|
|
|
Asemanarea elementelor crestine din ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde" cu cele din traditia romaneasca
1. Simboluri crestine in traditia romaneasca
Poporul roman s-a nascut din fuziunea geto-dacilor din nord si a sud-dunarenilor cu romanii, este unul dintre cele mai vechi popoare crestine din Europa, dupa greci si romani. Crestinarea stramosilor nostri s-a facut concomitent cu romanizarea lor, incat Vasile Parvan scrie: "Romanitatea si crestinismul sunt nascute si crescute in chip firesc, incet si tainic, in Dacia lui Traian" (Contributii epigrafice la istoria crestinismului romanesc, Bucuresti, 1911, p. 201).
Procesul de crestinare al poporului nostru a fost complex si indelungat, incepand de la sfarsitul secolului I pana la inceputul secolului VI fiind ajutata de o serie de elemente ale religiei geto-dacilor apropiate de cele ale crestinismului ca: rolul divinitatii supreme, Zamolxis, ca zeu unic, credinta in nemurire, ideea sacrificiului de sine, austeritatea si puritatea vietii preotilor geto-daci etc. Toate acestea l-au determinat pe Mircea Eliade sa scrie: "Credintele relative la Zamolxis si la cultul sau au fost absorbite si transformate radical de crestinism. Cea mai simpla explicatie a disparitiei lui Zamolxis si a cultului sau ar trebui poate sa fie cautata in increstinarea precoce a Daciei, inainte de 271, anul parasirii Daciei de Aurelian" (De Zamolx is a Gengis Khan, Paris, 1970, p. 74). Ei aveau in credintele lor, mai multe obiceiuri legate de calendarul agricol, care au fost inlocuite usor cu invatatura crestina.
Crestinismul a putut fi raspandit in Dacia prin:
a) colonisti adusi din toate partile Imperiului, intre care erau si crestini, mai ales cei din Siria si Asia Mica, recrutati dintre oraseni;
b) ostasii din armata romana, in Dacia fiind trimise legiuni. Sunt marturii ca in armata romana erau crestini
c) prin sclavii adusi de negustori instariti
d) prin negustori, in urma legaturilor comerciale dintre cetatile grecesti de la mare unde crestinismul fusese deja predicat de Sfintii Apostoli.
,,Crestinismul e traditia eterna a spiritului care in ordinea omeneasca se suprapune traditiei autohtone" (Nechifor Crainic ,,Sensul traditiei" anul in care a aparut sa caut). Cuvantul ,,crestinism" este derivat din numele Christus care inseamna cel uns. Aceasta religie s-a raspandit treptat la toate popoarele lumii. A patruns mai intai in mediile urbane si apoi in mediile rurale.
Crestinismul este religia intemeiata de Iisus Hristos fiul Lui Dumnezeu si al Fecioarei Maria. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Sau pe pamant Iisus Hristos intrupat pentru mantuirea lumii. Iisus Hristos a fost nascut in seara de Craciun de Fecioara Maria in Ierusalim intr-o iesle. Cuvantul este de origine latina fiind derivat din ,,creatio" care inseamna nastere. Modul in care a fost dezvaluita nasterea lui Hristos a fost steaua care s-a aratat celor trei magi de la rasarit.
Crestinismul este religia acelora care marturisesc credinta in Iisus Hristos, pe care-l recunosc si-l cinstesc drept Fiu al lui Dumnezeu si purtator al unui mesaj universal de mantuire. Se caracterizeaza prin monoteismul sau, nucleul fundamental al credintei crestine consta in afirmarea lui Dumnezeu ca fiind creator al universului si, prin urmare, al omului, se caractrizeaza prin iubirea fata de aproape. In Iisus Hristos este recunoscuta o dubla natura: divina si umana, ca dupa moartea sa pe cruce Iisus Hristos a inviat din morti, constituie in teologia crestina o dovada a acestei duble naturi.
Crestinismul mai poate fi definit ca "religia cartii", datorita importantei textelor sacre si a referintei la aceste texte ale revelatiei adunate in Biblie, dar aceasta etichetare ("religia cartii") a fost facuta de reprezentanti ai islamului, crestinismul fiind religia lui Hristos, cel inviat.
Crestinismul a devenit religie legala in 313 prin Edictul de la Milan dat de Constantin cel Mare. Constantin cel Mare era imparatul Romei si nu era crestin. El a devenit crestin dupa o lupta cu Maxentie pe care a castigat-o. El a vazut pe cer un semn in forma de cruce in care scria ,,Sub acest semn vei invinge". Imparatul a dat ordin ca pe toate steagurile sa fie inscriptionat acest semn. Dupa ce l-a invins pe Maxentie el a declarat crestinismul religie oficiala in Constantinopol. In traditia romaneasca pe 21 mai ii sarbatorim pe ,,Sfintii Imparati Constantin si Elena".
Mantuitorul s-a nascut pe 25 decembrie in noaptea de Craciun. Cand Iisus s-a nascut, pastorii isi duceau oile pe dealuri in jurul Betleemului. Luca ne spune ca un inger a aparut la "cativa pastori care stateau in camp". Cand Iisus Hristos s-a nascut, oamenii cunoscuti ca magi au venit din est ca sa i se inchine ghidati de o stea. De la Nasterea Lui Iisus avem si sarbatoarea de origine crestina Craciunul.
De Craciun un alt obicei important in traditia romaneasca este cel al colindelor. In unele zone din Romania, in Ajunul Craciunului, gospodarii isi strang din sat tot ce au imprumutat. Parintii pun copiilor banuti in buzunare de Craciun pentru ca anul viitor sa fie imbelsugat. Tot in Ajunul Craciunului, painea se asaza sub masa pentru a aduce noroc familiei, iar sub fata de masa se pune pleava de grau, pentru belsug. In orice loc din Romania, Craciunul incepe cu postul care dureaza sase saptamani. In unele parti ale tarii exista un obicei numit "Umblatul cu icoana', care semnifica nasterea lui Iisus. Colindele cea mai raspandita traditie a romanilor transmit urari de sanatate, rod bogat, implinirea dorintelor in noul an. Sarbatoare de origine crestina, Craciunul semnifica Nasterea Domnului.
Un astfel de personaj batran si celebru este si Craciun, pastorul mitic, a carui legenda a fuzionat foarte frumos cu mitul Nasterii Domnului. Legenda spune ca, fara acordul sotului, Craciuneasa o primeste in gazda pe Fecioara Maria, oferindu-i adapost in grajd. Afland acest lucru, Craciun se infurie si ii taie mainile, insa Maica Domnului i le lipeste la loc.
Minunea il converteste pe Craciun la crestinism. De bucurie ca nevasta sa a scapat nevatamata de pedeapsa lui necugetata, Craciun aprinde un rug din trunchiuri de brad in curtea lui si joaca o hora cu toate slugile lui. Dupa joc, Craciun imparte sfintei familii daruri pastoresti: lapte, cas, urda, smantana. De aici transfigurarea lui Mos Craciun intr-un sfant, care aduce de ziua nasterii lui Iisus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor. Cantecele de bucurie adresate de slugile lui Craciun s-au transformat in colinde.
