Celula de sticla sau spatiul alterarii psihice

Celula de sticla sau spatiul alterarii psihice

Artemie simtea dincolo de paretii acestia vazduhul urias:

auzea surd,adus de vinele zidurilor, suvoiul zgomotelor de afara.

Acolo era lumea, miscarea, femei, huiet, veselie si lumina de soare.

Si toate usile erau deschise pana acolo.

Si totusi el nu se misca din locul acesta,

din celula de sticla invizibila in care il fixael singur n-ar fi stiut sa spuna ce anume"

(Gib I. Mihaescu, Intre portelanuri)

Citind proza lui Gib I. Mihaescu observam ca scriitorul imprima personajelor sale propensiunea spre reverie si introspectie, procese psihice care reveleaza structura profunda a personalitatii umane. Protagonistii acestor romane sunt niste exaltati ai inchipuirii care, dupa ce se risipesc intre tribulatii sentimentale si stranii aventuri picaresti, se metamorfozeaza subit, animati de un ideal sentimental ce se impune dramatic in constiinta lor, cu toate simptomele unei devoratoare obsesii erotice.

Literatura psihologica ce il inraureste pe scriitor este interesata de surprinderea unor aspecte excesive, abisale ale sufletului omenesc, insa mai rare sunt situatiile in care scrutarea starilor psihologice excesive dobandeste ea insasi un aspect redundant, excesiv, asa cum se intampla in cazul scrierilor pe care mizeaza modestul studiu de fata. Majoritatea eroilor acestui tip de proza evolueaza intr-un spatiu inchis sinonim cu "celula de sticla", marcat de o profunda desuetudine, din care incearca sa se desprinda, proiectandu-si imaginar vise si idealuri irealizabile in slujba carora ei isi pun intreaga energie spirituala. Dupa cum afirma criticul Mirela Roznoveanu, "celula de sticla poate fi considerata in proza lui Gib I. Mihaescu drept un spatiu generic in care se consuma invariabil un act fundamental de cunoastere si existenta."[1]

Protagonistii operei analizate sunt de fapt niste alter-ego-uri ale scriitorului insusi, carora acesta le-a inculcat o serie de pasiuni si aspiratii personale, proiectate de aceasta data pe fondul unor psihologii bizare, inclinate mereu spre exagerare si mistificare. Imaginatia prolifica de care dispun eroii acestor romane devine metafora unei fatalitati necrutatoare ce transforma personajul in victima si calaul propriului destin. Nemultumit de datul concret, eroul se lupta sa dea viata propriilor himere, insa esecul e lamentabil in tentativa lui de a transforma visul in realitate. Totusi, este de retinut faptul ca, inzestrandu-si personajele cu o extraordinara forta imaginativa, scriitorul le ofera sansa de a se diferentia de mediocritatea celorlalti, de a-si depasi conditia comuna si anosta careia ii apartinusera inainte. "Celula de sticla" devine astfel, metafora unei existente de exceptie in care trairile se subordoneaza unui ineluctabil paroxism senzorial, factor ce genereaza inevitabil o cunoastere deformata a realitatii si adesea, mistificarea ei. Astfel ca, potrivit autoarei Lecturilor moderne, "spatiul-limita, unde ii gasim prinsi pe vesnic sufocatul Artemie, pe disperatul Manaru, in goana dupa noi cuceriri, pe Ragaiac, obsedat de ideea femeii perfecte sau pe halucinatul Mihail Aspru, figurand intr-un vesnic pariu cu realitatea, are toate datele de a fi interpretat ca un mijloc epic, propriu lui Gib Mihaescu, de a medita pe tema libertatii."[2]

Un alt aspect demn de luat in considerare legat de constructia prozei gibmihaesciene este raportul indisolubil dintre mediul stereotip pe care se grefeaza firul epic si specificul psihologiilor desprinse din acest mediu apasator. In majoritatea scrierilor sale se poate constata "o ridicare topografica a reliefului provinciei pana la identificarea lui cu un teritoriu mitic unde exacerbarea pana la paroxism a simturilor este posibila si unde erotismul se transforma intr-un fel de filosofie a vietii, ca singura alternativa reala a presiunii imaginarului".[3]

Bovaricul Ragaiac, obligat de imprejurari, duce o viata solitara in penuria bordeiului de pe Nistru - spatiu claustrant al ascezei spirituale, care in loc sa exorcizeze fiinta instinctuala si sa o purifice, favorizeaza exaltarea simturilor amortite ale protagonistului, atras acum de frenezia unor periculoase jocuri erotice frizand vulgaritatea, chiar abjectia umana. Prin Ragaiac, autorul transpune doua tendinta tipice generatiei interbelice: groaza de contopire cu multimea si implicit, autoflagelarea prin izolare. Ascetismul matematic in care se cufunda eroul nu simbolizeaza altceva, decat un pretext al eliberarii de sub povara unei existente mondene, istovitoare, irosita intr-un spatiu bolnav. Viata trepidanta in cadrul maruntei colectivitati isi pierde sensul, prin discreditarea de catre "cei multi" a ideilor de morala, valoare si inteligenta. Inconjurat de indivizi de cele mai joase instincte, apartinand unui mozaic uman figurat prin furnicarul comunitatii de granita, Ragaiac se va lasa prins in vartejul unor escapade violent senzuale. Totusi gratie luciditatii, erotomanul isi faureste un ideal feminin inaccesibil - Rusoaica - abandonandu-se unor reverii inefabile. In tacerea profunda a "singuratatii inghetate" Ragaiac dobandeste statutul unui privilegiat al destinului, harazit sa traiasca o experienta fundamentala care, proiectata intr-o realitate imaginara, ii va modifica radical existenta, pana atunci anodina. Marturisirea pe care o face naratorul subiectiv chiar in incipitul romanului ( "Chemam in ajutor literatura ca sa ma scape de setea de viata!") il situeaza pe erou intr-un anumit context social, deducem, de promiscuitate morala ce ii repugna si il atrage, in acelasi timp.

Asadar, in proza lui Gib Mihaescu, idealul degradat pana la obsesie reprezinta o forma de libertate care il poate smulge pe individ din corsetul tentatiilor ordinare pentru a-l innobila si a-l indeparta de stereotipiile unei lumi despiritualizate. Rusoaica, mitul intemeiat pe lecturi, devine o aspiratie spre un ideal de puritate, o maniera de apropriere a absolutului sau de ce nu, o metafora a nostalgiei dupa transcendenta. Parasind celula de sticla, Ragaiac adopta atitudinea vulgara a barbatului sadic ce traieste cu frenezie un adevarat delir al simturilor. Marian Papahagi nota intr-una din scrierile sale: "Personajul care exista ca o forta prin libertatea de a-si crea iluzii erotice, se dizolva cand pierde aceasta forta prin adecvarea rapida la realitate manifestata in primul rand ca o pierdere a capacitatii reflexive."[4]

In cazul lui Mihai Aspru idealul feminin este proiectat asupra unei femei concrete al carei nume - Alba - inchide in el conotatii sugerand puritatea si candoarea sufleteasca. Dominat de un incontestabil spirit practic, tanarul asteapta rabdator mai bine de un deceniu in fragila celula de sticla a propriei constiinte. In primele pagini ale cartii imaginea protagonistului seamana frapant cu cea a aventurierului bovaric din romanul de debut; metamorfoza picaroului intr-un tanar extrem de ambitios, volitiv se produce din momentul zaririi fascinantei aristocrate, Alba Ypsilant, pe care viseaza sa o cucereasca definitiv. Automistificarea devine o constanta solida a structurii sale interioare, facilitandu-i numeroase dedublari in functie de circumstanta. Dornic de celebritate si de recunoasterea, din partea femeii adorate, a eforturilor sale coplesitoare, personajul-narator se confeseaza pe un ton autopersiflant in care recunoastem tonul confesiv al autorului:

" Asta e, asta e tot romanul spre care nazuie Don Quichotte de pe Cerna, cum nazuia si celalalt de la Mancha, veritabilul Povestea, povestea A te minti in poveste, a trai in poveste asta e suprema necesitate sufleteasca a fi candva eroul povestei cea mai dulce si mai subtila mangaiere sufleteasca: a povesti despre tine sau a auzi pe altii povestindu-ti sau mai mult decat orice pe lume, a povesti lacomiei ei ascultatoare peripetiile trecute, pentru a smulge si a-i aduce fericirea". (p. 240)

Pozitia vanitatii virile fata de Femeie poate ajunge la drama, in cazul unei alegeri initiale defectuoase, al unei divergente temperamentale sau al neomogenizarii spirituale. Andrei Lazar, modestul si timidul astronom tutelat de mandrul "brat al Andromedei", este un introvertit a carui existenta plata se deruleaza mai mult intre peretii translucizi, dar ermetizanti, ai fabuloasei "celule de sticla". Aici el traieste extatic un vis mult prea indraznet - construirea masinii timpului - contempland cu voluptate infinitul astral. Contrastul dintre hybrisul micului astronom si incapacitatea de a socializa, creeaza fara dubii un efect mai degraba ilar, grotesc, in ochii plini de compasiune ai cititorului. Aparitia diafana a zeitei ( doar prin onomastica sonora) cu atitudine de cucoana burgheza - Zina Cornoiu - va marca destinul tragicomic al nefericitului Lazar pe care l-ar fi putut readuce la viata, nu divinitatea, cum se intampla in cazul miticului Lazar, ci doar "chemarea" atotputernica a femeii spre care bietul fantast isi indreapta iubirea platonica. Protagonistul apare ca o fantoma in mijlocul unei lumi reale, "a unei societati care il ia in ras si-l obliga in final sa-si destainuiasca nebunia"[5], dupa cum nota criticul francez Marthe Robert intr-un studiu despre Robinsonade si donquijotisme.

