Caracterul national

CARACTERUL NATIONAL

Caracterul national este un alt termen, si anume unul mai specific, pentru personalitatea modala si penfru strucura personalitatii de baza, atunci cand domeniul de cercetare il reprezinta o natiune oarecare, studiata intr-un stat national. Altfel spus, caracterul national este tot una cu personalitatea modala a unei natiuni si este expresia structurii personalitatii de baza, promovata si afirmata de natiunea respectiva.

Dupa Ruth Benedict, studiul caracterului national este, de fapt, studiul comportarii invatate cultural. Aceasta caracterizare duce mai mult spre structura personalitatii de baza a unei natiuni, spre personalitatea 'ceruta' sau 'pretinsa' de natiune indivizilor, decat spre personalitatea ei modala asa cum se manifesta empiric. Oarecum asemanator priveste lucrurile si Margaret Mead, atunci cand distinge trei variante de abordare a caracterului national: 1. descrierea comparativa a diferitelor configuratii culturale; 2. analiza relatiilor dintre fundamentele invatarii copilului si alte aspecte ale culturii; 3. studiul modelarii relatiilor interpersonale de baza (cum ar fi parinte-copil, relatiile dintre similari, peer-peer relations). Exista, de asemenea, tendinta de a defini caracterul national prin referiri la coerenta valorilor determinate cultural sau prin modele de comportament. E necesar de a sublinia, asa cum o fac Alex Inkeles si Daniel J. Levinson, faptul ca notiunea de caracter national implica, mai presus de orice, existenta unor regularitati in manifestarea empirica a personalitatilor individuale .la nivelul natiunii. Acest aspect tine, evident, de domeniul personalitatii modale a natiunii. Aceasta este si pozitia lui Ralph Linton exprimata in cartea sa The Cultural Background ofPersonality. Exista in realitate o mare varietate de caracteristici si modele transindividuale ale personalitatilor individuale in fiecare societate. Caracterul national este una dintre formele personalitatilor modale, ce apare cu o considerabila constanta si cu cea mai mare frecventa.

Intr-un studiu al ei, Margaret Mead a subliniat faptul ca preocuparile in domeniul caracterului national au luat nastere datorita unor cerinte specifice situatiei politice a lumii, de dupa anul 1939. Mai multi cercetatori au incercat sa sprijine eforturile Americii, depuse in cel de-al doilea razboi mondial, prezentand cultura tarilor inamice si persona­litatile transindividuale ale acestora, in felul acesta, au fost elaborate studii despre Japonia si chiar despre Romania, dupa ce au declarat razboi Americii. Dupa razboiul 'cald' a urmat razboiul 'rece' care a adus in prim plan probleme legate de relatiile S.U.A. cu tarile comuniste: Uniunea Sovietica, China, Polonia, Cehoslovacia. Pe acest fond situational au fost efectuate lucrari avand drept obiect circumscrierea caracterului national al acestor tari, de la distanta, fara efectuarea unor cercetari de teren, adica fara observatii directe. Procedand astfel, sociologii si antropologii americani au intervievat japonezii ce se aflau in S.U.A., au urmarit filme japoneze, au citit carti, reviste, ziare japoneze. Ei nu au putut apela nici la studiul intensiv al unor esantioane, capabile sa ofere o imagine autentica asupra com­plexitatii personalitatii nationale japoneze. Un asemenea demers stiintific seamana cu incercarile de a reconstitui caracterul national al unei societati din trecut, in care studiul documentelor si al vestigiilor materiale trebuie in mod fatal sa se substituie cercetarii directe a indivizilor ce actioneaza si interactioneaza in realitatea sociala si culturala empirica.

