Pentru a putea patrunde in mediul rece, intunecos si umed al pesterilor trebuie sa posedam un echipament individual si colectiv adecvat, sa stapinim o tehnica de explorare eficienta si sigura, care sa ne garanteze reusita infruntarii numeroaselor obstacole din subteran.

Precursorul speologiei moderne, francezul E.A. Martel, vizita pesterile in costum de seara, cu o luminare prinsa in panglica palariei. Astazi, dupa aproape un secol avem la dispozitie numeroase articole de echipament tehnic si materiale proiectate si executate special pentru speologi in fata carora foarte putine sint obstacolele care nu pot fi depasite. Ne propunem sa nu prezentam tot ce exista la ora actuala in acest sens, ci sa selectam ceea ce este strict necesar in materie de echipament, ce trebuie sa facem si cum, pentru a asigura reusita unei expeditii subterane.

Este important sa avem un echipament suplu, usor si durabil care sa ne asigure un minim de confort. Nu trebuie sa uitam ca durata unei explorari si rezultatele obtinute depind nemijlocit de acest lucru. Din acest motiv, vom utiliza o lenjerie de corp confectionata din bumbac sau lina, care isi pastreaza in mare masura proprietatile izolante, se usuca repede si asigura schimbul de aer dintre organism si mediu. Peste acestea vom avea, obligatoriu, un combinezon speologic, adica o piesa dintr-o singura bucata (bluza-pantalon), care se va inchide cu un fermoar protejat. Combinezonul trebuie sa fie confectionat dintr-un material foarte rezistent dar suplu, putind fi impermeabil sau nu. Cizmele din cauciuc pina sub genunchi, cu talpa groasa si cu un relief pronuntat, asigura o aderenta buna pe roca si o protectie adevarata impotriva umezelii, iar o pereche de manusi confectionate din piele sau din acelasi material cu combinezonul este foarte necesara in pesterile in care se inainteaza tiris sau in care peretii au multe asperitati. In pesterile strabatute de riuri subterane cizmele scurte sau chiar cele lungi pina la sold risca saa fie rapid inecate intr-o adincitura mai pronuntata a albiei sau intr-o cascada. In asemenea situatii se folosesc costume (semietanse), confectionate din neopren. Grosimea sau numarul pieselor de imbracaminte va depinde de ritmul in care ne propunem sa inaintam si, desigur, de temperatura pesterii. Orice exagerare in plus sau in minus va fi in detrimentul speologului, expus unei transpiratii abundente sau unui frig pronuntat. Pentru turele mai lungi si dificile este foarte utila prezenta unor haine de schimb (in special ciorapi, sosete de lina si maieu). De mare utilitate in situatii dificile se dovedeste folia de supravietuire, o folie de material plastic cu dimensiuni de 2,20 m X l,40 m, metalizata in vid care, instalata deasupra corpului (cu fata argintie spre interior) in momentele de repaus sau de oboseala acuta, cind poate aparea pericolul de hipotermie, evita pierderile de caldura, izolind totodata speologul de aerul umed si rece din pestera. Avind un volum redus si o greutate derizorie (60 gr), acest accesoriu speologic indispensabil se poate, transporta intre calota castii de protectie si benzile de absorbtie a socului.

CASCA DE PROTECTIE

Necesitatea protejarii capului intr-o turaa speologica este evidenta, pericolele fiind foarte numeroase: diferite obstacole la inaltime mica (stalactite, proeminente ale tavanului) riscul alunecarii urmat de o cadere, dar mai ales caderile de pietre mobilizate de un coechipier aflat intr-o pozitie superioara. Epoca in care speologul se deplaseaza tinind in mina o lanterna sau o lampa cu acetilena este de domeniul trecutului; locul acestora este pe o casca, asigurind astfel dirijarea luminii in directia in care privim, precum si evitarea "orbirii' provocata de flacara. Deci, indiscutabil, speologul va purta o casca pe care se vor monta sursa sau sursele de lumina (fig. 72).

Exista numeroase modele de caasti utilizate astazi in industrie, in constructii sau in alpinism; oricare dintre acestea, poate fi folosita ca atare sau cu unele modificari, dar toate trebuie sa raspunda urmatoarelor necesitati: sa absoarba cit mai bine socurile, sa aiba o rezistenta buna la perforare, sa fie rezistenta la flacara si sa nu acopere urechile.

Amortizarea socurilor este asigurata de benzile de absorbtie (chingile) montate in interiorul calotei, iar rezistenta la perforare depinde de grosimea calotei si de materialul din care este ea confectionata. Pentru a asigura o tinuta buna a castii pe cap, cureaua de fixare a acesteia sub barbie nu va fi simpla, ci in forma de "Y', cu doua puncte de fixate pe fiecare laterala a calotei.