Intr-un alt context literar mizand pe acelasi prototip al obsedatului erotic, dupa modelul caragialian al "variatiunilor pe aceeasi tema", autorul propune un alt caz de monomanie vindecata printr-o iubire aparent inaccesibila. Mihnea Baiatu (protagonistul stufosului roman Zilele si noptile unui student intarziat) apare la inceput in ipostaza unui cinic donjuan de mahala "capitalista", pentru care viata nu este decat un spectacol amuzant pe care il provoaca mereu cu gravitate, pentru ca apoi sa i se sustraga pe furis urmand reteta degrevarii de orice responsabilitate. Dedublandu-se cu fireasca abilitate, Mihnea duce o existenta anarhica, plina de peripetii marunte, dar lipsita de orice ideal, pana in momentul intalnirii cu femeia visurilor, de asta data in interpretarea Arinei Velovan, confruntare ce ii va modifica decisiv - dupa cum putem deja anticipa - traiectoria destinului. Dar, ce surpiza! Arina, femeia aparent inaccesibila - victima a unei tensiuni sufletesti alimentata de pasiunea pentru domeniul filosofiei -, cauta cu obstinatie o alta forma de libertate si patrunde fatal in jungla societatii contemporane in care, fireste, nu va supravietui. Frumoasa universitara se depersonalizeaza treptat caci, absorbita de materialitatea unei existente fruste, traita la nivelul instinctelor primare, ce distoneaza frapant cu fondul ei sufletesc, se alieneaza de sine iar intoarcerea este imposibila.

Concluzia este ca intreaga substanta narativa ce releva specificul formei de libertate din "celula de sticla" contureaza periplul existential al unui personaj stereotip care, la prima vedere, pare sa isi revendice comportamentul din sfera prostului-gust. Acuzat de nenumarate ori pentru subsumarea conduitei eroilor sai unei dimensiuni triviale, - aceea a posesiunii sexuale -, credem ca scriitorul are totusi in vedere, dincolo de acest material pur epic, un exercitiu superior al creatiei artistice prin care tinde sa-si spiritualizeze personajele, sa le singularizeze, atribuindu-le - in maniera dostoievskiana - atitudini si inclinatii abjecte care, paradoxal, sa le proiecteze apoi in sfera sublimului.

Concluzii

In ceea ce priveste dinamica personalitatii lui Gib I. Mihaescu, remarcam o interesanta dedublare a acestuia intre domenii complet diferite, respectiv literatura/ gazetarie si drept, primele frecventate cu o asiduitate de netagaduit, celalalt ramanand in plan secund, drept o mostenire familiala inalienabila, adesea impovaratoare.

Profesia de gazetar practicata o vreme de scriitor si-a pus amprenta decisiv asupra creatiei literare; implicarea cotidiana a gazetarului in tumultuoasa viata sociala a timpului presupune un amplu proces de cunoastere a acesteia, de patrundere in cele mai ascunse taine ale vietii bucurestene sau provinciale si de mentinere in actualitate, abordand subiecte vii. Aceleasi repercusiuni ale activitatii gazetaresti oglindite in opera literara, se regasesc si in cazul unuia dintre apropiatii scriitorului, Cezar Petrescu, potrivit caruia "drame intime si morale, masinatiuni politice, inaltari si prabusiri, triumful ambitios si falimentul vanitatilor colcaie, intr-adevar abject si sublim, in acest balci al vanitatilor care e Calea Victoriei, culminand pe distanta dintre Capsa si Palat"[6]. Fara pretentia de a emite judecati de valoare, am indrazni sa afirmam ca literatura devine pentru multi scriitori o sansa de a corecta destinul inexorabil, de a reda o viziune insolita asupra vietii, care pornind de la date concrete, veridice creeaza un univers inedit in care viata scapa de insesi legile ei. In ceea ce il priveste pe scriitorul dragasanean, la baza creatiilor sale literare stau datele impuse de experienta nemijlocita a omului/ avocatului care isi deconspira, intr-un interviu, autenticitatea: "Lucrez acum la un roman in care sunt prinsi toti eroii mei provinciali, cu care ma intalnesc in fiecare zi la judecatorie, la piata sau la petreceri"[7].

Scriitor purtand marca modernitatii, in permanenta fascinat de unghiurile cele mai tainice ale fiintei umane, Gib I. Mihaescu isi gaseste consolarea, ca majoritatea "suferinzilor epocii moderne"[8] in spatiul fictiv, extrem de prolific al propriei imaginatii din care s-a nascut o scriitura autentica, viabila, fuga din fata realitatii exprimand nu o degrevare de responsabilitatile vietii, ci o tentativa, probabil inconstienta, dar salutara, de a "scapa de absurd"[9], de capcanele unei existente facile, infeudata de compromisuri meschine.

Capitolul al doilea, Gib I. Mihaescu, nuvelist contine sapte subcapitole:

2.1. Debutul nuvelistului

Debutul relativ tarziu al prozatorului se produce in anul 1919 odata cu publicarea prozei Linia intai intr-unul din numerele revistei "Luceafarul". In esenta, nuvelele analizate in modestul studiu de fata nu frapeaza atat prin diversitatea tematica, deoarece majoritatea transpun nuante tulburatoare ale sentimentului erotic ori insolubile drame sufletesti, cat mai ales prin scrutarea migaloasa a unor zone ale subconstientului uman, prin labilitatea personajelor surprinse in momente-limita ale existentei lor regresive, pandita de absurd. Din acest unghi critic, maniera de abordare a problematicii timpului vadeste filiatii cu proza scurta a marelui dramaturg al "Scrisorii pierdute", in care razbat pe alocuri vadite influente naturaliste. De altfel, admiratia fara rezerve a lui Gib Mihaescu fata de opera lui Caragiale razbate clar din articolul "Se poate traduce Caragiale?" unde isi manifesta entuziasmul cu privire la nuvela O faclie de Pasti, considerata drept "una din cele mai puternice nuvele din cate s-au scris in literatura mondiala si cea mai perfecta din toate punctele de vedere din cate s-au scris la noi"[10] pana in acel moment al istoriei noastre literare.

In ciuda inerentelor stangacii epice pe care le vadesc unele proze scurte, credem ca nuvelele devin un exercitiu necesar, benefic in drumul scriitorului inspre specia romanesca.

2.2.O prezentare generala a nuvelelor este posibila, remarcand de la inceput cele trei coordonate fundamentale pe care mizeaza naratiunile de mica amploare ale scriitorului, si anume: experienta vietii de campanie (tematica ce marca, dupa cum sesizeaza criticul Ion Simut, "desprinderea neta de samanatorism si trecerea spre un nou realism" [11] a literaturii interbelice, in general); satira vietii provinciale sau a periferiei bucurestene, cu accente venind dinspre schitele caragialiene; sectiunea cea mai rezistenta a prozei scurte fiind reprezentata de naratiunile de investigatie analitica, veritabile monografii ale unor obsesii traduse sub diferite forme de manifestare, cum ar fi gelozia, teama, uratul existential sau oroarea de imperiul frigului.

