|
|
|
SIMBOLISMUL SI SINCRETISMUL SINCRONISMUL ARTELOR
Miscarea simbolista si-a gasit expresie nu numai in literatura ci, concomitent, in mai toate
artele care s-au dezvoltat peste tot, odata cu uneltele omului, cu modul sau de viata si de cugetare.
Simbolismul literar s-a manifestat sincronic cu cel pictural si muzical, realizand un veritabil
sincretism al artelor moderne. Daca sincretismul presupune amestec de elemente ale diferitor arte, dar si sinteza a lor, nu gresim daca sustinem ca muzica, poezia si artele plastice sunt sinonime.
Poezia poate fi, concomitent, o suita de imagini, o suita muzicala, o suita de ganduri emotionale. Nu exista poet care nu si-ar cauta replica muzicala a scrisului sau. Caci scrisul , spune un proverb francez, e pictura vocii. Iar definitia metaforica a sincretismului poate fi sintagma: bucuria ochiului in ureche.
In pictura, curentul simbolist a fost marcat de afirmarea impresionistilor si a
postimpresionistilor universali si nationali precum Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Theodor
Aman, Mihai Grecu. Simbolismul s-a manifestat si in muzica, impunand, alaturi de nume
rasunatoare ca Johannes Brahms, Edvard Grieg, Charles Gounod, Claude Debussy, compozitori
nationali ca Gheorghe Dima si Ciprian Porumbescu. Generatia simbolista a incercat si a dat un
raspuns nou, prin prisma propriilor ei convingeri si criterii de valoare, la vechile intrebari:"ce sunt
artele?" si "ce ar trebui sa devina artele?".
Astfel, comparatiile intre arte sunt mereu un subiect obisnuit de discutie intre neosimbolistii cu preocupari artistice din diferite domenii. Parerile se impart: unii sustin ca artele sunt total diferite, astfel incat nici o comparatie nu este posibila, altii - ca toate artele sunt de fapt una, iar diferentele aparente nu sunt decat superficiale. Operele unei arte sunt adesea caracterizate prin termeni imprumutati dintr-o alta: bunaoara, o piesa de muzica este considerata "dramatica" sau "plina de culoare". O pictura are o "tonalitate joasa" sau se distinge printr-o "armonie de tonuri in surdina". Intr-o opera literara descoperim "pigmenti cinematografici". Se fac analogii intre culoarea vizuala si "timbrul" muzical. Figurile lui Bach sunt asociate cu niste catedrale gotice, pentru structura lor complexa si riguroasa.
Fara pretentii de studiu amplu al relatiilor dintre arte, de definitie si de clasificare a acestora, vom dedica acest subcapitol semnificatiilor simbolice si metaforice frecvente in toate artele, fara exceptie. Intuieste un mare adevar poetul si filosoful L.Blaga cand sustine ca metafora este a doua emisfera prin care se rotunjeste destinul umanLa fel si simbolul este inima vietii imaginare, care "tradeaza" secretele inconstientului, oferind noi perspective asupra Genezei si Apocalipsei, asupra necunoscutului si infinitului si solicita toate eforturile contemplative. Iar simbolismul inimii tine nu numai de literatura sau celelalte arte. Adeseori vedem si cu "ochii inimii". Alt bun simbolic este limba literara care se cere sarbatorita zilnic, nu doar la 31august.
