|
|
|
Baltagul De M Sadoveanu -roman mitic si baladic-
Mihail Sadoveanu, 'Ceahlaul
literaturii romane', cum l-a numit Geo Bogza, 'Stefan cel Mare
al literaturii romane' cum i-a spus G.Calinescu, are o opera
monumentala a carei maretie consta in densitatea epica
si grandoarea compozitionala.
Viata satului romanesc (tema spiritualitatii satului romanesc)
este principala tema a epicii sadoveniene, intrucat
'taranul roman a fost principalul meu erou',
marturisea Sadoveanu intr-un discurs tinut la Academia Romana.
Taranul sadovenian este locuitorul de la munte, moldoveanul cu
viata aspra ca si meleagurile prapastioase pe
care este sortit sa traiasca (asa cum ilustreaza
prozatorul in legenda de la inceputul romanului 'Baltagul'). Puternic
individualizat in literatura romana, taranul lui Sadoveanu se
particularizeaza prin cateva trasaturi specifice:
- taranul, ca pastrator al lumii vechi, arhaice si
patriarhale;
- taranii moldoveni sunt oameni blajini si intelepti,
cu un acut simt al dreptatii si al libertatii,
aparatori ai unor principii de viata fundamentale
statornicite din vremi imemoriabile;
- rabdatori in suferinta, tin in sufletul lor dureri
nestinse, se retrag in mijlocul naturii sau rabufnesc cu
violenta, implinindu-si dreptatea, mentinand nealterat
sentimentul demnitatii umane;
- universul sufletului taranesc se compune din adevar,
dreptate, demnitate si iubire patimasa: 'Fa-te
si tu ce-i putea, dar mai ales un om cumsecade sa te faci! Sa nu
rapesti munca saracului [], sa nu-ti bati joc
de nevoiasul care varsa lacrimi pe brazda' ('La noi in
Viisoara');
- inclinatia lor catre confesiune, placerea de a povesti
intamplari din 'vreme adanca'.
Romanul 'Baltagul' de Mihail
Sadoveanu (1880-1961) a aparut in noiembrie 1930
si este un adevarat 'poem al naturii si al sufletului
omului simplu, o «Miorita» in dimensiuni mari' (George
Calinescu). Versul moto, 'Stapane, stapane,/ Mai
chiama si-un cane', argumenteaza viziunea mioritica
asupra mortii, careia Sadoveanu ii da o noua interpretare,
aceea a existentei duale ciclice, succesiunea
existentiala de la viata la moarte si din nou la
viata.
Romanul 'Baltagul' a fost scris in numai 17 zile si
publicat in noiembrie 1930, cand Mihail Sadoveanu implinea 50
de ani, fiind primit cu 'un ropot de recenzii entuziaste' de catre
exegetii vremii. Romanul are ca surse de inspiratie balade populare
de la care Sadoveanu preia idei si motive mitologice romanesti:
'Salga' (setea de implinire a actului justitiar, de
infaptuire a dreptatii ce domina toate faptele eroinei),
'Doica' (ideea profundei legaturi a omului cu animalul
credincios), 'Miorita' (tema, motivul, conflictul, discursul
epic simplu, conceptia asupra mortii sunt numai cateva dintre cele
mai semnificative elemente ale baladei ce se regasesc si in roman).
Tema romanului:
Ilustreaza lumea arhaica a satului romanesc, sufletul
taranului moldovean ca pastrator al lumii vechi, al
traditiilor si al specificului national, cu un mod propriu de a
gandi, a simti si a reactiona in fata problemelor cruciale
ale vietii, aparand principii de viata fundamentale,
statornicite din vremuri imemoriabile.
Semnificatia titlului. Mit si traditie
Titlul:
Este simbolic,
intrucat in mitologia autohtona baltagul este arma magica si
simbolica menita sa implineasca dreptatea, este o
unealta justitiara. Ea este, in basmele populare, furata de
fortele malefice (zmei) si redobandita de personajul pozitiv.
Principala trasatura a baltagului este ca, atunci cand este
folosit pentru infaptuirea dreptatii, acesta nu se
pateaza de sange: 'unealta raului se dovedeste a
fi, intoarsa, arma binelui []. Baltagul da prilej Vitoriei Lipan
ca, prin abile intrebari, sa-1 ispiteasca pe Calistrat Bogza
afara din tacerea sa pentru a vorbi si a se demasca; in sensul
basmului arhaic, baltagul este unealta magica, insusita de
raufacator si recucerita de erou. Obiectul pare
investit cu puteri uimitoare: atata vreme cat se afla in posesia Iui,
raufacatorul se pastreaza ascuns; pierzandu-1, el
apare cu adevarata sa infatisare.
