|
|
|
Relatia dintre doua personaje dintr un text narativ sau dramatic apartinand lui I.L.Caragiale, In vreme de razboi de I.L Caragiale
Prozatorul I.L. Caragiale abordeaza nuvela psihologica si fantastica, cercetand cu minutiozitate cazuri-limita ale existentei. Astfel, nuvela "In vreme de razboi" este o opera realista cu ecouri din sfera naturalismului intrucat se pune accentul pe cazuri patologice.
Titlul nuvelei se afla in concordanta cu interesul si conceptia lui Caragiale pentru situatiile limita, cu trimitere la ideea de destin
Nuvela este alcatuita din trei capitole inegale ca intindere si fiecare presupune un moment in evolutia lui Stavrache, a carui obsesie merge pana la nebunie. Inceputul nuvelei se realizeaza in spiritului "faptului divers" si este abrupt. Firul narativ este discontinuu pentru ca sunt selectate momente semnificative pentru destinul protagonistului. Actiunea se desfasoara pe parcursul a cinci ani, in care este urmarita viata carciumarului Stavrache.
Primul capitol se constituie ca o adevarata expozitie in care se prezinta datele esentiale despre cele doua personaje, aflate in relatie de rudenie: hangiul Stavrache este negustor si proprietarul unei pravalii, iar fratele sau, popa Iancu din Podeni este conducatorul unei bande de hoti, prinse de autoritati. Pentru a se salva, popa Iancu se inroleaza ca voluntar, la sfatul fratelui mai mare, si pleaca la razboi (1877), averea ramanand lui Stavrache. In al doilea capitol, momentul intriga il constituie gandul care il chinuie pe Stavrache in legatura cu intoarcerea fratelui sau, desi o scrisoare primita il asigurase ca acesta a murit. Se urmaresc obsesiile lui Stavrache, cosmarurile pe care le traieste, terorizat de imaginea fratelui sau care i se arata in vis in haine de ocnas, gata sa-l ucida sau in haina militara cu priviri criminale. Obsesiile sunt punctate de ideea cuprinsa in presupusa replica a fratelui plecat "Gandeai c-am murit, neica?".
Capitolul al treilea cuprinde punctul culminant si deznodamantul conflictului cand fratele se intoarce pentru a-i cere lui Stavrache sa-l ajute cu o suma de bani, fiindca a delapidat din banii regimentului. Hangiul ajuns la capatul incordarii psihice innebuneste.
Planurile naratiunii sunt: al povestitorului - cel dialogat in care personajele se intalnesc si se infrunta, un dialog cu umbrele, in starile halucinante ale lui Stavrache; cadrul povestirii il constituie natura in capitolele al doilea si al treilea. Fiecare capitol respecta inlantuirea clasica a secventelor unui text epic: expozitiunea, intriga, desfasurarea actiunii, punctul culminant si deznodamantul.
Naratiunea se deruleaza la persoana a III-a, naratorul fiind obiectiv. Personajul principal evolueaza in cheie naturalista pana la punctul culminant al nuvelei. El este surprins atat din perspectiva sugerata prin descrierea cadrului natural, din perspectiva povestitorului narator, cat si din cea a relatiei directe cu celelalte personaje prin dialog si a confruntarii cu sine, prin monolog.
Obsesia lui Stavrache consta in pasiunea lui pentru avere doreste sa aiba certitudinea ca averea fratelui sau disparut va fi stapanita de el. Rapacitatea absurda si inumana determina involutia psihica a personajului principal pana la starea dementei. Momentul care scindeaza planul real de cel ireal este acea in care popa Iancu din Podeni isi schimba identitatea (Iancu Georgescu) si dispare din satul unde avusese o viata dubla: ziua preot si noaptea hot in fruntea unei cete de talhari.
Nuvela studiaza procesul instalarii dementei in psihicul lui Stavrache datorita anxietatii prelungite si declansate de teama ca fratele crezut disparut s-ar putea intoarce, revendicandu-si averea. Conflictul este interior, in constiinta personajului care intelege ca va putea stapanii averea fratelui numai daca acesta ar fi mort in razboi. Drama lui se naste din lupta interioara intre dorinta de a si ucide fratele si reprimarea acesteia in planurile ireale ale visurilor cosmar.
Stavrache duce o existenta nefericita, derulata in umbra tiraniei obsesiei. Numai hazardul poate oferi speranta iesirii din spatiul inchis al determinismului psihologic. Haosul inconstientului sau este sugerat fie in cadrul real si concret, fie prin visele-cosmar (o data prin sosirea fratelui in ipostaza de ocnas evadat, alta data prin venirea in ipostaza de capitan, defiland prin fata hanului cu intreaga companie). Visele apar ca proiectii ale constiintei nelinistite a eroului, nefiind compensatorii, ci simple metafore ale obsesiei hangiului ce pregatesc punctul culminant.
Prezentarea obiectiva a evenimentelor se realizeaza prin mai multe tehnici: "a suspensiunii" (Paul Cornea), a detaliului concret si a schimbarii imperceptibile a planului real cu cel oniric. Delirul de perceptie a protagonistului va lua locul realitatii, deformand faptele exterioare carora le substituie viziunile sale obsesive. Fiecare halucinatie a hangiului se incheie cu replica atribuita lui Iancu, nefiind altceva decat ecoul in subconstient al gandurilor din starea lui de veghe: "Gandeai c-am murit, neica?". Falsa intrebare sugereaza ura impotriva fratelui plecat, caruia ii doreste aprig moartea.
Cele doua "vizite" facute de popa Iancu in vis lui Stavrache evidentiaza marea vocatie a scriitorului de a sonda in zonele abisale ale constiintei umane, apasate pe sentimentul vinovatiei tainuite cu disperare.
La ultima intalnire dintre cei doi frati naratorul descrie socul trait de Stavrache in vis cu detalii veridice: mut, orb si paralizat de teama, hangiul se urca repede in patul unde "geme si horcaie", cu fata la perete, apoi cand are impresia ca Iancu i-a atins umarul sare in picioare racnind si se repede la fratele sau sa-l ucida; imobilizat, Stavrache incepe sa cante "popeste", identificandu-se cu trasaturile specifice parintelui Iancu - aici avem de-a face cu tehnica dedublarii. Sfarsitul obsesiei produce in lumea senzoriala un cataclism: mai intai lesinul, transa, apoi "horcaieli si gemete din adanc", urmat de violenta criminala si sfarsind in nebunie. Finalul nuvelei mentioneaza nebunia hangiului si resemnarea fratelui: "N-am noroc! recunoaste el".
Avand in vedere deznodamantul nuvelei, consider ca relatiile dintre cele doua personaje, unul preot si hot iar celalalt carciumar avar este determinata de mediul social in care traiesc, de pornirile instinctuale, de temperament si patologie. Replica preotului delapidator "N-am noroc!" rostita dupa imobilizarea lui Stavrache cuprins de nebunie evidentiaza ideea ca, mai devreme sau mai tarziu, popa Iancu va avea acelasi sfarsit tragic; el este refuzat de lumea satului din care a fugit pentru a i se pierde urma, dar si de camarazii, sefii de la regiment intrucat se afla in imposibilitatea de a pune la loc banii pe care ii furase.