Un adevarat om de cultura, creator de opere de arta, indiferent de domeniu, tinde spre
enciclopedism, spre universalitate. Aceasta tendinta ii ajuta sa-si modeleze cea mai importanta opera - cea de edificare a propriei personalitati. Si Tudor Vianu, si George Calinescu au fost
enciclopedisti. Calinescu, bunaoara, a desenat, a facut planurile locuintei sale, si-a regizat piesele, a facut cronica plastica, a fost interesat de arta filmului, de arta fotografiei, a fost un pasionat al
muzicii, ascultand, practicand arta sunetelor. Si G. Bacovia a luat premii la desen si la vioara. Alt
precursor al simbolismului, Traian Demetrescu, sustinea in Simfonii de toamna ca "nimic nu
talmaceste mai bine sufletul omenesc ca muzica. E cazul sa ne amintim si de marii poeti francezi,
precum Prévert care s-au ilustrat ca sansonetisti. In poezia lor, se contopesc si conlucreaza emotia si gesticulatia vocala. Este lectia pe care n-au invatat-o textierii-manelisti de astazi. Acum 20 de ani, regretatul poet Marin Sorescu parodia cu umor glacial tot felul de umpluturi programatice care au ajuns astazi o scoala de trivialitate. Iar exploratorul absurdului, Eugen Ionescu, spre finele vietii, a abandonat piesele de teatru in favoarea picturii si a sansonetelor. Astfel, putem concluziona ca sincronismul este o teorie, care a depasit istorismul si chiar protocronismul (pune accentul pe elementele nationale la nivelul universal al culturii) si sustine metoda structuralismului (relatii externe si interne intr-o anumita stiinta sau arta).. Cel care a formulat teoria sincronismului, Eugen Lovinescu, sustine ca in epoca moderna, cultura si toate celelalte arte se dezvolta prin imitatie si adaptare, in stransa dependenta de alte modele culturale.
Alt domeniu de arta care trebuie explorat mereu este limbajul formelor si al culorilor. Artistii plastici vad in culoare ceva mai mult decat o simpla metafora: un mod de a gandi, o constiinta.
Camilian Demetrescu arata intr-o monografie despre pictura: "Arta imaginii colorate are o gramatica cu o morfologie si o sintaxa a sa proprie, limba a dar nu "materna", ce nu se invata "de la sine", odata cu articulatia primelor cuvinte si nu poate fi inteleasa in adevaratul ei sens decat prin cultura si meditatie. Cercetatorilor si criticilor de arta le revine in primul rand sarcina de a raspandi aceasta limba a imaginii plastice, de a crea privitorului dorinta si privilegiul sa o inteleaga. In acest mod i s-ar da putinta sa citeasca in original poezia inefabila a culorii, si nu in traducerile aproximative ale unor cronici improvizate"
Simbolurile filmului, bunaoara, care este o arta de sinteza, exprima, sugereaza in trei-patru
dimensiuni audiovizuale ceea ce simbolurile verbale nu pot sa spuna decat intr-una singura. In
Dictionarul de simboluri, v.I, 1994, Jean Chevalier mentioneaza ca perceptia simbolului angajeaza omul in integritatea bio-fizio-psihologica a fiintei lui, influentat de diferentieri culturale si sociale proprii mediului sau. "Simbolul are tocmai proprietatea exceptionala de a sintetiza intr-o expresie sensibila toate aceste influente ale inconstientului si ale constiintei ca si ale fortelor instinctive si spirituale, aflate in conflict sau in curs de armonizare in sinea fiecarui om" . Simbolul, de altfel ca si metafora, venind din spatii poetice, anunta un alt plan al constiintei decat evidenta rationala, "el este cifrul unui mister, fiind singurul mod de a spune ceea ce nu poate fi exprimat cu alte mijloace; niciodata nu se va putea afirma ca a fost explicat o data pentru totdeauna, intrucat trebuie descifrat iarasi si iarasi, intocmai ca o partitura muzicala, care cere sa fie interpretata in alt
mod"
In timp simbolurile au devenit pluridimensionale, mai ales atunci cand integreaza si o sinteza a contrariilor. De aceea una din functiile simbolului este de a stabili legaturi intre forte antagoniste si de a armoniza contrariile, numita de C.G. Jung "functie transcendenta". Iar ganditorul Mircea Eliade afirma ca simbolismul este o calitate a constiintii totale, fiind o categorie transcendenta a inaltimii, a supraterestrului, a infinitului. Simbolul se releva omului luat in totalitatea sa, caci ii vorbeste nu numai inteligentei, ci si sufletului. Plina de semnificatii este cugetarea sincretica a lui Emil Cioran: "O inima fara muzica este ca o frumusete fara melancolie".