Inca din scrierile de inceput, relativ modeste sub aspect stilistic si compozitional, razbate o stranie si constanta preferinta a scriitorului pentru scrutarea microscopica, daca putem spune astfel, a destinelor umane, pentru obsesii infioratoare ivite in constiinta hipertrofianta a ostasilor pe fondul unor tensiuni sociale indisolubile. Pe acest fundal social si psihologic, razboiul dobandeste o dimensiune escatologica relevanta prin consecintele nefaste asupra constiintei fragile a protagonistilor ce se inscriu, adesea involuntar, pe fagasul unui dezarmant dezechilibru moral. In toate aceste instantanee narative autorul nu urmareste, cu predilectie, imortalizarea unor scene de razboi, cat mai ales, asa cum observa Al. Andriescu, "demontarea articulatiilor unei psihologii elementare(). Preocuparea scriitorului este dirijata mereu catre sondajul acestor constiinte naive, in reactiunea ori la presiunea spaimei sau a unei amenintari provocate de factori exteriori"[12].

Protagonistii acestor povestiri de inceput - soldati, mai ales - intra parca in perimetrul unei experiente directe a autorului si de aici provine tendinta de a-i lasa sa evolueze liber, fara nici o disimulata intentie de apoteozare. "Toti traiesc cu sentimentul unei crize permanente, fiindca in jurul lor lipseste orice stabilitate."[13] Scriitorul se dovedeste inca de pe acum adeptul notatiei precise, fruste, a unor stari sufletesti confuze, a unor senzatii halucinante si obsesive de lumina, de frig sau de frica.

Interferenta dintre vis si realitate - planuri ce se concureaza in permanenta in opera scriitorului, conducand spre un conflict psihologic ce mineaza existenta precara a protagonistilor - apare mai pregnant in special in creatia de dupa anul 1922, a satirei vietii provinciale, relevante fiind in acest sens nenumaratele tribulatii sentimentale, tipice eroilor. Amorul devine mobilul care intarata vointele, mistifica sau formeaza caractere, dar care antreneaza si imprejurari grotesti, farse burlesti ori, mai frecvent in romane, visuri bovarice de puritate si noblete sufleteasca.

Partea cea mai durabila a nuvelisticii scriitorului ramane proza de investigatie a unor stari obsesive sau traume sufletesti. Surprinse intr-o situatie-limita, fapturile care populeaza universul imaginar al lui Gib Mihaescu sunt nelinistite de gandul unei apropiate morti, sugerata de simboluri precum Frigul sau Uratul. Iar teama de moarte naprasnica ii face sa traiasca aievea inchipuiri terifiante, catastrofe imaginare ce scapa controlului constiintei.

In seria monografiilor obsesiei erotice, in care, riscand o butada si parafrazandu-l pe Ortega Y Gasset, se vorbeste mult despre iubiri si prea putin despre iubire[14], se inscriu nuvele ca : La "Grandiflora", Intamplarea, Vedenia, Frigul, Intre portelanuri, s.a ai caror eroii concep iubirea in mod elementar, in sensul unei patimi violente sub care se lasa descifrate instinctele unei fiinte abrutizate.

2.3. Drama hipertrofiei vanitatii virile . In acest capitol, pornind de la cateva consideratii generale, sunt analizate pe larg urmatoarele nuvele: Scuarul, La "Grandiflora", Intamplarea, Frigul, Intre portelanuri si Vedenia. Personajele lui Gib I. Mihaescu nu pot cuprinde semnificatia deplina a iubirii, li se refuza acest dat firesc, natural si mai ales vital. Poate din acest motiv majoritatea protagonistilor sunt niste abulici devitalizati, narcisisti sau insetati de "idealuri" pervertite. Morbul care mineaza din interior universul compozit al protagonistilor este orgoliul nemasurat, conjugat cu o neostoita sete de viata. Mai mult decat atat, bazate in general pe relatii pur conventionale, majoritatea cuplurilor - precare si sterile - salveaza aparenta unei stabilitati spre care tanjesc, fara a o putea atinge vreodata. Gelozia paraziteaza constiinta si naste teama, teama naste anxietate, iar anxietatea este un mediu de cultura propice chinuitoarelor jocuri ale imaginatiei.

Atunci cand sunt siguri de iubire, adica atunci cand nu au rival, barbatii privesc femeia-sotie cu indiferenta, proiectand-o intr-un univers casnic obisnuit. Ceea ce ii indispune la culme nu este infidelitatea - pe care ei insisi o practica nonsalant in atatea escapade sentimentale -, ci ideea ca au pierdut acel drept care li s-ar fi cuvenit in exclusivitate lor si mai ales ca au devenit subiectul de batjocura al "opiniei publice" (recte amicilor), situatie care ii determina sa reactioneze adesea violent si sa isi piarda cumpatul. De aceea, in mahalaua gibmihaesciana, salvarea aparentelor constituie un modus vivendi.

Pentru acesti indivizi aparent anodini, sentimente ori senzatii precum gelozia, iubirea, frica, frigul devin prilej de izolare si surse permanente de criza ce preced drama propriu-zisa a destinului lor potrivnic. E nevoie doar de o amintire tasnita dintr-un colt al memoriei involuntare sau de un fapt banal retinut aleatoriu din realitatea ce-i inconjoara, astfel incat sa ia nastere un veritabil edificiu al obsesiilor dintre cele mai diverse. Neputand sa contracareze efectele dezastruoase ale trairii lor anacronice, aceste personaje oscileaza dramatic intre viata adevarata si cea imaginata.

Eroii acestor naratiuni nu sunt atinsi de boala alienarii, specifica universului citadin; ei nu resping, se pare, realitatea, din cauza instrainarii de traditiile rurale, dupa cum speculeaza proza traditionalista, ci din cu totul alte motive pe care insusi prozatorul ambitioneaza sa le desluseasca. "Se remarca aici donquijotismul, existenta in iluzie, in fictiune. Fiecare erou e in felul sau, un fantast, un fascinat, e inaltat pe suportul unei imagini sacralizate despre sine, in care se simte egalul modelului sau ideal. Tocmai in aceasta consta bovarismul acestor personaje."[15] Naturi primare, pentru ei barbatia este apanajul puterii absolute care, in plan erotic, se traduce prin "posesiune si supunere"[16].

In spatiul impermeabil al celulei de sticla, gandurile eroului incubeaza situatii terifiante, fiinte himerice si produc mutatii definitive si semnificative in destinul acestora, favorizate in mod cert de un subconstient incarcat de gelozie si obsesii maladive, dictate adesea de un orgoliu exacerbat.

2. 4. Mecanismele obsesiei devorante. Preocupat constant de sondarea tainicelor profunzimi ale subconstientului unde se plamadesc obsesiile, fobiile sau impulsurile scapate de sub cenzura ratiunii ordonatoare, scriitorul aduce in atentia cititorului personaje tradand stari psihologice limita, iar calvarul lor existential e dat de incapacitatea de a se sustrage imaginarului prolific, asa cum reiese din analiza unor naratiuni precum: Semnele lui Danut, Troita, Uratul, Piaza, Un calator, Ierni jilave, Singuratecii, Poarta de fier, Mana, Noaptea focurilor, Impricinatii.

Majoritatea protagonistilor acestui tip de proza pot fi lesne etichetati drept niste bovarici incurabili, robiti de lumea propriilor fantasme carora le dau intru totul crezare. Sentimente comune, precum iubirea sau prietenia sunt, in cazul acestor fantasti, permanente surse de criza. Ei par sa caute "realitatea iubirii prin iluzie"[17]. Pe de alta parte, refugiul in imaginatie nu reprezinta o tentativa de a se sustrage greutatilor, obstacolelor iminente ale realitatii cotidiene, ci singura alternativa posibila atata vreme cat propria inchipuire ii absoarbe ca o forta irepresibila, careia nu i se pot opune. La inceputul secolului trecut, termenul de obsesie a cunoscut o expansiune uluitoare, fiind masiv prezent in toate limbajele importante ale culturii, astfel incat, cu timpul a devenit el insusi unul din motivele obsedante ale literaturii, muzicii ori limbajului colocvial, al celui jurnalistic si chiar al celui stiintific. Obsesia dobandeste valentele unei metafore, a starii de criza existentiala. Dupa cum bine observa Laura Cheie, semnatara unui articol din "Luceafarul", "dintr-un termen specializat, cu o sfera semantica precis delimitata, obsesia devine treptat o marca a sensibilitatii moderne, intr-un ansamblu extrem de variat de manifestari ()"[18].

De ce nu sunt totusi fericiti, chiar departe de realitatea nesatisfacatoare? De ce visele devin in cele mai multe cazuri cosmaruri? Probabil deoarece inchipuirea deformatoare, influentata atat de factori externi, obiectivi, cat si de propriile predispozitii si obsesii, naste adesea ipostaze terifiante care inspaimanta. Cu alte cuvinte imaginatia fascineaza si oripileaza totodata, iar aceasta dihotomie favorizeaza aparitia unui clivaj, a unui conflict.

