raspuns este reprezentat de intervalul cuprins intre momentul intrarii datelor in sistemul informational si momentul iesirii rezultatelor. El cuprinde operatiile de culegere, prelucrare si transmitere a rezultatelor. El influenteaza in mod direct varsta informatiilor.

unde :

t₁ = timp de transmitere a datelor/informatiilor

a-b = timp de prelucrare

t₂ = timp de reactie

5. Costul sistemului. Este determinat de cheltuielile efectuate cu proiectarea sistemului, cu achizitionarea echipamentelor, cu calificarea personalului si exploatarea curenta a sistemului.

3 Principii de baza privind datele generate de sistem si structura acestora

Posturile de prelucrare a datelor opereaza cu date. Prelucrarea acestor date, din punct de vedere al formei, ridica probleme deosebite in contextul prelucrarii automate a datelor. Calculatorul abordeaza datele ca un sir de caractere, fara sa se ocupe direct de continutul informational vehiculat de date.

Asigurarea calitatii corespunzatoare a datelor de intrare este conditionata de o serie de cerinte pe care aceasta trebuie sa le indeplineasca, si anume:

q      sa fie cuprinzatoare adica sa reflecte caracteristicile necesare atingerii obiectivelor ce stau in fata conducerii firmei;

q      sa fie complete si operative, ca timpii de culegere si transmitere a datelor sa fie cat mai redusi;

q      sa fie obiective, sa se bazeze pe realitate, redand procesele si fenomenele intr-un mod corect si exact;

q      sa fie furnizate periodic si sa aiba un caracter dinamic pentru a putea contribui la elaborarea previziunii pentru perioada urmatoare;

q      sa fie prezentate intr-o forma cat mai concentrata si accesibila, avand insa o mare putere de expresie si informare;

q      sa fie ieftina, obtinerea lor sa se faca cu un consum de munca vie cat mai redus.

Calitatea datelor mai este influentata si de operatiile efectuate asupra lor in timpul inregistrarii, prelucrarii si in timpul transmiterii lor.

In prima faza - culegere si inregistrare - calitatea datelor e influentata de apropierea lor de locul si momentul cand si unde au aparut, de metodele si mijloacele folosite in acest scop.

In a doua faza - prelucrarea datelor - calitatea lor e influentata de metodele si mijloacele folosite in prelucrare, de calificarea si specializarea personalului.

Caracteristicile datelor economice (volumul mare de date, gradul mare de repetabilitate si algoritmii relativi simpli de prelucrare), influenteaza in mod direct metodele si tehnologiile de prelucrare a lor, impunandu-se de aceea, proceduri si limbaje de programare adecvate, ceea ce presupune in primul rand lucrul cu fisiere si baze de date.

Orice data este caracterizata din punct de vedere functional de trei elemente:

a.     identitatea datei este furnizata de obiectul acesteia (de unitatea economica, de operatia economica, de unitatea de observare si altele);

b.     caracteristicile datei (atributele) descriu identitatea si reprezinta insusiri si proprietati ale acesteia;

c.      valoarea sau masura datelor, este o marime valorica care se asociaza caracteristicilor.

Exemplu

Utilizarea acestei prezentari a datelor permite stabilirea unor reguli de utilizare a lor. Astfel, unei singure identitati i se pot asocia mai multe caracteristici. Acest lucru se realizeaza atunci cand identitatea este caracterizata prin mai multe proprietati, iar studiul ei trebuie efectuat din mai multe puncte de vedere.

Aceasta forma prezinta avantajul ca fiecarei caracteristici sau atribut i se asociaza o masura. In acest fel caracteristicile servesc la descrierea structurilor de date in activitatea de proiectare a sistemului informational, iar masura la constituirea fisierelor de date in activitatea de exploatare a sistemului informational.

Acest ansamblu de elemente (identitate, caracteristici, masura) alcatuieste o data in general si/sau o inregistrare logica in cazul constituirii fisierelor de date.

Asadar, prin notiunea de structura a datelor ne referim la multimea elementelor ce compun o inregistrare logica.

Aceste elemente sunt prezentate intr-o anumita succesiune, in raport cu criteriile de subordonare ierarhizata, pentru a satisface cerintele impuse atat in prelucrarea automata cat si in prelucrarea manuala.

Exemplu:

Sa presupunem ca ne referim la operatii de intrare a materialelor in cadrul unei gestiuni a institutiei.

Caracteristicile care reflecta aceste operatii vor avea urmatoarea structura:

►    cod depozit

►    document

fel

numar

data

►    cod operatie                          

►    cod furnizor               

►    cod material

►    denumire material

►    unitatea de masura

►    pretul unitar

►    cantitatea intrata

Toate aceste elemente alcatuiesc o inregistrare logica.

Succesiunea si subordonarea elementelor componente pot fi prezentate intr-o structura arborescenta ce reprezinta relatiile existente intre diferitele elemente in cadrul unei inregistrari logice (fig.1).

Fig.1. Strucura arborescenta a inregistrarii logice

Aceasta structura arborescenta sta la baza tehnicii de descriere a datelor in cadrul programelor pentru calculatoare, indiferent de limbajul de programare folosit.

Ansamblul inregistrarilor logice folosite in prelucrare reprezinta fisierul. Acesta este un ansamblu omogen de date, avand o legatura logica intre ele, creat intr-un scop bine determinat si inregistrat pe un anumit suport.

Un fisier este caracterizat prin doua trasaturi:

►    are o structura unitara aplicabila tuturor inregistrarilor logice care-l compun si contine un sir de valori sau masuri corespunzatoare caracteristicilor din cadrul inregistrarilor logice;

►    reda o relatie care permite prezentarea sau aranjarea caracteristicilor dintr-o inregistrare logica intr-o forma arborescenta.

Intr-o forma generala, un fisier se prezinta astfel:

/a₁-b₁-c₁-d₁/a₂-b₂-c₂-d₂/./a_n-b_n-c_n-d_n/

unde

'/' = separator de inregistrari logice;

'-' = separator de caracteristici sau atribute.

Sirul de caracteristici care formeaza inregistrarea logica contine masuri (valori) variabile in timp. Aceasta insusire sta la baza clasificarii fisierelor din acest punct de vedere in trei categorii:

1) fisiere permanente;

2) fisiere de stare;

3) fisiere variabile.

1)       Fisierele permanente sunt formate dintr-o multime de inregistrari logice care, introduse in procesul de prelucrare, isi mentin caracteristicile neschimbate o perioada indelungata de timp. Prin intermediul lor este posibila prelucrarea succesiva in timp a inregistrarilor logice, fara ca vreo caracteristica sa-si schimbe masura.

Exemplu: fisierul nomenclator de materiale, fisierul furnizorilor, fisierul planului de conturi etc..

2)       Fisierele de stare permit prelucrarea periodica a inregistrarilor logice la care anumite caracteristici isi modifica masura.

Exemplu : fisierul stocuri, fisierul solduri etc..

3) Fisierele variabile sunt formate din inregistrari logice ce contin caracteristici cu caracter nerepetitiv, care sunt introduse in prelucrare pe o perioada restransa de timp. Aceste fisiere servesc pentru actualizarea fisierelor de stare, pentru operatiile de prelucrare propriu-zise, editarea situatiilor finale s.a.m.d..

Exemplu: fisierul cu materiale intrate au iesite, fisierul prezentei etc..

4 Sisteme informatice . Definire, clasificare si reguli de proiectare.

Pentru a-si realiza in conditii cat mai bune sarcinile ce-i revin, si in primul rand din punct de vedere al operativitatii, al preciziei si al calitatii informatiilor, sistemele informatice au apelat intotdeauna la o serie de tehnici si mijloace tehnice prin care anumite faze si operatii ale acestuia au putut fi automatizate.

Desi, la inceput, calculatoarele electronice erau folosite in exclusivitate pentru automatizarea unor calcule tehnico-stiintifice, treptat au inceput sa fie utilizate pe o scara tot mai larga si pentru prelucrarea automata a datelor referitoare la procesele si fenomenele economice, la rezolvarea pe cale automata a unor probleme generale referitoare la procesul decizional.