Inainte de toate, simbolul poate exista in imaginea insasi, dar, dincolo de semnificatia sa
directa, el contine valori originale si profunde. Spre exemplu, simbolul Crucii, Pasarii, Gorunului,
Scarii, Pietrei, Apei etc. Lacrima la Nichita Stanescu simbolizeaza caldura sufleteasca, iar
Dintele(din poezia Noi) - curajulUtilizate de cineasti sau pictori in ambiante sugestive, aceste
simboluri sunt capabile sa genereze ample constructii metaforice, metonimice, alegorice sau alte
imagini artistice. Acelasi poet-filosof-estet, L.Blaga, preocupat (la cel mai serios mod) de aceste
idei, sublinia ca "geneza metaforei coincide cu geneza omului" lansand formula: "omul
este animalul metaforizat" la care putem adauga si expresia simbolica: omul atinge cele trei nivele
cosmice: pe cel pamantesc cu picioarele, vazduhul cu pieptul, nivelul ceresc cu capulplin de
simboluri. Nu intamplator Piatra - simbol al solidaritatii, al tariei, al statorniciei si perenitatii - se
asociaza Coloanei Cerului (Axis Mundi), adica pietrele naturale se avanta spre cer, iar cele
meteoritice - din cer. Anume simbolurile si metaforele revelatorii, nu cele plasticizante, sunt mai
aproape de felul nostru de a concepe poetic lumea. Ele sunt capabile sa evidentieze ceva ascuns, ele, in conceptia esteticianului roman, "rezulta din modul specific uman de a exista, din experienta in orizontul misterului si al revelarii" .
Omul, Pamantul, Soarele, Cerul, Apa, Piatra sunt elemente de temelie ale universului, servind drept motive primordiale ale vietii mitice si poetice. Semnificatiile acestor simboluri au alimentat arta si cultura tuturor civilizatiilor, incepand cu cele primitive si terminand cu cele moderne. Despre aceste simboluri vorbeste in Istoria artelor in doua volume (Bucuresti, 1970) conferentiarul Marin Nicolau-Golfin, trecand in revista opere de o frumusete nepieritoare, trecute de mult in patrimoniul universal al omenirii, cu caracter de unicat, precum ar fi monumentele religioase: Tismana, Cozia si Biserica Domneasca de la Curtea de Arges ori manastirile din Moldova. Si Piatra, ca si Apa, venind din domeniul Spiritului Universal, trece prin toata mitologia si legendele lumii, prin pustiu iudeii, ajungand si la noi plina de tainice virtuti si de cele mai diverse semnificatii. Exista o stransa legatura intre suflet si piatra. Din complexitatea simbolismului Pietrei, pe langa cele amintite mai sus, se mai evidentiaza durata infinita, incoruptibilitatea, un mod de a exista independent de scurgerea timpului. Mircea Eliade, ocupandu-se in mod special de semnificatiile acestui simbol, sublinia ca nu e nimic mai autonom decat maiestatea stancii ascutite, care, ridicandu-se, inainte de toate piatra este. Si in trainicia, maretia, in duritatea, in forma sau culoarea ei omul intuieste o realitate si o forta care apartine unei alte lumi decat lumea profana.
Vorbind de interferenta artelor prin intermediul simbolului si a constructiilor metaforice, este necesar sa precizam ca fiecare arta are propriile ei limite precise si ca exceleaza atunci cand ramane in aceste limite. Ar fi gresit sa grupam sub acelasi titlu muzica si sculptura care au un teren mai putin comun decat literatura si filmul sau pictura si desenul. Ori de cate ori folosim un termen ca "arte frumoase", "arte utile", "arte teatrale", "arte grafice" sau "mestesuguri", subantelegem o clasificare partiala a artelor. Din aceste considerente literatura, care este cea mai cuprinzatoare dintre arte, este impartita in subclase, adica in genuri si specii. Iar orice text fictional indeplineste doua functii: de comunicare si de creare de noi sensuri, de noi simboluri.
