|
|
|
Studiu de caz : Latinitate si dacism
GRIGORE URECHE este primul care demonstreaza latinitatea limbii romane,in lucrarea sa "Letopisetul Tarii Moldovei ". In capitolul intitulat " Pentru limba noastra moldoveneasca" ,consacrat special acestei probleme, autorul afirma ca "de la Rim (Roma) ne tragem; si cu ale lor cuvinte ni-i amestecat graiul" si da o proba de etimologii latine : : "de la rimleni, ce le zicem latini, paine, ei zic panis, gainaei zic galina, muiereamulier [] si altele multe din limba latina, ca de n-am socoti pre amanuntul, toate le-am intelege." Acestuia ii urmeaza alti scriitori si lingvisti care sustin in lucrarile lor originea latina a limbii romane.
Cronicarul MIRON COSTIN este unul dintre acestia si in "Istorie in versuri polone despre Moldova si Tara Romaneasca" realizeaza o sinteza a schemei structurii limbii romane : "Unde trebuia sa fie Deus, avem Dumnezeu sau Dumnedzeu, al mieu in loc de meus, asa s-a stricat limba; unde era coelum, avem cierul; homo - omul; frons - frunte; angelus - indzierul. Unele cuvinte au ramas chiar intregi : barba - barba, asa si luna, iar altele foarte mici deosebiri. In plus s-au mai adaugat mai tarziu si putine cuvinte unguresti. In sfarsit, luandu-se cele sfinte de la sarbi, s-au adaugat si putine cuvinte slavonesti." Iar in opera "De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor", asa cum indica si titlul, cronicarul isi propune sa scoata "lumii la vedere felul neamului, din ce izvor si seminte sintu lacuitorii tarei noastre, Moldovei si Tarii Muntenesti si romanii din tarile unguresti." El dovedeste ca precum si alte neamuri:"frantozii - galii, turcii - otomani, ungurii - huni, asa si romanii poarta numele romanilor."
DIMITRIE CANTEMIR, prezinta radacinile adanci ale "romano-moldo-vlahilor", sapand adanc in istorie pana la instreinarea lui Eneas la Latium", continuand cu intemeierea Romei de catre Romulus, si ajungand la anul 107, "anul tocmirii firii omenesti" : "Iara a romano-moldo-vlahilor niam, de vom vre sa credem adeverintii, care in hronice marturiseste, de-i vom cauta ce mai de pre urma virsta, (de cind adeca Traian inparatul din Roma, inparatiasa cetatilor, alegind cetateni romani, in Dachiia i-au trecut), il vom afla de pe la anul tocmirii firii omenesti 107, sa fie inceput. Deci vom cerca ce de pre mijloc virsta, o vom gasi de odata cu Romulus, Roma, si cu numele roman, adeca cu septe sute cincizaci si trii de ani mai denainte, decit a sa naste Domnu Hs. De-i vom iscodi ce d-inceput nastere, precum de la razsipa Troadii, si de la instreinarea lui Eneas la Latium, adeca in tara latineasca, a vechilor semne si scrisori marturisesc.[]..Intr-acesta chip dara, pre romano-moldo-vlahii nostri, Roma maica, din launtrurile sale nascindu-i i-au aplecat si i-au crescut; Traian parintele, cu obiceele si armele romanesti invatindu-i, a Dachii adevarati mostenitori i-au pus si cu curat singele fiilor sai, pre Dachia, care mai denainte varvara iera, au evghenisit-o."
Stolnicul CONSTANTIN CANTACUZINO, in opera sa "Istoria tarii romanesti" vorbeste, de asemenea, despre originea romanilor, sustinand ca acestia sunt descendentii romanilor ramasi in Dacia, afirmand astfel continuitatea daco-romana la nordul Dunarii : "Iara noi int-alt chip de ai nostri si de toti cati sunt rumani, tinem si credem, adeverindu-ne den mai alesii si mai adeveritii batrani istorici si de altii mai incoace, ca valahii, cum le zic ei, iara noi, rumanii, sintem adevarati romani in credinta si in barbatie, den carii Ulpie Traian i-au asezat aici in urma lui Decheval, dupre ce tot l-au supus si l-au pierdut ; si apoi alt si alalt tot sireagul imparatilor asa i-au tinut si i-au lasat asezati aici si dintr-acelora ramasita sa trag pana astazi rumanii acestea. Insa rumanii inteleg nu numai cestea de aici, ce si den Ardeal, carii inca si mai neaosi sint, si moldovenii, si toti citi si intr-alta parte sa afla si au aceasta limba, macara fie si cevasi mai osebita in niste cuvinte den amestecarea altor limbi, cum s-au zis mai sus, iara tot unii sint. Ce dara pe acestea, cum zic, tot romani ii tinem, ca toti acestea dintr-o fantana au izvoit si cura."