2.5. Nuvele regasite, reprezinta un volum eterogen, din punct de vedere tematic, aparut in 2003, la editura Echinox, gratie selectiei intreprinse de criticul Leon Baconsky, in speranta de a intregi "opera" scriitorului. Sunt incluse aici proze scurte, greu de subordonat unei specii unitare, mai putin realizate artistic, cu mediocritati stilistice frapante, dar, care raman relevante, in masura in care unele au cunoscut ulterior dezvoltari mai ample si vor contribui la o reeditare completa a operei scriitorului, intr-un viitor pe care editorul il dorea cat mai apropiat.

2.6. Avatarurile sentimentale si aventura onirica in nuvela Visul. Vorbind despre fixatiile insistente si absurde ale personajelor asupra unei singure trairi, un exemplu elocvent il reprezinta nuvela "inedita" Visul. Publicata in anul 1935, doar la un an dupa aparitia romanului Rusoaica, nuvela reprezinta, in esenta, o prelungire a atmosferei de mister din roman si transpunerea aceluiasi ideal erotic, dincolo de realitate, in vis si halucinatie, dupa cum insusi titlul o sugereaza. In linii mari, proza aceasta reproduce diafanul vis in vis al mosierului Calomfir, la mai multi ani de la despartirea inopinata de frumoasa lui sotie, basarabeanca Natalia Alexandrovna. Evadarea sau calatoria extramundana prin spatiile vaste ale fictiunii, se produce in spirit romantic, pe calea reveriei, caci "visul este forma lor de libertate, de iesire din contingentul meschin"[19], dupa cum opineaza Ion Vartic. Ceea ce fascineaza la acest tip de personaj evocat anterior este, cu certitudine, neindestularea cu fantezia, cu visul, de care se dezice fara resentimente atunci cand acesta incepe sa prinda conturul insusi al tiparului realitatii refuzate, de altminteri.

2.7. Femeia de ciocolata - nuvela sau roman? Mai ampla totusi decat nuvelele anterioare, insa fara a atinge complexitatea epica si profunzimea caracterelor, trasaturi intrinseci romanului, proza in discutie oglindeste aceeasi predilectie a scriitorului pentru sondarea unor stari de constiinta labile, torturate de obsesia erotica, sub cea mai comuna forma de manifestare a ei: gelozia. Asadar, subiectul acestei nereusite tentative de roman nu se deosebeste fundamental de tiparul epic al nuvelelor, trama fiind doar un pretext pentru surprinderea unor procese sufletesti complicate, halucinante prin intensitatea obsesiei erotice ale carei simptome le plaseaza la limita patologicului. Eleonora ramane, insa, nucleul conflictual al nuvelei, sursa ce intretine gelozia mistuitoare a rivalilor amorezati din triunghiul conjugal, devenit veritabil leitmotiv al operei scriitorului in discutie. In realitate, intregul interes al cartii nu rezida in farmecul banalei Eleonora, ci in aspiratia necontenita a barbatului spre femeia dorita si care, pana la final, se demistifica, ramanand pura zamislire a imaginatiei masculine febricitante. Regasim, deci, si aici o reiterare a eternei drame a barbatului care parcurge o experienta initiatica, de autocunoastere prin intermediul unei iubiri unice, sortita de cele mai multe ori esecului in cazul eroului de acest tip, datorita mistificarii realitatii pe care nu stie sau nu o poate infrunta altfel.

Expresionist se dovedeste Gib Mihaescu prin atmosfera dominata de straniu, enigmatic si adesea absurd ce razbate din fiecare nuvela analizata, precum si prin tentativele de evadare in imaginar ce ii sustrag pe protagonisti unei existente frustrante, neasumate pana la capat. Nu putem vorbi insa de un expresionism in sensul aderentei cultural-artistice a scriitorului la estetica expresionismului german, avand in vedere chiar confesiunea prozatorului in interviul cu scriitorul I. Valerian[20] si absenta unor preferinte nete in materie de lecturi mai mult sau mai putin consacrate.

Capitolul al treilea, Gib I. Mihaescu, romancier, abordeaza problematica romanelor scriitorului, cuprinsa in urmatoarele subcapitole:

3.1. Debutul romancierului. Bratul Andromedei sau drama inadaptarii. Dupa un frumos succes in materie de proza scurta, debutul in calitate de romancier presupune pentru Gib Mihaescu un indelungat si laborios proces de gestatie literara, intrucat nuvelistul intampina unele dificultati in a-si adapta tehnica narativa la cerintele compozitionale complexe impuse de genul romanesc.

Romancierul ocupa in seria contemporanilor sai un loc aparte, caci interesat de complexitatea obsesiei, el reia si aprofundeaza stari sufletesti, obsesii asupra carora meditase si in nuvele. Au existat si pareri potrivit carora, romanul de inceput nu ar fi decat o nuvela mai lunga, cu o constructie epica neomogena, adesea digresiva si cu personaje eterice, ale caror obsesii compun un univers sufletesc, nu de putine ori grotesc, in manifestarile lui exterioare.

Dorinta scriitorului de a pune in evidenta, prin antiteza, doua lumi antinomice (lumea mediocritatii si a pervertirilor de tot soiul, pe de o parte, iar pe de alta parte, lumea pura a ideilor) produce uneori derapaje in planul de adancime al naratiunii, de unde impresia de artificiu, de construit, care se pastreaza pana la final.

Eterna poveste de iubire, disputata in razboiul dintre sexe, eterna confruntare a visatorului Adam si a voluntarei Eva, este impregnata aici de accente satirice, scriitorul pedepsind parca excesul de imaginatie care suprima elanul vital al protagonistilor sai si ii transforma in victime ale propriilor obsesii. Nu de putine ori, in proza lui Gib Mihaescu, femeia apare in nuante expresioniste; ea si-a pierdut feminitatea, s-a depersonalizat, transformandu-se intr-un monstru uman, avid de eros. Ea practica amorul comercial fara remuscari, alterandu-si fiinta launtrica.Vidul sufletesc si impulsurile htoniene nu ii permit sa procreeze, ceea ce trimite cu gandul la desacralizarea celui mai autentic sentiment omenesc.

3.2. Spre un bovarism intelectual. Zilele si noptile unui student intarziat. In ciuda marilor asteptari pe care le nutreau atat cititorii, cat si scriitorul insusi, noua productie romanesca nu va marca o evolutie semnificativa fata de cartea precedenta. Dimpotriva. Spre deosebire de Bratul Andromedei, aici ne contrariaza amploarea epicului sufocat de prea multe detalii secundare si digresiuni livresti ce incarca inutil trama, facand-o anosta. Pe de alta parte, nu putem contesta savoarea peripetiilor protagonistului printre care e lesne sa dibuim reverberatii ale unei vieti trepidante pe care a parcurs-o, in tinerete, insusi avocatul din Dragasani. Asa cum fiecare personaj principal din romanele sale aduce cu sine cate o reflexie a unor experiente biografice ale scriitorului insusi, in cazul acesta, poate mai clar decat in oricare altul, distingem franturi din viata destul de agitata a adolescentului, bantuit de povara unei studentii frecventate sub presiunea tatalui autoritar, in afara propriilor dorinte.

 Drama protagonistilor nefericitului vis de dragoste mistificatoare provine, probabil, din nesansa intalnirii lor intr-un moment existential in care fiecare se automistifica, vrand sa para altfel decat este in realitate. Ambii nutresc tentatia aventurii spre necunoscut. Insa evolutiile lor sunt antagonice: Mihnea este acaparat de aventura cunoasterii prin cultura, crezand, eronat, ca astfel isi va cuceri iubirea, in timp ce Arina, respingand lumea spiritului, a inaltelor sisteme filozofice, se abandoneaza frenetic trairilor autentice, chiar daca brutale, "captivata de luciul elementar al materiei"(p. 245). Refacand invers drumul parcurs de Arina, adica pornind dinspre viata si experienta practica, inspre lumea cartilor, Mihnea apare, in finalul romanului, claustrat intre peretii odaii sale obscure, "ratacind singuratic pe hatisurile abstracte ale filozofiei"(p.276), refuzand orice contact cu lumea din care s-a autoexilat. 