Parafrazand moto-ul lui Baudelaire de la inceputul capitolului, Guy Schoeller sustine si el ca traim intr-o lume de simboluri, dar, in acelasi timp, o lume simbolica traieste in noi. Astfel orice simbol se manifesta ca o asociere dintre doua unitati: simbolizantul si simbolizatul, primul fiind suportul material prin care se manifesta simbolul. El poate fi un obiect concret, imaginea acestuia, o culoare, un gest, un sunet (sau un grup de sunete), adica forma artelor. Pe cand simbolizatul este continutul psihic care trimite la un referent (obiectul comunicarii) ce poate fi real sau imaginar. In consecinta, simbolul, reunind doua unitati, apartine unor nivele diferite: simbolizantul (nivelul formei) si simbilozatul (nivelul continutului). El, simbolul are un limbaj universal si este accesibil oricarei fiinte umane. Dar, avand o forta sugestiva enorma, simbolul, spre deosebire de alte semne conventionale, se adreseaza nu doar inteligentei umane, ci si simturilor. De aici larga raspandire a simbolurilor in toate tipurile si stilurile de arta, in toate domeniile cunoasterii umane. El leaga intr-un tot unitar lumea reala cu cea imaginara, inaltimile si adancurile, lumina si tenebrele, cerul si apa, staticul si dinamicul. Simbolul poate fi asemuit cu un urias aisberg ce confera semnului o noua perspectiva si o noua dimensiune. Practic, fiecare individ poate vedea sau interpreta un simbol in functie de sensibilitatea, inteligenta sau cultura sa.
Primatul simbolismului a fost poezia, dar modelul liricii simboliste s-a manifestat, intr-o
masura mai mare sau mai mica, si in proza epocii, in teatru, muzica si pictura, iar mai tarziu - in
cinematografie, desene animateEstetul Thomas Munro in monografia sa Artele si relatiile dintre
ele(1981) enumera patru sute de arte si tipuri de arte si mestesuguri, inclusiv cizmarie, specificand: "Unele sant vechi, altele noi; unele au crescut in importanti, in timp ce altele au decazut, unele au un mare potential de valoare culturala, altele mai limitat. Neincetat apar altele noi, ale caror valoare este inca necunoscuta" . Iar literatura este trecuta la categoria Arte ale compozitie verbale care sunt destinate sa produca un efect estetic satisfacator.
" O particularitate a curentului a constituit-o dimensiunea sa europeana: raspandirea rapida, influenta aproape simultana asupra artelor din mai multe culturi si tari () mai ales in Est (unde se dezvolta un simbolism rus, polonez, maghiar, roman); ajunge in America de Nord si in America Latina. Se creeaza astfel sentimentul unei unitati spirituale - elitiste - dincolo de granitile nationale"
Simbolistii au preluat de la spiritualism conceptia lumii spirituale si a lumilor imaginare care se multiplica, manipuland visul, halucinatia, spatiul exotic ca pe niste simboluri ale unui "dincolo" mereu cautat. Iar filozofia existentialista constituie o ilustrare substantiala a conceptului contemporan de metafizica - postulat al simbolismului. In poezia efemerului, simbolistii au puncte comune cu filozofia francezului Henri Bergson, cu sistemul sau antipozitivist-intuitionist.
Paralel cu poezia, curentul simbolist s-a manifestat in teatru prin belgianul Maurice
Maeterlinck, creatorul dramei simboliste - specie lirica, mizand pe punerea in scena a abstractiilor, pe crearea unei atmosfere magice - si, mai ales, in proza lirica. Simbolurile dominante in opera lui Vladimir Nabokov - poet, prozator, dramaturg care a scris cu aceeasi maiestrie in limbile rusa, engleza si franceza (1899-1977) sunt:
1. Simbolul paradisului pierdut - copilaria.
2. Simbolul nimfetei ( fata "intre noua si paisprezece ani" - nici copil, dar nici femeie
si amandoua in acelasi timp ).
3. Simbolul gradinii, legat indisolubil de natura - izvor de bucurie estetica.
4. Simbolul fluturelui - simbol al "destinului uman".
5. Simbolul oglinzii, al iluziei (oglinzi vii, oglinzi-constiinta).
6. Simbolul ochiuluial treilea (ca la Nicolae Dabija).
Poezia simbolista a celei de a doua etape - cunoscuta si sub denumirea de generatia tanara,-spre deosebire de prima, va incerca sa depaseasca subiectivitatea si estetismul, sa gaseasca noi mijloace de imbogatire a limbajului, de sincronizare a poeziei cu celelalte arte. Ca si in prima parte, un loc aparte se acorda potentialului muzical al cuvantului, o serie de stari sufletesti subtile,
complexe, fiind exprimate prin puterea de sugerare imprimata de alegerea si imbinarea sunetelor,
prin ritmul versului sau al frazei, prin "magia" cuvantului. Daca simbolistul rus K.Balmont, adeptul unirii "simbolismului cu instrumentalismul", incearca perfectiunea prin orchestrarea versului, la Alexandr Bloc muzica profunda a versului nu umbreste si nu domina sensul.
