Carpatii meridionali

CARPATII MERIDIONALI

Carpatii Meridionali, ca unitate alpina, se intind din bazinul Riului Dimbovita (falia lezer-Papusa) spre vest, depasind Valea Dunarii (v. PI. IV). Spre sud sint delimitati de falia pericarpatica, care se prelungeste din fata Carpatilor Orientali insa este acoperita de depozite mai recente. Pe sub acestea din urma, falia trece pe la sud de Pitesti, pe la nord de Dragasani, nord de Strehaia si atinge Dunarea la Drobeta-Turnu Severin. In lungul ei, structurile alpine sud-carpatice vin in contact cu Platforma Valaha.

Din punct de vedere morfologic, in Carpatii Meridionali se distinge o parte cu caractere montane tipice si alta cu aspect colinar, aceasta din urma alcatuind zona subcarpatica.

Zona muntoasa este constituita din masive a caror inaltime adesea trece de 2000 m. intre izvoarele Dimbovitei si Valea Oltului se situeaza Muntii Fagaras, care ating 2536 m in virful Negoiu si 2543 in virful Moldo vanu. La sud de Muntii Fagaras, separata prin Depresiunea Lovistei, se gaseste Culmea Cozia, intre Olt si Jiu se disting doua siruri de munti separate intre ele prin riurile Lotru si Jiul de Est: la sud sint Muntii Capatinii intre Olt si Oltet, si Muntii Paring intre Oltet si Jiu. La nord sint Muntii Lotrului intre riurile Lotru si Sadu, Muntii Cibin intre riurile Sadu si Sebes, si Muntii Sebesului Intre riurile Sebes si Strei. De la Valea Jiului spre vest si sud-vest pina in Valea Cernei si Culoarul Caransebes-Mehadia, zona muntoasa este fragmentata longitudinal in trei compartimente, compartimentul central fiind cel mai impozant prin altitudine. Acesta include: Muntii Retezat situati intre Jiul de Vest, Depresiunea Hateg si Riul Mare; Muntii Tarcu intre Riul Bistra culoarul Caransebes-Mehadia si Valea Ide-gului; Muntii Godeanu, care se prelungesc in Muntii Cernei, cuprinsi intre Valea Cernei si Riul Timis. La nord de acest compartimenta se intind Muntii Poiana Rusca cuprinsi intre Depresiunea Streiului, Depresiunea Lugojului, Valea Bistrei si Valea Muresului la nord. Pe aliniamentul sudic se gasesc Muntii Vilcan intre Jiu si Motru, Platoul Mehedinti intre Valea Motrului, Valea Cernei si Dunare. La vest de culoarul Caransebes-Mehadia se intind Muntii Semenic, iar intre Valea Cernei si Valea Nerei sint Muntii Almaj, intre cursul inferior al Vaii Nerei si Dunare se intind Muntii Locva, iar intre Valea Carasului si Riul Poganis la nord se gasesc Muntii Dognecea.

In structura geologica actuala a Carpatilor Meridionali se pot identifica elemente specifice care permit reconstituirea evolutiei proceselor structogenetice. Semnificative in acest sens sint: complexul ofiolitic din Platoul Mehedinti; suita sedimentara cu factura de flis de virsta tithonic-neocomiana (flisul de Severin); vulcanitele calcoalcaline constituind bana-titele etc. Mai trebuie avut in vedere ca, dupa modul cum sint distribuite clementele transilvane in Carpatii Orientali, acestea gasindu-se pina in Muntii Persani, se poate conchide ca mai departe, sutura transilvana este implicata in structura Carpatilor Meridionali. Toate acestea sugereaza ca si Carpatii Meridionali au evoluat din aceleasi zone de rifting si din aceleasi arii continentale limitrofe ca si Carpatii Orientali si anume: zona de rifting transilvana deschisa in Triasic, care a condus la individualizarea blocului sau microplacii transilvano-panonice, si zona de rifting central-carpatica deschisa in Mezo-Neojurasic, din care a evoluat marea flisului si care a dus la individualizarea blocului central-carpatic (v. fig. 91). Fireste insa ca au existat diferentieri pe intinsul acestor zone in ceea ce priveste desfasurarea proceselor structogenetice, fapt ce confera celor doua ramuri carpatice rol de unitati structurale majore distincte. Astfel, in etapa de expansiune, cele doua blocuri separate prin aria de rifting central-carpatica, constituind blocul getic si respectiv blocul danubian, au cunoscut o miscare divergenta, iar in marea cu substrat de crusta oceanica dintre ele, constituind fosa de Severin, s-au acumulat depozite tipice de flis (flisul de Severin (fig. 58). intr-o etapa mai tirzie, spre sfirsitul Eocretacicului, a avut loc inchiderea zonei de expansiune transilvana. In felul acesta s-au individualizat unitatile din nordul si vestul acesteia constituind^ unitatile supragetice si s-a ajuns la coliziunea dintre ele si blocul getic. In acelasi timp blocutilc getic si danubian, la rindul, lor au fost implicate intr-o miscare de convergenta determinata de antrenarea crustei oceanice in procese de subductie. Consecinta a fost ingustarea fosei de Severin si inaintarea blocului getic peste flisul de Severin (v. fig. 58).