Initial, calculatoarele erau utilizate pentru automatizarea unor lucrari individuale disparate. Pe parcurs calculatoarele au putut fi integrate in procesul decizional, rezolvandu-se astfel problema automatizarii intregului ciclu de culegere si prelucrare a informatiilor necesare elaborarii si adoptarii deciziilor.

Calculatoarele au putut fi utilizate chiar mai departe in urmarirea efectuarii si controlului realizarii deciziilor, toate aceste activitati fiind realizate ca un proces integrat si continuu.

Sistemul informatic este un ansamblu tehnico-organizatoric de automatizare a culegerii si prelucrarii datelor destinate realizarii procesului de conducere in scopul desfasurarii unor activitati cat mai eficiente in domeniul respectiv de activitate.

Pentru asigurarea functiilor ce-i revin, un sistem informational se bazeaza pe utilizarea calculatoarelor si altor echipamente de culegere si transmitere a datelor, pe aplicarea pe scara larga a metodelor economico-cibernetice de optimizare si va folosi o baza informationala unica.

Asadar sistemul informational e un instrument al conducerii cu ajutorul caruia sunt realizate principalele atributii ale sistemului de conducere (previziune, comanda, control, organizare).

Intre sistemul informational si sistemul informatic, pe de o parte, si intre sistemul informational si sistemul decizional pe de alta parte, exista o stransa legatura, toate aceste subsisteme fiind subordonate obiectivelor generale ale unitatii economico-sociale din care fac parte.

Un sistem informatic la nivelul unitatii economico-sociale de baza este structurat in mai multe componente care sunt delimitate in raport de structura sistemului informational, iar aceaste componente sunt destinate satisfacerii obiectivelor particulare ale fiecarei activitati, luand in considerare si nivelul ierarhic pe care se pot afla decidentii la un moment dat.

Prezentate prin prisma evolutiei lor, sistemele informatice au cunoscut mai multe stadii, si anume:

1) Sisteme informatice tranzactionale (SIT);

2) Sisteme informatice de management sau de conducere (MIS);

3) Sisteme informatice suport de decizii (DSS);

4) Sisteme expert (SE).

Utilizarea sistemelor informatice tine seama de specificul firmei, de obiectivele particulare sau derivate.

Utilizarea sistemului informatic se face distinct in raport de tipurile de decizii care se pot lua:

Utilizarea sistemului informatic (SI) poate fi abordata si prin prisma altor criterii de clasificare.

In afara de clasificarea anterioara se pot utiliza si alte criterii de clasificare, astfel:

1. Dupa nivelul ierarhic ocupat de unitatea respectiva in structura organizatorica a societatii avem:

a) SI pentru conducerea activitatii la nivelul unitatilor economice individuale;

b) SI pentru conducerea activitatii ls nivelul unitatilor cu structura de grup;

c) SI teritoriale;

d) SI pentru conducerea ramurilor, subramurilor sau activitatilor la nivelul economiei nationale, de exemplu: SI al RENEL, SI din TRANSPORTURI;

e) SI functionale generale, de exemplu: SI documentare, SI pentru rezervarea de bilete.

2. Dupa domenii de utilizare si dupa destinatie SI:

a) SI pentru conducerea activitatii economico-sociale;

b) SI pentru conducerea proceselor tehnologice;

c) SI pentru conducerea activitatii de cercetare-dezvoltare;

d) SI speciale;

Dupa gradul de detaliere si gradul de dezvoltare realizat sau de atins de sistemele informatice avem 5 stadii de evolutie:

a) SI pentru conducere folosind fisiere independente;

b) SI pentru conducerea unor activitati folosind conceptul de baza de date:

c) SI pentru activitatea de productie sau pentru conducerea activitatii de baza folosind baza de date;

d) SI pentru conducerea de ansamblu a unitatii economice folosind baza de date;

e) SI pentru conducerea de ansamblu a unitatii economice folosind mijloace de teleprelucrare.

In acceptiunea sa cea mai complexa (stadiul (e) de dezvoltare din ultima clasificare), un SI trebuie sa indeplineascaurmatoarele conditii:

1)     Sa fie conceput si realizat avand ca element central o baza de date in care sa fie colectate, integrate si stocate date provenind din surse interne si externe necesare procesului decizional. Bazele de date, constituite ca fond centralizat de date, utilizate in comun de subsistemelesau aplicatiile sistemului, nu exclud posibilitatea existentei unor fisiere particulare specifice unor subsisteme sau aplicatii.

2)     Informatiile furnizate trebuie sa fie utile, precise si sa fie realizate la toate nivelele ierarhice ale sistemului de conducere. Formatul de prezentare, suportul si gradul de detaliere al acestor informatii difera sau variaza de la un nivel ierarhic la altul. Transmiterea acestor informatii trebuie sa se faca in timp util in raport cu ritmul de desfasurare a procesului de conducere. In acest scop SI trebuie sa asigure suportul necesar pentru colectarea si prelucrarea datelor referitoare la operatii economice in vederea actualizarii in timp util a fisierelor sistemului. In acest scop, solutia cea mai eficienta o reprezinta introducerea si utilizarea de tip ON-LINE (iteractiva) a datelor, ceea ce presupune o legatura directa intre locul si momentul culegerii datelor primare si unitatea centrala de prelucrare a datelor. Acest tip de legatura se deosebeste de legatura OFF-LINE care presupune prelucrarea pe loturi sau un sistem BATCH ceea ce inseamna ca intre locul si momentul culegerii datelor si unitatea centrala a calculatorului nu exista o legatura directa.

3)     SI trebuie sa inglobeze o varietate de modele de decizii, de planificare, de utilizare, pentru identificarea si analiza solutiilor posibile, modele inteligente pentru gasirea solutiilor unei probleme, marind la maxim modalitatile de prelucrare a datelor de intrare.

4)     SI trebuie sa fie conceput si realizat ca un sistem om-masina, oferind posibilitatea interactiunii imediate dintre utilizator si sistem, iar distribuirea sarcinilor intre om si masina sa se faca in functie de capacitatea si limitele fiecarei dintre acestea de a prelucra date si de a lua deciziile ce se impun.

►    Obs: S-a constatat ca folosirea abuziva a modului de prelucrare interactiva a facut ca prelucrarea datelor sa fie prea costisitoare si ineficienta, in special in domeniul lucrarilor de rutina. Acest lucru a facut ca modalitatea de prelucrare ON-LINE sa fie recomandata pentru decidentii aflati pe un nivel cat mai inalt in ierarhia conducerii.

5)     Componentele SOFTWARE ale SI sa fie selectate, adaptate si realizate astfel incat sa duca la exploatarea HARDWARE-lui si a celorlalte componente tehnice in conditii de eficienta si performanta optime.

6)     SI sa prezinte un grad avansat de integrare atat pe plan intern, pentru asigurarea legaturilor intre modulele functionale ale sistemului, cat si pe plan extern prin asigurarea legaturilor cu alte sisteme atat pe orizontala cat si pe verticala.

7)     Sa aiba un grad mare de flexibilitate, sa poata fi modificat cu un efort minim pentru a raspunde cerintelor noi aparute din afara sistemului.

Obs.: Un sistem din stadiul 5 se poate obtine (realiza) prin dezvoltari succesive pe masura acumularii de experienta la proiectant si utilizator, dar si pe masura cresterii posibilitatilor de dotare si noi tipuri de echipamente si produse program destinate prelucrarii complexe a datelor.

Din practica proiectarii si utilizarii sistemelor informatice s-au desprins o serie de caracteristici ale acestora de care trebuie sa se tina seama in faza de proiectare:

1) sistemul informatic are un ciclu de viata lung (8-10 ani). Acest lucru inseamna ca trebuie acordata o atentie deosebita fazei de proiectare, pe de o parte pentru atingerea momentului de varf sau a eficientei maxime cat mai repede, iar pe de alta parte trebuie sa se asigure o integrare si o sincronizare intre subsistemele si aplicatiile din sistem. Ciclul de viata se considera din momentul in care se declanseaza o activitatea de proiectare.