Patrunderea spiritului muzicii in alte arte era vazuta de simbolisti ca un progres. Doar prin
muzica si muzicalitate poetul poate crea cititorului starea de spirit pe care o doreste. Tin de
sincretismul artelor si asa-numitele "simfonii" ale lui Andrei Belai.
Alaturi de muzicalitate, un loc aparte il ocupa si pictura, campul semantic al "culorilor
plapande", dupa cum le numeste acelasi K.Balmont, care erau folosite pentru a sugera imprecizia,
vizualitatea difuza. La cumpana veacurilor XIX si XX, alaturi de poezie si in stransa legatura cu ea, continua sa se dezvolte si proza realista care se impleteste strans cu simbolismul si impresionismul. Contopind in operele lor trasaturi ale mai multor curente si grupari literare - realism, romantism, modernism, existentialism, - renegati de toate si revendicati de toate in acelasi timp, prozatorii au redat prin intermediul ideii, a procesului ei de formare, esenta transformarilor epocii framantate in care au trait.
Si in timpurile noastre avem destule exemple de sincretism in creatia unuia si aceluiasi autor. Eugen Ionescu a "cupajat" si a bidimensionat ingenios beletristica, teatrul, pictura si muzica. Este sfasietor refrenul imbatranirii, murmurat in franceza de marele istovit.
La fel si pictorii simbolisti francezi refuza sa reprezinte realul ci "idei" si viziuni (ale visului
sau ale mitului). Paul Gauguin este cel mai important simbolist care a depasit prin originalitate
curentul, urmat de Gustave Moreau, Odilon Redon s. a.Un creator de figuri hieratice, in culori
estompate, a fost Pierre Puvis de Chavannes.
In muzica, impresionismul, reprezentat de Claude Debussy si Maurice Ravel, se suprapune perfect cu tehnica sugestiei simboliste. Dar interferentele cu impresionismul in literatura simbolista produc o ruptura intre teoria magica a simbolului si tehnica impresionista a sugestiei.
Sincronizarea spirituala a literaturii cu celelalte arte tine de perioada embrionara cand omul incepe sa aprecieze sincretic obiectele, cand s-a conturat aparitia gustului estetic. La toate popoarele, impletirea dintre dans, muzica si cuvantul poetic, cu originea in miscarea ritmica a corpurilor umane a dainuit multa vreme. Acest sincretism artistic, ajuns la o treapta superioara de rafinament, constituie astazi o trasatura definitorie a cinematografiei.
In ceea ce priveste tandemul literatura - cinematografie, literatura este cea care a contribuit la devenirea filmului ca arta, ramanand un izvor nesecat de inspiratie atat pentru filmul de fictiune cat si pentru cel mai modern - de animatie. In istoria animatiei au ramas inscrise titlurile de filme luate direct din literatura. Si astazi este admirata creatia parintelui animatiei clasice Walt Disney : "Alba-ca-zapada si cei sapte pitici"(1937), "Alice in tara minunilor"(1951), "Pinocchio"(1940). Prin ecranizari dupa Arghezi, Caragiale, Goethe se caracterizeaza opera cineastului bucurestean Bob Calinescu: "Domnul Goe"(1956), "Ucenicul vrajitor"(1957), "Balada mesterilor"(1963).
Daca parcurgem caile de sincronizare a literaturii cu cea de a saptea arta, trebuie pomenit si de reversul medaliei - influenta filmului asupra literaturii, despre care se vorbeste mai putin. In urma acestor interferente, literatura cum afirma Monica Lovinescu a devenit mai fictionala decat fictiunea.