SURSELE DE LUMINA

Fig. 72. Casca speologica de protectie, cu lumina frontala mixta.

Fara o sursa de lumina, accesul intr-o pestera nu este posibil; de calitatea acesteia depinde in mare masura securitatea noastra. Singurele surse corespunzatoare lumii subterane, sint cele alimentate electric sau cu acetilena. Formula in care se folosesc ambele, deci un ecleraj mixt, este cea mai buna, calitatile lor devenind complementare.

Pentru a nu avea miinile ocupate, generatorul de acetilena se va purta la. briu, gazul fiind condus la casca prin intermediul unui furtun adecvat. Atit becul (arzatorul de acetilena), cit si reflectorul electric se vor monta in partea anterioara a castii, in timp ce bateria sau acumulatorul se vor fixa in partea posterioara. Acest tip de casca este denumit curent casca cu lumina frontala. Prevazatori, ne vom asigura totdeauna carbidul si bateriile de rezerva pentru cel putin dublul perioadei de timp pe care intentionam sa o petrecem in subteran.

In mai mare masura decit oricare alte piese de echipament, sursele de lumina sint vitale in speologie, ele trebuind sa tie robuste si sigure; faara lumina, speologul avansat sau incepator va fi in aceeasi situatie limita, adica imobilizat si, deoarece in pestera dupa noapte urmeaza alta noapte, singura rezolvare va fi o actiune de salvare. Folosirea iluminatului improvizat de tip tortxa, sau a lichidelor inflamabile este daunatoare in egala masura si omului si mediului subteran. Este bine ca in bagajul personal sa existe o bricheta, chibrituri, o luminare si o lanterna de rezerva, bine protejate impotriva transpiratiei sau a unei bai neprevazute.

Echipati cu casca de protectie, surse de lumina, salopeta si cizme, pot fi abordate doar pesterile simple, accesibile. O data cu aparitia obstacolelor se majoreaza necesarul de echipament, de experienta speologica, de antrenament si, de ce nu, chiar de curaj. Cele mai multe probleme le ridica urcarea sau coborirea unor obstacole verticale, precum puturile sau hornurile subterane, cascadele cu apa sau saritorile; acestea pot fi depasite cu un surplus de echipament individual sau colectiv, pe care il prezentam succint in continuare.

CENTURI

Orice actiune de explorare efectuata cu ajutorul corzii sau scarii speologice presupune folosirea obligatorie a centurilor, termen generic si global care desemneaza ansamblul de chingi (si accesorii) dispuse in jurul corpului uman si avind drept scop repartizarea greutatii acestuia sau a socurilor, in diferite zone. Chingile, tesute plat sau tubular din fire de poliamida sau poliester, vor avea latimea de 4-5 cm la cele de baza si 3 cm la cele de sustinere. Asamblarea chingilor se realizeaza cu ajutorul unor inele si catarame metalice, sau prin cusaturi diagonale ori in zigzag; cusaturile longitudinale sau transversale sint contraindicate, deoarece au o rezistenta mult mai redusa.

Centura de piept (vesta) are rolul de a mentine corpul speologului in apropierea corzii, pastrind aceasta pozitie si in cazul unei caderi neprevazute, deci elimina riscul unei rasturnari pe spate. Din multitudinea de forme utilizate in prezent, cea mai eficienta si comoda este centura in forma de opt (fig. 73). Centura sezutului (scaun), asamblata in jurul coapselor si a taliei, trebuie sa preia toata greutatea corpului in orice situatie in care speologul este suspendat in coarda sau pe scara speologica. Desi este dificil sa recomandam un model care sa corespunda oricarui speolog indiferent de talia, greutatea sau temperamentul acestuia, ne asumam riscul de-a considera centurile asa-zise "cu constructie deschisa', ca fiind cele mai indicate (fig. 73 a₂, b₂). Aceasta deoarece chiar la o solicitare maxima chingile nu se string progresiv, mentinindu-se in pozitia in care au fost reglate pentru a corespunde fiecarui individ. Contrar unor afirmatii potrivit carora centura "scaun' trebuie pusa numai in momentul utilizarii imediate, sintem de parere ca aceasta poate fi "imbracata' chiar de la inceputul unei explorari o data cu restul echipamentului. Bine ajustata pe corp, ea va mentine combinezonul intr-o pozitie care va permite o mai mare libertate de miscare si poate fi atasata la coarda de urcare in orice moment, fara pregatiri prealabile.