2) Sistemele informatice sunt folosite de un mare numar de utilizatori, de aceea trebuie sa se acorde o atentie deosebita alocarii de resurse informatice, stabilirii prioritatilor si asigurarii protectiei si securitatii datelor si programelor.

3) SI lucreaza cu multe programe si cu multe proceduri manuale, de aceea se pune problema optimizarii diferitelor categorii de proceduri, atat din punct de vedere al ponderii, cat si din punct de vedere al legaturilor dintre acestea. Neluarea in considerare a procedurilor manuale care se mentin in cadrul unui sistem informatic poate determina dificultati in activitatea de implementare a unui sistem. Se considera ca un sistem informatic optim din punct de vedere al ponderii celor trei tipuri de proceduri ar fi urmatorul: 80% proceduri automate, 15% proceduri mecanizate, 5% proceduri manuale.

4) Sistemele informatice fac apel la o importanta cantitate de date. Aceasta presupune structurarea, organizarea si tinerea la zi a acestor date in colectii mari si complexe de date numite baze de date.

5) Cerintele utilizatorilor se schimba in mod frecvent. Aceste schimbari se datoreaza fie datorita diversificarii sau schimbarii cerintelor informationale, fie datorita schimbarii legislatiei.

6) Sistemele informatice presupun cheltuieli importante, dar nu toate cheltuielile si beneficiile pe care le-ar aduce SI pot fi precizate de la bun inceput, dar rentabilizarea trebuie sa se faca cat mai curand dupa proiectarea acestuia.

Reguli de care trebuie sa se tina seama in proiectarea sistemelor informatice:

1) Sistemele informatice sunt pentru beneficiari; aceasta presupune:

a) beneficiarul trebuie sa participe permanent in cadrul tuturor etapelor de proiectare si realizare a SI;

b) documentele pentru beneficiari trebuie sa seintocmeasca intr-un mod accesibil acestuia;

c) orice propunere avansata de proiect trebuie sa primeasca aprobarea beneficiarului;

d) participarea beneficiarului la elaborarea procedurilor de baza dupa care va functiona SI;

e) responsabilitatea beneficiarului pentru implementarea sistemului informatic, pentru pregatirea personalului in vederea exploatarii acestuia si de asemenea responsabilitatea pentru corectitdinea datelor folosite.

2) sistemul informatic trebuie justificat din punct de vedere cantitativ si calitativ. Aceasta justificare se face pe de o parte prin mentionarea ariei de cuprindere, iar pe de alta parte prin performantele pe care trebuie sa le realizeze SI. Estimarea cheltuielilor si a profitului trebuie sa se faca astfel incat perioada la care se refera sa nu depaseasca 12-18 luni.

3) proiectara sistemelor informatice este un proces iterativ. Iteratiile permit reluarea unor probleme deja proiectate, prin prisma aspectelor nou aparute in fazele ulterioare de proiectare.

4) Cand nu se poate face planificarea unei activitati in vederea cuprinderii sale in proiect, se renunta la cuprinderea momentana a acesteia, urmand sa fie inclusa pe parcurs prin replanificare (un salt mare inainte se face prin pasi marunti).

5) Procedurile manuale sunt la fel de importante ca si cele automate, de corecta lor implementare depinde durata de implementare.

6) Conversia vechiului sistem in noul sistem este ea insasi un sistem. Astfel la un moment dat in cadrul intreprinderii pot exista 3 sisteme : cel vechi (manual), cel nou (automat) si un sistem intermediar care presupune conversia datelor si programelor necesare noului sistem. Este indicat ca existenta celor 3 subsisteme sa nu depaseasca 6 luni pentru a nu se incarca in mod inutil volumul de cheltuieli legate de implementarea unui sistem.

7) Documentatia SI sa fie corect si complet intocmita in fiecare etapa de proiectare. Este necesar ca documentatia sa fie standardizata din doua motive:

in faza de proiectare lucrul in echipa presupune corelarea activitatii fiecarui membru al echipei cu conceptia generala a sistemului, suportul fiind documentatia;

dupa darea in exploatare a SI pot sa apara schimbari, iar cel care opereaza schimbarile in sistem trebuie sa aiba la indemana documentatia intregului sistem.

5. Metodologii de proiectare a sistemelor informatice

In acest context, o metodologie este un complex de etape structurate care indruma analistul in dezvoltarea unui sistem informational bazat pe utilizarea calculatoarelor electronice. Aceste etape sunt apoi sprijinite de tehnici, care, in schimb, indeplinesc rolul de indrumator pentru realizarea fiecarei etape.

Intregul etapelor ce trebuie realizate reprezinta ceea ce trebuie facut pentru a dezvolta un sistem. O etapa poate fi apoi impartita in subetape. Fiecare subetapa este insotita de tehnicile necesare efectuarii ei, care reprezinta modul de dezvoltare a sistemului. Toate aceste elemente se regasesc intr-o anumita metodologie.

In acelasi timp trebuie mentionat ca fiecare problema sau proiect sunt diferite de toate celelalte. Asadar, este posibil ca anumite tehnici care nu sunt necesare intr-un caz sa fie indispensabile in altul.

Prin urmare, pentru proiectarea si realizarea sistemelor informatice, tinand seama de complexitatea acestui proces cat si de volumul mare de resurse implicate, este necesara adoptarea unor strategii privind activitatea metodologica. Prin intermediul acestora se au in vedere urmatoarele obiective:

1) obtinerea unui grad de integrare inalta a sistemelor informatice;

2) furnizarea rapida a unor rezultate utilizatorului;

3) scurtarea ciclului de proiectare - realizare in cadrul duratei de viata a sistemelor informatice;

4) optimizarea resurselor utilizate (informatice, umane, financiare).

In practica s-au conturat doua strategii majore pentru proiectarea si realizarea sistemelor informatice:

a) strategiile ascendente (BOTTOM- UP);

b) stategiile descendente (TOP-DOWN).

a) Strategiile BOTTOM-UP presupun abordarea sistemului informatic pornind de jos in sus, de la nivelul elementelor sistemului spre varful acestuia si au urmatorele efecte:

realizarea de aplicatii informatice independente, fiecare dintre ele avand fisiere proprii;

incercarea de a integra fisierele intre care exista legaturi logice, intr-o baza unica de date;

conceperea si adaugarea unor proceduri sau modele de decizie si planificare necesare pentru a asigura nivelul conducerii tactice cu informatii preluate din baza de date;

dezvoltarea sistemelor informatice se face in trepte, pana la cuprinderea integrala a tuturor compartimentelor sau activitatilor susceptibile de a fi automatizate.

Avantajele acestor strategii sunt urmatoarele:

dezvoltarea sistemelor informatice are loc treptat, in mod natural, in corelatie cu cerintele reale ale utilizatorilor, cerinte ce pot fi identificate si definite mai usor si mai precis;

necesitatea unei noi extensii poate fi determinata la un anumit interval de timp, ducand la o planificare mai buna a resurselor financiare si materiale de care dispune utilizatorul.

Dintre dezavantajele acestor strategii se pot aminti:

proiectarea unor aplicatii independente poate crea greutati in integrarea lor ulterioara;

redondanta unor elemente specifice activitatii informatice independente va duce, in final, la crearea unui sistem informatic stufos, cu posibilitati reduse de asigurare a corespondentei intre elementele sistemului ;

exista riscul ca in urma proiectarii individuale a aplicatiilor sa nu se respecte conceptia sistemica aplicabila unitatii economice sau activitatilor componente.

b) Strategiile TOP-DOWN presupun elaborarea unor componente informatice plecand de la conceptia generala a sistemului. Mai intai se definitiveaza conceptia generala a sistemului informatic, urmand ca din cadrul acestuia sa fie defalcate obiectivele particulare specifice fiecarei componente ce urmeaza a fi proiectata si realizata.