De fapt ambele arte prezinta niste dezbateri epice ale unui subiect, avand aceeasi structura de scenariu. Ceea ce le deosebeste e ca literatura expliciteaza trairile personajelor prin cuvant, iar
filmul recompune imagistic materialul literar. O intrebare indreptatita ar fi: ce are in comun sincretismul, caracteristic mai mult folclorului si fazelor incipiente ale artelor, cu tema lucrarii de fata, cu simbolismul in general si cu poeticul in parte?
In loc de raspuns vom enunta un adevar axiomatic ca arta si cultura romaneasca in categoriile sale esentiale se profileaza spre o cunoastere poetica a lumii prin intermediul simbolurilor nationale si cele sacre. Cand rostim Ciuleandra, Brasoveanca, Mesterul Manole sau Miorita ne amintim de originile romanismului. La fel, o simpla trecere in revista a filmelor de fictiune si nonfictiune, turnate la Chisinau - Lautarii, Ultima luna de toamna, Gustul painii, Poienele rosii, O satra urca spre cer,Tranta, Vai, sarmana turturica, Stefan cel Mare, Casa noastra, Ce te legeni, codrule, Neam de pietrari.-au demonstrat lumii spiritul poetic al artistilor romani din Basarabia. Aici simbolul, alaturi de alte figuri de stil, reprezinta, incontestabil, elementul poetic ce contribuie la afirmarea autenticitatii acestor opere.
In alta ordine de idei, evolutia de ultima moda a filmelor comerciale, a televiziunii, a tehnicii video si a altor mijloace audiovizuale a generat o metamorfoza neplacuta a poeticului si a celorlalte functii socio-estetice ale artelor. Este fireasca si oportuna revolta intelectuala a cineastului Dumitru Olarescu: "Astazi, cand ecranele lumii sunt invadate de "opere" de proba inferioara, care promoveaza activ cruzimea si violenta, afectand mentalitatea umana, fapt ce poate conduce la o catastrofa spirituala fara precedent, devine stringenta necesitatea de a stopa degradarea spirituala, de a proteja sensurile primordiale ale vietii, superioritatea si frumusetea general-umanului. Toate acestea insa sunt de neconceput fara elementul simbolic sau metaforic, fara trairea emotiva, care il pun si pe cineast, si pe spectator pe aceeasi lungime de unda: cea poetica."
Indiscutabil, poeticul, lumea de taina si mister a artei cinematografice i-a ispitit pe mai toti
scriitorii si ganditorii remarcabili romani, de pretutindeni, in special pe Mircea Eliade, Tudor Vianu, George Calinescu, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Tudor Arghezi, Eugen Ionescu s.a. Astfel, Lucian Blaga, in articolul Frumusetea in tehnica, se refera si psihologia sesizarii frumosului, a poeticului in arta cinematografica. Tudor Vianu in eseul sau Estetica cinematografului, concepe filmul ca pe o arta lirica, capabila sa exprime in mod direct sau mijlocit reactiile subiectivitatii omenesti. Iar Eugen Ionescu a intuit inca din tinerete ca
cinematograful se va realiza in masura in care va deveni un document uman care oricand va fi
poezie.
Un exemplu concludent de sincretism al artelor serveste opera regizorului si poetului Emil
Loteanu, care a sesizat o serie de tangente si intersectari ale structurilor filmice cu
poezia:".Metafora poetica este cu mult mai apropiata cinematografiei decat proza. Filmul o pune
in relief, o face polidimensionala. In creatia mea eu nu pot sa trag un hotar exact intre poezie si
cinematografie. Pelicula imi permite sa spun ceea ce uneori nu pot scrie cu cerneala. Lucrand asupra unui film, evoluez ca poet. Indiscutabil, arta cinematografica asimileaza multe din domeniul poeziei. Iar cinematografia, la randul ei, ii imprima poeziei simbolurile verbalePe mine, bunaoara, poezia m-a disciplinat, mi-a fost un antrenament ideal pentru film, fiindca intr-adevar structura ei contine multe momente comune cu filmul: montajul in interiorul frazei, montajul strofei in compozitia generala, crearea atmosferei sau starii poetice s.a. Caci oare nu prin poezie si conform legilor ei a fost creat si traieste pana astazi Fantana multregretatului Vlad Iovita? Aceasta pelicula o aseman cu un sonet cinematografic care uimeste prin simplitate si profunzime." .