Centura mixta se poate obtine cuplind cele doua centuri cu ajutorul corzii, folosind nodul "in opt' (vezi fig. 89b₁,b₂). Acest ansamblu este indicat in actiunile de catarare. Daca intre vesta si scaun se intercaleaza un blocator (cu ajutorul a doua verigi rapide), se realizeaza o centura adecvata pentru urcarea pe coarda cu ajutorul blocatoarelor.

Indiferent de modul de asamblare, o astfel de centura trebuie sa sustina greutatea corpului intr-o pozitie comoda de sedere (scaun) pastrindu-l in acelasi timp cit mai apropiat de verticala corzii (vesta).

Fig. 73. a) Centuri pentru catarare: - a₁ vesta, a₂ centura sezutului; b) centuri pentru urcare pe coarda - b₁ vesta, b₂ centura sezutului; c) lonje - c₁ din coarda, c₂ din chinga; d) bucle din cordelina pentru pedala - d₁ rasucita, d₂ incrucisata; e) scarita pentru escalada; f) Cirligul Fiffi.

Practica speologica a demonstrai ca centurile combinate, confectionate ca atare, deci care nu pot fi separate in cele doua subansambluri, sint incomode si nu prezinta suficienta libertate de miscare in actiunile de explorare.

Cele trei imperative care trebuie respectate cu strictete in confectionarea centurilor sint: supletea, rezistenta chingilor si cusaturilor precum si o perfecta dimensionare in functie de gabaritul fiecaruia. Strimte sau lejere, centurile sint, in egala masura, incomode si nefunctionale.

LONJE SI BUCLE

In cursul actiunilor de parcurgere a verticalelor subterane, sint numeroase situatiile in care, pentru efectuarea unor manevre cu coarda sau cu restul echipamentului, trebuie sa realizam o pozitie sigura si relativ comoda (autoasigurare). Pentru aceasta vom folosi doua bucati de chinga prevazute cu inele metalice rezistente la ambele capete, denumite lonje, avind o lungime de 50 cm si 70 cm (fig. 73 c,). Racordate la centura sezutului prin intermediul verigii rapide sau a unei carabiniere cu mufa de siguranta, capatul liber al lonjelor (prevazute de asemenea cu o carabiniera) poate fi cuplat, de la caz la caz, pe coarda, la un piton sau in scara speologica, sustinind perfect greutatea corpului. Lonjele pot fi confectionate si dintr-o bucata de coarda, cu o lungime corespunzatoare si innodata la capete (fig. 73 C₁).

Pentru rezolvarea unor situatii inedite este necesar sa avem permanent asupra noastra bucati de cordelina de diferite lungimi. Din doua asemenea bucati vom confectiona buclele care vor fi prinse cu un capat de dispozitivul de urcare pe coarda, iar capatul liber va infasura laba piciorului in modul ilustrat de fig. 73 d. Aceasta bucla denumita pedala, poate fi confectionata si din chinga de 3 cm latime.

SCARITA DE ESCALADA

Se foloseste pentru depasirea unor obstacole verticale sau chiar surplombate, fiind necesara in peretii lipsiti de prize si ea permite speologului sa stea timp mai indelungat pentru baterea sau depasirea unui piton. Scarita se agata in piton cu ajutorul unei carabiniere, Se confectioneaza din cordelina innodata sau din chinga cusuta. Desi mai grele, scaritele realizate din cordelina si 3-4 trepte rigide, sint mai practice (fig. 73e). Pentru o recuperare mai usoara a scaritei dupa depasirea ei, carabiniera introdusa la piton poate fi inlocuita cu un cirlig de o forma aparte[1] (fig. 73 f), legat de centura speologului cu o cordelina subtire (3 mm).

In cursul diferitelor manevre cu coarda, intre aceasta si carabiniere se produce o frecare nedorita care nu numai ca amplifica efortul fizic, dar determina si o uzura prematura a corzii si a carabinierelor. Frecarea poate fi sensibil diminuata utilizind citeva role (fig. 74 a). Atunci cind sintem nevoiti sa ridicam greutati mari (ca de exemplu un coechipier aflat in dificultate), efortul direct amplificat de frecare poate depasi posibilitatile noastre. Cu ajutorul rolelor si a altor accesorii aflate obligatoriu in echipamentul speologic putem monta un sistem de scripeti care va reduce de 2-9 ori efortul fizic direct (vezi Sisteme de tractiune).