Avantajele acestui mod de abordare sunt urmatoarele:

integrarea elementelor componente ale sistemului informatic se face cu mai multa usurinta decat in cazul strategiilor anterioare;

baza de date unica creata la nivelul sistemului poate accepta cu mai multa usurinta introducerea de noi date;

chiar daca implica cheltuieli si eforturi mult mai mari, se creaza mai rapid un sistem informatic la nivelul unitatii economice, respectandu-se principiile integrarii.

Ca dezavantaje ale acestor strategii se pot enumera:

presupune o activitate mult mai laborioasa si cheltuieli de realizare mai mari;

necesita specialisti cu inalta calificare in domeniul proiectarii sistemelor informatice care nu pot fi intotdeauna asigurati in numar suficient.

Plecand de la aceste doua tipuri de abordari strategice majore, in realizarea sistemelor informatice se intalnesc mai multe metodologii de proiectare, adoptarea uneia sau alteia dintre ele facandu-se in functie de obiectivele urmarite si de posibilitatile economico-financiare de care dispune fiecare utilizator.

Cele mai utilizate metodologii de proiectare a sistemelor informationale bazate pe utilizarea calculatoarele electronice sunt:

1) metodologiile ameliorative;

2) metodologiile constructive.

1) Metodologiile ameliorative incep cu analiza sistemului informational existent, in urma careia se depisteaza deficientele functionale ale acestuia, iar proiectarea noului sistem informational se bazeaza pe ameliorarea acestor deficiente, dar are in vedere si cerintele prelucrarii automate a datelor.

Avantajele acestor metodologii se refera la faptul ca presupun un volum de munca mai mic, gradul de pregatire a specialistilor nu trebuie sa fie de cea mai inalta clasa si determina o utilizare mai rationala a resurselor economico-financiare ale utilizatorului.

Principalul dezavantaj este acela ca noul sistem informational nu aduce imbunatatiri substantiale in privinta functionalitatii sale. Acest tip de metodologii este compatibil cu strategiile de tip BOTTOM-UP.

2) Metodologiile constructive presupun construirea unui nou sistem, renuntand aproape in totalitate la elementele vechiului sistem informational.

Avantajele constau in faptul ca proiectarea noului sistem se va face intr-o conceptie noua, perfect compatibila cu criteriile de prelucrare automata a datelor. Prin intermediul acestor metodologii se urmareste satisfacerea in totalitate a cerintelor informationale ale utilizatorului.

Ca dezavantaje, se mentioneaza ca aceste metodologii presupun utilizarea unor specialisti cu o foarte buna pregatire profesionala si necesita un timp de proiectare mai mare.

Uneori exista riscul ca noul sistem proiectat sa aiba un anumit grad de neadaptare la conditiile concrete de functionare din intreprindere.

Utilizarea unor elemente tipizate in activitatea de proiectare, in conformitate cu criteriile acestor metodologii, duce la eliminarea, intr-o mare masura, a dezavantajelor aratate. In aceste conditii, eforturile trebuie indreptate spre adaptarea elementelor tipizate (a pachetelor de programe) la necesitatile concrete ale utilizatorului.

Aceste metodologii sunt compatibile cu strategiile de tip TOP-DOWN.

Desi ponderea si volumul de munca pot sa difere de la una la alta dintre metodologii, indiferent de cea care se utilizeaza, in practica se intalnesc urmatoarele etape de realizare a sistemelor informatice:

1)     analiza sistemului informational existent (studiul de oportunitate sau analiza diagnostic);

2)     proiectarea generala a noului sistem (elaborarea conceptiei noului sistem);

3)     proiectarea de detaliu a noului sisteme (proiectarea tehnica a noului sistem);

4)     implementarea noului sistem (experimentarea si introducerea noului sistem);

5)     exploatarea si mentinerea in functiune a noului sistem.

Schema logica de sistem privind analiza, proiectarea si realizarea sistemelor informatice este prezentata in figura 5.1.

Fig. 5.1. Schema logica de sistem privind proiectarea sistemelor informatice

6. Ciclul de viata al unui sistem informatic

Complexitatea proiectarii si realizarii sistemelor informatice a determinat utilizarea metodologii de proiectare care sa asigure o abordare esalonata a etapelor din ciclul de viata al unui sistem informatic.

Ciclul de viata este reprezentat de etapele prin care trece o aplicatie, de la concepere pana la retragerea ei din exploatare

Aceste faze au fost identificate o data cu relizarea primului model de dezvoltare a software-ului, modelul cascada. Acesta a cunoscut mai multe variante, fiind apoi urmat de alte modele care au adus modicari in fazele ciclului de viata.

Fata de alte categorii de produse, pentru cele din categoria software-ului cea mai mare importanta o are faza de dezvoltare (de la specificarea cerintelor la instalarea aplicatiei). Experienta a confirmat ca tratarea superficiala a acestei faze poate avea consecinte nedorite in faza de intretinere. Se poate ajunge astfel in situatia de a prefera rescrierea unei aplicatii de la zero in locul modificarii celei existente.

In privinta costurilor, lucrurile stau diferit: doua treimi din costul unui produs software revin intretinerii acestuia, care este faza ciclului de viata cu cel mai mare consum de resurse. In aceste conditii, este necesara gasirea tehnicilor, instrumentelor si practicilor care sa duca la reducerea costurilor de intretinere.

Ciclul de viata al sistemelor informatice incepe odata cu decizia realizarii unui nou sistem informatic care sa corespunda mai bine noilor cerinte ale utilizatorilor si se incheie cu decizia de inlocuire a acestuia, in timp,in urma uzurii morale, cu unul mai performant.

Exista mai multe modele ale ciclului de viata, multe dintre ele cunoscand o evolutie in timp. Din analiza acestora se pot desprinde ca elemente comune urmatoarele faze;

Definirea cerintelor utilizatorilor: care consta in definirea si descrierea cerintelor utilizatorilor viitorului sistem informatic. Utilizatorii vor preciza obiectivele pe care urmeaza sa le indeplineasca componenta informatica, criteriile de eficienta, securitate si performanta pe care aceasta urmeaza sa le indeplineasca. Cu alte cuvinte, etapa determinarii cerintelor va produce un set de necesitati, care, ulterior, se vor enunta intr-o forma consistenta in vederea obtinerii unui sistem viabil. Aceasta este responsabilitatea etapei de analiza a cerintelor. Succesul acestei faze depinde de experienta persoanelor care participa in cadrul proiectului (proiectanti, utilizatori, experti in domeniu)

Specificatia cerintelor sistemului: prezentarea detaliata a rezultatelor pe care sistemul urmeaza sa le asigure, fara a se sugera in nici un fel cum va face acest lucru sistemul.

Specificatia cerintelor software: este mentionat ce urmeaza sa faca produsul software si restrictiile sub care functionalitatea sa urmeaza sa fie asigurata. Se bazeaza pe utilizareaunuimodelabstractcarelasalibertateapentrusolutiiledeproiectare si implementare.

Proiectarea generala, in cadrul careia se definesc solutii cadru, conceptuale, privind viitorul sistem informatic. Principalele responsabilitati constau in determinarea arhitecturii hardware si software. Analiza si proiectarea sunt considerate faze cheie in realizarea unui proiect, ele trebuind sa acopere 40% din volumul de timp necesar realizarii proiectului respectiv.

Proiectarea de detaliu rafineaza solutia cadru, avand ca obiectiv definirea solutiei finale a sistemului informatic.

Realizarea componentelor sistemuluiinformatic rezultate dinelaborarea arhitecturii sistemului informatic in faza proiectarii generale, pe baza solutiilor oferite de proiectarea de detaliu.

Testarea componentelor: verificarea modului de functionare, a modului de indeplinire a cerintelor si fiabilitatea in utilizare.

Integrarea componentelor si testarea finala a sistemului: reunirea componentelor in cadrul produsului final si verificarea functionarii lui in ansamblu.

Instalarea si testarea produsului la beneficiar urmate de receptionarea produsului de catre beneficiar.