In anii '70 si '80 au aparut doua alternative ce au pus sub semnul intrebarii valoarea conceptului de caracter national. Este vorba despre 'motivele dominante' (dominant motives) si 'valorile centrale' (core values), in studiile referitoare la motivele dominante s-a facut cunoscut David McClelland. El a sustinut ideea ca miturile, folclorul si alte productii artistice ale unei natiuni pot dezvalui aspecte importante despre motivatiile si valorile natiunii, tot asa precum acestea sunt partial oglindite in fanteziile unui individ singular. Mai mult decat atat, a sustinut acelasi cercetator, ne putem astepta ca factorii motivationali ai unei natiuni, la un moment dat, sa aiba impactul lor major ulterior, in comportarea si actiunea copiilor ce au fost expusi acestora. Daca cineva ar fi capabil sa evalueze cu precizie motivele dominante implicite intr-un set de documente curente, el ar putea fi in stare sa faca predictii asupra statutului motivational al populatiei natiunii cu 25 sau 50 de ani inainte. Si cunoscandu-se structura motivationala, (indeosebi motivele dominante) se vor putea face predictii comportamentale si actionale. Bineinteles, o cercetare ce trebuie sa astepte o generatie pana cand va fi confirmata nu este prea ispititoare si optimista pentru cel ce o efectueaza. De aceea a fost formulata o alternativa si anume aceea de a merge inapoi in istorie si de a face inferente corelationale din analiza de continut a documentelor din anul x asupra indiciilor de comportare relevanta in anul x+y (in care y este timpul prezent). Procedand in acest fel David McClelland a obtinut o masura a tariei motivatiei in urma unei analize de continut a textelor de citire din scoala elementara din anul 1925. A folosit aceeasi metoda studiind mai multe natiuni, luand in considerare, in acelasi timp, si anumiti indicatori economici, cum ar fi produsul national brut pe perioada 1925 si pana in 1950. Ipoteza lui a fost aceea ca natiunile ai caror membri au o motivatie inalta de a se realiza este probabil sa se afle printre natiunile care vor realiza un progres economic peste medie. Aceasta deoarece un astfel de rezuHateste dependent de o munca serioasa si de o viziune orientata spre viitor, ambele calitati fiind legate de o inalta dorinta de realizare. Rezultatele efective au confirmat predictia: acele natiuni care in 1925 au pus la dispozitia copiilor texte saturate cu teme legate de motivatia realizarii au obtinut cele mai mari cresteri economice din 1925 pana in 1950.

Stanley Rudin a luat in considerare in studiul caracterului national, efectuat in 17 tari, patru elemente: 1) motivatia realizarii; 2) motivatia puterii; 3) disfunctiile competitiei si puterii - omuciderea, sinuciderea, ulcerul, hipertensiunea arteriala si ciroza ficatului - si 4) afilierea la anumite organizatii si institutii. El a impartit cele cinci forme de disfunctii mentionate in doua grupe: prima se refera la indicatorul inhibitiei (datorata ulcerului si hipertensiunii arteriale) si a doua la indicatorul agresivitatii (omucidere, sinucidere, ciroza - ca un indicator al alcoolemiei). Analiza de continut a cartilor utilizate de copii, in 1925, facuta de Stanley Rudin i-a permis acestuia sa prezica anumite comportamente plecand de la elementele si indicatorii semnalati. Totodata, el a recunoscut faptul ca motivatiile luate de el in considerare (a realizarii, puterii si afilierii) au inregistrat in perioada cuprinsa intre 1810 si 1950 cursuri diferite de crestere. Motivatia realizarii a atins culmea in 1890, motivatia puterii cu 20 de ani mai tarziu, iar motivatia afilierii a devenit puternic relevanta cu inca 20 de ani dupa aceea.