Cartea lui Sadoveanu se cheama «Baltagul» asa cum se cheama
unele basme «Nuielusa fermecata» sau «Palosul
nazdravan»'. (Petru Mihai Gorcea - 'Nesomnul capodoperelor
- Basmul eternei repetitii. insemnari sadoveniene')
Cuvantul 'baltag' poate veni si de la grecescul
'labrys', care inseamna secure cu doua
taisuri, dar si labirint. in roman este vizibil simbolul
labirintului ilustrat de drumul serpuit pe care il parcurge Vitoria Lipan
in cautarea sotului, atat un labirint interior, al framantarilor sale
de la neliniste la banuiala apoi la certitudine, cat siun labirint exterior, al drumului sapat in
stancile muntilor pe care il parcursese si Nechifor Lipan. Acest
labirint, cu drumurile sale serpuite, aminteste curgerea
continua a vietii spre moarte si a mortii spre
viata: Vitoria porneste in cautarea sotului din
interior, din intuneric pentru a putea ajunge in exterior, la lumina.
In mitologia universala, labirintul este casa securii duble, sugerand
dualitatea existentiala, adica un simbol al vietii si
al mortii. Centrul acestui labirint este rapa dintre Suha si Sabasa,
unde zac osemintele lui Nechifor Lipan.
Structura romanului evidentiaza doua componente: una
simbolica-mitica si
cealalta epica-realista, care se interfereaza pe
parcursul intregului roman.
Romanul 'Baltagul' este o opera epica deoarece
naratorul omniscient isiexprima indirect sentimentele si conceptiile prin intermediul personajelor si al actiunii Modalitatea
narativa se remarca prin absenta marcilor formale ale
naratorului si relatarea Ia persoana a IH-a, fapt ce argumenteaza
detasarea acestuia de evenimente.
Timpul in care are Ioc actiunea este limitat si cronologic,
intamplarile se petrec din toamna pana in primavara,
dar nu este precizata perioada, deoarece Vitoria Lipan traieste
intr-un timp mitic romanesc, un timp spiritual al credintelor si
datinilor stravechi, care au valabilitate in orice epoca. Perspectiva
spatiala este reprezentata de meleagurile accidentate si stancoase ale muntilor din Moldova,
ilustrand viata aspra a muntenilor.
Actiunea:
Este complexa, iar structura este mai complicata decat Ia povestire
sau la nuvela. in cele saisprezece capitole, precedate de o
legenda fascinanta, sunt povestite, in principal, actiunile
Vitoriei Lipan de a afla adevarul despre absenta sotului ei
si de a implini dreptatea, prin pedepsirea raufacatorilor.
Specific romanului este siconflictul
interior al
eroinei, ilustrat prin zbuciumul profund al sufletului ei chinuit de
incertitudine, in care se manifesta un drum launtric sinuos, de la
neliniste la adevar, numit labirint interior care
contureaza un personaj mult mai complex decat in povestire sau
nuvela.
Cele saisprezece capitole ale romanului evidentiaza trei idei
esentiale:
- primele 6 capitole cuprind asteptarea femeii dominate de neliniste
si speranta, de semne rau prevestitoare, se prezinta
gospodaria Lipanilor, oamenii si obiceiurile locului;
- capitolele 7-13 ilustreaza cautarile Vitoriei pe drumul
parcurs de Nechifor Lipan, in care sunt trimiteri la obiceiuri si
traditii (botez, nunta), precum si descrierea locurilor abrupte ale
muntilor.
- ultima parte (14-16 capitole) evidentiaza gasirea
ramasitelor pamantesti ale lui Nechifor, ritualul
inmormantarii, demascarea criminalilor, infaptuirea actului
justitiar, si ideea de ciclicitate existentiala a
vietii catre moarte si din nou la viata, 'sa
luam de coada toate cate-am lasat'.
Constructia subiectului:
Incipitul il constituie legenda privind randuielile pe care Domnul-Dumnezeu
le-a stabilit pentru toate neamurile omenesti, dupa facerea lumii.