Am dezvaluit anumite interferente ale valentelor poetice ale filmului cu valentele
cinematografice ale simbolului, fiind departe de ideea limitarii poeticului la o simpla tehnica sau la un curent literar si artistic. Este vorba de o viziune, de o modalitate de contemplare a lumii si o
tendinta permanenta de a interpreta poetic realitatea. Simbolurile si metaforele din filmele poetice
romanesti vin sa dezvaluie unele din radacinile primordiale ale neamului, credinta, motivele
ancestrale, persistenta poporului in fata aprehensiunii (teama de pericol), maretia si profunzimea
lumii noastre spirituale.
Dintre toate genurile de arta am ales drept exemplu de sincretism cinematografia - o arta de sinteza - care integreaza mai multe componente audiovizuale si favorizeaza o declansare complexa a procesului de simbolizare si metaforizare cu un efect poetic incomparabil cu alte arte. Aici figurile de stil se manifesta concomitent in toate fazele filmului: imagine, muzica, comentariu literar, efecte sonore.
Dupa succesul filmelor lui Emil Loteanu, Vlad Iovita, Gheorghe Voda, Pavel Balan si Anatol Codru, ecranul a fost inundat de filme pseudopoetice, cu ritualuri si mituri "confectionate", cu tropi inventati, cu un limbaj fortat si pretentios, filme false din punct de vedere stilistic, anemice prin insasi existenta lor. Lipsite de ambiante sugestive, de simt poetic, imaginile, pretins simbolice sau metaforice - cocostarci, arbori, frunze, fantani, izvoare, aratura, paine, flori. - nu-s altceva decat niste tautologii suprasaturate, fara nici un substrat axiologic. Se
produce un evident proces de hiperinflatie a semnificatiilor care, inevitabil, duce la superficialitate si banalitate. Despre un similar proces malefic, dar in literatura contemporana, avertiza la Radio-
Romania-Cultural (23 octombrie 2004) presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania, Eugen
Uricaru, acuzandu-si colegii, lipsiti de talent, ca nu-s capabili "sa incarce cu simbol" scrierile.
Se stie ca un limbaj poetic ajunge la maturitate atunci cand si-a construit un fond figurativ
notabil, metaforele si simbolurile formandu-i nucleul, dar fara a face abuz de ele sau a le
"multiplica".
In plan sincretic, orice prozator si-ar ecraniza romanul daca ar avea stofa de regizor, precum orice poet ar face cu usurinta muzica versurilor sale, daca ar sti sa astearna notele. In aceasta ordine de idei descoperim o apropiere dar si o discrepanta intre arte. Profesorul universitar Mihai Zamfir (Bucuresti) si-a expus parerea intr-o discutie radiofonica cum ca intre literatura si muzica, bunaoara, exista o legatura conflictuala chiar, pentru ca au la origine materiale diferite.
In deslusirea acestei probleme, scoatem la lumina o alta fateta a sincretismului artelor, un fel
de paradox sau diversitate in unitate. Daca facem o comparatie intre literatura si muzica, desi ambele au aceeasi origine divina, prima ne plaseaza mai firesc in contingentul ei, pe cand muzica produce alte emotii, mai greu de explicat. In muzica, gasim mai multe elemente dizolvante ale sufletului: divinul, ciudatul, diabolicul chiar. Poezia se gusta mai usor decat muzica. Un Dante place si unui taran din Italia, precum Eminescu este apreciat si de chinezi. Pe cand misterul emotiei muzicale este cu totul diferit si tine de alt univers. Un diletant, strain de muzica culta,nu-i in stare sa asculte trei ore din Beethoven.
Iata de ce romanticii au gasit de cuviinta sa apropie cat mai mult cele doua arte, creand o
"corcitura": lidul romantic. La fel si barocii au izbutit sa rezolve aceasta discrepanta dintre cuvant si sunet. Etnosul romanesc a imbinat fericit poezia cu muzica in romanta. Muzicienii apeleaza la
scriitori, chiar si la pictori cand scriu Arta fugii sau Anotimpuri (Vivaldi). O muzica moderna ne
poate introduce intr-o atmosfera proustiana cu o miscare unduitoare a fluxului memoriei afective,
tehnica monologului interior, asociatiile subconstiente, precum si prin desfasurarea muzicala si
ampla a frazei.