In preajma Craciunului gospodinele pregatesc turtele si colacii pentru ziua de Ajun care acestea semnifica in traditia crestina pelincele Domnului, inchipuind, dupa credinta poporului, pe cele ce au stujit la nasterea pruncului Hristos. Colacii se pregatesc fie pentru colindatori, numindu-se prin unele parti si colidete, fie pentru masa ajunului, fie pentru pomenirea mortilor. Femeia care face colacii pentru Craciun se duce in gradina cu mainile pline de aluat.
Prima saptamana din ianuarie este marcata de doua importante sarbatori crestinesti: Botezul Domnului (Boboteaza) pe 6 ianuarie, si Sfantul Ion pe 7 ianuarie. Toti romanii se duc la biserica de Boboteaza, pentru a lua apa sfintita, atat de necesara pentru tamaduire si purificare. In satele si orasele asezate pe maluri de ape, tinerii se intrec sa scoata la mal crucea aruncata de preot in apa inghetata. Cel ce va reusi, va avea parte numai de bine. In aceste zile, atat de reci ale iernii, adunati pe langa focuri, neavand alta treaba decat de a hrani animalele, taranii romani isi trag sufletul alaturi de cei dragi, petrecand cu toti Ionii si Ioanele si pregatindu-se pentru truda care va veni curand, odata cu topirea zapezii.
In ajunul Bobotezei se pregateste o masa in care se asterne o fata de masa, aleasa special pentru acest moment, sub fata de masa se pune fan sau o tava, iar pe fiecare colt se pune cate un bulgare de sare. Pana la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mancare iar, imediat dupa sfintirea mesei, parte din bucate sunt adaugate in hrana animalelor pentru a fi protejate de boli. In ziua de Boboteaza are loc sfintirea apei, in timpul slujbei de Iordan. Locul de desfasurare a slujbei se alege impreuna cu preotul satului, de obicei unde sa fie cel putin o fantana. Pentru acest moment se aduce apa, care se punea in vase mari de lemn si tot acum, se taie, la rau, o cruce mare de gheata. In jurul acestei cruci sau in jurul crucii care se afla in mod normal in curtea bisericii, se desfasoara intreg ceremonialul religios, la care participa toata lumea. Dupa slujba de sfintire a apei, transformata in agheasma, fiecare satean isi ia apa sfintita si pe drumul de intoarcere ei striga "Chiraleisa"- pentru belsugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului si pentru cresterea cat mai mare a canepii si toarna cate putina agheasma in toate fantanile intalnite in cale. Odata ajunsi acasa, oamenii sfintesc cu agheasma sura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casa si interiorul casei.
De Sfantul Ioan pe langa incarcatura religioasa, in aceasta zi se pastreaza in unele zone si o serie de traditii si obiceiuri. Sf. Ioan Botezatorul este patronul pruncilor, mai ales ii apara sa nu moara nebotezati. De la aceasta credinta s-a nascut in unele locuri obiceiul numit Masa moasei. Moasa mergea, de Sf. Ion, cu un buchet de flori uscate si frunze verzi de muscata pe la "nepoatele" sale, pentru a le invita la o petrecere. Important la petrecere este colacul moasei, care este rupt de aceasta in bucati si dat "nepoatelor", care isi prorocesc, dupa painea primita, daca mai nasc sau nu copii si daca acestia vor fi fete sau baieti. In unele zone exista credinta ca, in aceasta zi, femeile sunt mai tari ca barbatii, pe care chiar isi permit sa-i neglijeze. Ele serbeaza Iordanitul nevestelor sau Tontoroiul femeilor, care nu este altceva decat o petrecere numai intre neveste, organizata in noaptea de Sf. Ion. Obiceiul era sa se adune toate la o gazda, unde aduceau alimente si bautura. Dupa ce mancau si beau pe saturate, spunand ca se "iordanesc", cantau, jucau si chiuiau toata noaptea. In alte parti, "iordaneala" se petrecea in ziua de Sf. Ion, dupa ce lumea iesea de la biserica. Mai multe femei asteptau la iesire si cereau barbatilor cate o "iordaneala", adica o suma de bani cu care cumparau alimente si bautura pentru petrecerea nevestelor. In unele zone, in noaptea aceasta erau integrate in comunitatea nevestelor tinerele casatorite. Ritualul cuprindea si udatul acestora la rau, lac sau fantana. Dupa credinta romanilor din Bucovina, in seara Sfantului Ion se "boteaza" gerul, adica se inmoaie frigul si vremea incepe sa se incalzeasca treptat.
In
fiecare an, la inceput de primavara Biserica Ortodoxa praznuietse
la 9 martie, iar cea Apuseana la 10 martie, pomenirea Sfintilor 40 de
Mucenici din Sebasta Armenia.
E o sarbatoare cu adanci rezonante in sufletul si in
spiritualitatea ortodoxa a poporului roman, in constiinta
caruia martirajul celor 40 de soldati crestini are
semnificatia unei daruiri totale fata de Mantuitorul
Hristos si fata de invatatura Sa, cea
dumnezeiasca. Actele martirice ne relateaza ca cei 40 de
sfinti martiri au trait pe vremea imparatului pagan
Licinius (308-324) Afland comandantul
lor Agricola de faptul ca toti sunt crestini si deci cheama
numele lui Hristos, au fost parati dregatorilor care au incercat
sa-i induplece sa renunte la credinta lor. Au fost
aruncati in temnita cetatii unde prin torturi si
fagaduinte au fost indemnati sa abjure credinta
crestina, dar toate incercarile au ramas fara
rezultat. Vazand ca toate incercarile lor au ramas
zadarnice, cruzii dregatori au poruncit ca cei 40 de sfinti
soldati sa fie dezbracati si siliti sa intre
intr-un iezer inghetat din apropierea orasului. Dupa ce
si-au dat sufletele, trupurile celor 40 de martiri au fost scoase
afara si arse spre a nu putea fi luate si venerate de
crestini. Pomenirea celor 40 de martiri ramane in
constiinta Bisericii crestine o icoana vie a istoriei
tuturor martirilor si indeosebi a celor ce au facut parte din
armatele romane. Amintirea celor 40 de mucenici a dat nastere la anumite
obiceiuri populare constand in pregatirea unor produse alimentare
specifice din faina de grau -bobul de grau zdrobit este simbolul
mortii; dulciuri simbolizand bucuria biruintei si condimente -
simbol al suferintei.
Pregatite de credinciosi sub forma de opturi inchipuind coroanele martirilor sau de panisoare scufundate in lichid gelatinos dulce simbolizand lacul inghetat in care au murit martirii, ele se impart la biserica la sfarsitul sfintei Liturghii dupa ce au fost sfintite, de preot. Intelesul adanc si miscator al acestui obicei este uitat de mult, dar el ramane o dovada a credintei puternice a credinciosilor si a evlaviei lor fata de suferintele sfintilor 40 de mucenici.
Cand Iisus a crescut a inceput sa savarseasca diferite minuni cum ar fi: a transformat apa in vin la o nunta, a vindecat oameni de boli grele cum ar fi lepra, a inviat mortii. El a venit impreuna cu apostolii sai in Ierusalim unde au venit o multime de oameni sa il vada si sa-i asculte invataturile. El a deranjat Templul lui Herold spunand ca acolo sunt numai hoti. Tot in acea saptamana el a luat impreuna cu apostolii sai Cina cea de Taina si acolo el prevede ca unul din apostolii sai il va trada. Au plecat apoi in gradina Ghetimani sa se roage. In timp ce era in gradina si se ruga Iisus este arestat de garzile templului. De aici noi avem sarbatoarea ,,Floriilor".