DISPOZITIVE PENTRU COBORIRE PE COARDA

Alpinistii au inventat si perfectionat diferite metode de coborire rapida pe coarda, denumite generic rapel, metode care presupun exercitarea unei frecari intre coarda si corpul uman, sau intre coarda si diverse accesorii (carabiniere, ciocan, piton). Speologii au preluat initial aceste metode, apoi nemultumiti de inconvenientele lor, si-au creat propriile dispozitive de coborire, cunoscute astazi sub denumirea de coboritoare. sau frine. Confectionate din oteluri speciale sau din aliaje usoare, acestea inlatura orice frecare pe corp si asigura o securitate maxima cu un efort minim, putind fi folosite pe tot felul de corzi, indiferent de diametrul lor. In functie de modul in care se realizeaza frecarea, distingem doua categorii:

a)     Coboritoare cu frinare limitata, cu role statice (fig. 74 b₁, b₂) sau tipurile in forma de "opt' (fig. 74 b₃). Viteza de coborire in rapel va depinde de greutatea speologului si a corzii de sub coboritor, de diametrul corzii si marimea dispozitivului, precum si de unghiul pe care il putem regla in functie de necesitati. Astfel, un speolog de 70 kg va cobori mai incet decit unul de 85 kg pe aceeasi coarda si cu acelasi dispozitiv, dar amindoi vor trebui sa-si regleze viteza in functie de greutatea proprie si de greutatea corzii care atirna sub ei; viteza creste progresiv, pe masura ce coarda ramasa este mai usoara. Pentru obtinerea unei depline sigurante in timpul efectuarii rapelului, ambele tipuri de coboritoare trebuie folosite numai in modul ilustrat, de noi, deci cu coarda introdusa printr-o carabiniera suplimentara. Destul de recent au fost confectionate coboritoare autoblocante cu role statice; scapate de sub controlul speologului acestea se blocheaza brusc pe coarda, iar invers, daca speologul intra in panica, el va stringe instinctiv pirghia de blocare din dorinta de-a se opri, realizind de fapt o coborire tot mai rapida; Din acest motiv coboritoarele autoblocante vor fi folosite numai de catre speologi experimentati.

b)     Coboritoare cu frinare reglabila, la care frecarea depinde de numarul de treceri ale corzii prin dispozitiv (fig. 74 b₄, b₅). Viteza de coborire  se poale regla indiferent de diametrul corzii sau de greutatea speologului, marind sau micsorind numarul de "infasurari' pe dispozitiv.

Fig. 74. a) Role pentru scripeti - a₁ fixa, a₂ mobila; b) dispozitive pentru coborire pe coarda - b₁ cu role statice, b₂ trecerea corzii prin coboritorul cu role statice, b₃ optul de rapel, b₄ Rappel Rack, b₅ coada de balena.

DISPOZITIVE PENTRU URCAREA PE COARDA (BLOCATOARE)

Daca rapelul a fost inventat de catre alpinisti, care au perfectionat si urcarea greoaie pe coarda folosind noduri speciale autoblocante, dispozitivele de urcare pot fi revendicate de catre speologi. Specificul explorarilor speologice verticale in care pentru coborire se folosea initial scara speologica, apoi rapelul Dulfer sau pe carabiniere, a determinat necesitatea construirii unor dispozitive utile si eficiente de urcare, capabile sa inlocuiasca cu succes scara sau nodurile. Astfel, au aparut, s-au diversificat si perfectionat diferitele modele de blocatoare, confectionate din otel si aliaje usoare, avind ca principiu de functionare culisarea libera pe coarda (fara sarcina) si blocarea automata in momentul solicitarii lor in sens invers. Coarda, introdusa intr-o piesa metalica in forma de "U', este presata intr-un singur sens de deplasare de catre un clichet mobil, actionat de un arc sau o pirghie. Numeroasele modele existente la ora actuala pot fi grupate (in functie de tipul constructiv) in doua categorii: cu clichet si arc (fig. 75 a-d) si, cu clichet si pirghie (fig. 75 e, f). Daca scopul initial pentru care au fost create era de urcare pe coarda, ulterior s-au descoperit numeroase alte utilizari, cum ar fi: ridicarea bagajelor grele, autoasigurarea pe coarda, formarea sistemelor de scripeti etc. Blocatoarele din prima categorie raspund optim unei anumite utilizari, dar se pot adapta si unor scopuri pentru care nu au fost concepute, in timp ce dispozitivele din categoria a doua se pot folosi numai pentru urcare pe coarda si autoasigurare.