Exploatarea si intretinerea sistemului: utilizarea curenta a sistemului informatic si intretinerea acestuia.

Dezvoltarea sistemului informatic: realizarea si integrarea de noi componente care sa imbunatateasca si/sau sa dezvolte functionalitatea si performantele sistemului.

Se va face, in continuare, o prezentare a diferitelor modelele ale ciclului de viata, intalnite in practica dezvoltarii de sisteme informatice.

MODELUL CASCADA

In abordarea clasica, etapele de dezvoltare a produselor software sunt reunite in modelul cascada, care presupune ordonarea stricta a etapelor si parcurgerea integrala a unei etape pentru a putea trece la etapa urmatoare.

Termenul "in cascada", este utilizat datorita faptului ca diferitele etape sunt parcurse consecutiv, fara posibilitatea revenirii la o etapa anterioara. Aceasta abordare este considerata a fi rigida. Mediul puternic structurat si ordonat al modelului cascada nu este adecvat rezolvarii creative a problemelor, care se bazeaza pe judecata si intuitie, intr-o abordare libera, nestructurata.

Aceasta face ca metoda sa fie inutilizabila in cazul problemelor a caror specificatii sunt incomplete, ca enunt sau ca intelegere, fiind dificil a se reveni in etape anterioare fara a se realiza un efort considerabil in reanalizarea si reproiectarea intregii probleme Acest lucru este cu atat mai greu de efectuat, cu cat modelele conceptuale utilizate in diferitele etape ale ciclului sunt diferite: analistii utilizeaza diagrame de relatii intre entitati si tehnici de descompunere functionala, proiectantii fac apel la diagrame de flux de date, de actiuni si de structuri, iar programatorii utilizeaza un anumit limbaj de programare.

Solutia oferita de ciclul in cascada este de preferat in cazul problemelor specificate complet, abordarea iterativa in altfel de cazuri fiind ineficienta.

Avantajele acestui model sunt urmatoarele:

o      Permite un control total asupra fazelor, in sensul ca ele sunt ordonate si, firesc, previzibile, prin evidentierea clara a ariei de intindere a fiecarei etape sau subcomponente a ei;

o      este usor de insusit de catre membrii echipelor de analiza si proiectare, inclusiv de cei cu o experienta mai putin vasta;

o      fiecare etapa este insotita de o documentatie perfect structurata (controlata).

Ca dezavantaje ale modelului se pot aminti:

o      proiectul se preda doar dupa parcurgerea etapelor anterioare, ceea ce inseamna o lunga perioada de timp, suficienta ca utilizatorii sa-si modifice solicitarile;

o      nu corespunde intentiilor de abordare dinamica a sistemelor;

o      nu este deschis schimbarilor ce pot interveni pe parcurs.

Aceste critici au condus la inlocuirea modelului in cascada cu altele mai flexibile (modelul incremental, modelul spirala, modelul bazat pe prototipuri), dar mai mult decat atat, au indus modificari de esenta in filosofia dezvoltarii de programe (utilizarea instrumentelor CASE, dar mai ales a paradigmei orientate spre obiecte).

MODELUL V

Este o varianta a modelului in cascada, in care se introduc conceptele de sistem si subsisteme, aplicandu-se teste explicite la un sistem ierarhic pentru controlului asupra modulului in care se desfasoara etapele. Aceasta inlantuire constituie o latura a literei V.

Prima este latura din stanga, parcursa descendent si contine etapele propriu-zise, iar cea de-a doua latura, din dreapta, se parcurge ascendent, pe ea realizandu-se verificarea si validarea elementelor create anterior.

Modelul, prezentat evidentiaza cu mai multa claritate separarile dintre ceea ce implica participarea utilizatorului, dintre modelul arhitectural si cel al implementarii. Utilizatorul este implicat doar in fazele din partea superioara a V-ului. Arhitectura sistemului este surprinsa in partea de mijloc a literei, iar partea inferioara a ei, se refera la faza de implementare,carear putea constafiedinasamblarea componentelor soft, fie din codificarea unor componente.

Modelul se preteaza si in mediul orientat-obiect, deoarece incurajeaza prototipizarea si reutilizarea unor structuri superioare. El ofera un control puternic asupra sistemului in curs de realizare, prin structurile ierarhice si modulare pe care le promoveaza, ceea ce il face utilizabil si in cazul sistemelor complexe Modelul devine si mai puternic prin utilizarea iteratiei, adica reluarea unor faze, activitati sau subactivitati.

In cadrul acestui model se face, de asemenea, distinctie intre verificare si validare. Prima se refera la testarea sistemului, in diverse stadii ale dezvoltarii sale, daca a fost construit corect din punct de vedere logic, in timp ce validarea va scoate in evidenta daca sistemul, in forma lui finala, raspunde sau nu cerintelor initiale. Tocmai din aceasta cauza i se reproseaza faptul ca validarea sistemului se face prea tarziu, ceea ce il poate face ineficient.

MODELUL INCREMENTAL

Este o alta varianta a modelului cascada care promoveaza ideea proiectarii si realizarii independente a componentelor dupa definirea arhitecturii globale a sistemului informatic. Proiectarea si realizarea sistemului informatic se face astfel in conformitate cu principiile metodelor top-down, se descompune proiectul in subproiecte, ele fiind urmarite pe activitati care vor concura la obtinerea componentelor necesare sistemului final. Sistemul va putea fi livrat beneficiarului pe masura realizarii componentelor (in functie de prioritatile formulate de beneficiar). Intr-o astfel de abordare pot aparea, insa, dificultati legate de integrarea componentelor in sistemul final.

Fata de modelul in V, cel incremental ofera posibilitatea atingerii scopului final in doua variante: sistem global livrat la sfarsit sau componente livrate distinct.

Avantajele acestui model sunt urmatoarele:

se incadreaza in principiul arhicunoscut "divide et impera'. prin posibilitatea abordarii unor parti ale intregului;

sistemul poate fi livrat si pe componente realizate la perioade scurte de timp;

proiectul sau sistemul final poate fi realizat de mai multe echipe sau persoane datorita modularizarii lui.

Dintre dezavantaje se pot aminti:

imposibilitatea aplicarii lui in toate cazurile, uneori neexistand elementele necesare descompunerii intregului;

componentele pot fi realizate numai dupa ce intregului sistem i se defineste arhitectura, respectand principiile metodelor top-down, presupunand cunoasterea si formularea cerintelor din faza incipienta de abordare a sistemului;

fiind posibil de realizat pe parti, eforturile de integrare a acestora in intreg sunt destul de mari, vorbindu-se chiar despre o asa zisa testare multipla de sisteme, de fiecare data cand se adauga o noua componenta sistemul putand fi considerat unul nou.

MODELUL IN SPIRALA

Acest model elaborat cuprinde o strategie a managementului, modelul evolutiei de viata si evaluarea riscurilor

El evidentiaza natura iterativa a dezvoltarii oricarui sistem informatic, nevoia de planificare, de cautare a solutiilor alternative, de evaluare a riscurilor si de validare a solutiilor, pe fiecare prototip vazut ca un stadiu distinct in realizarea sistemului informatic

In centrul spiralei este plasata cunoasterea cerintelor si a costurilor la nivel preliminar. Evolutia sistemului informatic urmeaza desfasurarea spiralei, inregistrand acumulari succesive ale costurilor si este marcata de succesiunea prototipurilor, fiecare din acestea valorificand acumularile realizate la nivelul prototipului anterior.

Fiecare ciclu al modelului in spirala, este completat de o revedere a starii acestuia de catre firma si persoanele implicate in realizarea acestui produs. Aceasta operatie trebuie sa acopere urmatoarele aspecte:

o      dezvoltarea produsului de la ciclul anterior;

o      elaborarea de planuri pentru ciclul urmator;

o      identificarea resurselor necesare ciclului urmator.