In vechime, Duminica Floriilor era numita si Duminica aspirantilor sau a candidatilor la botez, pentru ca in aceasta zi mergeau cu totii, la episcop, spre a-i cere sa fie admisi la botez, iar acesta le dadea sa invete Simbolul credintei. Se mai numea si Duminica gratierilor, pentru ca, in cinstea ei imparatii acordau gratieri. Ramurile de salcie din aceasta zi, intruchipeaza simbolul castitatii si al renasterii anuale a vegetatiei, un substitut fitomorf al zeitei Flora, dar si ramurile cu care a fost intampinat Iisus la intrarea sa in Ierusalim.
Pentru buna desfasurare a sarbatorii Floriilor, cu o zi inainte se strang ramuri de salcie inmugurita, se leaga in snopi si se duc la biserica pentru a fi sfintite de preot. Dupa sfintire ramurile numite 'matisori' sunt luate acasa de catre credinciosi pentru a impodobi cu ele icoanele, usile ferestrele, intrarile in grajduri sau pentru a le pune la fantani si la stresinile caselor. Femeile mai obisnuiesc si astazi sa le infiga pe straturile proaspat semanate, sa le puna in hrana animalelor sau sa le aseze pe morminte. Aceste ramuri sfintite se pastreaza peste an fiind folosite la tamaduirea diferitelor boli. In scopuri profilactice, oamenii se incing cu 'matisorii' sfintiti, pentru a nu-i durea mijlocul. De Alexii, cand se scot stupii de la iernat, bucovinenii aseaza pe buduroaie manunchiuri de 'matisori' pentru a-i purifica si pentru a-i incarca de mana.
In timpul procesului cand cei care il judecau l-au intrebat pe Iisus daca El este Fiul Lui Dumnezeu, iar El a raspuns ca da si l-au condamnat la moarte pentru blasfemie. Apoi el este dat pe mana lui Pontiu Pilat care desi era convins de nevinovatia Lui Iisus el il condamna la moarte dupa ce pune o multime sa aleaga intre Iisus si un talhar ei aleg talharul. Din relatarile Bibliei, Iisus a fost executat prin crucificare intr-o vineri, a 14-a zi din luna ebraica.
Pentru prima data Pastele a fost sarbatorit in jurul anului 1400 inainte de Hristos. Pentru crestini, Pastele este sarbatoarea Invierii lui Iisus Hristos. In Cina cea de Taina, multi comentatori vad o masa pascala si inceptul Pastelui crestin, iar painea si vinul turnat simbolizeaza sacrificiul trupului si sangelui lui Iisus, ca pret al rascumpararii omenirii. Ziua de Paste se stabileste diferit.
Inainte de anul 325 i.H. Pastele se sarbatorea in diferitele zile ale saptamanii, chiar si vinerea, sambata si duminica. In acel an, s-a convocat consiliul de la Niceea de catre imparatul Constantin. A emis legea pascala care stabilea ca aceasta sarbatoare sa aiba loc duminica.
Ultima sambata inainte de intrarea in marele post al Pastelui este dedicata mortilor si se dau de pomana placinte, covrigei, lapte cu taitei, o ulcica plina cu apa in care se aseaza si o lumanare aprinsa. La biserica se duc colaci si coliva. Duminica seara este ultima seara inainte de sarbatoarea Pastelui cand se mai pot face petreceri si se mai pot consuma alimente pe baza de carne.
Sarbatoarea Pastelui incepe in dupa masa zilei de sambata. Se termina postul de 40 de zile si clopotele incep sa bata din nou. Cel mai important moment al zilei este sfintirea apei botezatoare la biserica. Invierea Domnului ne dovedeste ca viata a invins.
Invierea lui Iisus Pastele este o sarbatoare religioasa ce comemoreaza Invierea lui Iisus Hristos la trei zile dupa crucificarea sa din Vinerea Mare, ce marcheaza sfarsitul Postului Pastilor. Pastele este sarbatoarea cea mai sfanta din calendarul crestin, urmata de Craciun, si este considerata sarbatoare nationala in majoritatea tarilor cu traditie crestina.
De sarbatoarea Invierii la
noi in tara, pe dealuri si pe coline, izbucnesc
flacari puternice. Sunt « focurile de vegiere », care in unele sate
sunt aprinse si ard pe tot parcursul noptii, luminand nu numai
dealurile ci si vaile.
In jurul lor stau oamenii istorisind intamplari din viata lui Iisus
dupa Sfanta Scriptura a Noului Testament. Flacaii si
baietii sar pe deasupra focului, pentru ca vrajitoarele si
fermecatoarele sa nu aiba nici o putere asupra lor. De
Paste sunt foarte multe obiceiuri si traditii cum ar fi:
ouale, pasca, lumina, mielul.
In noaptea de Inviere fiecare credincios poarta in mana o lumanare, pe care o va aprinde din lumina adusa de preot de pe masa Sfantului Altar. Aceasta lumanare este simbolul Invierii, al biruintei vietii asupra mortii si a luminii lui Hristos asupra intunericului pacatului.
Ouale simbolizeaza mormantul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la invierea Sa din morti, iar culoarea rosie a oualelor simbolizeaza sangele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mantuirea lumii. In traditia populara de la noi, ouale de Pasti sunt purtatoare de puteri miraculoase: vindeca boli, protejeaza animalele din gospodarie, te apara de rele.
Mielul il reprezinta pe Iisus Hristos care s-a jertfit pentru pacatele oamenilor si a murit asemeni unui miel nevinovat.
Cea mai insemnata coptura pe care o mananca romanii in decursul sarbatorilor de Paste, este pasca. Pasca se face pentru ca Iisus Hristos inainte de a fi prins si rastignit pe cruce, zise invataceilor sai, ca pana atunci au mancat cu totii in decursul Pastelor copturi nedospite si nesarate si ca de acum inainte, vor manca copturi dospite si sarate, care se vor numi pasti. Cea mai indatinata si mai raspandita forma, e cea rotunda pentru ca se crede si se zice ca scutecele cu care a fost Domnul Iisus Hristos infasat au fost rotunde cu doua impletituri puse la mijloc in forma crucii, inchipuind moartea Mantuitorului
Sfantul mare mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai cunoscuti si onorati sfinti ai crestinismului. Sf. Gheorghe s-a nascut in Capadocia intr-o familie crestina si din cauza ca s-a ridicat impotriva hotararilor anti-crestine ale Consiliului de la Nicomedia (303), i-a adus persecutii din partea lui Diocletian. Sf. Gheorghe a murit ca martir in Palestina la Diospolis langa Lydda cu putin timp inaintea domniei lui Constantin.