Minimului de echipament speologic necesar unei explorari i se adauga echipamentul colectiv, hrana si unele instrumente de lucru, astfel incit se ajunge la o cantitate apreciabila de materiale care vor fi transportate indiferent de dificultatile de pe traseu. Pentru asigurarea unor conditii bune de protectie in timpul transportului se pot folosi saci speologici speciali - denumiti banane datorita formei lor alungite (50 - 00 cm lungime si 30-40 cm diametru) - prevazuti cu snur si clapeta pentru inchidere, precum si cu bretele confectionate din chinga. O banana buna trebuie sa fie rezistenta la frecarea de roca si impermeabila.

Fig. 75. Dispozitive pentru urcare pe coarda: a) Dressler; b) blocator de piept (Croit); c) blocator cu miner (Poignee); d) blocator cu miner (Jumar); e) blocator Gibbs f). Blocator Shunt.

O parte a materialelor prezentate in capitolul anterior, desi indispensabila in explorarile dificile, este insuficienta. De pilda, coboritoarele sau blocatoarele devin inutile in absenta corzii, fara de care isi pierd scopul. Dar nu numai coarda, ci si numeroase alte piese de echipament care nu figureaza in zestrea individuala a speologului ci in bagajul echipei, contribuie la extinderea, in conditii de maxima siguranta, a posibilitatilor de explorare. Vom prezenta in continuare piesele esentiale ale echipamentului colectiv, selectionindu-le din numeroasele tipuri existente in prezent.

CORZI SI CORDELINE PENTRU SPEOLOGI

Vechile funii pescaresti sau marinaresti utilizate initial in alpinism si speologie sint demult obiecte de muzeu. Ofensiva fibrelor sintetice s-a facut simtita si in acest domeniu. In prezent, cele mai uzuale corzi au un miez central inconjurat cu o manta de protectie impletita rotund din fire rasucite. Mantaua asigura 37% din rezistenta totala a corzii, iar miezul, 63%. In speologie, coarda reprezinta mijlocul principal de urcare sau coborire a unei verticale, fiind indispensabila pentru asigurare, actiuni de salvare, balustrade sau tiroliene. Rezistenta la sarcina, la solicitari repetate si la uzura constituie functiile principale pe care trebuie sa le indeplineasca orice coarda. Calitatea lor depinde de elasticitate, flexibilitate, greutate specifica si de reactia fata de conditiile de mediu. In functie de acesti factori, corzile pot fi dinamice sau statice.

Corzile dinamice, confectionate din poliamida, cu un diametru de 9-12 mm, au o rezistenta de 1600-3000 kg si o greutate specifica de 48-90 g pe metru liniar. Aceste corzi sint elastice, flexibile, nu putrezesc, iar hidrofilia lor poate fi redusa prin impregnare prealabila, dar sint sensibile la o frecare cu particule mari. In stare umeda rezistenta lor scade cu 10-15%. Fibra de poliamida reactioneaza defavorabil la radiatiile ultraviolete, la intemperii si la acizi care o degradeaza.

Corzile statice, confectionate din poliester, sint rezistente, au o flexibilitate buna, dar nu sint elastice. Acestea sint corzile cele mai indicate in speologie. Ele au un diametru de 10-11 mm, o rezistenta de 2100-2600 kg, o greutate specifica de 60 g pe metru liniar, sint putin hidrofile (sub 3%), iar rezistenta in stare uscata si umeda este aproape aceeasi. Desi sint mai putin sensibile la abraziune, intemperii si raze ultraviolete, ele sint sensibile la baze. Deoarece sint neelastice, nu se recomanda pentru ascensiune sau asigurare dinamica. Ele pot fi folosite la rapeluri lungi si la urcare cu ajutorul blocatoarelor, mantaua fiind - in acest scop - confectionata cu grosime mai mare, deci are o rezistenta superioara.

In functie de specificul actiunii intreprinse, vom folosi o coarda dinamica sau statica, dar atentie: dupa o oarecare uzura nu vom putea distinge o coarda de alta, deci este bine sa le marcam vizibil imediat dupa procurare.

Cele mai uzuale lungimi de coarda sint 46 m si 86 m; numai putine verticale din universul subteran necesita corzi mai lungi de 100 m, iar acestea constituie, in mod evident, exceptii.

Deoarece fibrele sintetice au punctul de topire scazut (170-210°C), rapelul cu coboritoare trebuie efectuat cu viteza redusa pentru a nu deteriora mantaua. De asemenea, vom urmari permanent ca, in timpul utilizarii, coarda sa fie ferita de frecari pe muchii taioase, de caderi de pietre sau de flacara acetilenica. Chiar dupa o singura intrebuintare coarda va fi scoasa din uz, daca se observa deteriorari ale mantalei de protectie sau daca s-au produs doua caderi in ea. Este bine sa stim ca praful si argila exercita o uzura lenta dar sigura a fibrelor, iar timpul indelungat de neutilizare este la fel de daunator ca si o utilizare necorespunzatoare. De cite ori este necesar, corzile vor fi spalate cu atentie, uscate numai la umbra si depozitate corespunzator, inaintea fiecarei actiuni, coarda, ca si restul echipamentului, va fi verificata cu atentie si exigenta: superficialitatea si indulgenta sint dusmanii propriei noastre securitati.