3.3. Esecul lui Pygmalion. Rusoaica. Naratiunea, scrisa la persoana I, este axata pe doua teme, fundamentale in economia creatiei epice gibmihaesciene: tema idealului feminin si tema asteptarii acestui ideal de puritate, supranumit, vom vedea, nu intamplator, "Rusoaica". Inca din primele pagini, naratorul subiectiv, ca atare si protagonist, locotenentul Ragaiac, ni se dezvaluie drept un neobosit cautator al esentelor, un erou atipic, razletit intr-o lume materialista ce respira trauma absurditatii unui razboi terifiant, inutil. Intr-un asemenea moment crucial, in care teroarea istoriei implacabile agresa neincetat realitatea si pe supravietuitorii ei, Ragaiac, spirit lucid, se repliaza in sine, cauta refugiu intr-o lume ireala, dar verosimila, ivita din propria inchipuire. Ordinul de plecare pe Nistru devine pentru constiinta eroului, imboldul sansei unice de a trai marea aventura a vietii sale.

In ciuda unor inadvertente stilistice vizibile, cu acest roman Gib Mihaescu, asa cum nota autorul unei monografii dedicate prozatorului, "a izbutit sa dea cea mai inalta expresie gandului organizat dupa legile obsesiei erotice"[21]. Roman "al prezentului indicativ, si nu al evocarii"[22], dupa cum nota Marian Papahagi, prin frecventa verbelor la prezent, Rusoaica nu permite anticipari cu privire la evolutia ulterioara a evenimentelor, cum se intampla frecvent in nuvele, unde tehnica "discursului inconsecvent"[23] rezultat din demontarea sau contarierea orizontului de asteptare al cititorului, devine cheia de bolta a succesului literar. Aceasta constanta stilistica corespunde universului interior al protagonistului care traieste cu voluptate intr-un prezent precar, incert, sub tutela senzatiilor imediate. Victima, in esenta, a propriilor aspiratii, conturate prin aventura cunoasterii livresti, eroul se indragosteste, asemenea miticului sculptor Pygmalion, de insasi creatia sa, sublimata in mitul Rusoaicei. Noul Pygmalion esueaza, insa. Destinul potrivnic refuza sa insufle viata "Galateei" nascuta in timpul delirului halucinatoriu.

3.4. Capitularea himerei : Donna Alba. Naratiunea subiectiva, mult mai dinamica si complexa decat in Rusoaica, cunoaste, in cazul ultimului roman al prozatorului (stins prematur dintr-o existenta oricum zbuciumata), dezvoltari mai ample, divagatii si suspansuri, axata fiind tot pe problematica erosului dilematic. Tema idealului feminin ce jaloneaza intreaga existenta precara a personajului gibmihaescian, este concurata aici de tabloul social pitoresc al unei aristocratii desuete, pandita de o fulminanta disolutie. Epocii tulburatoare, ravasita de dezastre, pierderi materiale si umane, ii corespunde o uimitoare rasturnare a valorilor morale autentice. Intr-un asemenea context istoric si social, marcat de haos si vacuitate morala, personajul-narator, - fire boema, nostalgica-, are convingerea iluzorie, de altfel, ca singura clasa sociala autentica, depozitara a unei atitudini morale nobile si generoase, ar fi aristocratia. Dar, prinsa in iuresul metamorfozelor de pe scena istoriei, aceasta clasa elitista va cunoaste un iminent proces de evanescenta, disparand din arena sociala tocmai datorita inertiei si incapacitatii de adaptare la noile imperative sociale.

Himera capituleaza, sedusa de frumusetea si puritatea sufleteasca a visatorului care o urmarise indeaproape si tenace atata timp, fara sa abdice in fata obstacolelor ivite in cale. Idealul este cucerit. Penduland de-a lungul vietii intre revelatie si incifrare, intre demonic si angelic, prezenta impunatoare a Albei, - al carei nume ales, nu intamplator, tradeaza orgoliul de clasa al femeii ce infrunta barbatii cu o privire severa si trufasa, pornita parca dintr-o revolta interioara impotriva barbatului universal -, se insinueaza in finalul ambiguu al romanului, in ipostaza unui inger al mortii, ca o posibila intrupare a destinului tragic care a curmat timpuriu existenta celorlalti doi rivali ce-si disputau suprematia si care pluteste necrutator asupra noului cuplu, masurand fericirea visata de amandoi.

Capitolul al patrulea dezbate problema Erosului, ca mit al totalitatii. I s-a reprosat adesea prozatorului caracterul vulgar al productiilor sale epice mizand in mare masura pe tema obsesiei erotice. La o lectura atenta, obiectiva, constatam, insa, ca pentru Gib Mihaescu, erotismul - pe terenul caruia si-a construit un complex de preocupari literare - poate exprima libertatea pe care si-o asuma scriitorul spre a surprinde o stare de criza pe care o traversa, la acea data, intreaga societate romaneasca. In opozitie cu dramele si absurditatea Razboiului, cu criza reala a civilizatiei antebelice, scriitorul propune personajelor sale sau chiar sie insusi, o revansa impotriva academismului steril, incorsetat si mai ales impotriva propriei existente monotone, caci, asa cum sustine Nicolae Manolescu, "un romancier nu creeaza personaje doar ca sa se exprime pe sine prin intermediul lor, ci si ca sa se dezica uneori de sine insusi"[24]. Spatiul generic in care se consuma gesturi aparent banale, dar incarcate de semnificatii initiatice, precum si indisolubile drame spirituale, e numit de prozatorul insusi (in nuvela Intre portelanuri printr-o metafora plina de sugestie - "celula de sticla"- ca simbol al existentei de exceptie.

Cat despre tema sexualitatii ce traverseaza intreaga creatie a scriitorului, am spune ca nu este un caz singular in peisajul prozei interbelice, dimpotriva. Insusi G. Calinescu marturisea, de altfel, ca "problema sexualitatii este capitala intr-o literatura, totul pivotand in jurul ei".[25] Protagonistii acestui tip de proza sunt singulari prin abnegatia vadita cu care isi urmeaza idealul erotic, dar mai cu seama prin indarjirea de a da forma concreta himerelor ce ii bantuie fatal, ramanand vesnic nefericiti, saturati de amor, dar niciodata impliniti in iubire. Autoexilati in spatiul absurd al imaginarului obsesiv in care singura alternativa reala de a se sustrage presiunii imaginilor fantasmagorice este erotismul - uneori exacerbat -, eroii romanelor analizate sfarsesc, de cele mai multe ori, sub semnul ridicolului, devenind niste abulici, retrasi dramatic in propriul labirint sufletesc din care nu mai reusesc sa iasa vreodata. Nu intamplator, criticul Mirela Roznoveanu opina ca, "pentru Gib Mihaescu, atat singularizarea, cat si libertatea individului sunt in genere situatii accidentale, destinate sa se epuizeze intr-o temporalitate fatal limitata si un spatiu foarte special, uniform si chiar estetizat"[26].

4.1 Degradarea mitului femeii inaccesibile. Pentru protagonistii prozei lui Gib Mihaescu, idealul feminin reprezinta mai mult decat o simpla aspiratie spre implinirea senzual-erotica, si anume un simbol al perfectiunii, un liman nepervertit inca de vulgaritatea noilor realitati de dupa Razboi. Repliat in sine, eroul acestei proze isi construieste imaginar o fermecatoare Galateea care il fascineaza atata timp cat ramane departe, misterioasa, intretinand extazul spiritual al celui care o contempla in taina. Atunci cand prinde viata, frumoasa Galateea isi deceptioneaza creatorul si, animata de un elan vital irepresibil, porneste darza in cautarea nefericitei aventuri senzationale care o coboara pe divina frumusete in randul femeilor vulgare, mediocre, demistificand-o brutal.

4.2. Eternul feminin ca oglinda a constiintei mistificatoare. Femeia detine in romane statutul de personaj pivot, chiar daca edificiul epic se cladeste pe actiunile unui erou masculin mai bogat sufleteste, si aceasta datorita faptului ca Ea devine motorul acestor actiuni si proiectia in afara a unor constiinte framantate de nostalgia unei iubiri unice, irepetabile. La fel ca in trecut, Galateea prinde viata din dorinta ancestrala a unui Pygmalion de a-si intregi fiinta. Iubirea pentru o femeie unica se impleteste in sufletul protagonistilor cu ideea de creatie, caci ei nu se multumesc cu datul concret, ci sunt tentati mereu sa-l contrazica, sa-l innobileze cu fantasmele imaginatiei lor prolifice. Dupa spusele lui Stefan Cazimir, acest "Pygmalion, mai inainte de toate, e un exponent exemplar al insatisfactiei generate de real, al aspiratiei spre puritati inaccesibile. Feminitatea corupta il impinge, suprem act de refuz, spre faurirea simulacrului de fildes. Dar aceasta, prin absenta vietii il nemultumeste la randul sau. Insufletita de Afrodita, statuia devine femeie si putem fi siguri, il va dezamagi si in noua ei calitate"[27]. Pe de alta parte, "militantul erotic", omniprezent in romanele scriitorului, se situeaza la antipodul metafizicianului prin insusi modul sau de existenta. Dominat de mult spirit practic, prin urmare optimist si confient, el nu cunoaste zbaterea launtrica provocata de drame intelectuale insolubile, cum se intampla, de pilda, in cazul eroului camilpetrescian; dimpotriva, ceea ce-l bulverseaza este mai degraba zadarnicia unei febrile cautari a materialitatii, de unde si incercarile disperate ale acestuia de a corporaliza fantasma. Eroul gibmihaescian este din aceasta perspectiva un ins activ care prefera trairea senzoriala, introspectiei, dovada cea mai clara a unei astfel de optiuni fiind frenezia cu care se avanta in aventuri efemere, chiar daca adesea vulgare.