In credinta populara Sf. Gheorghe este asociat adesea cu omorarea balaurului. Un balaur imens si feroce a aparut langa orasul Selena din Lybia, iar locuitorii trebuiau sa-i ofere zilnic oi pentru a-i potoli foamea, iar cand nu au mai avut oi, balaurul a cerut pe fata imparatului si atunci a aparut un viteaz crestin care s-a oferit sa rapuna balaurul. Dupa ce a strapuns balaurul cu sulita tanarul a dus-o pe printesa la palatul imparatului, care i-a oferit mana ei si jumatate din imparatie. Viteazul a refuzat spunand ca mai are multe alte lucruri de indeplinit in lupta sa pentru apararea bisericii si ajutorul saracilor si nedreptatitilor apoi le-a spus ca numele lui este Gheorghe si a plecat.
Izvorul Tamaduirii se sarbatoreste pe 6 mai, iar traditia spune ca Sfantului Apostol Andrei i s-a facut mila de unul dintre ucenicii sai caruia ii era sete si a lovit in stanca cu toiagul, de unde a izvorat apa. Legatura intre Izvorul Tamaduirii si Invierea Domnului o gasim chiar in Evanghelia zilei.
Sfantul Petru si Pavel se sarbatoreste pe 29 iunie. Sfantul Apostol Petru, era pescar din Betsaida, era frate cu Sfantul Apostol Andrei, era cel mai vastnic dintre cei doisprezece ucenici si, deseori vorbea in numele Apostolilor, rugand pe Invatatorul sa le talcuiasca intelesul tainelor credintei. Era o fire infocata, cinstita si plina de rodire pentru Hristos si gata, oricand, la uitarea de sine. Sfantul Apostol Pavel a fost barbat invatat, fariseu si rabin in religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel si cunoscator al intregii invataturi din vremea sa. Pavel a prigonit cumplit pe cei ce marturiseau credinta in Hristos si propovaduiau Invierea Lui. Pe cand calatorea, spre cetatea Damascului, spre a prinde pe crestinii de acolo, pe Saul a vazut pe Domnul, Care i S-a aratat in chip minunat, si a crezut in El, lepadand ratacirea in care traise pana atunci.
Sfantul Ilie se sarbatoreste 20 iulie si se tinea in trecut ca sa ii apere pe oameni de traznete si de fulgere. Timp de cateva zile in apropierea acestei sarbatori se spune ca Sfantul Ilie umbla cu carul sau prin cer si de aceea ploua cu tunete si fulgere. In dimineata acestei zile se culegeau plante de leac, in special busuiocul, ce erau puse la uscat in podurile caselor, sub stresini sau in camari. Femeile duceau in aceasta zi busuioc la biserica pentru a fi sfintit dupa care, intoarse acasa, il puneau pe foc, iar cenusa rezultata o foloseau in scopuri terapeutice atunci cand copiii lor faceau bube in gura. Nu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nici nu era voie ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei pastrat si astazi. In aceasta zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserica pentru a fi sfintite, crezandu-se ca numai in acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealalta.
In vechime, se obisnuia ca in aceasta zi sa se organizeze intalniri ale comunitatilor satesti de pe ambii versanti ai Carpatilor (numite nedei), se organizau targuri de Sant-Ilie, iarmaroace si balciuri, unele pastrate pana in zilele noastre. In cadrul acestor manifestari, ce durau mai multe zile si erau considerate a fi bune prilejuri de cunostere pentru tineri, atmosfera era insufletita de muzica si se facea comert cu produse pastorale, casnice, unelte si produse agricole.
Schimbarea la Fata pe 6 august a fost suprapusa pe o sarbatoare deja existenta in calendarul romanesc. La aceasta data se schimba fructele care pana acum fusesera "veninoase'; este "prima' dulceata a fructelor. E o sarbatoare ceva mai noua decat celelalte praznice imparatesti. Se pare ca a fost la inceput aniversarea anuala a sfintirii bisericii zidite in sec. IV de Sf. Elena pe locul de pe muntele Taborului unde Domnul S-a schimbat la fata. Dupa unii, ea ar fi inlocuit o veche sarbatoare pagana a zeitei Diana. Serbarea ei incepe a fi mentionata in documente din prima jumatate a secolului V si de asemenea o gasim indicata si intr-un calendar liturgic local al Ierusalimului din sec. VII. In aceasta zi se aduc in biserici prinoase (pirga) din struguri, se binecuvanteaza si se impart (obicei crestin vechi, amintit in canonul 28 al Sinodului trulan).
Adormirea Maicii Domnului este o importanta sarbatoare ortodoxa, precedata de un post de doua saptamani. Dupa ce si-a savarsit sortul apostolic care i-a fost incredintat si anume sa duca credinta in Muntele Athonului (Athos), Maica Domnului dorea sa se mute la Fiul Sau. Aceasta cerere i-a fost indeplinita, fiind astfel savarsita si dorinta crestinilor ca trupul Maicii Domnului sa nu fie supus putreziciunii si sa fie luat la cer, ca si Iisus.
Taierea Capului
Sfantului Ioan Botezatorul este o zi de post, in care, potrivit traditiei,
este bine sa nu se manance rosii, pepene rosu si alte
fructe, mancaruri sau bauturi de culoare rosie, in memoria sangelui
care a fost varsat la taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul.
Decembrie vine cu sarbatoarea, atat de asteptata de copii, a Sfantului Nicolae. Acest obicei al darurilor aduse de Mos Nicolae, s-a impamantenit mai mult la oras. Copiilor din Romania li se poate intampla ca Mos Nicolae sa aduca si cate o varguta pentru cei obraznici. Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxa Sfantul Nicolae ii da dreptul sa intervina in acest fel in educatia copiilor. Povestea lui Mos Craciun incepe cu un batran numit Sfantul Nicolae, episcopul din Myra. Se spune ca el poseda puteri magice si a murit in 340 a.H. si a fost ingropat in Myra. Tarziu, in secolul XI, soldatii religiosi din Italia au luat ramasitele sfantului cu ei inapoi in Italia. Ei au construit o biserica in memoria lui. Curand, pelerinii crestini din toata lumea au venit sa viziteze Biserica Sfantului Nicolae. Multe tari si-au pastrat propriile obiceiuri si traditii de Sfantul Nicolae. In unele culturi, Sfantul Nicolae calatoreste cu un asistent care il ajuta.
2. Asemanari si deosebiri intre elementele crestine din ,,Sir gawain si Cavalerul Verde" cu cele din traditia romaneasca
Crestinismul este una din cele trei mari religii monoteiste, alaturi de iudaism si islam care vine din limba latina populara, de la ,,christianus", derivat de la Hristos, deoarece Iisus din Nazareth este considerat in religia crestina ca fiind fiul lui Dumnezeu. Se caracterizeaza prin monoteismul sau, nucleul fundamental al credintei crestine consta in afirmarea lui Dumnezeu - creator al universului si, prin urmare, al omului, fiinta plina de iubire si de grija parinteasca. Intre ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde" si traditia romaneasca exista cateva elemente crestine asemanatoare. Crestinismul si in ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde" pune accent pe onestitate, iubire, omenie.
O alta asemanare cu crestinismul romanesc este vazuta in faptul ca Gawain a acceptat braul Verde de la lady Bertilak. Acest episod este asemanat cu caderea primilor oameni din Paradis. Adam si Eva au fost primii oameni creati de Dumnezeu. Ei locuiau in gradina Edenului si Dumnezeu le-a zis ca au voie sa manance din toti pomii cu exceptia pomului cunostintei binelui si al raului.