La planificarea unei actiuni care implica folosirea corzii trebuie sa stim un lucru foarte important: o coarda neancorata nu poate fi folosita, iar pentru ancorare vom face obligatoriu un nod, care ii va reduce rezistenta nominala in medie cu 50%.

Exista numeroase metode de stringere a corzii, toate avind ca principal scop evitarea incurcarii ei si un transport lesnicios. O coarda incilcita, adevarata aglomerare de noduri gordiene, ne pune la grea incercare rabdarea si indeminarea. In figura 76 ilustram o modalitate rapida de stringere a corzii, mai putin cunoscuta de speologi, dar foarte practica:

Copii mai firavi ai corzilor, cordelinele, cu diametre variind de la 3 mm la 8,5 mm, sint foarte utile in cursul unei explorari: noduri de autoasigurare, de urcare pe coarda, legarea unor piese de echipament bucle (pedale) pentru blocatoare, bucle de ancora j, etc.

In tabelul 6, prezentam rezistenta minima a cordelinelor si corzilor noi, cu si fara noduri.

Tabelul 6          

REZISTENTXELE MINIME ALE CORZILOR SI CORDELINELOR

Fig. 76. Stringerca corzii.

Rezistenta buclelor depinde si de modul in care sint confectionate si innodate, deci ele vor fi folosite selectiv, tinind cont de solicitarea la care urmeaza sa fie supuse (fig. 77).

CARABINIERE SI VERIGI RAPIDE

Numeroase necesitati de ancorare a corzilor, de cuplare a unor piese de echipament intre ele sau pe coarda se rezolva usor si trainic cu ajutorul unor inele metalice confectionate din oteluri superioare sau aliaje usoare, denumite carabiniere si verigi rapide, fara de care este practic de neconceput o actiune de explorare. Prezentarea tuturor formelor, modelelor, a detaliilor constructive este o actiune hazardata si in parte inutila caci noi modele apar aproape in fiecare luna dintr-un an.

Fig 77. Rezistenta buclelor la functie de modul in care sint folosite.

Indiferent de forma, toate carabinierele sint prevazute cu o clapeta mobila care, la rindul ei, poate avea sau nu un sistem de blocare sub forma de mufa filetata sau culisanta. Recomandam, ca fiind cele mai adecvate pentru speologie, carabinierele prevazute cu sisteme de siguranta (fig. 78 a).

In general, in practica speologica curenta se admit numai carabiniere cu dimensiuni minime de 8 x3 cm, capabile sa reziste la o solicitare de minimum 650 kg in axul transversal si de minimum 2200 kg in cel longitudinal.

Selectionarea carabinierelor trebuie facuta cu discernamint, avind grija ca diametrul si forma lor sa corespunda cu blocatoarele si coboritoarele individuale precum si cu diametrul orificiului placutelor de ancorare. In toate punctele de ancorare a corzii, vom folosi numai carabiniere din otel, deci cu rezistenta maxima. La realizarea oricarui montaj cu ajutorul carabinierelor se vor evita pozitiile in care acestea pot fi solicitate transversal, sau care faciliteaza exercitarea unor presiuni pe clapeta.

Fig. 78. a) Tipuri principale de carabiniere cu mufe de siguranta - a₁ oval simetric, a₂ trapez, a₃ tip HMS; b) tipuri de verigi rapide - b₁ triunghiular, b₂ semirotunda, b₃ oval simetric.

Prin inlaturarea clapetei si inlocuirea acesteia cu o mufa filetata s-a obtinut veriga rapida. Forma triunghiulara (fig. 78 b₁) este utila la ancorari, forma semirotunda (fig. 78 b₂) la atasarea dispozitivelor de urcare la centura sezutului, iar forma ovala.(fig 78 b₃), la actiuni de asigurare si autoasigurare.