Procesele de subductie si de consum a scoartei oceanice au continuat, iar spre sfirsitul Cretacicului blocul getic, solidar cu unitatile supragetice, a inaintat venind in coliziune cu masa continentala danubiana. In inaintarea lui, blocul getic a antrenat si flisul de Severin, intregul ansamblu a alunecat pe masa ofiolitica, aceasta reprezentind fragmente detasate si obduse din crusta oceanica in curs de subducere. In final s-a ajuns la suprapunerea tectonica a blocului getic peste blocul danubian. In felul acesta, unitatilor supragetice, care se individualizasera in tectogeneza mezocretacica, li se adauga o noua unitate cu rol de pinza constituind pinza getica, si o alta unitate, subiacenta, cu rol de autohton reprezentind autohtonul danubian, intre autohtonul danubian si pinza getica este prins flisul de Severin si fragmente de crusta oceanica obdusa care, in structura actuala, constituie eeea ce se numeste pinza sau parautohtonul de Severin.

Ca o consecinta a consumarii crustei oceanice din fosa de Severin, in paturile profunde ale litosferei au avut loc intense si complexe procese magmatice. Acestora, la suprafata, le-a corespuns un vulcanism care s-a desfasurat spre sfirsitul Cretacicului si inceputul Paleogenului, cind s-a pus in loc o imensa masa de vulcanite si subvulcanite de compozitie calcoalcalina, constituind ceea ce B. Cotta a descris sub numele de banatite.

Odata cu ridicarea ansamblului structogenetic sub forma unei catene muntoase, in fata acesteia s-a creat o zona depresionara premontana, care a preluat functia de bazin de sedimentare evoluind in continuare ca avant-fosa si care, in structura actuala, constituie Depresiunea Getica.

In concordanta cu modelul sugerat, in structura actuala a Carpatilor Meridionali se disting urmatoarele unitati tectogenetice: autohtonul danubian, pinza getica si unitatile supragetice, toate fiind generate de implicarea marginii continentale deformata a placii euroasiatice; pinza de Severin si zona de solzi rezultate din evolutia unor zone de expansiune secundara. Acestora li se adauga magmatitele banatitice, ca provincie petrogenetica si Depresiunea Getica.

Distinctia intre diversele domenii care, in structura actuala, sint in relatii tectonice a fost sesizata inca din 1904 de L. Mrazec, care in Carpatii Meridionali a distins doua grupuri de sisturi cristaline (grupul I si II) ce difera prin gradul de metamorfism.

Gh. Munteanu-Murgoci in 1905 a argumentat suprapunerea tectonica a celor doua grupe, iar in 1934 A. Strekeisen a sesizat existenta unitatilor supragetice ca un al treilea domeniu tectogenetic major. In 1940, Al. Codarcea a sugerat mecanismul de edificare a arhitecturii Carpatilor Meridionali, distingind principalele etape structogenetice: deschiderea riftului si formarea fosei de Severin, restringerea acesteia prin miscarea convergenta a celor doua mase continentale si procesul de coliziune dintre ele cu detasarea unor fragmente din crusta oceanica. In felul acesta, cu mult inainte de a se fi formulat conceptul tectonicii globale, Al. Codarcea, fara a-1 denumi ca atare, l-a intuit si decelat in structogcneza Carpatilor Meridionali. Cercetatorii ulteriori, aproape fara exceptie, au confirmat tectonica in pinze a Carpatilor Meridionali asa cum au conceput-o Gh. Munteanu-Murgoci si A. Codarcea, amplificind sau atenuind structura de detaliu a unitatilor tectonice majore.