Intr-o zi Diavolul a venit deghizat in sarpe si i-a zis Evei sa guste din pomul cunostintei binelui si al raului ca Dumnezeu nu vrea sa ii lase sa guste deoarece ar deveni la fel de puternici sau poate chiar mai puternici decat El. Eva mananca din pomul cunostintei binelui si al raului si il convinge si pe Adam sa manance din pom. Ca urmare a gestului lor Dumnezeu ii alunga din gradina Edenului pe pamant.
Exact la fel ca Diavolul sotia lordului il ispiteste pe Gawain cu braul verde care in poem simbolizeaza fructul oprit din care Dumnezeu le intezice celor doi sa manance din el. Adam si Eva incalca aceasta regula find ispititi de cel rau ei mananca din pomul Cunostintei Binelui si al Raului. Exact ca sarpele din povestea biblica lady Bertilak incearca sa-l tenteze pe Gawain dar reuseste numai cand apeleaza la frica lui de moarte si la dorinta lui de a trai si spre deosebire de ea diavolul apeleaza la dorinta lor de putere. Ea reuseste sa il faca pe Gawain sa uite de promisiunea pe care acesta i-a facut-o lordului exact cum sarpele, o convinge pe Eva sa guste din fructul oprit desi Dumnezeu le-a intezis acest lucru. In ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde" Morgan le Fay este vazut ca fiind intruchiparea diavolului deoarece el a planuit si l-a trimis pe Cavalerul Verde la curtea lui Arthur pentru a vedea cat de buni sunt cavalerii sai. La fel si sarpele din povestea biblica o indeamna pe Eva sa manance din fructul oprit ea ajungand sa il convinga si pe Adam sa faca acelasi lucru.
Un alt element crestin in ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde' care se aseamana cu crestinismul romanesc este evidentiat de scutul sau. Este vorba despre fecioara Maria. In crestinismul romanesc ea este cea care i-a dat nastere lui Iius. A fost fiica lui Ioachim si a Anei. Cand Arhanghelul Gabriel, i-a spus ca ea il va naste pe Fiul Lui Dumnezeu ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. Gawain se ruga la Fecioara Maria in calatoria sa pentru a-1 salva si a-l ocroti de cele rele. Numai atunci cand se roaga la Fecioara Maria el gaseste castelul lordului Bertilak.
In crestinismul romanesc Fecioara Maria are un rol foarte important si sunt foarte multe sarbatori care ii poarta numele. Principala sarbatoare a Mariei este pe 15 august ('Sfanta Maria Mare'), sarbatoare care se numeste 'Adormirea Maicii Domnului', pe 25 martie sarbatoresc Buna-Vestire, Intrarea in biserica a Maicii Domnului (sau Aducerea Maicii Domnului la Templu) sarbatoresc pe 21 noiembrie.
Adormirea Maicii Domnului se sarbatoreste pe 15 august. Ea a fost instiintata de un inger ca va muri. Ea si-a luat ramas bun de la toti si cand a murit fiul ei Iisus a venit sa o ia in cer. Dupa credinta Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii Domunului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine dupa moarte, nici n-a ramas in mormant. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu si proslavit, a fost mutata, cu trup cu tot la ceruri, ca o parga a intregii omeniri.
Buna Vestire se sarbatoreste pe 25 martie. De Buna Vestire este bine sa se puna pe pragul casei paine si sare pentru hrana ingerilor. In Apus, sarbatoarea Bunei Vestiri este numita si sarbatoarea Zamislirii Domnului. In calendarul nostru popular, Buna Vestire este cunoscuta sub denumirea de Blagovestenii sau Ziua Cucului. Traditia mai spune ca, in aceasta zi aducatoare de veste minunata, oamenii nu au voie sa se certe, fiind mare pacat: cine se cearta in ziua de Buna Vestire are necazuri tot anul. Potrivit crestinilor, pe 25 martie, Arhanghelul Gavril sau Gabriel i-ar fi vestit Fecioarei Maria ca a fost aleasa de Dumnezeu sa dea nastere Mantuitorului Hristos.
Intrarea in biserica a Maicii Domnului sarbatoresc pe 21 noiembrie. Ana si sotul ei vin la biserica pentru a se ruga Lui Dumnezeu sa aiba un copil fagaduindu-i ca in caz ca le va implini dorinta il vor darui si inchina lui Dumnezeu. Dorinta i se implineste si ii da nastere Mariei. Cand ea a implinit trei ani parintii ei au luat-o la templu si au incredintat-o preotilor.
Concluzii
Originea poemului este putin cunoscuta deoarece a supravietuit doar un manuscris care a fost gasit de un colectionar de carti Sir Robert Cotton si apoi a fost donat muzeului Britanic. Manuscrisul in care apare ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde" mai are alte trei poeme care exista indicii ca ar fi scrise de acelasi autor: ,,Perla" , ,,Rabdare" si ,,Puritate" toate avand teme religioase.
Manuscrisul ar fi fost editat de trei ori: prima data de Madden in 1832, apoi de Morris in 1864 si revizuit de Gollanez in 1897 si ultima data a fost editat de Tolkien si Gordon in 1925.
Desi are radacini puternice in mitologia celtica in poem se gasesc foarte multe elemente comune cu mitologia crestina celtica. Mitologia celtica este un set de credinte religioase. Popoarele grupate sub numele de celti sunt din Europa Centrala si incepand cu secolul al -VIII-lea ei au inceput sa ocupe tinuturi noi.
,, Sir Gawain si Cavalerul Verde" este scris in versuri aliterative care inseamna repetarea anumitor sunete si de obicei nu are rima opera facand parte din ,,Miscarea aliterativa".
Sir Gawain si Cavalerul Verde" uneste mitologia celtica cu crestinismul pentru a forma un crestinism britanic distinct. Biserica Catolica in secolul XIV nu putea explica existenta lui Dumnezeu, nu puteau explica mila si moartea.
Verdele in credinta pagana simbolizeaza renastera si reinoirea ciclului natural. Din cauza conexiunii sale cu spiritele in folclorul englez verdele inseamna de asemenea vrajitorie, rau si toxicitate. In mitologia celtica verdele era asociat cu ghinionul si moartea si din acest motiv nimeni nu se imbraca in verde.
Multi critici spun ca ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde" ar trebui vazut ca un roman romantic deoarece se vorbeste despre aventurile unui cavaler, sunt fapte eroice, personajele au abilitati supranaturale, au coduri de onoare, se lupta cu monstri. Functia lui Gawain ca erou romantic este, dupa cum spune Alan Markman (,,Semnificatia lui Sir Gawain" 1957),,sa fie un campion al rasei umane, sa se supuna la teste ciudate si severe, sa isi demonstreze capabilitatile umane pentru actiuni bune sau rele". Pe parcursul operei vedem ca Gawain este doar un om deoarece ii este frica de moarte.
Pe langa limbajul si simbolistica bogata, criticii au facut cercetari si asupra principalelor teme in ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde''. Este un roman cavalereasc care vorbeste despre aventura lui Sir Gawain, un cavaler al mesei rotunde al regelui Arthur care accepta provocarea Cavalerului Verde.