Avantajele utilizarii modelului in spirala sunt urmatoarele:

propune strategii de dezvoltare a familiilor de programe;

incurajeaza reutilizarea software-ului existent;

adapteaza evolutia ciclului de viata la modificarile si dezvoltarea produsului software;

posibilitatea introducerii listelor de verificare a obiectivelor de calitate software pentru fiecare ciclu al spiralei:

concentrarea asupra eliminarii erorilor si variantelor fara viitor inca din primele stadii ale ciclului de viata;

conduce la renuntarea rapida la proiectele informatice neviabile.

Dintre elementele ce conditioneaza folosirea acestui model, se pot aminti: profesionalismul echipei de dezvoltare, flexibilitatea in actiune, inclusiv in alocarea de fonduri, dar si in definirea activitatilor de intreprins.

MODELUL EVOLUTIV

Aspectul evolutiv al ciclului de viata se regaseste in toate metodologiile orientate-obiect.

Modelul evolutiv consta in efectuarea unei investigatii initiale, elaborarea unei strategii pentru descompunerea proiectului in parti/segmente, fiecare cu o valoare deosebita pentru client. Ele sunt realizate si livrate in mod iterativ si contribuie la sporirea treptata a performantelor sistemului. Formele obtinute pentru partile componente nu sunt foarte puternic detaliate, lasandu-se loc pentru modificari si adaptari ulterioare. Oricare dintre partile luate in studiu trece prin toate fazele de dezvoltare a sistemelor: definirea cerintelor, analiza, proiectare, implementare, testare, utilizare. Clientul intra in posesia unui subprodus finit la terminarea fiecarui segment. Solutia intregului sistem inseamna, de fapt segmentarea acestuia conform modelului evolutiv, care este identica modului in care orientarea obiect incapsuleaza atributele si functionalitatea in obiecte bine definite.

Reusita utilizarii acestui model consta in crearea unei arhitecturi deschise, flexibile, elaborata prin participarea tuturor partilor interesate, inclusiv al utilizatorilor, dar si a unor specialisti profesionisti.

Accesul la o mare cantitate de obiecte din memorie, controlat printr-un mecanism de gestiune a memoriei virtuale, poate sa nu fie compatibil cu accesul la obiectele stocate pe disc. Accesul la obiectele stocate in fisiere, de catre utilizatori ridica probleme legate de dependentafizica program-date, nepermitand folosirea accesului multiuseri, atunci cand se doreste acces la toate fisierele doreste acces la toate fisierele.

Unul din dezavantaje abordarii orientarii spre obiecte a ciclului de viata a unui sistem informatic, provine din faptul ca nu se poate preciza intotdeauna clar momentul in care oprita proiectarea si cand trebuie furnizat produsul beneficiarilor sai. Astfel, exista riscul intrarii intr-un circuit continuu analiza-proiectare-evolutie.

MODELUL TRIDIMENSIONAL

Modelul tridimensional se caracterizeaza prin reprezentarea grafica pe trei axe, fiecare dintre acestea corespunzand ciclului de viata al sistemului, ciclul de decizie, respectiv ciclul abstractizarii.

Ciclul de viata al sistemului informational cuprinde timpul vietii sistemului si perioadele principale dupa care se efectueaza schimbari majore, cum ar fi cresteri ale sarcinii de prelucrare (ca volum al datelor sau al tranzactiilor inregistrate), schimbari tehnologice (hard si/sau soft) sau schimbari structurale (de la sisteme centralizate la arhitecturi distribuite). Toate acestea determina actiunile de intreprins in timpul realizarii sau intretinerii sistemului

Ciclul abstractizarii trateaza nivelurile succesive ale specificatiilor, pornind de la cea mai pura forma conceptuala, independenta de tehnologie, pana la una care depinde vizibil de mediul tehnologic, nivelul fizic.

Ciclul de viata al proiectului, numit si ciclul deciziei, este echivalent cu modelul in cascada, si defineste succesiunea fazelor prin care trece proiectul pentru a fi realizat.

In concluzie, proiectarea unui sistem inseamna orientarea continua si simultana pe trei axe. Se considera ca originalitatea modelului ar consta in axele ciclului de viata al sistemului si ciclul abstractizarii. Primul ciclu permite o planificare a evolutiei sistemului si a schimbarilor de efectuat, in timp ce al doilea ciclu permite oferirea solutiei conceptuale pentru problema, data independent de tehnica implementata, ceea ce va oferi posibilitatea extinderii sistemuluilui in viitor.

Simpla utilizare a celor trei axe fara existenta unor corelatii intre ele, fie si numai luate doua cate doua, nu-i confera un statut de viabilitate printre celelalte modele.

MODELUL FANTANA ARTEZIANA

Acest model isi are originea in modelul spirala (ierarhic si vartej de apa) si porneste de la cunoasterea lumii reale, stabilirea cerintelor si elaborarea studiului de fezabilitate, dupa care se parcurg etapele: analiza, proiectarea sistemului, proiectarea componentelor, codificare, testate componente, testare sistem, utilizare, intretinere, dezvoltare.

In cazul sistemelor informatice realizate pe baza modelelor de proiectare orientata obiect (POO) modelul fantana arteziana este preferat modelului cascada, deoarece necesita fuzionarea unor etape ale ciclului de viata si crestem gradului de iteratie. De aceasta data se pune accentul mai degraba pe clase decat pe sistem. Se considera mai adecvat sa nu se aiba in vedere doar intregul sistem la fiecare etapa a ciclului de viata, ci mai degraba la identificarea claselor ce-si urmeaza propriul ciclu de viata.

7. Tehnici de analiza si proiectare a sistemelor informatice

Avand in vedere complexitatea sistemelor informationale, necesitatea obtinerii unor sisteme informatice eficiente, precum si dorinta reducerii perioadei de proiectare a lor, este necesara utilizarea mai multor tehnici, procedee sau mijloace destinate acestui scop. Pentru aceasta trebuie efectuata o analiza amanuntita a problemelor ce vor constitui obiectul informatizarii. Prin urmare, este nevoie de o serie de procedee de culegere a datelor referitoare la sistemul informational existent si de tehnici mai complexe pentru analiza algoritmilor preconizati pentru noul sistem sau pentru proiectarea acestuia. In general, pentru analiza sistemelor informationale existente se folosesc tehnici elementare, mai simple, iar pentru proiectarea sistemelor informatice sunt indicate tehnici mai complexe, unele dintre ele incluzand utilizarea calculatorului electronic.

7.1. Tehnici elementare de analiza a sistemelor informationale

Aceste tehnici se utilizeaza pentru culegerea datelor referitoare la functionarea sistemului informational existent si sunt folosite, in special, in cadrul metodelor ameliorative de analiza si proiectare a sistemelor informatice.

Dintre cele mai utilizate tehnici se pot enumera:

observarea personala;

documentarea;

participarea la lucru a analistului;

tehnica chestionarelor;

tehnica interviului.

1) Observarea personala consta in deplasarea analistului in unitatea ce urmeaza a fi analizata si observarea de catre acesta a modului in care se efectueaza culegerea datelor, transmiterea si prelucrarea acestora, cum se desfasoara, in general, fluxurile si circuitele informationale, care sunt mijloacele folosite in acest scop etc. Atunci cand este cazul, aceasta tehnica poate fi completata cu filmarea, fotografierea, cronometrarea anumitor operatii.

Avantaje

nu deranjeaza din lucru salariatii care se ocupa cu prelucrarea datelor.

Dezavantaje

fiind o metoda superficiala, nu da posibilitatea unui studiu aprofundat al elementelor componente ale sistemului informational.

analistul nu poate patrunde usor in specificul activitatii analizate.

2) Documentarea. Prin intermediul acestei tehnici, analistul isi completeaza informatiile necesare analizei, preluandu-le, fie prin studierea actelor normative care reglementeaza activitatea respectiva, fie studiind dosarele de lucrari intocmite in cadrul activitatii sau compartimentului analizat.