4.3. Cuplul si infernul existential. Adevarata drama a eroilor lui Gib Mihaescu rezida in faptul ca ei se realizeaza spontan in plan secund si niciodata in planul principal, intrucat "in relatiile dintre El si Ea nu exista decat tensiune, vibratie, neliniste. Cu totul alta se prezinta insa situatia dintre El si Altele"[28]. Barbatul se simte fatalmente atras de femei superioare, insa nu ii displace defel nici compania unor exemplare vulgare, prostituate sau simple infidele de mahala, fara relief literar deosebit, care nu vor fi nicicand capabile sa-i perceapa zbuciumul sufletesc. Paradoxul e ca, in cele mai multe cazuri, aceste femei adorate din planul prim nu se deosebesc cu mult de statutul social si moral al femeilor de rang secundar, iar vina sta in ochii celui care venereaza deformand realitatea. Setea de autentic, de experienta irepetabila este atat de coplesitoare incat optiunea e dictata de dorinta exacerbata a personajului care se despiritualizeaza treptat, frizand mediocritatea.

Ultimul capitol este intitulat Celula de sticla sau spatiul alterarii psihice Spatiul limitativ in care se consuma actele fundamentale ale existentei protagonistilor - o existenta mediocra, de altfel, care nu pare sa anunte nimic senzational -, este dublat de un spatiu imaginar compensatoriu, asemanator unei "celule de sticla"[29] .

In acest spatiu matricial, singura forma de libertate a protagonistilor este erotismul ca "mod al fiintei de a atinge absolutul si de a se situa in vecinatatea unei transcendente"[30]. Avea Gib Mihaescu o imaginatie dominata de obsesie, cum s-a vehiculat adesea prin presa literara a timpului? Credem ca raspunsul la aceasta dilema il gasim in insasi structura discursului epic, a carui evolutie ne conduce spre surprinzatoarea concluzie ca imaginatia prozatorului manipuleaza obsesia, si nu invers, conferindu-i statut de principiu de creatie.

Prezenta concreta sau imaginara, femeia este, la Gib Mihaescu, agentul perturbator care provoaca intrarea funesta a eroului sub incidenta spatiului-limita, subinteles prin metafora celulei de sticla, spatiu al alterarii psihice, al viziunilor halucinante, dar si al initierii intr-o experienta existentiala pe cat de fundamentala, pe atat de distructiva, subordonata principiului erotic. Autoarea Lecturilor moderne sublinia cu pertinenta ca "intrarea in unda de soc a spatiului experientei este semnalata epic printr-o incapacitate a personajului de a mai decide in mod real asupra actelor sale"[31].

Personajul modern devine o constiinta hipersensibila, o cutie de rezonanta a existentei umane, alcatuita din fapte si intamplari aleatorii, adesea lipsite de esenta, in concluzie un ins care traieste inauntru, pentru ca sufera de un minus de vitalitate. In felul acesta, literatura interbelica, in genere, da nastere eroului problematic, dominat, dupa cum opineaza criticul Anton Cosma, "pana la anulare, de propriul ideal, incat substanta problematica nici nu se mai cunoaste"[32], caci idealul nu reprezinta altceva decat o stare confuza de instrainare a omului in raport cu lumea din jur. Iar instrainarea de care vorbim creeaza premise favorabile unei trairi egocentrice care mineaza din interior fiinta umana, aservind-o unei instinctualitati obscure, tradusa prin trairi-limita la nivel biologic mai mult decat la nivel cognitiv. Potrivit aceluiasi critic, "ambiguitatea, jocul de-a enigma existentiala, personaje simulante care-si concep viata ca pe o reprezentatie, amoralismul consecvent si general profesat de personaje, tema vietii ca mistificare"[33] - toate aceste aspecte devin definitorii in afirmarea stilului baroc si in proza moderna interbelica. Am putea spune ca proza lui Gib Mihaescu poarta amprenta unui barochism incipient, tradus prin cateva elemente specifice, semnalate de unii critici literari, din care e locul sa amintim asimetria compozitionala, precum si polimorfismul personajelor aflate in plin proces de dezarticulare morala si traind un conflict vadit intre iluzie si realitate, conflict ce conduce iremediabil spre trairi obsesive dirijate de subconstient.

In mod cert, perioada interbelica aduce mutatii fundamentale in ceea ce priveste structurile narative traditionale care vor fi detronate de o epica moderna, mizand pe autenticitate si pe factorul autoreferential. Lumea materiala, a perceptiilor nemijlocite si a elementelor descriptive tipice perioadei samanatoriste, incepe sa ii satureze pe scriitorii romani, deschizandu-le perspective inedite spre analiza propriului eu, a universului mai complex si mai nuantat, dar si mai tragic care emerge prin psihologism. Sub influenta catalizatoare a francezilor A. Gide si M. Proust, literatura noastra este marcata de inovatii fundamentale sub raportul structurilor narative ce converg unanim spre o epica moderna bazata pe autenticitate si inconformism.

In ciuda incadrarii prozei lui Gib Mihaescu in directia modernismului lovinescian, mai cu seama prin tendinta omniprezenta de sondare a subconstientului misterios, de coborare in "arcanele sufletului individual"[34], nu intalnim nici intr-o scriere, nuvela sau roman, tipul intelectualului absolut, macinat de insolubile drame intelectuale sau de neputinta adecvarii la contextul social. Eroii care foiesc in universul epic al acestor opuri sunt mai degraba prizonierii unor trairi-limita la nivel biologic, decat la nivel intelectual, ceea ce ne face sa impartasim opinia lui Pompiliu Constantinescu, potrivit careia "omul e o victima roasa de cancerul libidinei"[35], sau cel putin asa ne apare omul gibmihaescian. Din aceasta perspectiva, proza anlizata are puncte de congruenta cu unele dintre scrierile sburatoristului Felix Aderca, alt scriitor care asaza creatia sub semnul tutelar al eternului feminin.

Cu alte cuvinte, personajele lui Gib I. Mihaescu nu pot cuprinde semnificatia deplina a iubirii, li se refuza acest dat firesc, natural si mai ales vital. Poate, din acest motiv, majoritatea protagonistilor sunt niste abulici devitalizati, narcisisti sau insetati de "idealuri" pervertite. Morbul care mineaza din interior universul compozit al personajelor romanesti este orgoliul nemasurat, conjugat cu o neostoita sete de viata. Mai mult decat atat, bazate in general pe relatii pur conventionale, majoritatea cuplurilor - precare si sterile - salveaza aparenta unei stabilitati spre care tanjesc fara a o putea atinge vreodata.