5. Bibliografie
Aertsen, Henk. 'Game and Earnest in Sir Gawain and the Green Knight.' Companion to Middle English Romance. Ed. Henk Aertsen and Alasdair A. MacDonald. Amsterdam: VU UP, 1990. 83-100.
Andrew, Malcolm. 'The Fall of Troy in Sir Gawain and the Green Knight and Troilus and Criseyde.' The European Tragedy of Troilus. Ed. Piero Boitani. Oxford: Clarendon, 1989. 75-9
Arthur, Ross G. 'Gawain's Shield as Signum.' Text and Matter: New Critical
Arthur, Ross G. Medieval Sign Theory and Sir Gawain and the Green Knight. Toronto: U of Toronto P, 1987.
Ashley, Kathleen M. 'Bonding and Signification in Sir Gawain and the Green Knight.' Text and Matter: New Critical Perspectives of the Pearl-Poet. Ed. Robert J. Blanch, Miriam Youngerman Miller, and Julian N. Wasserman. Troy, NY: Whitson, 1991. 213-20.
Benson, Larry Dean. Art and Tradition in Sir Gawain and the Green Knight. New Brunswick, N.J.: Rutgers UP, 1965.
Blanch, Robert J., ed. Sir Gawain and Pearl: Critical Essays. Bloomington: Indiana UP, 1966.
Borroff, Marie. ''Sir Gawain and the Green Knight': The Passing of Judgement.' The Passing of Arthur: New Essays in the Arthurian Tradition. Ed. C[hristopher] Braswell and W[illiam] Sharpe. New York: Garland, 1988. 105-28.
Borroff, Marie. Sir Gawain and the Green Knight: A Stylistic and Metrical Study. New York: Yale UP, 1962.
Brewer, Elisabeth. From Cuchulainn to Gawain: Sources and Analogues of Sir Gawain and the Green Knight. Totowa, N.J.: Rowman and Littlefield, 197
Brewer, Elisabeth. Sir Gawain and the Green Knight: Sources and Analogues. 2nd ed. Rochester, N.Y.: D. S. Brewer, 1992.
Campbell, Joseph. 'Indian Reflections in the Castle of the Grail.' The Celtic Consciousness. Ed. Robert O'Driscoll. New York: Braziller, 1982. 3-30. (Sir Gawain and the Green Knight and other works considered in relation to Indian myth.)
Clein, Wendy. Concepts of Chivalry in 'Sir Gawain and the Green Knight'. Norman, OK: Pilgrim, 1987.
Cox, Catherine S. 'Graelent and Sir Gawain: A New Analogue for Bertilak's [?].' The Work of Dissimilitude: Essays from the Sixth Citadel Conference on Medieval and Renaissance Literature. Ed. David G. Allen and Robert A. White. Newark: U of Delaware P, 1992. 57-66.
Davenport, W. A. The Art of the Gawain Poet. London: Athlone, 1978.
Diekstra, Frans. 'Narrative Mode and Interpretation of Sir Gawain and the Green Knight.' Companion to Middle English Romance. Ed. Henk Aertsen and Alasdair A. MacDonald. Amsterdam: VU UP, 1990. 57-82.
Fisher, Sheila. 'Taken Men and Token Women in Sir Gawain and the Green Knight.' Seeking the Women in Late Medieval and Renaissance Writings: Essays in Feminist Contextual Criticism. Ed. Sheila Fisher. Knoxville: U of Tennessee P, 1989. 71-105.
Ganim, John M. 'Sir Gawain and the Green Knight and a Course in Literary Criticism.' Approaches to Teaching Sir Gawain and the Green Knight. Ed. Miriam Youngerman Miller and Jane Chance. New York: MLA, 1986. 156-60.
Gollancz, Sir Israel, ed. Sir Gawain and the Green Knight: Re-Edited from ms. Cotton Nero, A.x., in the British Museum. EETS, OS, no. 210. London: Oxford UP, 1940.
Goltra, Robert, Nedra C. Grogan, and Cora Zalatel. Three Studies of Sir Gawain and the Green Knight. Emporia, KS: School of Graduate and Professional Studies, Emporia State U, 1984.
Haines, Victor Yelverton. The Fortunate Fall of Sir Gawain: The Typology of Sir Gawain and the Green Knight. Washington, DC: UP of America, 1982.
Howard, Donald Roy and Christian Zacher, eds. Critical Studies of Sir Gawain and the Green Knight. Notre Dame: U of Notre Dame P, 1968.
Huntsman, Jeffrey F. 'The Celtic Heritage of Sir Gawain and the Green Knight.'Approaches to Teaching Sir Gawain and the Green Knight. Ed. Miriam Youngerman Miller and Jane Chance. New York: MLA, 1986. 177-81.
Lenz, Joseph M. The Promised End: Romance Closure in the Gawain-Poet, Malory, Spenser, and Shakespeare. New York: Peter Lang, 1986.
Levy, Bernard S. and Paul E. Szarmach, eds. The Alliterative Tradition in the Fourteenth-Century. Kent: Kent State UP, 1981.
O'Driscoll, Robert, ed. The Celtic Consciousness. New York: Braziller, 1982.
Plummer, John. 'Signifying the Self: Language and Identity in Sir Gawain and the Green Knight.' Text and Matter: New Critical Perspectives of the Pearl-Poet. Ed. Robert J. Blanch, Miriam Youngerman Miller, and Julian N. Wasserman. Troy, NY: Whitson, 1991. 195-212.
Savage, Henry L. The Gawain-Poet: Studies in His Personality and Background. Chapel Hill: UNC P, 1956.
Schotter, Anne Howland. 'A Graduate Seminar in the Gawain-Poet and the Aliiterative Revival: A Stylistic Approach to Gawain.' Approaches to Teaching Sir Gawain and the Green Knight. Ed. Miriam Youngerman Miller and Jane Chance. New York: MLA, 1986. 182-87.
Shoaf, R. A. The Poem as Green Girdle: Commercium in Sir Gawain and the Green Knight. Gainesville: UP Florida, 1984.
Stanbury, Sarah. Seeing the Gawain-Poet: Description and the Act of Perception. Middle Ages Series. Philadelphia: U of Pennsylvania P, 1991.
Wrigley, Christopher. ''Sir Gawain and the Green Knight': The Underlying Myth.' Studies in Medieval English Romances: Some New Approaches. Ed. Derick Brewer. Cambridge, Eng.: Brewer, 1988. 113-28.
Aers, David, ed. Medieval Literature: Criticism, Ideology, and History. New York: St. Martin's, 1986.
Allen, David G., and Robert White, eds. The Work of Dissimilitude: Essays from the Sixth Citadel Conference on Medieval and Renaissance Literature. Newark: U of Delaward P, 1992.
Allen, Valerie. 'Sir Gawain: Cowardyse and the Fourth Pentad.' Review of English Studies: A Quarterly Journal of English Literature and the English Language 43 (1992): 181-9
Anderson, J. J. 'Gawain and the Hornbook.' Notes & Queries 37 (June 1990): 160-6
Anderson, J. J. 'The Three Judgements and the Ethos of Chivalry in Sir Gawain and the Green Knight.' Chaucer Review 24.4 (1990): 337-55.
Andrew, Malcolm. 'The Diabolical Chapel: A Motif in Patience and Sir Gawain and the Green Knight.' Neophilologus 66 (1982): 313-19.