Atunci cand este cazul, analistul poate intocmi fise pentru fiecare document primar sau situatie finala din cadrul compartimentului respectiv. Aceasta fisa va cuprinde date cu privire la: denumirea documentului, locul unde se intocmeste, numarul de exemplare si circuitul fiecarui exemplar, ce alte documente genereaza documentul respectiv, volumul de munca depus pentru intocmirea fiecarui document (exprimat in numar de caractere/rand si numar de randuri) etc. Aceasta varianta este specifica pentru cazurilor in care se doreste si o rationalizare mai pronuntata a sistemului informational existent.

Avantaje:

permite cunoasterea in amanuntime a tuturor metodelor de lucru utilizate.

Dezavantaje:

presupune un volum foarte mare de munca si, de aceea, se utilizeaza, cu precadere, in situatia in care se doreste mentinerea unor componente importante ale sistemului informational existent si in cadrul noului sistem ce urmeaza a fi proiectat.

3) Participarea la lucru a analistului. Conform acestei tehnici, analistul participa la executarea lucrarilor specifice activitatii analizate, alaturi de salariatii din unitatea beneficiara care au sarcini de serviciu in acest sens. Se utilizeaza, mai ales, atunci cand exista proiecte mari, complexe, sau atunci cand analistul doreste sa verifice modul in care s-au consemnat rezultatele obtinute prin alte tehnici. Se mai utilizeaza si in cazul in cand apar divergente cu privire la continutul lucrarilor intre analist si personalul care intocmeste lucrarile respective.

Avantaje:

ajuta analistul sa verifice exact modul in care a consemnat observatiile efectuate anterior asupra sistemului.

Dezavantaje:

necesita un volum mare de munca din partea analistului;

poate crea suspiciuni si neincredere intre analisti si personalul angajat al unitatii beneficiare. Aceste relatii tensionate pot avea efecte negative in faza de proiectare a sistemelor informatice, dar, mai ales, in faza de implementare a noului sistem, prin atitudinea de respingere a noului sistem de catre salariati.

4) Tehnica chestionarelor consta in formularea intrebarilor sub forma scrisa si la care salariatii din compartimentuele supuse analizei trebuie sa raspunda.

Pentru ca ea sa fie eficienta, trebuie respectate urmatoarele conditii:

intrebarile trebuie formulate astfel incat sa se evite raspunsurile monosilabice (de tipul DA, NU), iar cei chestionati sa poata da relatii semnificative in legatura cu aspectele analizate;

numarul de intrebari continute de formular nu trebuie sa fie nici prea mic, in aceasta situatie nu se obtin date suficiente, dar nici prea mare, astfel incat el sa nu devina prea obositor. Numarul optim de intrebari deste de circa 20;

este necesar ca distribuirea formularelor sa se faca din timp, astfel incat cei chestionati sa aiba la dispozitie 2 - 3 zile pentru formularea raspunsurilor.

Avantaje:

cei implicati in oferirea raspunsurilor se pot concentra mai usor pentru a oferi unele detalii;

fiind anonime, chestionarele pot contine multe elemente critice cu privire la activitatile analizate.

5) Tehnica interviului consta in purtarea unui dialog direct intre analist si salariatii implicati in analiaza problemelor ce constituie tema viitorului proiect de sistem informational. E una dintre cele mai complete si complexe tehnici de culegere a datelor, pentru ca da posibilitatea analistului sa se documenteze cu privire la toate aspectele ce-l intereseaza, putand formula concluzii mult mai riguroase.

Pentru ca sa-si atinga scopul, este necesara respectarea mai multor reguli referitoare la desfasurarea interviului.

Alegerea locului unde se poarta discutia. In general, se prefera locul de munca al salariatului pentru ca eventualele afirmatii sa poata fi argumentate cu documente.

Alegerea timpului potrivit pentru purtarea discutiei Se recomanda evitarea anumitor perioade:

orele de inceput de program, cand salariatii trebuie sa execute lucrari urgente ale zilei,

orele de sfarsit de program, cand salariatii sunt obositi si nu pot da suficiente amanunte,

orele din preajma pauzei de masa.

perioadele de varf in efectuarea unor lucrari (inchidere de luna, intocmirea balantei de verificare sau a bilantului contabil etc.).

Nu trebuie sa existe idei preconcepute din partea analistului cu privire la problema analizata.

Nu trebuie sa i se sugereze celui intervievat raspunsuri sau solutii de imbunatatire a activitatii, urmand a fi consemnate solutiile in forma in care s-au obtinut de la cel intervievat .

Analistul trebuie sa inspire increderea celui intervievat. El trebuie sa-si pregateasca intrebarile in prealabil, dar este bine sa nu le citeasca in timpul interviului.

Raspunsule primite pot fi inregistrate, notate sau retinute mintal, in functie de tipul psihologic al celui intervievat.

In raport de aceste aspecte, interviul se deruleaza in 3 etape:

1) pregatirea interviului presupune alegerea locului si timpului in care se va desfasura interviul, stabilirea tipului psihologic al persoanelor intervievate, documentarea analistului cu prevedere la problema analizata, pregatirea intrebarilor.

2) desfasurarea propriu-zisa presupune formularea intrebarilor si retinerea raspunsurilor;

3) sintetizarea rezultatelor discutiei intr-o forma adecvata presupune strangerea concluziilor si gruparea lor dupa diferitele criterii cerute de activitatea de analiza si proiectare. E indicat ca aceste concluzii, prezentate intr-o forma sintetica, in scris, sa aiba acceptul celui intervievat.

Alegerea unora sau altora dintre tehnicile mentionate trebuie sa se faca in raport de specificul activitatii analizate, de particularitatile activitatii desfasurate de firma, de pregatirea analistului. Avand in vedere avantajele si dezavantajele fiecareia din aceste tehnici se considera ca folosirea lor integrala este cea mai recomandata.

Rezultatele activitatii de culegere a datelor referitoare la sistemul informational existent si de analiza a acestora vor fi consemnate intr-o documentatie specifica, ce va servi ulterior la fundamentarea cerintelor informationale si la alegerea tehnicilor de proiectare pentru noul sistem.

7.2. Tehnici complexe de analiza si proiectare a sistemelor informatice

Pentru proiectarea noilor sisteme informational-decizionale este necesara utilizarea unor tehnici mai complexe, care sa permita detalierea sistemelor in elemente mai simple, usurand astfel studierea relatiilor existente intre elementele componente.

In practica se utilizeaza mai multe tehnici complexe:

1) lista actiunilor conditionate;

2) tabelele de decizie:

3) tehnica LDS/ADES;

4) tehnica HIPO;

5) tehnica decompozitiei functionale

6) organigramele sau schemele logice (flow-chart) etc.

In continuare vor fi prezentate cateva din cele mai reprezentative tehnici.

1.     Lista actiunilor conditionate

Aceasta tehnica pune in relatie de cauzalitate conditiile existente si care influenteaza executarea unor actiuni, cu actiunile permise.

Intocmirea acestei liste presupune alcatuirea unor liste a tuturor actiunilor posibile si permise si o lista a conditiilor care determina executarea unei actiuni. Intre conditii pot exista relatii de natura logica: SI (AND), SAU (OR), NOT (fals).

O lista generala a actiunilor conditionate are urmatoarea forma:

Interpretarea listei de actiuni conditionate este urmatoarea:

- actiunea A se executa atunci cand conditiile a SI b sunt adevarate;

- actiunea B se realizeaza atunci cand conditia b e adevarata SI c este falsa SAU atunci cand conditia a e adevarata;

- actiunea C se realizeaza atunci cand conditiile a SI b sunt adevarate SI c este falsa;

- actiunea M se executa totdeauna, oricare ar fi conditiile;

- actiunea N nu se realizeaza niciodata, indiferent de conditii.

Exemplu

Fie un fisier FISSTOC in care sunt inregistrate elementele necesare pentru calcularea stocului final pentru un produs, dupa urmatoarele formule:

Sf=Si+I-E, atunci cand exista intrari si iesiri de produse;

Sf=Si, atunci cand nu exista miscari de produse;

Sf=Si+I, atunci cand exista doar intrari de produse;

Sf=Si-E, atunci cand exista doar iesiri de produse,

unde:

Sf = stoc final;

Si = stoc initial;

I = intrari de produse;

E = iesiri de produse.