PITOANELE PENTRU STINCA

Atunci cind peretii subterani sint lipsiti de asperitati (prize) pe care sa le putem folosi pentru urcare, lame de fier sau otel, batute in.fisuri,. denumite pitoane ne asigura o inaintare certa. Confectionate din materiale diferite, in forme si dimensiuni extrem de variate, adaptate pentru fisuri verticale, oblice sau orizontale, pitoanele pot fi de siguranta si de progresie (fig. 79). Pitoanele universale au urechea in care se introduce carabiniera rasucita fata de lama cu 45° sau 90°, fapt care le face apte de a fi folosite atit in fisurile verticale cit si in cele orizontale.

Pitoanele de rapel au un inel rezistent prin care se poate introduce coarda (direct) faara a mai fi necesara o carabiniera. Inelele pot fi folosite si la alte forme de pitoane. Confectionarea pitoanelor se realizeaza astazi din materiale diferite, avind lame late, semirotunde, conice, in: forma de U, V sau Z; toate acestea pot fi scurte, lungi, medii, extra-lungi sau extra-scurte. Daca in urma cu doua decenii pitoanele erau forjate din oteluri necalite si prin batere repetata ele se mulau dupa conturul fisurilor, astazi multe, tipuri sint realizate din oteluri speciale, dure, sau din aliaje usoare.

Fig. 79. Tipurile principale de pitoane si modul lor de folosire in functie de directia fisurilor (dupa Marbach G., Roeourt. J.-L., 1980).

Nu trebuie ca sa sa ne miram prea tare daca, inarmati cu o impresionanta varietate de pitoane, vom ramine neputinciosi in fata unei fisuri care le refuza sistematic. Spre deosebire de fisurile de la exterior, permanent activate de agentii modelatori (ape agresive, actiunea inghetului), fisurile subterane au in general o tendinta de umplere cu argila, dar mai ales cu milioane de cristale de calcit. Aparent deschisa, dornica parca sa primeasca un piton, fisura se blocheaza dupa citiva milimetri sau, dimpotriva, se largeste foarte mult. Geniul inventiv al omului a gasit rezolvari si pentru asemenea situatii: au aparut pitoanele cu expansiune, penele si excentricele de intepenire.

PITOANE AUTOFORANTE CU EXPANSIUNE[3]

Chiar mai mult decit peretii cu fisuri inchise sau prea largi, peretii netezi, bine lustruiti de curgerea apei, au constituit un obstacol serios, aparent insurmontabil pentru speologi. Aparent, caci arma cu care au fost invinsi a aparut rapid: cu ajutorul unei freze batuta cu lovituri usoare de ciocan si rotita permanent, se perforeaza o gaura cilindrica de 3 cm adincime in care se introduce apoi un cilindru de otel prevazut la un capat cu o gaura filetata, iat la capatul opus cu un orificiu cilindric despicat in cruce, in care patrunde un corp conic (fig. 80a). Prin bataie fortata, corpul conic dilata baza cilindrului, blocindu-l temeinic in gaura. Daca initial, freza era o piesa separataa, in prezent fiecare cilindru este in acelasi timp si freza, fiind folosit cu ajutorul unui miner auxiliar (fig. 81). Pentru situatiile in care roca este friabila, se poate folosi un spit cu dubla expansiune cu o lungime si diametru majorate (fig. 80 b). Cu ajutorul unui surub potrivit se fixeaza de cilindru placute de ancorare cu diferite forme (fig. 82). Utilizat corect, in pozitie adecvata, un spit cu placuta de ancorare montata pe el, rezista la o solicitare de minimum 1000 kg. Deoarece aceste piese esentiale din arsenalul de lupta al speologului au dimensiuni modeste si le putem rataci cu usurinta printre piesele majore, este bine sa le pastram intr-un saculet special, fiindu-ne astfel permanent la indemina.

PENE SI EXCENTRICE DE INTEPENIRE

In situatia in care peretii golurilor subterane au fisuri deschise, cu adincime si forma neregulata s-au dovedit foarte utile corpurile metalice cu profil si dimensiuni variate, cunoscute sub denumirea de pene si excentrice de intepenire. Precursorii modesti ai acestor scule moderne, au fost bolovanii incastrati in fisuri, de care se ancorau bucle din cordelina. Bolovanii au fost treptat inlocuiti cu pene metalice cu profile diferite (T, V, H sau poligonale) initial simetrice, care au evoluat apoi spre forme asimetrice, usor de fixat in fisuri (fig. 83).

Fig. 80. Spituri: a) cu expansiune; b) cu dubla expansiune.

Fig. 81. Baterea spiturilor si ancorarea corecta a placutelor.

Fig. 82. Placate de ancorare in spituri: a) simpla; b) multidirectionala; c) inelara; d) pentru ancorarea directa a corzii, fara carabiniera (Clown); e) Pentru evitarea frecarii nodalul de perete (Pterre A Haine)

Fig. 83. Modul de folosire in fisuri a penelor de intepenire.