Aparuta in sec al XVIII -lea, Scoala Ardeleana avea drept scop afirmarea drepturilor politice ale poporului roman din Transilvania. Patrunsi de ideile iluministe, reprezentanti acesteia, Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Budai - Deleanu, priveau instructia , prin scoala sau prin intermediul cartii, ca un mijloc de luminare si de progres, modul prin care se ajungea la constiinta de sine, la descoperirea valorilor umane, deci a drepturilor lor, in primul rand, ca oameni. Opera de cultura a reprezentantilor Scolii Ardelene prefigureaza, prin tematica ei, unitatea romaneasca si originea pur romana a poporului roman.
SAMUIL MICU este cel care, incercand sa dovedeasca provenienta latina a romanilor, conchide ca acest lucru reiese din patru elemente : "intaiu din scriitori, a doua din obiceiuri, a treia din limba, a patra din nume."
Asemenea lui Samuil Micu, GHEORGHE SINCAI, in opera "Hronica romanilor si a mai multor neamuri", incearca sa dovedeasca sorgintea romana a poporului roman : "Din partea coloniei, carea au remas in Dachia Veches-au prasit apoi toti romanii citi sint de-a stinga Dunarei, cum cura in Marea Neagra; iara din partea coloniei carea s-au trecut Dunarea si s-au asezat in Dachia cea Noao, asisderea si din romanii pre carii i-au adus Marele Constantin din Trachia, Machidonia si Thessalia, s-au prasit romanii cei ce sint de-a dreapta Dunarei, carii s-au numit dupa aceaia, amu vlahi, amu cotzo, sau cuzo-vlahi, iara mai pre urma tintari, tocma cum s-au numit si ceii ce au remas de-a stinga Dunarei, intiiu romani, apoi abotriti, dupa aceaia comani si patinachite, mai pre urma munteni, moldoveni, margineni, mocani, fratuti; ci ori cum s-au numit, sau se numesc si acum, tot de o vita si porodita sint, adeca romani de singe, precum firea si virtutea ii marturiseaste ()".
Dintre istoricii Scolii Ardelene, PETRU MAIOR este teoreticianul intransigent al radacinii pur romane a poporului nostru. El este acela care acorda cel mai mult spatiu discutarii puritatii neamului nostru si face cea mai lunga demonstratie a acestei probleme in opera cu caracter polemic "Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia".
Limba romana, reprezentanta a latinitatii rasaritene, a fost de-a lungul timpului , cantata si slavita in lucrarile lor de multi scriitori romani, care si-au inchinat viata si munca lor patriei, fiind constienti de sorgintea nobia a acestei limbi si de cultura pe care aceasta o presupune.
Interesul pasoptistilor pentru trecutul dacic si roman al neamului lor decurge din ideologia romantica, orientata spre cunoasterea istoriei propriului popor, spre folclor ca depozitar al traditiei. In viziunea lor, poezia populara a pastrat mai bine decat isoria consemnata, memoria timpurilor stravechi in care s-a plamadit poporul roman.
Se explica astefel, imbinarea preocuparilor stiintifice (articole, studii) cu creatia literara. Gheorghe Asachi, Alecu Russo, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri incearca in mod programatic sa construiasca o mitologie romaneasca, folosindu-se de traditia popolara.
GHEORGHE ASACHI a prefigurat mitul etnogenezei romanilor in balada "Traian si Dochia", ca si in poezia "La patrie", integrata volumului "Poesie", unde, scriitorul ii prezinta pe romani ca mostenitorii Romei si ai Daciei : "O, romani, romani ai Daciei, ce purtati un mindru semn/ De-origina, istoria acum fie-ni indemn! / In vechime maica Roma, ce-a fost doamna-n toata lume, / Ne-a lasat legi si paminturi, vorba sa si naltul nume. / Oare darul ce de timpuri si barbari s-a pastrat,/ Cind senina soarta luce, fi-va astazi defaimat? / Nu, prin muze s-a virtutei dorul dulce si fierbinte, / In noi lumea sa cunoasca stranepoti romanei ginte."