Legenda o spunea Nechifor Lipan 'la cumatrii si
nunti', de la care era nelipsit in vreme de iarna si
aceasta poveste ii vine in minte nevestei lui, Vitoria, din memorie
afectiva, ea
avand aici rolul de narator-mesager legenda este o prezentare a locuitorilor
din 'muntii tarilor de sus', a trasaturilor
aspre de caracter generate de traiul in locuri stancoase, a vietii dure a
muntenilor, carora Dumnezeu le harazise sa
stapaneasca ce au si in plus le daruise 'o inima
usoara ca sa va bucurati cu al vostru'.
Actiunea romanului:
Eeste simpla, subiectul avand un singur fir epic si anume drumul
parcurs de Vitoria Lipan in cautarea sotului sau, Nechifor.
Efortul cautarii urmeaza un traseu dificil si sinuos,
Vitoria parcurgand un drum al nelinistilor si al zbuciumului
sufletesc, sub forma labirintului interior si altul, un labirint
exterior, pe
cararile serpuite si inguste ale muntilor, dorind
sa afle adevarul si sa implineasca dreptatea.
In Magura Tarcaului, Vitoria Lipan este ingrijorata ca ceva
rau s-a intamplat cu barbatul ei, Nechifor Lipan, care plecase la
Dorna sa cumpere o turma de oi si nu se intorsese cum ar fi
trebuit si nici ny daduse vreo stire. Niciodata pana
acum el nu intarziase atat de mult (73 de zile), desi zabovise,
uneori, la vreo petrecere, caci ii placea cantecul si vinul bun.
Femeia incerca sa ajunga pana la el cu gandurile, ii auzea in
mintea ei numai glasul, dar 'nu putea sa-i vada chipul'.
Lipanii aveau atata avere 'cat le trebuia' si, din cei
sapte copii 'cu cat ii binecuvantase Dumnezeu', mai traiau
doi: o fata, Minodora si un baiat, Gheorghita.
Framantandu-se pentru intarzierea barbatului ei, Vitoria crede
ca are primul semn rau, care 'a impuns-o in inima',
atunci cand il viseaza pe 'Nechifor Lipan calare, cu spatele
intors catra ea, trecand spre asfintit o revarsare de ape',
iar alta data il visase 'trecand calare o apa
neagra [] era cu fata incolo', ceea ce inseamna ca
ceva rau s-a intamplat cu Nechifor. Atunci cand cocosul 'se
intoarse cu secera cozii spre focul din horn si cu pliscul spre
poarta', Vitoria intelege ca Nechifor 'nu vine',
deoarece 'cucosul da semn de plecare', iar 'nourul
catre Ceahlau e cu bucluc'.
Incercand sa gaseasca raspuns la semnele
rau-prevestitoare, Vitoria se duce la preotul Danila, care ii
promite ca va face o slujba si va citi la biserica pentru
ca Dumnezeu 'sa faca lumina si are sa-ti
aduca pace'. Femeia se duce si la baba Maranda, vrajitoarea
satului, care ii spune ca Nechifor si-a gasit 'una cu ochii
verzi si cu sprancenele imbinate', oferindu-se sa faca
vraji ca sa-l aduca inapoi. Vitoria refuza, pentru ca
vrea ca mai intai sa faca 'rugaciunile cele de
cuviinta la Maica Domnului', apoi sa tina
'post negru douasprezece vineri in sir' si pana
atunci poate ca vine si Lipan acasa.
Banuiala ca s-a intamplat o nenorocire o devora ca 'un vierme
neadormit', se inchide in sine, sa caute in interiorul ei lumina
calauzitoare: 'Se desfacuse incet-incet de lume si
intrase oarecum in sine', ilustrand labirintul interior. Concentrarea profunda a
Vitoriei era atat de mare, incat 'timpul statu', fiind insemnat
numai cu 'vinerile negre, in care se purta de colo-colo, fara
hrana, fara apa, fara cuvant cu broboada
cernita peste gura'. Desprinsa de realitatea
inconjuratoare, ea 'se socotea moarta, ca si omul ei care
nu era langa dansa', ceea ce inseamna ca de Ia
banuiala ajunsese Ia certitudine si se hotaraste
sa plece in cautarea adevarului, sa afle ce s-a intamplat
cu sotul ei: 'Daca a intrat el pe celalalt taram, oi
intra si eu dupa dansul'.
Vitoria pune ordine in gospodarie cu o luciditate impresionanta: pe
Minodora o duce la manastire, vinde agoniseala pentru a face rost de
bani pentru drum, Iasa argatului Mitrea cele de trebuinta
si porunci pentru timpul cat va lipsi.