BIBLIOGRAFIE

1. BIBLIOGRAFIA OPEREI (editii consultate)

Nuvele Antologie si prefata de Nicolae Balota, Text stabilit, tabel cronologic si bibliografie de Ion Nistor

Nuvele, editie ingrijita de Al. Andriescu, repere istorico-literare de Aurora Slobodeanu, Bucuresti, Editura Minerva, 1979

Opere I, Nuvele si povestiri, editie ingrijita, studiu introductiv, note si variante de Al. Andriescu, Bucuresti, Editura Minerva, 1976

La "Grandiflora", Nuvele, I, prefata de Nicolae Manolescu, Editura pentru Literatura, 1967

Nuvele regasite, editie si postfata de Leon Baconsky, Cluj-Napoca, Editura Echinox, 2003

Femeia de ciocolata, editie ingrijita si postfata de Constantin Popescu, Craiova, Editura Scrisul Romanesc, 1983

Bratul Andromedei. Zilele si noptile unui student intarziat, tabel cronologic si crestomatie critica de Alexandru Metea, Timisoara, Editura Facla, 1989

Bratul Andromedei in vol. Opere, II, Romane, editie ingrijita, studiu introductiv, note si variante de Al. Andriescu, Bucuresti, Editura Minerva, 1978

Rusoaica Bordeiul de pe Nistru al locotenentului Ragaiac (1933), editie ingrijita si postfata de Al. Andriescu, Iasi, Editura Polirom, 2004

Donna Alba, Craiova, Editura Apollo si Editura Oltenia, 1993

Donna Alba, Prefata de Laurentiu Ulici, tabel cronologic de Ion Nistor, Bucuresti, Editura Minerva, 1982

Insemnari pentru timpul de azi, editie ingrijita si prefata de Diana Cristev, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1975

2. BIBLIOGRAFIE CRITICA SELECTIVA

a) In volume:

Andriescu, Al., Disocieri, Iasi, Editura Junimea, 1973

Andriescu, Al., Studiu introductiv la vol. Opere, I, Bucuresti, Editura Minerva, Colectia "Scriitori romani", 1976, p. XXIV-XXX, apud Gib I. Mihaescu, Nuvele, Bucuresti, Ed. Minerva, 1979

Balota, Nicolae, De la Ion la Ioanide, Bucuresti, Editura Eminescu, 1974

Balota, Nicolae, Prefata la editia Gib I. Mihaescu, Nuvele, Antologie si prefata de Nicolae Balota, text stabilit, tabel cronologic si bibliografie de Ion Nistor, Bucuresti, Editura Tineretului, 1969

Bataillle, Georges, Erotismul, Bucuresti, Editura Nemira, 2005

Biberi, Ion, Eros, Bucuresti, Editura Albatros, 1974

Blaga, Lucian, Trilogia cunoasterii, Bucuresti, F.R.P.L.A., 1943

Caraion, Ion, Sfarsitul continuu, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca

Cazimir, Stefan, Pygmalion.Eseu de mitologie comparata, Cartea Romaneasca, 1982

Calinescu, G., Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Bucuresti, Fundatia pentru literatura si arta, 1941,revazuta si adaugita, Editie si prefata de Al. Piru, Bucuresti, Editura Minerva, 1982.

Calinescu, G., Istoria literaturii romane (Compendiu), Bucuresti, EPL, 1968,, Bucuresti, E.P.L., 1968

Chifor, Valentin, Caleidoscop critic, Oradea, Editura Cogito, 1996

Cinca, Stelian, Psihanaliza si creatie in opera lui Gib Mihaescu, Craiova, Scrisul Romanesc, 1995

Clement, Jerome, Femeile si dragostea. Dialoguri despre iubire, Bucuresti, Editura Nemira, 2006

Constantinescu, Pompiliu, Romanul romanesc interbelic, Bucuresti, Editura Minerva, 1977

Cosma, Anton, Romanul romanesc si problematica omului contemporan, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1977

Crohmalniceanu, Ov. S., Prefata la editia Gib I. Mihaescu, Zilele si noptile unui student intarziat, editie ingrijita de St. Dumitriu, Prefata, curriculum vitae si bibliografie de Al. Piru, Bucuresti, Editura Gramar, 1994

Crohmalniceanu, Ov. S., Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale, Editura pentru Literatura, 1967

Diaconescu, Mihail, Gib I. Mihaescu, colectia "Universitas", Bucuresti, Editura Minerva, 1973

Dan, Pavel Sergiu, Proza fantastica romaneasca, Bucuresti, Editura Minerva, 1975

De Gaultier, Jules, Bovarismul, Iasi, Institutul European, 1993

Denis de Rougement, Iubirea si Occidentul, traducere, note si indici de Ioana Candea-Marinescu, prefata de Virgil Candea, Bucuresti, Editura Univers, 1987

Descartes, René, Tratat despre sentimente, Bucuresti, Editura Iri, 1999

Duda, Gabriela, Introducere in teoria literaturii, Bucuresti, Editura ALL Educational, 1998

Durand, Gilbert, Structurile antropologice ale imaginarului, Bucuresti, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Eibl-Eibesfeldt, Irenaeus, Iubire si ura. Radacinile biologice ale valorilor morale, Iasi, Editura Trei

Filimon, Nicolae, Ciocoii vechi si noi sau Ce naste din pisica, soareci mananca, Prefata, curriculum vitae si bibliografie de Aureliu Goci, Bucuresti, Editura Gramar, 1997

Freud, Sigmund, "Scriitorul si activitatea fantasmatica" in Scrieri despre arta, Bucuresti, Editura Univers, 1980

Eco, Umberto, Opera deschisa. Forma si indeterminare in poeticile contemporane, Prefata si traducere de Cornel Mihai Ionescu, Bucuresti, EPLU, 1969

Enachescu, Constantin, Tratat de teoria cercetarii stiintifice, Polirom, 2005

Ghita, Florea, Gib I. Mihaescu (Monografie), Bucuresti, Editura Minerva, 1984

Ghita, Florea, "Prefata" la editia Gib I. Mihaescu, Nuvele, Antologie, cronologie, note, repere critice si bibliografice de Ion Nistor, Bucuresti, Editura Albatros, 1986

Girard, René, Minciuna romantica si adevar romanesc, Bucuresti, Editura Univers, 1972

Glodeanu, Gheorghe, Poetica romanului romanesc interbelic - o posibila tipologie a romanului, Bucuresti, Editura Libra, 1998

Grigorescu, Dan, Istoria unei generatii pierdute: expresionistii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1980

Heinrich, Alfred, Peregrinarile cautatorului de ideal, Timisoara, Editura Facla, 1984

Holban, Anton, Opere, I, Bucuresti, Editura Minerva, 1970

Huizinga, Johan, Homo ludens. Incercare de determinare a elementului ludic al culturii, Traducere din limba olandeza de H.R. Radian, Prefata de Gabriel Liiceanu, Bucuresti, Editura Univers, 1977

Kernbach, Victor, Dictionar de mitologie generala, Bucuresti, Editura Albatros, 1983 Lazarescu, Gheorghe, Romanul de analiza psihologica in literatura romana, Bucuresti, Editura Minerva, 1985

Liiceanu, Gabriel, Despre seductie, Bucuresti, Editura Humanitas, 2007

Lorenz, Konrad, Cele opt pacate capitale ale omenirii civilizate, Bucuresti, Editura Humanitas, 2007

Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii romane contemporane, 1900-1937, Bucuresti, Editura Minerva, 1989

Mancas, Mihaela, Limbajul artistic romanesc in secolul al XX-lea, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1991

Manolescu, Nicolae, Arca lui Noe. Eseu despre romanul romanesc, Bucuresti Editura Gramar 100+1, 2003

Manolescu, Nicolae, Istoria critica a literaturii romane. 5 secole de literatura, Bucuresti, Editura Paralela 45, 2008

Manolescu, Nicolae, Prefata la vol. Gib I. Mihaescu, La "Grandiflora". Nuvele I, Editura Pentru Literatura, 1967

Marino, Adrian, Modern, modernism, modernitate, Bucuresti, EPU, 1969

Marino, Adrian, Dictionar de idei literare, Bucuresti, Editura Eminescu, 1973

Marino, Adrian, Introducere in critica literara, Bucuresti, Editura Tineretului, 1968

Margineanu, Nicolae, Psihologie si literatura, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002

Micu, Dumitru, Istoria literaturii romane. De la creatia populara la postmodernism, Bucuresti, Editura Saeculum I.O, 2000

Mihailescu, Florin, Conceptul de critica literara in Romania, Bucuresti, Editura Minerva, 1976

Moisan, Clement, Istoria literara, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 2000

Nabokov, Vladimir, Cursuri de literatura rusa, Bucuresti, Editura Thalia, 2006

Oprea, Al., Mitul <>. Excurs in atelierul prozatorilor romani moderni, Bucuresti, Editura Albatros, 1974

Negoitescu, Ion, Analize si sinteze, Bucuresti, Editura Albatros, 1976

Oprea, Al., Fata nevazuta a literaturii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1965

Oprescu, Horia, Scriitori in lumina documentelor, Bucuresti, Editura Tineretului, 1968 Ortega Y Gasset, José, Studii despre iubire, editia a III-a revazuta, Bucuresti, Editura Humanitas, 2007

Ovidiu, Amores, II, Elegia XIX apud Ion Biberi, Eros, Bucuresti, Editura Albatros

Pamfil, Alina, Spatialitate si temporalitate. Eseuri despre romanul romanesc interbelic, Cluj-Napoca, Editura Dacopress, 1993

Papahagi, Marian, Eros si utopie, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1999

Parvulescu, Ioana, Intoarcere in Bucurestiul interbelic, Bucuresti, Editura Humanitas, 2007