ALECU RUSSO evoca Dacia paradisiaca si pe Decebal, conducatorul ei, in amplul poem in proza intitulat "Cantarea Romaniei".
Si alti scriitori au venit in sprijinul acestora, demonstand, prin lucrarile lor originea poporului roman, scriitori precum ANDREI MURESANU, care a scris "Un rasunet", devenita ulterior imn national; VASILE ALECSANDRI in poezia "Santinela romana" prezinta limba romana reprezentataa de santinela, aparatoarea romanei, iar in "Cantecul gintei latine", asa cum el insusi sustine, demonstreaza inrudirea romanei cu celelelte limbi romanice : "Am scris-o pentru a prezenta un specimen de limba romaneasca, spre a se constata inca o data inrudirea noastra cu ramurile gintei latine".
In a doua jumatate a secolului al XIX -lea , BOGDAN PETRICEICU HASDEU publica in volumul "Poesie", "Podul lui Traian", in care sprijina ideea unirii romanilor.
Sub aspect literar, tendinta dacizanta culmineaza in a doua jumatate a secolului al XX - lea, prin scrierile lui MIHAI EMINESCU. Tema dacica se regaseste atat in marile poeme "Memento Mori", "Rugaciunea unui dac" si "Sarmis", cat si in proiectele dramatice. In poezia "Memento Mori", Eminescu realizeaza o evocare a civilizatiilor de la origini. Aici viziunea eminesciana asupra Daciei este paradisiaca, scriitorul refacand imaginea unui popor apus.
In secolul al XX - lea ideea dacica prinde consistenta si devine obiect de studiu pentru istorici, filosofi ai culturii si ai religiei, geografi, sociologi, folcloristi. Lucrarilor unor istorici precum Vasile Parvan, Hadrian Daicoviciu, li se adauga studii, articole cu rezonanta puternica in perioada interbelica semnate de Lucian Blaga, Mircea Eliade, Simion Mehedinti.
In perioada interbelica ideea dacica s-a transformat uneori in dacism, tracism ori tracomanie, devenind suport ideologic pentru extremismul de dreapta (miscarea legionara). Si in perioada postbelica, in plin ceausism, dacismul si tracismul au avut adeptii lor frecventi, atat in tara, cat si in diaspora.
IOAN NENITESCU in poezia "Pui de lei", prezinta de asemenea, originea romanilor : "Eroi au fost, eroi sunt inca, / Si-or fi in neamul romanesc. / Caci rupti sint ca din tare stanca / Romanii orisiunde cresc. / E viata noastra faurita / De doi barbati cu brate tari/ Si cu vointa otelita, / Cu minti destepte, inimi mari./ Si unu-i Decebal cel harnic,/ Iar celalalt Traian cel drept,/ Ei pentru vatra lor amarnic / Au dat cu-atatia dusmani piept./ Si din asa parinti de sama / In veci s-or naste luptatori/ Ce pentru patria lor mama / Vor sta ca vrednici urmatori. / Au fost eroi si-or sa mai fie, / Ce-or fringe dusmanii misei. / Din coapsa Daciei si-a Romei / In veci or naste pui de lei !".
Letopisetulu Tarii Moldovei,de cand
s-au descalecat tara si de cursul anilor
si de viiata domnilor carea scrie de la
Dragos Voda pana la Aron Voda
De Grigore Ureche
-Comentariu-
Secolul al XVII-lea este in istoria Principatelor Romane unul din secolele ce, daca nu straluceste prin victorii militare, afirma totusi inceputul dansului diplomatic desfasurat de fanarioti intre Poarta Otomana si puterea in crestere a Imperiului Tarist. In conditiile permanentei amenintari a puterilor inconjuratoare, se dezvolta o nevoie de precizare a identitatii nationale si de prezentare a acesteia in fata lumii. Si care a fost oare liantul care a mentinut populatia romana omogena in cadrul a trei state diferite? Cultura, in formele ei scrise si vorbite. Cultura, cu traditii si obiceiuri. Dar mai ales limba si sentimentul de apartenenta pe care ti-l da aceasta. In secolul al XVII-lea insa, acest puternic simbol era rodul unei dezvoltari aproape haotice cauzate de valurile de migratori si de influentele purtate de acestia peste populatia daco-romana de la nord de Dunare.