Ii comanda fiului ei un baltag, pe care-l sfinteste preotul
si a doua zi, pe 10 martie, Vitoria pleaca impreuna cu
Gheorghita in cautarea lui Nechifor, urmand intocmai drumul
parcurs de acesta si avand un scop bine definit: 'Mai ales
daca-i pierit cata sa-I gasesc; caci viu, se poate
intoarce si singur'.
Episodul narativ:
Al
calatoriei contureaza drumul pe care-l parcursese Nechifor
si pe care Vitoria il urmeaza intocmai. Nevasta intreaba peste
tot, pe la hanuri si pe la oameni, de 'barbatul cu
caciula brumarie si cal negru tintat'. Ea si
Gheorghita sunt insotiti pana la Calugareni
de domnul David si primul popas il fac la han la Donea, care le spune
ca nu-1 mai vazuse pe Nechifor 'cam de
asta-toamna'. Urmatoarele popasuri, la
Calugareni, apoi la Farcasa, cei doi drumeti afla
ca un muntean care avea 'un cal negru tintat in frunte'
si 'caciula brumarie' trecuse pe acolo. La Borca,
satenii i-au abatut din cale, ca sa participe la o cumetrie
(masa dupa botezul unui copil), unde Vitoria a inchinat paharul de
bautura catre nasi, iar la Cruci, cei doi
calatori au dat peste o nunta, unde Vitoria 'a primit
plosca si a facut frumoasa urare miresei', considerand
insa ca este semn rau faptul ca 'intai am dat peste un
botez; si s-ar fi cuvenit sa vad intai nunta si pe
urma botezul'.
La Vatra Dornei, cei doi calatori afla de la prefectura
ca in luna noiembrie Nechifor Lipan cumparase trei sute de oi, fiind
cea mai mare vanzare din targ, apoi vanduse o suta de oi la doi munteni
si o luasera impreuna spre Neagra. Ca urmare, Vitoria
hotaraste sa se intoarca, asa cum presupune
ca s-ar fi intors si Nechifor, luand drumul spre casa. Poposind
la o crasma de la marginea Domelor, nevasta afla de 'turma
de trei sute de oi si de trei oameni calari', precum
si de cel care era pe 'un cal negru tintat si purta
caciula brumarie'.
Urmatoarele informatii le capata la Brosteni, la
Borca, apoi la Sabasa, afland si aici 'urma oilor s-a
calaretilor'.
Coborand muntele, drumetii s-au oprit in satul Suha, unde tinea
crasma domnul Iorgu Vasiliu, care le spune ca trecusera mai
intai oile si ciobanii, apoi sosisera si cei doi stapani,
nu trei, cum sustinea munteanca, mai ales ca ii si
cunostea, pentru ca erau de prin partea locului: pe cel 'cu buza
crapata' il cheama Calistrat Bogza, iar pe celalalt,
mai marunt, Ilie Cutui.
Vitoriei i se pare limpede ca intre aceste doua localitati
s-a petrecut omorul. Trecand din nou muntele la Sabasa, pe cand intreba din
casa in casa despre Lipan, nevasta descopera cainele
sotului ei, Lupu, care ii calauzeste pe Vitoria si pe
Gheorghita intr-o rapa, unde gasesc osemintele lui Nechifor
Lipan. Femeia observa ca avea 'capatana []
sparta de baltag' si socoteste ca este datoare sa
afle adevarul si sa-i gaseasca pe criminali, deoarece
'cine ucide om nu se poate sa scape de pedeapsa
dumnezeiasca'.
Vitoria face randuielile cuvenite pentru mort, anunta
autoritatile, se ingrijeste de preot, angajeaza bocitoare
si vegheaza ca toate ritualurile sa fie respectate pana in
cele mai mici amanunte. Tot satul se adunase la biserica, chemat de
zvonul clopotelor si de sunetele buciumelor si s-a facut
slujba mare 'cum putine s-au vazut in Sabasa'.
Episodul denuntarii:
Vinovatilor incepe cu vizita Vitoriei la Prefectura. Ea nu acuza
fatis pe nimeni, doar modul insinuant in care-si
exprima nedumeririle in legatura cu disparitia.unui posibil
martor care ar fi trebuit sa asiste la targul facut de cei trei oieri
la cumpararea oilor, ori in legatura cu existenta
chitantei de primire a banilor ce ar fi trebuit sa se afle in
chimirul mortului sunt sugestive pentru inteligenta Vitoriei si
inclinatiile ei de detectiv. Este foarte insistenta atunci cand ii
pofteste la 'ingropaciune' pe subprefectul Balmez, dar
si pe Calistrat Bogza si Ilie Cutui, cu scopul de a pune in
scena demascarea si pedepsirea criminalilor, dovedind o dibacie
deosebita in cunoasterea firii umane.