Alternativa 'valorile centrale' se refera la acele valori care sunt promovate in mod deosebit de catre o cultura particulara. Pot fi mentionate doua exempk. Primul este cel al lui Francis Hsu. El a privit valorile centrale ale culturii chineze in stransa legatura cu trasaturile personalitatii. Chinezii, a sustinut el, pun mare pret pe legaturile de ru­denie si cooperare, pe care le privesc ca fiind, ca importanta, deasupra oricaror altor considerente. Pentru ei dependenta mutuala reprezinta esenta relatiilor personale si asa au stat lucrurile de mii de ani. Docilitatea si subordonarea vointei individului fata de cea a familiei sau a rudeniei transced ori si ce altceva, in tirnp ce autoincrederea nu este promovata si nici nu reprezinta o sursa de mandrie. Al doilea exemplu se refera la 'individualismul neinduplecat' (rugged individualism) al descendentilor europenilor si nord-americanilor (cel putin pentru barbati, pana recent cand el a devenit si idealul femeilor din zona amintita). Conform acestui 'miez' axiologic fiecare individ, el singur, se presupune ca este capabil sa realizeze tot ce isi doreste, daca are vointa de a munci suficient de puternic, incepand din primii lor ani de viata indivizii sunt supusi unei presiuni neincetate pentru a excela. Pentru a-i face fata competitia si victoria sunt vazute ca fiind cruciale.

Studiile referitoare la caracterul national au o serie intreaga de limite: 1) Nu s-a tinut seama de distinctia intre studiul dedicat dezvaluirii culturilor nationale si cel referitor la caracterul national, ca o forma de personalitate transindividuala a unei natiuni, in mod normal cercetarea caracterului national este o cale de studiere a culturii nationale, care trebuie sa urmeze nu sa preceada studiile referitoare la cultura nationala; 2) Societatile contemporane sunt complexe si eterogene. Exista diferente insemnate intre mediul urban si rural, etnice, de varsta, de profesie, de clasa etc. Toate acestea influenteaza caracterul national si dau nastere nu doar unui tip de personalitate; 3) Chiar si in cazul in care exista o astfel de personalitate, corespunzatoare caracterului national, nu rezulta de aici ca deciziile liderilor politici sunt direct afectate de acest fapt. Deciziile politice sunt rezultatul unei mari multimi de factori si atitudini care umbresc tendintele ce decurg din caracteristicile personalitatii nationale; 4) Chiar o buna cunoastere a caracterului national poate sa nu fie atat de rafinata incat sa ne permita sa prognozam cum se vor comporta oamenii in anumite situatii particulare. Putem sustine pozitiv, de pilda, ca o anumita personalitate de un anume caracter national este agresiva, dar aceasta cunoastere nu ne spune care va fi obiectul agresivitatii.

Un exemplu elocvent referitor la limitele cercetarilor de acest gen ni-1 ofera unele studii efectuate de americani despre caracterul national al japonezilor, in plin razboi mondial, Geoffrey Gorer¹² a incercat sa afle cum se explica contrastul dintre blandetea vietii de familie din Japonia, ce a incantat aproape toti vizitatorii acestei tari si brutalitatea si sadismul manifestate de japonezi in razboi. Sub influenta lui Sigmund Freud, Geoffrey Gorer a ajuns sa sustina ca la baza acestui contrast se afla practicile japoneze de educare a copiilor in problemele folosirii toaletei. El a sustinut ca aceste practici sunt severe si periculoase. Ideea lui a fost urmatoarea: din cauza ca in perioada infantila copiii au fost fortati sa-si controleze sfincterele mai inainte ca ei sa atinga dezvoltarea musculara si neurologica necesara, ei cresc plini de manie refulata; apoi, ca adulti, japonezii si-au exprimat aceasta manie in brutalitatea lor in razboi. Trebuie spus ca, dupa razboi, Geoffrey Gorer a efectuat studii pe teren pe aceasta problema pentru a-si verifica ipoteza sa. Astfel s-a aflat ca severitatea japonezilor in educarea copiilor in problemele utilizarii toaletei a fost un mit, copiii nu au fost subiectii unor severe amenintari cu pedeapsa. De asemenea, nu toti soldatii japonezi au fost brutali si sadici in razboi. Unii au fost, iar altii nu (situatia a fost asemanatoare si in randurile americanilor). Cercetarile initiale ale lui Geoffrey Gorer au fost importante nu prin 'dezvaluirea' unor trasaturi surprinzatoare ale caracterului national japonez, ci prin aceea ca ele au dezvaluit pericolele generalizarii din date insuficiente si al utilizarii unor speculatii psihologice in explicarea fenomenelor complexe ale realitatii sociale si culturale.