Grigore Ureche este cronicarul cel dintai care resimte nevoia de a acorda un interes deosebit limbii nationale. Problema slavizarii romanilor nu era importanta atat pe plan etimologic, cat pe plan politic, acolo unde sustinea pretentiile Rusiei tariste asupra principatelor. Ca atare este gresit sa sustinem ca interesul cronicarului este pur lingvistic, afilierea la ginta latina acordand valahilor si moldovenilor in vremea aceea un imens credit mai ales din partea statelor italiene, suzeranele comertului. Originile pe care le atribuie cuvintelor sunt deduse fonetic dar iata ca se dovedesc corecte in totalitate. Plenitudinea de exemple latine este in parte stategica, putea sa dea la fel de multe exemple din cuvintele de origine slava, lasand la o parte exemplele latine. Astazi stim ca mai mult de jumatate din cuvintele limbii romane sunt de origine latina, dar vremea aceea, ca urmare a limbii slavone vorbita in acte, a alfabetului chirilic folosit, a pastrarii acestora in manastirile rusesti de pe intinsul tarii, limba romana era extrem de puternic slavizata. Daca se poate vorbi despre asa ceva, Grigore Ureche are un rol hotarator in stoparea influentei rusesti si intoarcerea privirilor spre latinitatea de dincolo de marea slava inconjuratoare.
In capitolul intitulat "Pentru limba noastra moldoveneasca",consacrat special demonstrarii latinitatii limbii romane ,autorul afirma ca : "de la Rim (Roma) ne tragem; si cu ale lor cuvinte ni-i amestecat graiul" si da o proba de etimologii latine : : "de la rimleni, ce le zicem latini, paine, ei zic panis, gainaei zic galina, muiereamulier [] si altele multe din limba latina, ca de n-am socoti pre amanuntul, toate le-am intelege."
O observatie de ordin lingvistic este intradevar precizarea caracterului shimbator al domnilor in ce priveste limba vorbita la curte. Limba greaca a fanariotilor, limba rusa vorbita pentru trimisii rusi, poloneza pentru polonezi. Toate acestea facute pentru atragerea simpatiei altora erau daunatoare pastrarii limbii romane in granitele unei limbi proprii, nationale.
In final, putem trage o singura concluzie. Letopistetul Tarii Moldovei, mai exact fragmentul de importanta lingvistica, nu este rodul unei simple dorinte politice. El afirma cu dovezi concludente apartenenta poporului roman la sorgintea latina, scotand astfel Principatele Romane de sub pretentiile etnice dispuse de rusi. Astazi, el evoca o identitate nationala pe care stramosii nostrii abia incercau s-o declare deschis.
Dachia cu prilejul rasboiului romanilor se
deserta cu totul de lacuitori
de Petru Maior
-Comentariu-
Petru Maior (1756 - 1821), istoric si filolog roman, protopop greco-catolic de Reghin, a fost un reprezentant de frunte al Scolii Ardelene. Acesta a fost un important militant pentru drepturile romanilor din Transilvania, participand - alaturi de alti reprezentanti ai Scolii Ardelene - la redactarea celebrei declaratii de emancipare a romanilor transilvaneni - Supplex Libellus Valachia, prin care se dorea obtinerea unor drepturi politice.
"Purismul latinist" al Scolii Ardelene sta sub semnul exagerarii, iar "Dachia cu prilejul rasboiului romanilor se deserta cu totul de lacuitori", fragment din "Istoria pentru inceputul romanilor in Dacia" - 1812, nu face exceptie.