Dupa inmormantare, pomenirea mortului s-a facut acasa la domnul
Toma si, pentru ca era in 'vremea postului celui mare',
fusese mai greu cu mancarea, dar 'bautura era destula
si buna, care implinea lipsurile' si Vitoria era
multumita ca barbatul ei 'isi gasise in
sfarsit hodina'.
Scena demascarii:
Ucigasilor este cutremuratoare. indemnandu-i pe meseni sa
manance si sa bea, Vitoria observa ca Bogza are un
baltag despre care spune ca 'e mai vechi si stie mai
multe'. Apoi, ea incepe sa povesteasca faptele, asa cum se
petrecusera, pentru ca i le spusese Lipan atunci cand il priveghease
in rapa. Toti mesenii tacusera, iar subprefectul se
arata foarte interesat de povestea Vitoriei. Nechifor Lipan umbla la deal,
vremea era in asfintit si impreuna cu el mai erau, in afara
de caine, doi oameni, unul se uita daca nu trece cineva, iar celalalt
venea usor in spatele lui, tinandu-si calul de
capastru. Cel din urma lui Nechifor, i-a dat lui Lipan 'o
singura palitura' si barbatul a cazut cu
capul in coama calului, pe care ucigasul 1-a impins in rapa. Cainele
s-a repezit la criminal, dar acesta 1-a lovit cu piciorul sub bot,
pravalindu-I si pe el in prapastie. Cei doi au
incalecat si au plecat, 'nu i-a vazut si nu i-a stiut
nimeni pana acuma'. II intreaba, apoi, pe Gheorghita daca
nu poate citi ceva pe baltagul gospodarului, deoarece ei i se pare
'ca pe baltag e scris sange si acesta-i omul care a lovit pe
tatu-tau'.
Pierzandu-si cumpatul, Calistrat se repede la baiat sa-i
smulga baltagul, il loveste cu pumnul in frunte pe Cutui, care
voia sa-1 impiedice, dar Vitoria striga sa dea drumul cainelui,
care era legat. Cu 'un urlet fioros', Lupu rupe lantul, iar
Bogza se napusteste asupra lui Gheorghita, ca sa-i
smulga baltagul si sa se apere de caine. Atunci, 'feciorul
mortului simti in el crescand o putere mai mare si mai
dreapta', apoi il loveste scurt cu muchea baltagului, in
frunte', in timp ce cainele 'se napusti la beregata'.
Calistrat Bogza marturiseste ca 'eu am palit
intr-adevar pe Nechifor Lipan si l-am pravalit in
rapa, dupa cum a dovedit nevasta lui', fiind impreuna cu
Ilie Cutui si recunoscand ca l-au ucis 'ca sa-i
luam oile'.
Odata adevarul aflat si criminalii pedepsiti, Vitoria se
pregateste sa se duca acasa, planuind ca se
va intoarce pentru parastasul de patruzeci de zile,
cand vor face un praznic 'cu carne de miel de la turma cea
noua'. Tot atunci o va aduce aici si pe Minodora, 'ca
sa cunoasca mormantul' tatalui ei, apoi se vor intoarce cu
totii acasa, 'Ia Magura, ca sa luam de coada
toate cate am lasat'. intorcandu-se dinspre moarte spre
viata, Vitoria trebuie sa ia de una singura hotarari
in ceea ce priveste destinul copiilor ei, finalul romanului ilustrand
aceeasi luciditate a femeii, care se gandeste ca nu poate s-o
dea pe Minodora 'dupa feciorul acela nalt si cu nasul mare al
dascalitei Topor'.
In romanul 'Baltagul', Mihail Sadoveanu a pus accentul pe
observatie, restrangand descrierea si dezvoltand actiunea prin
construirea unor 'caractere puternice, variate sau pitoresti',
acesta fiind, probabil, cel mai reusit roman obiectiv inspirat dintr-o
balada populara: 'Nicaieri n-a pus Sadoveanu mai multa
obiectivitate si mai putin sentimentalism decat in acest roman'
(Nicolae Manolescu - 'Sadoveanu sau utopia cartii').