Pentru a putea interpreta in mod corespunzator inregistrarile continute in FISSTOC, fiecare inregistrare logica va avea in structura sa un camp destinat codului operatiei (C_o ):

C_o EØF - semnifica sfarsitul fisierului (End of File);

C_o = 0, cand inregistrarea se refera la stocul initial;

C_o = 1, cand inregistrarea se refera la intrari de produse;

C_o = 2, cand inregistrarea se refera la iesiri de produse;

C_o > 2, cand inregistrarea este eronata.

In exemplul luat, lista conditiilor se prezinta astfel:

Lista actiunilor care se pot realiza cu inregistrarile din fisier este urmatoarea:

act. A (inchide fisier) =

act. B (calculeaza Sf = Si) =

act C (calculeaza Sf = Si + I) =

act. D (calculeaza Sf = Si - E) =

Se observa ca, pentru ca o actiune sa se poata executa, este suficient ca cel putin una dintre conditii sa fie indeplinita.

2. Tabele de decizie

Tabelele de decizii reprezinta o tehnica complexa si constau in aceea ca unei conditii clar definite i se asociaza o multime de rezultate. Prin intermediul lor se realizeaza o separare a conditiilor de toate actiunile posibile si arata contributia fiecarei conditii la rezolvarea problemei, modul in care combinatiile dintre conditii conduc la o actiune corespunzatoare.

Tehnica tabelelor de decizii se bazeaza pe logica matematica si prezinta urmatoarele caracteristici:

reprezinta un mijloc de exprimare si de descriere logica completa a unor probleme complexe;

reprezinta o modalitate practica de construire a conditiilor si a regulilor de calcul pentru obtinerea iesirilor informationale pornind de la intrari;

reprezinta un limbaj de comunicare intre proiectanti si utilizatori, intre proiectanti si programatori precum si intre programatori;

reprezinta un intrument al conducerii in fundamentarea si luarea deciziilor (avand in vedere toate situatiile teoretice si practice care pot interveni);

reprezinta un limbaj de concepere a programelor in mod modular pe nivele ierarhice;

reprezinta o modalitate de realizare automata a programelor informatice (ca urmare a utilizarii produselor program de translatare a tabelelor in programe sau in scheme logice).

Tabelele de decizie sunt alcatuite din doua parti:

1) lista conditiilor, care contine enuntul si valoarea conditiilor necesare;

2) lista actiunilor, care contine enumerarea enunturilor actiunilor si a operatorilor de prelucrare propriu-zisi.

Pentru o interpretare corecta si unitara, se definesc in continuare termenii cu care se opereaza:

q      conditia reprezinta variabilele luate in considerare pentru alternarea actiunilor dintr-o firma;

q      actiunile reprezinta operatiile de executat atunci cand un numar de conditii este realizat;

q      regulile reprezinta relatiile posibile ale diferitelor conditii asociate cu ansamblul de actiuni corespunzatoare;

q      lista conditiilor reprezinta redarea tuturor testelor necesare rezolvarii problemei;

q      lista actiunilor reprezinta o enumerare a tuturor prelucrarilor.

Un tabel de decizie are urmatoarea structura:

I. In enuntul conditiei se enumara toate conditiile ce apar in enuntul cazurilor studiate. Fiecare conditie ocupa cate o linie.

II. In enuntul actiunilor se enumara toate actiunile in ordinea executiei lor.

III. Valorile conditiilor cuprind valorile pe care conditiile le pot lua in diferite situatii.

IV. Operatorii vor cuprinde diferite tipuri de operatii necesare indeplinirii in bune conditii a actiunilor respective.

V. Multimea valorilor conditiilor de pe o coloana constituie regula,

VI.Multimea operatorilor corespunzatori valorilor conditiilor dintr-o coloana formeaza decizia (actiunea).

Intotdeauna intr-o coloana, unei reguli trebuie sa-i corespunda o decizie.

Interpretarea unei coloane se face astfel: daca este satisfacuta conditia 1,2,..,m, atunci se executa actiunea 1,2,..,n.

Descrierea conditiilor si a operatiilor corespunzatoare determina aparitia diferitelor tipuri de tabele de decizii si anume:

a) tabelele de decizie cu intrari limitate sau cu valori ale conditiilor limitate;

b) tabelele de decizie cu intrari extinse sau cu valori ale conditiilor extinse;

c) tabele de decizie mixte etc.

a. Tabele de decizie cu intrari limitate

In cadrul acestor tabele enuntul conditiilor si operatorii corespunzatori sunt prezentati in prima parte a tabelului de decizii, iar valorile conditiilor sunt reprezentate de diferite marimi ale conditiilor in raport de care se desfasoara actiuni corespunzatoare.

In partea a doua a tabelului, in locul valorilor conditiilor se raspunde cu DA pentru adevarat si NU pentru conditiile false, iar in locul operatorilor se foloseste « * » (asteriscul), ceea ce semnifica faptul ca operatorul de pe linia respectiva trebuie executat.

Numarul de coloane pe care-l contine o astfel de tabela e de 2ⁿ, in care n = numarul de conditii existente.

Sa continuam cu exemplul anterior:

Fisierul FISSTOC continea 5 conditii (Co=EØF, Co=0, Co=1, Co=2, Co>2), care pot fi grupate in 4 conditii:

Co=EØF (sfarsit de fisier);

0≤Co ≤1 (soldul final se calculeaza prin adunare: Sf=Si+I; daca I=0,Sf=Si);

Co=2 (soldul final se calculeaza prin scadere);

Co>2 (se elimina inregistrarea ca fiind eronata).

Numarul de coloane pe care il va contine tabelul de decizii va fi: 2ⁿ = 2⁴ = 16 coloane.

In vederea evitarii omisiunii vreunei conditii, tabelul de decizie se va intocmi astfel:

pe ultima linie a conditiilor se va completa o data DA, o data NU (2⁰ ).

pe penultima linie se completeaza de 2 ori DA si NU (2¹)

pe antepenultima linie se completeaza de 4 ori DA si NU (2²)si se va continua astfel, tinand seama de puterile lui 2 (reprezentand cele doua valori: fals si adevarat).

Pentru exemplul anterior, tabelul de decizii cu intrari limitate arata astfel:

b. Tabele de decizie cu intrari extinse

Aceste tabele pun in relatie de cauzalitate mai multe valori luate de una si aceeasi variabila , iar anumite actiuni pot fi identice la anumite valori ale conditiei.

Valorile conditiei si operatorii corespunzatori sunt prezentate, fiecare separat, pe cate o coloana a tabelei, in partea de tulpina.

Se continua cu exemplul anterior:

Se inventariaza numarul de posibilitati al fiecarei conditii. Astfel, conditia EØF va avea 2 valori: egal(=) sau diferit (≠), adica adevarat sau fals.

Conditia 'cod operatii economice' va avea trei posibilitati:

1) 0 < Co < 1

2) Co = 2

3) Co > 2

Numarul total al cazurilor de prelucrare, adica al relatiilor reguli - decizii, va fi dat de produsul dintre numarul de posibilitati si numarul conditiilor (2 x 3); produsul 6 indica numarul de coloane folosit in tabela de decizie.

Utilizarea tabelelor de decizii in mod rational impune gruparea conditiilor in siruri logice si inlaturarea conditiilor care nu prezinta interes (fie determina actiuni identice, fie sunt incompatibile din punct de vedere logic). Suprimarea conditiilor cu actiuni identice se realizeaza pe baza analizei regulilor care au ca rezultat decizii identice.

Asadar, tabelul de decizie reprezinta un mijloc practic de prezentare a procesului decizional sau a celui de prelucrare a datelor si prezinta urmatoarele avantaje :

a) se intocmeste mai simplu decat organigramele sau schemele logice, deoarece separa analiza problemei de alegerea solutiei;

b) elimina riscul pierderii din vedere a unor particularitati ale problemei analizate;

c) usureaza decuparea problemei in module, usurand programarea modulara.