Anhorn, Judy. 'An Earnest of Love: Lessons of Restraint in Sir Gawain and the Green Knight.' Literature, Culture and Ethnicity: Studies on Medieval, Renaissance and Modern Literature. Ed. Mirko Jurak. Ljubljana, Slovenia: Author, 1992. 283-89.
Arrathon, Leigh A., ed. The Craft of Fiction. Rochester, MI: Solaris, 1984.
Ashley, Kathleen M. ''Trawth' and Temporality: The Violations of Contracts and Conventions in 'Sir Gawain and the Green Knight.'' Assays 4 (1987): 3-24.
Bachman, W. Bryant, Jr. 'Sir Gawain and the Green Knight: The Green and the Gold Once More.' Texas Studies in Language and Literature 24 (1981): 495-516.
Banson, David C. 'The Lost Honor of Sir Gawain.' De Gustibus: Essays for Alain Renoir. Ed. John Miles, Chris Womack, and Whitney Womack. New York: Garland, 1992. 30-39.
Barber, Richard, ed. Arthurian Literature V. Cambridge: Brewer, 1985.
Berger, Sidney E. 'Gawain's Departure from the Peregrinatio.' Proceedings of the Illinois Medieval Association, 2. Ed. Mark D. Johnson and Samuel M. Riley. Normal: Graduate School, Illinois State U, 1985. 86-106.
Bergner, H. 'The Two Courts: Two Modes of Existence in 'Sir Gawain and the Green Knight.'' English Studies [Nijmegen, Netherlands] 67 (1986): 401-16.
Bergner, Heinz. 'The Two Courts: Two Modes of Existence in Sir Gawain and the Green Knight.' Actes du 14e Congres Internationale Arthurien. Ed. Charles Foulon et al. Rennes: PU de Rennes 2, 1985. 707-12.
Besserman, Lawrence. 'The Idea of the Green Knight.' ELH 53 (1986): 219-39.
Bishop, Ian. 'Time and Tempo in Sir Gawain and the Green Knight.' Neophilologus 69 (1985): 611-19.
Blanch, Robert J., and Julian N. Wassermann. 'Medieval Contracts and Covenants: The Legal Coloring of Sir Gawain and the Green Knight.' Neophilologus 68.4 (1984): 598-610.
Camargo, Martin. 'Oral Traditional Structure in 'Sir Gawain and the Green Knight.'' Comparative Research on Oral Traditions. Ed. John Miles Foley. Columbus, OH: Slavica, 1987. 121-37.
Clark, S. L. 'The Passing of the Seasons and the Apocalyptic in Sir Gawain and the Green Knight.' South Central Review 3 (1986): 5-22.
Coffin, Edna Amir. 'Fantasia in Kierkegaard and 'Sir Gawain and the Green Knight.'' Backgrounds for the Bible. Winona Lake, IN: Eisenbrauns, 1987.
Connelly, William. 'Sir Gawain and the Green Knight: Mirror of an Age.' Avalon to Camelot 1.2 (1983): 4-6.
Cooke, W. G. 'Sir Gawain and the Green Knight: A Restored Dating.' Medium Ævum 58 (1989): 34-48.
Cronan, Dennis. 'Alliterative Rank in Old English Poetry.' Studia Neophilologica 58 (1986): 145-58. (Comparison with Sir Gawain and the Green Knight.)
Farell, Thomas J. 'Life and Art, Chivalry and Geometry in 'Sir Gawain and the Green Knight.'' Arthurian Interpretations 2.2 (1988): 17-3
Finley, Stephen C. 'Endeles Knots: Closure and Indeterminacy in Sir Gawain and the Green Knight.' Papers on Language and Literature 26.4 (Fall 1990): 445-58.
Fischer, Andreas. 'Story and Discourse in Sir Gawain and 'The Franklin's Tale.'' Anglistentag 1989 Wurzburg: Proceedings. Ed. Rudiger Ahrens. Tubingen: Niemeyer, 1990. 310-19
Folks, Cathalin Buhrmann. 'Chaucer's 'Wife of Bath's Tale,' 'Sir Gawain and the Green Knight,' and the English Romance Tradition.' Dissertation Abstracts International 50.7 (Jan. 1990): 2062A.9
Freed, Eugenie R. ''Quy the Pentangel Apendes . . .': The Pentangle in Sir Gawain and the Green Knight.' Theoria: A Journal of Studies in the Arts, Humanities and Social Sciences 1 (1991): 77, 125-41.
Freeman, Adam, and Janet Thormann. ''Sir Gawain and the Green Knight': An Anatomy of Chastity.' American Imago 45.4 (1988): 389-410.
Funk, Carol Hughes. 'A Reinterpretation of the Hunting Scenes in 'Sir Gawain and the Green Knight.'' Dissertation Abstracts International [?] (1987): [?].
Gee, Elizabeth. 'The Lists of Knights in Sir Gawain and the Green Knight.' AUMLA: Journal of the Australasian Universities Language and Literature Associations 62 (1984): 171-78.
Goltra, Robert. 'The Confession in the Green Chapel: Gawain's True Absolution.' Emporia State Research Studies 32.4 (1984): 5-14.
Goodlad, Lauren M. 'The Gamnes of 'Sir Gawain and the Green Knight.'' Comitatus 18 (1987): 45-58.
Hale, William C. 'Origins: The Enigma of Gawain.' Avalon to Camelot 1.2 (1983): 24-25.
Hall, Kathryn Cushman. 'The Medieval Theory of the Sign and Its Relationship to 'The Book of Margary Kempe', 'Sir Gawain and the Green Knight' and 'Piers Plowman.'' Dissertation Abstracts International 49 (1987): 88A.
Hamilton, Ruth. 'Chivalry as Sin in 'Sir Gawain and the Green Knight.'' UDR 18.3 (1987): 113-17.
Hanna, Ralph III. 'Unlocking What's Locked: Gawain's Green Girdle.' Viator 14 (1983): 289-302.
Hanning, Robert W. 'Sir Gawain and the Red Herring: The Perils of Interpretation.' Acts of Interpretation: The Text in Its Contexts, 700-1600: Essays on Medieval and Renaissance Literature in Honor of E. Talbot Donaldson. Ed. Mary J. Carruthers and Elizabeth D. Kirk. Norman: Pilgrim, 1982. 5-2
Harwood, Britton J. 'Gawain and the Gift.' Publications of the Modern Language Association 106 (May 1991): 483-99.
Heng, Geraldine G. 'Feminine Knots and the Other Sir Gawain and the Green Knight.' Publications of the Modern Language Association 106 (May 1991): 500-14. (da)
Hinton, Norman D. 'The Language of the Gawain-Poems.' Arthurian Interpretations 2.1 (1987): 83-94.
Hollis, Stephanie J. 'The Pentangle Knight: Sir Gawain and the Green Knight.' Chaucer Review 15 (1981): 267-81.
Homan, Delmar C. 'Simplicity and Intricacy: Two Aesthetic Styles in Medieval Literature and Art.' Teaching the Middle Ages, III. Ed. Robert V. Graybill, Judy G. Hample, Robert L. Kindrick, Robert E. Lovell. Warrenburg, MO: Ralph, 1989. 145-57.