Petru Maior, ca si ceilalti reprezentanti ai Scolii Ardelene, sprijina teza conform careia romanii sunt descendenti directi ai colonistilor romani din Dacia. Acesta sustine ca dacii, cunoscand urgia provocata de romani in lupta, prefera sa paraseasca teritoriul dac ori sa-si ia viata. Argumentul adus de Maior in sprijinul ideii sale este reprezentat de imaginile din Columna lui Traian, numerele 113 si 114, in care dacii fug in alta parte cu sotiile, copiii si animalele lor. In imaginea 20 de pe Columna lui Traian de asemenea sunt infatisati dacii de pe langa Dunare fugind in inima Daciei, averile lor intrand in posesia romanilor.
Un alt argument ar fi acela ca romanii nu doreau sa se casatoreasca cu vreo femeie din alt neam: "Ca sa nu zac nemica despre aceia ca insasi stralucirea sangelui roman inca destul era a impiedica pe romani ca sa nu se casatoreasca cu unele varvare cum era muerile dache. Ba nici acel cunoscut lucru sa nu-l aduc aminte, ca la romani era ocara a sa casatori cu mueri de alt neam, adeca cu care nu sunt romane. De aciia iaste ca si astazi oamenii poporului romanesc atata se feresc de a se casatori cu muieri care nu sunt romane, cat foarte rari sunt intre ei acele intamplari, ca romani sa-si ia muere de alta limba."
Astfel, in opinia lui Petru Maior si a altor reprezentanti ai Scolii Ardelene, poporul roman este unul pur latin, iar limba romana isi are originea in limba latina populara.
Desigur, acestea sunt teze mult prea exagerate. Limba autohtonilor se modifica treptat, astfel incat in secolul al-VII-lea limba vorbita de populatia daco-romana are o individualitate realizata printr-o structura gramatica stabila si un vocabular fundamental latin. Influentele ulterioare s-au manifestat la nivelul vocabularului, structura gramaticala ramanand intacta.
Perit-au dacii?
de B.P.Hasdeu
-comentariu-
Bogdan Petriceicu Hasdeu, nascut Tadeu Hasdeu, (n. 16 februarie 1836, Cristinesti, Hotin (azi Ucraina) - d. 7 septembrie 1907, Campina) a fost un scriitor si filolog roman din familia Hajdau, pionier in diferite ramuri ale filologiei si istoriei romanesti. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric si om politic, Hasdeu este una dintre cele mai mari personalitati ale culturii romane din toate timpurile.
Acesta este unul din acei scriitori care, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea incearca sa demonstreze originea daca a poporului roman. Hasdeu raspunde prin fragmentul "Perit-au dacii?" din volumul I al "Scrierilor istorice" reprezentantilor Scolii Ardelene, care resping teza ca romanii ar avea origini dace.
Hasdeu infirma spusele "doctorilor ardeleni". Amintind scrieri ale istoricilor antici, acesta demonstreaza existenta dacilor pe teritoriul cucerit de romani. Eutropiu spune: "ne multi cives Romani barbara traderentur". Cuvantul "multi" arata acest lucru - in cazul in care Dacia ar fi fost locuita de romani in intregime, acest cuvant ar fi fost de prisos. In scrierea lui Dio Cassius, barbarii ramasi pe teritoriu dac reprezinta un pericol pentru Roma.
Hasdeu este astfel un adversar de temut al scolii latiniste. El vorbeste de o suprapunere succesiva de straturi in Peninsula Balcanica si de absenta predominarii unui anumit element in constituirea "nationalitatii noastre".
Ramane celebru prin identificarea a 84 de cuvinte din fondul dac si a 15 toponime.
