|
|
|
Ortografie si ortoepie
Ortografia si ortoepia se ocupa de studierea scrierii, respectiv pronuntarii limbii si stabilirea pe aceasta baza a conduitei considerate corecte in grafia, respectiv rostirea diferitelor ei unitati si imbinari.
Ortografia (< gr. orthos 'drept, corect' + un substantiv derivat din gr. graphein 'a scrie') reprezinta, din punctul de vedere al etimologiei cuvantului, scrierea corecta a unei limbi cultivate. Altfel spus, ortografia este 'sistemul de scriere care reproduce vorbirea umana in conformitate cu anumite reguli de functionare a acesteia, stabilite in mod explicit prin gramatici si dictionare.' (v. Flora Suteu, Introducere in studiul ortografiei romanesti, in Th. Hristea (coord.), Sinteze de limba romana, editia a III-a, Editura Albatros, Bucuresti, 1984, pag.174). De altfel, Flora Suteu defineste ortografia si mai pe larg (in editia a II-a a aceluiasi volum colectiv, 1981, pag. 86): 'un sistem de reguli precise si unitare, care constau din explicarea (sublinierea noastra) valorii semnelor dintr-un anumit sistem grafic de reproducere a unei limbi si din formularea (sublinierea noastra) conditiilor de folosire a acestor semne, sistem menit sa stabilizeze varianta cultivata a limbii date.'
Prin ortografie se stabilesc si normele ortoepiei (< gr. orthos 'drept, corect' + eipein 'a pronunta'), adica ale pronuntarii corecte. Normele ortoepice stabilesc corectitudinea formala a pronuntarii cuvintelor ca unitati lexicale, a pronuntarii formelor flexionare si chiar a pronuntarii unor cuvinte legate in vorbire - toate acestea cu referiri si la morfologie ori la sintaxa.
Ortografia limbii romane este fonetica sau fonematica, in sensul ca scriem cum pronuntam, dar, de foarte multe ori, indicatia fonetica si solutia ortografica nu concorda, ba chiar sunt in opozitie totala. Toate aceste contradictii se datoreaza actiunii celorlalte principii ortografice: etimologic, morfologic, sintactic, simbolic, silabic si estetic. Asa cum se constata, aceste principii contin reguli ortografice care tin de diferite compartimente ale limbii: fonetica = principiul fonetic, morfologie = principiul morfologic, sintaxa = principiul sintactic; de istoria cuvintelor = principiul etimologic; de valoarea literelor dintr-o silaba = principiul silabic; de modalitatea de scriere cu initiala majuscula sau minuscula = principul simbolic; de evitare a unor semne sau litere succesive = principiul estetic. Prezentam schematic principiile fonetic, etimologic, simbolic, silabic si estetic, precum si, mai dezvoltat, principiile gramaticale: morfologic si sintactic.
Altfel spus, ortografia este un sistem de norme referitoare la scrierea unei limbi literare. Acceptia etimologica este " scriere corecta". Normele preexista uzului scris, au un caracter oficial, se elaboreaza, se impun si se aplica prin conventie explicita, fiind consemnate si explicate in lucrari stiintifice speciale ( indreptare, dictionare, etc.). Aceste norme corespund partial normelor ortoepice, sunt prescriptive in mod categoric( cele mai multe sunt obligatorii ) si contribuie la realizarea si la mentinerea unitatii lingvistice.
Cele mai vechi texte pastrate care contin reguli de scriere a limbii romane cu litere chirilice si latine, dateaza de la sfarsitul secolului XVIII. Dupa adoptarea oficiala a alfabetului latin ( 1860,1862) scrierea s-a caracterizat prin lipsa de unitate si prin preponderenta criteriului etimologic.
Prima ortografie oficiala, generala si obligatorie a fost votata de Academia Romana in 1881. Modificarile ulterioare ( 1904, 1932, 1953) au simplificat treptat scrierea pe baza principiului fonetic.
In 1965 s-a stabilit utilizarea literei "a" pentru cuvintele din familia numelui etnic " roman" ( marcandu-se grafic originea in latinescul " romanus" ) . In 1993 s-a decis revenirea la grafia traditionala cu "a" in interiorul cuvintelor ( cu exceptia celor compuse, in care al doilea cuvant incepe cu "i" ) si cu " u" in formele "sunt, sunteti, suntem".
Ca sistem grafic explicit, ortografia consta intr-un inventar de semne si de reguli de corespondenta si de combinare a acestora. Elementele sistemului ortografic sunt literele si semnele ortografice.
Scrierea limbii romane este alfabetica, reproduce sunete izolate ( foneme), folosind pentru acestea semnele numite litere. Cele mai multe reguli ortografice transpun in planul reprezentarilor grafice normele ortoepice ale limbii romane actuale. Caracteristica pentru scrierea si pronuntarea limbii romane este concordanta dintre normele ortografice si normele ortoepice.
Discordanta dintre ortografie si ortoepie provine, in general din lipsa de corespondenta intre litere si sunete, care se produc in sfera principului silabic.
Sistemul grafic romanesc dispune de 31 de litere ( grafeme ) pentru a reda in scris cele 33 de sunete ( foneme ) ale limbii romane literare.
In afara de litere, ortografia se bazeaza si pe anumite semne auxiliare , numite semne ortografice. Acestea sunt :
pauza alba ( blancul );
cratima;
apostroful;
bara;
linia de pauza;
Tot semne ortografice sunt si asa numitele semne diacritice:
accentul circumflex ( la "a" si "i" );
sedila ( la "t" si "s" );
semnul scurtimii ( la "a" );
Regulile ortografice se clasifica in urmatoarele tipuri:
reguli pur ortografice ( folosirea literei k in raport cu ch si c );
reguli de pronuntare ( pronuntarea literei "x" ca [gz] in "exemplu" si [cs] in "explicatie".
Reguli de gramatica
Orice limba implica un sistem de reguli, folosirea ei este susceptibila de greseli, de incalcari ale acestor reguli.