Horgan, A. D. 'Gawain's Pure Pentaungel and the Virtue of Faith.' Medium Ævum 56.2 (1987): 310-16.
Hughes, Linda K. 'Gawain: A Victorian Rake's Progress.' Avalon to Camelot 1.2 (1983): 14-15
Jacobs, Nicolas. 'The Green Knight: An Unexplored Irish Parallel.' Cambridge Medieval Celtic Studies 4 (1982): 1-4.
Jonassen, Frederick S. 'Elements from the Traditional Drama of England in Sir Gawain and the Green Knight.' Viator 17 (1986): 221-54.
Jurak, Mirko, ed. Literature, Culture and Ethnicity: Studies on Medieval, Renaissance and Modern Literature. Ljubljana, Slovenia: Author, 1992.
Kamps, Ivo. 'Magic, Women, and Incest: The Real Challenges in Sir Gawain and the Green Knight.' Exemplaria 1.2 (1989): 313-36.
Kindrick, Robert L. 'Gawain's Ethics: Shame and Guilt in Sir Gawain and the Green Knight.' Annuale Medievale 20 (1981): 5-32.
Knight, Stephen. 'The Social Function of the Middle English Romances.' Medieval Literature: Criticism, Ideology, and History. Ed. David Aers. New York: St. Martin's, 1986. 99-122.
Lacy, Norris J., Douglas Kelly, and Keith Busby, eds. The Legacy of Chrétien de Troyes. Amsterdam: Rodopi, 1988.
Lehman, David. 'Fantasia on Kierkegaard and Sir Gawain and the Green Knight.' Michigan Quarterly Review 22 (1984): 270-280.
Lepow, Lauren. 'The Contrasted Courts in Sir Gawain and the Green Knight.' The Medieval Court in Europe. Ed. Edward E. Haymes. Munich: Fink, 1986. 100-208.
Levine, Robert. 'Aspects of Grotesque Realism in Sir Gawain and the Green Knight.' Chaucer Review 17 (1982): 65-75.
Machann, Clinton. 'A Structural Study of the English Gawain Romances.' Neophilologus 66 (1982): 629-37.
Mann, Jill. 'Price and Value in Sir Gawain and the Green Knight.' Essays in Criticism 36 (1986): 294-318.
Morgan, G[erald]. 'The Action of the Hunting and Bedroom Scenes in 'Sir Gawain and the Green Knight.'' Medium Ævum 56.2 (1987): 200-16.
Morgan, Hubert E. ''To be Her Servant Sotly': Gawain's Service.' English Studies in Canada 11 (1985): 273-81.
Newhauser, Richard. 'The Meaning of Gawain's Greed.' Studies in Philology 87.4 (1990): 410-26.
Nuis, Hermine J. van. 'Sir Gawain's Excesses: The Tension between His Real and Apparent Self.' Concerning Poetry 17.1 (1984): 13-25.
Puhvel, Martin. 'Art and the Supernatural in Sir Gawain and the Green Knight.' Arthurian Literature V. Ed. Richard Barber. Cambridge: Brewer, 1985. 1-69.
Reed, Thomas L., Jr. ''Bote blysse and blunder': 'Sir Gawain and the Green Knight' and the Debate Tradition.' Chaucer Review 22 (1988): 140-61.
Richardson, Peter. 'Tense, Discourse, and Style: The Historical Present in Sir Gawain and the Green Knight.' Neuphilologische Mitteilungen 92 (1991): 343-49.
Robertson, Michael. 'Stanzaic Symmetry in Sir Gawain and the Green Knight.' Speculum 57 (1982): 779-85.
Rudnytsky, Peter L. 'Sir Gawain and the Green Knight: Oedipal Temptation.' American Imago 40.4 (1983): 371-8
Sanderlin, George. 'Gawain's Comitatus Role in Sir Gawain and the Green Knight.' The Language Quarterly 29 (1991): 26-31.
Sanderlin, George. 'Gawain's Dream: SGGK 1750-54.' The Language Quarterly 28. 1-2 (1990): 63-67.
Sanderlin, George. 'Sir Gawain and Lady Bercilak.' The Language Quarterly 22.1-2 (1983): 17-19, 56.
Sanderlin, George. 'Who Was Gawain's Guide.' Studies in the Humanities 8 (1981): 10-12.
Schichtman, Martin Barry. 'Sir Gawain and the Green Knight: A Lesson in the Terror of History.' Papers on Language and Literature 22 (1986): 3-15.
Schmidt, A. V. C. 'Latent Content and the Testimony in the Text: Symbolic Meaning in 'Sir Gawain and the Green Knight.'' Review of English Studies ns 38.150 (1987): 147-68.
Sisam, Celia. ''Sir Gawain and the Green Knight', Line 1265.' Philologia Anglica: Essays presented to Professor Yoshio Terasawa on the Occasion of His Sixtieth Birthday. Ed. Kinshiro Oshitari. Tokyo: Kenkyusha, 1988. 306-07.
Spearing, A. C. 'Central and Displaced Sovereignty in Three Medieval Poems.' Review of English Studies 33 (1982): 247-61
Srebnick, Walter. 'Sir Gawain and the Green Knight and Late Medieval Aristocratic Culture.' MHLS 12.1 (1989): 13-2
Strite, Sheri Ann. 'Sir Gawain and the Green Knight: To Behead or Not to Behead-That Is a Question.' Philological Quarterly 70 (1991): 1-12. (da)
Taylor, Paul Beekman. 'Wisdom and Myth: Scandinavian Backgrounds of Sir Gawain.' The History and the Dialects of English: Festschrift for Edward Kolb. Ed. Andreas Fischer. Heidelberg: Winter 1989. 177-85.
Thompson, M. W. 'The Green Knight's Castle.' Studies in Medieval History Presented to R. Allen Brown. Ed. Christopher Harper-Bill, et al. Woodbridge: Boydell, 1989. 317-25.
Thundy, Zacharias P. 'Green and Red: More on Classical Influences in Sir Gawain and the Green Knight.' Classical and Modern Literature: A Quarterly 12 (1992): 169-77.
Trigg, Stephanie. 'The Romance of Exchange: Sir Gawain and the Green Knight.' Viator 22 (1991): 251-56.
Wade, Sidney. 'An Analysis of the Similes and Their Functions in the Characterization of the Green Knight.' Neuphilologische Mitteilungen 87 (1986): 375-81.
Wasserman, Julian N., and Robert Blanch. 'The Medieval Court and the Gawain Manuscript.' The Medieval Court in Europe. Ed. Edward E. Haymes. Munich: Fink, 1986. 176-88.
Watson, Elizabeth Porges. 'The Arming of Gawain: 'Vrysoun' and 'Cerde.'' Leeds Studies in English 18 (1987): 31-41.
White, Jack H. 'The Feasts in Sir Gawain and the Green Knight as Microcosms of Meaning and Structure.' Teaching the Middle Ages. Ed. Robert V. Graybill, Robert L. Kindrick, and Robert E. Lovell. Warrensburg: Studies in Medieval and Renaissance Teaching, 1982. 99-107.
Wilkin, Gregory J. 'The Dissolution of the Templar Ideal in Sir Gawain and the Green Knight.' English Studies [Nijmegen, Netherlands] 63 (1982): 109-21.