Revolta fondului nostru nelatin
de Lucian Blaga
-Comentariu-
Articolul 'Revolta fondului nostru nelatin', aparut
in revista 'Gandirea' in
1921, se incadreaza in viziunea traditionalista a acestei reviste, fiind scris
de Lucian Blaga pentru a contracara exclusivismul latin in configurarea
componentei spirituale a poporului roman: 'Un prieten imi vorbea despre
inraurirea slava asupra literaturii romane; inchinator indarjit la altarul
latinitatii - clare si masurate - el nu ingaduia nici cea mai mica alterare sau
spalacire a acestuia prin «maximalismul» slav.' Se ajunge, in felul
acesta, la un 'exclusivism latin', prin care multi impartasesc
convingerea ca exista spirite nationale si culturi superioare si inferioare, de
pilda parerea lui Anatole France despre opera lui Dostoievski, aceea ca ar fi
'o monstruoasa ciudatenie'. Mostenirea acestei atitudini despre
latinitate este expresia unor timpuri mai vechi, 'cand a trebuit sa
suferim rasul batjocoritor al vecinilor, care cu orice pret ne voiau
subjugati.' In momentul aparitiei studiului, aceasta atitudine nu este
decat dovada unor vremuri zbuciumate ale istoriei, in care lumea se supune unor
reguli ale dezvoltarii organice in spirit meliorist. Pentru a-si argumenta pozitia
despre 'insemnatul procent de sange slav si trac, ce clocoteste in fiinta
noastra', Lucian Blaga supune analizei un experiment biologic
semnificativ: 'Cunoastem experimentul incrucisarii unei flori albe cu o
floare rosie a aceiasi varietati. Biologii vorbesc despre asa numitele dominante.' in domeniul culturii
si al psihologiei etnice, dominanta se ! construieste in functie de cultura cu
o putere spirituala mai mare: 'intr-o indepartata analogie cu experimentul
acesta biologic - atat de convingator in simplitatea sa - se poate spune ca in
spiritul romanesc este dominanta latinitatea, linistita si prin excelenta
culturala. Avem insa si un bogat fond slavo-trac,
exuberant si vital, care, oricat ne-am impotrivi, se desprinde uneori
din corola necunoscutului rasarind puternic in constiinte. Simetria si armonia
latina ne e adeseori Vsfarticata de furtuna care fulgera monoton in adancimile
oarecum metafizice ale sufletului jromanesc. E o revolta a fondului nostru
nelatin.'
Din respect pentru cultul stramosilor,
natiunea romana ar trebui sa acorde consideratia necesara tuturor componentelor
spirituale etnice din care a rezultat sinteza actuala'. 'Nu e un
lucru nou: suntem morminte vii ale stramosilor. intre ei sunt de aceia pe care
ii ocrotim si-i imbratisam cu toata caldura, din motive istorice si politice; dar avem si stramosi pe care ii tratam ca pe
niste copii vitregi ai nostri.' Lucian Blaga dezavueaza cu
argumente convingatoare o asemenea opinie: 'Atitudine lipsita de
intelepciune, deoarece cu cat ii tinem mai mult in fraul intunericului, cu atat
rascoala va fi mai aspra, mai tumultuoasa - putand sa fie fatala
«privilegiatilor» de astazi. Istoria noastra se proiecteaza mai mult in viitor
decat in trecut. E bine sa ne dam seama de puterile potentiale care ne zac in
suflete - vulcani in fundul marilor.' Claritatea latina se poate
imbogati si diversifica, considera autorul complexei teorii a 'spatiului
mioritic', prin resuscitarea fondului traco-dac: 'De ce sa ne
marginim numai la un ideal cultural latin, care nu e croit in asemanare desavarsita cu firea noastra mult mai
bogata. Sa ne siluim propria natura - un aluat in care se dospesc atatea
virtualitati? Sa ne ucidem corsetandu-ne intr-o formula de claritate latina,
cand cuprindem in plus atatea alte posibilitati de dezvoltare? intrebarea va
nelinisti multe inimi. Din partea noastra, ne bucura cand auzim cate un chiot
ridicat din acel subconstient barbar, care nu place deloc unora. Asa o
intelegem noi - intr-adevar nu ne-ar strica putina barbarie.' Aceste fond
nelatin este un dat al poporului roman: 'Cunoscutul ritm de liniste si
furtuna, de masura si exuberanta, ce-1 gasim in viata altor popoare se
lamureste mai mult prin logica inerenta istoriei, prin alternarea de teze si
antiteze, cum le-a determinat un Hegel bunaoara. Acelasi ritm are la noi
radacini cu mult mai adanci in insusiri temeinice de rasa. Deosebirea aceasta
ne ingaduie frumoase perspective istorice. Cei ce apartin trecutului cu
pozitivismul lor sec sau neastamparat vor mormai in barba lor apostolica: e un
romantic. Ca sa nu le las nici o indoiala, marturisesc: un romantic? -intr-un
singur inteles, da. Si anume intrucat am convingerea ca adevarul trebuie sa fie
expresiv si ca miturile sunt prin urmare mai adevarate decat realitatea.'