Aceste piese, realizate din aliaje usoare, pot fi singulare pentru aceeasi forma, sau dublate ori chiar triplate, dar cu dimensiuni diferite. Ele pot avea atasat chiar din constructie un cablu rezistent din otel inoxidabil, sau sint prevazute cu orificii prin care se introduc bucle din cordelina sau chinga. Datorita diversitatii de forme si marimi, penele sxi excentricele pot fi folosite cu succes in aproape orice fisura deschisa, mai ales pentru inaintare, dar si pentru asigurare sau ancoraje. Dar, atentie! Intr-o mai mare masura decit in cazul pitoanelor si spiturilor, este nevoie de multa experienta si de o apreciere foarte exacta a formei si dimensiunii fisurii, in functie de care se alege pana potrivita, dar mai ales directia in care aceasta poate fi solicitata. Este evident faptul ca pentru baterea pitoanelot clasice, a spiturilor si chiar sxi penelor de intepenire, este indispensabila unealta adecvataa:. ciocanul speologic, cu o greutate medie de 600 g prevazut cu o bucla de cordelina cu ajutorul caareia il vom pastra mai usor pe mina sau intr-o carabiniera prinsa de centura.

PLATFORMA, CATARGUL DE ESCALADA SI SCARA SPEOLOGICA

Daca accesoriile exploratorului speolog, prezentate anterior, desi numeroase, au un gabarit si o greutate reduse, platforma si catargul folosite in situatii deosebite, sint mai grele si mult mai voluminoase. Cu ajutorul platformei de escalada (fig. 84), peretii verticali sau chiar surplombati pot fi urcati cu o viteza medie de 10 m/ora, dar numai dupa un antrenament prealabil efectuat temeinic alaturi de un coechipier destoinic. Urcarea se face din spit in spit, intr-o pozitie comoda care solicita un efort fizic redus.

Unele obstacole subterane, care sint pragurile sau cascadele, care nu depasesc inaltimea de 8-10 m pot fi urcate rapid, folosind, catargul de escalada, confectionat din aliaje metalice usoare (module de 1,5-2,5. m, care se imbina). Amplasat astfel incit virful catargului sa depaseasca partea superioara a obstacolului si ancorat solid cu cabluri sau corzi, in virful catargolui se cupleaza o coarda sau o scara speologica pe care o vom, putea urca cu usurinta.; evitind astfel dificultatile unei catarari directe (fig. 85).

Fig 84. Platforma de escalada

Fig 85. Catargul de escalada

Scara speologica, astazi, supla, realizata din cablu de otel (02-, 3 mm) si fustele din duraluminiu, modulata in tronsoane de 10 m (1 ,3 kg), neglijata pe nedrept de adeptii explorarilor acrobatice, este de neinlocuit in rezolvarea unor traversari cu balustrade, punti suspendate, verticale scurte intre puturi, actiuni de salvare etc.

Desi echipamentul individual si colectiv prezentat anterior este numeros si ocupa un volum mare, el este insuficient atunci cind activitatea speologica se desfasoara pe parcursul mai multor zile, sau atunci cind retelele subterane ridica dificultati deosebite de parcurgere. Pe de alta parte, insasi confortul personal sau colectiv, confort care se va reflecta direct in randamentul speologului, reclama prezenta unor materiale suplimentare. Pentru dotarea corespunzatoare a unui biuvac sau a unei tabere, fiecare speolog trebuie sa aiba sac de dormit ori sac de biuvac, saltea izolatoare sau pneumatica (eventual hamac), trusa sanitara si imbracaminte de schimb adecvata. La acestea se adauga cortul sau "cutia de bivuac', o sursa pentru incalzit si gatit (primus), un minim de ustensile de bucatarie, carbid si combustibil de rezerva, telefon de campanie, barca pneumatica si costume de neopren, trusa sanitara colectiva, precum si citeva materiale si unelte pentru intretinerea si repararea echipamentului. Desigur, nu trebuie sa uitam de unele articole nelipsite din trusa personalaa.

Chiar numai o sumara trecere in revista a echipamentului individual si colectiv la care, pe buna dreptate, se vor adauga alimentele, ar fi de natura sa scada pina si elanul celor mai tenace speologi. Aparent, deoarece o selectionare riguroasa si obiectiva a bagajului, un rucsac corespunzator, judicios incarcat, rezolva totdeauna acest gen de probleme. Desigur, un mijloc auto de transport cu care putem ajunge cit mai aproape de intrarea pesterii, este cea mai buna solutie.