Generalizand, am putea spune ca literatura si celelalte arte au pornit sincretic, apoi s-au
dezvoltat separat, influentindu-se si asociindu-se. Personal, cand ascult Balada lui Ciprian
Porumbescu, ma sincronizez cu starea de spirit a poeziei bacoviene.
Revenind la limbajul poetic al simbolistilor si, in special, la bacovianism, vom semnala, in
paralel cu sincretismul, o aplecare spre sincronism si sinestezie. Aceste concepte ne ajuta sa definim originalitatea scrisului bacovian. Precum constiinta critica serveste de "barometru" si "arbitraj" in competitia scriitoriceasca pe plan mondial sau local. Ei, criticii cu spirit aplicat si eruditie, filosofii comunicarii(Mihai Cimpoi) alcatuiesc "Biblioteca cerebrala" a unei natiuni. trebuit sa se scurga 100 de ani ca cercetatorul Radu Petrescu sa ajunga la concluzia ca Bacovia n-a imprumutat nimic de la francezi, ca "nu e vorba de influente, ci de sincronism al sensibilitatii universale, de o circulatie de motive poetice ca si in romantism." . Recent, poetul Constantin George, a alcatuit un volum de poezie tocmai in Canada, foarte departe de Bacaul sau natal, si, intamplator sau cauzal, tot postbacovian ramane. Iar prodigiosul critic Mihai Cimpoi descopera in lirica moderna basarabeana "noi partii sincronizate cu drumurile magistrale ale literaturii romane." .
Daca esenta poeticitatii este muzicala, atunci putem concluziona ca poetii basarabeni sunt
preponderent auditivi, unindu-se intr-o traire cu muzicienii. A ramas legendar tandemul
sincronizant: Vieru-Teodorovici. Cuvintele, dupa cum preciza si G. Enescu, arunca lumina vie
asupra sentimentelor, descriindu-le, iar muzica patrunde misterioasa in cele mai tacute taine ale
simtirii. La fel, Titu Maiorescu vorbea despre frumusetea eufonica a limbii romane. De aici
cantabilitatea versului nostru popular, a Mioritei cu sute de variante muzicale. Iuri Kojevnikov a
avut intuitia de a-l numi pe Eminescu un "mare compozitor care face din cuvinte muzica si din
muzica sens". Si lirica lui Bacovia, spre deosebire de proza, are o destinatie auditiva.
In loc de concluzie trebuie spus ca sincretismul artelor ar fi caduc fara Simbolismul Inimii. Adevaratii artisti vad (scriu) cu "ochii inimii", adica ai cunoasterii. Iar artele, inclusiv literatura,sunt un mod de cunoastere.
Referinte bibliografice
1. Pillat, Ion. Opere. Vol.5. - Bucuresti: Editura Eminescu, 1990.
2. Mihut, Ioan. Simbolism, modernism, avangardism. - Bucuresti: Editura didactica si pedagogica,
1976.
3. Terminologie poetica si retorica. (Coordonator: Val. Panaitescu). - Iasi: Editura Universitatii
Al.I.Cuza",1994.
4. Raymond, Marcel. De la Baudelaire la suprarealism. - Bucuresti: Editura Univers, 1970.
5. Lovinescu, E. Scrieri, Vol. 4. Istoria literaturii romane contemporane. Editie de E.Simion. -
Bucuresti: Editura Minerva,1973.
6. Calinescu, G. Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent. Editia a II-a. Prefata de
Al.Piru. - Bucuresti: Editura Minerva, 1982.
7. Zafiu, Rodica. Poezia simbolista romaneasca. - Bucuresti: Editura Humanitas, 1996.
8. Pillat, Ion. Opere, Vol.5. - Bucuresti: Editura Eminescu,1990.
9. Ibidem.
10. Ibidem.
62
11. Lovinescu, Eugen. Istoria literaturii romane contemporane. Vol. III. - Bucuresti: Editura
Minerva, 1981.
12. Plehanov, G.V. Scrisori fara adresa, Arta si viata sociala. - Bucuresti: E.P.L, 1957.
