|
|
|
Particularitatile de structura a textului narativ Ion
Liviu Rebreanu debuteaza in revista "Luceafarul" din Sibiu in anul 1908 cu nuvele, iar apoi in 1909 la revista "Convorbiri critice" in Bucuresti
in 1920, apare romanul "Ion" care este primul mare succes al sau, primind Premiul Academiei Romane
ca un om al pamantului, a incercat sa releve un "axis mundi", sa descopere, pentru citirorul sau, un Centru al lumii
pana la aparitia lui "Ion", romanul romanesc inregistrase numai cateva titluri mai importante: "Ciocoii vechi si noi" de Nicolae Filimon, "Ciclul Comanestilor" de Duliu Zamfirescu, "Mara" ardeleanului Ioan Slavici, "Arhanghelii", publicat cu sase ani inainte de catre Ion Agarbiceanu
romanul este specia literara apartinand genului epic, in proza, de mare intindere, cu actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri, are conflicte multiple, personaje numeroase si intriga complicata
personajele numeroase sunt puternic individualizate, sunt angregate in conflicte puternice, structura narativa este ampla si contureaza o imagine bogata si profunda a vietii
principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele se contureaza direct prin descriere in indirect, prin propriile fapte, ganduri, vorbe, cu ajutorul dialogului si al monologului interior
ca in orice roman, in "Ion" exista o actiune complexa si mai multe planuri de actiune care se intrepatrund si se determina reciproc: exista pe de o parte viata satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea, in care statutul social al omului este stabilit in functie de averea pe care o poseda (Ion, Ana), dar si realitatea intelectualitatii de la sate in relatie cu regimul administrativ si politic austro-ungar (invatatorul Herdelea, preotul Belciug)
personajele numerose si puternic individualizate sunt angregate in conflicte puternice:Ion cu Vasile Baciu, Ion cu Ana, Ion cu George Bulbuc, familia Herdelea cu preotul Belciug
"bocotanii", sarantocii, oameni de pripas, preotul, invatatorul, functionarii de stat, oamenii politici, formeaza o galerie ce ilustreaza realitatea social-economica, politica si culturala din satul ardelenesc, la inceputul secolului al XX-lea
Ion este un erou stendhalian precum Julien Sorel, ravnind la o ascensiune sociala rapida
structura narativa este ampla si contureaza o bogata si profunda imagine a vietii: sunt prezentate obiceiuri si traditii populare, evenimente importante din viata omului (hora, sfintirea hramului bisericii, nunta), institutiile de stat (biserica, judecatoria, notariatul), familia, ca institutie sociala (Herdelea, Glanetasului, Bulbuc, Vasile Baciu)
cuprinde tehnici compozitionale moderne: 2 planuri de actiune, tehnica circulara a romanului, structura riguroasa in 2 parti intitulate sugestiv
conceptia autorului despre roman inteles ca un corp geometric perfect, "corp sferoid", se reflecta artistic in structura circulara a romanului
simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care intra si care iese din satul Pripas, loc al actiunii romanului
personificat cu ajutorul verbelor "se desprinde", "alearga", "urca", "inainteaza", drumul are semnificatia simbolica a destinului unor oameni si este investit cu functie metatextuala
naratiunea incepe cu descrierea drumului care duce spre satul Pripas: "Din soseaua ce vine de la Carlibaba, intovarasind Somesul cand in dreapta, cand in stranga, pana la Cluj si chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia"
descrierea initiala a drumului, supusa conventiei veridicitatii prin detaliile toponimice, introduce cititorul in viata satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea, cu aspecte topografice, etnografice (hora) si sociale
descrierea caselor ilustreaza, prin aspect si asezare, conditia sociala a locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje (Herdelea, Glanetasu) in desfasurarea narativa
crucea stramba de la marginea satului, cu Hristos de tinichea ruginita, anticipeaza tragismul destinelor
descrierea finala inchide simetric romanul si face mai accesibila semnificatia simbolica a drumului prin metafora soselei-viata
modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ
descrierea
naratiunea obiectiva - isi realizeaza
functia de reprezentare a realitatii prin absenta marcilor subiectivitatii
functia de interpretare, care nu anuleaza obiectivitatea, ci o accentueaza prin "semnele" care anticipeaza destinele si conduc eroul pe calea stabilita de naratorul omniscient
dialogul - sustine veridicitatea si concentrarea epica
romanul ilustreaza o structura bine echilibrata, in doua parti opuse si complementare, intitulate sugestiv "Glasul Pamantului" si "Glasul Iubirii" (coordonate ale evolutiei interioare a personajului principal, cele doua mari patimi ale acestuia)
titlurile celor 13 capitole, numar simbolic, nefast, sunt semnificative, discursul narativ avand un Inceput si un Sfarsit:
Glasul Pamantului - Inceputul, Zvarcolirea, Iubirea, Noaptea, Rusinea, Nunta
Glasul Iubirii - Vasile, Copilul, Sarutarea, Streangul, Blestemul, George, Sfarsitul
prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii rurale
trecerea de la un plan la altul se realizeaza prin alternanta, iar succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire (respectarea cronologiei faptelor)
prin tehnica contrapunctului se prezinta aceleasi teme in planuri diferite (nunta taraneaca a Anei corespunde, in planul intelectualitatii, cu nunta Laurei; conflictul exterior dintre Ion si Vasile Baciu corespunde, in planul intelectualilor satului, cu cel dintre invatator si preot)
prin aceasta tehnica se pun in evidenta secvente narative, episoade simetrice si antitetice, care confera aspect polifonic actiunii