Perez, Hertha, Ipostaze ale personajului in roman, Editura Junimea, 1979

Perpessicius, 12 prozatori interbelici, Bucuresti,Editura Eminescu, 1980

Petrescu, Liviu, Realitate si romanesc, Cluj, Editura Tineretului, 1969

Petrescu, Liviu apud Dictionar analitic de opere literare romanesti, vol. 1, Coordonare si revizie stiintifica: Ion Pop, Cluj-Napoca, Casa Cartii de Stiinta, 2000

Piru, Al., Varia. Preciziuni si controverse, Bucuresti, Editura Eminescu, 1972

Pitu, Anisoara, Bovarismul celor doi Caragiale, Iasi, Editura Alfa, 2005

Popa, Mircea, apud XXX, De la N. Filimon la G. Calinescu. Studii de sociologie a romanului romanesc, cu un studiu introductiv de Paul Cornea, Institutul de lingvistica si istorie literara Cluj -Napoca, Bucuresti, Editura Minerva, 1982

Popa, Marian, Gib Mihaescu, in "Luceafarul", an X, nr. 44 (288), 4 noiembrie 1967, apud Gib I. Mihaescu, Nuvele, editie ingrijita de Al. Andriescu, Bucuresti, Editura Minerva, 1979

Popovici, Vasile, Lumea personajului. O sistematica a personajului literar, Cluj-Napoca, Editura Echinox, 1997

Poulet, Georges, Constiinta critica, Bucuresti, Editura Univers, 1979

Protopopescu, Al, Romanul psihologic romanesc, Bucuresti, Editura eminescu, 1978

Ralea, Mihai, Intre doua lumi, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1943

Ralea, Mihai, Explicarea omului, editie ingrijita de N. Tertulian, prefata si tabel cronologic de Florin Mihailescu, Bucuresti, Editura Minerva, 1996

Rapeanu, Valeriu, Scriitori dintre cele doua razboaie mondiale, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1986

Richards, I.A., Principii ale criticii literare, Bucuresti, Editura Univers, 1974

Robert, Marthe, Romanul inceputurilor si inceputul romanului, Traducere de Paul Voicu-Dohotaru, Prefata de Angela Ion, Bucuresti, Editura Univers, 1983

Roznoveanu, Mirela, Lecturi moderne, Cartea Romaneasca,1978

Simut, Ion, Confesiunile unui opinioman, Oradea, Editura Cogito, 1996

Simut, Ion, Diferenta specifica, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1982

Simut, Ion, Revizuiri (eseuri), Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1995

Starobinski, Jean, Relatia critica, traducere de Al. George, prefata de Romul Munteanu, Bucuresti, Editura Univers, 1974

Santerres-Sarkany, Stephane, Teoria literaturii, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 2000

Stekel, Wilhelm, Psihologia eroticii feminine, traducere din limba germana si cuvant introductiv de Georgeta Mitrea, Bucuresti, Editura TREI, 1997

Streinu, Vladimir, Pagini de critica literara, vol.I, Bucuresti, Editura pentru literatura, 1968

Sulutiu, Octav, Scriitori si carti, Bucuresti, Editura Minerva, 1974

Ulici, Laurentiu, Prefata la editia Gib I. Mihaescu, Donna Alba, prefata de L. Ulici, tabel cronologic de Ion Nistor, Bucuresti, Editura Minerva, 1982

Valerian, I. Cu scriitorii prin veac, Bucuresti, EPL, 1967

Vartic, Ion, Modelul si oglinda, Editura Cartea Romaneasca, 1982

Vasile, Marian, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1988

Vianu, Tudor, Scriitori romani din secolul XX, Bucuresti, Editura Minerva, 1979

Wellek, René, Conceptele criticii, Bucuresti, Editura Univers, 1970

Wellek, René; Warren, Austin, Teoria literaturii, Bucuresti, EPLU, 1967

Zalis, Henri, Sub semnul realului. Eseu despre naturalismul European, Bucuresti, Editura Enciclopedica Romana, 1974

b) in volume colective:

Academia Romana, Dictionarul general al literaturii romane, coordonator general Eugen Simion, 2004-2005, Bucuresti, Editura Univers Enciclopedic

De la N. Filimon la G. Calinescu. Studii de sociologie a romanului romanesc cu un studiu introductiv de Paul Cornea, Bucuresti, Editura Minerva, 1982

Din presa literara romaneasca (1918-1944) editie ingrijita, prefata si note de Eugen Marinescu, Bucuresti, Editura Albatros, 1975

Dictionar analitic de opere literare romanesti, coordonare si revizie stiintifica: Ion Pop, Cluj-Napoca, Ed. Casa Cartii de stiinta, 2000

Istoria literaturii romane in evocari propusa de I. Oprisan, Bucuresti, Editura Saeculum, 2001

Literatura romana. Crestomatie de critica si istorie literara, Coordonatori Titus Moraru si Calin Manilici, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1983

Poetica romanului romanesc Antologie, note si repere bibliografice de Mircea Regneala, Prefata de Radu G. Teposu, Bucuresti, Editura Eminescu, 1987

Romanul romanesc in interviuri, Antologie, text ingrijit, sinteze bibliografice si indici de Aurel Sasu si Mariana Vartic, Bucuresti, Editura Minerva, 1986, vol.II

Sinteze de literatura romana, coordonator Constantin Crisan, Bucuresti, EDP, 1981

Cioculescu, Serban, Streinu, Vladimir, Vianu, Tudor, Istoria literaturii romane moderne, Bucuresti, EDP; 1971

c)  In periodice:

Andriescu, Al., Gib I. Mihaescu. Variante necunoscute ale romanului Bratul Andromedei, in revista "Manuscriptum", 1/1978, (30) Anul IX

Andriescu, Al., O carte uitata: Femeia de ciocolata de Gib I. Mihaescu, "Timpul", decembrie 2007, p. 8

Cheie, Laura, O poetica a obsesiei in "Luceafarul", nr. 39 (439) din 10 noiembrie, 1999

Cristev, Diana, Gib I. Mihaescu. Don Juan de Marsani, "Manuscriptum", Revista trimestriala editata de Muzeul literaturii romane, 3/1972, (8) anul III

Cristev, Diana, Camil Petrescu si Gib I. Mihaescu la Praga, "Manuscriptum", Revista trimestriala editata de Muzeul literaturii romane, 1/1974, (14) anul V

Cristev Diana, Gib I. Mihaescu. O nuvela cu final deschis, "Manuscriptum", Revista trimestriala editata de Muzeul literaturii romane, 2/1974, (15) anul V

Cristev, Diana, Pe marginea unui fragment dintr-un proiectat roman de razboi, "Manuscriptum", Revista trimestriala editata de Muzeul literaturii romane, 3/1975, (20) anul VI

Cristev, Diana, Investigatii in laboratorul romanului Rusoaica, "Manuscriptum", Revista trimestriala editata de Muzeul literaturii romane, 3/1978, (32) anul IX

Marin, Irina, Elena Loghinovski, Dostoievski si romanul romanesc, "Romania literara", nr. 33, an XXXVI, 20-26 august, 2003

Oprea, Al., Mitul femeii ideale si travaliul artistic, "Manuscriptum", 2/1973, (11) anul IV

Parvulescu, Ioana, Aer de familie in "Romania literara", septembrie-octombrie 2001, nr. 38

Parvulescu, Ioana, "Romania literara", nr. 20 din 24 mai 2000, articolul Ce citesc barbatii?

Parvulescu, Ioana, Mofturi virile in "Romania literara", nr. 3, 2000

Parvulescu, Ioana, Barbatul ideal, "Romania literara", nr. 21 din 31 mai 2000

Scurtu, Nicolae, O scrisoare necunoscuta a lui Gib I. Mihaescu, "Romania literara", nr. 42/27 oct. - 2 nov. 2004, p. 13-14

Voda Capusan, Maria, in "Apostrof", Cluj, anul XII, nr. 3 (130), 2001, p. 9, despre studiul Sinuciderea, studiu in perspectiva biopsihosociala, Cluj, Risoprint, 2001

c) Internet:

Fantanaru, Teodora, art. "Granite infidele" in Oglinda literara, p.3086, www.oglindaliterara.ro

Corobca, Liliana, Personajul in romanul romanesc interbelic, Editura Universitatii din

3. Alte referinte:

Aderca, Felix, Zeul iubirii, Timisoara, Editura Argo, 1991

Aderca, Felix, Domnisoara din str. Neptun, Prefata de Henri Zalis, Bucuresti, Editura Minerva, 1982

Andreev, Leonid, Proza. Teatru, vol. 2, Bucuresti, Editura Univers, 1970

Holban, Anton, Opere, I, Bucuresti, Editura Minerva, 1970